Printre înaintașii noștri care au luptat și au suferit pentru realizarea idealului național se numără și căpitanul CONSTANTIN RUJA, care, prin faptele sale, avea să devină un om de valoare, atât pe tărâm militar, cât și pe cel al luptei pentru apărarea ființei noastre naționale.
S-a născut la 7 decembrie 1887 în localitatea Prigor, județul Caraș-Severin. Era fiul lui Ignat și Ecaterina Ruja, oameni simpli a căror principală preocupare era agricultura. Copilăria o petrece în sânul familiei, participând la muncile agricole din gospodăria părintească, învățând să aprecieze munca. Cursurile primare (clasele I-IV) le face la Școala Comunală din Prigor. Din anul 1898 urmează cursurile Școlii de Stat din Bozovici timp de cinci ani, până în anul 1902. În același an se prezintă la concurs, pentru clasa a II-a, la Școala Medie din Orșova. Reușește și urmează cursurile cu succes, absolvind clasa a II-a. Din anul 1903 este retras de către părinți de la școală, deoarece fratele mai mare, Filip, este luat cătană și nu avea cine păzi oile. Deși păstor la oi, nu renunță la școală. ”Gândul meu fiind tot la școală m-am înscris particular și am absolvit clasa a III-a și a IV-a, dând examen direct, reușind astfel să am bază patru clase medii”.
În anul 1908 recrutează și, la 1 ianuarie 1909, este încorporat la compania 13 din Regimentul 43 Infanterie cu sediul la Biserica Albă, în Centrul de Recrutare Caransebeș. Respectuos și sârguincios, a deprins cu ușurință regulamentele militare și este avansat repede, ajungând de la soldat la sergent la 1 octombrie 1910. Obține acest grad pentru merite, dar și pentru că învățase bine limba germană – obligatorie în aceste condiții. În lunile octombrie și noiembrie este trecut la Centrul de Instrucție Caransebeș și în decembrie 1911 este lăsat la vatră, revenind acasă – la Prigor. Nu este mulțumit și, după câteva luni, cere să fie încadrat activ în armată. I se aprobă cererea în ziua de 12 iulie 1912, fiind repartizat la corpul subofițerilor, în cadrul Regimentului 43 Infanterie din Caransebeș. Din octombrie 1912 este avansat la gradul de plutonier, iar în 1913 este trimis la școala de administrație pentru 6 luni. La terminarea cursurilor trece cu bine examenul pentru ofițeri cu aprovizionarea și este avansat la gradul de plutonier major de administrație.
O dată cu izbucnirea primului război mondial, în iulie 1914, Corpul 7 Armată, din care făcea parte și Regimentul 43 Infanterie, este dislocat în Galiția – împotriva rușilor. ”Luptele au fost crâncene, foarte mulți camarazi au rămas pe câmpul de luptă. Am fost nevoiți să ne retragem, neputând rezista în fața enormei armate rusești, ai cărei soldați mergeau pe șapte rânduri în adâncime și, chiar fără arme, se înarmau de la răniți” – nota plutonierului major Ruja Constantin în jurnalul său. După pierderile grele, suferite atât în oameni, cât și în tehnică de luptă, unitățile sunt reorganizate. Temeinica sa pregătire, precum și calitățile de militar, au atras atenția superiorilor săi, care l-au numit adjutantul lt. col. Siemens – comandant al Batalionului I din Regimentul 43 Infanterie, unitate ce este mutată pe frontul italian, în sud, iar Ruja Constantin este avansat la gradul de ajutor sublocotenent, în iunie 1915 și în anul 1917 – sublocotenent pentru că era un ”element destoinic și brav”.
Pe durata războiului de întregire a neamului nostru, ca subofițer de administrație și apoi ofițer, ”a făcut acte de eroism pe frontul rusesc și italian, unice în felul lor, încât a fost decorat de 14 ori cu cele mai înalte decorațiuni de război (aur, argint, bronz) și avansat la gradul de sublocotenent.
”În fosta monarhie austro-ungară au fost numai 3 cazuri similare, între care figura și un singur român, decedatului Ruja” – consemna ”Gazeta Sibiului”, nr. 77 din anul 1938.
Privind personalitatea lui Constantin Ruja, se poate spune că era un caracter dârz și ferm care își îndeplinea pe deplin datoria de soldat, dar, în același timp, nu uita că este un fiu al poporului român. Era un român de suflet. Acest lucru reiese cu prisosință din corespondența sa pe front cu numeroși ostași români și scrisă numai românește, asumându-și riscurile. Este demn de menționat prietenia cu căpitanul Melchior Stolț, consăteanul său, dar se impune atenției prietenia ce-l lega pe românul Constantin Ruja de marele taragotist Luță Ioviță, pe care l-a luat ca aghiotant în subordinea sa, lucru ce reiese din rândurile adresate de Luță Ioviță Felveberului Ruja. Cred că momentele de acalmie de pe front erau petrecute în compania taragotului lui Luță.
După prăbușirea monarhiei, sublocotenentul Constantin Ruja se pune la dispoziția Sfatului Român de la Viena, fiind repartizat la Regimentul 64 Infanterie, ca ofițer cu aprovizionarea. Pe 18 noiembrie pleacă cu Reg. de la Viena spre Arad. Ajunși la Zagreb, localitate ocupată de sârbi, Reg. este dezarmat, luându-li-se muniția și armele pe motiv că nu sunt români. De la Zagreb pleacă spre Arad, unde ajung pe 25 noiembrie 1918, cu intenția de a merge la Timișoara. Comandantul garnizoanei Arad, lt. col. Popovici – sârb – nu le permite. Atunci, ofițerul Ruja se înrolează voluntar la Garda Națională, unde îl întâlnește pe consăteanul său – locotenentul Teodor Marconescu. Participă la Alba Iulia, la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie. O dată cu formarea Consiliului Dirigent de sub președinția lui Iuliu Maniu, este repartizat la departamentul armată, condus de Ștefan Cicio Pop. ”Eu am fost însărcinat cu Popota și, la 7 decembrie 1918, am ajuns la Sibiu, înființând Popota în casa unde a locuit comandantul Corpului de armată, luând toate în primire de la dl. General de Brigadă, Lugojanu din Caransebeș, unde am funcționat până în aprilie 1919, când am plecat pe Tisa cu Divizia 18 Infanterie, având comandant pe vestitul General de Brigadă Papp Dănilă, sperietorul rușilor din Bucovina” – nota sublocotenentului Ruja Constantin, ofițer cu aprovizionarea, în jurnalul său. Este demobilizat din Armata Română la 1 aprilie 1921. Pentru merite în armata României, primește Ordinul ”Coroana României în grad de Cavaler”.
Din anul 1921 lucrează la administrația Spitalului Militar din Sibiu, fiind avansat la gradul de căpitan. Se stabilește la Sibiu, unde moare în anul 1938. Gazeta Sibiului, cu acest prilej, nota sub titlul ”Moartea unui erou”: ”La Sibiu a încetat din viață căpitanul Ruja Constantin, originar din comuna grănicerească Prigor-Caraș. Era apreciat de superiori și iubit de subalterni. La plecarea dintre noi, Căpitanul Ruja a fost petrecut de toți aceia care l-au stimat și iubit, iar oștirea i-a dat cuvenitele onoruri. Ultimul omagiu a fost adus de consăteanul său, pr. Maior C. Buracu.”

SURSE:

• Jurnalul căpitanului Constantin Ruja
• Gazeta Sibiului, nr. 77/1938

Prof. Pavel Panduru

În anul 2009, când lucram la primul volum al Catalogului cărților cu autograf din Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, prin grija scriitorului și editorului Gheorghe Jurma l-am vizitat pe eminescologul Ion Iliescu în casa-muzeu din Timișoara, de pe Odobescu, pentru a mă îndruma în demersul meu, cunoscut fiind faptul că, în anul 1999, Editura „Mirton” din Timișoara i-a dedicat maestrului o astfel de carte (cu autografe) intitulată „Prof. univ. dr. Ion Iliescu –Profil omagial prin dedicații”.
Pe dl. prof. Iliescu îl cunoșteam de ceva vreme, de la alte evenimente organizate de cărturarii Gheorghe Luchescu, Simion Dănilă și Constantin –Tufan Stan la Lugoj și Belinț, având onoarea să particip și la prezentarea volumului „Victor Vlad Delamarina. Secvențe de istorie literară” (Timișoara: Mirton, 2002) realizat de prof. dr. Ion Iliescu.
De altfel, maestrul Ion Iliescu îmi era cunoscut din cărți ca un excepțional eminescolog, un împătimit bibliofil și un veritabil istoric literar.
Apoi, nu pot să ascund faptul că, în călătoriile noastre spre Atena, de două ori am avut șansa de a călători împreună.
Așadar, în anul 2010, în cadrul Zilelor Culturii la Bocșa, a fost lansat „Catalogul cărților cu autograf de la Biblioteca Tata Oancea din Bocșa”, vol. 1, și prezentată o expoziție de manuscrise și documente deosebite pe tema bibliofilie, fond special, carte veche, carte cu însemnări olografe, dedicații, autografe, o expoziție extraordinară realizată de invitatul special, dl. prof. Ion Iliescu.
Ca întotdeauna, maestrul a fost cuceritor! Evenimentul, o reușită! Iar catalogul cărților cu autograf s-a dovedit a fi o lucrare necesară, care a avut continuitate (3 volume).
Luați în vârtejul treburilor, cu evenimente de tot felul și probleme mai dificile sau mai puțin dificile, nu am reușit să comunicăm foarte des cu dl. profesor Iliescu. La un moment dat, am sesizat că domnia sa nu mai răspunde la telefon. Nimeni nu știa nimic, din păcate. Apoi, în februarie 2018, am descoperit în revista „Lumina” un material edificator. Intitulat Profesorul Ion Iliescu, o viață dedicată cărților, articolul semnat de Ionel Popescu și datat 19 februarie 2018 era, de fapt, un soi de necrolog, un portret extraordinar al unui om de excepție trecut la cele veșnice.
„Prof. univ. dr. Ion Iliescu s-a născut la 4 ianuarie 1929, în orașul Roman, județul Neamț. A studiat la Liceul „Roman Vodă” din Roman și la Facultatea de Filosofie de la Iași, Cluj și București, având ca profesori pe L. Blaga, Șt. Bârsănescu, V. Pavelcu, Al. Dima, I. Didilescu, D.D. Roșca. În 1952 a fost repartizat ca profesor de filosofie la Orăștie, unde a activat timp de zece ani.
În anul 1962 a fost numit lector la Universitatea din Timișoara, din 1971 a devenit conferențiar și apoi profesor. A fost membru în Comisia învățământului superior pentru filosofie (1972), director al Centrului de științe socio-umane din cadrul Academiei, filiala Timișoara (1977). Doctoratul l-a promovat în anul 1970, cu lucrarea „Arta frumosului”, elaborată sub coordonarea academicianului D.D. Roșca.
Pe lângă prolifica activitate didactică, profesorul Ion Iliescu a constituit Societatea Română de Bibliofilie, la Târgoviște, în anul 1972, fiind vicepreședinte. A fost membru al mai multor societăți culturale, cu statut de fondator: „Neagoe Basarab”, Târgoviște – 1972, „Ovid Densușianu”, Deva -1973, „Nicolae Ursu”, Timișoara – 1974, „Societatea de Științe Istorice și Filologice”, București – 1965, „Prietenii Muzeului Pedagogic”, București – 1969, „Societatea prietenii istoriei, Muzeul Banatului”, Timișoara – 1975, „Cercul de folclor”, Universitatea din Timișoara – 1967, „Societatea Română Ex libris”, Oradea – 1994.
Din 1974 a fost membru în Comitetul de filosofia și istoria științei de pe lângă Academia Română. De asemenea, a participat cu diverse comunicări la sesiunile naționale organizate de Academie la filialele din Iași, Cluj, Timișoara, București și a luat parte la Congresul internațional de estetică, din anul 1972.
A participat, de asemenea, la numeroase sesiuni naționale organizate de universitățile din țară, precum și la manifestări științifice organizate în Germania, Grecia, Ungaria, Republica Moldova, fosta Iugoslavie.
Colecționar renumit, bibliofil, iubitor de artă, profesorul Ion Iliescu a organizat peste 300 de expoziții în țară și în Grecia, Republica Moldova, Bulgaria, Austria, Germania, Italia, fosta Iugoslavie, cu materiale din colecția personală.
Autor a peste 80 de cărți de estetică, istorie literară, folclor, cultură, filosofie, teoria și istoria presei românești și a 800 de studii și articole științifice, profesorul Ion Iliescu a fost fondatorul Facultății de Jurnalistică la Universitatea „Tibiscus” din Timișoara și al Facultății de Științe ale Culturii de la Universitatea Banatului, la ambele aducând și acreditarea oficială.
Nu a fost eveniment cultural omagial dedicat poetului Mihai Eminescu la care profesorul Iliescu să nu fie prezent cu 2-3 vitrine de exponate. El nu s-a rezumat doar la manifestările organizate în Timișoara, ci a colindat cu exponatele sale și marile orașe ale României.
Între raritățile din colecția profesorului Iliescu se remarcă, de bună seamă, cărțile biblice. Cea mai veche, Incunabul, datează de la 1470-1480, iar câteva cărți românești, scrise în alfabetul chirilic, datează din perioada anilor 1820-1830-1840.
Încă din copilărie, de pe vremea când era elev la Roman, a început să citească foarte mult și să adune cărți, datorită profesorului său de limba română, Alexandru Epure, care i-a insuflat dragostea pentru literatură și în special pentru Mihai Eminescu.
Colecția sa mai cuprinde 40 de tablouri și schițe cu Mihai Eminescu, precum și aproape 20 de cărți scrise despre poetul nostru național. Prima carte a fost „Eminescu în Banat”, scrisă în 1957, și câteva sute de cărți cu și despre Eminescu.
A publicat 14 cărți în colaborare cu încă un autor și 14 cărți împreună cu mai mulți autori. Paleta preocupărilor sale este și ea foarte extinsă, pentru că domeniile abordate au fost: estetica, istoria literară, bibliofilia, jurnalistica, teoria artei, istoria presei, cultura, bibliografia, muzica.
La cele deja arătate se adaugă preocupările consacrate folclorului. Profesorul Iliescu a cercetat în acest domeniu aspecte mai puțin cunoscute, cum ar fi: folclorul minerilor, folclorul manuscriselor și folclorul din Banat.
Lucrările de istorie literară le-a realizat din perspectiva ineditului, pentru a putea aduce contribuții noi în cunoașterea scriitorilor Eminescu, Alecsandri, Creangă etc. A valorificat, astfel, materialul inedit din corespondență, acte oficiale și documente legate de viața scriitorilor, a cules materiale de presă și a întocmit monografii ale unor personalități din Hunedoara, Timișoara, Orăștie, Reșița etc.
Multiplele sale lucrări au făcut referire la numeroase personalități ale vieții noastre culturale, precum: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, Alexandru Macedonski, George Coșbuc, Aron Cotruș, Simion Bărnuțiu, Constantin Dumitrescu Ion, Ovid Densușianu, Matilda Ghyka, Nicolae Titulescu, Alexandru Dima, Alexandru Epure, Constantin Diaconovici Loga și alții.
Ostenelile sale în domeniul vieții noastre culturale au generat articole, cronici sau recenzii ale unor renumiți condeieri, din rândul cărora fac parte academicieni, istorici literari, esteticieni, filosofi, critici literari, folcloriști, muzicologi, istorici.
Opera imensă a profesorului Ion Iliescu și raritățile colecționate de către el s-au bucurat de prețuirea Mitropolitului Nicolae Corneanu, care a participat la multe dintre expozițiile sale, și de aprecieri notabile peste granițele țării noastre. Recenzii, articole, știri, prezentări ale colecției sale au apărut în Germania, Franța, Italia, fosta Iugoslavie, SUA, Ungaria, Republica Moldova, Austria, Grecia etc.
Opera remarcabilă a profesorului universitar Ion Iliescu și inestimabila sa colecție atestă din plin valoarea contribuțiilor și a cercetărilor derulate zeci de ani și dragostea sa pilduitoare pentru cultură, artă și spiritualitate, spiritul său enciclopedic și sacrificiile făcute de-a lungul vieții pentru a salva și a lăsa posterității o comoară de mare preț care, fără strădaniile sale, s-ar fi risipit și poate ar fi dispărut.
În prima zi a noului an 2018, profesorul universitar dr. Ion Iliescu și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Miercuri, 3 ianuarie 2018, a fost prohodit după rânduială, iar trupul său a fost așezat în cimitirul din Timișoara, Calea Șagului, întru nădejdea Învierii și a vieții veșnice.”
Referințe găsim și în multe și cunoscute dicționare și voi da doar câteva titluri: Dicționar de estetică generală (1972); Dicționarul folcloriștilor. Folclorul literar românesc (1979); Dicționar al presei literare românești (1987); Din galeria personalităților timișene (1996); Dicționarul etnologilor români (1998); Personalități hunedorene. Dicționar (2004); Dicționarul general al literaturii române (2004-2009); Dicționarul scriitorilor români (2004 – 2009); Enciclopedia Banatului. Literatura (2015).
Astăzi, la 95 de ani de la naștere și la 6 ani de la plecarea în veșnicie, ne amintim cu recunoștință de profesorul, scriitorul, eminescologul, dar, mai ales, de omul Ion Iliescu.
Dumnezeu să-l odihnească! În veci pomenirea lui!

Sunt personalități ale locului, care au marcat acest frumos Banat Montan de-a lungul vieții atât de mult, încât rămân înscrise în Cartea de Aur a acestei părți de țară pentru veșnicie. O astfel de personalitate a fost și Constantin Gruescu, trecut la cele eterne acum patru ani, în data de 22 ianuarie 2020, la el acasă, în „Casa Binelui” din Ocna de Fier.
Născut la Dognecea în data de 12 aprilie 1924, Constantin Gruescu a crescut, a învățat și a îmbătrânit iubind mineritul și oamenii dedicați adâncurilor. A adunat de-a lungul anilor minerale și roci din Munții Banatului, punând bazele Muzeului de Mineralogie Estetică a Fierului din casa sa, un muzeu privat, care avea să facă cunoscute Ocna de Fier și Dognecea nu numai în țară, ci și departe, peste hotarele României.
Alături de Tanti Mia, soția sa, care l-a însoțit de-a lungul zecilor de ani în activitatea sa în slujba Binelui, Nea Costică Gruescu a fost un om deosebit, un om care a iubit locul său natal și l-a făcut cunoscut pretutindeni. Cei care răsfoiesc caietele sale de amintiri, cu înscrisuri lăsate drept dovadă de cei au trecut pe aici, vor găsi nume de oameni importanți din știință și cercetare, din politică și administrație, din cultură și educație, reprezentanți ai caselor regale, ai bisericii, oameni importanți și oameni simpli, elevi, studenți, maturi și vârstnici…
Pasiunea sa dedicată geologiei acestor plaiuri va dăinui pe mai departe prin donațiile sale oferite unor instituții din România și de pe mapamond, precum și prin ce ne oferă și astăzi „Casa Binelui” din Ocna de Fier.
De-a lungul vieții, lui Constantin Gruescu i-au fost decernate diferite ordine și medalii, diplome și însemne de recunoștință. Din partea Președinției României a fost recompensat, în data de 4 martie 2003, cu Crucea Națională „Serviciul Credincios”, cls. a III-a, i s-a conferit Titlul de Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin (19 aprilie 2004), al Municipiului Timișoara (27 aprilie 2004), al orașului Bocșa (17 aprilie 2014), al comunelor Ocna de Fier (26 februarie 2003) și Dognecea (10 mai 2002), Membru de Onoare al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița (21 decembrie 2011) și al Comunității Românilor din Uzdin / Serbia (23 aprilie 2002). A primit, printre altele, Diploma „Persona Maxima” a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin (17 decembrie 2001), Diploma de Membru de Onoare al Muzeului Banatului din Timișoara (20 iulie 2007) și Diploma „Prieten prin excelență al etniei germane din Banatul Montan” (12 aprilie 2013).
A fost membru al Societății Române de Științe Naturale, al Asociației Internaționale a Mineralogilor din Basel / Elveția, al Societății Culturale „Plai Mioritic” din Iași și al Societății Române de Geografie.

Erwin Josef Ţigla

ÎNCĂ UN PROIECT CULTURAL INTERNAȚIONAL SUB EGIDA UZP ROMÂNIA, FINALIZAT:
Premiile Concursului ,,Eminescu, un vis în așteptare” ediția ll-a 2023.
Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest” Timișoara, Dumitru Buțoi, președinte și membru UZPR Timiș, sub egida UZPR, a organizat ediția a doua 2023 a Concursului de creație literară ,, Eminescu, un vis în așteptare”. Un Proiect cultural de anvergură europeană susținut și mediatizat pe Site UZPR și alte instituții din domeniul cultural-artistic și mass-media, cărora le mulțumim din suflet. Proiectul a avut ca obiective principale: redescoperirea geniului eminescian în toate ipostazele vieții și activității sale, omagierea personalității lui Eminescu, puntea de lacrimi ce ne unește cu Dumnezeu, socializarea prin activitățile întreprinse între iubitorii de cultură, artă și Eminescu și desigur promovarea valorilor.
Proiectul a avut un caracter de voluntariat. Beneficiari fiind, elevi, adulți de toate vârstele de diverse profesii și opțiuni și comunitatea. Față de prima ediție putem remarca faptul că s-a înregistrat un aflux constant de participanți din țară și mai puțin din Diaspora.
Menționăm faptul că tematica Concursului a fost dedicată lui Eminescu, majoritatea respectând cerințele regulamentului, că au făcut-o mai insiprat sau nu, este o altă abordare, lăudabil este că au încercat și ediția viitoare rămâne o și mai mare provocare. Pentru a rispi emoțiile participanților vom da publicității numele câștigătorilor la secțiunile respective, urmând ca premiile să le expediem prin poștă, email, ori personal cu prilejul întâlnirilor cultural-jurnalistice pe care le vom efectua în perioada următoare prin orașele cu mai mulți premianți și oameni receptivi și cu notorietate, ziariști, poeți, scriitori etc. Arad, Oradea, Petroșani, București, Ploiești, Buzău.
Juriul format din: Av dr. Pașcu Balaci, Oradea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București, dr.Daniel Luca, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, Maria Rogobete, Lugoj-Timiș, poet, publicist, membru UZPR, Marele Premiu ,,Eminescu,un vis în așteptare”ediția 2022, Nicolae Toma, poet și jurnalist de investigație, Timișoara, membru UZPR, Dumitru Buțoi, Timișoara, inițiator și organizator, președinte Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest ” Timișoara, membru UZPR. Administrator Proiect, Grigore Mâinea, Timișoara, redactor șef-adjunct, revista de cultură ,,Luceafărul de Vest”Timișoara, membru UZPR. După evaluarea lucrărilor și aprecierea acestora cu note au decis câștigătorii după cum urmează:
MARELE PREMIU ,,Eminescu, un vis în așteptare” ediția a II-a 2023
Mirela Cocheci, Petroșani, județul Hunedoara
POEZIE
Premiul 1. Iulia Dragomir, Ploiești , Corneliu Cristescu, București, Marian Nicolae, Râmnicu Vâlcea, Vasile Bele, Baia Mare-Maramureș, Adrian George Itoafă, Constanța.
Premiul 2. Laura Isabelle Avramescu, Ploiești, Mioara Baciu, Brăila, Viorica Vancu, Timișoara, David Valentin, Orăștie-Hunedoara, Manole Angelica, Ivănești-Vaslui.
Premiul 3. Adina Ungur, Cluj -Napoca, Liliana Badea Cârstea Târgoviște, Mihaela Băbușanu, Bacău, Marin Rada, Slatina-Olt.
Mențiune unu: Vladu Daniela, Tulcea, Georgeta Rada, Olt, Ioana Popa, Petroșița, Dâmbovița, Alice Didu, Poiana Mare-Dolj, Ileana Corina Ciuraș, Arad, Mihaela Poduț Ienuțaș, Baia Mare, Vasile Didoacă, Voinești, Dâmbovița, Lili Stancu și Robert Popa, Cluj-Napoca.
DIASPORA
Premiul 1. Violeta Andrei Stoicescu, Spania. Premiul 2. Alina Spătaru, Edineț, Geta Lipovanciuc, Orhei, R. Moldova. Premiul 3. Diana Vinte Marinescu, Cehia.
POEZIE RELIGIOASĂ
Premiul 1.Marian Nicolae, Râmnicu Vâlcea. Premiul 2. Carolina Baldea, Teiuș-Alba și Maria Mucenica, București. Premiul 3. Aurel Constantin Muntoiu, Lugoj-Timiș.
POEZIE ÎN GRAI
Premiul 1.Maria Mândroane, Timișoara. Premiul 2. Ana Maria Chircea, Oradea. Premiul 3. Antonia Maria Moraru, Moldova Nouă- Caraș Severin.
Premii speciale pentru poezie în formă fixă: Lică Pavel, București, Gazel, Geta Lipovanciuc, R.Moldova, Glossă, Gabriela Botici, Brașov, și Maria Anastasiu, Râmnicu Vâlcea, Sonet, George Tei, București, și Gheorghe Varganici, Rondel-Sonet, Fălticeni-Suceava, Adina Ungur, Cluj-Napoca, Haiku.
POEZIE VOLUM
Premiul 1. Maria Anastasiu, Râmnicu Vâlcea. Premiul 2. Aurelius Belei, Brăila și Gheorghe Varganici, Fălticeni-Suceava. Premiul 3. Mihai Dragnea, Sânpetru-Brașov.
EPIGRAMĂ
Premiul 1. Vasile Vulpașu, Strehaia-Mehedinți, Corneliu Cristescu, București, David Valentin, Orăștie-Hunedoara. Premiul 2. Rozalia Iașura, Variaș -Timiș, Gheorghe I. Gheorghe, București. Ion Bunescu, București. Premiul 3. Maria Mucenica, București, Ana Maria Chircea, Oradea și Ionuț Zaharia Chirilă, Galați.
ESEU
Premiul 1. Issabela Cotelin, București. Premiul 2. Maria Anastasiu, Râmnicu Vâlcea. Premiul 3. Ionuț Zaharia Chirilă, Galați.
PROZĂ VOLUM
Premiul 1. Lucian Domșa, Teiuș-Alba. Premiul 2. Roxelana Radu, Buzău și Victor Cobzac, Ungheni-Basarabia. Premiul 3. Laura Ilinca, Franța și Andreea Vancu, Alexandru Vancu, Viorica Vancu și Ioan Mirescu, Timișoara.
PROZĂ MANUSCRIS
Premiul 1. Mariana Popa Potaisa, Brașov, Geta Lipovanciuc, R.Moldova, Delia Smaranda Terțian, Marghita-Bihor. Premiul 2. Ionuț Calotă, București, Mihaela Poduț Ienuțaș, Baia Mare, Ionuț Zaharia Chirilă, Galați. Premiul 3. Ion Bunescu, București, Ana Maria Chircea, Oradea, Vasile Dumitru, Cugir-Alba, Gheorghe I. Gheorghe, București.
Premii speciale: Roxelana Radu, UZPR Buzău, Victor Cobzac, Ungheni, Basarabia,
Florin Grigoriu, UZPR, București, George Adrian Itoafă, UZPR Constanța, Dorel Neamțu, UZPR Hunedoara, Maria Rogobete, UZPR, Timiș
Premiul special al juriului, Răzvan Ducan,Târnăveni, Mureș
Premiul Revistei de cultură ,,Luceafărul de Vest”Timișoara: Maria Pinter, Oradea, Georgian Ionuț Zaharia, Ocnița- Dâmbovița, Ana Văcărașu, Pașcani- Iași.
Premiul revistei,,VIP Seniorii” Timișoara: Alexandru Ciocioi, București, Alina Ane Maria Pripon, Buzău, Ion Bunescu și Liviu N. Zanfirecu, București.
Cu prilejul întâlnirilor cultural-jurnalistice din țară, Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest”Timișoara, va mai acorda Diplome de excelență și Meritul Cultural unor personalități cu notorietate din domeniile cultural-artistic, mass-media și academic. Participarea cu lucrări și susținerea acestui Proiect cultural de suflet, iubire și simțire românească ne-a onorat și le suntem recunoscători pentru o viață în slujba comunității.
Echipa de organizare mulțumește deasemeni tuturor participanților și celor implicați în susținerea și mediatizarea acestui Proiect de anvergură europeană și îi asigurăm de toată prețuirea noastră. Mulțumim UZPR.
Menționă că majoritatea lucrărilor trimise la concurs vor fi publicate într-o antologie, (desigur cu acordul scris al celor ce doresc ) ,,Eminescu, un vis în așteptare”ediția a ll-a 2024, care va fi lansată în luna iunie 2024 cu prilejul ,,Zilelor Eminescu”.
Așteptăm acordul autorilor pe adresa de e-mail: butoidumitru@hotmail.com

Dumitru BUȚOI/ UZPR Timiș

• UZPR

În multe țări din întreaga lume, un număr semnificativ de oameni evită în mod constant știrile – consumul de știri este în scădere, interesul pentru știri este în declin și evitarea selectivă a știrilor crește. Analizând pe larg date din sondaje, precum și peste 100 de interviuri cu persoane care evită știrile din Marea Britanie, Spania și SUA, reutersinstitute.politics.ox.ac.uk a cristalizat câteva repere majore ale acțiunii pe care jurnaliștii o pot întreprinde pentru a contracara fenomenul, mai ales într-un an electoral fără precedent, în care două miliarde de pământeni sunt așteptați în fața urnelor.

Informații legate de comunitate

Evitarea știrilor nu este doar un răspuns la conținut. Mulți oameni – și nu doar cei care evită știrile – spun că știrile sunt deprimante și că oricum nu pot face nimic în privința problemelor pe care le văd în știri. Aceste plângeri reprezintă un punct de plecare pentru a întâlni oamenii acolo unde se află din punct de vedere cultural. O organizație de știri trebuie să spună „te auzim”, s-ar putea diferenția de abundența de știri necruțător deprimante afirmând clar și explicit „vrem să fim diferiți” și spunând oamenilor – în timp și arătându-le oamenilor – că le pot aduce informații mai aproape de experiența lor trăită, prezentate în moduri mai accesibile și concentrate pe lucruri pe care le pot influența.

Cei care doresc să-i implice pe cei care evită știrile trebuie să țină cont de faptul că sensul și valoarea știrilor pentru cetățenii individuali sunt profund relaționale, legate de identitățile lor și de comunitățile cărora le aparțin. În această privință, eforturile de a aborda evitarea consecventă a știrilor trebuie să înceapă prin a examina în mod sistematic dacă organizațiile mass-media deservesc, de fapt, acele grupuri care sunt cel mai probabil să evite știrile (persoanele mai tinere, femeile și părțile mai puțin privilegiate ale publicului. Cercetările au arătat că simțul comunității ajută la creșterea valorii aproape oricărei practici media. Încurajarea și cultivarea simțului comunității este esențială și pentru alte practici de lungă durată, inclusiv organizarea comunității sau mobilizarea politică. „Constatările noastre subliniază importanța comunității în a ajuta oamenii să-și mențină un obicei de a accesa știri și am constatat că chiar și cei mai îndârjiți dintre cei care evită știrile au recunoscut că există unele beneficii sociale de a fi informați”, menționează sursa citată.

Personalizare, familiarizarea publicului cu munca profesioniștilor media

Mulți cei care evită știrile afirmă că știrile consumă prea mult timp, nu se potrivesc cu rutinele zilnice și sunt incompatibile cu responsabilitățile lor de acasă. Acestea sunt, la rândul lor, aspect asupra cărora se poate acționa. Chiar și doar „ambalarea” relatărilor existente în mod diferit pentru diferite audiențe ar putea ajuta. Rezumatele simple care să însoțească articole mai lungi și aprofundate ar putea servi mai bine nevoilor diferitelor persoane.

În ceea ce privește conținutul, o parte a problemei implică ipoteze despre familiaritatea oamenilor cu actorii și procesele – în politică sau în altă parte – dar la un nivel mai de bază, iar aceasta este o problemă de limbaj. Departamentul de Educație al SUA estimează că mai mult de jumătate dintre adulții americani au un nivel de alfabetizare în proză sub clasa a 6-a, dar multe știri par să presupună competențe la nivel de liceu, dacă nu chiar la nivel de colegiu, precum și cunoștințe contextuale. Widgeturile online, pe care unele organizații de știri le experimentează, pot oferi fundal și context pentru cei care sunt începători cu o poveste. Iar personalizarea oferă oportunități suplimentare. În viitor, personalizarea ar putea oferi nu doar selecții diferite de povești, ci și relatări potrivite cu interesele individuale ale utilizatorilor și nivelurile anterioare de cunoștințe de bază.

Pe de altă parte, pentru o profesie și o industrie bazate aproape în întregime pe comunicații, știrile, în cele mai bune condiții, oferă o valoare reală oamenilor și beneficii sociale pentru comunități și societate în general.

Toate inovațiile pe care organizațiile de știri le experimentează deja îi vor atrage pe cei care evită știrile doar dacă oamenii știu despre ele. „Intervievații noștri au spus uneori că ar putea consuma mai multe știri dacă ar veni într-un format mai ușor de digerat sau dacă ar acoperi X, Y sau Z opțiuni. Dacă organizațiile de știri dezvoltă modalități de a furniza știri care sunt eficiente și se referă la teme de care să le pese oamenilor, trebuie să găsească modalități mai bune de a promova aceste formate dincolo de bazele lor fidele de clienți. De exemplu, am descoperit că cei care evită știrile consecvente rareori au simțit că știu multe despre modul în care sunt relatate știrile, ceea ce le face dificil să facă distincția între sursele care produc știri și sursele care doar le reproduc. Această incertitudine părea să contribuie la sentimentul lor că toate știrile sunt prea de opinie”, arată Reuters Institute.

Reafirmarea valorilor editoriale și apărarea standardelor profesionale

Într-un mediu în care a devenit din ce în ce mai dificil să se diferențieze știrile produse profesional de alte mass-media și în care industria în sine este atacată în mod regulat de actorii politici și interesele corporative care încearcă în mod deliberat să o discrediteze, jurnaliștii și presa de știri nu pot să aștepte ca oamenii să vadă virtutea muncii lor sau rezultatele intervenților de alfabetizare media pentru a cultiva încrederea în rândul generației următoare. Poate fi necesară o campanie de relații publice la scară largă, la nivel de industrie, pentru a se modifica în mod real noțiunile oamenilor despre ceea ce fac jurnaliștii.

Mulți oameni își doresc de la jurnalism un reportaj precis, care să dea explicații, independent de influența comercială și politică nejustificată, dar au ajuns să creadă că așa ceva nu prea mai există și nici nu știu unde să-l găsească. Organizațiile de știri, nu doar individual, ci și colectiv, trebuie să explice mai proactiv ceea ce fac, să comunice valoarea muncii lor și să se apere împotriva unora dintre cele mai dăunătoare teorii despre jurnalism. O coaliție de organizații academice și non-profit orientate spre jurnalism și/sau instituțiile de știri în sine sunt probabil cel mai bine poziționate pentru a depune acest effort, pentru a reafirma valorile editoriale și a apăra standardele profesionale în fața publicului și astfe să obțină, ca unul dintre efecte, combaterea reală a evitării știrilor. (redacția UZPR)

• UZPR

Preocupat constant și cu perseverență de istoria presei, de relația presă – cultură, Ioan David revine, într-o ediție revăzută și adăugită, cu monografia unei reviste importante pentru imaginea presei din Banat: „Semenicul”[1]. Preocuparea lui Ioan David pentru istoria presei are ea însăși o istorie, pornind de la cercetarea doctorală finalizată cu o teză despre  Presa românească din Banat în secolul al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea. Repere publicistice şi lingvistice până la lucrări de istorie a presei, de istorie a culturii din Banat publicate în ediții succesive de-a lungul timpului, din care amintim (citând ultima ediție): Presă şi cultură. În secolul al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, ediţia a III-a, (2013);  Presa românească din Banat. Preocupări de cultivare a limbii. De la începuturi până în 1918, ediţia a III-a, (2013).

O activitate laborioasă desfășoară Ioan David prin contribuțiile monografice la cunoașterea integrală a unor reviste din Banat. Remarcabile sunt cele despre revistele „Banatul” și „Semenicul”. Utilitatea unor asemenea lucrări de cercetare a presei este dincolo de orice îndoială. Cele două reviste sunt diferențiate ca valoare, dar fiecare în felul său a reprezentat un moment istoric în cultura din Banat, a avut un anume rol în menținerea interesului pentru cultură în acest spațiu de veche tradiție culturală, fiecare revistă a fost un ferment pentru activizarea, potențarea și întreținerea emulației culturale/literare din Banat. Lucrarea lui Ioan David — Banatul (1926 — 1930 ). Prima revistă literară bănățeană — este o cercetare performantă și binevenită pentru cunoașterea uneia dintre cele mai importante reviste din Banat. Revista a avut o perioadă prosperă, mai ales când la conducerea ei, în calitate de director,  a fost poetul Aron Cotruș. Competența lui Aron Cotruș în organizarea unei reviste este de netăgăduit, având în vedere experiența acestuia în presă: redactor la ziarul „Românul” din Arad, încă din perioada studiilor universitare; redactor la publicația „Neamul Românesc” în timpul Primului Război Mondial în Italia; redactor la ziarele „Solidaritatea” și „Tribuna Nouă” din Arad în perioada de după revenirea din război și înainte de a prelua „Banatul”. Remarcăm faptul că Ioan David realizează monografia unei reviste importante, în care esențializează și analizează datele  despre revistă, redă structura tematică (literatură; arte; istorie și arheologie; viață culturală; revista presei; viața politică, economică și socială; minorități; aniversări, necrologuri, comemorări; iconografie), publică  articolele – program și o selecție semnificativă a articolelor semnate de personalități reprezentative (Lucian Blaga, Filaret Barbu, Onisifor Ghibu, G. Călinescu, Traian Lalescu, E. Lovinescu, Doina Peteanu (Anișoara Odeanu), Camil Petrescu, Ioachim Miloia, Sever Bocu, G. Bogdan-Duică).

Lucrarea dedicată revistei „Semenicul” păstrează aceeași structură tematică, autorul selectând și aici articolele-program ale revistei și diverse alte articole aparținând celor din redacția revistei sau colaboratorilor. În lucrare există și o cronologie a revistelor literare și culturale din perioada interbelică din Banat.  În introducere, Ioan David sintetizează direcțiile programatice ale revistei, cuprinse în Cuvânt înainte din numărul unu pe anul 1928 al publicației. „Apărută sub conducerea unui comitet format din intelectuali lugojeni, profesori, învățători, avocați, medici etc., de regulă oameni cu o bună stare materială, în fruntea căruia se găsea Aurel E. Peteanu, revista țintește, după cum rezultă din Articolul-program, intitulat Cuvânt înainte, patru direcții de acțiune: 1. Aducerea în atenția publicului larg a scrierilor și activităților unor personalități bănățene; 2. Descoperirea și lansarea unor talente scriitoricești, cu precădere din spațiul bănățean; 3. Inițierea, în jurul [revistei] a unei ample mișcări culturale; 4. Conectarea activităților provinciale la marea și adevărata cultură națională.”

Programul a fost generos în intenție, dar realizările nu au fost întotdeauna semnificative. „Semenicul” a fost o revistă la nivelul culturii medii, de interes zonal, având mai ales pagini de consemnare a unor activități și evenimente, de evocare a unor oameni cu un anumit rol (adeasea, foarte important) în cultura din Banat (Ion Popovici Bănățeanu, Ion Vidu, Valeriu Braniște, Coriolan Brediceanu, Iosif Tempea, Traian Grozăvescu, Eftimie Murgu, Cassian R. Munteanu, Iosif Popovici,  Emanuil Ungureanu, Tiberiu Brediceanu, ș.a), de înregistrarae a unor activități la nivelul școlilor, de reliefare a creațiilor folclorice specifice Banatului etc. Revista a apărut doar patru ani (1928 – 1932), iar însemnătatea ei  constă tocmai în faptul că oferă această panoramare a unei anumite activități culturale, literare și istorice dintr-un anume timp cultural și istoric al Banatului.

Se întâlnesc în revistă și articole demne de a fi menționate și folosite ca surse informative de cercetătorii interesați de cunoașterea acestei perioade acoperite de publicația de la Lugoj. Astfel, Traian Topliceanu scrie un amplu articol despre Paul Iorgovici (Un scriitor bănățean: Paul Iorgovici (1764 – 1808), în nr. 7- 8/1928), cu date biografice, unele mai puțin cunoscute, dar și cu observații pertinente asupra lucrării Observații de limbă românească. Tot Traian Topliceanu scrie și despre Damaschin Bojincă, despre activitatea sa ca profesor la Academia Mihăileană din Iași, dar și despre atitudinea sa în privința falselor idei ale lui Sava Tekely (Tököly), care contesta romanitatea și continuitatea poporului român precum și latinitatea limbii române. Este cunoscută în acest sens lucrarea lui Damaschin Bojincă, referitoare la „cârtirea cea din Halle”, scrisă direct în limba latină: Animadversio in dissertationem Hallensen sub titulo „Erweiss dass die Walachen nicht römischer Abkunft”, (Pesta, 1927).  În revistă se întâlnesc și articole cu cercetări de istorie locală (Traian Simu, Urme grăitoare; Victor Bîrlea, Revoluția din anul 1918;), texte despre spațiul ecleziastic, unele de prezentare (inclusiv a unor reprezentanți ai clerului)  altele de atitudine (Dr. Cornel Corneanu, Arhiereul Filaret Musta; Episcop A. Nicolescu, Este opoziție între știință și credință?;  Dr. Nicolae Brînzeu, Baptismul în Banat).

Revista publică creații folclorice, din colecția lui Aurel E. Peteanu (balada Ionășel; Cântece; Jalea bradului; Lină Rujălină), Gh. Cătană (Marcu Iagăru; Finuțul Morții) și Lucian Costin, dar și comentarii asupra folclorului din Banat, semnate mai ales de Lucian Costin: Balada bănățeană, (nr.1/1928). Având în vedere că majoritatea celor care formează redacția sau colaborează la „Semenicul” sunt cadre didactice, nu lipsesc articolele de profil. Lucian Costin scrie un încurajator articol despre foarte tânăra Doina Peteanu, alias scriitoarea Anișoara Odeanu: Un talent remarcabil: Doina Peteanu, (nr. 9-10/1929). În privința creațiilor literare originale revista nu se remarcă în mod deosebit, dar pot fi, totuși,   menționate cele semnate de Mia Cerna, Mihai Novac, Doina Peteanu (Anișoara Odeanu). Nu mai trebuie să precizăm că Anișoara Odeanu, depășind vârsta adolescenței din perioada „Semenicul”, va deveni o scriitoare importantă a literaturii române, încadrată de G. Călinescu în Noua generație.

Aurel E. Peteanu și Lucian Costin (I.G. Costinescu) au fost doi actori culturali importanți de la revista „Semenicul”. Unul la Lugoj, celălalt la Caransebeș, au fost mereu în legătură, se întâlneau la reuniuni profesionale sau chiar la manifestări literare, ori își scriau epistole. Aurel E. Peteanu a fost o personalitate marcantă a Lugojului, mai mulți ani director al Liceului „C. Brediceanu”, profesor cu prestanță intelectuală (doctor în Litere și Filosofie), mereu implicat în organizarea și coordonarea mișcării culturale din Lugoj și împrejurimi. Dintre mai multe scrisori (necunoscute) trimise lui Lucian Costin, redăm una în care îi relatează despre apariția revistei, despre colaboratori, despre reacția la articolul despre Doina Peteanu (Anișoara Odeanu). Se poate observa că era atât de legat de „Semenicul” încât o considera revista sa (…mi-a apărut „Semenicul”).

                 Lugoj, la 22.X.1929

   Mult iubite D-le Costinescu,

 Sunt în preajma plecării cu Doina mea la București. Ieri, luni, seara mi-a apărut  „Semenicul”, iar azi, marți, dimineața cu acceleratul de 9 călătorim spre București.

 Revista a apărut în condiții excelente, atât ca formă, cât și ca și fond. Lumea de aici a primit-o cu elogii. A plăcut foarte mult aprecierea foarte frumoasă și potrivită a Doinei mele, făcută cu atâta sinceritate și competență de D-ta. Pentru ostăneală și bunăvoință primește, te rog, cele mai sincere mulțumiri.

 De altcum întreg cuprinsul e admirabil. Brany-Lemeny mi-a trimis o scrisoare călduroasă cu poezia publicată, Toamna. I-am expediat și lui un ex.[emplar] din revistă.

 Doresc mult, dimpreună cu Doina, să iau parte la adunarea și festivalul de sâmbătă al A.C.B. Te rog să stărui ca, la invitația specială a d-lui coleg Penția, să fie luată și Doina, cu recitări de poezii și proză în programul festivalului. În sensul acesta am scris și D-lui Corneanu. La caz, dacă isprăvim miercuri, joi și vineri, cu toate la București, venim cu siguranță. Te voi aviza telegrafic. Adresa: Hotel „Paradis”, Calea Griviței.

      Te îmbrățișez cu drag,

                        Peteanu

La rândul său, Lucian Costin i-a trimis scrisori lui Aurel E. Peteanu, dar nu doar cu el a fost în corespondență, ci cu mulți alți  intelectuali, dintre care i-aș aminti pe Liviu Rebreanu, Aron Cotruș, Al. Rosetti, Cora Irineu, Elena Farago, Al. T. Stamatiad, Sextil Pușcariu, Carlo Tagliavini. Redăm una dintre scrisorile trimise lui Lucian Costin de către Profesorul Carlo Tagliavini de la Universitatea din Bologna (Italia). Faptul că Profesorul Carlo Tagliavini – un lingvist de reputație europeană și un prestigios românist –  îi scrie lui Lucian Costin nu este de trecut ușor cu vederea, mai ales că îi vorbește despre Manuscrisele Marsigliene și despre intenția de a tipări Dicționarul. Intenția lui Carlo Tagliavini despre care amintește în 1927  s-a materializat doi ani mai târziu, când a publicat la Academia Română studiul Lexicon Marsilianum. Dicționar latin – român – maghiar din sec. al XVII-lea, iar peste un an (1930) a tipărit Dicționarul: Il „Lexicon Marsilianum”, dizionario latino – rumeno – ungherese del sec. XVII. Studio filologico e testo, (Academia Română, București, 1930).

    Prea Stimate Coleg,

Vă mulțumesc din inimă pentru frumosul volum Graiul bănățean pe care ați binevoit să mi-l trimiteți. Cunoșteam deja cele două-trei studii asupra graiului băn.[ănățean] pe care Dv. le-aveați publicate în „Arhivele Olteniei” al prietenului Fortunescu. Am întârziat câteva zile ca să vă răspund, căci doream să citesc cu mare băgare de seamă cartea Dv. Acum o am citit și pot să spun că o găsesc foarte bună și folositoare. Cu toate că eu nu pot să fiu totdeauna de aceeași părere cu Dv., în câteva puncte ale Introducției, găsesc Glosarul o adevărată comoară de cuvinte rare, puțin cunoscute, ba chiar necunoscute filologilor care v-au precedat. Voi scrie bucuros recenzia ce-mi ați cerut. Cartea Dv. îmi este acum atât mai folositoare încât pregătesc în zilele acestea edițiunea (precedată de un studiu filologic) unui Dicționar latin – român – maghiar de la sec.  XVII (mai vechi [ori contemporan] decât al Anonimului din Caransebeș). Dicționarul, păstrat în Bibl.[ioteca] Universității noastre printre M[anu]s[cri]s-ele Marsigli, a fost scris în Ardeal pe lângă graniță, între Ardeal și Banatul și conține prea multe cuvinte dialectale. Câteva din ele le-am găsit acuma și în cartea Dv.

Dacă publicați ceva (filologie, folklor, literatură rom.[ână], mă rog să nu uitația săracul românist italian subsemnat…

    Cu cele mai bune salutări colegiale,

    al Dv. Prof. Dr. Carlo Tagliavini

de la Universitatea din Bologna

Bologna, 10 ianuarie 1927

 Barracano 5

Am reprodus aceste două scrisori (din mai multe existente), pentru a demonstra că, cel puțin, prin câțiva dintre cei implicați în realizarea revistei „Semenicul”, în colaborarea la „Semenicul”, publicația a tins înspre atingerea unor trepte de cultură mai elevată. De aceea este prețioasă și de apreciat  cercetarea asupra revistei realizată de Ioan David, care a relansat această publicație în circuitul literar, pentru cei interesați de cunoașterea unui timp al culturii din Banat.

      Alexandru Ruja

(Revista UZP, nr. 32/2023)

---

[1] Ioan David, „Semenicul”. Revistă culturală lunară (1928 – 1932). Contribuții monografice. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. Prefața de Crișu Dascălu. Editura David Press Print, Timișoara, 2022, 682 p.

Încheiem Săptămâna Culturii Naționale cu un eveniment aflat la cea de-a III-a ediție, un moment cultural-istoric pregătit de biblioteca bocșană în parteneriat cu Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” Vasiova: „Eminescu și Unirea” ed. a III-a, 2024 și, la sfârșitul lunii, evenimentul dedicat celor Trei Ierarhi, aflat la cea de-a IX-a ediție, un simpozion mai complex organizat în parteneriat cu Biserica „Sf. Nicolae” Bocșa Română.

Cu prețuire,

Gabriela Serban

Orașul Bocșa (din Caraș-Severin) se poate mândri cu nume importante de personalități din diverse domenii, oameni de seamă de ieri și de azi care au reprezentat sau încă mai reprezintă acest burg binecuvântat de Dumnezeu cu frumusețe naturală și bogat în valori autentice.
Acest orășel bănățean a dat culturii române doi deținători ai premiului Herder: compozitorul Zeno Vancea și sculptorul Constantin Lucaci; l-a dat pe realizatorul primei enciclopedii românești, dr. Corneliu Diaconovici; pe prima interpretă de folclor din Banat pe scena capitalei, Aurelia Fătu Răduțu; pe basul internațional Nicolae Florei sau pe istoricul de talie internațională, Nicolae Bocșan. Pe contemporanii noștri fabuloși: regizorul Ioan Cărmăzan, muzicologul Marius Manyov și muzicologul-istoric Constantin Tufan Stan și lista poate continua cu reprezentați de seamă din multiple domenii.
Însă există și personalități care trăiesc și muncesc în Bocșa, reprezentând orașul cu cinste în diversele instituții pe care le frecventează sau în cadrul evenimentelor la care participă. Un astfel de om valoros pentru istoriografia Banatului este preotul profesor dr. Dorel Viorel Cherciu, un împătimit bibliofil și un harnic și riguros cercetător care astăzi se află la ceas aniversar: 70! Un prieten drag al bibliotecii bocșene și un valoros colaborator al „Bocșei culturale”!
Dorel Viorel Cherciu s-a născut la 22 ianuarie 1954 în localitatea Sacoșu Mare, județul Timiș, din părinții Gheorghe și Veronica.
A urmat cursurile Școlii Generale din localitatea natală (1961 – 1969) și apoi Liceul Agricol, secția Medicină Veterinară, din Lugoj (1970-1974).
După stagiul militar de la Cluj – Comandamentul Armatei a III-a (1974 – 1976), absolvă Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (1976 – 1980).
În anul 1982 se căsătorește cu Emilia Mihaela Jeba din Bocșa, județul Caraș-Severin, și este hirotonit întru preot în Protopopiatul Reșița, la Măureni și Gherteniș (1982 – 1994).
Din 1994 până în 1997 este bibliotecar la Biblioteca Eparhială a Mitropoliei Banatului din Timișoara; obține titularizarea la Catedra de Teologie Ortodoxă din Cadrul Universității de Vest din Timișoara în 1997, iar în anul 2002 obține titlul de doctor în istorie la Universitatea Babeș- Bolyai din Cluj-Napoca.
Din anul 2012 este președintele Asociației Culturale ”David Voniga” din Giroc, județul Timiș.
Actualmente îl găsim cercetător științific la Episcopia Caransebeșului.
În ședința de Consiliu Local al comunei Belinț (jud. Timiș) din 28 octombrie 2019 a fost aprobată conferirea Titlului de Cetățean de onoare bocșeanului Dorel Viorel Cherciu, renumit cercetător științific profilat pe istoria bisericii bănățene, acesta realizând și donând bibliotecii comunei Belinț cărți și lucrări istorice despre toate cele patru sate arondate comunei.
Semnează în volume colective, este colaborator și coordonator de cărți și publicații, susține sesiuni de comunicări științifice naționale și internaționale (Varșovia, Graz, Novi Sad, Gyula, Zrenianin), publică studii în: ”Analele Universității de Vest din Timișoara. Seria Teologie”; ”Geographica Timisiensis”; ”Altarul Banatului”; ”Studii de istorie a Banatului”; ”Teologia”; ”Banatica”; ”Logos”; ”Datini”; ”Ariergarda”; ”Viața Românească”; ”Pluralitas”; ”Limba Română – Chișinău”; ”Theologia Pontica”; în perioada 1994 – 2009 a fost colaborator al Radio Timișoara, iar din anul 2013 organizează la Giroc, județul Timiș, simpozioane și conferințe internaționale cu tema ”Banat – Europa: Istorie și Cultură” .
Volume: Biserică și Societate. Eparhia Ortodoxă a Caransebeșului sub episcopul Ioan Popasu. Interacțiuni istorice, socio-culturale, confesionale și administrativ-bisericești, Timișoara: Marineasa, 2003; Biserica în Modernitate. Episcopia Ortodoxă de Caransebeș. Organizarea canonică după Statutul Organic, Timișoara: Marineasa, 2004; Biserica în Istorie. Administrație bisericească și drept canonic ortodox în Banat, Timișoara: Nepsis, 2009; Identitatea și Alteritatea în Istorie, Filosofie, Teologie, Timișoara: Nepsis, 2009; Biserică, Carte, Lectură și Bibliotecă în Banat. Timișoara: Eubeea, 2011; Istorie și cultură în Banat (coautor).- Timișoara: Brumar, 2013; Administrație bisericească în Banat. Secolele XIX – XX. Timișoara: Eubeea, 2011; Biserică și comunitate în Banat. Protopopiatul Ortodox Belinț. Documente (1906 – 1936). Timișoara: Eubeea, 2014; Corul bisericesc din Bocșa Română. Monografie. (1875 -2015) (coautor). Reșița: TIM, 2015; Banat – Europa: istorie și cultură (coord.).- Timișoara: Mirton, 2015; Subvertirea religiozității în Banat. Timișoara: Eubeea, 2016; Episcopul martir Veniamin Nistor – între jertfa administrației bisericești și supliciul recluziunii. File de monografie (1886 – 1963) (coautor). –Caransebeș: Editura Episcopiei Caransebeșului, 2022.
Referințe: Cărășeni de neuitat. Vol. XXXV/ Constantin Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2018; Bocșa culturală. Anul XXI, nr 2 (109)/ 2020; Enciclopedia Banatului. Istoriografia. București: Editura Academiei Române și Timișoara: David Press Print, 2020; Cărășeni de neuitat. Vol. XLII/ Constantin Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2022; Portrete de preoți și teologi ortodocși din Bocșa de ieri și de azi. Vol. 2/ Gabriela Șerban și Valentin Costea.- Reșița: TIM, 2022 (Bocșa – istorie și cultură; 59); Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64).
Astăzi, la ceas aniversar, ne alăturăm celor care transmit cele mai alese urări de bine dlui. prof. dr. Dorel Viorel Cherciu și-l asigurăm de toată dragostea și prețuirea noastră!
La mulți ani, părinte profesor, cercetător și iubitor de carte, Dorel Viorel Cherciu!
Să ne trăiți în sănătate și bucurie mulți și binecuvântați ani!

Cu prietenie, Gabriela Șerban și echipa „Bocșa culturală”

20 ianuarie 2024, ora 15.30, Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” – sediul Muzeului de Etnografie „Țara Carașului“ Oravița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Expoziție de artă plastică Doina & Gustav Hlinka (Reșița): finisaj.

O retrospectivă: Dr. Ionel Bota și publicațiile sale în anul 2023.

Evocare a poetei Elena Crețiu (*1937, Oravița – † 18.10.2023, Oravița).

Doamna Florina-Maria BĂCILĂ este – din 23 septembrie 2019 – conferențiar doctor la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de studii româneşti, Colectivul de limba română. Dincolo de titlul academic, este o persoană deosebit de atașată de locurile natale, un neobosit căutător de comori ale spiritului românesc, pe care le conservă prin scris și le prezintă cu însuflețire celor interesați.
În cele ce urmează, vă propun să descoperiți personalitatea doamnei conferențiar universitar doctor într-un interviu care îngemănează experiența didactică cu predilecția pentru scris și cercetare culturală.

A.H. – În ce cadru vă simțiți în largul D-voastră – conferențiar universitar doctor, scriitor sau publicist?
F.M.B. – Ipostaza pe care o simt cel mai aproape de sufletul meu este aceea de dascăl. E adevărat că ascensiunea profesională în mediul universitar implică parcurgerea anumitor etape, în urma căreia se obțin gradele didactice, dar, dincolo de ele, rămâne profesorul – omul de la catedră care îi învață pe copii… să învețe: ce, cum și, mai ales, de ce. Pe de altă parte, nu mă consider scriitor în sensul restrâns al termenului, deși am „cochetat”, în mai multe rânduri, cu eseistica și chiar cu ideea de a scrie proză. Experiența de publicist îmi este de mare ajutor în activitatea de editare a textelor și în impunerea exigenței inclusiv atunci când vine vorba despre elaborarea propriilor studii și articole, în vederea publicării. De altfel, în pofida prejudecăților care îl asaltează astăzi din ce în ce mai puternic, se cuvine ca universitarul să fie, mai întâi, dascăl, apoi cercetător dedicat muncii fără astâmpăr și, simultan, om al comunității, unind fervoarea și sensibilitatea ei cu solemnitatea mediului academic. Tocmai de aceea mă bucur enorm ca, din când în când, să mă pot simți în largul meu de… om.

A.H. – Implicarea D-voastră deosebită în activitatea didactică se datorează moștenirii de familie?
F.M.B. – Cred că implicarea aceasta derivă, în primul rând, din buna rânduială pe care Făcătorul a toate ne-o așază pe firul vieții. Omenește vorbind, vă mărturisesc că refrenul care mi-a însoțit răspicat, fără ezitare, copilăria și adolescența a fost: „Când voi fi mare, vreau să mă fac profesoară de română și să scriu cărți!”. Visam să ajung cândva studentă la Litere, ca să fiu aidoma celor doi admirabili profesori ai mei de limba română din gimnaziu (Irina Frîncu) și din liceu (Iosif Băcilă), adică să am o profesie care presupune dăruire și sacrificiu de sine, să le ofer celorlalţi câte ceva din cunoştinţele, strădaniile şi trăirile proprii. Sigur, am preluat ce am socotit că mi se potriveşte de la mai mulţi dascăli din ciclurile şcolare pe care le-am urmat, am încercat să adaptez la trăsăturile personalităţii mele ceea ce mi s-a părut demn de reţinut şi de pus în practica didactică.

A.H. – Ce v-a determinat să vă dedicați studiului limbii române?
F.M.B. – Dintotdeauna am iubit frumusețea limbii române și, chiar dacă, în copilărie, nu o conștientizasem în ansamblul ei, m-au fermecat prilejurile de a o descoperi în formele și în sensurile cuvintelor care alcătuiesc lumea fascinantă a proverbelor, a ghicitorilor, a poveștilor, a basmelor și a poeziilor sau a romanelor pe care, mai târziu, le-am citit cu sufletul la gură. La maturitate aveam să înțeleg că adevărata provocare (și bucurie) legată de studiul limbii române o constituie faptul că ea nu se rezumă, în sine, la asimilarea (aridă a) unor reguli, definiții și clasificări, ci înseamnă bogăție și diversitate, nuanțare și plasticitate, savoare și încântare a minții, a condeiului și a sufletului.

A.H. – Când s-a produs legătura cu poezia religioasă?
F.M.B. – Am urmat studiile liceale în anii ՚90 ai secolului trecut, când în programele și în manualele școlare se introdusese analiza operelor unor autori care au scris și poezii reprezentative de o asemenea factură. Fiind un domeniu de anvergură insuficient explorat, lirica mistico-religioasă m-a atras, de-a lungul timpului, îndeosebi prin aceea că unii dintre poeți sunt mărturisitori ai unor experiențe dramatice parcurse în universul carceral, prin intermediul cărora au reușit să cunoască eliberarea interioară și esența legăturii cu Divinitatea. Acum câțiva ani am început să citesc versurile lui Traian Dorz, moment de la care am inițiat un studiu sistematic al creației sale, concretizat deja prin publicarea a două volume și a zeci de articole care abordează limbajul poeziei dorziene în contextul spiritual și istoric în care ea a fost creată.

A.H. – După opinia D-voastră, în ce constă valoarea unei opere literare?
F.M.B. – Revin la ceea ce am mai afirmat: dacă nu picură har de Sus în călimara minții și a inimii unui condeier, valoarea scriiturii lui nu poate fi autentică sau durabilă. Mesajului solid și plin de sens al unei opere – care trebuie să fie, așadar, unul constructiv – i se alătură, în mod firesc, suma unor fericite zbateri și stăruințe pentru a putea birui „neajungerea limbii” în actul scrisului și pentru a găsi cea mai potrivită expresie, aptă să exprime convingător intenția autorului, inclusiv prin prisma laturii formale a textului.

A.H. – Ce ne puteți spune despre ce se scrie în zilele noastre și mai ales, cum se scrie?
F.M.B. – În general, în zilele noastre se scrie din abundență, uneori – chiar excelent, însă nu totdeauna așa cum se cuvine. Scriu bine mulți tineri ancorați în diverse domenii; cred că ar trebui încurajați și, deopotrivă, îndrumați în a-și reda opiniile, gândurile, trăirile. Aici intervine rolul hotărâtor al celor meniți să-i deprindă cu exprimarea corectă, coerentă, argumentată şi, mai ales, să-i învețe cum (și de ce) să privească mereu (şi) dincolo de cuvântul propriu-zis. Acesta e rostul tainic și perpetuu al profesorilor și, largo sensu, al intelectualilor – cei pe care poetul Traian Dorz îi numește (într-o manieră concisă și, în aceeași măsură, expresivă) „făclieri de slove şi cuvinte”.

A.H. – Care ar trebui să fie reperele identitare ale spiritualității românești?
F.M.B. – În primul rând, dimensiunea creștină a sacralității, a credinței nealterate în atotputernicia Creatorului și în atotștiința Lui; apoi, specificul nostru național, frumusețea valorilor culturale perene, oamenii de seamă care au amprentat definitoriu ființa românismului în atâtea veacuri și sfere de activitate, realizările lor inegalabile, modelele de implicare și de perseverență vrednice de urmat ale predecesorilor, în pofida efemerității inerente condiției umane și a vremurilor adesea neprielnice.

A.H. – Cum este viața culturală la Timișoara și cum se vede din capitala Banatului în alte părți?
F.M.B. – Cultura bănăţeană (foarte bogată și variată) are prilejul de a se dezvolta într-un mediu multietnic şi multiconfesional, fapt ce se repercutează, într-un anume fel, chiar asupra vieții cotidiene. Ea va dăinui prin oameni dedicaţi cu mintea, cu sufletul, cu tot ce se poate pune în slujba multiculturalităţii din acest spaţiu românesc. Marile înfăptuiri pe tărâmul amintit îşi au obârşia în actul cultural „în miniatură”, săvârşit acolo unde se creează emulaţii în jurul unor publicaţii de gen sau al unor cercuri cu asemenea preocupări permanente.

A.H. – Ce impresie v-au lăsat participările la diverse manifestări culturale organizate local, național și internațional?
F.M.B. – Consider că participarea la manifestările culturale organizate (sub imperiul temeiniciei și al probității intelectuale) pe plan local, național sau internațional ne ajută pe toți cei interesați să păstrăm contactul direct și constant cu aparițiile editoriale de ieri și de azi, cu inițiativele și cercetările semnificative ale celor cu care putem fi împreună în atari împrejurări. Relația cu ceilalți oferă, nu o dată, motive de reflecție, ba chiar înlesnește identificarea și fructificarea unor soluții inedite pentru viitor, bucuria validării propriilor opinii și a unei veritabile reuniri sub auspiciile intereselor spirituale comune. Așadar, rămâne dorința vie a întâlnirilor și a împărtășirilor, a schimbului de idei și sugestii, a dobândirii unor experiențe de neuitat în plan personal și profesional.

A.H. – Aveți o recomandare cu privire la o mai bună vizibilitate a culturii române la ea acasă, dar și peste hotare?
F.M.B. – Poate că o mai bună vizibilitate a culturii române în țară și peste hotare depinde, în bună măsură, de o susținere materială adecvată, dar, în același timp, cred că e foarte important ca cei ce activează în această sferă să se cunoască între ei și, atunci când este posibil, să se sprijine unii pe alții în ceea ce fac, să inițieze, să continue și să intensifice orice gen de colaborări fructuoase. Tocmai în acest context merită semnalată necesitatea unui efort colectiv, întreprins de instituții de profil, de personalități ale culturii române, dar și de tineri aflați la început de drum, în vederea valorificării, prin diferite mijloace și oportunități, a patrimoniului cultural național.

Vă mulțumesc!
Interviu realizat de Angelica-Telica Herac

Fabulosul Radu Theodoru a împlinit 100 de ani!
General de flotilă aeriană (rtr), unul dintre cei mai prolifici scriitori români de literatură istorică, Radu Theodoru și-a sărbătorit în 17 ianuarie 2024 cei 100 de ani de viață! O sărbătoare extraordinară organizată de copiii maestrului, de asociația care-i poartă numele și de toți cei care-l iubesc și-l stimează și i-au fost alături la ceas aniversar la Palatul Cercului Militar Național din București.
Rude și prieteni de aproape și de mai departe au fost invitații domnului general cu prilejul centenarului.
Vioi, plin de viață, timp de aproape 8 ore, maestrul a sărbătorit alături de invitați: a rostit un cuvânt de mulțumire pentru cei prezenți și pentru darurile primite, a deschis dansul alături de fiica sa Voica, a vizitat, permanent, fiecare masă pentru a vorbi cu invitații, pentru a se interesa dacă se simt bine, dacă totul este în regulă, dacă lipsește ceva, a luat parte la o mulțime de sesiuni de fotografii și s-a bucurat, alături de familie și prieteni, de muzica bună!
O seară de neuitat cu o legendă, cu unul dintre eroii neamului, care a scris, la propriu, importante pagini de istorie românească, sub toate aspectele! Un veritabil patriot pentru care dragostea de neam și țară nu sunt simple afirmații, de conjunctură, ci patriotismul e pentru domnia sa un crez: „E așa de simplu. Te naști. Nu este un adaus. Este foarte firesc. La mine se motivează și prin familie. Mă pot desprinde de pământul ăsta în care generații întregi de-ai mei sunt acolo, în iarba aia, frontul războiului.” General de Flotilă Aeriană, declară mereu, cu mare respect față de români și istoria poporului: „Pentru mine, zborul nu a fost o meserie, ci pasiunea mea existențială”. A participat la nivel de armată la cele mai dificile aplicații, acordându-i-se încrederea de a face parte din unitatea de alarmă a Regimentului, zburând în luptă, în condiții grele, împotriva aviației inamice. Mereu cerea comandanților să fie inclus în formațiile de luptă cele mai dificile împotriva aviației inamice: „Vreau să zbor, să aud motorul mergând rotund, să văd patrule de vânători în stânga și în dreapta, să văd întinsa și rodnica câmpie a patriei sub aripile de oțel”.
Radu Theodoru, considerat unul dintre cei mai de seama scriitori postbelici din literatura română, îndeosebi în sfera romanului istoric, cu influențe din zona militară, s-a născut la 17 ianuarie 1924 în Ineu, jud. Arad. Absolvent al Liceului „C.D.Loga” din Timişoara, a Şcolii de ofiţeri de aviaţie din Bucureşti, a Şcolii speciale de ofiţeri de aviaţie – pilot de vânătoare, absolvent al Facultăţii de Istorie – filozofie a Universității Bucureşti (studii întrerupte în 1948 pe motive politice), deţinător al unui brevet „Skipper de croazieră” – este unul dintre cei mai prolifici scriitori de romane istorice.
Întreaga sa carieră – profesională şi literară – este cu urcuşuri şi coborâşuri, cu bune şi rele, cu aprecieri şi controverse, aşa cum se întâmplă de obicei în cazul marilor scriitori şi personalităţilor de marcă.
În anul 1952 regimul politic a devenit foarte dur și marele aviator Radu Theodoru ajunge să fie îndepărtat de la zbor pe motive politice, fiind scos în rezervă.
Dacă a văzut că nu mai poate cuceri spațiul aerian, a încercat să cucerească marea. Așa s-a născut „Haihui”, o ambarcațiune cu care a navigat pe Dunăre.
Aviatorul și marinarul Radu Theodoru și-a pus în plan să facă înconjurul pământului pe apă. El a introdus în limbajul curent al navigatorilor termenul „circumterra”. După ce a obținut brevetul internațional de comandant de iaht cu vele, a început să-și pună planul în aplicare. În anul 1987 face primele încercări cu iahtul „Decebal 1” până în Marea Egee. Fiindcă vasul dezvolta performanțe slabe, a construit la Șantierul Oltenița „Decebal 2”. Cu el spera să facă înconjurul lumii.
Însă, de scris, a scris în continuare, parcă-și găsise un refugiu în scris și citit.
Debutul literar se petrece în 1953. La un moment dat, s-a ivit din nou șansa să piloteze aparate ușoare de zbor, care decolau de pe un aerodrom sportiv de lângă București. Însă nu a renunțat niciodată la a scrie! Opera de scriitor a lui Radu Theodoru este vastă: romane istorice; romane cu subiecte contemporane; cărțile mării; romane științifico-fantastice; romane document; romane de analiză politică; nuvele; peste 60 de cărți importante și foarte bine documentate!
Activitatea politică este cea a unui român frământat de problemele ţării, a unui bun cetăţean care caută soluţii de rezolvare a unor stări din anumite perioade istorice: membru PCR (1964-1989, demisionează din Comitetul judeţean Braşov în 1970; PRM, fondator şi vicepreşedinte, demisionează în 1992; preşedintele Partidului Unităţii Social Democrate – demisionează în 1993; preşedinte Partidul Popular Republican şi vicepreşedinte după fuziunea cu PDAR, demisionează în 1996).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România; membru de onoare al Fundaţiei Cultural Ştiinţifică Aromână „Andrei Şaguna” ; membru de onoare al Yacht Club Român; preşedinte executiv din 1996 al Fundaţiei „Mareşal Ion Antonescu”.
Distincţii: Medalia „Mitropolit Andrei Baron de Şaguna”; Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române în 1976; Ordinul „Meritul Cultural” cls. a IV-a, Medalia Muncii, „Virtutea ostăşească” cl.I; „Crucea veteranilor de război” și altele.
Referinţe: Who’s who în România. Ediţie princeps. Bucureşti. Pegassus Press, 2002; Dicționar biografic al literaturii române/ Aurel Sasu.- Pitești: Paralela 45, 2006; Dicționarul General al Literaturii Române.-București: Univers Enciclopedic, 2004-2009; Dicționarul Scriitorilor Români/ Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu.- București: Univers Enciclopedic, 2004-2009; Literatura Banatului/ Cornel Ungureanu.- Timișoara: Brumar, 2015; Enciclopedia Banatului. Literatura.-Timișoara: David Press Print, 2016.
Între volumele de autor consemnăm: Brazdă și paloș – roman istoric – 2 vol. editura Tineretului, 1954-1956; ed. II – Ed. Tineretului, 1967; Nedeia inimilor – dramă în două părţi, Timişoara, 1959; Cazul studentului Mihai Lotreanu – piesă în 4 acte, Timişoara, 1962;Muntele : roman 2 vol. Editura Pentru Literatură, 1963-1967; Interceptarea: nuvelă. Editura Militară, 1963;Atac la sol : nuvelă – Editura Militară, 1965; Steaua de mare : roman. Editura Tineretului, 1966; Strămoșii – (Ed. Militară, 1967; ed. a III-a revăzută şi adăugită – Ed. Albatros, 1979; 2 vol. ed. a IV-a revăzută şi adăugită, editura Albatros, 1987 ); Popas în Madagascar : roman ştiinţifico-fantastic (1967); Taina recifului : roman ştiinţifico-fantastic (Ed. Tineretului, 1968); Dincolo de linii : dramă de război în două părţi. Editura Militară, 1968; Aproape de zei : roman (Ed. Militară, 1969); A sosit ora! (Ed. Militară, 1969); Regina de abanos : povestire ştiinţifico-fantastică (Ed. Albatros, 1970); Escadrila a patra : nuvelă (Ed. Militară, 1970); S.O.S… Puhoaiele!..: mărturii. (Ed. Albatros, 1970); Vulturul : roman – 4 vol. – distins cu Premiul Academiei Române, 1971 – 1974; Posada (1973);Mai jos de steaua polară: povestire. Editura Militară, 1975; Călătorie neobişnuită: roman ştiinţifico-fantastic. Editura Militară, 1975; Țara făgăduinței : roman ştiinţifico-fantastic (Ed. Albatros, 1975); Nopți albastre: roman (Ed. Militară, 1976); Călugăreni (1976); Călărețul roșu : roman (Ed. Albatros, 1976; ed. II – Ed. Lucman, 2003); Asaltul : mărturii (Ed. Eminescu, 1977); Misiune de sacrificiu. (editura Militară, 1977, ed. a II-a editura Ion Creangă, 1979); Cronica eroică: 1877 – 1878 : roman document . Ed. Albatros, 1977; Noi – Mircea și Atlanticul (Ed. Militară, 1978); Cu HAI-HUI 2 spre Sud (Ed. Albatros, 1980); Biografie de război – 4 vol. (Ed. Eminescu, 1980-1987); Recunoaştere îndepărtată. Editura Eminescu, 1981; Din nou spre Sud (Ed. Albatros, 1982); Preludiu (Ed. Eminescu, 1983); Corsarul (Ed. Albatros, 1984); Croaziera cu vele (Ed. Albatros, 1985); Croazieră contra cronometru (Ed. Albatros, 1985); În luptă cu valurile (Casa Editorială pentru turism și cultură Abeona, 1992 ; Misiunea căpitanului X. Editura Globus, 1992; Vâltoarea ; Hungarismul astăzi: literatură politică. Editura Bravo Press, 1996; România ca o pradă (Ed. Alma, Oradea, 1997; ed. II – Ed. Miracol, 2000, ed. a IV-a, 2015)); Nazismul sionist. Editura Alma, 1997, ed. a II-a Miracol, 2000 (ed. a III-a, 2017); Urmașii lui Attila (Ed. Miracol, 1999; ed. a 2-a Editura Paco, 2018); Învierea lui Iuda. Editura Miracol, 2000; Ardealul – pe toţi ne cheamă Ursu, editura Miracol, 2000; Mareşalul, editura Miracol, 2001(ed. a II-a, 2012); Decebal – Circumterra, o tentativă refuzată (Ed. Yacht Club Roman, 2002); A fost sau nu holocaust? (Ed. Lucman, 2003); Imposibilul hermafrodit New-Age (Ed. Miracol, 2004); România, românii si comunismul (Ed. Lucman 2009); Călăreţul roşu (ed. Lucman, 2009); Roman de dragoste: biografie de război, biografii de pace (Ed. Paco, 2013); Calea robilor. Basarabia în flăcări. (București: Paco, 2013); Radu Theodoru – omagiu la 94 de ani – Convorbiri cu Mircea Coloșenco și Eugen Zainea.(București: Paco, 2017); Biografie de război (București: Paco, 2019); Europa în colimaror (Învierea lui Iuda)(București: Paco, 2019); O viață fără fard. Mărturii – Mărturisiri. 2 vol. (București: Paco, 2020).
Iată că s-au făcut 15 ani de când prozatorul Radu Theodoru a devenit unul dintre cei mai dragi și fideli colaboratori ai revistei „Bocșa culturală” și ai Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa (moment consemnat în revista „Bocșa culturală”, Anul X, nr. 3 (66)/ 2009).
Autorul îndrăgitelor romane istorice, unele publicate în fragmente și în revista noastră, trăiește și încă muncește la Grădiștea, nu departe de București, într-o căsuță parcă desprinsă din povești.
La cei 100 de ani împliniți, maestrul Radu Theodoru este fantastic! Nu te saturi să-l asculți! O minte limpede, lucidă, un vocabular elevat, multe întâmplări, mai vechi sau mai recente, spuse cu un ales har de povestitor și cu un fin simț critic și/sau ironic, îmbogățesc ziua oricui îi trece pragul!
Nu este un secret faptul că prozatorul Radu Theodoru trăiește cu dorul meleagurilor bănățene, că își dorește încă o vizită la Timișoara, la Bocșa, la Berzovia, că-i poartă în suflet și în gând pe prietenii săi din Banat și, evident, întreabă întotdeauna de scriitorii Ion Marin Almăjan, Cornel Ungureanu, Gheorghe Jurma, Vasile Bogdan. De aceea, pentru domnia sa este o mare bucurie fiecare vizită a noastră, fiecare revistă primită de la Bocșa și din Banat, fiecare tipăritură care se alătură valoroasei sale biblioteci! Apreciază totul la adevărată valoare și apreciază munca și oamenii care muncesc, care se străduiesc să lase ceva în urma lor! Știe cel mai bine cât de greu răzbate cultura prin incultura zilei de azi, cu ce eforturi sunt susținute evenimentele culturale autentice și cât de greu este să menții continuitatea unei reviste! De aceea, prețuirea pentru acești oameni mărunți, pe care maestrul îi consideră extraordinari, este nemăsurată! Iar noi nu putem decât să ne plecăm cu recunoștință!
Mulțumim, maestre, pentru onoranta prietenie! Pentru faptul că ne sunteți și vă suntem! Este o imensă bucurie fiecare întâlnire și-mi doresc multe astfel de întâlniri!
La mulți ani, maestre! Mulțumim pentru invitația de a fi parte din sărbătoarea dumneavoastră! Să vă dăruiască Dumnezeu sănătate și zile senine, să ne revedem cu bine, iar în primăvară să vă sărbătorim centenarul și la Bocșa!

Moto: ”Popor românesc, mari învățături îți dă ție această întâmplare! Dacă fiii tăi ar fi fost uniți totdeauna, atunci și pământul tău strămoșesc rămânea unul și nedespărțit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au dus la slăbiciune, te-au dus să-ți vezi rușinea cu ochii!” (Mihai Eminescu).
Un eveniment excepțional, aș putea spune de suflet, s-a desfășurat în orașul martir Timișoara, în ”Sala Revoluției”, clădirea Consiliului Județean Timiș, la data de 15 ianuarie 2024, Ziua Culturii Naționale, sub semnul geniului eminescian, eveniment la care au participat poeți, jurnaliști și scriitori din mai multe zone ale țării. S-a recitat atât din lirica eminesciană cât și din creația proprie despre Eminescu. Se împlinesc 174 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889), iată că UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA, Filiala: ”Valeriu Braniște” Timiș, au marcat ziua nașterii unuia dintre cei mai mari poeți ai literaturii române, cu o operă vastă și profundă, acesta a lăsat poporului român un diamant ce strălucește veșnic în suflete, în inimi, a scris cartea de identitate a fiecărui român, Eminescu fiind și un mare jurnalist, remarcabil academician. Din nefericire viața acestuia a fost scurtă, la doar 39 de ani s-a stins, opera sa având un impact asupra culturii românești, capodopera poetului trăind veșnic in inimile iubitorilor de poezie. Foarte important este faptul că școlile si universitățile țin aprinsă făclia nemuririi eminesciene, această flacără arde în sufletele tinerilor, o flacără care transcende timpul si spațiul. Moderatorii acestui important eveniment pentru cultura română au fost: Dumitru Buțoi și Nicolae Toma-UZPR Timiș.
Evenimentul s-a desfășurat în trei părți. În prima parte au fost oferite Premiile Proiectului Cultural Internațional „EMINESCU, UN VIS ÎN AȘTEPTARE”, Ediția a II-a , sub egida UZPR, concursul a fost inițiat și organizat de Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara, președinte Dumitru Buțoi. Marele Premiu ediției a doua a fost decernat poetei Mirela Cocheci în prezența câștigătoarei Marelui Premiu al primei ediții 2023, poeta lugojeană Maria Rogobete. A doua parte a oferit publicului lansare de cărți: „Dincolo de cuvinte” prof. univ. dr. Pavel Abraham, 2023, „Libertatea de a fi…”de Petru Frăsilă, publicist și manager Tele Moldova Plus, Iași. Editura Detectiv Literar, manager, Firiță Carp, București. (Prof. univ. dr. Pavel Abraham a avut două surprize, o caricatură din partea caricaturistului lugojean Cristinel Vecerdea cât și o diplomă din partea MNADOR Timișoara – Remus Știr ).
Ultima parte a fost o încântare pentru toți participanții, astfel că talentatul și renumitul caricaturist, lugojeanul Cristinel Vecerdea – CRIV, a expus mai multe portrete ale unor personalități naționale și internaționale, fiind prima expoziție a sa în incinta Consiliului Județean Timiș.
Parteneri: Consiliul Județean Timiș (Alin Nica), UZPR (Ovidiu Zanfir) Tele Moldova Plus (Petru Frăsilă), ANCMRR Timiș ( Valentin Dragoș Dumitrașcu), MNADOR Timișoara ( Remus Știr), Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara.
În această zi luminată, ziua aniversării nașterii lui Eminescu, toți participanții au reflectat intens asupra valorii sale, dar și influenței pe care a avut-o și o are marele poet asupra literaturii mondiale, am simțit bucuria imensă ce i-a cuprins pe toți iubitorii de poezie eminesciană, fiecare gând își cânta parcă întreaga viață, iar ochii acestora trimiteau anotimpurilor strălucirea de care au atâta nevoie, tot omul se simțea bine, liniștit și fericit în dansul rimelor lui Eminescu. Intrasem într-o horă a prieteniei și speranței, Eminescu nu a murit, el trăiește în toți ghioceii de pe câmpiile țării mele, în trandafirii din grădina casei, în floarea de măr, în frunza de gutui, în mirosul lăcrămioarelor de pe mormântul strămoșilor mei, în puful zăpezii, în frunza căzută pe pământ, în apusul soarelui, în apele învolburate ale Dunării, Eminescu nu a murit…el trăiește în ființa noastră care se hrănește cu forța, curajul și cuvântul marelui poet, Eminescu nu moare niciodată, spui România și asculți muzica pe versuri eminesciene, spui Eminescu și asculți poveștile adevărate ale trecutului, acolo unde se odihnesc eroii neamului românesc, spunem Eminescu și simțim cum ne ghidează sufletele spre frumusețe, bucurie și armonie în gânduri, dar mai ales în iubire.
Iubirea a dat naștere operei eminesciene, să o păstrăm veșnic în memorie și timp.

Maria ROGOBETE Membru UZPR 17. 01.2024 Lugoj

18 ianuarie 2024, ora 12.00, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Expoziție „Mihai Eminescu în filatelie” din colecția Doina & Gustav Hlinka și expoziția de xilogravură Beto Nascimento (Brazilia).

18. Januar 2024, 12:00 Uhr, Galerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin, Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Ausstellung „Mihai Eminescu und die Philatelie“ aus der Sammlung Doina & Gustav Hlinka und Kunstausstellung Beto Nascimento (Brasilien) – Holzschnitt.

Motto: ,,Fără domnul Eminescu, fără iubitorii de artă, cultură și simire românească, poporul meu ar fost ca o pasăre căreia i s-a furat zborul”!

15 Ianuarie 2024, ora 11,00. Iubitorii de Eminescu, reperul nostru de moralitate și identitate națională oriunde am fi pe această Planetă, iau cu asalt ,,Sala Revoluției”pusă la dispoziție cu generozitate de către Consiliul Județean Timiș, un spațiu îmbietor, devenit de curând un centru cultural de referință al orașului Timișoara, unde pe lângă politică se respiră și un aer cultural-artistic de bună calitate, prilej deodebit de a celebra împreună ,,Ziua Culturii Naționle” sub semnul geniului eminescian.

Domnul Dumitru Buțoi, membru UZPR și președinte al Asociației Cultural Umanitară,,Luceafărul de Vest” Timișoara, salută invitații și prezintă în sinteză desfășurarea acestui eveniment de anvergură europeană ,,Cântec și poezie” ca un sincer omagiu pentru poetul nepereche al neamului românesc și pilonul de rouă , sudoare și lumină pe care se sprijină orizontul nostru cultural-spiritual și nu numai.

În continuare pe un duios  fond muzicat generat de colegul de breaslă cantautorul Grigore Mâinea, Dumitru Buțoi, recită poemul ,,Dragul meu Emin.” Despre viața și opera eminesciană a vorbit domnul Petru Novac Dolângă, poet și jurnalist de notorietate de la care am reținut faptul că:  Eminescu este contemporanul nostru cu care trebuie să ne mândrim și să-l cinstim întotdeauna pentru că el este poetul Limbii Române. Au recitat poezii din creația proprie despre Eminescu, Maria Rogobete, membru UZPR Timiș,  Mirela Cocheci, poetă și pictor, Zorica Dan, poetă, Ionescu I. Ioan, membru UZPR Timiș, Anton Mihai Pogany, scriitor și poet.

Cu acest prilej, a fost decernate deocamdată parțial premiile  pentru participanții la Proiectul Cultural Internațional,,Eminescu ,un vis în așteptare” organizat sub egida UZPR de către Asociația Cultural Umanitară,,Luceafărul de Vest Timișoara.

Marele Premiu a fost obținut de către Mirela Cocheci, poetă și pictor din Petroșani, județul Hunedoara, secțiunea poezie. Maria Mândroane, Timișoara, premiul unu la secțiunea poezie în grai. Viorica Vancu,Timișoara, premiul doi, secțiunea poezie religioasă.

Rozalia Iașura, din comuna Variaș, județul Timiș, premiul trei, la secțiunea epigramă. Antonia Maria Moraru, Moldova Nouă-, județul Caraș Severin, premiul revistei ,,Luceafărul de Vest”Timișoara.

Premii speciale: Roxelana Radu,UZPR Buzău,Victor Cobzac, Ungheni, Basarabia, Dorel Neamțu, Deva-Hunedoara, George Adrian Itoafă, Constanța, Maria Rogobete, Lugoj-Timiș, Florin Grigoriu, București.

Diplome de Excelență, Doamna Ileana. Mogoșanu, inspector șef I.T.M.Timiș, Dragoș  Valentin Dumitrașcu, președinte ANCMRR Timiș, Neluțu Bungău, fotbalistul de legendă al fotbalului bănățean

Meritul Cultural: domnul prof.univ.dr.Pavel Abraham,București, Petru Frăsilă, Iași, scriitor și om de televiziune, manager Tele Moldova Plus și Firiță Carp, București, manager editura Detectiv Literar, București. Celelalte rezultate urmează a fi aduse la cunoștința participanților în zilele următoare pe Site UZPR.

În partea a doua ,,Colocviile Tele Moldova Plus  cu genericul ,,Lumina și noi” în care s-au lansat două cărți esențiale pentru adevăruri fundamentale, care pot constitui oricând prin mesajul  lor sincer dar engmatic, veritabile manuale de educație socio-umană dar de jurnalism autentic, respectiv: ,, Dincolo de cuvinte” autor, prof. univ. dr. Pavel Abraham și ,,Libertatea de a fi”… autor Petru Frăsilă, publicist și om de televiziune, despre care au vorbit, prof. univ.dr. Mihaela Tomiță, g-ral (r) av.Mircea Chirilă, Emil Stanciu, Firiță Carp, Editura Detectiv Literar, Ovidiu Zanfir, UZPR, Nicolae Toma, Dumitru Buțoi.

În acest context de sărbătoare și  armonie culturală, domnul prof.univ.dr. Pavel Abraham, a fost moderatorul unei teme inedite și de larg interes general, sub egida Consiliului Județean Timiș. Autoritatea teritorială de ordine publică (ședința lunară) sub coordonarea domnului Ovidiu Virgil Drăgănescu, Subprefect Instituția Prefectului județului Timiș, a dezbătut problematica pivind perfecționarea sistemului judiciar, consolidarea actului de justiție în România printr-o cuplare a activității avocatului și detectivului particular în sistemul judiciar și prevenirea și asistența dependenților de droguri în sistem european.  Au luat cuvântul specialiști din sistemul judiciar, precum avocați, ofițeri din sistemele de autoritate, procurori, judecători, comandanți de penitenciare, cadre didactice universitare.de

A fost o zi de adevărată sărbătoare un eveniment de excepție de anvergură europeană, desfășurat sub semnul domnului Eminescu, ce veghează de-acolo de sus ca o stea singuratică, trecerea noastră printr-un timp de patimi și de jar, căruia îi supraviețuim doar gândind că ,,Dincolo de cuvinte”  și de ,,Libertatea de a fi”… liber și… interzis, Eminescu este podul de lacrimi ce ne unește cu Dumnezeu.

În final invitații au avut prilejul de admira expoziția de caricatură  personalități marcante din România și Diaspora,  (în prim plan portretul lui Eminescu, dar și ca o surpriză neașteptată al domnului Pavel Abraham), a colegului de breaslă Cristinel Vecerdea-CRIV, amenajată în holul Sălii multifuncționale a C.J.Timiș. care a fascinat mulți vizitatori din țară dar și din Europa. La ora de socializare invitații au servit bunătăți din specificul bănățean și n-a lipsit desigur fotografia de grup.

Mulțumiri partenerilor noșstri: C.J.Timiș, UZPR, Tele Moldova Plus, ANCMRR Timiș, MNADOR, Timișoara, Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest” Timișoara.

,,SUNTEM ROMÂNI ȘI PUNCTUM”!  ,,TRĂIASCĂ NAȚIA”!  ,,SUS CU DÂNSA”!

Dumitru BUȚOI/ UZPR Timiș

Din motive de sănătate, manifestarea cu autoarea Silvia C. Negru se anulează!

 

Aus gesundheitliche Gründen findet die Veranstaltung mit Frau Silvia C. Negru nicht mehr statt!

 

17 ianuarie 2024, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

După-amiază literară cu autoarea Silvia C. Negru din Timișoara.

Incursiuni muzicale: prof. George Gassenheimer – vioară (Reșița), la pianină prof. Lucia Ghilea

Participă în calitate de invitați personalități culturale din Timișoara.

 

 

17. Januar 2024, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Literarischer Nachmittag mit der Autorin Silvia C. Negru aus Temeswar.

Musikalische Einlagen: George Gassenheimer – Geige (Reschitza) und Lucia Ghilea (Klavierbegleitung).

Es nehmen teil Kulturpersönlichkeiten aus Temeswar.