Duminica, Biserica romano-catolică „Preasfânta Treime” din cartierul reșițean Lunca Bârzavei și-a sărbătorit hramul. În prima duminică după Sărbătoarea Rusaliilor, conform calendarului romano-catolic, se sărbătorește Duminica Preasfintei Treimi.

Sfânta Liturghie de hram a fost celebrată în curtea bisericii, în fața intrării principale, de către părintele paroh Attila Puskás, care slujește aici din toamna anului trecut. Partea muzicală a Sfintei Liturghii a fost oferită de corul tinerilor, îndrumați fiind de cantorul bisericii, Mihai Cristea, și de profesorul de muzică Cristian Roșoagă.

De amintit este faptul că în toamna acestui an se vor împlini 20 de ani de la înființarea noii parohii printr-o Sfântă Liturghie, celebrată la 1 septembrie 2000 de episcopul diecezan de atunci al Timișoarei, mons. Martin Roos, asistat fiind de vicarul general László Böcskey (astăzi episcop de Oradea), de parohul reșițean József Csaba Pál (astăzi episcop de Timișoara) și de parohul de atunci bocșan, Adalbert Jäger (în prezent canonic diecezan și paroh în Timișoara). Prezenți atunci au fost în spirit ecumenic, protopopul Reșiței, dr. Vasile Petrica, și pastorul reformat Makay Botond. Cu prilejul înființării noii parohii a fost instalat și primul preot-paroh, în persoana lui Simon Ciubotaru.

După Sfânta Liturghie celebrată cu prilejul înființării noii parohii, a avut loc vernisajul expoziției de icoane a artistei plastice reșițene Maria Tudur.

Erwin Josef Țigla

Una dintre misiunile culturale însușite de către Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și de către Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița este cea de a reaminti iubitorilor de cultură și spiritualitate personalitățile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spațiu de interferențe culturale.
De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate aproape uitată în Banatul Montan, dar care s-a născut la Reșița. Câteva date biografice despre cel comemorat:

Julius Meier-Graefe

Julius Meier-Graefe s-a născut la Reșița, la 10 iunie 1867. Mama lui a murit imediat după nașterea sa și a fost înmormântată în cimitirul german din cartierul Muncitoresc. În anii tinereții am mai știut locul acestui mormânt, chiar fotografiindu-l. Tatăl său, inginerul Eduard Meier, a fost pentru o perioadă angajat la uzinele reșițene. După studii inginerești la München, Julius Meier-Graefe a urmat, după plecarea sa la Berlin în anul 1890, studii de istorie și istorie a artelor plastice.
Prima sa lucrare de critică de artă, redactată în anul 1894, se referă la Edvard Munch. În anul 1895 avea să devină unul dintre întemeietorii revistei „Pan“, din a cărei redacție s-a retras după un an. Apoi, trăind mai ales la Paris, Julius Meier-Graefe s-a transformat într-unul dintre cei mai buni cunoscători ai picturii franceze din secolul al XIX-lea. În scrierea sa în trei volume (apărute: 1904, 1914 – 1924) „Istoria dezvoltării artei moderne“, i-a consacrat impresionismului francez un loc aparte. Această lucrare precum și „Cazul Böcklin“ (1905) i-a adus reproșul că ar fi polemizat la adresa artei germane. Julius Meier-Graefe a scris monografii importante despre mulți artiști plastici, printre care Paul Cézanne și Vincent van Gogh. Cu pana ascuțită și limbă ageră, el a scris și publicat multe materiale despre arta plastică contemporană lui.
Este cunoscut ca unul dintre importanții antemergători ai impresionismului. Istoricul de artă plastică și scriitorul Julius Meier-Graefe a murit la 5 iunie 1935, în Vevey, Elveția.

Anul acesta, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a marcat împlinirea a 85 de ani de la trecerea în eternitate a lui Julius Meier-Graefe printr-un plic filatelic ocazional și o ștampilă adecvată.

 Ca una dintre nopțile negre în istoria României poate fi considerată și cea din 17 / 18 iunie 1951, de Praznicul Rusaliilor, când a început, pentru peste 40.000 de locuitori ai zonei de graniță a României cu Iugoslavia, calvarul deportării în Bărăgan.

An de an, atât în ziua de 9 martie, dar și de Sărbătoarea Rusaliilor, Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Deportaților în Bărăgan, condusă, în calitate de președinte, de Cornelia Fetea din Oravița, comemorează victimele acestei traume, prin diferite manifestări, organizate la Reșița, la Oravița sau în alte localități ale județului.

Despre perioada deportării în Bărăgan, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin posedă în fondurile ei, câteva cărți ce ilustrează acest subiect, care pot fi consultate la sala de lectură în baza unei programări. Amănunte și prin mail, la adresa: contact@bjcs.ro

Acum, de Rusalii, să ne aplecăm capul în fața celor care au suferit ororile regimului din acea perioadă!

Erwin Josef Țigla

Deși titlul acestui eseu poate stârni mirare, el exprimă un adevăr istoric de netăgăduit: un jurnalist – membru al sindicatului ziariștilor – s-a aflat pe cele mai râvnite trepte de prestigiu, autoritate și demnitate oficială în România, personalitatea acestui putând fi evocată într-o ipostază multiplă:  șef de stat, prim ministru, academician, jurnalist, ocupant al celui mai înalt scaun într-o ierarhie inaccesibilă laicilor !

Din nefericire, astăzi, numele lui este ignorat în breasla jurnaliștilor, deși opiniile sale privind menirea ziaristicii sunt valabile și în zilele noastre. Ca urmare, vom prelua dintr-un articol semnat de jurnalistul ajuns pe treptele cele mai înalte ale vieții sociale din țara noastră câteva pasaje ilustrative.

Iată ce declara acesta: ”Am scris în toate ziarele și revistele[1], pe cât mi-au îngăduit puterile și numeroasele mele ocupațiuni oficiale”.

Scrisul, pe care îl practica acesta încă de pe băncile liceului, era o îndeletnicire  nobilă, care avea menirea de a asigura coeziunea, contribuind și la ”apărarea intereselor vitale ale neamului”. Divergențele de păreri, polemicile exprimate în articolele de ziar erau trecătoare, afirmă acesta, fiindcă ”fruntașii neamului continuau iarăși închegați munca lor pentru rezolvarea norocoasă a unor probleme de interes obștesc”.

Progresele uriașe – naționale, culturale, economice, sociale – înfăptuite de poporul român după Marea Unire, au condus la schimbarea condițiilor de viață, totuși ziaristica română n-a evoluat în bine, părăsind în mare parte terenul îndemnurilor spre muncă pașnică. ”Participarea noastră la conducerea treburilor publice a sporit poftele de îmbogățire, râvna după slujbe nemeritate, și mai ales a răscolit patimile politice, încât o mare parte din energiile de muncă ziaristică, și peste tot publică, se pierde în lupta dintre oameni, în paguba unei munci pozitive de progres.”

Acceptând frământările pătimașe, exprimate în articolele de presă, ca fiind fenomene inerente vieții publice, autorul consideră că ziaristica va trebui să revină la înălțimea ei principială de odinioară.

În special unele ziare ”trebuie să se înalțe din nou deasupra preocupărilor de grupări interesate, îndreptând atenția intelectualilor spre o muncă productivă, pozitivă, propovăduind pretutindeni cinstea și combătând corupția ce s-a încuibat așa de adânc în viața publică, și călăuzindu-se peste tot de dorul binelui obștesc.”

      Nu este nevoie ca toți să intre în luptele politice pătimașe, spune autorul, fiindcă ”sunt destule alte terenuri de activitate publică.”

Cu trecerea timpului, în pofida multor greutăți, o nouă mentalitate în ziaristică trebuie să învingă, pentru a cuceri opinia publică, „atât de înveninată de patimile politice, care prezintă poporului pe fruntașii lui în culori negre, discreditându-se reciproc”,

În caz contrar, „poporul  se va dezobișnui de respectul oricărei autorități și de stima către orice fiu ieșit din sânul său, ceea ce ar  fi o serioasă primejdie”.

În finalul articolului său, cel care semna, plin de nostalgie, ”un fost ziarist” adresa următorul îndemn:  „Deci, iubiți colegi, examinați posibilitățile și folosiți mijloacele ce credeți că duc spre înălțimea indicată”.

Articolul pe care l-am evocat aici este scris în luna Septembrie 1927[2]  de Elie Cristea, Fost ziarist,  membru al Academiei Române, având calitatea de membru de onoare al Sindicatului Presei Române din Ardeal și Banat, autorul articolului fiind nimeni altul decât Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu numele Miron Cristea, component al Regenței, forul colectiv de conducere al statului care, în conformitate cu prevederile Constituției în vigoare, dată fiind moartea suveranului Ferdinand, exercita prerogative regale pe durata minorității succesorului tronului[3],

Participând la Congresul ziariştilor[4], ținut la București, în luna decembrie 1922, în luarea sa de cuvânt,  Mitropolitul Primat sublinia „datoria ziaristului”, obligația ca acesta să cunoască tradiţia şi să o prezinte tineretului și societății, în scopuri educative.

Cu același prilej,  el rostește o altă cuvântare la ceremonia de sacralizare a Palatului ”Sindicatului Ziariștilor” din București, din 20 Noiembrie/ 3 Decembrie 1922,  subliniind din nou sentimentul apartenenței sale la breasla jurnaliștilor, declarând, ca ”fost ziarist”: ”invitarea aceasta ne-a cauzat o bucurie deosebită, putând constata, că presa română și în deosebi cei de la conducerea acestui Sindicat, apreciază în deplină măsură frumoasele tradiții bisericești și de credință religioasă, care – alăturea de cele naționale – stau la temelia pe care s–a dezvoltat până acum neamul românesc și țara lui”.

Miron Cristea, la acea dată Mitropolit Primat, ”binecuvântează munca, ce se va desfășura din acest palat”, urând ”presei române să devină și să rămână o putere cât mai simțită a vieții noastre naționale” .

El notează în jurnalul său: „În 3 decembrie am sfinţit eu personal palatul Sindicatului Ziariştilor, din Bucureşti. Erau şi ziarişti francezi, olandezi şi elveţieni. Am vorbit şi eu. Desigur că era o notă originală în discursul meu, care dădea ziariştilor români îndrumări pentru viitor”[5]

Elie Miron Cristea a fost nu numai Patriarhul Reîntregirii Neamului, nu doar Primul ministru al României, în fruntea unui guvern de uniune națională, timp de mai bine de un an, ci și un mare ziarist, care nu a uitat niciodată să sublinieze atașamentul său față de valorile și idealurile muncii de jurnalist.

                                                                                                             Dan Toma Dulciu/UZPR

                                                                                                                                 Viena

                                                                                                                             01.06.2020

[1] Familia, Lumina, Rândunica, Corespondența Română, Luceafărul,  Libertatea, Lupta, Foaia Poporului, Deutsche Volksblatt (Viena), Tribuna, Dreptatea, Gazeta Transilvaniei, Apostolul, Telegraful Român, Românul, Foaia Diecezană ș.a.

[2] ” Almanahul  Presei Române din Ardeal și Banat -1927, (p.27). Înființat în anul 1920, Sindicatul Presei Române din Ardeal și Banat a fost dizolvat în anul 1948, bunurile și întregul patrimoniu fiind preluate de Uniunea Sindicatului Artiștilor, Scriitorilor și Ziariștilor (USASZ).

[3]  Articolul 83 din Constituție.

[4]  I. Mihălcescu, „I.P.S. Mitropolit Primat la Congresul Ziariştilor”, în BORom, XLI, 1922– 1923, 3, pp. 223–225.

[5] Elie Miron Cristea, Corespondenţă, Documente, Memorii.  Contribuţii istorice privind perioada 1918–1939, Sibiu, 1987, p. 349.

(dialog cu Ciprian Nicolae ROMAN, manager al Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara)

– Ce înseamnă pentru dvs., în calitate de manager, coordonarea activității Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara?

– Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara este o instituție din subordinea Consiliului Județean Hunedoara, structurată pe trei domenii de activitate culturală și educațională: Ansamblul Focloric Profesionist „Drăgan Muntean”; Școala Populară de Arte; Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Activitățile celor trei departamente sunt concepute cu o strânsă legatură între ele – elevii claselor Școlii Populare de Arte (280 de elevi la canto, dans, instrumente) reprezintă „pepiniera” Ansamblului nostru și nu numai (foarte mulți dintre ei, atunci când pleacă în marile centre universitare ca și studenți, activează în cadrul altor ansambluri de prestigiu din orașele universitare).

Activitatea Ansamblului este sustinută din punct de vedere logistic, metodologic și artistic de către colegii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” pune în scenă și transmite publicului forma finală a cercetărilor, culegerilor, momentelor coregrafice sau instrumentale, asigură suportul pentru toți colaboratorii, astfel încât beneficiarul final – publicul, participă la evenimente de bună calitate, organizate de specialiști în domeniu, după reguli și criterii bine stabilite.

Am descris, succint, modul în care se desfășoară activitatea Centrului. Coordonarea acestor activități, pentru mine  reprezintă, pe lângă o mare responsabilitate (suntem o institutie care ne adresăm marelui public,  finalul acțiunilor noastre le judecă publicul) și o împlinire a activității mele profesionale, pentru că, în calitate de manager, am încercat să îndrept anumite lucruri pe care le cunoșteam din activitatea artistică și cu care nu eram de acord (repertorii slabe ale unor participanți la actul cultural, lipsa repetițiilor, apariția și influența unor persoane străine de acest domeniu etc.).

Toate aceste lucruri se regăsesc în proiectul meu de management, încercând de la an la an să îmbunătățim, să venim cu noutate în coordonarea acestor activități, iar ca exemplu, cred că este un lucru important faptul că în anul 2019 am avut un număr de aprox. 50 000 de beneficiari (oameni prezenți fizic la evenimentele noastre – Festivalul Concurs „Drăgan Muntean”, Serbările Naționale Țebea, Festivalul Taragotului, Costești, Poienița Voinii, Târgul Meșterilor Populari etc).

– Care vă sunt satisfacțiile responsabilității de manager?

– Au fost multe momente de satisfacție, de împliniri, în cei trei ani de când conduc această instituție. Este un domeniu de activitate în care rezultatele nu vin imediat, apar în timp.

Dacă ne gândim la faptul că, astăzi județul Hunedoara are un ansamblu profesionist, care poate sta alături de prestigioase ansambluri din țară, înființate în urmă cu 50 – 60 de ani (cu tradiție  și rezultate în domeniu) – este o mare satisfacție.

Dacă în urmă cu 4-5 ani Școala Populară avea 80-100 de elevi, astăzi avem 280 de elevi la clase din Deva, Hunedoara, Petroșani, Brad, iar cererile de înscriere depășesc cu mult capacitatea noastră logistică și administrativă (săli de clasă, profesori etc.).

Invitațiile pe care le primim pentru a participa la festivaluri și evenimente de amploare alături de ansambluri precum „Transilvania” din Baia Mare, „Banatul” din Timișoara, „Doina Gorjului” din Tg. Jiu, „Baladele Deltei” din Tulcea – ne oferă de asemenea mari momente de satisfacție, mai ales atunci când publicul din mari orașe ale țării aplaudă reprezentațiile noastre, iar noi spunem cu mândrie că „Venim din Hunedoara!”

Suntem onorați atunci când oameni de cultură, recunoscuți la nivel național, se oferă să semneze un articol în revista noastră de specialitate „Miorița” revistă ce apare anual, ajunsă în 2019 la numărul 25.

Ceea ce este însă foarte important, este faptul că am fost și suntem sprijiniți la un nivel maxim de încredere de către Consiliul Județean Hunedoara. Am spus și voi spune tot timpul acest lucru, nimic din ce am enumerat mai sus nu ar fi fost posibil fără Consiliul Județean Hunedoara.

>>>>>>>>>>>> Citește articol întreg

(dialog cu ing. Haralambie VOCHIȚOIU director general la SC Euro Jobs București – Petroșani, fost senator – lider de grup în Parlamentul României)

 – Am aflat că dovediți mult entuziasm în activitatea zilnică. Este adevărat?

– Atunci când faci ce îți place, da, faci cu entuziazm. Eu, alături de colegii mei suntem implicați în derularea de proiecte cu ajutorul cărora ajutăm comunitatea să se dezvolte. Proiectele se derulează în aproape toată România și municipiul București. Persoanelor care în acest moment au dificultăți în dezvoltarea profesională pentru ocuparea unui loc de muncă calificat sau pentru a avansa pe un post mai bun li se oferă gratuit mai multe cursuri  de calificare/ recalificare sau chiar evaluări de competențe.

Furnizăm calificare pentru toate categoriile socio profesionale inclusiv pentru cadre didactice și cadre medicale.

De asemenea, suntem autorizați pentru prelucrare și arhivare documente – singura  arhivă din județ, în acest moment avem 1,7 km de spațiu de depozitare.

Am reușit să aducem digitalizarea și tehnologia Blockchain. Colegii mei au fost instruiți și acum pot spune că sunt familiarizați cu această nouă tehnologie care este viitorul în tot ce înseamnă documente, indiferent de domeniul de activitate.

– Cum stați cu politica? Pe ce „pedală” mai accelerați?

– Am făcut politică la cel mai înalt nivel, am cunoscut oameni importanți ai vieții politice și eu cred că în cei 4 ani în care am fost senator, fiind chiar la conducerea Senatului României, am făcut legi care au ajutat la creșterea veniturilor pensionarilor minieri, a jurnaliștilor, a celor din armată și chiar a polițiștilor comunitari.

Am inițiat statutul ceferiștilor, am instituit pensia minimă pentru agricultori, am fost alături și de iubitorii de animale în demersul lor de protejare a necuvântătoarelor.

În acest moment nu fac parte din niciun partid politic, dar sunt atent la tot ce se întâmplă pe scena politică.

Promit că voi susține din afara politicii oameni care îmi inspiră încredere, indiferent de culoarea politică.

– Cum vă mai implicați în viața comunității?

– Plătind salarii consistente, bonusuri și asigurând dezvoltarea personală și profesională la peste 100 de oameni care constituie grupul de colaboratori cel mai apropiat. Acești oameni au diverse activități și responsabilități.

Plătim lunar la ANAF și taxe locale, aproximativ 100.000 euro.

Am devenit prin munca noastră unul dintre cel mai mare contribuabil regional, Euro Jobs a devenit o firmă fanion pe piața forței de muncă din România și un jucător important în absorbția de fonduri Europene pentru entități publice și private.

De două ori pe an suntem implicați în plantarea de pomi fructiferi sau de brazi în zona Petrila la Pro Pescar unde peisajul face concurență cu Elveția. Acolo, noi am făcut un obicei de a planta pomi pentru a înfrumuseța zona, dar și de a ajuta la stabilizarea solului de steril depozitat de-a lungul timpului.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă oferim copiilor și persoanelor în vârstă pachete cu mici bucurii. Chiar dacă nu facem public aceste acțiuni, ele sunt deja un obicei al grupului nostru de colegi care se mobilizează și duc aceste pachete celor care au mai multă nevoie de ele.

– Care vă sunt gândurile de viitor?

– Vreau să ajungem în top 10 firme din România.

Vreau să mă bucur cât mai mult de familia mea restrânsă, să mă bucur de familia extinsă – colegii mei și să ne implicăm activ în comunitatea unde ne desfășurăm activitățile.

– Ce transmiteți din Valea Jiului, unde de altfel ați locuit, cititorilor noștri?

– Nu mai locuiesc de mult doar în Valea Jiului, dar  niciodată nu voi uita că mă trag din acestă zonă frumoasă, din județul Hunedoara, care după părerea mea este leagănul poporului român și le transmit tuturor cititorilor dumneavoastră cele mai bune gânduri și îndemnul să facă din acestă perioadă interesantă, cea mai mare oportunitate a vieții lor.

Au consemnat Ioan Vlad/ UZPR, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

În prezent se lucrează la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” la panotarea unei miniexpoziții de Ziua Copilului, cu lucrări realizate de Natalia Georgia Pojar, elevă în clasa a III-a, secția germană, Colegiul „Diaconovici – Tietz”. Bineînțeles, nu va fi organizat un vernisaj tradițional, dar dacă situația pandemică se va înbunătății, expoziția va putea fi vizitată după 15 iunie, în cazul în care vor fi ridicate restricțiile privind activitățile culturale.

Natalia Georgia Pojar este membă a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, câștigând două premii până în prezent: în martie 2015, Premiul de originalitate la concursul „Arte Mici” – categoria 3 – 6 ani, iar anul acesta, în luna martie, a câștigat Premiul al II-lea la același concurs – categoria 7-10 ani, ambele concursuri fiind organizate la Motru. Până la posibilitatea vizitării  expozitiei, lucrările expuse vor putea fi vizualizate pe paginile de facebook ale Bibliotecii Județene PAUL IORGOVICI Caraș-Severin și ale Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin începând cu 1 iunie.

În atașament, câteva gânduri despre expoziția Nataliei, scrise de criticul de artă reșițean Ada D. Cruceanu.

Erwin Josef Tigla

Uluitoarea explozie cromatică din lucrările Nataliei ar fi fost, poate, doar un joc „de-a culorile”, dacă în expoziție nu ar fi prezente compozițiile și peisajele denotând o gândire plastică și o „tehnicitate” cu totul aparte, de întâlnit numai în cazurile adevăraților plasticieni, indiferent de vârsta sau pregătirea lor în domeniu. Prin intermediul acestora, revenim la lucrările „joc de culoare” și înțelegem că și acestea sunt, în fapt, rodul unei „viziuni” tematice în care culoarea este supusă, punctual, cu o fluiditate matur stăpânită, fiecărei secvențe din „gândul creator” al foarte tinerei artiste.

Personal, sper ca în expoziția „live” să pot descoperi și multe alte detalii ale plasticii Nataliei, la primul ei deceniu de viață și jumătate de deceniu de creație plastică, între altele (ca o mare curiozitate), dacă a lucrat / lucrează „la cuțit” sau, de pildă, ce gândește despre perspectivă și cum o impune în lucrările ei.

La acest moment, al PERSONALEI „on line”, nu aș putea decât să îmi exprim o deplină încredere în talentul, forța și educația artistică a unui deja și viitor convingător pictor, Natalia Georgia Pojar.

 Ada D. Cruceanu

Octavian Doclin

Piglaisul

A rămas în memoria

ochilor lui de copil

piglaisul

care purtat cu măiestrie

aşa cum numai ea ştia

de mîna mamei sale

îi netezea gulerul alb al cămăşii

jarul dinlăuntrul lui

cu cît dura mai mult

alunecarea piglaisului cu atît parcă

se aprindea mai tare

împrăştiind scîntei nemaivăzute

i-luminînd mai puternic

şi ochii lui fragezi

albul gulerului cămăşii de atunci

vrea să-l umple el acum şi aici

tînjind după măiestria şi puterea

mîinii mamei de pe vremuri.

23 nov. 2018

PS

Astăzi, alături de cărţile lui dragi / tot aşa de nedespărţit păstrate, / stau piglaisurile copilăriei / pictate cu o altă măiestrie, / de mîna minunată / a naivului, ca şi el, Mihai Vintilă.

O coincidență dureroasă… 

Astăzi, 28 mai, primeam de la Timișoara cartea lui Tavi, pe copertă cu una din Iernile de basm ale lui Mișu Vintilă (carte – Gordian, 2020), o coincidență dureroasă! Primul poem din primul ciclu al cărții (Privirea peste umăr): parcă anume scris pentru ceva ce trebuia sa vină…

Un gând de rămas bun pentru „cel mai doctor dintre pictori și cel mai pictor dintre doctori”,

Ada D. Cruceanu

Având la bază liniile directoare emise de Institutul de Sănătate Publică din Marea Britanie (https://www.gov.uk/government/publications/covid-19-decontamination-in-non-healthcare-settings/covid-19-decontamination-in-non-healthcare-settings) – după cum ne informa Sorin Gabriel ISTRATE (în foto), consilier – ITM Hunedoara vine cu noi recomandări ce se adresează angajatorilor din sectoarele non medicale, care trebuie să asigure servicii de curăţenie în unităţi. Scopul vine în sprijinul angajatorilor pentru luarea unor măsuri de prevenire şi protecţie, acestea necesitând a fi adaptate la unicitatea și specificitatea fiecărei întreprinderi/unități.

Potrivit Legii nr. 319/2006, actualizată, angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. De asemenea, lucrătorii trebuie să-şi îndeplinească sarcinile de muncă în conformitate cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de infecție cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2) şi să prevină expunerea altor persoane care ar putea fi afectate de acţiunile/omisiunile lor.

La reluarea activităţilor din sectoarele non medicale trebuie respectate măsurile pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi a altor participanţi la procesul de muncă şi trebuie luate măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus (SARS-CoV-2).

Activităţile de curăţenie se desfăşoară în toate întreprinderile/unităţile şi pot implica expunerea lucrătorilor la riscuri profesionale. Pentru a preveni infecția cu noul coronavirus în cursul realizării acestor activităţi, angajatorii trebuie să pună în aplicare măsuri tehnice, organizatorice, igienico-sanitare sau de altă natură care să vizeze securitatea şi sănătatea în muncă.

Riscul de infecţie cu noul coronavirus pentru lucrătorii ce desfăşoară activităţi de curăţenie depinde de mai mulți factori, dintre care se menţionează: tipul suprafeţei contaminate; cantitatea de virus diseminată; timpul de expunere la virus al persoanei contaminate.

Riscul de infecție cu noul coronavirus din mediul de muncă ce a fost contaminat, scade în timp. Nu se poate şti cu exactitate momentul în care riscul de contaminare cu noul coronavirus dispare, însă se consideră că acesta scade semnificativ după 72 ore.

Angajatorii trebuie ca, atunci când lucrătorii ajung la locul de muncă şi înainte de începerea activităţii, să organizeze luarea temperaturii corporale şi să admită la lucru numai persoanele sănătoase.

De asemenea, angajatorii pot lua următoarele măsuri de prevenire şi protecţie: Instruiţi lucrătorii cu privire la prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus la efectuarea activităţilor de curăţenie, pe baza recomandărilor autorităţilor competente; Informaţi lucrătorii şi alţi participanţi la procesul de muncă referitor la obligativitatea respectării instrucţiunilor proprii de SSM şi la păstrarea unui comportament preventiv, inclusiv prin afişarea unor informații furnizate de autoritățile medicale competente privind prevenirea răspândirii noului Coronavirus (spre exemplu: la intrare, în cele mai vizibile locuri, transmiterea prin e-mail sau prin intermediul altor instrumente de comunicare); Asiguraţi echipamente individuale de protecţie (spre exemplu: măști de protecţie, mănuși de protecție etc.) şi verificaţi corecta utilizare a acestora iar, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie, acordaţi echipamente individuale de protecţie noi care să protejeze lucrătorii împotriva COVID-19; Stabiliţi măsuri igienico-sanitare, cu consultarea medicilor de medicina muncii; Instruiţi lucrătorii cu privire la asigurarea unei igiene respiratorii corecte conform recomandărilor autorităţilor din domeniul sănătăţii; Acordaţi, în mod gratuit, materiale igienico-sanitare (săpun, prosoape hârtie, dezinfectanţi etc.) care să prevină răspândirea infecției cu noul Coronavirus; Limitaţi contactul dintre persoane, luaţi măsuri pentru păstrarea distanţei de siguranţă, evitaţi activitățile colective (evitați expunerea lucrătorilor la contact direct/interacțiune cu un număr mare de persoane, formarea zonelor aglomerate în cadrul proceselor de muncă etc.); Asiguraţi controlul medical periodic al lucrătorilor, conform cerinţelor legale şi având în vedere dispoziţiile direcţiilor de sănătate publică judeţene.

La efectuarea activităţilor de curăţenie la locurile de muncă unde a desfăşurat sarcini de muncă un lucrător suspectat de COVID-19 sau confirmat că ar avea această boală, se va folosi obligatoriu echipament individual de protecţie, care trebuie să cuprindă mănuşi şi mască de protecţie. După utilizare, acestea se vor arunca şi nu se va încerca decontaminarea şi refolosirea lor. Ulterior, mâinile se vor spăla cu săpun şi apă minim 20 de secunde.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

În întreaga Episcopie a Devei și Hunedoarei – după cum ne informa recent Pr. Consilier Social Dumitru DINIȘ –  sub directa îndrumare a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, preotului consilier, părinților protopopi și a preoților responsabili cu asistența socială, în fiecare protopopiat s-au constituit comitete de acțiune, formate din preoți și credincioși voluntari din toate parohiile, care au intrat în legătură cu Comitetele locale pentru situații de urgență de la nivelul primăriilor din zona Protopopiatului respectiv, pentru identificarea modalităților de spijin umanitar din partea Bisericii.

De asemenea, prin intermediul consilierului social eparhial s-a organizat la Centrul Socio-Medical Sf. Nectarie din Deva, o ,,celulă de criză” cu funcționare permanentă, pentru primirea solicitărilor de la Patriarhie prin TelVerde, spre a le redirecționa pentru rezolvare în teritoriu.

Ajutoarele (acolo unde au existat posibilități) au fost distribuite după următoarea prioritizare: persoanele autoizolate sau în carantină, persoanele bolnave, persoane vârstnice, persoane care nu au resurse materiale pentru susținere sau nu au aparținători. Acestea au fost acordate punctual, iar sprijinul a constat în hrană caldă, pachete cu alimente, materiale igienico-sanitare de primă necesitate, consiliere, efectuarea de cumpărături ș.a.

În acest context au mai fost încheiate parteneriate între  autoritățile locale, protopopiate sau parohii, fundații sau asociații care au putut să vină în sprijinul acestui program de intervenție.

În cadrul programului, au fost sprijinite 694 de persoane izolate, 1057 de persoane vârstnice rămase singure din cauza măsurilor impuse de starea de urgență și 1110 cazuri sociale, în total însumând 2861 de solicitări de sprijin onorate cu ajutorul angajaților din Biserici și a voluntarilor din fiecare parohie.

Au fost donate unui număr de 11 centre rezidențiale pentru copii și adulți cu sau fără dizabilități precum și unui număr de 5 spitale din județ și fiecărui preot din eparhie, materiale igienico-sanitare și echipamente de protecție.

În Episcopia Devei și Hunedoarei s-a derulat un program special de ajutorare a elevilor, prin acordarea a 250 de tablete, în vederea facilitării participării elevilor la Școala Online, iar pe parcursul anului școlar 2019/2020, ajutoarele către elevii aflați în dificultate s-au cifrat la suma de  peste 130000 de lei reprezentând atât tabletele distribuite ficărui elev în parte, cât și rechizitele școlare oferite la începutul anului școlar.

            Tabletele au fost distribuite de consilierul cu probleme de tineret și învățământ și consilierul social, în toată eparhia, fiind înmânate personal fiecărui elev.

În cadrul protopopiatului Deva, pe lângă parohia Nădăștie funcționează Asociația D.A.R. – Dăruiește, Ajută, Răsplătește care a încheiat protocol de colaborare cu DGASPC în vederea ajutorării celor aflați în nevoi. Protocolul s-a încheiat pentru a sprijini persoane aflate în dificultate din cauza virusului SARS-CoV-2 cu pachete cu alimente și produse igienico sanitare.

Parohia Hațeg I prin parteneriat cu Restaurant Rustic și Restaurant Yasmin a desfășurat un program de acordare a unei mese calde zilnic unui număr de 10 familii aflate în nevoie.

Centrul de îngrijire bătrâni ,,Bunicii Văii Jiului” s-au aflat în izolare timp de 14 zile împreună cu tot personalul, fiind ajutate de către Protopopiatul Petroșani cu alimente neperisabile.

Brutăria „Happy Bread” din Hunedoara și Brutăria „Panaur” din Deva, Moara „Boromir” din Deva, Spitalul „Andivet” din Deva, depozitul „Caminico” S.R.L. Deva au sprijint împreună cu Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei, Spitalul de Urgență Deva și Casa familială pentru copii cu dizabilități Hunedoara, Centrul de Asistență pentru bătrâni din Brănișca, cu produse de panificație, apă îmbuteliată, alimente, fructe și materiale igienico-sanitare.

Asociația „Sf. Apostoli” din Petroșani, coordonată și susținută consistent de domul Toma Gheorghe, în parteneriat cu Protopopiatul Petroșani, prin voluntarii de la Crucea Roșie, au oferit masa caldă zilnic unui număr de peste 70 de persoane.

Cantina socială a Episcopiei Devei și Hunedoarei a oferit alimente pentru prepararea mesei la domiciliu, pe tot parcursul stării de urgență, precum și desert pentru beneficiarii Adăpostului de Noapte din Deva.

Dorim să mulțumim tuturor celor implicați pentru că, deși credincioșilor le-a fost interzis să participe la sfintele slujbe fiind ținuți departe de Sfântul Altar, în cadrul programului de ajutorare a celor afectați de pandemie, Eparhia Devei și Hunedoarei a oferit, prin jertfa lor, ajutoare solicitanților în valoare de 332157 de lei, iar tot acest efort depus de credincioșii și preoții eparhiei noastre s-a desfășurat sub atenta îndrumare a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei.

Au consemnat: Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș

Suntem într-un an crucial, cu semnificații profunde pentru destinul nostru istoric: se împlinesc 100 de ani de când a avut loc consacrarea juridică internațională a României, prin Tratatul de la Trianon de la 4 iunie 1920. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își exprimă bucuria de a semnala faptul că statul român încă există pe hartă, în ciuda presiunilor și asediilor politice exercitate continuu asupra lui, în toată această perioadă de 100 de ani. Ne întristează în același timp comportamentul abulic al clasei politice actuale care, în ultimii 30 de ani, nu a făcut decât compromisuri incalificabile cu forțe politice și economice interne și externe, negociind vânzarea cu toptanul și paralâcul a tot ce a însemnat și înseamnă „Grădina Maicii Domnului”. Iar tolerarea în mediul politic a hibridului UDMR – entitate constituită ca ONG și funcțională ca partid politic – reprezintă cea mai respingătoare promiscuitate a clasei noastre politice. A ÎNTREGII CLASE POLITICE! Așa s-a ajuns la situația rușinoasă în care, chiar înainte de centenarul Trianonului, un proiect secesionist a trecut tacit de Camera Deputaților, încurajând separarea de România a unui teritoriu străvechi românesc: proiectul privind autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc.
Faptele sunt consumate. Scandalul de extracție stradală, care a cuprins și legislativul, și executivul României, capătă valoarea unui autodenunț caricatural al propriilor incapacități de înțelegere a problemei naționale. Problemă al cărei arhetip îl reprezintă Marea Unire de la 1918, cu pandantul ei internațional – Tratatul de la Trianon.
Cu îndreptățirea pe care ne-o dă, prin atitudinea publică, implicarea noastră în problemele care frământă societatea și națiunea, noi, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, deplângem modul îndoielnic prin care decidenții noștri au gestionat pregătirea acestui eveniment de mare importanță pentru existența noastră în Europa și în lume: 4 iunie, Tratatul de la Trianon.
Și pentru că acest tratat e atât de contestat de țara „vecină și prietenă” Ungaria, al cărei guvern a investit 300 de milioane de euro în așa-zisul proiect „Trianon 100” (de fapt, „Anti-Trianon 100”) e bine să reiterăm câteva argumente istorice de drept internațional, începând cu Declarația de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.
În deplină rezonanță cu valul revoluționar și aspirațiile democratice care animau societatea în statele Europei centrale și răsăritene, inclusiv în Austria și Ungaria, poporul român autohton din Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, etc. și-a exercitat, în 1918, un drept fundamental, în conformitate cu principiile de drept ale popoarelor, recunoscute și în acțiune pe plan internațional. Respingând propunerile ungare, de aceeași factură cu cele făcute anterior de Casa de Habsburg, românii au decis și ei, ca și popoarele slave asuprite, să uzeze de dreptul lor de a-și alege singuri soarta. Votul în unanimitate al delegaților a constituit baza juridică, legalizarea actului, enunțat de președintele Gheorghe Pop de Băsești: „Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile Ungariei (Partium – n.n.) a primit rezoluțiunea prezentată prin Vasile Goldiș în întregimea ei și astfel unirea acestei provincii românești cu țara-mamă… este pentru toate veacurile decisă!”.
Adunarea Națională, având caracter de Constituantă și fiind organ legislativ și al suveranității naționale pentru poporul român trăitor în Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar, Maramureș, etc., hotărârile sale au avut putere de lege, păstrată și astăzi, în conformitate cu principiile de drept internațional în baza cărora au fost adoptate. Din punct de vedere juridic așadar, Unirea teritoriilor românești din fost monarhia dualistă cu patria-mamă, decretată de Adunarea Națională Constituantă de la Alba-Iulia, necondiționat, în baza dreptului inalienabil al românilor din respectivele teritorii la autodeterminare și suveranitate națională, a fost cu un an și șase luni anterioară semnării tratatului de pace româno-ungar, un act legiferat, legalizat. Regatul României, ca stat suveran, nu a făcut decât să aprobe, prin organul său constituțional, ca și în cazul „Basarabiei” și Bucovinei, decizia luată de Constituanta românilor din Banat, Transilvania și Partium, teritorii ce-și redobândiseră suveranitatea.
De menționat că întregul proces a fost legalizat, sub aspect juridic, și de deciziile similare ale minorităților alogene: ungurii (parțial), sașii, șvabii, secuii, evreii, țiganii, etc. (în totalitate). Acestea au fost consultate și au subscris, prin hotărâri luate în cadrul unor adunări cu caracter plebiscitar, juridic recunoscute.
Drept urmare, Tratatul de Pace de la Trianon (4 iunie 1920), cu corectivele teritoriale în defavoarea românilor, impuse de interesele regionale ale marilor puteri, nu au făcut decât să consacre acceptul Ungariei, în calitate de stat succesor al defunctului Imperiu dualist, față de acordul încheiat și legiferat între două părți contractante suverane.
Caracterul de drept public al Adunării de la Alba-Iulia a fost în întregime admis și de dreptul internațional public, de Conferința de pace și de stipulațiile tratatelor de pace.
De aceea, Conferința Păcii de la Paris nu a fost în situația de a „crea” un stat român întregit. Acesta fusese deja realizat, ca operă a națiunii române. Conferința a fost chemată doar să dea consacrare juridică internațională noului statut teritorial și politic al statului român, prin recunoașterea în speță a principiului naționalităților și al autodeterminării popoarelor.
Am menționat toate acestea pentru a le aminti, sau reaminti, acelora dintre români care mai cochetează cu autonomia Transilvaniei, că aceasta nu e o problemă asupra căreia să se poată decide la nivel parlamentar, guvernamental sau prezidențial, întrucât Marea Unire a fost decisă, de facto și de jure, în mod plebiscitar. Deci e o chestiune clară de referendum. Chiar dacă, în prezent, organizarea unui referendum pe această temă presupune asumarea unei responsabilități personale uriașe din partea participanților, responsabilitate pe care foarte mulți nu o au și nu o pot înțelege. Căci, vorba lui Nae Ionescu, „opinia publică n-are memorie”. Memoria colectivă se întreține prin școală, iar în școală exact materiile identitar-formative au fost minimizate. Asta în ceea ce ne privește pe noi, românii. Nu și în ceea ce privește UDMR-ul, care acționează masiv și agresiv pentru exacerbarea unei identități configurate mincinos (vezi manualul „Istoria Secuilor”, editată și tipărită, în limba maghiară, pe banii publici ai contribuabililor români).
Așadar, mesajul Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, adresat preponderent clasei politice, în acest an crucial pentru destinul României în lume, este următorul:
Resetați-vă! Nu aveți nici competența, nici legitimitatea de a decide granițele exterioare și interioare ale României. Nu aveți nici măcar dreptul de a le pune în discuție. România nu e o tarabă cu obiecte de patrimoniu. România e un sanctuar păzit de osemintele celor care au murit pentru ca ea să existe. Voi, cei care decideți pentru noi, n-ați sacrificat nimic pentru această țară. Nimic! N-ați pierdut, cum au pierdut sute de mii de români înaintea voastră, niciun copil frate sau părinte. Aveți, în schimb, mâinile pătate de sângele martirilor români al căror model îl ignorați. Învățați de la Viktor Orban și UDMR, dacă de la istoria pe care n-o cunoașteți nu puteți învăța! Ei ai investit într-o utopie 300 de milioane de euro, iar voi n-ați investit nimic într-o realitate istorică. Există o listă uriașă a investițiilor anti-Trianon pe care aceștia le fac de trei ani încoace, pentru materializarea unei ficțiuni, listă care corespunde, simetric, lucrurilor pe care voi NU LE-AȚI FĂCUT!
În speranța că veți deveni mai responsabili sau că vă veți înțelege mai bine menirea, vă reamintim, în acest context, cuvintele lui Mihai Eminescu dintr-un articol publicat în 1870, în ziarul „Federațiunea” de la Pesta, cuvinte cărora voi, clasa politică de azi, le conferiți o dureroasă actualitate: „Oricine a şovăit numai o dată în cariera sa politică, fie el prelat, fie ilustritate, fie magnificenţă, trebue înlăturat cu îngrijire, căci aicea trebuesc oameni ai faptei pe cari să nu-i orbească nici şansele, nici aurul, nici stelele şi ordurile mari, care în genere se pun pe inimi mici! Şi, apoi, cu oameni probi şi de caracter, nu se încapi transacţiuni încurcate. Ei vor cere pentru naţiunea lor cât li va ordona naţiunea ca să ceară […]. Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi ceia ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar, că în ţara noastră, noi nu suntem, nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunii noastre. Faţă cu orice încercare de deznaționalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştienţi de drepturile ce ni le dă aborigenitatea noastră şi spiritul secolului: cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?”

DORU DINU GLĂVAN

„Cântecul foamei

La Londra sună centrala,

La burtă sună haleala,

Telefonul are toane

Și-anunță că ni-e foame.

Foamea e-un tirim-parim

Ce n-are rost.

Trăim, halim, iubim și cobzărim

De foame nu ne plângem

Cordonul știm să-l strângem

Trăim de azi pe mâine,

Rozând la coji de pâine.”[1]

            Într-una din zilele acestui început de an, împreună cu prof. dr. Martin Olaru, am solicitat o vizită la casa familiei Nicolae Petrișor din Bocșa Română, pentru a sta de vorbă cu socrul acestuia, unul dintre deportații Bărăganului, dl. Ion Cocora.

            Cunoaștem că deportările în Bărăgan au fost o acțiune întreprinsă în anii ’50 de către regimul comunist în contextul încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia. Astfel Banatul, aflat la aproximativ 25 km. de granița cu Iugoslavia, a devenit zonă sensibilă, iar bănățenii, indiferent de etnie, au devenit „elemente cu un factor ridicat de risc”. Drept urmare, prin HCM 1154/ 1950 din 26 octombrie, a fost aprobat planul de deportare sau internare în D.O. (domiciliu obligatoriu) și „igienizarea Banatului”, în primul rând „curățarea etnică” a germanilor, sârbilor, aromânilor, iar, în al doilea rând, îndepărtarea unor categorii sociale considerate periculoase de către comuniști. Au fost vizați bănățenii înstăriți, proprietarii de pământuri, fermieri, hangii sau deținători de restaurante, industriași, activiști pentru drepturile cetățenești și alții considerați de stăpânire „elemente dușmănoase cu factor ridicat de risc”.[2] Înscrisurile consemnează, că au căzut pradă celei mai dureroase zile a satului, 258 de localități din apropierea frontierei cu „imperialismul”, 12791 familii, 40320 de persoane care au fost trimise să trăiască în deșertul României – Bărăganul.[3]

            Între aceștia s-au aflat și cele 13 familii din Forotic, comuna în care s-a născut intervievatul nostru sau, mai bine zis, interlocutorul nostru, deoarece, împreună cu dr. Martin Olaru, l-am invitat pe dl. Ion Cocora la o discuție, la o poveste.

            Ion Cocora s-a născut în 13 martie 1927 la Forotic, județul Caraș-Severin, într-o familie înstărită, proprietari a 53 de lanțe de pământ și multe animale.

 Despre deportarea în Bărăgan, Ion Cocora ne povestește cu seninătate și, culmea, adesea cu zâmbetul pe buze, în dulcele grai bănățean. Chiar și atunci când repetă instingtiv, parcă, „o fost greu, dar o trecut”, bătrânul are chipul luminos, doar ochii umezi și o umbră de tristețe, ceea ce mă face să cred că zâmbetul afișat este doar „un strat protector”, este „hazul de necaz” al românului.

„În 18 iunie 1951, în puterea nopții de Rusalii, militari și polițiști or bătut la ușă și ne-or ordonat îmbarcarea. Nu ne-o anunțat nimeni. Noaptea, pe la ora 2.00, eram veniți de la joc, de Rusalii, tata ne-o zis să ne culcăm că dimineața trebuie să ne trezim devreme, să ne ducem la sălaș, că aveam o slugă la sălaș și trebuia să ducem mâncare la omul ăla, și, pe urmă, să mergem la biserică, că așa era la noi, dimineața la biserică și după masa la horă și, când să ne sculăm, ce să ne mai sculăm, că numa, iaca, armata la poartă. O venit un ofițer sau ce-o fost și ne-o zis că putem să ne luăm doi cai, o vacă, dacă are vaca vițel, putem să luăm și vițelul, la fel și iapa, dacă are mânz, și în trei ore să fim la gară. Când am ajuns la gară, erau trase la rampă vagoanele goale, 13 vagoane pentru 13 familii. Din alea, bou-vagon. Ne-am încărcat unii pe alții. Am băgat în vagon vaca cu vițelul, caii, cartofi, ce-am avut cu noi. Pe vremea aia, la Forotic era haltă și erau două linii. Eu am văzut seara că or venit vagoane în haltă, dar n-am știut pentru ce. N-am știut nimic, până ne-am văzut în vagoane și ne-or dus. La fiecare vagon era o cătană. La vagoanele noastre or mai atașat vagoane la Comorâște, la Berzovia or atașat la convoi vagoane de la Banloc, Satchinez și am plecat spre Caransebeș, Orșova, București. În București am stat o zi să adăpăm animalele, în zori am plecat la Lehliu. Ne-o dat jos din vagoane. Era un sat acolo, dar nu ne-o lăsat, erau niște colibe. Or zis că ne duc în alt sat și că ne dau parcele să ne facem singuri colibă, casă. Ne-or dus la Dâlga Nouă raionul Lehliu. Acolo când am ajuns fiecare avea însemnat cu țărușul parcela, numărul cutare, numărul cutare… A treia uliță am fost noi, Forotic, or mai completat ulița și unii din Satchinez.”

___________________

[1]  Cântec compus de tineretul din Rubla în anii deportării. Sursa: Viorel Marineasa, Daniel Vighi și Valentin Sămânță în volumul „Deportarea în Bărăgan”: destine, documente, reportaje. Timișoara: Mirton, 1996.

[2] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cumplita-noapte-de-rusalii-60-de-ani-de-la-deportarea-in-baragan

[3] https://ro.wikipedia.org/wiki/Deport%C4%83rile_%C3%AEn_B%C4%83r%C4%83gan

>>>>>>>>>>>>>GABRIELA ȘERBAN – Oameni de lângă noi: ION COCORA (articol întreg)