Erwin Josef Țigla:   „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”la cea de a XXXIV-ediție

„Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, ediția a XXXIV-a, se află la startul ei! În perioada 1 – 12 octombrie 2024, cel mai important ciclu de manifestări culturale ale etniei germane din acest spațiu se va desfășura în 10 zile calendaristice și va demonstra că, chiar dacă trăim cu toții timpuri complicate, dacă există voință, se găsesc și soluții pentru a merge mai departe. Căci numai împreună vom reuși să mergem mai departe…
Organizatorii principali și ai acestei ediții sunt Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
Ediția din acest an este dedicată împlinirii a 20 de ani de la inaugurarea la Reșița a Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” = Centrului German de Tineret, Documentare și Cultură „Alexander Tietz”, în locația actuală modernizată și împlinirii a 25 ani de la înființarea formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” din Reșița. Desigur că vor fi organizate și alte evenimente importante care să sprijine păstrarea identității germanilor pe aceste meleaguri, dar și deschiderea spre comunitatea largă a Banatului Montan, indiferent de limba maternă a membrilor săi.
Anul acesta sunt programate 43 de manifestări în 10 localități ale județelor Caraș-Severin și Timiș. Având sprijinul oferit constant de Ministerul Culturii, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Departamentul pentru Relații Interetnice, al Ambasadei Republicii Federale Germania la București, precum și al altor instituții și organizații partenere, manifestarea de răsunet în mediul cultural de limbă germană din spațiul estic și central european, „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, ediția 2024, se dorește a fi, ca și cele din anii precedenți, o punte de legătură între ceea ce a fost și ceea ce va fi de acum înainte. La această ediție vor participa invitați din București, Transilvania, Bucovina, din județele Satu Mare și Neamț, dar și din întreg Banatul, precum și oaspeți din Germania, Austria, Ungaria, Ucraina, Croația și din Serbia.

Exclusiv. Ioan Aurel Pop, președinteal Academiei Române: „Trebuie să avem informația depozitată în propriul creier și acolo să comparăm lucrurile când suntem bombardați cu știri”

„În vremea tinereții mele se spunea că informația este stăpâna lumii și cine stăpânește informația este privilegiat și poate participa la conducerea lumii. Astăzi, aș spune că cine stăpânește informația, cine o răspândește are un mare avantaj: dacă este cinstit și vrea ca informația să ajungă bine, totul este corect; iar dacă este necinstit și manipulează informația în scopuri malefice, n-ajunge să avem informație – trebuie s-o avem depozitată în cel mai important computer, care este creierul omenesc. Acolo trebuie să comparăm lucrurile atunci când suntem bombardați cu știri, ca să ne dăm seama care sunt bune și care sunt false. Un tânăr, chiar adolescent, are obligația să cântărească lucrurile. Ca să nu devenim uneltele altora, este nevoie să avem cunoștințe și să știm cum să le folosim”.

Frâu liber gândirii creatoare

Pupeză Magheti Elena

Și la Biblioteca comunală din localitatea hunedoreană Teliucu Inferior se poate consemna o activitate bogată cu cartea, dar și implicarea în reușita unor proiecte educative cu elevii și tineretul.
Am consemnat aici organizarea de activități care stăpânesc sufletul participanților și care oferă acestora un drum, un ecran unde își pot imagina și descoperi vocația.
Am notat organizarea în fiecare an a unor proiecte culturale dedicate mereu actualului Eminescu care rămâne nu numai un poet și prozator, ci și ziarist.
Nu este uitat Ion Creangă, Otilia Cazimir sau Tudor Arghezi.
Sunt apreciate expozițiile de costume populare și cele de fotografii, atelierele de pictură, ca de altfel recitalurile de poezie și muzică.
Prin reușita la toate activitățile organizate aici sub bagheta bibliotecarei Pupeză Magheti Elena (foto) se mobilizează auditoriul, îi stăpânește sufletul, îl face să se simtă bine și să își dea frâu liber gândirii creatoare.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Reușite strategii educaționale

Considerăm că Școala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” din Orăștioara de Sus – după cum afirma prof. Lucian Ivan, directorul acesteia – merită să fie recunoscută pentru angajamentul său continuu în promovarea excelenței educaționale, reducerea abandonului școlar și deschiderea către noi orizonturi prin proiecte internaționale.
În anul școlar 2023-2024 de exemplu, Școala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” a înregistrat o promovabilitate de 100% la examenele naționale pentru clasa a VIII-a. Acest rezultat reflectă dedicarea și profesionalismul cadrelor didactice, care au implementat strategii educaționale inovatoare, orientate către nevoile individuale ale elevilor. S-au utilizat metode moderne de predare și evaluare, cum ar fi învățarea prin proiecte și evaluarea formativă, care au contribuit la dezvoltarea competențelor necesare pentru succesul elevilor la examene.
În ultimii trei ani, școala noastră nu a înregistrat niciun caz de abandon școlar, aceasta fiind o realizare deosebită, abandonul fiind unul dintre cele mai mari riscuri în educație. Acest succes este datorat și participării noastre active în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), prin care am oferit suport educațional și emoțional tuturor elevilor, inclusiv celor proveniți din medii defavorizate. Activitățile extrașcolare și implicarea în proiecte educative au creat un mediu prietenos și atractiv, motivând elevii să rămână implicați și să-și continue studiile. Pentru a atrage și menține elevii în școală, am organizat activități extrașcolare care au fost nu doar educative, ci și distractive și relevante pentru elevi. Aceste activități au inclus cluburi de lectură, comunicare într-o limbă străină, vizionări de filme și documentare. Astfel, elevii au avut ocazia să își dezvolte abilități noi și să își cultive interesele într-un mediu prietenos. De asemenea, am oferit sesiuni de recuperare și consolidare a cunoștințelor pentru elevii care întâmpinau dificultăți, asigurându-ne că niciun elev nu este lăsat în urmă. Profesorii noștri utilizează metode moderne de predare care să răspundă nevoilor diverse ale elevilor. De exemplu, am integrat tehnologia în procesul de învățare, utilizând aplicații educaționale și resurse digitale interactive. Aceste metode au făcut lecțiile mai atractive și au stimulat interesul elevilor pentru materii care anterior le păreau dificile sau neinteresante. Am pus accent pe învățarea prin proiecte, unde elevii au avut ocazia să colaboreze și să învețe activ, ceea ce a condus la o mai bună înțelegere și reținere a informațiilor.
O altă realizare a școlii noastre este participarea la programul Erasmus care a oferit elevilor oportunități unice de a interacționa cu culturi diferite și de a-și dezvolta abilități interculturale și lingvistice. În cadrul acestui program, doi băieți din clasele a VI-a și a VII-a au participat la un schimb de experiență în Ungaria, iar trei fete, două din clasa a VII-a și una din clasa a VI-a, au avut ocazia să călătorească în Serbia. Aceste schimburi au fost mai mult decât simple excursii; ele au reprezentat oportunități de învățare profundă. Elevii au trăit într-un mediu cultural diferit, ceea ce le-a permis să își dezvolte abilități de adaptabilitate și să devină mai independenți. În plus, interacțiunile cu colegii din alte țări i-au ajutat să înțeleagă și să aprecieze diversitatea culturală, dezvoltându-și astfel o mentalitate globală. Expunerea la o altă limbă în viața de zi cu zi a fost un alt beneficiu major al programului Erasmus. Elevii și-au îmbunătățit competențele lingvistice, devenind mai încrezători în utilizarea unei limbi străine. Această experiență i-a ajutat să își dezvolte abilitățile de comunicare interculturală, esențiale într-o lume globalizată. De asemenea, au avut ocazia să învețe noi metode de învățare și abordări pedagogice care i-au ajutat să privească educația dintr-o perspectivă diferită. O altă șansă pe care au avut-o prin participarea la acest program este cea de a-și construi o rețea de prieteni și contacte internaționale, care poate fi valoroasă pentru viitorul lor personal și profesional.
Școala noastră – conchidea prof. Lucian Ivan – se remarcă, de asemenea, prin adoptarea unor practici educaționale inovatoare, axate pe dezvoltarea competențelor cheie și pe reducerea decalajelor în învățare. Atât implicarea în PNRAS, cât și participarea la Erasmus, au avut un impact semnificativ asupra întregii comunități școlare. Școala noastră a devenit un model de bune practici, reușind să îmbine cu succes metodele educaționale inovatoare cu o deschidere către diversitate și incluziune. Aceste inițiative au consolidat sentimentul de apartenență și au creat o cultură școlară pozitivă, în care fiecare elev se simte valorizat și motivat să își atingă potențialul maxim.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

O INEDITĂ LANSARE DE CARTE

Recent, la Casa germană ,,Adam Muller Guttembrun”, din Timișoara în prezența multor iubitori de drumeții pe cărări de munte, prof. octogenar, Marius Terchilă, a prezentat cartea cu un titlul provocator,,Minunile albastre din Parcul Național Retezat” editura Waldpress, Timișoara 2024. Cu o prefață luminoasă a omului de cultură Robert Șerban din care reproducem o secvență relevantă ,, Fascinat de ceea ce a descoperit de-a lungul vieții pe munții și văile pe care le-a bătut de atâtea ori cu piciorul, Marius Terchilă scrie cald documentat, exaltat,coerent, convins că prin cuvintele sale îi va ajuta pe cititori măcar să-și imagineze ce înseamnă Retezatul, dacă nu chiar să prindă poftă și să pornească în drumeție pe urmele autorului. Cartea sa e mai mult decât un ghid turistic e mărturia unei pasiuni reale și a bucuriei de a fi la înălțime. Mai că-mi vine să mă duc la poalele Retezatului, să pun mâna pe binoclu și să mă plimb agale, cu privirea pe crestele sale”.


Cartea în lecturarea sa se constituie ca o veritabilă lecție de geografie turistică, un fel de omagiu iubitorilor muntelui cu toată splendoarea și măreția dar și cu capcanele inerente acestuia. O adevărată enciclopedie a Masivului Retezat, incorporată în peste 160 de pagini , cu un mare număr de diverse informații și fotografii color, cu tăuri, iezere, lacuri, cu nume și informații benefice călătorului și nu numai. Alocuțiunile rostite de dr. Hannelore Muler și ing. Dorin Dorobanțu, ne-au impresionat prin relatarea unor amintiri din aventurile de cucerire și cunoaștere a muntelui din anii studenției, ca și etimologia, istoricul, legendele, numelor cu care sunt botezate, apele, lacurile, tăurile și iezerele, traseele marcate cu simboluri și alte ,,locații” temporare pe care ni le oferă cu generozitate Parcul Național Retezat.
Din colecția,,Pe poteci de munte” editura Waldpress Timișoara, vă propunem câteva titluri expresive pentru a aprecia strădaniile omului împătimit de fascinația muntelui Marius Terchilă ,, Vraja excursiilor pe Valea Cernei, Bijuterii ale Banatului montan, Întâmplări și emoții montane, Ochiul Beiului, lacuri, cascade, râuri și peșteri celebre din Banatul Montan, Împărăția munților și tainele drumeției, Surâsul izvoarelor. O carte ca un ghid turistic necesar.

Dumitru Buțoi / Filiala UZPR ,,Mihai Eminescu” Timișoara

Strada de C’Arte și UZPR. Lansarea antologiei „Mihai Eminescu – Basarabia și Bucovina”

Evenimente de înaltă ținută culturală, diverse și cu acces liber – aceasta este emblema Festivalului Strada de C’Arte, care și-a câștigat un segment de public fidelizat, pretențios, avizat, căruia i se adaugă în fiecare an noi participanți de renume.

La cea de-a 13-a ediție, un partener de prim-plan al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, alături de Muzeul Național al Literaturii Române, este Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Joi, 26 septembrie, la Biblioteca Central Universitară „Carol I” a avut loc unul dintre cele mai relevante evenimente ale ediției 2024 a Străzii de  C’Arte: lansarea antologiei „Mihai Eminescu – Basarabia și Bucovina”, ediție realizată de Cassian Maria Spiridon și Ioan Cristescu. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

În deschiderea manifestării, conf. univ. dr. Mireille-Carmen Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, a urat bun venit personalităților prezente și a salutat prezența președintelui UZPR, Sorin Stanciu, alături de secretarul general al UZPR, Mădălina Corina Diaconu, menționând că acest parteneriat este menit să continue.

În cuvântul său, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director al Muzeului Național al Literaturii Române, unul dintre autorii volumului lansat în deschiderea manifestărilor Strada de C’Arte, a declarat: „Pe Eminescu trebuie să-l privim din dublă ipostază, de mare poet și de mare publicist”.

Jurnalistul Mihai Tatulici a menționat faptul că, din punct de vedere al evaluării capacității statului român de a-și administra propriile teritorii, „Eminescu era un vizionar. Povestea Basarabiei și Bucovinei în istoria României este o dramă; pe care o trăim și astăzi”.

Scriitorul Ștefan Mitroi, fost președinte al UZPR, s-a referit la dragostea pentru clasici a celor doi autori, „a căror carte ne-a adunat pe toți aici. Aceasta este o carte de așezat în dreptul inimii – cred că Eminescu rămâne cel mai mare ziarist al țării”.

La evenimentul organizat cu sprijinul UZPR au participat personalități publice, oameni de cultură, profesori, reprezentanți ai autorităților și ai mediului academic.

Roxana Istudor

Foto: Marius Simion, Narcis Cosmin Luca

deschidere-1-16

deschidere 1 - 2

deschidere 1 - 3

deschidere 1 - 4

INVITAȚIE

30 septembrie 2024, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Să ne sărbătorim valorile: Titus Crișciu la ceas aniversar!

 

 

30. September 2024, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Wir ehren im September unsere Persönlichkeiten: Titus Crișciu (Reschitza).

 

Ziua Mondială a Știrilor. „Responsabilitatea jurnaliștilor de a oferi informații precise,de încredere și independente nu a fost niciodată mai critică”

Industria globală de știri a lansat campania „Alege adevărul” înainte de Ziua Mondială a Știrilor, care va fi celebrată pe 28 septembrie. Peste 100 de țări, sute de organizații de știri, asociații media și jurnaliști își vor uni forțele pentru a sublinia importanța jurnalismului bazat pe fapte și își vor invita audiența să susțină instituțiile de știri de încredere.

Ziua Mondială a Știrilor este co-organizată de World Editors Forum al WAN-IFRA și Canadian Journalism Foundation, cu tema campaniei de anul acesta dezvoltată de Project Kontinuum. „Ziua Mondială a Știrilor oferă ocazia de a reflecta asupra rolului vital pe care jurnaliștii independenți și curajoși îl joacă în comunitățile din întreaga lume. Munca lor oferă dovezile care conduc la adevăr”, a declarat David Walmsley, redactor-șef al The Globe and Mail și fondator al Zilei Mondiale a Știrilor.

Angajamentul de a relata faptele într-un mediu informațional inundat de dezinformare

Campania „Alege adevărul” subliniază angajamentul neclintit al jurnaliştilor de a relata faptele, recunoscând totodată provocarea din fața publicului, de a naviga într-un mediu informaţional toxic, inundat de dezinformare.

Potrivit wan-ifra.org , într-un articol comun pentru Ziua Mondială a Știrilor, Brkic și laureatul Nobel Maria Ressa notează: „Zgomotul și violența se vor diminua în cele din urmă, iar discursul bazat pe adevăr și decență va reveni. Deocamdată, ne luptăm – în fiecare moment din fiecare oră, din fiecare zi… Vom apăra adevărul”.

Președintele WAN-IFRA, Ladina Heimgartner, a declarat: „Prin această campanie subliniem angajamentul nostru comun de a apăra principiile jurnalismului bazat pe fapte. Într-o lume copleșită de dezinformare, responsabilitatea jurnaliștilor de a oferi informații precise, de încredere și independente nu a fost niciodată mai critică. Această campanie este un memento că adevărul nu este doar o alegere, ci este fundamentul unei societăți libere și democratice”. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

Lansarea volumului „Potpourri” aparținând lui Gheorghe Jianu, la Ciclova Montană

Ciclova Montană, 22 septembrie 2024 – O manifestare culturală de o înaltă ținută, într-un cadru rustic deosebit, cu o participare aleasă și cu suflet românesc în tradițiile satului bănățean de munte, lansarea volumului „Potpourri” aparținând lui Gheorghe Jianu.  Ediție întocmită de către Ariana Jianu și Maria Radu Novac,  Ed. Castrum de Thymes, Timișoara, 2024.

Ediția originală din 1901 a fost realizată la tipografia Carol Wunder din Oravița.

A fost sărbătoarea unui intelectual român cu o personalitate complexă născut la Ciclova Montană în anul 1866, Gheorghe Jianu. Comunitatea s-a mobilizat ca totul să fie bine. La începutul activității domnul preot Ion Marius Ciublea a binecuvântat întâlnirea și s-a ținut un moment de reculegere pentru înaintași.

A moderat frumos activitatea dr. etnolog Maria Mandroane de la Muzeul Satului din Timișoara. Au mai luat cuvântul: conferențiar dr. filolog Gheorghe Secheșan, tipograf Ioan Drugărin, prof. Florica Molnar, ing. Liviu Almășan, prof. Martin Olaru, prof. Constantin Falcă. Gazde primitoare au fost familia Bădescu Gabriela și Simi care au prezentat un mini-muzeu și obiecte de podoabă confecționate manual. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de talentații instrumentiști, frații Nicu și Gelu Tudor. 

Ariana Jianu

INVITAȚIE

25 septembrie 2024, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Din istoria muzicală a Reșiței: Jazz, Dixieland și alte amintiri / mărturisiri despre trecut. Invitați: Mariana Troner-Vermeșan și Gheorghe Jurma.

Expoziția documentară „Dixieland Band de la pasiune la performanță”.

 

25. September 2024, 16:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Afișează textul citat

INVITAȚIE

Programul pentru perioada 25 – 29 septembrie 2024:

 

25 septembrie 2024, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Din istoria muzicală a Reșiței: Jazz, Dixiland și alte amintiri / mărturisiri despre trecut. Invitați: Mariana Troner-Vermeșan și Gheorghe Jurma.

Expoziția documentară „Dixieland Band de la pasiune la performanță”.

 

26 septembrie 2024, ora 11.00, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“, Reșița:

Ziua Europeană a Limbilor (26 septembrie). Manifestare interactivă organizată cu sprijinul profesoarei de limbă germană – limbă maternă, Sonia Maria Chwoika, dir. adj. Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița și a prof. Ema Lațcu. Cu participarea claselor a X-a B și C. Invitat: Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin.

 

26 septembrie 2024, ora 17.00, Sala mare a Parohiei Romano-Catolice „Maria Zăpezii“ Reșița:

Întâlnire pastorală cu membrii Asociației Medicilor Catolici Reșița și ai Asociației Caritative Sfântul Vincențiu de Paul Reșița.

 

26 septembrie 2024, ora 19.00, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii“ Reșița:

În ziua de comemorare a Sfinților Cosma și Damian (26 septembrie), patronii spirituali ai Asociației Medicilor Catolici, și în preziua de comemorare a Sfântului Vincențiu de Paul (27 septembrie), Sfântă Liturghie și binecuvântarea membrilor Asociației Medicilor Catolici Reșița și ai Asociației Caritative Sfântul Vincențiu de Paul Reșița.

 

28 septembrie 2024, ora 17.00, Piața centrală din fața Primăriei Vukovar, Croația:

Participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: Elena Cozâltea) și a formaţiei de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ din Reşiţa (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) la „Oktobersfest 2024” / Sărbătoarea Berii din Vukovar, organizată de Asociația Germanilor și Austriecilor din Vukovar, Croația, președinte: Darko Tufekčić.

 

29 septembrie 2024, ora 14.00, Văliug, strada principală și piațeta de lângă Biserica Romano-Catolică „Sfântul Francisc de Assisi”:

Program cultural prezentat cu prilejul hramului, cu participarea Fanfarei din Anina (dirijor: Dimitrie Omescu), urmat de Parada portului popular german.

 

29 septembrie 2024, ora 15.00, Văliug, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Francisc de Assisi”:

Sfânta Liturghie de hram.

 

29 septembrie 2024, ora 16.00, Văliug, piațeta de lângă Biserica Romano-Catolică „Sfântul Francisc de Assisi”:

Sărbătoarea „Kirchweih“-ului, cu ridicarea pomului și program cultural cu participarea Formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

 

 

 

Programm für die Zeitspanne 25. – 29. September 2024:

 

25. September 2024, 16:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Aus der Musikgeschichte Reschitzas: Jazz, Dixieland und weitere Erinnerungen / Erwähnungen aus der Vergangenheit. Als Gäste: Mariana Troner-Vermeșan und Gheorghe Jurma.

Dokumentationsausstellung „Dixieland Band de la pasiune la performanță = Dixieland Band von Leidenschaft zur Leistung”.

 

26. September 2024, 11:00 Uhr, „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg Reschitza:

Europäischer Tag der Sprache (26. September). Interaktive Veranstaltung geleitet von stellv. Schulleiterin Sonia Maria Chwoika, die Deutsch-als-Muttersprache am „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg unterrichtet, zusammen mit Prof. Ema Lațcu. Mit der X. B und C-Klasse. Mit Beteiligung von Erwin Josef Țigla, Vorsitzender des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen.

 

26. September 2024, 17:00 Uhr, Pfarrsaal der „Maria Schnee“-Kirche Reschitza:

Pastorale Begegnung der Mitglieder des Katholischen Ärztevereins Reschitza und der Vinzenzgemeinschaft Reschitza.

 

26. September 2024, 19:00 Uhr, Römisch-Katholische „Maria Schnee“-Kirche Reschitza:

Am Tag des Gedenkens an die Heiligen Kosmas und Damian (26. September) und am Vortag des Gedenkens an den Heiligen Vinzenz von Paul (27. September), Heilige Messe mit Segnung der Mitglieder des Katholischen Ärztevereins Reschitza und der Vinzenzgemeinschaft Reschitza.

 

28. September 2024, 17:00 Uhr, Hauptplatz am Rathaus in Vukovar, Kroatien:

Beteiligung des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea) und der „Enzian“-Volkstanzgruppe (Koordination: Marianne & Nelu Florea), beide Reschitza, am Programm zum „Oktoberfest 2024 in Vukovar“, organisiert vom Verein der Deutschen und Österreicher in Vukovar in Kroatien, Obmann: Darko Tufekčić.

 

29. September 2024, ab 14:00 Uhr, Franzdorf, Zentrum der Gemeinde, auf der Hauptgasse und am Platz neben der römisch-katholischen „Heiliger Franziskus von Assisi”-Kirche:

Konzert zur Kirchweihmesse mit der Blasmusikformation aus Steierdorf – Anina (Dirigent: Dimitrie Omescu). Anschließend Trachtenaufmarsch.

 

29. September 2024, 15:00 Uhr, Franzdorf, Römisch-Katholische „Heiliger Franziskus von Assisi”-Kirche:

Kirchweihmesse.

 

29. September 2024, 16:00 Uhr, Franzdorf, Platz neben der römisch-katholischen „Heiliger Franziskus von Assisi”-Kirche:

Kirchweihfest mit Aufstellen des Kirchweihbaums und Kulturprogramm mit der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe aus Reschitza (Koordination: Marianne und Nelu Florea) und mit der Blasmusikformation aus Steierdorf – Anina (Dirigent: Dimitrie Omescu).

 

Gabriela ȘERBAN: Povești în bibliotecă. De vorbă cu tenorul Lucian Krasznec

În vara acestui an am avut bucuria să –l întâlnesc pe tânărul tenor Lucian Krasznec venit în vacanță în România împreună cu familia. L-am întâlnit în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Vasiova unde, ca întotdeauna, a cântat în strană și a amintit bocșenilor de regretatul bas Nicolae Florei, care proceda la fel: de câte ori se întorcea acasă, venea la biserică și cânta pricesne în strană.
În zilele următoare Lucian a venit la bibliotecă și am stat puțin de vorbă. A fost de acord să transmită bocșenilor câteva gânduri prin intermediul revistei „Bocșa culturală”. Trebuie să mărturisesc că și de astă dată m-am convins că un om valoros are modestie și bun-simț, exact așa cum se spune: oamenii valoroși sunt și cei mai modești!
Lucian Krasznec este o minune de om, extrem de talentat și extrem de modest, un om pentru care familia ocupă primul loc, un om care încă are principii sănătoase după care se ghidează în viață, iar credința în Dumnezeu, sădită în sufletul lui de bunici, îl ajută să-și păstreze calea dreaptă indiferent de tentații și greutăți.
Lucian vorbește o limbă română frumoasă, cu inserții vasiovene, foarte rar nu-și amintește vreun cuvânt, mai bine zis, sensul unui cuvânt.
Gabriela Șerban (G.Ș.) Cine este Lucian Krasznec?
Lucian Krasznec (L.K.) Păi, cine să fie?E un copil care s-a născut în Reșița în 19 decembrie 1981,a crescut în Bocșa, iar din 1992 s-a dus cu părinții lui în Germania unde locuiește și acum, și drumul lui a fost așa: a făcut acolo școala, o pregătire pentru muzică și până la urmă a studiat. Înainte de asta a învățat o meserie de mechatroniker (două meserii împreună: electrician și strungar) era destul de nou pe vremea aceea, acum este ceva obișnuit.
G.Ș. Și muzica? Cum a pornit?
L.K. – Muzica a pornit cu bunica- Irina Coita- cu care am cântat aici de la 4 ani și jumătate, am cântat prima dată în biserică „Tatăl nostru” și asta a rămas, cântam duminică de duminică. Mi-a plăcut întotdeauna, de sărbători, de Crăciun, să cânt.Mi-a plăcut și să bucur lumea cu cântatul.
G.Ș. Și în Germania a fost greu?
L.K. A fost greu prima dată să învăț limba și pentru asta tata m-a introdus într-un cor de copii, acolo am cântat prima dată. La biserica catolică. Apoi am făcut o trupă, un band, și am cântat și la chitară și pian, mai mulți copii, mai întâi în biserică, tot a patra duminică făceam un concert mai mare. Deci, fără să mă gândesc, cântam tot timpul. Fără să mă gândesc că vreau să devin un cântăreț.
G.Ș. Cum a fost parcursul tău și cum te-ai hotărât să faci muzică? Putem vorbi de un moment-cheie?
L.K. Asta iar a fost ceva! Nu a existat un moment cheie. Pe când eram copil, prietenii noștri de familie ne-au adus odată o casetă cu cei trei tenori: Luciano Pavarotti, Plácido Domingo și José Carreras. Eu aveam un casetofon din ăla mic și era singura casetă pe care o aveam pe timpul acela, și eu o tot ascultam și am încercat să cânt ca ei. Și parte din momentul acela a rămas în treaba asta, ascultându-i m-a prins ceva ce mi-a plăcut! Mi-a plăcut și am încercat să-i copiez. Apoi am început primele lecţii de canto, am frecventat cursurile Colegiului bavarez de formare pentru muzică, am început să studiez canto la Academia de Muzică cu soprana de renume internațional Cheryl Studer. Acolo am întâlnit-o pe viitoarea mea soţie, care studia educaţie muzicală (EMP).
G.Ș. Abordezi mai multe genuri? Romanțe, lieduri? Ce genuri de muzică cânți?
L.K. Cânt în primul rând operă și operetă. Am încercat și musical, dar… nu prea, nu e vocea mea calificată. Mai cânt și romanțe, dar eu rămân pe operă și operetă, pe lieduri. Cu astea îmi câștig eu pâinea.
G.Ș. Unde cânți acum?
L.K. La Staatstheater am Gaertnerplatz, Symon (Der Bettelstudent) la Volksoper Wien şi Sänger – Tenor la Stadttheater Dortmund. Acolo sunt de opt ani.
G.Ș. Care a fost primul rol? Rolul de debut?
L.K. Don Jose în „Carmen” joc acum, iar primul meu rol a fost Tamino în „Flautul Fermecat”, ăsta l-am cântat și-l cânt și acum.
G.Ș. Ai un rol la care visezi?
L.K. Am avut foarte multe visuri care s-au împlinit și am avut norocul să cânt roluri foarte, foarte frumoase! Visele sunt tot mai mici, am ajuns să cânt roluri foarte mari și frumoase, ca tenor și, de aceea, așa un rol mare-mare să zic că vreau să-l fac neapărat, nu am.
G.Ș. Ai cântat alături de alți interpreți cunoscuți?
L.K. Am cântat cu câteva nume, am întâlnit mulți oameni importanți, în operă te întâlnești tot timpul cu oameni importanți, fiindcă e ca un orășel mic, nu-s chiar așa mulți și te întâlnești tot timpul. Mai pe aici, mai pe dincolo.
G.Ș. Ai emoții? Ai fost vreodată copleșit de emoții? Cum ai depășit momentul?
L.K. Da, am pățit acum, duminică la biserică, am cântat „Tatăl nostru” și, deodată, au venit toate amintirile peste mine. Demult nu am pățit, mă vedeam când eram copil și stăteam acolo în strană. Biserica nu s-a schimbat foarte mult. Aceleași picturi, toată bolta bisericii, amintirile cu bunicul și bunica în scaunele de la biserică, au venit toate fulger în mine și de-a dreptul m-am emoționat. Demult nu mi s-a întâmplat să am așa emoții…
G.Ș. Pe scenă nu ai emoții?
L.K. Poate primele două-trei minute. Nu sunt chiar emoții, care să zici că te trag înapoi. Pornesc cu ce mi-am pus eu în gând, îmi merge vocea și când ies afară e aproape totul uitat și s-a dus febra emoțiilor.
G.Ș. Ești un om credincios…
L.K. Sunt credincios de mic, nu că mă pune cineva.
G.Ș. În Bocșa cu ce sentimente te întorci?
L. K. Cu toate sentimentele bune și cu amintirea copilăriei și a bunicilor. Bunicii au fost o bază foarte importantă pentru mine, m-au învățat să fiu un om bun, să fiu cu picioarele pe pământ. De exemplu, când cântam în strană „Tatăl Nostru” și toată lumea mă lăuda, veneu oamenii la mine după slujbă să-mi spună că am cântat frumos, că am talent, bunica nu-mi dădea voie să mă bucur prea mult și nici să mă laud prea tare. Spunea că e important să fiu cu picioarele pe pământ și să fac lucruri care să dureze toată viața.
G.Ș. În România ai cântat?
L.K. Până acum, nu. Era vorba să cânt la Timișoara, dar… nu am reușit. Nu s-a potrivit programul.
G.Ș. Ești deschis la colaborări?
L.K. O, sigut că da! Doar să știu din timp, să putem potrivi programul.
G.Ș. În Germania se poate trăi din cântat?
L.K. Da. E tot mai greu și acolo, e greu cu finanțarea, dar funcționează.
G.Ș. Cum ești când nu cânți? Ce faci? Ce pasiuni ai?
L.K. Sunt căsătorit, am doi copii, fată și băiat, și pot să spun că familia e pasiunea mea. Îmi petrec timp cu ei! Mergem la sală, jucăm fotbal, alergăm, facem patinaj, înot, facem mișcare. E foarte important sportul! E important și să mă mențin, să am grijă de imaginea mea.
G.Ș. Ai o întâmplare deosebită pe care ai vrea s-o împărtășești cu noi, să ne-o povestești?
L.K. Da, am o întâmplare altfel. Domnul Nicolae Florei venea la biserică și cânta și în duminicile alea nu aveam eu voie să cânt „Tatăl Nostru” și eu, copil fiind, mă tot gândeam de ce ar vrea oamenii să-l audă pe omul ăsta bătrân, de ce neapărat pe el și, la un moment dat m-am gândit că poate și pe mine o să mă asculte oamenii cândva. Doamna înv. Petcu ne-a invitat la masă și era acolo și dl. Florei. El știa că eu cânt și m-a încurajat. Mi-a dat un disc (de vinil) și mi-a scris pe el dedicația: „Pentru Lucian și îi doresc să devină un cântăreț mare!” și placa o am, chiar dacă nu mai am pick-up.
G.Ș. A ajuns Lucian un cântereț mare?
L.K. Fiecare vede din perspectiva lui. Eu nu m-am considerat niciodată mare și nu m-am luptat să devin mare, să mă cunoască toată lumea. Eu îmi doresc să fiu sănătos și atunci când sunt pe scenă să cânt atât de frumos încât să le placă oamenilor, și dacă le place înseamnă că sunt bun și asta e important. Nu cânt cu gândul să devin mare, să devin faimos, celebru! Asta înseamnă să-ți sacrifici familia! Dacă vrei să fi celebru trebuie să circuli, să călătorești și să cânți în toată lumea, să fi mai mult plecat. Am fost și eu în câte un turneu, dar de scurtă durată. Eu țin de familie, eu vreau mai mult să fiu lângă soție, lângă copii, să-i văd cum cresc. Probabil ai mai mulți bani când ai faimă și ești celebru, dar familia are de pierdut. Iar eu nu-mi doresc acest lucru. Eu țin de familie, trăim decent, avem tot ce ne trebuie, iar în carieră am ajuns unde nu am visat în viața mea!
G.Ș. Un gând pentru tineri, pentru Bocșa?
L.K. Egal ce-ți pui în gând, să crezi în tine! Să ai încredere în tine e cel mai important! Dacă crezi în tine, crezi și în Dumnezeu, iar Dumnezeu nu te lasă! E o legătură foarte mare! Nu poți să sudezi o legătură mai mare! Niciodată să nu renunți la credință! Dumnezeu îți dă putere și nu te lasă să te descurajezi!
G.Ș. Te-ai întoarce la Bocșa cândva?
L.K. De ce nu? Părinții mei au casă aici, în fiecare an mai lucrăm câte ceva la casă; au grădină, ceea ce este minunat! Să-ți îngrijești grădina ta, să-ți sădești în ea ce vrei, este atrăgător pentru copiii noștri. Sunt păduri, sunt locuri atât de frumoase! De ce nu? Bocșa se transformă, este tentantă și… nu se știe niciodată. Doar Dumnezeu știe ce va fi…

GABRIELA ȘERBAN: Zilele Europene ale Patrimoniului au fost marcate și la Bocșa!21- 22 septembrie 2024

La propunerea Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa s-a alăturat unui important și necesar proiect, Zilele Europene ale Patrimoniului.
Potrivit comunicatului aflăm că în fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice sau să ia parte la evenimente prin care cunosc patrimoniul cultural din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Din anul 1992 şi în România, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice, dar și patrimoniul cultural mai puţin cunoscut care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg.
În anul 2024, Consiliul Europei a ales tema Routes, Networks and Connections, în traducere – Rute, contacte și conexiuni. Tema oferă posibilitatea iniţierii organizării unui evantai de evenimente culturale ce au în centru patrimoniul construit, aflat în proprietate publică sau privată, în care se va permite accesul (fizic sau virtual), prin intermediul vizitelor, expozițiilor, al traseelor ghidate tematice în mediul urban sau rural sau al activităților tematice.
Astfel, sâmbătă 21 septembrie 2024 și duminică 22 septembrie 2024, la Bocșa s-au desfășurat câteva activități menite să prezinte, mai ales tinerilor, o parte din patrimoniul orașului Bocșa.
Evenimentul desfășurat la Bocșa în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului a avut în atenție două teme derulate pe parcursul celor două zile: Descoperim istoria locală pe bicicletă și Bocșa, cultură și credință.
Prima zi, cea de sâmbătă 21 septembrie 2024, s-a desfășurat sub titlul generic „Descoperim istoria locală pe bicicletă” și poate fi considerată o primă parte din acest proiect, urmând și alte călătorii pe bicicletă pe trasee și spre locuri de patrimoniu ale orașului. Acțiunea s-a desfășurat în parteneriat cu Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, iar elevii prezenți au fost însoțiți de doamnele prof. Monika Boru și Carla Cioca. Elevii au străbătut orașul pe bicicletă și au poposit în gara Bocșa Montană. Aici au fost așteptați de organizatori, dar și de reprezentatul CFR în zonă, dna. Lidia Jurca.
Istoricul Mihai Vișan, partener la eveniment, a vorbit elevilor despre Ansamblul Gara Bocșa Montană: Parcul Gării Bocșa Montană – Ansamblul Gării Bocșa Montană (sec. XIX); Ansamblu stăvilar și canal aducțiune apă (1723—1725); Turn de alimentare furnal (1719) cod LMI CS-II-m-11037, CS-II-a-B-11038, CS-II-a-B-11040, CS-II-m-B-11040.02.
Odată locul identificat, cei tineri au venit cu propuneri de amenajare a acestui Parc și al întregului Ansamblu ca loc de promenadă, dar și loc de agrement.
Cea de-a doua zi – duminică, 22 septembrie 2024 – a fost dedicată temei „Bocșa, cultură și credință” și s-a desfășurat în biserica monument istoric – Biserica „Sf. Nicolae” din Bocșa Română, datată 1795, cod. LMI CS-II-m-B-11043.
Istoricul acestui lăcaș supranumit „Voronețul Banatului”, precum și fazele sale de restaurare, dar și activitatea cultural-spirituală cunoscută aici din vechime, activitatea corală de peste 150 de ani, toate acestea au fost prezentate de către pr. dr. Silviu Ionel Ferciug.
De asemenea, parohul bisericii a prezentat și proiectul național „Hristos – Cuvântul care vindecă”, proiect al Patriarhiei Române, la care a participat și Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae” din Bocșa Română și la care Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” a fost partener. În cadrul acestui concurs, proiectul realizat și prezentat de Biserica „Sf. Nicolae” din Bocșa s-a clasat pe locurile II și III din peste 30 de parohii participante din Eparhia Caransebeșului.
În cadrul acestui proiect „Hristos – Cuvântul care vindecă”, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” a realizat un volum născut din paginile revistei „Bocșa culturală”, revistă care se află în cel de-al 25-lea an de apariție. Cartea este constituită dintr-un mănunchi de texte ale rubricii de religie susținută și semnată de Roxana Novacovici din Caransebeș, sub titlul „Cuvântul, potecă spre Cer”, un volum frumos realizat în seria „Bocșa, istorie și cultură; 68” la Editura TIM din Reșița, are în deschidere o prefață a doamnei prof. Stela Boulescu și, la final, o postfață a Gabrielei Șerban. Cartea Roxanei Novacovici este o lectură plăcută în vreme de bucurie și tihnă, dar și o alinare la ceas de boală și suferință.
Iar duminică, 22 septembrie 2024, în prezența autoarei Roxana Novacovici, în cadrul ZEP, la Biserica monument istoric din Bocșa Română, a fost prezentată și această carte în mod oficial.
Prezent la eveniment, Nicolae Șușară de la Anina a vorbit publicului prezent despre frumusețile naturale ale Banatului Montan și a îndemnat tinerii spre călătorii pe trasee monumente istorice (spre exemplu Situl Calea ferată Baziaș-Oravița-Anina cu componente de artă inginerească și arhitectură cod. CS-II-s-A-10949, dar și altele).
Evenimentele organizate la Bocșa în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului au fost bine receptate de către public și, mai ales, de către tineri. Aceștia și-au propus să continue această „aventură” a descoperirii istoriei locale pe bicicletă și să promoveze, în felul lor, bogăția patrimonială a orașului Bocșa. De asemenea, activitatea culturală din lăcașele de cult va avea continuitate, deoarece Bocșa mai are și alte clădiri de patrimoniu care merită o atenție deosebită și se cuvine a fi puse în valoare.
Evenimentul a fost organizat de către Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local, dar și al primarului Mirel Patriciu Pascu, în parteneriat cu Direcția pentru Cultură Caraș-Severin, Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa și Centrul de Tineret „Sf. Stelian” al Bisericii Ortodoxe „Sf. Nicolae” Bocșa Română.

INVITAȚIE

Duminică, 22 septembrie 2024, ora 15, Ciclova Montană, str. Pinilor, nr 10, va avea loc lansarea volumului „Potpourri” aparținând lui Gheorghe Jianu, ediție întocmită de către Ariana Jianu și Maria Radu Novac, Ed. Castrum de Thymes, Timișoara, 2024. Învăţătorul Gheorghe Jianu (1866-1951), născut la Ciclova Montană într-o familie de bufeni, înfiinţează în anul 1907, la Oraviţa, tipografia „Progresul” cu aparatură cumpărată din Imperiul Austro-Ungar. Apărea astfel, în acelaşi an, prima gazetă în limba română (Progresul, 1907) din Oraviţa. A fost ales ca delegat la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, a fost și primul primar al Oraviței după Marea Unire dar și senator timp de patru mandate. ,,Ediţia de faţă constituie, în egală măsură, o reeditare, dar şi o actualizare a volumului „Potpourri” al lui Gheorghe Jianu (Oraviţa, 1901), fiind întocmită prin reproducerea textului original, cu minime intervenţii acolo unde s-a considerat că, pentru cititorul de astăzi, anumite particularităţi fonetice şi gramaticale sunt de neînţeles sau i-ar îngreuna peste măsură lectura”, menționează Ada Cruceanu în Nota asupra ediției. Ediția originală din 1901 a fost realizată la tipografia Carol Wunder din Oravița, avea 97 pagini și coperta broșată.Vor vorbi despre importanța reeditării volumului dar și despre ambianța începutului de secol XX în Ciclova, orașul Oravița, și în Banat, dr. etnolog Maria Mandroane, tipograf Ioan Drugărin, prof. istorie Florica Molnar, conferențiar dr. în filologie Gheorghe Secheșan, dr. istorie Dana Antoaneta Bălănescu, coordonator cenaclu literar ,,Mihai Moldovan” de la Casa de Cultură ,,George Motoia Craiu” din Oravița, Dorina Enuica, Tima Diia. Gazda, creatoarea digitală Gabriela Bădescu,  ne va prezenta minimuzeul sătesc și obiecte de podoabă din expoziția personală. Pentru completarea atmosferei de sărbătoare, instrumetiștii Nicu și Gelu Tudor vor interpreta câteva piese la vioară și orgă.

Ariana Jianu

Gânduri pentru un început fructuos în noul an școlar

Ecaterina Iuliana CORNEA

Orice început de an şcolar – după cum ne relata prof. Ecaterina Iuliana CORNEA (foto),  director adjunct al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Hunedoara – înseamnă speranţe şi emoţii nu numai pentru copiii care păşesc timid pentru prima dată într-o sală de clasă, ci şi pentru elevii care revin în mediul şcolar familiar. În aceeaşi măsură înseamnă speranţe şi idealuri pentru părinţi şi pentru noi, dascălii.

După o vară călduroasă și o vacanță binemeritată, ne-am întors cu drag la școală să ne  pregătim cu seriozitate pentru noul an școlar. Unitatea noastră de învățământ își desfășoară activitatea în două corpuri de clădire, corpul A situat pe str. Luncii, respectiv corpul B de pe str. Rândunicii, în care funcționează un număr de 26 clase, 14 la nivel primar și 12 la ciclul gimnazial.
Această pregătire intensă a început pe perioada verii și a constat în igienizarea sălilor de clasă și a holurilor școlii, renovarea spațiilor învechite, reabilitarea sălii de sport și vopsirea gardului școlii în corpul A din fonduri proprii. De asemenea, au fost dotate două cabinete medicale, două săli de clasă, o sală de mese și una de sport cu mobilier și aparatură modernă de ultimă generație în corpul B printr-un proiect pe fonduri europene. În plus, a fost amenajat și un spațiu de recreere în curtea școlii de pe str. Rândunicii.
Luând în considerare toate aceste aspecte, putem afirma că tot personalul unității a făcut toate demersurile necesare pentru a asigura cele mai bune condiţii care să îi ajute pe elevi să se concentreze pentru a învăţa cât mai bine şi pentru a-și atinge obiectivele. De asemenea, îi rugăm pe părinți și pe bunici să ne sprijine și în acest an școlar în toate activitățile desfășurate, să mențină o colaborare strânsă cu școala, să îi încurajeze pe copii să aibă încredere în forțele proprii și să își extindă cunoștințele în toate domeniile.
În concluzie – susținea prof. Ecaterina Iuliana CORNEA – se poate afirma că școala noastră este o instituție care sprijină și îndrumă elevii în permanență, personalul unității depunând toate eforturile necesare pentru a asigura continuitatea unui proces instructiv-educativ de cea mai înaltă calitate.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

                                                                                                      ,