Din teritoriile româneşti aflate sub dominaţie străină, face parte şi frumosul colţ de ţară al Văii Almăjului, cuprins între Munţii Semenicului şi Almăjului. Teritoriu locuit din vremuri străvechi cu o populaţie pur românească, care a dat în secolul al XIX-lea o serie de personalităţi istorice reprezentative pentru viaţa întregului popor român. Ei au fost: Eftimie Murgu, Ioan Sârbu, Iosif Coriolan Buracu, Traian Doda, George Novacovici, Pavel Boldea, Ioan Curiţa şi alţii, care s-au remarcat prin faptele şi acţiunile lor în lupta împotriva opresiunii străine, pentru păstrarea limbii şi a neamului, scop căruia şi-au închinat întreaga viaţă.
Juristul George Novacovici s-a născut la data de 14 ianuarie 1879, ca fiu al preotului Nicolae Novacovici, în localitatea Gârbovăţ, judeţul Caraş-Severin. Tatăl său l-a iniţiat, încă de la vârsta de 4 ani, în tainele scrisului şi cititului în limba română. Şcoala primară o face la Bozovici, centrul cultural al ”Văii Almăjului”, apoi frecventează cursurile şcolii germane de la Anina. A urmat gimnaziul la Oraviţa, unde, pentru a se putea întreţine, este nevoit să pregătească în particular colegi mai înstăriţi şi care aveau nevoie de meditaţii. Banii care-i primea de la familie nu-i ajungeau, deoarece făcea parte dintr-o familie numeroasă, tatăl său având de întreţinut nouă copii. Liceul îl urmează în mai multe centre cu şcoală românească: la Biserica Albă, Blaj, Braşov şi Năsăud, probabil tot datorită condiţiilor materiale. La Năsăud termină liceul, unde susţine şi absolvă examenul de bacalaureat în data de 21-23 iunie 1898. În toamna aceluiaşi an se înscrie la Academia de Drept de la Oradea Mare. Aici se împrieteneşte cu colegul său – Coriolan Steer. În ianuarie 1899, la începutul trimestrului al doilea, este exmatriculat din Academie, împreună cu alţi 17 colegi, studenţi români, pe motivul că s-au solidarizat cu colegul lor Lucian Bolcaș, care a fost aspru pedepsit de conducerea Academiei de Drept de la Oradea Mare, pentru că a publicat un protest în ziarul ”Tribuna” din Sibiu cu nr. 104 din 13 mai 1898, pag. 418. Toți cei exmatriculați de la Oradea s-au înscris la facultatea de drept din Cluj.
Intelectualitatea română din Cluj a luat hotărârea, în anul 1895, pentru eternizarea memoriei eroului național Avram Iancu, să i se ridice un monument. În acest scop s-au adunat și fondurile necesare. Ministerul de Interne nu aprobă și în același timp face cunoscut jandarmeriei prin ordinul 1245 din 21 aprilie 1895: ”se vor lua măsuri de urgență și se va veghea să nu se strângă fonduri pentru ridicarea unei statui lui Avram Iancu”. Aceste măsuri, ca și alte acțiuni antiromânești ale autorităților, l-au dezamăgit pe tânărul student George Novacovici și i-au întărit crezul că drepturile românilor se câștigă numai prin luptă.
Un fapt ieșit din comun și iritant s-a produs în cadrul dezbaterii unui proces ce s-a judecat la 30 noiembrie și 1 decembrie 1899 la Tribunalul din Alba Iulia, când procurorul conte Lazăr Micloș, a afirmat în public că Avram Iancu este ”conducător de bandiți și ucigași”. Reacția românilor a fost imediată. Studenții români din Cluj și Oradea au convocat o adunare de protest la Cluj, sub conducerea avocatului dr. Amos Francu (1866 – 1933). Amos Francu – jurist și dârz luptător pentru cauza națională, înflăcărat și neostenit susținător al revendicărilor sociale și dreptelor nevoi de viață ale morților lui Avram Iancu. În cadrul adunării de la Cluj se decide formarea unei delegații studențești care să depună o coroană de flori pe mormântul lui Avram Iancu de la Țebea. Delegația a fost compusă din: George Novacovici și prietenul său Coriolan Steer, studenți la Facultatea de Drept din Cluj și Ioan Scurtu – student la Litere și Filozofie la universitatea din Cluj.
Pentru îndeplinirea misiunii, delegația a sosit la Țebea în după-amiaza zilei de 31 decembrie 1899. Aici, în cadru festiv a fost depusă coroana de flori cu o panglică cu tricolorul românesc pe care era scris: ”Tinerimea română universitară. Eroului național Avram Iancu, 1848, dormi în pace, noi veghem”. La manifestație participau și moții și moațele din satele învecinate, care au intonat cântece patriotice românești și de jale. Privind aceste chipuri dârze și neînduplecate, tânărul George Novacovici a înțeles mai bine jertfa trinității – Horia, Cloșca și Crișan, cu toate visurile lor, ca și tăiosul răspuns al lui Avram Iancu dat împăratului, care-l chemase la sfat și la împăcăciune: ”N-am a veni acolo, fiindcă nu aveam vorbă împreună. Un nebun ca mine și un mincinos ca tine nu se pot înțelege”.
Inspirat de aceste momente înălțătoare, George Novacovici recită o poezie compusă pe loc, în care proslăvea memoria eroului național Avram Iancu. Din cântecele de jale ale moților, reprezentativă pentru frunțile lor ridicate și mâinile lor muncite, a fost strofa din ”cântecul de jale al moțului”:

”Nu am pâne, nu am sare,
Toate le-a dus darea mare,
Darea mare ce m-apasă,
De stă sufletu-mi să iasă.”

Nu s-a terminat manifestația patriotică românească apărând și jandarmii ungurești, care au confiscat coroana, iar pe cei trei studenți i-au dus la postul de jandarmi, unde, după ce li s-au luat declarații, au fost puși în libertate. Procurorul din Deva a deschis acțiune publică împotriva celor trei studenți pentru agitație împotriva statului maghiar. Procesul s-a judecat la Judecătoria din Baia de Criș, care a condamnat delegații la câte o lună și jumătate de închisoare, care sentință în apel a fost anulată de către Tribunalul din Deva. Apărătorul studenților la Baia de Criș a fost avocatul Francisc Hossu Longin, iar la Tribunalul din Deva, pe lângă acest avocat, a susținut apărarea și avocatul dr. Ștefan Cicio Pop din Arad. Rectorul Universității din Cluj, luând act de achitarea celor trei studenți, a convocat Senatul universitar, care, analizând faptele, a luat hotărârea de a-i exmatricula pe cei trei studenți din toate școlile din Ungaria.
Fiind puși în situația de a putea termina studiile, doi dintre studenții pedepsiți, și anume Coriolan Steer și Ioan Scurtu, se prezintă în fața rectorului și își cer scuze pentru fapta săvârșită și astfel rectorul a decis anularea hotărârii de exmatriculare și au fost reprimiți la studii. Însă, almăjanul George Novacovici, nu și-a calculat demnitatea, refuzând să meargă la rector. În aceste condiții a plecat la studii în Austria, la Gratz, înscriindu-se la Academia Comercială. După absolvirea Academiei Comerciale vine la Sibiu, unde este angajat contabil la banca ”Albina”. Aici nu stă mult. Dorea să termine facultatea de drept și face demersuri în acest sens. Astfel, tatăl său, preotul Nicolae Novacovici, nemulțumit de hotărârea Senatului universitar din Cluj, se prezintă cu o petiție la curtea imperială din Viena. Nu este primit în audiență de împărat. Vine acasă și se adresează deputatului guvernamental Constantin Burdea din Caransebeș, care a ajutat și alți tineri în situații similare. Intervenția lui Burdea la Ministerul Instrucțiunii din Budapesta a avut ca rezultat anularea hotărârii Senatului universitar din Cluj și a fost reprimit la universitate, unde și-a trecut restul de examene. Cenzura de avocat nu a mai putut să o depună, deoarece între timp s-a îmbolnăvit grav, iar pe data de 20 august 1908 a decedat în comuna natală Gârbovăț, unde este înmormântat.
Juristul George Novacovici a publicat mai multe articole în presa românească a vremii. Pentru articolul apărut în ziarul ”Tribuna”din Sibiu, la 9 decembrie 1899, intitulat ”Apel la tinerime”, a fost condamnat la două luni de închisoare de Curtea de juri din Cluj. Detenția o ispășește la temnița din Seghedin, în vara anului 1902. De aici cere un ajutor bănesc la unchiul său, învățătorul Emilian Novacovici, din Răcăjdia.
Ca și alți tribuni ai poporului român, și tânărul George Novacovici a plătit cu viață pentru aspirațiile de unitate și independență.
Datele sunt adunate din arhiva personală a domnului inginer Florin Buracu, din Arad.

Prof. Pavel Panduru/UZPR

• UZPR

Marți, 30 ianuarie 2024, a avut loc prima ședință a Consiliului Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România din noul an, cu o ordine de zi complexă.

Ca și cu alte ocazii, președintelui Uniunii și membrilor componenți ai Consiliului li s-au alăturat șefi de filiale, publiciști, conducători și membri ai comisiilor UZPR.

După ce președintele Sorin Stanciu a menționat câteva dintre cele mai importante repere ale activității curente – ritmul constant, important, de înscriei de noi membri, majoritatea tineri jurnaliști în activitate, vizibilitatea în creștere a UZPR, fructuoasele și relevantele întâlniri regionale în cadrul cărora s-au punctat problemele din filiale – s-a trecut direct la exprimarea opiniilor vizavi de calendarul adoptării noului Statut, modificat, al UZPR, un punct important pe agenda reuniunii. Sorin Stanciu a menționat necesitatea ca documentul modificat în sensul îmbunătățirii acestuia și clarificării anumitor ambiguități, care se află în dezbaterea filialelor din luna august 2023 și care deja cuprinde observațiile și propunerile retrimise din teritoriu, să fie finalizat și adoptat în cadrul unei Adunări Generale online, prilejuită de termenul legal de depunere la autoritățile statului a documentelor care atestă calitatea de utilitate publică a UZPR, mai precis în luna martie, urmând ca ulterior să fie organizată Adunarea Generală, cu participarea fizică a reprezentanților filialelor, pentru alegerea viitorului președinte și a structurilor de conducere. Președintele UZPR a reamintit că mandatul actualului Consiliu Director al UZPR este până în luna iulie 2024. Explicațiile suplimentare pe marginea modificărilor aduse Statutului au fost oferite în detaliu de Emil Stanciu, membru al comisiei speciale de modificare a Statutului.

Rând pe rând, membrii Consiliului Director și ai comisiilor din cadrul Uniunii și-au exprimat punctele de vedere, foarte diverse și nuanțate, care au demonstrat faptul că la nivelul Consiliului Director al UZPR abordările sunt deopotrivă versatile și riguroase.

De asemenea, pe agenda discuțiilor s-a aflat și situația financiară a Uniunii, care este una stabilă, cu recomandarea din partea președintelui Comisei de cenzori, Ilie Cristescu, de a se reduce din cheltuieli acolo unde este posibil. De altfel, și Răzvan Onesa, reprezentantul TVR, a remarcat că „timpurile sunt pline de provocări și toată lumea încearcă să țină cheltuielile sub control”. 

După punctarea acestor obiective și dezbaterea vie pe marginea temelor de mare actualitate din UZPR, președintele Sorin Stanciu a anunțat un viitor concurs pe teme de jurnalism ecologic, iar vicepreședintele Miron Manega a anunțat două proiecte culturale în care este implicat.  

Următoarea ședință de Consiliu Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România va avea loc în luna februarie.

Departamentul Comunicare

5 februarie 2024, ora 18.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Scriitorii cetății: Gheorghe Jurma (*5 februarie 1945, Bobda / Timiș). O întâlnire literară cu scriitorul și omul de cultură Gheorghe Jurma.

 

5. Februar 2024, 18:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Unsere Persönlichkeiten: Gheorghe Jurma (*5. Februar 1945, Bobda / Temesch). Literarische Begegnung mit dem Schaffen des Schriftstellers und Kulturmenschen.

 

 

Astăzi, 4 februarie, o sărbătorim pe Gabriela Șerban, un nume de referință în cultura Banatului Montan!
Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România a onorat-o, în anul 2020, pe cea care o sărbătorim astăzi cu Premiul „Monica Andriesei”. Iată ce scria despre ea, despre Gabriela Șerban, în Laudatio:
„Am ales anul acesta să decernăm premiul doamnei Gabriela Șerban, bibliotecar și manager la Biblioteca Orășenească Tata Oancea Bocșa, județul Caraș-Severin. Motivele sunt numeroase și țin mai ales de faptul că Gabriela Șerban a reușit să devină o persoană resursă și o sursă de inspirație pentru cei din jur, influențând și modelând comunitatea în care trăiește și lucrează.
Absolventă de biblioteconomie la Facultatea de Litere a Universității București, în 1994, Gabriela Șerban este dinamică și implicată. Bună cunoscătoare a comunității locale, a gândit și conceput programe pentru nevoile ei, adresându-se tuturor vârstelor. A inițiat și conduce revista Bocșa culturală și proiectul editorial Bocșa – istorie și cultură. Apreciem în mod deosebit contribuția la cunoașterea istoriei locale și stimularea creativității prin felurite concursuri, care au devenit repere permanente.
Extrem de muncitoare, atentă și profesionistă, izbutește anual să mobilizeze resursele locale, să inspire și să atragă oamenii, motivându-i și capacitându-i să facă tot mai mult și mai bine. Cu calități evidente de leadership, este persoana care inspiră pe alții și coagulează o comunitate în jurul bibliotecii, devenită punctul central al acesteia. Știe să descopere oportunități și participă la inițiative, transformând fiecare prilej în ocazii de excelență, de învățare și de perfecționare continuă. Om al cărții, este un suporter înfocat al lecturii și scrisului, cu credința că în educație și cultură se află soluția dezvoltării individuale și comunitare. Autoare, redactor, editor, este o jurnalistă care se manifestă plenar în publicistica culturală a zonei. În felul acesta, a creat și creează permanent legături, construind și crescând comunitatea cititorilor din Bocșa.
Pentru toate aceste competențe și pentru activitatea merituoasă în biblioteca orașului Bocșa, juriul a selectat-o pentru acordarea Premiului Monica Andriesei, considerând-o cel mai potrivit candidat la această distincție destinată biblioteconomiei românești.”
O întrebare pentru mine: oare ce aș mai putea adăuga la aceste cuvinte cu adevărat meritorii la adresa colegei și prietenei mele Gabriela?
Nu îmi pot imagina Bocșa și Banatul Montan fără de ea, fără implicarea ei în cultura spațiului și timpului… Fie că sălășluiește acasă, în Bocșa ei, fie că participă la diferitele evenimente literare și culturale din Banatul istoric și peste granițele sale, Gabriela Șerban este cea care ne face să simțim cu adevărat spiritul cultural al locului! Și faptul că ea ne unește, reprezintă plus-valoarea bucuriei de a fi împreună!
Pentru acestea și pentru multe altele, Gabriela Șerban este un exemplu meritoriu pentru noi, cei care suntem slujbașii cărții în special și ai culturii în general!
La mulți ani, Gabriela Șerban!

Cunoscut ca un important centru cultural și economic, frumosul burg transilvan Sibiu reușește cu succes să pună pe harta culturală a României evenimente inedite și valoroase precum Festival Internațional de Teatru, Festivalul ASTRA Film, Festivalul de Artă Medievală, Festivaluri pe diverse genuri de muzică, Festival de Artă Neconvențională „La Strada”, faimosul Târg de Crăciun și multe alte astfel de evenimente care împletesc armonios artele.
De altfel, Sibiul este cunoscut și prin instituțiile și publicațiile sale cu tradiție, cum ar fi ASTRA sau ziarul cu cea mai îndelungată apariție -„Telegraful român” (1853) sau „Revista Transilvania” (1868), dar și cele în limbile germană și maghiară.

Noi, bocșenii, suntem „legați”, într-un fel, de Sibiu prin bocșanul dr. Corneliu Diaconovici, care a desfășurat o activitate culturală intensă aici, cucerindu-și merite nepieritoare în organizarea ASTREI, a bibliotecii şi muzeului acesteia, dar şi a instituţiilor bancare şi a vieţii economice din Transilvania, fiind o personalitate complexă. De asemenea, într-o anumită perioadă, a fost numit director al „Revistei Transilvania” din Sibiu, în aceeași perioadă fiindu-i încredințată și realizarea – coordonarea și redactarea – „Enciclopediei Române”, prima enciclopedie românească (1898 – 1904).
Iată că, într-o astfel de cetate, de 20 de ani, sub sceptrul Cercului Militar Sibiu, prin pasiunea și talentul redactorului-șef Ioan Gligor Stopiță și al secretarului de redacție Ovidiu Repede, apare revista sibiană de cultură „Rapsodia”.

Revista „Rapsodia” este revista Cenaclului Literar „Radu Theodoru” , are apariție lunară, iar din colegiul de onoare fac parte nume importante precum: Radu Theodoru, Anca Sârghie, Dorel Schor, Eugen Deutsch, Silviu Guga, Mihai Posada și George Filip. Redactorul-șef al revistei este poetul Ioan Gligor Stopița, argintul viu al Sibiului cultural.
În cele 62 de pagini ale revistei se găsesc informații, articole pentru toate gusturile. Cititorii sunt informați despre noi apariții editoriale, creații literare, scriitori de ieri și de azi, oameni de seamă care au clădit o țară, care prin munca și talentul lor încă păstrează și transmit suflul curat și nealterat al țăranului român. Articole și eseuri consistente, unele elaborate la standard academic și, totuși, transpuse într-o formă dinamică, atractivă, accesibilă tuturor.
Revista acordă atenție tinerilor creatori din diferite domenii și se adresează românilor de pretutindeni.
Într-o lume bazată din ce în ce mai mult pe superficialitate, într-o lume obsedată de rapiditate și de senzație, această revistă își rezervă luxul de a promova un veritabil fenomen cultural românesc, o literatură contemporană de bună calitate, oameni, locuri și fapte de excelență de pe mirificul nostru plai.
Faptul că astăzi, în aceste vremuri tulburi, avem la îndemână o revistă de cultură tipărită și cu apariție lunară, este aproape un miracol! Iar pentru aceasta se cuvine să mulțumim și să felicităm o mână de oameni extraordinari, care, prin efortul și dăruirea lor, au reușit să reziste în timp, iată, să editeze, preț de 20 de ani, un periodic lunar, o revistă care și-a găsit propriul loc și o identitate proprie! O revistă fără de care peisajul cultural românesc ar fi mult mai sărac! Felicitări, Nelu Stopiță! Felicitări, tuturor!
Mă onorează faptul că mă număr între colaboratorii acestei prestigioase reviste și, la ceas aniversar, îi doresc viață lungă! Doresc tuturor celor care, într-un fel sau altul, contribuie la apariția acesteia, sănătate și înțelepciune! Putere de muncă și condei sprinten! Deoarece, în aceste vremuri în care simțul estetic aproape s-a pierdut sau adesea o ia razna de-a dreptul, în aceste vremuri în care asistăm zi de zi la răsturnarea valorilor, într-o lume care s-a întors cu susul în jos, iar noțiunea de patriotism aproape nu mai există (sau e prost înțeleasă!), avem imperioasă nevoie de reviste precum „Rapsodia”, care pot fi căi de comunicare a culturii adevărate, a valorilor autentice, a tradițiilor și a sentimentelor curate, nealterate! Tinerii au nevoie de modele, iar în această revistă le pot găsi! „Rapsodia” poartă în paginile ei, de 20 de ani, o discretă dragoste pentru țară, pentru istoria țării și pentru oamenii care s-au jertfit pentru independența și libertatea acestei țărișoare! Pentru eroii de ieri și de azi!
La mulți ani, „Rapsodia”! Semper sol!

„Cu prilejul fășangului, pe străzile Reșiței umblau mascații. În duminica fășangului obiceiul își găsea apogeul. Mascații cutreierau străzile singuri sau în grup, străzile vuiau de spectatori. Întreaga vale a Bârzavei răsuna de strigături, sunete de zurgălăi, de țipete de bucurie și plânsete, sunete de diferite intensități și tonalități, acorduri de acordeoane și alte instrumente muzicale. Copiii fugeau după mascați strigând Ripp-Ripp-hali-pup.“
Astfel descria profesorul, scriitorul și etnograful reșițean Alexander Tietz, în cartea sa „Wo in den Tälern die Schlote rauchen” („Unde fumegă furnalele în văi”), perioada de fășang la Reșița.
Povestea zilelor de fășang la Reșița poate continua cu amintiri ale oamenilor în vârstă de astăzi. Astfel, amintindu-și de anii dintre cele două Războaie Mondiale, ei povestesc despre o atmosferă incandescentă. Toată populația era prezentă fie pe stradă ziua, fie în diferitele localuri unde se continua distracția seara, respectiv, toată noaptea. Erau prezentate diferite măști, diversitatea lor fiind recunoscută și apreciată de spectatori. Noaptea târziu aveau loc demascările, moment gustat de toți cei prezenți. Și nu în ultimul rând, manifestarea culminantă se petrecea în ultima zi a fășangului. La ora 24 se ardea simbolic făşangul (o păpușă confecționată din paie și costumată cu haine de mărime adultă) sau se înmormânta, depinde de locul desfășurării manifestării. Odată cu înmormântarea sau arderea fășangului, automat dispărea și distracția, voia bună… Dar de fapt ce înseamnă făşangul? Este perioada cuprinsă între prima săptămână de după Bobotează și Miercurea Cenușii, adică ziua în care creștinii apuseni (romano-catolicii, evanghelicii-luterani și reformații) intră în Postul Mare de dinaintea Sărbătorii Paștelui.
Din păcate, războiul, urmările sale și perioada de persecuții care a urmat, au condus la „înghețarea” acestei sărbători. Abia în anii ’70 ai secolului trecut, Ansamblul de Operată în limba germană, mentorul activității culturale germane din acea perioadă, a revigorat această tradiție prin organizarea faimoaselor baluri mascate la care participau până și 1.200 de invitați. Pentru muzică semnau renumite formații de muzică germană din Banatul de Câmpie și din Reșița. Din păcate, din cauza emigrării multor persoane din conducerea ansamblului, acesta și-a încheiat activitatea în mijlocul anilor ’80 și implicit nu s-au mai organizat aceste baluri.
Primul bal de fășang de după evenimentele din 1989 a avut loc în anul 1991, în organizarea Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița. De atunci, an de an, asociația organizează această manifestare, reușita ei consemnându-se în fiecare an de către mass-media scrisă și vorbită. Din cauza pandemiei, în anii 2021 și 2022, balul nu a putut fi organizat. Anul acesta, balul de fășang se va organiza din nou, el desfășurându-se în ziua de 10 februarie, pentru a 32-a oară.
Din anul 2000, asociația noastră organizează în perioada fășangului din fiecare an sărbătoarea tăițeilor, o manifestare gustată de toți cei prezenți. Desigur, se servesc tăiței, se ascultă muzică, se dansează și se cântă, se ascultă scheciuri. Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița organizează, de asemenea, an de an, în ultima zi a fășangului, o după-amiază de voie bună înaintea intrării în post – sărbătoarea gogoșilor, și aceste ambele manifestări fiind întrerupte în ultimii doi ani datorită pandemiei.
Anul acesta, programul Fășangului va include următoarele manifestări:

1 februarie 2024, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Proiect „De 10 ani în comunitate: Muzeul Cineastului Amator”.
Expoziție de fotografii „Oswald Ruzicska: De Fășang”.

2 februarie 2024, ora 17.00, sediul Forumului German Reșița (strada Oituz, 6):
Fășang 2024. Sărbătoarea tăițeilor, pentru copii și tineri.

5 februarie 2024, ora 16.30, sediul Forumului German Reșița (strada Oituz, 6):
Fășang 2024. Sărbătoarea tăițeilor, pentru adulți. Împreună cu Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), cu Grupul muzical „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca), cu Marianne & Petru Chirilovici și cu Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas – la orga electronică: Angela Kovács).

8 februarie 2024, ora 12.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:
Fășang 2024. Expoziția „Carnavalul Culorilor” (ediția a XVI-a) a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” din cadrul Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Reșița (coordonatori: Doina și Gustav Hlinka). Expun: Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatrice Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Gabriela Surugiu, Maria Tudur și Tatiana Țibru.

10 februarie 2024, ora 19.00, Restaurantul „Dușan și Fiul Sud”, Calea Lupacului Reșița:
Fășang 2024. Tradiționalul mare bal mascat de Fășang (a 32-a ediție).

12 februarie 2024, ora 17.00, sediul Forumului German Reșița (str. Oituz, 6):
Fășang 2024. Sărbătoarea gogoșilor, pentru copii.

13 februarie 2024, ora 16.30, sediul Forumului German Reșița (str. Oituz, 6):
Ultima manifestare de Fășang – 2024: Sărbătoarea gogoșilor, pentru adulți. Împreună cu Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), cu Grupul muzical „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca), cu Marianne & Petru Chirilovici și cu Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas – la orga electronică: Angela Kovács).

Anul acesta, creștinii apuseni intră în Postul Mare odată cu Miercurea Cenușii din 14 februarie. Până atunci, să ne bucurăm de aceste zile de Fășang 2023!

Erwin Josef Ţigla

La Școala Gimnazială „Constantin Daicoviciu” Beriu – după cum ne relata directorul acesteia, prof. Silvia ONESCU, recent s-a desfășurat cercul pedagogic al învățătorilor care predau la clasa a III-a. Activitatea metodică a fost coordonată de profesor pentru învățământ primar Tălmaciu Camelia – responsabil de cerc și a reprezentat una dintre principalele forme de organizare a formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar..
Cele șase învățătoare din școală au propus următoarele activități: Formarea unei atitudini pozitive față de învățare la disciplinele Matematică și Explorarea Mediului – Matematică (Tămaș Mihaela); Învățarea experimentală la orele de știință (Cherecheș Ramona); Dezvoltarea competenței de literație la copii (Miclăuș Mihaela); Evaluarea – metode complexe de evaluare. Instrumente de evaluare. Evaluarea pe parcursul anului școlar (Susan Tabita și Popa Andreea); Recenzie de carte (Muntean Corina).
De notat că, în deschiderea activității s-a prezentat oferta educațională a școlii pentru anul școlar 2024-2025. Astfel începând cu anul școlar 2024-2025 pentru învățământul preșcolar vom avea o grupă de grădiniță cu Program Prelungit, unde copiii vor putea dormi și servi masa gratuit, în urma implementării unui proiect cu finanțare europeană, în parteneriat cu Primăria Beriu, într-o clădire nouă, dotată corespunzător.
Pentru învățământul primar vom avea două grupe de Afterschool – unde pe baza unui orar prin rotație în fiecare zi vor rămâne, după ore, câte două clase pentru activități remediale, extracurriculare și recreative. Elevii vor servi masa prin implementarea unui proiect cu finanțare europeană, fără costuri din partea părinților, în parteneriat cu Primăria Beriu, tot într-o clădire nouă.
Pentru învățământul gimnazial va continua proiectul PNRAS, al doilea an de implementare, prin care elevii vor face ore remediale pe baza unui orar special, după ore și vor primi câte un pachet sub formă de sandwich. De asemenea, va continua și programul „A doua șansă” ciclul inferior al liceului, unde așteptăm cursanți din zonă și nu numai, pentru continuarea studiilor pentru integrarea lor pe piața muncii.
De consemnat este faptul că s-a desfășurat pe baza unui proiect educațional activitatea „15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale – Ziua Eminescu”, proiect inițiat de profesoara de limba și literatura română Fulgescu Loredana, consilierul educativ al școlii. Educația elevilor în spiritul valorilor naționale, atât de importante și definitorii pentru un popor, reprezintă startul formării conștiinței de neam și țară și cultivării dragostei pentru poporul român și tezaurul spiritual al acestuia. La nivelul școlii am desfășurat activități dedicate zilei de 24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române pe baza unui proiect educațional „Hai să dăm mână cu mână” inițiat de profesorul de istorie Hațegan Cosmin, având drept scop stimularea interesului pentru istorie și consolidarea sentimentului patriotic.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

31 ianuarie 2024, ora 12.30, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

79 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Expoziție documentară cu tema: 29 de ani de la ridicarea la Reșița a Monumentului deportaților germani în fosta Uniune Sovietică.

 

31. Januar 2024, 12:30 Uhr, Galerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin, Reschitza:

79 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Dokumentationsausstellung zum Thema 29 Jahre Russlanddeportierten-Denkmal in Reschitza.

 

Cea de-a IX-a ediție a Simpozionului „Sfinții Trei Ierarhi, modele de educație creștină” s-a desfășurat în 30 ianuarie 2024 la Biserica Ortodoxă cu hramurile „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Bocșa Română și a avut în atenție „Dascăli de ieri și de azi ai Bocșei bănățene”.

Astfel, după oficierea Sfintei Liturghii și Împărtășirea credincioșilor cu sfânt Trupul și Sângele Domnului, părintele paroh dr. Silviu Ionel Ferciug a pus la sufletul celor prezenți – tineri de toate vârstele – un cuvânt despre cei Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Un alt punct al simpozionului l-a constituit cinstirea unor dascăli ai Bocșei, mai ales că în biserică s-au aflat, alături de enoriași, elevi mici și mari de la cele două instituții de învățământ partenere: Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa și Școala Gimnazială nr. 1 Bocșa Română, elevi însoțiți de cadre didactice: Liana Ferciug, Gianina Mură, Laura Diana Vuca Abrudan și Dănuț Stănchescu, dar și doamna profesoară Stela Boulescu, dascăl de seamă care, deși nu se mai află în activitate școlară, își continuă frumoasa misiune de educație în bibliotecă și în biserică.

Bibliotecar și documentarist, Gabriela Șerban l-a prezentat, In Memoriam, pe înv. Miron Popovici, la 140 de ani de la naștere și, la ceas aniversar, a expus un laudatio părintelui profesor Dorel Viorel Cherciu, la împlinirea vârstei de 70 de ani, oferindu-i și o Diplomă de Cinstire din partea Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” în semn de aleasă prețuire și calde mulțumiri pentru rodnică și frumoasă colaborare!

Un alt punct al Simpozionului l-a constituit  prezentarea cărții cercetătorului dr. Dorel Viorel Cherciu: „Parohia Bănățeană. Creștinismul ≠ Formalismul”, volum apărut la Timișoara: Editura Eubeea, 2024, un volum de aproape 800 de pagini, o veritabilă enciclopedie privind Biserica Românească din satul bănățean sub toate aspectele: date istorice, etimologie și patologie, cultură, tradiții, obiceiuri, practici magice și viață religioasă; portrete de preoți ortodocși, conscripții parohiale vechi, meseriași din mediul rural, intelectualii de la țară, agricultură și unelte agricole; instituții administrative și juridice; evenimente istorice 1948 și 1918; întâmplări și lucruri extraordinare  din mediul rural; neoprotestanții din comunele bisericești; port popular și fanfare sătești. O lucrare bazată pe ani de temeinică cercetare.

Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea celui mai recent număr al revistei „Bocșa culturală” (nr. 4/ 2023) și cu un „cuvânt religios” prezentat de elevi ai Liceului Teoretic „Tata Oancea” spre cinstirea Sfinților Trei Ierarhi.

Evident, prin grija primarului orașului Bocșa, dr. Mirel Patriciu Pascu, toți cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la realizarea acestui proiect cultural-spiritual au fost recompensați cu dulciuri și Diplome de Apreciere.

Simpozionul „Sfinții Trei Ierarhi, modele de educație creștină” este unul dintre proiectele de suflet ale Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa, este organizat, de nouă ani, în parteneriat cu Biserica „Sf. Nicolae” din Bocșa Română, cu Centrul de Tineret „Sf. Stelian” și cu instituțiile școlare de pe raza orașului: Școala Gimnazială nr. 1 Bocșa Română și Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, și beneficiază de sprijinul Primăriei și Consiliului Local, precum și al primarului Mirel Patriciu Pascu.

Un eveniment care, și de această dată, a reușit să umple frumoasa biserică monument istoric din Bocșa Română, „Voronețul Banatului”. Mulțumim!

„Dascălii noștri, semănători de lumină…”

„A păstra memoria bărbaților noștri din trecut, cari mai mult sau mai puțin au contribuit la răspândirea culturii generale a unui neam, e datorie sfântă…”

Și astăzi, la 140 de ani de la naștere, îl aducem în atenția cititorilor pe învățătorul Miron Popovici din Bocșa, cel care a lăsat în urma sa o bibliotecă impresionantă ca mărime și valoare.
Miron Popovici s-a născut la 1 ianuarie 1884 la Uzdin și s-a stins în 30 martie 1956, la Timișoara.
După absolvirea școlii primare (1890 – 1894) și a celei civile (1895 – 1899), urmează, între 1899 – 1903, la Caransebeș Școala Normală de Învățători.
În urma unui concurs, obține postul de învățător la școala confesională greco-ortodoxă română din Bocșa Română.
După terminarea stagiului militar (contingent 1906) la Regimentul 96 Infanterie Lugoj, în 12 mai 1920 se căsătorește cu Maria Volovaț, fiica lui Iosif Volovaț și a Marincăi (născută Witkovsky), căsătorie din care se naște unicul fiu, Ioan Iosif.
La 1 noiembrie 1921 Ministerul Instrucțiunii îl numește pe Miron Popovici învățător de stat în Bocșa Română, iar în 1927 este numit profesor la școala industrială de ucenici în Bocșa Română. La 1 iulie 1928 este numit director al școlii primare din Bocșa Română.
A fost președintele Asociației învățătorilor bănățeni, secția Bocșa; secretar al Ligii „Temperanța” pentru propaganda antialcoolică și educație civică; membru în colectivul de redacție al publicației pedagogice „Școala Carașului”; președinte al Comisiei cenzorilor a Băncii Populare „Unirea”.
Pentru munca depusă a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în grad de cavaler, iar în 1941, Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor îl numește „membru de onoare al învățământului” (decizia nr. 215274/ 1941); cinci ani mai târziu, Inspectoratul școlar al județului Caraș îi acordă „gradația de merit în învățământul primar în mod onorific pentru activitatea excepțională pe teren didactic, cultural și economic.” (decizia nr. 2913/ 0905’46).
Referințe: Valea Berzavei. Nr. 36, august, Reșița, 1933; Școala Carașului, nr. 10 – 12, oct.-dec., 1935; Lumina Carașului. Bocșa, 1933; Galeria de biografii ilustre din Banat și Crișana/ Victor Aga.- Timișoara, 1934; Cărășeni de neuitat. VIII/ Petru Ciurea și Constantin Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2010; Icoane bănățene. Nr. 3/ 2012; Cărășeni de neuitat. XX/ Petru Ciurea și Constantin Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2013; Cărășeni de neuitat. XXII/ Constantin Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2013; Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64).
.

30 ianuarie 2024, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

79 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Expoziție filatelică având tematica „Deportarea germanilor în fosta Uniune Sovietică”, din colecția Norbert Blistyar (din Steierdorf, astăzi în Germania).

Expoziție de artă plastică a reșițenilor Anton Ferenschütz (*10.11.1927, Reșița – †25.04.2018, Bielefeld / Germania) și Franz Binder (*14.11.1924, Steierdorf – †11.11.2004, Reșița).

Prezentarea filmului documentar din seria  „Deportații”.

Program muzical prezentat de prof. Nicoleta Garoiu și elevii săi din cadrul Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița.

 

 

30. Januar 2024, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

79 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Philatelie-Ausstellung zum Thema Russlanddeportation, aus der Sammlung von Norbert Blistyar (aus Steierdorf, heute in Deutschland).

Kunstausstellung der Reschitzaer Künstler Anton Ferenschütz (*10.11.1927, Reschitza- †25.04.2018, Bielefeld / Deutschland) und Franz Binder (*14.11.1924, Steierdorf – †11.11.2004, Reschitza).

Vorführung des Dokumentarfilms aus der Reihe „Deportații” (= „Die Deportierten”).

Musikalisches Programm organisiert von Musiklehrerin Nicoleta Garoiu und ihren Schülern vom „Sabin Păuța”-Kunstlyzeum Reschitza.

 

 

Romulus URS (foto, alături de primarul comunei). Un autentic fiu al satului Lăpugiu de Sus.
Deși aflat în liniștea vieții de pensionar, la adresa sa întâlnești frumoase aprecieri, așa cum se cuvin unui simbol al omului născut la sat.
Activitatea sa oferă o „oglindă” a vieții profesionale și cetățenești, un reper al dragostei pentru cultură și comunitatea în mijlocul căreia trăiește.
Deși profesor de matematică, a abordat mereu probleme specifice vieții culturale și ale folclorului local formulând sugestii și opinii privind frumusețea vieții de la sat.
A contribuit din plin la organizarea de activități pentru reînvierea tradițiilor pădurenești.
A cules numeroase colinde din zona natală publicate în cartea „Lăpugiul de Sus trecut și prezent, un sat pentru viitor”.
A colaborat la elaborarea monografiei județului Hunedoara cu date privind locurile sale natale.
Este membru al mai multor asociații culturale.
Nu demult a fost prezent la un reușit act cultural desfășurat la Căminul Cultural din satul Cinciș-Cerna unde împreună cu Lucia Tănase, directorul Bibliotecii Municipale Hunedoara a prezentat filmul etnografic „Cultura tradițională și școala din satul Lăpugiu de Sus”.
A sprijinit promovarea „colindului de ceată bărbătească”, a publicat monografia satului Lăpugiu de Sus, fiind și semnatar al volumului „Lăpugiu de Sus, un sat de poveste apropiat Ținutului Pădurenilor”.
Așa se face că, sala de ședințe a Primăriei Lăpugiu de Jos a găzduit un reușit eveniment sărbătoresc dedicat prof. Romulus URS, cu ocazia împlinirii vârstei de 76 de ani și conferirea titlului de Cetățean de onoare al comunei.
A fost o zi deosebită în viața prof. Romulus URS, lucru reieșit chiar din spusele primarului Alin Traian Chiorean: Acest titlu reprezintă cea mai înaltă distincție ce poate fi acordată în semn de recunoaștere și apreciere acelor persoane care prin activitatea lor au contribuit în mod semnificativ la crearea și dezvoltarea bunului renume al comunității locale, a promovării și conservării culturii tradiționale din satele comunei.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

PRIMA ZI ÎN ȚARA SFÂNTĂ
DETAȘAREA, LINIȘTEA, UIMIREA

Iisus este iubire, nimeni nu are iubire mai mare decât El, a murit pentru noi, iată cea mai mare expresie de iubire arătată de un Om, căci Iisus a fost Om, a dat lumii tot ce a avut mai bun. Ne-a învățat că cele mai importante lucruri despre viață le aflăm de la animale și flori, că putem oricând să vorbim cu o pisică, cu un câine, cu orice viețuitoare, sau de ce nu, cu o luncă, să învățăm ce înseamnă dragostea, mângâierea, îmbrățișarea, să ne tratăm psihicul cu acest medicament unic, binefăcător. -Acolo locuiește Iisus!- Vocea bunicii îmi spunea să privesc cerul. -Atinge-l dacă vrei, ochii tăi îl pot mângâia, inima ta este parfum de liliac, trebuie doar să urci muntele… Atunci am înțeles că trebuie să iubim! Trebuie să ne păstrăm spiritul de sacrificiu, să facem totul bine și cu iubire, să admirăm tot ce ne înconjoară, să prețuim oamenii, să-i acceptăm pe toți, să punem suflet în tot ceea ce facem, să lăsăm poarta deschisă îngerilor. Și atunci îți spun ție, Doamne Dumnezeule, ce frumos este sufletul omului, dar cât de frumoasă este viața!!!

Marți dimineața, ora 2.30, 2019, Parcul George Enescu din Lugoj se bucura de agitație, zgomot de motoare, de trolere, toată lumea urca în autocar, urma să plecăm spre aeroportul din Timișoara cu destinația Israel, numărătoarea a ieșit bine, la un moment dat, Ioana, soția preotului Traian Birăescu s-a apropie încet, încet de mine, iar din față l-am auzit, spre surprinderea mea, pe Părintele Traian spunând tuturor că…este ziua mea!!! Ce frumos!!! În clipa aceea am revenit pe pământ. Hei, femeie, mi-am zis, astăzi este ziua ta, astăzi primești cel mai frumos cadou din lume, astăzi ajungi în Țara Mântuitorului. Toți pelerinii mi-au cântat: La mulți ani!
Un moment unic, eram toți unici, iar pelerinii atât de frumoși.
Și era cea mai frumoasă zi din viața mea!
Am spus în cor ”Tatăl Nostru”, Părintele Traian a împărțit pelerinilor o carte, pe nume: ”Pelerinaj în țara Sfântă- PE URMELE MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS”, un colier format din tricolorul României și un medalion, acesta fiind alcătuit din două cartonașe învelite în plastic, unul era pentru diferite notițe iar celălalt era colorat, pe el scria numele fiecărui pelerin și mai sus de nume era scris: ”Hristos în mijlocul nostru Este și va fi” apoi ”Azi este cea mai frumoasă zi din viața mea”, impresionant, mai jos Pr. Birăescu Traian și numărul lui de telefon.

Sunt multe situații în care oamenii își dau seama cât de mult înseamnă să iubească tot ce îi înconjoară, din clipa în care am pornit spre Israel am simțit că nimic nu este mai important pe acest pământ decât gazda trupului și a sufletului nostru, iubirea pentru tot ce există în jur, absolut tot, fie om, plantă, animal, piatră, apă, pom, iubirea trebuie să ne inunde sufletul în fiecare moment al vieții, nu se poate trăi frumos fără iubire, nu avem cum, ea este suportul timpului, ea este anotimpul în care vrem să fim sărutați, este trimisul speranței din inimă, iubirea este cheia vieții, nu ai voie să pierzi cheia, o legi de gât și o porți peste tot, nu îți poți spune nici măcar numele dacă nu ai iubirea agățată de gât.
Am ajuns în Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara, acesta este al treilea aeroport din România după numărul de pasageri. Din 2003, aeroportul poartă numele inventatorului român Traian Vuia, care s-a născut în județul Timiș. Auzisem că o să fim controlați la sânge, să nu avem sticle de plastic cu apă în geanta de mână și diferite lichide în diferite sticle, să nu luăm cosmetice, etc, într-adevăr aeroportul ne-a dovedit că îndeplinește toate condițiile de siguranță aeronautică conform standardelor internaționale, servind drept bază operațională pentru Wizz Air și este considerat drept aeroport rezervă pentru București.
Cu această carte minunată, cu acest colier prietenos și cu gingășia ghioceilor primiți de la soția preotului Traian Birăescu, am plecat la drum. Și ce credeți? Zburam, oameni buni, zburam! Intrasem în aeroport fără nici o teamă, am urcat în avion fericită, nu dispăruse frica de a zbura cu avionul, în niciun caz, dar apăruse liniștea, Mântuitorul era cu noi, se bucura de bucuria noastră, ne privea cu zâmbetul divin și ne făcea să înțelegem că aceste imperfecțiuni: frica, nemulțumirea, răutatea, îndoiala, perversitatea, falsitatea, au rămas în bagajul nefăcut.
Oamenii sunt impresionați de multe lucruri, avem în noi multe trăiri, pe unele nici nu le-am accesat, poate din lipsă de timp, poate din neștiință, poate din rea voință, lucrul bun este acela că totuși unele se deschid singure și ne parfumează viața, azi o trăire, mâine altă trăire, tot așa până când inima îți spune: Stop! Vrea să facă o pauză, dar sufletul nu se satură niciodată, ăștia doi nu prea sunt pe aceeași lungime de undă, dar sunt totuși zile când își dau mâna.
M-a impresionat avionul, echipajul, decolarea, zborul printre nori, deasupra norilor, am avut locul exact la geam, nu mi l-am dorit, mult timp după decolare nici măcar nu m-am uitat pe geam, nu voiam să văd că sunt deasupra pământului, dar încet, încet, ochii îmi fugeau spre geam, nu puteam să-i țin în frâu, am realizat că acum aparțin cerului și ce pot să mai fac?
Vorbeam cu mine, inima nu mă lua în seamă, ea își făcea treaba ticăind într-una, bătea la înălțime și cred că-i plăcea mult, eu îmi țineam sufletul aproape de ea și împreună am început să spunem rugăciunea ”Tatăl nostru”, o spuneam într-una, nu mai puneam virgulă, nu aveam timp de virgule, sufletul îmi respecta dorința, rugăciunea se repeta, se tot repeta, vocea din mine nu se lăsa, nu priveam ceasul, nu puteam, doar zdruncinăturile din scaun mă aduceau la realitate și familia din spatele nostru care ne-au pus nervii la încercare încă de la decolare, însă prezența preotului Ioan Bălăngean din Timișoara care stătea lângă noi, un mare domn, un om adevărat prin excelență, mi-a dat curaj și gânduri bune în aceste zile de pelerinaj fixate pentru totdeauna în suflet.
După toată agitația, bagaje, controale, lovituri în scaune, țipete și râsete zgomotoase, tensiuni, iată că o voce ne anunța că am ajuns în Israel.
Am aterizat, ce fericire, aplauzele au venit instantaneu, toți pelerinii se bucurau, am ajuns în Țara Sfântă și am ajuns cu bine, cred că Dumnezeu a fost mereu pe buzele noastre, în inimi, în rugăciuni. Și iată-mă în aeroportul ”Ben Gurion” din Tel-Aviv!
Fiecare creștin, fiecare om ar merita să ajungă să viziteze locurile sfinte, în momentul în care m-am așezat pe scaun în avion, m-am simțit atât de fericită, dar mai mult de atât, iubită, îmi ziceam într-una: ” Înseamnă că mă iubește Dumnezeu, dacă ajung acolo!!!”.
Și constatarea mea a făcut să-mi liniștească psihicul, nu am mai căutat în trecut, fiecare om are păcate, greșeli, important este să nu le repetăm, să ni le asumăm, zborul nu a fost deloc zbuciumat, nu a plouat, nu au fost fulgere.
Aeroportul ”Ben Gurion” ne aștepta, era imens și aglomerat, atât de modern, totul pus la punct, curățenie nu mai vorbesc, pelerinii din Lugoj și-au luat bagajele și au format un punctuleț în care fiecare mânca un sandwich, își bea apa și deja începeau să se dezbrace, fiind mult mai cald decât în România.
Atmosfera de aici te îmbie la bunătate și prietenie, căldura cu care te întâmpină acești oameni te face să-ți depășești condiția de om, ești peste tine, te dezmembrezi și apoi te pierzi prin Univers, te regăsești și te bucuri, iată cum ajungi să cunoști secretele lumii și să iei cu tine ce este mai important: lecția de viață!!!
O lume nouă, oameni noi, mult iubitul Israel, în momentul în care am prezentat pașaportul, un bărbat zâmbitor și drăguț de la ghișeu mi-a spus în engleză: ”Happy Birthday, Maria!”! O, da, a văzut tipul în pașaportul meu că este ziua mea, din nou o tresărire, apoi bucurie și curaj, iată un zâmbet care spune ”Bine ați sosit, dragi pelerini, dragi suflete!”. Peste tot pelerini, oameni de toate naționalitățile, un gând m-a dus la Turnul Babilon, dar m-am întors repede, ne aștepta autocarul.
Am ieșit din clădirea aeroportului, șoferul care ne așteptase ne-a prezentat autocarul și ne-a invitat să urcăm, nu înainte de a specifica în limba engleză faptul că autocarul este nou, nouț, că noi eram primul grup de pelerini care intră în el, era un tip brunet, drăguț, inteligent și foarte bun în meseria lui, ne-a primit cu simpatie și prietenie, dovadă că românii sunt iubiți în această țară minunată.
-Ce dimineață frumoasă de februarie! Era ziua mea de naștere, iar pașii mei călcau pe Pământul Sfânt în 5 februarie 2019.

Dar iată că este soare în sufletul românilor din autocar, nu simte niciunul dintre noi oboseala, pe fața pelerinilor li se citește bucuria, fiecare se caută în gânduri, alții în inimi, toți cu ochii pe geam, au ajuns într-o țară în care totul este necunoscut, un lucru știam sigur, aici s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos. Și am pornit spre cunoaștere.
Soarele picta cerul numai pentru noi, mă gândeam la țara mea, ce departe sunt de ea, ei erau acolo, în lumea lor, eu eram aici, într-o altă lume, peste tot oameni și trăiri, mă teleportez cum vreau în imaginația mea, mă uit la Daniel, soțul, și mă întreb, oare el cum trăiește aceste clipe, dar nu îl întreb pe el pentru că nu vreau să dispară vraja, fiecare cu trăirile lui, avem timp să ni le spunem unul altuia, liniștea pune stăpânire pe ființa mea și deodată o voce caldă, înmiresmată parcă, începe să ne spună unde anume ne îndreptăm, să ne povestească despre locul unde vom păși, nu era nimeni altul decât minunatul Preot Ioan Bălăngean, ghidul nostru în aceste zile nemaipomenite, binecuvântate. Și m-a cuprins Detașarea în momentul în care am pășit în Biserica ”Sfântul Gheorghe”, apoi Liniștea când am călcat pământul Apeductului Roman din Cezareea-Palestina, m-a învăluit Uimirea la vederea Bisericii ”Stella Maris” din Haifa, Doamne…cât de frumos este orașul Haifa! Ziua s-a încheiat cu frumusețea, mirosul, magia Grădinilor ”Bahai”, acolo unde am stat de vorbă cu un palmier, i-am lăsat un pix și o foaie să îmi scrie când are timp…
Așa au început trăirile în fiecare dimineață, în cele opt zile petrecute în Israel, îmi spuneam cu atâta bucurie:
AZI ESTE CEA MAI FRUMOASĂ ZI DIN VIAȚA MEA!
Adevărat!!!
Apoi au urmat și celelalte zile, la final am constatat că fiecare zi este cea mai frumoasă și cea mai importantă din viața mea!
ERAM ATÂT DE APROAPE DE DUMNEZEU…ATÂT DE FERICITĂ!

Maria ROGOBETE
PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ ”GRUPIR” Editura Castrum de Thymes Membru UZPR Lugoj 29.01.2024

FOTO: Alin Bruznican-pelerin al trupei ”GRUPIR”

Aproximativ, zilnic, o mie de brâncușieni au lual cu asalt cetatea culturală repesctiv ,,Muzeul Național de Artă” din Timișoara, pentru a fi fericiții beneficiari ai expoziției Brâncuși, găzduită în perioada 30 -08-2023 – 28-01-2024, într-un spațiu reprezentativ și plin de miracole, sub genericul ,,Brâncuși- Surse românești și perspective universale”.
O expoziție istorică, retrospectivă, cu ecou mondial, ca un Arc de Triumf peste un timp în care doar geniul brâncușian ne-a mai ținut verticali între popoarele lumii. Între cele peste 20 de exponate, am admirat încă o dată măreția Coloanei fără sfârșit, spiritul încă liber și tânăr al neamului românesc prin zborului,,Măiastrei” fascinația iubirii ce trece cotidian și triumfal prin ”Poarta sărutului” unde tinerii își unesc destinele îmbrățișând clipa eternității ”și dicolo de pragul acesteia, oprindu-se la ,,Masa tăcerii ”ca un popas enigmatic, ca un loc sacru de contemplare, că, fără Brâncuși poporul român ar fi fost ca pasăre căreia i s-a furat zborul.
Brâncuși este proiecția pe zare a demnității și verticalității poporului român, coloana de lumină pe care se sprijină orizontul nostru de spirit și creație românească, este coloana de lacrimi ce ne unește cu Dumnezeu și se prelinge duios pe obrazul încă frumos al umanității.
Sub semnul geniului brâncușian nu poți respira decât universalitate și să ne mândrim că într-un timp trecut, prezent și viitor am fost, suntem și vom fi contemporani cu OMUL de geniu Brâncuși, românul absolut, reperul de moralitate și identitate națională oriunde am fi pe această Planetă!
Sub steaua ocrotitoare a lui Brâncuși nu mai plângem la poarta Europei, ori pe la alte uși, să ne cerem dreptul la libertate și iubire, și să privim pasivi când se revarsă pe zare, Niagara de lacrimi din ochii Penelopei, din ochii lui Eminescu, Blaga și Brâncuși!

Dumitru BUȚOI/ UZPR Timiș