16 ianuarie 2026, ora 12.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Expoziție de carte, dedicată deportării.

Expoziție filatelică având tematica „Deportarea germanilor în fosta Uniune Sovietică”, din colecția Norbert Blistyar (din Steierdorf, astăzi în Germania).

 

17 ianuarie 2026, ora 12.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Expoziție de artă plastică a reșițenilor Anton Ferenschütz (*10 noiembrie 1927, Reșița – †25 aprilie 2018, Bielefeld / Germania) și Franz Binder (*14 noiembrie 1924, Steierdorf – †11 noiembrie 2004, Reșița).

 

18 ianuarie 2026, ora 9.00, Biserica romano-catolică „Preasfânta Treime” Sadova Veche:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

 

18 ianuarie 2026, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Orșova:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

18 ianuarie 2026, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Caransebeș:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

 

18 ianuarie 2026, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Înălțarea Sfintei Cruci” Oravița:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

 

18 ianuarie 2026, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” Oțelu Roșu:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

18 ianuarie 2026, ora 10.30, Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“ Reșița:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

 

18 ianuarie 2026, ora 11.40, Monumentul deportaților din Parcul „Episcop Martir Traian Valeriu Frențiu” (fost „Cărăşana“) Reșița:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Rugăciuni pentru victimele deportării, cu participarea păr. Veniamin Pălie, arhidiacon al Banatului Montan, și a păr. Walther Sinn, pastorul Bisericii Evanghelice C.A. din Banat.

Participă dna Consul a Germaniei de la Timișoara, Excelența Sa Anja Zougouari, și dl Consul onorific al Austriei din Timișoara, Excelența Sa Georg Bardeau.

Incursiuni muzicale comune: Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) și grupurile vocal-instrumentale „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca) & „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas).

18 ianuarie 2026, ora 11.00, Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Bocșa Montană:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

 

18 ianuarie 2026, ora 12.00, lângă Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Bocșa Montană:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Rugăciune la Monumentul deportaților pentru victimele deportării.

 

18 ianuarie 2026, ora 11.30, Biserica romano-catolică „Preasfânta Treime” Steierdorf:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

 

18 ianuarie 2026, ora 16.00, Biserica romano-catolică „Nașterea Maicii Domnului” Dognecea:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

 

18 ianuarie 2026, ora 16.45, în curtea Bisericii romano-catolice „Nașterea Maicii Domnului” Dognecea:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Rugăciune pentru victimele deportării, la Monumentul deportaților.

 

21 ianuarie 2026, ora 16.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Expoziție de artă plastică, dedicată deportării, cu lucrări ale reșițenilor Doina & Gustav Hlinka și Viorica Ana Farkas, membri ai Cercului de artă plastică „Deutsche Kunst Reschitza”, George Molin, Marianne Florea, Liliana Nicoleta & Andrei Nicolas Bălan, membri ai Cercului de sculptură „Jakob Neubauer”, ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, precum și ale plasticianului Michael Messer (din Sânmartin de Arad, astăzi la Augsburg / Germania).

În continuare, program muzical cu Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea).

 

22 ianuarie 2026, ora 12.00, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Expoziție documentară cu tema: 31 de ani de la ridicarea la Reșița a Monumentului deportaților germani în fosta Uniune Sovietică.

 

 

16. Januar 2026, 12:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Ausstellung von Veröffentlichungen, die der Russlanddeportation gewidmet sind.

Philatelie-Ausstellung zum Thema Russlanddeportation, aus der Sammlung von Norbert Blistyar (aus Steierdorf, heute in Deutschland).

 

17. Januar 2026, 12:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Kunstausstellung der Reschitzaer Künstler Anton Ferenschütz (*10. November 1927, Reschitza – †25. April 2018, Bielefeld / Deutschland) und Franz Binder (*14. November 1924, Steierdorf – †11. November 2004, Reschitza).

 

18. Januar 2026, 9:00 Uhr, römisch-katholische „Allerheiligste Dreifaltigkeit”-Kirche Alt-Sadowa:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Heilige Sonntagsmesse, in der auch für die verstorbenen Russlanddeportierten gebetet wird.

 

18. Januar 2026, 9:30 Uhr, römisch-katholische „Kreuzerhöhungs”-Kirche Orawitza:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Heilige Sonntagsmesse, in der auch für die verstorbenen Russlanddeportierten gebetet wird.

 

18. Januar 2026, 10:00 Uhr, römisch-katholische „Unbefleckte Empfängnis”-Kirche Orschowa:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Heilige Sonntagsmesse, in der auch für die verstorbenen Russlanddeportierten gebetet wird.

 

18. Januar 2026, 10:00 Uhr, römisch-katholische „Unbefleckte Empfängnis”-Kirche Karansebesch:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Heilige Sonntagsmesse, in der auch für die verstorbenen Russlanddeportierten gebetet wird.

 

18. Januar 2026, 10:00 Uhr, römisch-katholische „Maria Königin”-Kirche Ferdinandsberg:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Heilige Sonntagsmesse, in der auch für die verstorbenen Russlanddeportierten gebetet wird.

 

18. Januar 2026, 10:30 Uhr, römisch-katholische „Maria Schnee”-Kirche Reschitza:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Heilige Sonntagsmesse, in der auch für die verstorbenen Russlanddeportierten gebetet wird.

 

18. Januar 2026, 11:40 Uhr, Denkmal der Russlanddeportierten im „Märtyrerbischof Traian Valeriu Frențiu“-Park (ehemaliger „Cărăşana“-Park), Reschitza:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Gebete für die Russlanddeportierten mit Pfr. Veniamin Pălie, Erzdechant des Banater Berglands, und Pfr. Walther Sinn, evangelischer Pfarrer des Banats. Anschließend Kranzniederlegungen.

Es nehmen teil, Ihre Exzellenz Anja Zougouari, Konsulin der Bundesrepublik Deutschland in Temeswar, und Seine Exzellenz Georg Bardeau, Honorarkonsul Österreichs in Temeswar.

Gemeinsame musikalische Umrahmung: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea) und die vokal-instrumentalen Gruppen „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca) und „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

18. Januar 2026, 11:00 Uhr, römisch-katholische „Unbefleckte Empfängnis”-Kirche Deutsch-Bokschan:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Heilige Sonntagsmesse, in der auch für die verstorbenen Russlanddeportierten gebetet wird.

 

18. Januar 2026, 12:00 Uhr, am Vorplatz der römisch-katholischen „Unbefleckte Empfängnis”-Kirche Deutsch-Bokschan:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Gebetsandacht für die verstorbenen Russlanddeportierten beim Denkmal.

 

18. Januar 2026, 11:30 Uhr, römisch-katholische „Allerheiligste Dreifaltigkeit”-Kirche Steierdorf:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Heilige Sonntagsmesse, in der auch für die verstorbenen Russlanddeportierten gebetet wird.

 

18. Januar 2026, 16:00 Uhr, römisch-katholische „Maria Geburt”-Kirche Dognatschka:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Heilige Sonntagsmesse, in der auch für die verstorbenen Russlanddeportierten gebetet wird.

 

18. Januar 2026, 16:45 Uhr, Hof der römisch-katholischen „Maria Geburt”-Kirche Dognatschka:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Gebetsandacht für die verstorbenen Russlanddeportierten beim Denkmal.

 

21. Januar 2026, 16:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Kunstausstellung, der Deportation gewidmet: Doina & Gustav Hlinka und Viorica Ana Farkas, Mitglieder des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”, George Molin, Marianne Florea, Liliana Nicoleta & Andrei Nicolas Bălan, Mitglieder des Holzschnitzerei-Kreises „Jakob Neubauer”, beide des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen, sowie Michael Messer (früher Sanktmartin im Banat, heute Augsburg / Deutschland).

Anschließendes Musikprogramm mit dem „Franz Stürmer“-Chor aus Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea).

 

22. Januar 2026, 12:00 Uhr, Galerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin, Reschitza:

81 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Dokumentationsausstellung zum Thema 31 Jahre Russlanddeportierten-Denkmal in Reschitza.

 

În zorii neliniștiți ai României moderne, Mihai Eminescu nu a fost doar poetul care a așezat limba română sub bolta eternității, ci și jurnalistul care a coborât cuvântul în cetate, transformându-l în sabie, în flamură și în rană deschisă. Activitatea sa jurnalistică se aseamănă cu o torță purtată printr-un oraș: luminează, dar și arde, iar cenușa ei cade greu peste conștiințele adormite.

Eminescu, jurnalistul, scrie asemeni unui medic al națiunii care, refuzând pansamentele, apasă direct pe rană. Articolele sale sunt incizii adânci în trupul unei societăți bolnave de superficialitate, corupție și mimetism occidental. Dacă poetul Eminescu plutește ca o lună melancolică peste codrii limbii române, jurnalistul Eminescu calcă apăsat, ca un judecător neînduplecat, pe pavajul rece al realității politice și sociale.

Stilul său gazetăresc nu cunoaște moliciunea compromisului. Fraza eminesciană este lungă și gravă, asemenea unui fluviu de munte: aparent calm la suprafață, dar cu o forță subterană care sfărâmă malurile minciunii. Metaforele sale nu sunt podoabe, ci arme; comparațiile nu mângâie, ci dezvăluie. Clasa politică devine, sub pana sa, un teatru de umbre, iar demagogii sunt păpuși vorbitoare, mișcate de firele invizibile ale interesului personal.

În articolele sale, statul român apare adesea ca o casă zidită în grabă, cu temelii șubrede, peste care se ridică fațade strălucitoare, dar goale pe dinăuntru. Eminescu privește această construcție cu ochiul arhitectului lucid, știind că prăbușirea nu vine de la furtună, ci din materialele uzate. De aceea, tonul său este grav, profetic, asemenea unui clopot care bate nu pentru a speria, ci pentru a trezi.

Naționalismul său jurnalistic nu este zgomotos, ci adânc, asemenea rădăcinilor unui stejar bătrân. El nu strigă, ci argumentează; nu flatează poporul, ci îl cheamă la responsabilitate. Pentru Eminescu, națiunea nu este o mulțime, ci o ființă vie, cu memorie, cu suferință și cu destin. A o trăda înseamnă a-i vinde sufletul, iar această trădare este denunțată cu o severitate aproape biblică.

Astfel, jurnalismul eminescian se ridică deasupra timpului său, asemenea unei oglinzi în care fiecare epocă se poate recunoaște. Cuvintele sale, scrise cu cerneală și sânge, nu aparțin doar secolului al XIX-lea, ci tuturor momentelor în care adevărul devine incomod. Eminescu jurnalistul nu caută aplauze, ci dreptate; nu liniște, ci verticalitate.

În final, activitatea sa jurnalistică rămâne ca o rană care nu se închide și ca o lumină care nu se stinge. Este dovada că, uneori, poezia cea mai dureroasă nu se scrie în versuri, ci în articole, iar cea mai grea iubire de țară se exprimă nu prin elogii, ci prin luciditate necruțătoare.

Astăzi, paginile sale par frunze arse de toamnă, dar focul lor nu s-a stins. Ele foșnesc încă sub pașii istoriei, amintind că adevărul nu îmbătrânește, iar luciditatea este o formă dureroasă de iubire. Mihai Eminescu, jurnalistul, rămâne astfel nu doar martor al unei epoci, ci o flacără care refuză să se transforme în cenușă.

Foto: Facebook

Concursul de fotografii „Reșița 255 / 100” este organizat de Foto Clubul „Banatul Montan” Reșița (președinte: Flavian Savescu) și de către Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin & Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița (președinte: Erwin Josef Țigla). Fotografii amatori reșițeni sunt chemați să-și demonstreze dragostea față de locul unde trăiesc, prin câte o fotografie semnificativă, așa cum văd ei Reșița, cum simt pulsul ei prin prisma obiectivului.

Regulament

Condiții de participare: Pot participa la concurs fotografi în vârstă de peste 18 ani. Concursul este deschis fotografilor amatori din Reșița, jud. Caraș-Severin. Fotografiile trebuie să fie realizate în perioada 2025 – 2026. Participarea la concurs implică acceptarea prezentului regulament.

Tema concursului este „REȘIȚA”. Fotografiile cu care se participă la concurs vor trebui să se încadreze în această temă.

Fotografiile alb/negru sau color trebuie trimise on-line la adresa de mail contact@erwinjoseftigla.ro până în data de 15 mai 2026, ora 23:59, cu mențiunea PENTRU CONCURS REȘIȚA 255 / 100. Pentru selecția la concurs, este permisă prezentarea a patru fotografii de către fiecare participant. Participanții pot înscrie în concurs fotografii cu prelucrare minimă, fiind permise ajustări de bază precum luminozitatea, contrastul și saturația. Nu sunt acceptate manipulări sau intervenții care modifică substanțial conținutul imaginii. Toate imaginile trimise trebuie să fie în format JPG, iar dimensiunea lor trebuie să fie de maximum 1920 px pe latura cea mai lungă. Participanții trebuie să păstreze o copie a imaginilor în formatul original. Toți participanții trebuie să fie în măsură să prezinte imagini de înaltă rezoluție.

Participanții vor trimite pe lângă cele patru fotografii pentru concurs și următoarele date cu caracter personal: numele, vârsta, adresa personală, numărul de telefon și adresa de e-mail.

Participanții acceptă să participe cu fotografiile lor la acțiunile de publicitate asociate acestui concurs și ca numele și imaginea lor să fie utilizate în scopuri promoționale.

Prin participarea la concurs, se acceptă prelucrarea datelor cu caracter personal, ca acestea să fie folosite pentru promovarea concursului și a tematicii acestuia, conform legislației în vigoare.

Fotografiile eligibile vor fi evaluate de un juriu format din 3 membri, selecționat de către organizatori. Vor fi selectați trei câștigători, ale căror nume vor fi anunțate în data de 31 mai 2026. Decizia juriului este definitivă și irevocabilă, neputând fi atacată juridic.

Premierea câștigătorilor va avea loc după cum urmează:

Premiul I: 400,00 RON;

Premiul al II-lea: 350,00 RON;

Premiul al III-lea: 150,00 RON.

Tuturor celor care au trimis fotografii la concurs li se vor acorda diplome de participare.

Fiecare participant va trebui să garanteze respectarea următoarelor condiții în ceea ce privește fotografiile prezentate: este unicul proprietar și autor al fotografiilor și este de acord ca organizatorii să publice acestea pe site-urile proprii de internet și pe rețelele sociale (Facebook, Twitter, Flickr, Instagram, Pinterest, Youtube etc.), în cadrul acestui concurs și pentru promovarea municipiului Reșița în anul 255 / 100, după anunțarea câștigătorilor.

Toate fotografiile trimise vor fi expuse pe parcursul anului 2026 în cadrul unor expoziții de fotografii și în cadrul altor evenimente care promovează municipiul Reșița.

 

Foto Clubul „Banatul Montan” Reșița

președinte Flavian Savescu

 

Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin

Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița

președinte Erwin Josef Țigla

 

Reșița, la 12 ianuarie 2026

14 ianuarie 2026, ora 11.30, Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” – sediul Muzeului Monetăriei Imperiale Oravița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Prezentarea volumului „Eminescu și Banatul”, autor: dr. Ionel Bota (Oravița), apărut la Editura TIM Reșița, 2026.

Expoziție „Mihai Eminescu în filatelie” din colecția Doina & Gustav Hlinka și expoziția de fotografii „Monumente Mihai Eminescu” realizată de Erwin Josef Țigla.

În continuare, omagierea Poetului Național la bustul său, ridicat de Romul Ladea în Parcul central din fața primăriei.

 

14. Januar 2026, 11:30 Uhr, Kulturzentrum und musealer Komplex „Altes Theater Mihai Eminescu“ – Münzmuseum Orawitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Präsentation des Bandes „Eminescu și Banatul” (= „Eminescu und das Banat”), Autor: Dr. Ionel Bota (Orawitza), erschienen im Verlag TIM Reschitza, 2026.

Ausstellung „Mihai Eminescu und die Philatelie“ aus der Sammlung Doina & Gustav Hlinka und Fotoausstellung „Die Denkmäler Mihai Eminescus“ von Erwin Josef Ţigla.

Anschließend Würdigung im Zentralpark von Orawitza, an der Büste des rumänischen Nationaldichters (Bildhauer: Romul Ladea).

Lecturând cartea istoricului Costin Feneșan: ,,Banatul văzut de străini 1770-1800”, recent apărută la Editura de Vest, din Timișoara, putem afirma, cu cea  mai deplină certitudine, că aceasta constituie un demers istoriografic de excepție, care vine să completeze, seria de relatări ale călătorilor străini, care au străbătut Banatul în epocile trecute, îmbogățind considerabil cunoștințele noastre despre istoria locală. 

Banatul ultimului sfert de secol al XVIII-lea, este reconstituit, în acest volum, prin prisma notelor de drum aparținând unui număr de doisprezece călători străini: Nikolaus Ernst Kleemann, Ignaz von Born, Maximilian Franz von Habsburg, Domenico Sestini, Johann Kaspar Steube, Johann Hermann Dielhelm, Christoph Ludwig Seipp, Franz Jenne, Johann Centurius von Hoffmannsegg, Domokos Teleki de Sic, William Hunter și Charles-Marie d’Irumberry de Salaberry.

Fiecare dintre acești autori, zugrăvește, cu deosebită acuratețe, imaginea unor realități, care ajută, în mod categoric, la reconstruirea unei imagini mult mai vii și mai stratificate a societății bănățene de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Autorii, având tipologii diferite, conferă o anumită diversitate relatărilor, ele fiind, în mare măsură, influențate de diversitatea profilurilor lor. După cum observă însuși Costin Feneșan, în prefața cărții, valoarea documentară a scrierilor nu este uniformă, fiind direct influențată de nivelul de instruire al observatorului și apartenența sa ideologică. În aceste context, autorul face distincția clară între călătorii iluminați/francmasoni, precum Ignaz von Born și Christoph Ludwig Seipp, și cei care au rămas tributari unei concepții feudale despre lume, cum sunt Maximilian Franz von Habsburg sau Domokos Teleki de Sic.

În esență, ce se poate afirma cu toată certitudinea, este că aceste relatări scrise, „întregesc și nuanțează” imaginea istorică a Banatului.

Definind Banatul istoric ca o „placă turnantă” între Europa Centrală și cea de Sud-Est, autorul subliniază importanța strategică și militară a regiunii, demonstrând că Banatul acelei epoci era un spațiu de interferență culturală intensă, unde observațiile „străinului” devin esențiale pentru înțelegerea evoluției acestei regiuni către modernitate.

Între descrieri, în cuprinsul volumului, descoperim suficiente referiri la Mehadia. Dintre acestea, am selectat câteva fragmente relevante, care scot în evidență importanța strategică a Mehadiei, aflată la confluența a două mari civilizații: occidentale și orientale. Această conjunctură locală a dat o notă distinctă structurii și vieții populației de aici, efect neîndoios al respectivei interferențe. Toate aceste relatări se constituie într-un veritabil registru, cu valoare lingvistică, etnologică, geografică și istoric al vieții cotidiene de acum două secole.

Redau în continuare, textual, câteva fragmente dintre aceste relatări, precizând și autorul, considerația însă rămânând în sarcina cititorului:

Maximilian Franz von Habsburg (1777):

,, […] Mehadia este cunoscută datorită bătăliei sângeroase care a avut loc aici în anul 1738, în timpul ultimului război (Bătălia de la Mehadia dintre trupele habsburgice și cele otomane a avut loc la 9-10 iulie 1738 n.a.). Localitatea se află pe o vale foarte îngustă, astfel că în unele locuri, de ambele părţi ale drumului, este loc doar pentru o casă. Odinioară Mehadia era apărată din ambele părți de două forturi mici, dintre care cel aflat pe Belareca (Fortul Sf. Andrei n.n.) ținea defileul sub bătaia tunurilor, dispunând de întărituri solide, aşa cum o arată ruinele. La Mehadia este şi o cazarmă în care este încartiruită o companie din regimentul de garnizoană. În afară de cazarmă mai este şi clădirea fostei Carantine. Aici funcţionează în prezent spitalul militar. Afară din sat şi dincolo de podul cel mare peste Belareca s-a propus amenajarea unui cimitir – deoarece tratatele de pace interzic construirea unui şanţ fortificat care, în caz de nevoie, ar putea aduce servicii bune prin săparea unui şanţ în cazul în care cele două flancuri ar fi apărate de două redute corespunzătoare, aceasta deoarece prin aşezare cuprinde şi ţine sub bătaie întreaga vale.”

Johann Hermann Dielhelm: 

,,În imediată apropiere de Orşova Veche și în amonte de cetatea Orşova se varsă în Dunăre râul Cernița sau Cerna, în germană Schwarzwasser. Pe acest râu, cam la cinci ore depărtare de vărsare, se află Mehadia, care se numea Mihald în secolul al XIII-lea. Aici este o trecătoare şi un şanţ fortificat (Fortul Santze n.n.). Acesta are un parapet de fascine şi pământ, lat de 15 paşi, și un şanţ prevăzut cu palisade, lat tot de 15 picioare. În anul 1716, după cucerirea Timişoarei [de către imperiali], turcii au părăsit Mehadia. Acolo şi-a stabilit cartierul generalul imperial de cavalerie contele Mercy, care a ordonat repararea lucrărilor de fortificație. În anul 1738 turcii au atacat Mehadia, au luat cu asalt de cinci ori şanţul de sus dar au fost respinși de imperiali de tot atâtea ori. După ce imperialii au primit ca întărire mai multe regimente, ei i-au atacat pe turci, i-au pus pe fugă, ucigându-i pe 3 000 dintre ei. În acelaşi timp, au luat o pradă bogată.”

William Hunter (1794):

,,[…] Mehadia este un orăşel aflat într-un loc pitoresc, înconjurat cu dealuri înalte. Pe unul din acestea se află ruinele unui castel vechi (Donjonul de la Mehadia a fost construit cu mare probabilitate  in secolul al XIV-lea – prima jumătate a secolului al XV-lea, n.a.). Am rămas peste noapte la Mehadia. După ce am tocmit o trăsură și cai de la funcţionarul Oficiului de vamă, am făcut în dimineața următoare o excursie la Băile [Herculane), care se aflau la o depărtare de cam cinci mile. Drumul spre Băi trece de-a lungul malurilor unui râu (Belareca, n.a.), printr-un ţinut bogat şi pitoresc. Aici munţii semeţi şi stâncile mari şi colțuroase se amestecă în mod încântător cu rezultatele nobile ale cultivării pământului. […] Ne-am întors la Mehadia să cinăm. […] Femeile (din Mehadia n.n.) sunt cât se poate de frumuşele, iar costumul lor are o înfăţişare orientală. Pe cap, ele poartă un fel de turban, care constă dintr-o scufie de culoare roşu-intens, legată în jur, în mod ciudat, cu o eșarfă albă. Pe corp ele poartă o vestă largă, și aceasta cu mâneci largi, brodate cu fir în culori strălucitoare. Mai poartă un fel de şort, ca un pled, cu ciucuri lungi, aşa cum i-am mai descris. […] …romanii au stăpânit această parte de țară multă vreme şi oamenii descoperă adesea, până în zilele noastre, inscripții, vase sparte şi statui…”

Constantin VLAICU/ UZPR Caraș Severin

11 ianuarie 2026, ora 16.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Program cultural. Participă Elena Cozâltea și Erwin Josef Țigla precum și Corul „Franz Stürmer” (dirijoare: prof. Elena Cozâltea).

Pelerini ai speranței / Anul jubiliar 2025: 24 decembrie 2024 – 6 ianuarie 2026. Expoziție foto și filatelică cu tematica „Roma în anul jubiliar”, realizate de Erwin Josef Țigla.

 

12 ianuarie 2026, ora 12.00, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Expoziție Viorica Ana Farkas (Reșița), membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

12 ianuarie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Expoziție de artă fotografică „Când liniștea capătă formă”, autor Denis Țară, membru al Foto Club „Banatul Montan” Reșița.

Lansarea Concursului de fotografii „Reșița 255 / 100”, organizat de Foto Clubul „Banatul Montan” Reșița, președinte: Flavian Savescu, și de către Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin & Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

13 ianuarie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Expoziție Flavia Beatris Grădinaru (Reșița), membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

 

11. Januar 2026, 16:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Kulturprogramm. Mit Beteiligung von Elena Cozâltea und Erwin Josef Țigla sowie des „Franz Stürmer”-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea).

Pilger der Hoffnung / Jubiläumsjahr 2025: 24. Dezember 2024 – 6. Januar 2026. Eine Foto- und Philatelie-Ausstellung „Rom im Jubiläumsjahr“, von Erwin Josef Țigla.

 

12. Januar 2026, 12:00 Uhr, Galerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin, Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Ausstellung Viorica Ana Farkas (Reschitza), Mitglied von „Deutsche Kunst Reschitza“.

 

12. Januar 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Fotoausstellung „Wenn Stille Gestalt annimmt“, Autor Denis Țară, Mitglied des Foto-Klubs „Banatul Montan” Reschitza.

Lancierung des Fotowettbewerbs „Reschitza 255 / 100“, organisiert vom Foto-Klub „Banatul Montan” Reschitza (Vorsitzender: Flavian Savescu) und vom Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen, Reschitza & Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“.

 

13. Januar 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Ausstellung Flavia Beatris Grădinaru (Reschitza), Mitglied von „Deutsche Kunst Reschitza“.

 

Școala Gimnazială Romos a trecut printr-un proces amplu de modernizare, datorită implementării programului național PNRAS, proiect dedicat reducerii abandonului școlar și îmbunătățirii condițiilor de studiu. Finanțarea a permis dotarea școlii cu echipamente moderne, transformarea laboratoarelor, amenajarea unor noi spații educaționale și îmbunătățirea infrastructurii claselor.

Proiectul a fost implementat cu seriozitate și profesionalism, sub coordonarea echipei formată din: prof. Groza Cristian Romulus (director), prof. Apostu Iulia (coordonator proiecte europene) și prof. Arion Purcariu Mariana, Homorodean Mirela, Rusan Aurelian Petru.

Aceștia au gestionat întregul proces de la documentația tehnică până la monitorizarea etapelor de achiziție, amenajare și implementare a dotărilor.

Noile săli de clasă sunt dotate cu mobilier ergonomic și echipamente tehnologice moderne, precum table interactive de ultimă generație.

Imaginile surprind elevi care desfășoară activități didactice într-un cadru cald și organizat, cu spații bine structurate, potrivite atât pentru studiu individual, cât și pentru lucru în echipă.

Ferestrele mari, sistemele noi de iluminat și organizarea mobilierului conferă un mediu prietenos, încurajând atenția, confortul și participarea activă.

Atmosfera educațională este completată de panouri informative, postere didactice, rafturi cu materiale, precum și elemente vizuale care transformă sala într-un spațiu de învățare modern și funcțional.

Unul dintre spațiile modernizate este laboratorul de științe, dotat cu mobilier specializat, corpuri de depozitare, truse didactice și materiale vizuale. Imaginile arată mese noi, aparatură și modele anatomice care permit desfășurarea unor activități practice atractive.

Laboratorul are un rol important în promovarea experimentelor, observațiilor și învățării interactive, facilitând abordarea științelor într-o manieră aplicată.

Proiectul a prevăzut și crearea unor spații moderne pentru dezvoltarea personală, consiliere și activități extracurriculare.

Una dintre încăperi este amenajată cu mobilier modular, canapele, mese pentru întâlniri și o tablă interactivă, fiind un loc potrivit pentru ateliere, consiliere școlară sau proiecte educative. Atmosfera calmă și designul prietenos contribuie la destinderea elevilor, încurajând colaborarea și lucrul în echipă.

Un alt spațiu vizibil modernizat este cel multimedia, cu mese rotunde, scaune ergonomice, spații pentru depozitare și multiple puncte de conectivitate. Sala dispune de echipamente moderne și permite desfășurarea unor activități digitale, cursuri interactive, cluburi educaționale sau activități remediale. Cromatica, mobilierul și dispunerea spațiului sugerează un mediu de învățare relaxat, creativ și adaptat nevoilor elevilor de astăzi.

Implementarea programului PNRAS a oferit Școlii Gimnaziale Romos – după cum susținea prof. Groza Cristian Romulus, directorul acesteia (foto) – o infrastructură educațională modernă, comparabilă cu standardele actuale ale sistemelor europene de învățământ. Noile condiții sprijină atât activitățile didactice, cât și proiectele extracurriculare, motivația elevilor și implicarea comunității școlare.

Școala Gimnazială Romos a devenit astfel un mediu educațional mai atractiv, mai eficient și mai adaptat generației actuale de elevi.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

10 ianuarie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: ing. Ioan Popa, primarul Municipiului Reșița.

 

11 ianuarie 2026, ora 16.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Program cultural. Participă Elena Cozâltea și Erwin Josef Țigla precum și Corul „Franz Stürmer” (dirijoare: prof. Elena Cozâltea).

Pelerini ai speranței / Anul jubiliar 2025: 24 decembrie 2024 – 6 ianuarie 2026. Expoziție foto și filatelică cu tematica „Roma în anul jubiliar”, realizate de Erwin Josef Țigla.

 

12 ianuarie 2026, ora 12.00, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Expoziție Viorica Ana Farkas (Reșița), membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

12 ianuarie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Expoziție de artă fotografică „Când liniștea capătă formă”, autor Denis Țară, membru al Foto Club „Banatul Montan” Reșița.

Lansarea Concursului de fotografii „Reșița 255 / 100”, organizat de Foto Clubul „Banatul Montan” Reșița, președinte: Flavian Savescu, și de către Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin & Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

 

13 ianuarie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Expoziție Flavia Beatris Grădinaru (Reșița), membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

14 ianuarie 2026, ora 11.30, Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” – sediul Muzeului Monetăriei Imperiale Oravița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Mihai Eminescu și Oravița. Cu dr. Ionel Bota.

Expoziție „Mihai Eminescu în filatelie” din colecția Doina & Gustav Hlinka și expoziția de fotografii „Monumente Mihai Eminescu” realizată de Erwin Josef Țigla.

În continuare, omagierea Poetului Național la bustul său, ridicat de Romul Ladea în Parcul central din fața primăriei.

 

15 ianuarie 2026, ora 11.00, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“, Sala de festivități „Jean Monnet” Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Eminescu, Reșița și Caraș-Severinul: o întâlnire cu eminescologul Gheorghe Jurma.

 

15 ianuarie 2026, ora 12.30, curtea Centrului Universitar UBB Reșița, la Ansamblul omagial „Mihai Eminescu & Luceafărul”:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Omagiu lui Mihai Eminescu, la 176 de ani de la naștere. Participă elevi ai Reșiței.

 

15 ianuarie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Prezentarea volumului „Eminescu și Banatul”, autor: dr. Ionel Bota (Oravița), apărut la Editura TIM Reșița, 2026.

Expoziție „Mihai Eminescu în filatelie” din colecția Doina & Gustav Hlinka și expoziția de fotografii „Monumente Mihai Eminescu” realizată de Erwin Josef Țigla.

 

16 ianuarie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Întâlnire cu membrii Cenaclului „Lira” din Oțelu Roșu.

 

17 ianuarie 2026, ora 16.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

„Reșița 255 / 100”: Expoziție de artă plastică dedicată Reșiței, cu lucrări realizate de membrii Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și invitații acestuia. Participă cu lucrări: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Eleonora & Gabriel Hoduț, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Maria Tudur & Tatiana Țibru.

 

18 ianuarie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Incursiuni muzicale multietnice prezentate de Formația „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

19 ianuarie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Prezentare de carte: „Anuarul Cultural al Românilor din Voivodina”, autor: dr. Traian Cacina, consilier executiv, responsabil pentru cultură în cadrul Primăriei Vârșeț / Serbia.

Momente muzicale cu elevi ai Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița, coordonatoare: prof. Cornelia Balogh-Remelei; La pian: prof. Lorand Balogh-Remelei.

20 ianuarie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Zilele Culturii Naționale (10 – 20 ianuarie).

Clubul Presei din Banatul de Munte / UZPR – Filiala Caraș-Severin. Prezentarea volumului „O istorie a tiparului, a presei și a cărții în Banatul perioadei 1850 – 1918”, autor: dr. Ionel Bota (Oravița), apărut la Editura TIM Reșița, 2025.

 

 

10. Januar 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Dipl.-Ing. Ioan Popa, Bürgermeister von Reschitza.

 

11. Januar 2026, 16:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Kulturprogramm. Mit Beteiligung von Elena Cozâltea und Erwin Josef Țigla sowie des „Franz Stürmer”-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea).

Pilger der Hoffnung / Jubiläumsjahr 2025: 24. Dezember 2024 – 6. Januar 2026. Eine Foto- und Philatelie-Ausstellung „Rom im Jubiläumsjahr“, von Erwin Josef Țigla.

 

12. Januar 2026, 12:00 Uhr, Galerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin, Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Ausstellung Viorica Ana Farkas (Reschitza), Mitglied von „Deutsche Kunst Reschitza“.

 

12. Januar 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Fotoausstellung „Wenn Stille Gestalt annimmt“, Autor Denis Țară, Mitglied des Foto-Klubs „Banatul Montan” Reschitza.

Lancierung des Fotowettbewerbs „Reschitza 255 / 100“, organisiert vom Foto-Klub „Banatul Montan” Reschitza (Vorsitzender: Flavian Savescu) und vom Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen, Reschitza & Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“.

 

13. Januar 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Ausstellung Flavia Beatris Grădinaru (Reschitza), Mitglied von „Deutsche Kunst Reschitza“.

 

14. Januar 2026, 11:30 Uhr, Kulturzentrum und musealer Komplex „Altes Theater Mihai Eminescu“ – Münzmuseum Orawitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Mihai Eminescu und Orawitza.

Ausstellung „Mihai Eminescu und die Philatelie“ aus der Sammlung Doina & Gustav Hlinka und Fotoausstellung „Die Denkmäler Mihai Eminescus“ von Erwin Josef Ţigla.

Anschließend Würdigung im Zentralpark von Orawitza, an der Büste des rumänischen Nationaldichters (Bildhauer: Romul Ladea).

 

15. Januar 2026, 11:00 Uhr, „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg Reschitza, „Jean Monnet”-Festsaal:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Der rumänische Nationaldichter Mihai Eminescu und Reschitza: Begegnung mit dem Schriftsteller und Verleger Gheorghe Jurma (Reschitza).

 

15. Januar 2026, 12:30 Uhr, Hof des Universitätszentrums Reschitza der Klausenburger „Babeș – Bolyai“-Universität, beim Hommage-Ensemble „Mihai Eminescu – Luceafărul / Der Abendstern”:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Hommage an Mihai Eminescu, anlässlich des 176. Geburtstags, mit der Teilnahme von Schülern Reschitzas.

 

15. Januar 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Präsentation des Bandes „Eminescu și Banatul” (= „Eminescu und das Banat”), Autor: Dr. Ionel Bota (Orawitza), erschienen im Verlag TIM Reschitza, 2026.

Ausstellung „Mihai Eminescu und die Philatelie“ aus der Sammlung Doina & Gustav Hlinka und Fotoausstellung „Die Denkmäler Mihai Eminescus“ von Erwin Josef Ţigla.

 

16. Januar 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Begegnung mit dem Literatur- und Kunstkreis „Lira“ aus Ferdinandsberg.

 

17. Januar 2026, 16:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

„Reschitza 255 / 100“: Kunstausstellung, der Stadt Reschitza gewidmet, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka) und ihrer Gäste. Es beteiligen sich folgende Künstler: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Eleonora & Gabriel Hoduț, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Maria Tudur & Tatiana Țibru.

 

18. Januar 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Multikultureller Nachmittag mit der „Resicza“-Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

19. Januar 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Buchpräsentation: „Anuarul Cultural al Românilor din Voivodina” (= „Das kulturelle Jahrbuch der Rumänen in der Wojwodina“), Autor: Dr. Traian Cacina, Exekutivberater, verantwortlich für die Kultur im Rathaus Werschetz / Serbien.

Musikalische Einlagen: Schüler des „Sabin Păuța”-Kunstlyzeums Reschitza, Koordination: Prof. Cornelia Balogh-Remelei; Klavierbegleitung: Prof. Lorand Balogh-Remelei.

 

20. Januar 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tage der Nationalen Kultur Rumäniens (10. – 20. Januar).

Presse-Klub des Banater Berglands / UZPR – Kreisfiliale Karasch-Severin. Präsentation des Bandes „O istorie a tiparului, a presei și a cărții în Banatul perioadei 1850 – 1918” (= „.Eine Geschichte des Druckes, der Presse und des Buches im Banat in der Zeitspanne 1850 – 1918”), Autor: Dr. Ionel Bota (Orawitza), erschienen im Verlag TIM Reschitza, 2025.

 

 

 

Vineri, 9 ianuarie, se aniversează 36 ani de la constituirea Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin. Adunarea de constituire a avut loc în urmă cu 36 de ani, într-o zi de marți, 9 ianuarie 1990, în sala de ședințe a Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Reșița. La adunarea constitutivă au participat membri ai comunităților germane din Reșița, Caransebeș, Bocșa și Dognecea. De atunci, până în prezent, organizaţia a desfăşurat o amplă activitate pusă în slujba membrilor săi și a comunității întregi din Banatul Montan.
Președinții organizației în cei 36 de ani au fost ing. Karl Ludwig Lupşiasca (1990 – 1991 și 1992 – 2004), ing. Anton Schulz (1991 – 1992) și Erwin Josef Țigla (din 2004 până în prezent).
Trebuie evidențiat faptul că, fără premeditare, organizația s-a înființat chiar în ziua de naștere a omului de cultură reșițean Alexander Tietz (9.01.1898 – 10.06.1978), al cărui nume îl poartă atât Biblioteca Germană din municipiu cât și Colegiul Național „Diaconovici – Tietz”.
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin a fost, este și va fi o poartă deschisă spre cultura și civilizația germană, o punte de legătură între minoritatea germană şi populaţia majoritară, între minoritatea germană și celelalte minorități naţionale trăitoare pe aceste meleaguri.
La ceas de sărbătoare adresăm un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au stat aproape de organizație, celor care au ajutat-o și sprijinit-o, dar și membrilor ei, fără de care, astăzi, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin nu ar fi ceea ce este!

Erwin Josef Ţigla

Dă clic pentru a accesa wp-1767885810105.pdf

9 ianuarie 2026, ora 17.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Profesorul, scriitorul și etnograful Alexander Tietz (*9 ianuarie 1898, Reșița – † 10 iunie 1978, Reșița): 128 ani de la naștere.

36 de ani de la înființarea, la Reșița, a Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin (9 ianuarie 1990).

Incursiuni muzicale: Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), Grupul muzical „Intermezzo” Reșița (coordonator: Lucian Duca) și Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

 

9. Januar 2026, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Der Lehrer, Schriftsteller und Ethnologe Alexander Tietz (*9. Januar 1898 – † 10. Juni 1978): 128 Jahre seit der Geburt: Eine Dokumentationsausstellung.

36 Jahre seit der Gründung des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen in Reschitza (9. Januar 1990).

Programm mit allen musikalischen Kulturgruppen der Banater Berglanddeutschen aus Reschitza (der „Franz Stürmer“-Chor – Dirigentin: Elena Cozâltea, die „Intermezzo“-Musikgruppe – Koordination: Lucian Duca und die „Resicza“-Musikgruppe – Koordination: Iuliu Fazakas).

 >>>>>> Alexander Tietz
– cronologie selectivă

 

La început de ianuarie, comunitatea din Mehadia și întreg Banatul Montan omagiază figura luminoasă a celui care a fost Protopopul Nicolae Stoica de Hațeg (1750–1832), personalitate polivalentă: preot militar, istoric, ctitor de școli și neobosit apărător al identității românești.

Născut la 20 februarie 1750, Nicolae Stoica de Hațeg a beneficiat de o educație aleasă în marile centre culturale ale vremii (Timișoara, Vârșeț, Carloviț), devenind ulterior primul confesor militar al Regimentului 13 de Grăniceri.

Moștenirea sa rămâne vie în special prin refacerea Bisericii din Mehadia. După ce sfântul lăcaș a fost ars de turci în 1788, protopopul a depus eforturi imense pentru rezidirea și înfrumusețarea sa, finanțând personal iconostasul de lemn.

Nicolae Stoica de Hațeg a fost ctitorul școlii primare naționale din Mehadia (1808) și autorul neprețuitei „Cronici a Mehadiei”, un document istoric esențial pentru înțelegerea sacrificiilor făcute de grănicerii bănățeni.

Prin activitatea sa, a reconfirmat Mehadia ca un centru de autoritate spirituală, un „scaun istoric” pe care locuitorii l-au apărat cu dârzenie de-a lungul secolelor.

Astăzi, la 194 de ani de la moartea sa (4 ianuarie 1832), ne plecăm fruntea în fața criptei sale din curtea bisericii, recunoscători pentru „bunul simț de a judeca lucrurile și locurile de însemnătate” pe care înaintașii noștri l-au avut.

Veșnică să îi fie pomenirea!

În cele ce urmează, propun o scurtă incursiune în istoria Mehadiei, având ca ghid pe preotul martir al Mehadiei, personalitate extrem de complexă a Mehadiei, dar și a Banatului Montan, despre care au curs și vor mai curge râuri de cuvinte elogioase: Iosif Coriolan Buracu (1888-1964). Printr-un text, extrem de precis și prețios, lăsat de acesta posterității și istoriografiei locale, Coriolan Buracu ne reamintește că pământul Mehadiei este unul prețios, încărcat de mulțime de vestigii, mărturii ale unei continuități milenare pe această vatră umană care dăinuie neclintită și astăzi. 

Titlul materialului este ,,Din trecutul bisericei ortodoxe române din Mehadia„, fiind publicat în anul 1928, în cadrul căruia un loc important îl ocupă desigur și personalitatea lui Nicolae Stoica de Hațeg, a cărui amintire o rememorăm azi, și în tot timpul ce va urma.

Înainte de a reda acest text, voi sintetiza, făcând în același timp câteva observații foarte importante, culese din aceste însemnări ale preotului Buracu. 

O primă informație prețioasă, referitoare la Nicolae Stoica de Hațeg, este casa din Mehadia în care s-a născut și apoi cea în care a locuit și a decedat. 

Așadar, aflăm că  ,,S’a născut la 20 Februarie 1750 în casa lui Marin Ibraitărul dela fântâna Posoda.” O identificare precisă este împiedicată de faptul că nu cunoaștem care dintre casele de la fântâna Posoda (nord, sau sud) a fost a lui Marin Ibraitărul, însă informația este prețioasă deschizând o pistă evidentă de documentare. O altă informație despre Nicolae Stoica de Hațeg, este cea privitoare la construirea unei noi case, în timpul vieții, în anul 1795 (la vârsta de 45 de ani): 

,,Protopopul Stoica zidi la 1795 temelia unei case, pe locul casei protopresbiterale de azi, și așează deasupra casa de bârne pe care o aduse dela Cornea în anul 1801 Mai. La staruința lui se începu la 1808 Septembrie 15 ziditea școalei primare naționale, în fața casei sale, pe locul hotelului Bervanger.„

Prin asocierea acestor două informații, din textul de mai sus, se poate desluși cu suficientă claritate amplasamentul acesteia, pe care astăzi se află un bloc de locuințe (Blocul 24).

O altă informație, extrem de prețioasă, este referitoare la prima biserică, din lemn, amplasată pe locul caselor Doboșan, case care au fost construite ulterior, undeva pe la sfârșitul secolului XIX. Despre aceste case și despre familia Doboșan voi reveni cu un alt articol, pentru a preciza cine a fost această familie, însă despre ,,casele Doboșan” precizez că acestea au fost amplasate pe locul de azi unde sunt construite blocurile din centru, din partea estică a șoselei, respectiv blocul cu nr. 30. Aceste case au aparținut, până la demolarea lor, Bisericii Ortodoxe Române din Mehadia, fiind demolate în anii ’80, în cadrul proiectului de sistematizare a localității, inițiate de Nicolae Ceaușescu, pentru a face loc blocurilor de locuințe, construite în aceeași perioadă, care deservesc comuna și astăzi. De asemenea, multe date prețioase ne oferă preotul Buracu și despre istoricul bisericii ortodoxe din Mehadia, un rol însemnat în istoria acesteia ocupându-l protopopul cronicar Nicolae Stoica de Hațeg: 

,,La 1737 era o biserică de lemn pe locul caselor Doboșan. Credincioșii stimulați de protopopi și preoți au făcut jertfe simțite ca șă zidească o biserică solidă, din piatră. Biserica de azi s’a zidit la anul 1780, 1781 s’a făcut turnul, 1781 lulie 21 s’a sfințit, 1782 s’a pus ceasornicul în turn, 1786 Iulie s’a început zugrăvirea, 1788 Septembrie fu arsă de Turci, 1794 sa acoperit din nou 1795 s’au făcut stranele, 1796 Mai 9 s’a sfințit din nou, sa făcut iconostasul de lemn cu cheltuiala protopopului Nicolae Stoica de Hațeg, s’au adus 2 clopote, 1798 s’au făcut 31 de scaune, 1799 jețul episcopului și dulapul pentru lumini, 31 jejuri pentru bărbați, etc. La 1838 Ianuarie 23 în urma unui cutremur puternic, biserica a suferit stricăciuni mari. La 1908 la stăruința preotului C. Dure sa pictat biserica din nou, de pictorul academic Simionescu din Lugoj. „

În continuare aflăm unele date și despre protopopul Dimitrie Jacobescu, o altă personalitate a Mehadiei, căruia i-am dedicat recent un articol, regăsindu-i locul de veci în cimitirul ortodox din Mehadia. Dimitrie Iacobescu, ca Protopop al Mehadiei a avut o prezență semnificativă în viața spirituală din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, jucând un rol activ în viața bisericească a regiunii și fiind implicat în evenimente importante ale epocii, precum reorganizarea bisericească și congresele naționale bisericești. A condus, ca protopop, timp de 22 de ani (1850 – 1872) Protopopiatul Mehadiei cu 44 de parohii și 52.415 credincioși (ex. anul 1865). Tot aici, aflăm despre rezistența locuitorilor Mehadiei prin împotrivirea mutării Protopopiatului (,,Tractului”) din Mehadia, la Orșova, la solicitarea preotului Mihail Popovici. Ulterior acestui moment, în care Mihail Popovici refuză ,,scaunul istoric” al Tractului Mehadia, acesta devine protopop al Orșovei. În acest context, precizez că ,,scaunul istoric al Tractului Mehadia” funcționa încă din anul 1726, aceasta întinzându-se ulterior până în anul 1928, după care Protopopiatul a fost mutat la Orșova ( C. Cilibia)

,,După el urmă blândul și evlaviosul Dimitrie Jacobescu, care lăsă atâtea amintiri prețioase în înima preoților săi. Muri la 1872 și fu înmormântat în cimitirul din Mehadia care se împrejmui la stăruința lui. Acestui om atât de blând fi urmă dârzul luptător naționalist Mihai Popovici, care nu se împăcă de loc cu gândul să șadă în Mehadia. Încercă să mute sediul tractatului la Orșova dar întâmpină o resistență legitimă din partea mehedinților cari nu se puteau împăca cu gândul ca, unica tradiție ce le a mai rămas din splendoarea trecutului, să se sfărâme așa de repede. Consistoriul Mitropolitan a dat câștig de cauză locuitorilor din Mehadia și preta Miloș fu invitat să și ocupe scaunul istoric. Nu primi și se mulțumi ca în intervalul dela 1876-1900 să rămână cu titlul de protopop și paroh al Orșovei.„

Închei această incursiune în trecut cu sentimentul că timpul nu a reușit să șteargă amprenta lăsată de Nicolae Stoica de Hațeg asupra Mehadiei. Fie că privim spre turla bisericii ridicate prin jertfa sa, fie că ne gândim la paginile Cronicii Mehadiei, figura sa rămâne un far călăuzitor. Prin mărturia preotului Coriolan Buracu, trecutul ne vorbește astăzi mai clar ca niciodată, cerându-ne un singur lucru: să prețuim pământul pe care călcăm și să nu uităm că suntem urmașii unor oameni care au pus credința și neamul mai presus de orice.
Veșnică să le fie pomenirea, în toate veacurile ce vor urma!

Constantin VLAICU/ UZPR 

Mehadia, 05.01.2026

–––––

Din trecutul bisericei ortodoxe române din Mehadia – de Coriolan Buracu. dir. Palatului Cultural din T. Severin

,, […] În calitatea sa de Ban a dat concursul pentru lățirea credinței calvine, înființând și în Mehadia o biserică calvină, pe locul numit până azi ,,biserica spartă” și ,,biserica ungurească“. Din această biserică se mai văd până azi zidurile până la ferestre. În anul 1737 era deja ruină. Probabil că a fost distrusă în războiul din 1717. În această biserică s’a găsit la 1822 o piatră de marmoră de 2 m.p. și 30 cm groasă, cu o inscripție romană, iar la 1823 niște ciobani au găsit 5 vase de argint, aurite pe dinlăuntru. Două, cele mai mari, aveau forma castroanelor de supă și se puteau încuia. În ele erau alte vase mai mici, în fund era sculptat un cerb, dansând. Vasul al 5-lea semăna cu un potir mic, cu un postament frumos. Aceste vase au fost bisericești. În jurul acestei biserici s-au mai găsit multe monede romane și grecești. Se poate, că de această biserică să se fi servit și romanii. 

Biserica. La 1737 era o biserică de lemn pe locul caselor Doboșan. Credincioșii stimulați de protopopi și preoți au făcut jertfe simțite ca șă zidească o biserică solidă, din piatră. Biserica de azi s’a zidit la anul 1780, 1781 s’a făcut turnul, 1781 lulie 21 s’a sfințit, 1782 s’a pus ceasornicul în turn, 1786 Iulie s’a început zugrăvirea, 1788 Septembrie fu arsă de Turci, 1794 sa acoperit din nou 1795 s’au făcut stranele, 1796 Mai 9 s’a sfințit din nou, sa făcut iconostasul de lemn cu cheltuiala protopopului Nicolae Stoica de Hațeg, s’au adus 2 clopote, 1798 s’au făcut 31 de scaune, 1799 jețul episcopului și dulapul pentru lumini, 31 jejuri pentru bărbați, etc. La 1838 Ianuarie 23 în urma unui cutremur puternic, biserica a suferit stricăciuni mari. La 1908 la stăruința preotului C. Dure sa pictat biserica din nou, de pictorul academic Simionescu din Lugoj. 

În anul 1796 Aprilie 29 se dă sesiune parohială de 34 jugere. Cimitirul de azi a fost împrejmuit la 1853. Cimitirele vechi erau în preajma bisericei calvine, un altul peste drum de colonia minelor, al 3-lea pe coastă până la 1830. Protopopiatul Mehadiei. Tractul Mehadia survine mai întâi prin documente, la anul 1726, și aparținea episcopiei Caransebeșului. La 1754 acest tract avea 41 parohii iar la 1757 numai 36. Sediul tractului dela început a fost Mehadia. Motivul foarte ușor de înțeles. Bătrânii au avut bunul simț de a judeca lucrurile și locurile de însemnătate din toate punctele de vedere. Nu puteau lăsa acest sat fără o autoritate bisericescă mai însemnată, ca recunoștiință pentru serviciile mari pe cari le-a adus în cursul vremurilor credinței și neamului nostru. Episcopia nu se mai putea reînființa, li s’a dăruit o autoritate următoare episcopului, protopop și sediul tractatului. Primul protopop cunoscut este Gheorghe Iliescu (Ilinescu) din 1745-1760 când trecut la Caransebeş unde muri în anul 1769. După el trebuie că a urmat un altul deși numele lui nu-l cunoaștem. De vreme ce tractul Mehadiei să pomenește în anul 1726 trebue că au fost și alții înaintea lui. Unde putem descoperi numele lor? Alt protopop cunoscut este Ștefan Dimitrievici. Nu putem preciza anul când a venit, dar știm că a stat în Mehadia până la 1795. Acestuia îi urmă Nicolaie Stoica nobil de Hațeg, fiul preotului Atanasie. S’a născut la 20 Februarie 1750 în casa lui Marin Ibraitărul dela fântâna Posoda. Avu parte de o creștere aleasă. La 1763 fu trimis la Timișoara unde urmă I an la școala sârbească, iar dela 1764-1769 la cea germană. Dela 1770-1773 urmă școala superioară din acel oraș, la 1774 teologia din Vârşet, iar la 1775 la Carloviți. În anul 1776 Februarie să căsători cu Natalia fiica protopopului Iliescu. Actul cununiei fu săvârșit de episcopul V. Popovici al Vârșețului. La 1777 este sfințit ca diacon iar la anul preot pentru Corni (Cornea). Izbucnind în anul 1778 războiul, fu orânduit ca preot militar al regimentulni de grăniceri Nr. 13, deci primul confesor militar al acestui regiment românesc și rămase în această calitate până la anul 1789. Cu ocazia venirii la Baile Herculane a 3 episcopi, la 1778: Petru Petrovici al Timișoarei, losif Ioanovici de Șacabenta al Vârșețului și loan loanovici al Bacichei, s’a oficiat sf. liturghie la 24 Iulie, subt umbra înaintea birtului mare (Intre hotelul Dacia și Hercule). Cu acest prilej la propunerea lui Stoica să luă decisiunea, ca să se zidească și o biserică, iar pe locul unde avea să se înalțe sf. locaș, ridicară cu molitve rostite de episcopi o cruce de piatră roșie la 12 Aug. pe locul unde stă pavilionul muzicei militare. Biserica să ridică pe același loc cu concursul protopopului și al preoților din Mehadia, iar la 15 August 1805 să sfinți de însuși episcopul losif de Sacabent. Fiind în toamna aceluiași an ploi torențiale, cupola să surpă la 2 Decembrie, iar la 19 Decembrie același an muri și episcopul care sfinți atâtea biserici. Protopopul Stoica zidi la 1795 temelia unei case, pe locul casei protopresbiterale de azi, și așează deasupra casa de bârne pe care o aduse dela Cornea în anul 1801 Mai. La staruința lui se începu la 1808 Septembrie 15 ziditea școalei primare naționale, în fața casei sale, pe locul hotelului Bervanger.

Dela acest protopop luminat au rămas mai multe lucrări de seamă, cari spre regretul nostru, în bună parte sunt pe la persoane particulare, fără să publice părțile însemnate. Numai regretatul Dr. Valeriu Braniște avea „Cronica Mehadiei“ care să ocupă cu transcrierea părților mai însemnate, din încredințarea Comisiunii monumentelor istorice, din Ardeal și Banat, spre a fi publicate în revista istorică dela Cluj. Așteptăm cu nerăbdare apariția lor, fiind convins că vor eși la lumina zilei date prețioase în legătură cu vitejia grănicerilor noștri, sacrificiile imense și puțina recunoștiință ce n’au primit-o. După o viață bogată în fapte, protopopul Stoica moare în vârstă de 82 de ani, la 4 Ianuarie 1832 și fu înmormântat în cripta pe care o zidi el, la anul 1808, în curtea bisericei. Tot acolo sunt înmormântați și frații săi, toți foști preoți în Mehadia. După Stoica veni Lazăr Radac, sârb de origine. La 1841 fu numit protopop al Caransebeșului, în locul lui lacob Popovici care veni la Méhadia. Dela Mehadia trecu la anul 1850 ca protopop al Oraviței. După el urmă blândul și evlaviosul Dimitrie Jacobescu, care lăsă atâtea amintiri prețioase în înima preoților săi. Muri la 1872 și fu înmormântat în cimitirul din Mehadia care se împrejmui la stăruința lui. Acestui om atât de blând fi urmă dârzul luptător naționalist Mihai Popovici, care nu se împăcă de loc cu gândul să șadă în Mehadia. Încercă să mute sediul tractatului la Orșova dar întâmpină o resistență legitimă din partea mehedinților cari nu se puteau împăca cu gândul ca, unica tradiție ce le a mai rămas din splendoarea trecutului, să se sfărâme așa de repede. Consistoriul Mitropolitan a dat câștig de cauză locuitorilor din Mehadia și preta Miloș fu invitat să și ocupe scaunul istoric. Nu primi și se mulțumi ca în intervalul dela 1876-1900 să rămână cu titlul de protopop și paroh al Orșovei. În acest restimp au fost numiți ca Administratori protoporesbiterali următorii: loan Stefanovici 1876-1880 și Dionisie Popovici dela 1886-1899. După moartea protopopului Mihail Popovici, întâmplată în anul 1910 scaunul protopresbiteral a rămas neocupat până la 1920. Ca administrator protopresbiteran fu numit savantul preot dela Rudăria, Dr.Sârbu, premiat cu premiul Năsturel al Academiei Române, pentru lucrarea sa valoroasă “Istoria lui Mihai Viteazul”.

Pentru că tot suntem în preajma Zilei Naționale a României, e bine să ne amintim și deviza sub care ne-am reunit: Unirea face puterea! Unirea, unitatea, forța comună nu sunt simple concepte politice, nu sunt devize abstracte, ci realități istorice. Ele vin dintr-un trecut comun, dintr-o istorie pe care nu o mai percepem poate în totalitatea ei, dar care ne luminează încă și ne ghidează. Unirea națiunii a fost un deziderat istoric, dar și o cale firească pentru împlinirea idealului românității. Și tot ca un rezultat al Unirii s-a născut și Uniunea noastră. Fără viziunea generoasă a părinților fondatori, a acelor ziariști care au văzut departe, astăzi poate n-am fi fost în situația de a celebra centenarul… și mai mult decât atât. Cu atât mai mult, avem azi nevoie, ca națiune, ca oameni ai acestei țări, dar și la nivelul nostru, de Uniune de creație, de jurnaliști liberi, conștienți și dedicați rolului nostru social, de „unire”, poate nu în sensul și în linia Unirii naționale, ce ne-a adus pe toți, acum mai bine de un veac, în matca națională, cât de o unitate de gânduri și de idealuri, de profesioniști dedicați, care să justifice atât statutul nostru de Uniune de creație, cat mai ales condiția profesională, prestigiul pe care toți ni-l dorim, dar care este atât de greu de dobândit, și mai ales de menținut.
Prin Statutul de funcționare actual – și acesta perfectibil, desigur – Uniunea noastră este organizată, la nivel teritorial, pe Filiale pentru constituirea cărora există reguli clare. În timp, ele au crescut, sau din contră, au pierdut membri, 

CITEȘTE MAI MULT »

Valea  Bistrei, cea mai reprezentativă zonă a judeţului Caraş-Severin, se găseşte în zona de est a Banatului, şi care prin aşezarea sa geografică unde muntele şi vale,  unite ontologic,  au fost dintotdeauna un loc propice  dezvoltării  vieţii omeneşti. În această zonă, unde trupele romane mărşăluiau spre inima Daciei, Sarmizegetusa, iar mai apoi tot pe aici armatele maghiare, conduse de  generalul Iosif Bem, intrau pe pământul atât de bătătorit al Banatului, vicisitudinile vieţii au făcut ca în glia localităţii Marga să se plămădească  unul dintre cei mai de seamă muzicologi bănăţeni: Profesorul Universitar Doctor Dumitru Jompan.
Dascăl de vocaţie, îndrumător a generaţii şi generaţii de elevi mărgani, seminarişti şi studenţi teologi, element formator în societate şi exemplu de muncă şi dăruire  pentru mulţi, profesorului Dumitru Jompan i se cuvine pentru totdeauna cinste, respect şi onoare.
Născut la data de 13 mai 1938 în localitatea Marga (numită Viena din Valea Bistrei) judeţul Caraş – Severin, copil  fiind urmează primele clase de şcoală în localitatea natală, mai  apoi studiile  muzicale le-a început la Şcoala Normală de Învăţători din Caransebeş ( 1952- 1956) şi Şcoala Populară de Artă din Lugoj, iar mai târziu Conservatorul ,,Ciprian Porumbescu” din București.  Toate aceste studii au culminat cu obţinerea titlului de Doctor în muzică în anul 2002.
După terminarea studiilor este numit învăţător şi profesor suplinitor la şcolile din Marga şi Băuţar între anii 1956 – 1966, apoi profesor titular şi director la Şcoala generală din Marga, între anii 1966 – 1979. Din anul 1995 a activat ca profesor de muzică liniară şi ansamblu coral la Seminarul Teologic ,,Ioan Popasu” din Caransebeş, cât şi la Facultatea de Teologie din acelaşi oraş.
Paralel cu activitatea didactică a înfiinţat şi dirijat următoarele coruri: Corul TIMO din Marga; Corul Şcolii Generale din Marga; Corala Mărgana; Ansamblul Folcloric  din Marga; Grupul Coral Mixt din Marga; Corul CANON din Marga; Corul din Glimboca şi Oţelul Roşu. Tot aici în localitatea Marga ocupă funcţia de director al Căminului Cultural ,,Dumbrăviţa”, vreme de un an (1958 – 1959).
În capitala Banatului Montan a dirijat Corurile ,,Timotei Popovici” al Seminarului Teologic Liceal şi ,,Antoniu Sequens” al Catedralei Ortodoxe ,,Sfântul Gheorghe”. Apoi a mai dirijat Corul Casei de Cultură ,,Gheorghe Suru”, Corul Studenţilor de la Facultatea de Teologie şi Corul Bisericii Ortodoxe din Petroşniţa. Ultimele  coruri dirijate au fost Corul Grănicerii Văii Bistrei, între 2014 – 2016 şi Corul Margana.

Pe tărâm  literar a fost şi este încă foarte activ. A publicat articole, studii, recenzii, culegeri de folclor şi interviuri în diferite ziare şi reviste, precum ,,Actualitatea muzicală”, ,,România literară”, ,,Cântarea României”,  ,,Drapelul Roşu” ( Timişoara), ,,Orizont” (Timişoara), ,,Semenicul”, ,,Albina”, ,,Timpul(Reşiţa), ,,Tibiscum” şi ,,Foaia Diacezană” (Caransebeş). Cât priveşte cărțile publicate, acestea sunt în număr de 105 lucrări. Mai jos amintim câteva titluri din multitudinea de lucrări publicate: ,,Corul din Marga” (1902 – 1972), Reşiţa,1973; ,,Folclor din Marga”, Reşiţa,1979; ,,Găteala capului la femei în Valea Bistrei”, Reşiţa, 1972; ,,Un muzicolog bănăţean Dumitru Jompan”, 2018, iar ultima lucrare publicată în 2025 a fost: ,,Lia. In Memoriam – Umbra luminoasă a lui Micu Jompan”, lansată la Marga în data de 27 decembrie 2025.
Pe lângă vasta activitate de profesor şi om de cultură, Domnia sa a întreprins turnee artistice ca dirijor de cor în Italia, Austria, Iugoslavia, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Slovenia şi Turcia. A făcut parte din jurii regionale de concursuri corale şi a iniţiat festivaluri muzicale de copii, universităţi săteşti, cenacluri ale artelor etc.

Domnul Profesor Jompan a fost căsătorit cu doamna învăţătoare Aurelia Frenţiu Jompan, vrednică descendentă din familia episcopului  Valeriu Traian Frenţiu, decedată la data de 9 decembrie 2024.

Pentru activitatea sa culturală profesorul,muzicologul, folcloristul,  compozitorul şi dirijorul Dumitru Jompan a fost distins cu Ordinul ,,Meritul Cultural”, clasa a V-a (1968), Crucea Patriarhală şi cu titlul de Cetăţean de Onoare al localităţilor Marga și Caransebeș, cât și al Județului Caraș-Severin. Totodată, a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
     Cu adevărat poate fi numit un adevărat arbiter eleganţiarum, dat fiind ţinuta morală şi culturală a dânsului. Totodată, ţinând seamă de activitatea gigantică exercitată în domeniul artei și frumosului, verhovnicul muzicienilor bănăţeni poate fi adaugat în Panteonul cultural românesc. Iar ca semn de prețuire pentru persoana polihistorului Dumitru Jompan, propun în viitorul apropiat ridicarea unui bust la Marga, așa cum a ridicat Domnia sa, un monument în onoarea eroilor margani.

După o strânsă colaborare magistru-student de peste 20 de ani, fiind lângă dănsul și în ultimele secvențe ale vieții, doresc ca prin aceste rânduri să aduc în actualitate persoana celui ce a fost un mare om de cultură pentru Banat și nu numai, subliniind o parte din activitatea creatoare a dânsului, chiar în aceste momente, când sufletul său se înalță către Creator.

În încheiere doresc aduc veșnică recunoștință Magistrului meu, pentru contribuţia adusă la formarea mea ca om. Vie să-i fie amintirea și veșnică pomenirea între casnicii lui !
La bună revedere, Magistre !

Al Dumneavoastră catehumen,
 Gheorghe Ţunea – Pîrvovanu

În prima zi lucrătoare din acest nou an 2026, pe data de 5 ianuarie, întreaga corespondență care a plecat de la Oficiul Poștal Reșița 1, a fost obliterată cu o ștampilă filatelică ocazională, astfel reflectându-se începutul anului 255 pentru Reșița și activitatea ei industrială.

Ștampila realizată de către Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a primit în acest sens aprobarea Poștei Române.

Prin acest mod se va putea conștientiza național și internațional, că Reșița intră în cel de-al 255-lea an de istorie industrială în această parte de Europă. Amprenta ștampilei aduce în prim plan logoul realizat de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu prin care se marchează acest an 255 al existenței industriale în acest spațiu.

 

Erwin Josef Țigla