Se apropie încheierea anului școlar 2019/2020, fond pe care se poate face un bilanț al activității comisiilor metodice ale cadrelor didactice, pe specialități, din unitățile școlare și care au avut un rol bine definit în contribuția calității procesului de învățământ.

Despre caracterul concret al activității în cadrul ariei curriculare Limbă și comunicare, din Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara, am rugat-o să ne vorbească pe prof. Isabela SUSANYI (în foto).

– Evenimentele actuale petrecute în mediul școlar demonstrează că numai o pregătire eficientă a cadrelor didactice și a elevilor poate să ducă la obținerea unor rezultate optime.

Obiectivele didactice și măsurile care s-au luat la începutul anului școlar 2019/2020, în cadrul ariei curriculare Limbă și comunicare au implicat toți membrii comisiei și s-au desfășurat permanent.

Calitatea procesului de predare-învățare a fost și este o cerință primordială. O seamă de activități didactice au făcut posibilă îndeplinirea acesteia. Voi aminti că au fost îndeplinite toate acțiunile prevăzute în Planul managerial referitoare la îmbunătățirea demersului didactic.

Evaluarea elevilor prin diferite metode și strategii a răspuns nevoii de verificare a cunoștințelor. Elevii capabili care au fost selectați au participat la primele faze ale Olimpiadelor de limba și literatura română și au fost pregătiți suplimentar de d-nele prof. Romoșan Simona, Ivanik Irina, Oana Crăciunesc, rezultatele fiind bune.

Tradiția participării la Concursul între licee „Citești și câștigi!!!” organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara – Deva a fost continuată. Elevi din clasa a X-a, a XI-a și a XII-a, coordonați de prof. Susanyi Isabela, ne-au reprezentat unitatea școlară și au avut rezultate bune.

Am obținut și premii individuale în cadrul unor Concursuri și Proiecte educative concretizate în parteneriat cu ISJ Hunedoara, Biblioteca Huniadi și Primăria Hunedoara. Colaborarea și relațiile cu comunitatea sunt permanent în desfășurare.

Fiecare profesor a subliniat prin acțiuni educative de specialitate datele importante ale literaturii noastre, ale istoriei sau ale Uniunii Europene. Spre exemplu, în ce privește sărbătorirea evenimentelor determinante ale culturii noastre (Ziua Națională, 15 ianuarie, Crăciunul, Dragobetele, 1 Martie etc.), implicarea a depășit aria noastră, majoritatea cadrelor didactice fiind determinate și receptive să participe.

O muncă impresionantă s-a desfășurat în urma susținerii Concursului „Cea mai frumoasă clasă”, organizat în preajma Sărbătorilor de Crăciun. Elevii și profesorii au împodobit împreună clasele, unii le-au zugrăvit și au avut activități de creație la care au participat și profesorii diriginți. Cea mai frumoasă clasă a fost 9 P1, iar d-na profesoară Aurora Vălean a fost felicitată pentru originalitate. La sfârșit, domnul director Voinia Claudiu a recompensat truda elevilor și a profesorilor cu o excursie la Târgul de Crăciun de la Sibiu. Dovezile demonstrează că implicarea unei mase largi de elevi de liceu și școală profesională duce la un cumul de cunoștințe necesare în dobândirea experienței de viață a fiecăruia.

În Sărbătorirea Zilei limbilor europene s-au desfășurat activități organizate de prof. Adam Irina, Iancu Elena, Eros Alexandra și Zaharia Marta. Cei care au beneficiat de proiect au fost elevii claselor X P1 și X P2. Aceștia au răspuns și anul trecut la evenimentele metodice susținute de         d-nele profesoare.

Pe tot parcursul anului școlar s-a desfășurat pregătirea suplimentară a elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, în vederea obținerii celor mai bune rezultate școlare. Cadrele didactice care predau la aceste clase au făcut pregătire suplimentară pe grupe de elevi sau prin derularea Proiectului ROSE. Participarea elevilor a fost una neașteptată. Elevii au fost interesați de acest proiect.

În afară de cursurile de perfecționare organizate de CCD Deva, în ceea ce  privește autoperfecționarea, reamintesc faptul că doamna profesoară Rișcuța Nicolette urmează și cursurile Facultății de engleză-germană ale Universității „Vasile Goldiș” din Arad.

Activitățile metodice aferente lunilor aprilie, mai și iunie, cât și activitățile care trebuiau să se desfășoare în „Săptămâna altfel” au fost amânate și vor fi realizate în anul școlar următor. În desfășurarea practicării activităților noastre, ne-am bucurat de întregul sprijin al conducerii unității de învățământ. Aceasta  au fost alături de noi. Ne-a susținut și ne-a îndrumat.

În fiecare parcurs educativ există puncte tari și puncte slabe. Orice activitate este perfectibilă. Se spune că „Numai cine nu muncește, nu greșește”. Împreună luăm decizii pentru a optimiza activitatea didactică. Așteptăm ca în anul următor școlar să pășească pe ușa unității noastre de învățământ copii buni, determinați să învețe și vom trece împreună peste încercări. Îi asigurăm că le vom acorda tot sprijinul.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

În temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 9 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, potrivit cărora, preşedintele tribunalului poate lua măsuri pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţei pe care o conduce, precum şi a activităţii instanţelor din circumscripţia tribunalului.

Având în vedere preconizata reluare a activităţii complete a instanţelor de judecată după data de 15.05.2020, odată cu încetarea stării de urgenţă declarată de Preşedintele României prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a prelungirii acesteia cu 30 de zile prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din data de 14.04.2020 și în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice generate de efectele infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, judecătoarea Carmen Mihaela TIMIŞAN (în foto), în calitatea sa de președinte al Tribunalului Hunedoara, A DECIS: Începând cu data de 15.05.2020, Tribunalul Hunedoara va relua gradual activitatea de înfăptuire a justiţiei:

            – Programul de lucru cu publicul la birourile registratură, arhivă şi informare şi relaţii publice va fi următorul: registratura: luni-vineri, ora 9-13.30; arhiva: luni-vineri, ora 9-14; arhiva de falimente: luni-vineri, ora 9-14; informare şi relaţii publice, ora 9-14; biroul apostile: luni-vineri, la cam. 221, etaj II, după cum urmează: (preluare acte – între orele 10 – 12; eliberare acte – între orele 12 – 14); Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile  de pe lângă Tribunalul Hunedoara: luni-vineri, între orele 9 – 13, cam. 212, et. II.

            – Pentru informaţii şi relaţii telefonice privind dosarele înregistrate pe rolul instanţei, programul birourilor registratură, arhivă şi informare şi relaţii publice este: luni-vineri, 8-16.

            Începând cu data de 15.05.2020 accesul personalului în sediul Tribunalului Hunedoara şi al Judecătoriei Deva se va face prin intrarea din spate a clădirii (secundară).

Accesul procurorilor şi al personalului parchetului, al avocaţilor, consilierilor juridici, experţilor, interpreţilor, părţilor, participanţilor şi publicului va fi permis pe intrarea principală (dinspre Parc).

Accesul în sediul instanţei se va realiza cu respectarea distanţei sociale de minimum 1.5 m.

Indiferent de calitatea persoanei şi de calea de acces, principală sau secundară, toate persoanele care intră în sediul Tribunalului Hunedoara şi al Judecătoriei Deva vor fi testate cu scanerul termic în vederea stabilirii temperaturii corporale.

Efectivele de pază nu vor permite accesul în clădire persoanelor a căror temperatură corporală depăşeşte valoarea de 37.5 grade, la două testări consecutive, efectuate la interval de 5 minute şi nici persoanelor care prezintă simptome de viroză, gripă sau răceală.

Accesul în clădire nu va fi permis persoanelor care refuză testarea în vederea stabilirii temperaturii corporale.

>>>>>>>>>>>>> CITEȘTE ARTICOL ÎNTREG

Anul acesta, la 18 mai, se împlinesc 100 de ani de la nașterea la Wadowice în Polonia, a celui de al 264-lea Suveran Pontif, Episcopul Romei, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, cel care a vizitat Bucureștiul și România, „Grădina Maicii Domnului” cum i-a plăcut să o numească, în zilele de 7 – 9 mai 1999, un eveniment istoric, având în vedere faptul că a fost prima vizită a unui suveran pontif într-o țară preponderent ortodoxă.

Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița își aduc aminte în aceste zile de centenarul nașterii unuia dintre cei mai importanți oameni ai secolului XX, printr-o expoziție filatelică realizată la  Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din municipiul de pe malul Bârzavei, care va putea fi vizitată la sediul acesteia după ieșirea din starea de alertă.

Se reamintește de asemenea faptul că Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița se alătură întregii lumi creștine la sărbătorirea celor 100 de ani de la nașterea Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, prin realizarea unei ștampile filatelice ocazionale cu plic aferent, ștampila fiind aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română și Asociația Filateliștilor din jud. Caraș-Severin. Plicul este ilustrat cu fotografii realizate de mine la Wadowice, unde am avut plăcutul prilej de a vizita, în urmă cu câțiva ani, locurile de naștere și de botez ale celui omagiat. Întreaga corespondență care pleacă de la Oficiul Poștal Reșița 1, în data de 18 mai a.c. este obliterată cu această ștampilă ocazională.

Erwin Josef Țigla

BULETIN DE PRESĂ

AL  FORUMULUI  DEMOCRATIC  AL  GERMANILOR  DIN  JUDEŢUL  CARAŞ-SEVERIN

ŞI  AL  ASOCIAŢIEI  GERMANE  DE  CULTURĂ  ŞI  EDUCAŢIE  A  ADULŢILOR  REŞIŢA

Am avut bucuria de a fi unul dintre cei 200.000 de participați la Sfânta Liturghie festivă oficiată de Papa Ioan Paul al II-lea (*18.05.1920, Wadowice, Polonia – † 2.04.2005, Vatican) în Parcul Izvor din București acum peste 20 de ani, în data de 9 mai 1999. Fericire și binecuvântare a fost starea de spirit pe care am trăit-o acolo, la locul „faptei”, total diferită de ceea ce au simțit cei care au urmărit transmisiunile televizate sau cele de la radio. De fapt, această stare de spirit nu se poate descrie în cuvinte…

Strigătele de „Vivat Papa“ venite din inima celor prezenți, scânteierea miilor de steaguri și eșarfe, așteptarea Papei care circula cu Papamobilul, toate acestea au dus la această stare de spirit neobișnuită. Iar atunci când Papa a început slujba festivă, adresându-se mulțimii în limba română, entuziasmul a fost fără de margini. Predica și rugăciunile ulterioare au fost ascultate cu respect și pietate de către toți cei prezenți.

Cel mai impresionant moment a fost cel de la sfârșitul Sfintei Liturghii festive, când Papa și Patriarhul român ortodox Teoctist au vorbit despre importanța acestui moment, oferindu-și unul altuia salutul de pace. Totul a vuit de entuziasm, strigătele de „Unitate“ au dovedit toate acestea. Profund mișcător și unic! A fost primul Suveran Pontif în istoria bimilenară a creștinismului, care a vizitat o țară preponderent ortodoxă!

La sfârșitul Sfintei Liturghii festive din 9 mai 1999, Papa a adresat câteva cuvinte în limba catolicilor din Transilvania, Banat și Moldova. Papa ne-a încurajat pe noi, catolicii germani din România, să îngrijim și mai departe credința și cultura noastră, pentru a o păstra, astfel fiind asigurată și pe viitor identitatea noastră. Sanctitatea Sa a rostit vorbe pline de duh și în limbile maghiară și poloneză. Cu aceste vorbe pe care le-am auzit și trăit la această slujbă festivă, ne-am întors la casele noastre, plini de entuziasmul și bucuria de a fi participat la acest eveniment.

Un om, care mișcat istoria mondială a acestui sfârșit de secol, a venit în România, a fost oaspetele nostru timp de trei zile, a cucerit populația locală, întorcându-se la Roma, cu milioane de noi prieteni și admiratori. Doar unul putea face aceasta: Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea!

Anul acesta, la 18 mai, se împlinesc 100 de ani de la nașterea la Wadowice în Polonia, a celui de al 264-lea Suveran Pontif, Episcopul Romei. Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița se alătură întregii lumi creștine la sărbătorirea celor 100 de ani de la nașterea Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, prin realizarea unei ștampile filatelice ocazionale cu plic aferent, ștampila fiind aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română și Asociația Filateliștilor din jud. Caraș-Severin. Plicul este ilustrat cu fotografii realizate de mine la Wadowice, unde am avut plăcutul prilej de a vizita, în urmă cu câțiva ani, locurile de naștere și de botez ale celui omagiat. Întreaga corespondență care va pleca de la Oficiul Poștal Reșița 1, în data de 18 mai a.c. va fi obliterată cu această ștampilă ocazională.

În data de 29 iulie se vor împlini 115 ani de la nașterea unei figuri emblematice a mișcării artei plastice reșițene din a doua partea a secolului trecut. Este vorba despre pictorul și făuritorul de tinere talente Zoltán Falusy. El este cel care a plămădit generații întregi de artiști plastici pe scena picturii reșițene, i-a făcut să îndrăgească pânza, penelul și culorile. Și astăzi mai sunt mulți reșițeni iubitori în ale picturii care provin din școala creată de Zoltán Falusy, care îi aduc recunoștința pentru ceea ce au învățat de la el.

Zoltán Falusy s-a născut la Arad în 29 iulie 1905 și a trecut în eternitatea în Cetatea de foc de atunci a Reșiței, la 11 aprilie 1976. Realizările sale în ale artei plastice înfrumusețează și astăzi multe case ale reșițenilor, fie că trăiesc aici sau pe alte meridiane.

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a organizat o primă manifestare în amintirea lui Zoltán Falusy in toamna anului 2015. Dorim să repetăm această inițiativă, de data aceasta printr-o expoziție virtuală. În acest sens îi invităm pe tot cei care posedă în casele lor o pictură realizată de Zoltán Falusy să o fotografieze și să ne trimită prin mail fotografia, eventual cu date referitoare la originea picturii sau alte date referitoare la viața și opera lui celui comemorat. Așteptăm aceste informații la adresa de mail: contact@erwinjoseftigla.ro.

În continuare, reproducem un text despre Zoltán Falusy, scris inițial în limba germană, apoi tradus de Ingeborg Nemeșagu.

 

In memoriam unui întârziat artist al renașterii: Pictorul reșițean Zoltán Falusy

 Franz K. Schlotter, Marius Barbu

 Vechii noștri concetățeni reșițeni își amintesc cu siguranță de personalitatea deosebită a neuitatului „Zolti Bácsi” care și-a dedicat întreaga viață artei, picturii precum și educării tinerei generații în spiritul celei mai vechi forme a artei, pictura.

Aproape întreaga „suită” a speciei umane își petrece cursul vieții, de la naștere la moarte, vegetând în antecamera așteptării împlinirii sorții sale. Doar rar apar în istoria omenirii persoane deosebite, care pășesc peste pragul indiferenței tocmai datorită talentului deosebit. Un astfel de om a fost pictorul reșițean Zoltán Falusy.

La 29 iulie 1905 se năștea la Arad Falusy Ágoston (acesta fiind numele maghiarizat al sasului Augustin Folbert), al doilea fiu al unei familii extrem de sărace. Zoltán Falusy a absolvit doar două clase primare și la vârsta de 14 ani a fost nevoit să muncească în uzina din Reșița, ca ajutor de strungar, ca să-și ajute familia.

În perioada 1920 – 1922 a fost elev la cursurile fără frecvență ale „L’ école de design de Paris”, în timp ce învăța limba franceză ca autodidact, limbă de care s-a folosit până la sfârșitul vieții.

Cursurile de desen i-au educat concepțiile și simțirile artistice și acestea au dus la hotărârea de a se dedica picturii.

Fiind bolnăvicios încă din copilărie, din cauza subnutriției, artistul a hotărât mai târziu să nu se căsătorească niciodată și și-a pus toată priceperea în slujba familiei de origine și a societății.

Începuturile talentului său artistic s-au materializat în decorațiunile portului popular din satele cărășene, în desene în cărbune după fotografii de nuntă ale țăranilor, ca și în diferite portretizări.

La începutul anilor ’30 a preluat decorarea bisericilor din Săcălaz, Bocșa, Teremia Mare, ca și icoanele de altar ale bisericilor din Lipova, Arad și altele. Au urmat anii de război în care și-a împărțit puterea de muncă între artă și depășirea greutăților cotidiene ale familiei.

După război a fost pictor la „SOVROM”, mai târziu la „MADOSZ” și apoi, până la pensionare, a activat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reșița.

Pe tot parcursul vieții sale „Falusy Bácsi”, cum era numit cu afecțiune de elevii săi, și-a dedicat talentul deosebit educării în spirit artistic a tinerei generații. Zilnic, de dimineață și până în după-amiezile târzii, a avut ca elevi tineri și persoane mai în vârstă. La început veneau ca elevi particulari la domiciliul său pe care-l avea pe strada Odobescu, iar mai apoi în încăperile Casei de Cultură a Sindicatelor, unde acesta era angajat, aici făcându-le cunoscută frumusețea desenului și a picturii. Mulți dintre elevii săi au obținut rezultate frumoase iar unii au fost răsplătiți cu diferite premii.

În timpul îndelungatei sale activități în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor a organizat multe excursii artistice de lucru în locuri din apropiere și de mai multe ori la București.

De-a lungul vieții sale a fost un simbol al modestiei și a fost prețuit și iubit de toate generațiile de elevi. Putea fi încadrat în categoria de întârziat al renașterii, dar arta sa nu putea să fie încadrată aici, ci ca o caracterizare a dramei vieții sale, de fapt forța cu care omul Falusy, cel învins de problemele vieții, s-a transformat în artistul-învingător, respectiv, a adus sacrificiul de sine pentru renașterea expresiei unei arte clasice într-o cultură modernă enigmatică.

S-ar putea spune că Falusy Zoltán s-a născut cam cu 300 de ani prea târziu, dar că s-a pus cu pensula sa în slujba creativității cu o voință dramatică. Creațiile sale artistice s-ar putea clasifica în următoarele grupe principale:

• „Peisaje din „Heimat”-ul cărășan” cu lucrări ca: „Prolas”, „Dealul Crucii reșițean”, „Reșița Română”, „Sodol” și altele. În toate lucrările din această grupă se pot admira combinațiile fericite de lumini, umbre și culori într-o formă estetică, dar realistă;
• „Flori și natură statică” este o grupă care lasă să se simtă echilibrul sufletesc al pictorului în perioada creației, ca și când fiecare moment luat în considerare l-ar oglindi pe acesta;
• „Portrete” a fost grupa, tema preferată a artistului și, poate, prin darul său de a pătrunde în adâncul sufletului subiectului, să reflecte aceasta. Redarea stării sufletești o face fără compromis, dar și dureros, și nu atenuează, nu oprește asemănarea cu realitatea. Au rămas mai multe autoportrete, din care ultimul reflectă lupta interioară a vieții cu moartea apropiată;
• „Compoziții” este grupa realizată în cea mai lungă perioadă de creație, respectiv, din anii 1926-1927 până la sfârșitul vieții artistului. În această grupă ar putea fi numite operele vieții sale ca: „Ultima trăsătură de penel” (sau, cum s-a exprimat artistul referitor la acest tablou, adresându-se autorilor acestui articol, „Idealismul mort”), „Maternitate”, „Hero și Leandru”, „Familia”, „Plicul albastru” și multe altele care atestă fidelitatea sa personală față de stilul clasic, chiar dacă se pot observa uneori devieri neînsemnate spre impresionism.

Numărul mare al elevilor săi, care sunt în viață în țară și în străinătate, îl păstrează pe omul Zoltán Falusy în memorie în mare cinste la fel ca pe un mare maestru.

Plecarea sa dintre cei vii, pe 11 aprilie 1976, a fost o mare pierdere pentru noi, cei din Banatul Montan.

20 iulie 1997

 

(un articol asemănător a apărut și în publicația „Banater Berglanddeutsche. Mitteilungsblatt des Heimatverbandes Banater Berglanddeutscher e.V.“, München – Wien, an 16, nr. 93, iulie – august 2000, pag. 10)

 

(dialog cu pr. prof. dr. Gabriel Valeriu BASA, inspector şcolar de specialitate, disciplina religie, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara – Deva)

 –  Se apropie încheierea anului școlar 2019-2020. Cum apreciați respectarea, în unitățile școlare ale județului, a obiectivelor pedagogice privind predarea religiei din punct de vedere dogmatic?

–  Predarea religiei presupune respectarea deopotrivă a învăţăturii dreptei credinţe, dar şi a prevederilor cerinţelor curriculare în vigoare, ceea ce include, în mod firesc şi respectarea principiilor şi obiectivelor strategice ale pedagogiei. În acest mod ar fi firesc să se ajungă la realizarea şi formarea competenţelor, atât din punct de vedere al trăirii învăţăturilor de credinţă, cât şi al relaţionării, în mod firesc, cu tot ceea ce ne înconjoară, fie că vorbim de semenii noştri – mai apropiaţi sau simpli cunoscuţi – fie că vorbim de relaţia cu divinitatea, căreia îi datorăm totul, în chip fiinţial. Iar acest lucru, pot afirma îl realizează, în cea mai mare parte, cei care predau disciplina religie în judeţul nostru, fie că vorbim de profesori titulari sau de cei care sunt angajaţi ca şi suplinitori ori în regim de plata cu ora. Important este faptul că, în judeţul Hunedoara, aceia care se adresează copiilor, în proporţie de 100% sunt oameni de specialitate şi în general de vocaţie.  

– Cât despre statutul orei și al profesorilor de religie, ce ne puteți spune?

– Statutul orei de Religie este acela de disciplină componentă a trunchiului comun, pe care copiii, conform declaraţiei părinţilor la momentul înscrierii în clasa pregătitoare, o urmează, în funcţie de apartenenţa lor religioasă. Aceştia frecventează ora de religie pe parcursul întregii perioade de şcolarizare (clasa pregătitoare – clasa a XII-a) sau până în momentul în care părintele sau elevul, dacă este major, revine asupra declaraţiei şi în baza prevederilor constituţionale, referitoare la drepturile omului, solicită participarea la ora de religie a unei alte confesiuni sau încheierea situaţiei şcolare fără disciplina religie.

De remarcat este faptul că părintele poate reveni asupra deciziei sale, iar unitatea de învăţământ este obligată, în urma aprobării în Consiliul de Administraţie, să ţină cont de hotărârea părinţilor.

– În anul școlar 2019-2020, profesorii au respectat metodica predării religiei și a particularităților de vârstă ale elevilor?

– Cu siguranţă profesorii din judeţul nostru, pentru reuşita demersului didactic, au respectat atât  particularităţile de vârstă ale elevilor cât şi cele individuale, iar metodele de lucru au fost selectate atât în funcţie de conţinuturile învăţării, cât şi de nivelul de dezvoltare şi puterea de percepere a elevilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât numărul profesorilor debutanţi este foarte  mic, iar ei sunt consiliaţi permanent de către profesorii metodişti, responsabilii de cercuri pedagogice sau colegii cu experienţă didactică din unităţile lor de învăţământ.

– Privind perfecționarea științifică și metodică a profesorilor de religie, ne puteți puncta ceva?

– În strânsă legătură cu ceea ce discutam anterior, se remarcă faptul că în proporţie de peste 75%  sunt profesori cu gradul didactic I sau II, aproximativ 15% au obţinut definitivatul, iar mai puţin de 10% sunt debutanţi. Cu toţii beneficiază atât de întâlnirile de lucru organizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, unde le sunt transmise toate noutăţile din punct de vedere curricular, dar şi de activităţile de abilitare curriculară, organizate prin intermediul Casei Corpului Didactic. Deopotrivă ei participă la celelalte cursuri de formare organizate de către Casa Corpului Didactic, dar şi la o serie de forme de perfecţionare continuă, asigurate de către proiecte cu finanţare europeană, cum este CRED-ul (Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi) sau prin diferite alte proiecte sau asociaţii. Acest  lucru îi ajută atât pentru dobândirea creditelor profesionale, de care fiecare cadru didactic are nevoie în cadrul ciclului de 5 ani al parcursului său de dezvoltare, cât şi la perfecţionarea din punct de vedere metodic. 

– Ce ne puteți spune despre comportamentul și ținuta dascălilor de religie?

– Cu ajutorul lui Dumnezeu în judeţul nostru, cu câteva rare excepţii, aceia care predau disciplina Religie sunt oameni de vocaţie, exemple prin vorbă şi comportament pentru ceilalţi colegi din învăţământ, ei constituind şi un sprijin binevenit din punct de vedere moral. În fond însuşi faptul de a fi un om echilibrat într-o societate ca cea din zilele noastre, a oferi un sprijin necondiţionat pentru cei care au nevoie şi deopotrivă pentru formarea elevilor şi a semenilor şi de a-i învăţa că acesta este un lucru firesc, aşa cum fac în mare parte profesorii de religie, este  un lucru benefic. Desigur există şi excepţii, dar  cu ajutorul colegilor de catedră, a conducerilor unităţilor de învăţământ şi sub îndrumarea Inspectoratului Şcolar şi a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, lucrurile sunt pe un făgaş normal. 

– Cum s-au implicat profesorii de religie în viața școlii, în colaborarea cu familiile elevilor și preoții din parohii?

– Buna colaborare existentă între Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean face ca profesorii noştri să se afle într-o relaţie firească cu preoţii din parohii. Aceasta permite ca şi preoții din parohii să fie implicaţi în proiecte educaţionale şi la rândul lor să poată oferi sprijin comunităţii şcolare.

Prin grija Preasfinţitului Părinte Episcop Gurie, Episcopia Devei şi Hunedoarei are un consilier cu probleme de învăţământ, care coordonează activităţile din centrele catehetice la care participă o parte dintre elevii noştri. Mai mult, părintele consilier Radu Trifon participă la activităţile la care este solicitat de către profesori şi asigură o altfel de formare a elevilor în cadrul acțiunilor la care este invitat. Sunt binecunoscute şi activităţile organizate cu binecuvântarea Preasfinţitului, cu ocazia zilei de 1 Iunie unde participă profesori, elevi şi preoţi din parohiile noastre. În cadrul acestora, un număr mare de elevi sub îndrumarea unor profesori sau preoţi sunt implicaţi într-o serie de conferinţe sau activităţi educative cu un curat caracter creştin.

Privind în ansamblu asupra implicării pofesorilor de religie în viaţa comunităţii şi a şcolii, se poate afirma cu toată sinceritatea că prezenţa orelor de religie la formarea copiilor noştri aduce un plus de valoare în procesul de formare a unei societăţi, în care să existe în majoritate oameni cu un caracter deosebit, bazat pe respectul faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu, dar şi cu credinţa că dincolo de toate încercările acestei vieţi trebuie să aibă mereu conştiinţa propriei misiuni împlinite.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

 

 

 

 

Medicul urolog, Ștefan NEGOIȚĂ, de la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara este unul dintre tinerii veniți în orașul de pe Cerna cu gândul afirmării în activitatea profesională.

La propunerea fostului maistru la Uzina de Preparare din Teliucu Inferior, Ioan Goleșie, din satul Cinciș-Cerna, tratat cu mult profesionalism de medicul NEGOIȚĂ, încercăm să creionăm câteva aprecieri ale pacienților adresate respectivului medic urolog.

Pe acest fond, maistrul Ioan Goleșie a concluzionat: „Medicul NEGOIȚĂ, prin dăruirea față de meseria aleasă, contribuie în fiecare zi la sănătatea pacienților și îmbunătățirea calității vieții acestora.

Prin tot ce face, consultații și intervenții chirurgicale, prin discuțiile sincere cu pacienții, se dovedește a fi medicul dornic în a-și cimenta valoarea profesională, pe fondul responsabilității.

Ascultă, înțelege și tratează cu mult profesionalism pe fiecare pacient în parte.”

… Am discutat și cu alți pacienți, dar au dorit să le rămână în anonimat identitatea, acceptând doar inițialele numelui și prenumelui. Aceștia au fost:

1. H. Orăștie: „Meseria medicului NEGOIȚĂ cere o imensă responsabilitate.

De fiecare dată știe să se apropie de pacienți, de inima și durerea acestora, ajutându-i la menținerea sănătății.

Pentru dânsul bolnavul înseamnă aproapele său pe care-l face să creadă în vindecare și însănătoșire.”

1. V. Hunedoara: „Tangența mea cu medicul NEGOIȚĂ m-a făcut să înțeleg că întregul său destin este o călătorie pornită pe cărările ce duc la însănătoșirea noastră, a pacienților. Este medicul care știe să dovedească în relația cu pacienții mult calm, răbdare și profesionalism.”
2. H. Hațeg: „Este mereu în slujba omului bolnav aflat în suferință urologică. Știe să implementeze cu pasiune cunoștințele sale profesionale, dovedind o apropiere sinceră față de omul bolnav și suferința acestuia.”

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș

La Vasiova (cartier al orașului Bocșa, Caraș-Severin), pe Valea Godinova, lângă drumul ce urcă spre Ocna de Fier, se află Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor”[1].

Sfințită în 19 iulie 1907 de către arhimandritul Filaret și împodobită de Tata Oancea, cel care-i sculptează în lemn iconostasul, din 1938 devine mănăstire de maici și poartă numele Sfântului Prooroc Ilie.

Este bine cunoscută istoria veche și legendară a acestui lăcaș, potrivit căreia minerul Axente Perian și-a redobândit vederea după ce s-a spălat pe ochi cu apa din izvorul ce se află în apropierea mănăstirii. În anul 1850 s-a construit aici o capelă, care devine loc de pelerinaj și închinare, după cum scrie Ion B. Mureșianu: „apa izvorului și tăria credinței au fost căutate de mulți pelerini ce veneau aici de la mai mari depărtări în ziua praznicului Sf. Ilie” și i-a naștere dorința construirii unei mănăstiri. Această dorință a ridicării unei mănăstiri a fost împlinită de Macarie Gușcă (1866 – 1947), sufletul acestui lăcaș, cel care pune piatra de temelie în 2 mai 1905[2].

În perioada comunistă, complexul monahal a devenit preventoriu TBC infantil, apoi școală pentru handicapați. După 1990 a fost revendicat de mănăstire și refăcut complet. Din 1996 Sf. Ilie este declarat Patronul spiritual al orașului Bocșa, iar în perioada 19 – 20 iulie mănăstirea devine centru de atracție pentru sărbătoarea urbei.

Dintre duhovnicii vestiți care au trudit în și pentru această Mănăstire îi amintim pe Vichentie Mălău, despre care se spune că „a strălucit ca un luceafăr în mănăstirile noastre”, Calistrat Bobu, Ilie Cleopa, Olivian Bindiu, Ieronim Stoica și tânărul Ieromonah Ioanichie (Ion Petrică).

Prima stareță a mănăstirii a fost maica Alexandrina Colibaba, născută în Rădăuți (Bucovina), ageră și aspră, adeptă a disciplinei, cu un suflet mare și cu multă evlavie. Nu mai prejos este actuala stareță, maica Varvara, de asemenea  fire ageră, inteligentă, o ardeleancă chibzuită și pricepută în administrarea acestui locaș sfânt în care, o mână de măicuțe, se roagă în frăție și armonie, viața acestora axându-se pe rugăciune și ascultare.

De mai bine de 15 ani, sufletul Mănăstirii „Sf. Ilie de la Izvor” este tânărul preot Ion Petrică, părintele Ionel, devenit, în timp, ieromonah Ioanichie.

Fiu al Bocșei, Ion Petrică s-a născut în 9 mai 1975 la Bocşa Românǎ, jud. Caraş-Severin. Urmeazǎ cursurile şcolilor din Bocşa, apoi Facultatea de Teologie a Universitǎţii de Vest din Timişoara şi Facultatea de Sociologie, specializarea Asistenţǎ Socialǎ. Din 2011 este doctor în sociologie şi cadru didactic asociat la Facultatea de Ştiinţe Sociale şi ale Educaţiei din cadrul Universităţii « Eftimie Murgu » Reşiţa. Din 2002 funcţioneazǎ ca inspector de specialitate în cadrul Direcţiei Generalǎ de Asistenţǎ Socialǎ Caraş-Severin şi preot slujitor la Mǎnǎstirea Sf. Ilie din Bocşa. În 25 februarie 2019 devine Ieromonah sub numele de Ioanichie. Este unul dintre cei mai apreciați și căutați duhovnici din zona Banatului Montan, fiind un preot cu har, dar și cu mare dragoste de carte și condei, fiind un intelectual rasat.

A debutat publicistic în 1998 în « Foaia diecezanǎ »din Caransebeş. Continuǎ sǎ publice eseuri în „Reflex”, „24 de Ore”, „Timpul” (Reşiţa), „Bocșa culturală”, iar debutul editorial se petrece în 2006 cu volumul „Meditaţii pentru contemporani”, apǎrut la editura Marineasa din Timişoara. Apoi „Conceptul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler”.- Timişoara : Marineasa, 2008 ; „Cuvinte vechi tâlcuite în timpuri noi.”– Sibiu : Agnos, 2009 ; „Conceptul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler” ed. a II-a revizuită.- Timişoara : Nepsis ; Eurobit, 2010 ; „Complementaritatea între Biserică şi statul român cu privire la protecţia copilului”. Timişoara. Nepsis; Eurobit, 2010 ;  „Meditaţii pentru contemporani”. ed. a II-a revizuită. Timişoara. Nepsis; Eurobit, 2010; „Comunicarea organizaţională”. Studiu de caz. Arad. Editura Universităţii « Aurel Vlaicu ». 2010; „Părintele Paisie Olaru sau acolo unde sălăşluia Iubirea”. Deva. Charisma. 2012; „Biserica şi asistenţa socială din România”. Iaşi. Institutul European. 2012 ; „Religiozitatea și instituțiile sociale în România”. Iași : Institutul European, 2013. De asemenea, semnează postfața ediției a III-a a volumului „Anastasis” de Adrian Georgescu (București : No 14 Plus Minus, 2014).

[1] Bocșa culturală. Anul V, nr. 7-8-9 / iulie-august-septembrie 2004;

[2] Bocșa culturală. Anul VI, nr. 3 (50)/ 2005.

>>>>>>>> (citește aici articol întreg)

Luni, 11 mai 2020, de la ora 17,00, pe această pagină veți putea accesa o nouă ediție – ONLINE – a Seratei ˝Eminescu, jurnalistul˝. Au fost invitați români din Diaspora, membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, oameni de cultură, publiciști, scriitori, poeți, care în întreaga lor carieră au fost preocupați , precum și alții,  de promovarea spiritului și conștiinței noastre naționale, acolo unde trăiesc, muncesc și s-au încadrat în ritmul unei noi vieți. Conform afișului, invitați din SUA, Canada, Italia și Austria au răspuns invitației de mărturisi cum – și dacă – Eminescu i-a însoțit în viață , ce a însemnat poetul nostru în diferite momente ale existenței lor. Serata va aduce și câteva momente lirice, din  poezia lui Eminescu în cântece în limba română și nu numai.Organizatorii s-au străduit să închege un eveniment într-un studio, amenajat ad-hoc, la Sediul Central al Uniunii și cu noii moderatori.Veți fi întâmpinați cu drag și prietenie.Luni, 11 mai 2020, de la ora 17,00, pe această pagină

• 

Domnule președinte Iohannis, domnule prim-ministru Orban,
domnilor președinți ai Camerelor Parlamentului,

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, cea mai mare și mai veche organizație de breaslă, prin cei peste 3.500 de membri pe care îi reunește, vă solicită, în numele interesului public și al transparenței obligatorii pe care o implică demnitățile pe care le ocupați, răspuns la mai multe întrebări.
Care sunt prevederile legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – în virtutea cărora ați decis în pandemie reguli speciale, separate, pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, creând astfel premisele unei discriminări fără precedent, păguboasă și ofensatoare, pornită de la nivel de conducere a statului?
Care norme legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – stabilesc cu precizie că un magazin alimentar poate rămâne deschis în pandemie pentru că furnizează „bunuri de strictă necesitate”, dar bisericile rămân închise întrucât nu oferă „bunuri” de acest tip? Ce argumente legale și administrative, la latitudinea unui guvern, încadrează termenul „strictă necesitate”?
Care norme legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – și cu ce fonduri a fost permisă, derulată și finanțată reclama ofensatoare care a avut în centru imaginea emblemei naționale Mihai Eminescu, grav afectată prin intermediul unui demers derulat de o instituție PUBLICĂ?
Care norme legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – au stabilit detaliile și normele de aplicare a sancționării cetățenilor români cu amenzi de 4.000 de euro, în condițiile în care autoritățile din alte state europene, mult mai grav afectate de pandemie, au impus sancțiuni de zece ori mai mici? Cine răspunde pentru neconstituționalitatea ordonanței care a impus „arbitrar și subiectiv” cuantumuri enorme ale acestor amenzi?
Care sunt explicațiile pentru nerespectarea chiar de către stat a dreptului fundamental la educație, prin decizia implementării la scară națională a învățământului online fără să se asigure infrastructura necesară pentru TOȚI elevii României? A existat vreo inițiativă de alocare de fonduri publice pentru a se asigura guvernanții că elevii pot respecta prevederile ordonanței militare?
Care norme legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – au stat la baza acordării fondurilor de zeci de milioane de euro pentru mass-media, în condițiile în care miile de membri ai UZPR au aflat… din mass-media că există acest demers guvernamental? Mare parte a presei a fost pusă în fața faptului împlinit, în condiții de totală netransparență în legătură cu criteriile de alocare a acestor fonduri. În aceste condiții, prin sutele de mii de cititori pe care îi deservesc membrii săi, UZPR, organism neconsultat asupra manierei și regulilor de acordare a fondurilor pentru mass-media, solicită public detalierea în condiții de totală transparență a raționamentelor, datelor și argumentelor care au decis DIRECȚIONAREA inegală a acestor fonduri. Desigur , în detaliu, care sunt sumele și firmele de presă care au beneficiat de sprijinul guvernamental.
Care norme legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – au stat la baza închiderii anumitor site-uri de informație, în condițiile în care autoritățile au avut puterea, fondurile, audiența și toate mijloacele puse la dispoziția guvernanților de a combate fenomenul fake-news? Sunt aceste decizii în conformitate cu dreptul la liberă exprimare, pe care România s-a angajat să-l respecte prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană?
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, prin miile de jurnaliști care o compun și care transmit preocupările, îngrijorările și semnele de întrebare pe care și le pune o mare parte a unei opinii publice, solicită răspuns, în termenul prevăzut de lege, la toate aceste întrebări, în numele transparenței și al corectei informări, din surse avizate, a cetățenilor României.

Departamentul de Comunicare al UZPR

“Românii au fost popor de ciobani (…); de acolo multele tipuri frumoase (…); de-acolo cuminţia românului, care ca cioban a avut multă vreme ca să se ocupe de sine însuşi, de acolo simţământul adânc pentru frumuseţile naturii, prietenia lui cu codrul, cu calul frumos, cu turmele bogate, de acolo poveşti, cântece, legende, c-un cuvânt, de acolo un popor plin de originalitate şi de-o feciorească putere (…).” Mihai EMINESCU

• 

Suntem un popor a cărei istorie a fost scrisă pe coaja lemnului. Cu siguranță Dumnezeu a iubit acest popor fiindcă ne-a așezat într-unul dintre raiurile Sale, în care bogățiile pământului doar de foarte puține locuri pe Pământ pot fi întrecute. Între aceste bogății, pădurea a fost una neprețuită fiindcă ea a oferit omului, încă de la începuturile sale, toate cele necesare traiului. Aici, în sânul pădurii, strămoșii noștri și-au găsit hrana și adăpostul în vremurile de restriște. Pădurea i-a fost alături pe tot parcursul vieții oferindu-i cele necesare, de la curățenia aerului și limpezimea apei, până la produsele din lemn din care și-au construit casele, în care au viețuit și și-au întemeiat familiile. Din lemn, ei și-au confecționat lingura, blidul, masa, patul, obiecte primordiale și indispensabile existenței lor. Carul, plugul, coasa, furca și toate celelalte unelte pentru lucrul pământului, tot pădurea, prin lemnul său, le-au dăruit.

Grație acestei îngemănări, strămoșii noștrii au avut darul de a face pădurea, prin meșteșugul lemnului său, să cânte. Nu suntem un popor trist, am știut mereu să ne veselim prin cântec, voie bună și nimic nu a adus mai multă bucurie poporului nostru decât cântecele zămislite și interpretate cu ajutorul instrumentelor tradiționale confecționate din lemn: fluierul, naiul, tulnicul, cobza, vioara, țambalul. Ca semn de recunoștință și prețuire, pădurea este prezentă adeseori în doinele și baladele lor.

Am știut chiar să-l modelăm în modul cel mai minunat. Arta lemnului, la poporul român, este prezentă atât în viața spirituală, și aici putem aminti de splendidele și unicele biserici din lemn din Maramureș, cât și în viața cotidiană, în care îndemânarea și înclinația poporului nostru spre frumos a dat ființă multor meșteri înzestrați cu fantezie și originalitate care au făcut din sculptura în lemn una dintre puternicele tradiții românești.

Prin urmare, pădurea ne-a fost mereu alături și a contribuit în mod esențial la dezvoltarea noastră, putând spune că istoria poporului român se îngemănează strâns cu istoria pădurii, ea însoțindu-l pe român de la naștere, din leagănul facut din lemn, și până la moarte, în sicriul în care și-a găsit odihna trupului și crucea ce i-a vegheat odihna veșnică a sufletului. Această legătură nu poate fi prin nimic mai mult oglindită decât prin cunoscutul dicton popular: ,,codrul este frate cu românul”.

Respectul și dragostea pentru pădure au fost prezente mereu în sufletul poporului nostru, din păcate ele nu au fost transmise cu suficientă sacaralitate din generație în generație. Cel mai probabil, schimbările de mentalitate s-au produs, de-a lungul istoriei noastre, influențate de multele perioade de ocupație străină. Acești ocupanți nu au dat niciodată dovadă de o minimă considerație, resursele de trai de altădată ale poporului nostru fiind acum prăduite, de multe ori cu concursul unor conaționali vicioși. Această situație s-a perpetuat secole la rând . Ultima mare traumă suferită de pădurea românească este cea înregistrată în perioada sovromului stalinist. În zece ani (1945-1955), pădurile noastre, prin societățile mixte româno-sovietice denumite SOVROLEMN, au fost decimate în urma acestui program al regimului sovietic stalinist de recuperare parțială a pagubelor celui de-al Doilea Război Mondial. Pădurile au fost tăiate fără nici un discernământ, fără reguli de exploatare și fără nici o limitare, suprafețe întinse de pădure fiind defrișate, fără aplicarea vreunui tratament sau regulă de exploatare, lemnul rezultat fiind livrat către U.R.S.S. la prețuri derizorii. Suprafețele întinse de pădure dispărute au produs o rană adâncă în sufletul acestui popor greu încercat în întreaga sa istorie, unul dintre efectele acestor despăduriri fiind și inundațiile masive din anii `70. Această plagă, dată de dimensiunea acestui prăpăd, a fost remediată în deceniile următoare cu profesionalismul şi eforturile masive ale silvicultorilor. Tatăl meu, silvicultor, împădurea la sfârșitul anilor ’50, într-un singur district silvic, într-un an, 200 de ha (un milion de puieţi plantaţi!), în urma tăierilor rase. Puieții erau produși în pepiniere silvice, întinse pe suprafețe ce însumau zeci de hectare, de silvicultori, din semințe recoltate de aceeași silvicultori, din arborii cei mai viguroși. Din păcate acest episod trist al istoriei pădurii noastre, urmat de o trudă fără seamăn a pădurarilor, al cărui rod contribuie azi la dimensiunea avuției naționale, este prea puțin cunoscut, iar acești pădurari sunt mult prea puțin prezenți în memoria colectivă. Dimpotrivă, azi asistăm la un val de denigrare, nedrept pentru această categorie de meseriași, venită din partea unor neinițiați ce conduc entități cu finanțări obscure, care nu reușesc, sau nu vor să înțeleagă rolul silvicultorilor în mecanismul ce asigură perpetuarea pădurilor. Pădurarii nu sunt neprihăniții societății, însă nu sunt nici prădătorii zugrăviți în aceste campanii de discreditare. Orice structură socială sau ocupațională are elementele sale alterate, acestea fiind eliminate în timp, funcție de aportul lor la desfășurarea normală a activității. De aceștia se ocupă atât conducătorii, cât și structurile special înființate pentru combaterea acestor metehne. Din păcate, multe dintre faptele semnalate de acești ,,pasionați iubitori” de pădure, în urma mobilizărilor, adeseori cu însemnate resurse umane și logistice din partea structurilor de control și a RNP, nu se confirmă. Uneori, acestui tăvălug de sesizări fac față cu greu și structurile de control. Dacă cei vinovați pentru încălcarea regulilor, sau neîndeplinirea atribuțiilor, sunt sancționați, pun și eu inocenta întrebare: cei care se fac vinovați de o documentare sumară și lansează în grabă acuzații, fără a avea suficiente elemente care să probeze fapta, aceștia nu poartă nici o vină pentru irosirea de resurse destinate verificării în cazul în care nu se adeveresc acuzațiile??

Silvicultorii, constată cu multă mâhnire, că în ,,lumina” acestor campanii de denigrare, lansate în presă sau pe rețelele de socializare, sunt mulți conaționali care au impresia că aceasta este lumina adevărului și ingerează toate aceste informații, ba mai mult, le și distribuie ca fiind reale. Suntem convinși că în sufletul cetățeanului, sentimentul ce îl stăpânește este cel de angoasă, nu este răutatea, rea credința, ci îngrijorarea față de soarta pădurii. În contextul în care tot mai multe structuri iau atitudine în fața fenomenului așa zis al ,,fake-news” , inclusiv U.E., care are încă din anul 2018 un plan de acțiune împotriva dezinformării în mediul online, este necesar și la nivelul R.N.P. de a lua o astfel de atitudine în fața acestui val de denigrare și dezinformare a opiniei publice, vis-a vis de corpul silvicultorilor.

Cu convigerea că respectul și dragostea pentru pădure sunt prezente în sufletul fiecărui cetățean trăitor și iubitor al acestei țări, consider că este esențial să redescoperim frăția românului cu codrul. Să clădim un arhetip în jurul relației ancestrale a poporului nostru cu codrul, ca un potențial model nealterat de a ne defini ca popor. Să reînviem și să promovăm tradiții, să inițiem programe de informare și educare, în sensul cunoașterii mai profunde a istoriei. Acest deziderat nu poate sta decât în oameni, în informarea și educarea lor, într-o comunicare activă între gestionarii pădurii și societatea civilă. Lipsa oricăror interese, personale sau de grup, este esențială în derularea unei comunicări transparente și constructive în beneficiul întregii societăți. În acest sens, Regia Națională a Pădurilor a inițiat un program amplu de informare și comunicare, la nivelul întregii societăți, prin rețelele de socializare, atât la nivel central cât și la nivel local, prin implicarea ,,combatanților din linia întâi”, a personalului de la ocoalele silvice, cei care trudesc efectiv, în teren, la executarea lucrărilor de regenerare, de conducere și îngrijire a arboretelor, a celor care veghează la buna gospodărire a pădurilor noastre. Scopul acestui demers este și cel de a crea o comuniune între membrii societății și silvicultorii implicați direct în gestionarea pădurilor, plecând de la baza sa, de la cetățean, în jurul acestui interes comun: păstrarea și continuitatea nestematului patrimoniu național care este pădurea.

Constantin VLAICU,

UZPR, filiala Caraș Severin

 Vineri, 8 mai, se împlinesc 75 de ani de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Zilele trecute am căutat informații despre monumentele ridicate în Reșița de-a lungul anilor, dedicate victimelor celei de a doua conflagrații mondiale.

Primul monument / mormânt este cel din Cimitirul nr. 2 / 3, așa-numitul Monument al Aviatorilor, unde, pe lângă cele trei persoane înmormântate aici, victime ale Primului Război Mondial, se află și 4 aviatori, căzuți în timpul celui de al Doilea Război Mondial: unul care a murit la 7 aprilie 1941, lângă Gârliște, iar ceilalți trei, căzuți în zona Certez, la 21 decembrie 1943.

Al doilea monument ridicat la Reșița este cel din Piața Traian Vuia, din fața Blocului 800. Cu toate cercetările mele de a afla amănunte despre acest monument, nu am reușit. Din punctul meu de vedere, acesta a fost ridicat imediat după 1990, confecționat în uzinele reșițene și avea două plăci pe care au fost inscripționate numele celor căzuți. Din informațiile pe care le-am primit în aceste zile, mi-a fost confirmat faptul că până în momentul inaugurării Monumentului Eroilor din cartierul Lunca Bârzavei, aici se organizau, după 1990, manifestările dedicate victimelor războaielor mondiale, el fiind ridicat de veteranii de război reșițeni.

Al treilea monument este cel ridicat în Parcul Tricolorului, Monumentul Eroilor, al cunoscutului sculptor bocșan / bucureștean Constantin Lucaci. El a fost inițiat de primarul de atunci al Reșiței, ing. Mircea Ioan Popa, împreună cu generalul Adrian Marinescu (în acea perioadă fiind consilier local, dânsul a avut, încă din 1997, ideea ridicării unui monument dedicat eroilor), și realizat în perioada 2002 / 2003 în atelierele Primăriei din cartierul Lunca Bârzavei, de Constantin Lucaci, cu sprijinul unor muncitori ai uzinelor reșițene (UCMR și Combinat), iar placarea monumentului s-a terminat în februarie 2008, primar fiind în acea perioadă ec. Liviu Spătaru. Pe monument se află inscripționat textul: „DULCE ET DECORUM EST PRO PATRIA MORI” din Odele lui Horațiu, o ideea tot a generalului Adrian Marinescu. Din relatările primite, autorul monumentului, sculptorul Constantin Lucaci, a lucrat personal în cei doi ani 2002 / 2003, până la finalizarea operei, îndeosebi la realizarea piesei principale.

Generalul Adrian Marinescu scrie despre monument, printre altele, într-una din cărțile sale, următoarele: „Monumentul Eroilor, creație excepțională a maestrului Constantin Lucaci, închipuind brâncușian o întreagă epopee în două cuvinte, năzuință și jertfă, este într-adevăr, o metaforă, o transfigurare artistică a oțelului, care devine – din materie inertă – fluid, transformat în spirit, lumină și, de ce nu, în muzică, drama unui zbor frânt! … Cele două aripi gemene ale monumentului, lucrate într-un limbaj universal demn de mileniul 3 (una avântată spre zenit, închipuind avântul, năzuința, speranța, credința – și alta frântă, semnificând jertfa) sunt flancate de câte o flacără la fel de sugestiv reliefată de maestrul Lucaci.”

Cu prilejul împlinirii a trei sferturi de veac de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au realizat o ștampila filatelică ocazională cu plic aferent, aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română și Asociația Filateliștilor din jud. Caraș-Severin. Întreaga corespondență care pleacă de la Oficiul Poștal Reșița 1, vineri, 8 mai, va fi obliterată cu această ștampilă ocazională.

Erwin Josef Țigla

În următoarele 9 zile, 8 – 16 mai 2020, pe pagina de Facebook a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin şi a Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin (adresa: Demokratisches Forum der Banater Berglanddeutschen) vor apărea scurte prezentări a 9 monumente şi situri din judeţul Caraş-Severin, care oglindesc nu numai o valoare locală a acestora, ci ne reprezintă atât ca regiune cât şi ca comunitate pe plan european.

Acesta este un proiect al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, al Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraş-Severin şi al Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa, cu sprijinul dr. Ada Cruceanu-Chisăliţă.

1. Peștera cu oase: Homo europaeus (preistoric)
2. Caransebeș: Tibiscum (sec. II-VI AD)
3. Băile Herculane: centrul istoric / ansamblu (începând cu sec. XVIII / datarea epigrafică 153 AD – informație istorică privind întemeierea băilor „AD MEDIAM”)
4. Oravița: Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” (1817)
5. Semmeringul bănățean (începând cu 1847)
6. Reșița: Muzeul de locomotive (începând cu 1872 – ca și fabricație de locomotive)
7. Caransebeș: Primăria (1903)
8. Reșița – Văliug: Sistemul hidro (1903 – 1907)
9. Rusca Montană: Monumentul Turismului (1936)

„Denkmäler der Geschichte und Fundstätten der Kultur

im Banater Bergland, Rumänien“

Ein Projekt, dem Europatag, 9. Mai 2020, gewidmet

 

In den nächsten 9 Tagen, zwischen dem 8. und 16. Mai 2020, werden auf den Facebook-Seiten der Kreisbibliothek „Paul Iorgovici” Karasch-Severin und denen des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen kurze Beschreibungen von 9 Denkmälern der Geschichte und Fundstätten der Kultur aus dem Banater Bergland, Rumänien erscheinen, die nicht nur von lokalem Wert sind, sondern vielmehr, sind sie eine Bereicherung für die Region, fürs Land und für Europa.

Dieses Projekt bildet eine Zusammenarbeit vom Kreisrat Karasch-Severin, der Kreisbibliothek „Paul Iorgovici” Karasch-Severin, des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen und  des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza”, mit Unterstützung von Dr. Ada Cruceanu-Chisăliţă.

 

1. Die Höhle mit den Knochen: Homo europaeus (prähistorisch)
2. Karansebesch: Tibiscum (II.-VI. Jh. AD)
3. Herkulesbad: das historische Zentrum (beginnend mit dem XVIII. Jh. / epigraphische Datierung: 153 AD – historische Information betreff der Gründung der Bäder „AD MEDIAM”)
4. Orawitza: das Alte „Mihai Eminescu”-Theater (1817)
5. Der Banater Semmering / Anina – Orawitza: Montane Eisenbahnlinie (beginnend mit 1847)
6. Reschitza: das Dampflokomotiven-Freilichtmuseum (beginnend mit dem Jahr 1872 – als Fabrikationsjahr der ersten Dampflokomotive)
7. Karansebesch: das Rathaus (1903)
8. Reschitza – Franzdorf: das Hydro-System (1903 – 1907)
9. Russberg: das Tourismus-Denkmal (1936)

 

„Historic Monuments and Sites of Cultural Heritage

in the Mountainous Banat, Romania”

A Project to celebrate Europe Day – 9 May 2020

 

The next 9 days, from 8^th to 16^th of May 2020, short presentations of 9 monuments and sites of cultural heritage in Caras-Severin County might be seen on the platforms: Biblioteca Judeţeană [County Public Library] ”Paul Iorgovici” and Demokratisches Forum der Banater Berglanddeutschen [Democratic Forum of the Germans in the Mountainous Banat]. Apart from their local cultural value, theese ones might be taken for representing us as a particular region and community in Europe.

This is a project of Caras-Severin County Council, the County of Caras-Severin Public Library ”Paul Iorgovici”, the Democratic Forum of the Germans in the Mountainous Banat and the German Association for Adults’ Culture and Education Resita, with dr. Ada Cruceanu-Chisăliţă’s help.

1. Cave with Bones: Homo Europaeus (Human prehistory)
2. Caransebes: Tibiscum, Roman castra and municipium (2^nd– 6^th century AD)
3. Baile Herculane: the old center of the resort in the 19^th – 20^th century (beginning with 153 AD – epigraphical dating of the Roman AD MEDIAM resort)
4. Oravita: The Old Theater ”Mihai Eminescu” (1817)
5. The Banat Semmering / Anina – Oravita: High Railroad (beginning with 1847)
6. Resita: Steam Engines Museum (open air): 16 engines, including the first one made in Resita, 1872
7. Caransebes: The Town Hall (1903)
8. Resita – Valiug: The Hydro energetic System (1903 – 1907)
9. Rusca Montana: Monument of Tourism (1936)

„Monuments historiques et sites du patrimoine culturel

dans le Banat montagneux, Roumanie”

Un projet pour célébrer la Journée de l’Europe, le 9 mai 2020

Pendant 9 jours, du 8 au 16 mai 2020, de brèves présentations de 9 monuments et sites du patrimoine culturel du département de Caras-Severin paraîtront sur la page Facebook de la Bibliothèque départementale „Paul Iorgovici” et du Forum Démocratique des Allemands (adresse: Demokratisches Forum der Banater Berglanddeutschen). Outre leur valeur culturelle locale, ceux-ci nous représentent à la fois en tant que région et en tant que communauté en Europe.

Il s’agit d’un projet du Conseil du département de Caras-Severin, de la Bibliothèque départementale „Paul Iorgovici”, du Forum Démocratique des Allemands de Caras-Severin et de l’Association Allemande de Culture et d’Education des Adultes Resita, avec le soutien de Dr Ada Cruceanu-Chisăliţă.

 

1. La grotte aux os: Homo europaeus (préhistorique)
2. Caransebes: Tibiscum (IIe – VIe siècle après JC)
3. Baile Herculane: Le Centre historique (à partir du XVIIIe siècle / datation épigraphique 153 après JC – informations historiques concernant la fondation des thermes „AD MEDIAM”)
4. Oravița: Le Vieux Théâtre „Mihai Eminescu” (1817)
5. Le Semmering du Banat (depuis 1847)
6. Resita: Le Musée des Locomotives (1872 – la fabrication de la première locomotive)
7. Caransebes: L’Hôtel de Ville (1903)
8. Resita – Valiug: Le Système hydroélectrique (1903 – 1907)
9. Rusca Montana: Le Monument du Tourisme (1936)