UZPR și utilitatea publică. Bilanț secvențial la sfârșit de an centenar al Tratatului de la Trianon

Așa cum se știe, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România este singura uniune de creație și utilitate publică a breslei jurnaliștilor de la noi din țară, cu toate responsabilitățile și avantajele care decurg din acest statut. Implicarea UZPR în realitățile sociale și politice ale României sunt la vedere pentru cei care vor să le vadă. 

Sfârșitul de an ne găsește în plină efervescență creativă a proiectelor în derulare și a celor viitoare. Unul dintre acestea este cel intitulat „Pe aleea eroilor” de la Târgu Jiu, în parteneriat cu primăria municipiului, cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, cu Asociația „Acasă la Brâncuși” și Liga Femeilor Gorjene „Arethia Tătărescu”. În curs de finalizare este și realizarea unui film de scurt metraj cu tripticul muzical al melodiilor regretatului compozitor Alexandru Mandy, „Masa tăcerii – Poarta sărutului – Coloana fără sfârșit”, în interpretarea artistului universal Sergiu Cioiu, sosit din Canada pentru o scurtă perioadă de timp în România (acasă). Proiectul propune o  formă inedită, muzicală, de promovare a celor mai importante lucrări ale celui mai mare sculptor modern al lumii, Constantin Brâncuși. Inițiativa ne aparține și ca urmare a faptului că un membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, jurnalistul și scriitorul Laurian Stănchescu, este inițiatorul legii prin care ziua de 19 februarie (data nașterii lui Constantin Brâncuși) a fost declarată zi de sărbătoare națională. 

UZPR a inițiat alte două proiecte de promovare a valorilor românești. Este vorba de un serial de televiziune intitulat  „Ștefan”, în format digital, dedicat lui Ștefan cel Mare și Sfânt, supranumit de papalitate  „Atletul lui Cristos”. De asemenea, editarea unui dublu album muzical (două CD-uri), dedicat  celui mai mare compozitor român în viață, din stânga Nistrului, Eugen Doga. Aceste două proiecte beneficiază (deocamdată la nivel declarativ) de susținerea Guvernului României.

Un alt proiect, din resurse proprii, este cel de promovare a Editurii UZP, printr-o serie de evenimente online, intitulate  „Clipa de lectură”. Pe parcursul perioadei următoare, autorii de carte editați sub egida Editurii UZP, vor avea ocazia să se prezinte singuri, lecturând din izbânzile lor scriitoricești și jurnalistice și vorbind despre alte proiecte personale. Toate acestea vor putea fi urmărite pe secțiunea UZP-TV de pe site-ul uzp.org.ro.

Uniunea va realiza, la sfârșit de an, și Calendarul UZPR pe 2021, promova spre neuitare mari personalități ale jurnalismului românesc pe care, deși contribuția lor la istorie a fost onorată prin reprezentări publice  (statui, busturi, case memoriale ori nume de străzi, cartiere sau localități), societatea contemporană le-a cam uitat.

Bilanțul sfârșitului de an centenar al Tratatului de la Trianon, ne găsește, așadar, cu „cămara” profesională și civică plină. Avem rezerve de conștiință pentru noi acțiuni și proiecte.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Departamentul de Comunicare

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa s-a îmbogățit cu un nou volum, o carte de cercetare dedicată mamei „al cărui sân a alăptat lumea întreagă. Tot ce este frumos provine de la razele soarelui și de la laptele mamei; aceasta ne face să iubim atât de mult viața. Fără soare nu există flori, fără dragoste nu există fericire, fără femei nu există dragoste, fără mamă nu există nici poeți, nici eroi” – este motto-ul din Maxim Gorki pe care autorii – Florina Căpitan și Christian Cătălin Șchiopu – l-au folosit „drept ghid în conceperea și redactarea acestei cărți” intitulată: „Metode bioanalitice moderne pentru analiza compoziției laptelui uman”. O carte care, așa cum scrie în „cuvântul înainte”, „se vrea una modernă, prin două studii științifice de mare actualitate, care demonstrează calitatea superioară a laptelui uman, comparativ cu formule sau laptele de vacă”, autorii argumentând științific importanța alăptării la sân a pruncilor nou născuți. „Am inițiat această cercetare pornind de la ipoteza că laptele uman este considerat alimentul ideal pentru sugari, cel puțin în primele șase luni de viață, un lichid complex, perfect adaptat nevoilor dietetice ale nou-născutului. Acesta conține macronutrienți, imunoglobuline, anticorpi care pot fi prezentați ca și particule de aur, pentru a sublinia rolul lor în dezvoltarea sănătoasă a copilului.”

Volumul a apărut la editura Eurostampa din Timișoara în 2016, în colecția „Pantanassa” coordonată de prof. univ. dr. Mihnea Munteanu și prezintă studii de cercetare și rezultate științifice în ce privește laptele uman analizat  din punct de vedere compozițional.

Bucuria apariției acestei cărți, pentru noi, bocșenii, nu constă doar în importanța informațiilor transmise, ci și datorită faptului că unul dintre autori este bocșean.

Florina Căpitan s-a născut în 18 mai 1981 la Bocșa, este absolventă a Liceului Teoretic „Tata Oancea” (promoția 1999), iar în 2007 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Dr. Florina Capitan (MD, Ph.D) a obținut doctoratul în Științe Medicale cu cea mai înaltă distincție, „Summa cum Laude” în anul 2012. Teza de doctorat este intitulată ”Metode glicomice moderne pentru identificarea markerilor moleculari în diagnosticul prenatal”. Întreaga activitate de cercetare s-a desfășurat în laboratoarele de spectrometrie de masă conduse de prof. univ. dr. Alina Zamfir. Pentru teza sa de doctorat și cercetarea postdoctorală, dr. Florina Căpitan a optimizat și aplicat metode de microfluidică-MS pentru descoperirea biomarkerului glicoconjugat în creierul fetal uman și comparativ în creierul adult și sănătos bolnav și lapte uman pentru corelarea modelului glicolipidelor și oligozaharidelor cu stadiile de dezvoltare ale creierului fetal și, cel mai important, cu patologii prenatale severe și patologii la nou-născuți. Ea și-a publicat rezultatele legate de acest subiect de cercetare în reviste cu factor de impact mare, precum aminoacizi, electroforeză, în Jurnalul Societății Americane pentru spectrometrie de masă, chimie analitică și bioanalitică etc. 5 (Colecția Web of Science Core). Dr. Florina Căpitan a fost, de asemenea, membru al echipei de cercetare în 4 proiecte acordate grupului dr. Zamfir și a diseminat rezultatele sale la conferințe internaționale proeminente care au avut loc în România, Austria, Germania, Italia, Polonia, Ungaria, Grecia și SUA. De asemenea, deține diplomă de master în Chimie, din anul 2014. 

Bocșeanca Florina Căpitan este un doctor cu un CV impresionant, un doctor care, prin studiu continuu și prin multă muncă, a acumulat experiență atât în medicină cât și în proiecte de cercetare.

Este o femeie frumoasă și foarte curajoasă, dar, mai ales, este o veritabilă mamă.

O felicităm și așteptăm vremuri prielnice pentru o lansare și prezentare și la biblioteca din Bocșa natală.

• 

• 

• 

• 

Luna noiembrie aduce noi distincții pentru Maria Rogobete, poetă, prozatoare și actriță a Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu” din Lugoj. În cadrul Festivalului Național de Poezie ”Mihai Novac” (1906-1977), ediția noiembrie 2020, Mariei Rogobete, lugojeancă prin adopție, dar originară din Topleț, Caraș Severin, i-a fost acordat Premiul Național de Poezie ”Mihai Novac” (1906-1977).

Din juriul prezidat de Ionel Bota, alături de vicepreședintele Ion Gheorghe Chiran, au făcut parte nume sonore pentru cultura bănățeană: Centrul Cultural și Complexul Muzeal Oravița, Clubul Mitteleuropa Viena/Oravița, Asociația Istoricilor și Arheologilor din Țara Cărașului, Centrul de Studii Bănățene „Sim. Sam. Moldovan”, Studioul de Teatru și Film „Muntele”, Cenaclul de Literatură și Arte „Gheorghe Azap-Mihai Moldovan”, Cenaclul Județean de Proză „Mircea Cavadia-Gheorghe Zincescu”, Cercul de Proză „Antoniu Francz”, precum și redacțiile revistei de cultură europeană ARTE și revistelor ”Carașul, studii și documente”, ”Oravița” și Foaia Oraviței”.

Nu este singurul premiu obținut de Maria Rogobete în această lună. Poeta lugojeancă a fost distinsă și cu Premiul ”Mecena românilor”, acordat de Societatea Literar-Artistică ”Tibiscus” din Uzdin, Serbia – președinte Vasile Barbu. Distincția a fost oferită în semn de profundă recunoștință și mulțumire pentru sprijinirea comunității românești din Serbia, întăririi iubirii de neam a românilor și pentru înfăptuirea dezideratelor de unitate culturală în patria noastră comună – limba română.

 Adelina Tomescu

https://redesteptarea.ro

Despre Grădina Maicii Domnului – România, savantul Nicolae Iorga spunea că este formată din mai multe țări. Una din aceste țări este situată în partea de sud-vest, în munții Banatului, Țara Almăjului. O depresiune intra-montană locuită din îndepărtatul neolitic, cu aproximativ 40.000 de ani în urmă, de oameni adamici, nu darviniști, pe Valea Minișului, în peșterile din munții Aninei. Cu timpul și-au construit case pe platourile de-a lungul pârâurilor afluenți ai râului Nera, care străbate depresiunea de la Nord la Sud. În Țara Almăjului, străvechi ținut al etnogenezei românești, la frumusețea locurilor, s-a adăugat hărnicia locuitorilor care și-au format o cultură proprie din civilizația lemnului din munți, din civilizația păstoritului din zonele colinare și din civilizația culturii mari în lunca Nerei. Viața lor era guvernată de legile divine – zamolxiene, cu acțiune în toate activitățile sociale și spirituale, regăsindu-se astăzi în obiceiurile pâlc, moară și clacă. Acești locuitori iubeau munca, limba și credința. Munca lor era strâns legată de pământul pe care îl lucrau și de la care se hrăneau. Așa se explică apariția așezărilor mici, cătune, ori zbăguri (locuri de refugiu) în jurul vetrei actuale a satelor almăjene. După trecerea pericolului prezentat de popoarele migratoare, locuitorii acestor cătune (săliște) în secolele XV-XVI, au coborât la locuri mai accesibile, întemeind alte așezări. Aceste colectivități rustice, conduse de ”oameni buni și bătrâni”, dețineau casa și intravilanul în proprietate personală, în timp ce pădurea, fânețurile și apele, erau exploatate de obște. Sigur, cătunele (săliște), nu s-au putut ivi așa, dintr-o dată, ci sunt produsul unor perioade îndelungate de construcție și organizare, mult anterioare. Populația lor, formată din români ortodocși, avea organizații militare aparte, în frunte cu cnejii aleși, participă la războaie, când într-o tabără când în alta, în funcție de interesele lor. Dintre cele 15 sate din Țara Almăjului, se remarcă satul Prigor, așezat pe râul cu același nume, înainte de vărsarea lui în Nera, la o distanță aproape egală între munții Almăjului la est și munții Semenic la Vest. Atestat documentar la 1550, Prigorul este străjuit de dealurile Dâlmei și Crâst la nord și Stănia la sud. În anul 1741, Prigorul se prezenta cu 63 de case din bârne. Casele erau construite de localnici din materialul aflat la îndemână, lemnul și piatra. Fundația era zidită din piatră, primele bârne erau mai mari numite bulvani, peste care se așezau bârnele încheiate în coadă de rândunică, până la o înălțime de aproape 2 metri, erau legate de grinzi, peste care se puneau căpriorii ce susțineau acoperișul din șândrilă. Casele erau așezate cu căpentul spre drum, aveau ferestre mici la camere, deobicei aveau 2 sau 3 camere. Aveau săpat în pământ pivnița, care era folosită pentru depozitarea legumelor și răchie, peste care se aflau camerele unde locuiau proprietarii iar în pod se punea cucuruzul (porumb). Paralel cu casa, era curtea închisă, sistem cetate, din gard de lemn sau de piatră. În spate erau grajdul pentru animale și în continuare, grădina. În 1773, în urma vizitei împăratului Iosif al II-lea, reiese din jurnalul de călătorie, că locuitorii celor 13 sate din Almăj, locuiau în colibe mizerabile și erau toate românești. Țăranii cultivă pământul cu porumb și pruni. În satul Prigor s-a organizat compania a III-a din Regimentul Valaho-Ilir, cu garnizoana la Biserica Albă, în urma militarizării almăjului din anul 1773. Clădirile în care au fost cantonați militarii au ars în jur de 1800, iar între 1808 și 1821 au fost construite clădiri noi din cărămidă și piatră, care există și astăzi. În scopul impunerii și a folosirii satelor pentru granița militară, la 1777, se dispune ca toate satele să iasă la drumul mare, părăsind săliștele și cătunele, punând baza noilor vetre a satelor almăjene. În 1782 sunt trimiși ingineri în graniță, care stabilesc loturile de pământ pentru grăniceri și așezarea caselor în grupuri, între care e interval de scurgere a ogașelor și poteci pentru ieșirea animalelor la păscut, pe Dâlmă și Stănia. Astăzi, lăcomia și prostia au făcut să dispară acest interval dintre case, creând un real pericol pentru inundații. În anii 1788-1789, peste Almăj a trecut războiul dintre austrieci și turci, care a pârjolit satele din almăj, trecând și trupele austriece și turcești. Nicolae Stoica de Hațeg, relatează despre foametea prin care au trecut locuitorii satelor ascunși în pădure, deci și prigorenii, care se hrăneau cu poame pădurețe și-și făceau coleșă din coajă de copac. ”În locul caselor arse de turci, bordeie mici în pământ își săpară”. În urma acestei urgii a războiului, la Prigor au rămas 15 case. După ocuparea austriacă, în satul Prigor au fost trimiși de către episcopul Simion Dascălu de la Vâlcea, frații Câmpeanu, ca preoți. Ei au slujit în Biserica din lemn cosntruită în centrul satului și au fost și primii dascali, la școala din tinda bisericii. Biserica a ars în 1744 și au construit o biserică din nuiele care a ars în a1789. La sfârșitul războiului, prigorenii au revenit din pădure și și-au reconstruit casele și au adunat bani de pe carne și răchie, pentru a-și face biserică nouă din piatră și cărămidă. Între anii 1802-1805 a fost construită biserica, existând și astăzi. Pe plan edilitar, în secolul XIX, în satul Prigor existau, o biserică ortodoxă din piatră, școală națională din bârne, post de comandă și hambar de grâne, școală germană și locuința căpitanului din piatră și cărămidă, casă care după desfințarea graniței a fost cumpărată de către învățătorul Iosif Toader și Paul Buracu. Mai exista poligon de tragere amenajat din lemn, unde a fost terenul de fotbal. Hanul ”Crucea de Aur”, azi, casa lui Ion Rotaru (negoiță) care a mai fost numit ”La 2 cocoși” și apoi ”Hanul Hașca”. Clădirea a fost construită la 1840. În 1830 a fost făcut drumul, la gura văii. La desfințarea graniței, în anul 1872, în Prigor erau 189 de clădiri și 1704 locuitori, toți români, iar în 1900 au fost 1843 de locuitori. În secolul XIX, casele erau cele mai multe din lemn, dar grănicerii mai înstăriți și-au făcut și din piatră și cărămidă. După Primul Război Mondial, toate casele erau din cărămidă și piatră și au început să fie acoperite cu țiglă. În toată perioada, au fost păstrate colibele, unde erau ținute animalele. Până în Primul Război Mondial la colibă stăteau cei tineri, iar după război la colibă erau bătrânii. După al Doilea Război Mondial, casele au căpătat o altă înfățișare, fiind construite cu latul la strada și cu ferestre mari. Dacă până la Primul Război Mondial, dintr-o casă cu 2-3 camere ieșeau 10-15 oameni, ca hârții (șoarecii) de sub claie, astăzi, dintr-o casă cu 10 camere, ies 2 persoane bătrâne și gârbove. Almăjul, creează o stare de spirit vizitatorilor, care le face bine prin acel ”suflu vital” al muntelui. Această stare apare în contact cu locuitorii zonei, și prigoreni, care se raportează la munte ca la întregul din care ei însăși fac parte. Almăjenii au în fibra lor, o dimensiune a tradiției nepieritoare, un calm al valorilor. Aici nu se spune virtute la păcat, pentru a mulțumii pe păcătoși.

Prof. Panduru Pavel/UZPR

sursă: Monografia localității Prigor, editura Timpul, 2000, Reșița

foto: Liviu Călin

Nevoia de a promova și păstra valorile tradiționale se concretizează atât în cultura scrisă cât și nescrisă. Ambele sunt importante și contribuie la completarea unei redări fidele a lumii tradiționale de pretutindeni. Revenim la publicația „Nedeia“ care de curând a fost distinsă cu o diplomă de excelență în cadrul Colocviilor Cărășene „Vasile Tudor Crețu“ (1938-1989) ediția 2020 pentru „efortul constant de a evidenția și promova cultura și artele tradițiilor poporale“. Diplomă de excelență s-a acordat și coordonatoarei revistei și Colocviilor ,,Nedeia„ , Angelica HERAC, pentru ,,promovarea originalității culturii și artelor tradiționale poporale,,. Mulțumiri încă o dată pentru distincții atât domnului dr. Ionel BOTA, președintele juriului cât și întregului juriu pentru această apreciere. A fost o surpriză foarte plăcută! Această „nevoie“ generală dealtfel, de publicații care să ilustreze identitatea locală trebuie permanent amintită pentru a sublinia nu doar importanța acestora peste timp ci, mai ales, conștientizarea valorilor neamului. În spațiul Banatului Montan, revista „Nedeia“ a încercat să acopere parte din această nevoie și se străduiește în continuare să întrețină viu interesul pentru tot ce înseamnă mândria de a fi român cărășan. Vă propunem un articol valoros pentru noi despre „nevoia de Nedeia“, scris cu deosebită implicare de către domnul profesor Gheorghe ȚUNEA, fostul director al CJCPCT C-S (2000-2017). Dumnealui a fost inițiatorul acestui proiect și l-a gândit în contextul valorificării tezaurului cărășan într-o manieră limpede, atât pentru specialiști cât și pentru publicul interesat de acest domeniu. Mulțumiri domnule prof. Gheorghe ȚUNEA pentru nașterea și botezul acestei reviste care nu a dezamăgit și, iată, a avut și are rezultate notabile. Felicitări deopotrivă pentru întreaga d-voastră activitate culturală și pentru încrederea oferită proiectului NEDEIA, atât revistă cât și colocvii. Continuăm așadar tradiția și ne vom bucura în curând de numărul 16 al publicației ,,NEDEIA,,!

CJCPCT Caraș-Severin

Nevoia de „Nedeia“

„Nedeia“‒ o revistă care s-a impus în peisajul cultural naţional şi internaţional prin conţinutul şi rubricile care aduc în atenţia cititorilor informaţii de un mare interes. Astfel în conservarea culturii tradiţionale a Banatului Montan, rubrici ca: Tradiţii şi obiceiuri, Lada cu zestre, Cuina bănăţeană, Mit şi mitologie etc. au un rol important în păstrarea identităţii de bănăţean-român. Alături de revistă o contribuţie importantă îşi aduc şi Colocviile Internaţionale „Nedeia“ organizate în fiecare an la Băile Herculane unde participă oameni de suflet, prieteni ai „Nedeii“ şi anul acesta fiind organizate împreună cu Institutul Naţional al Patrimoniului graţie unei prietene a Instituţiei, Oana Petrică, director adjunct.Ideea de publicare a materialelor prezentate în cadrul Colocviilor va îmbogăţi colecţia şi istoriografia culturală a Banatului Montan.Sigur că toate aceste stări de fapt nu ar putea avea loc dacă oameni cu suflet, pasiune şi dăruire nu s-ar implica. Şi aici mă gândesc în primul rând la colectivul redacţional compus din personalităţi culturale ale judeţului: Gheorghe Jurma, Adela Lungu-Schindler şi Nicolae Irimia (redactori) şi Angelica Herac (redactor-şef), specialist în cadrul Compartimentului Promovare al CJCPCT CS. Nevoia de identitate este tot mai acută şi de aceea nevoia de „Nedeia“ este tot mai necesară pentru iubitorii de autentic şi tradiţional fie ei colaboratori sau cititori. Fiind ultima intervenţie în calitate de manager al Instituţiei care patronează revista ce aş putea să doresc „Nedeii“ ‒ o viaţă lungă cu un drum drept şi colectivului redacţional multă sănătate, să continue ce au început indiferent de vicisitudinile vremelnice pentru că „Nedeia“ ca obicei folcloric este cel mai bine conservat eveniment din Banatul Montan. „Nedeia“ este un proiect de „suflet“ al meu, sper că tata Ion Albu, în ceruri este mulţumit de evoluţia şi activitatea „Nedeii“ iar eu voi rămâne acelaşi prieten şi susţinător al evenimentelor ocazionate de „Nedeia“.

Prof. Gheorghe ŢUNEA

Jurnaliști în linia întâi a profesiei – reuniune a conducerii UZPR cu membri ai Consiliului Național Consultativ

Cea de-a patra sesiune din seria întâlnirilor conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România cu șefii și coordonatorii de filiale din toată țara, reuniți în cadrul Consiliului Consultativ Național al UZPR, a fost un nou prilej de a „se lua pulsul” din teritoriu al organizației, de a se creiona repere ale activității viitoare și de a se evalua pilonii fundamentali ai evoluției UZPR, centrați pe suportul solid al celei mai puternice uniuni de creație din țară.

Pe agenda reuniunii s-au aflat teme de stringență și de primă importanță pentru jurnaliștii profesioniști și preocupările lor. Președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a anunțat intrarea în organizație a încă 140 de colegi de breaslă care activează într-un trust de presă, cu alte zeci de dosare de înscriere în pregătire, precum și una dintre acțiunile din perioada imediat următoare, evocarea personalității lui Constantn Brâncuși chiar la Târgu Jiu, în contextul în care declararea zilei de naștere a marelui sculptor, 19 februarie, drept sărbătoare națională se datorează inițiativei susținute a unui jurnalist. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Uniunii, ziaristul și scriitorul Miron Manega, a făcut din nou apel la solidarizarea filialelor în sprijinirea revistei pe care a fondat-o, „Certitudinea”, „publicație reactivă, care readuce în prim-plan materiale istorice scoase din circulație”.
Discuțiile au continuat cu intervenția Doinei Sgaverdia, coordonator al Filialei Caraș-Severin, care a punctat necesitatea onorării, la nivel central și local a unor jurnaliști-emblemă, cu ocazia împlinii unei vârste respectabile, acțiune care deja a avut loc în filială. O notă aparte a făcut-o referirea la revigorarea presei sătești, temă de mare actualitate între preocupările din Caraș-Severin.
Silvia Pintea, coordonator al Filialei Cluj UZPR, a făcut un apel emoționant pentru jurnaliștii care au avut de suferit în urma expunerii la pericolele pandemiei, jurnalismul fiind o „profesie extrem de periculoasă”. Consiliul Director al UZPR, prezent în integralitate la întâlnire, a aprobat un viitor demers susținut de Uniune către autorități, pentru sprijinirea concretă a acestor jurnaliști afectați de exercitarea profesiei în linia întâi a informării. „Membrii noștri au făcut față cu greu provocărilor generate de pandemie, în special cei care își câștigă existența ca reporteri, întrucât au fost restricționate foarte mult deplasările”, a detaliat și Adrian Marchiș, coordonatorul Filialei Maramureș.
Dumitru Țimerman, coordonatorul Filialei Satu Mare a UZPR, s-a referit la importanța parteneriatelor realizate la nivel local, între jurnaliștii profesioniști și publicațiile pe care le reprezintă și instituții care sporesc vizibilitatea și renumele UZPR, de instituție de utilitate publică. „Avem proiecte pregătite pentru anul 2021 și vom coopera cu conducerea de la București pentru accesarea de fonduri europene care să susțină jurnalismul”, a punctat Dumitru Țimerman. De asemenea, de la Botoșani a venit vestea unei fructuoase colaborări a Filialei Botoșani a UZPR cu Galeriile de Artă din localitate, pentru elaborarea și derularea unor proiecte culturale de înaltă ținută. „Ne-am sprijinit colegii în toate momentele dificile prin care au trecut, am fost alături de cei în situații defavorabile și mulțumim conducerii UZPR pentru implicare”, a spus coordonatorul Filialei, Florin Egner. Un alt anunț care a generat bucurie în cadrul reuniunii a fost cel al reeditării revistei de cultură „Ateneul arădean” și viitoarea lansare a unui volum despre jurnalism, elaborat în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu”, din Arad. Coordonatorul Filialei, Vasile Filip, a mai amintit și de lansarea la Arad a cărții semnate de jurnalistul și analistul de politică externă Corneliu Vlad – „Cavalerii noilor apocalipse. NU VĂ FIE FRICĂ!” – precum și de expoziția de lucrări de artă realizate de jurnaliști.

Vorbind despre o inițiativă a UZPR – lansarea unui demers prin care să fie adus în prim-planul preocupărilor discursului jurnalistic domeniul științei, Daniela Gîfu, membru al Consiliului Director, a punctat importanța domeniului, considerat „o decodificare a limbajului științific în mesaj jurnalistic, o adevărată comunicare a științei”. În acest context, președintele Doru Dinu Glăvan a anunțat un parteneriat cu Academia de Studii Economice din București, care pregătește specialiști în acest tip de limbaj jurnalistic.
Pe direcția promovării UZPR, o intervenție cu accente deosebite a fost cea a coordonatorului Filialei Iași, Constantin Radoslavescu, care a menționat distribuirea Revistei UZP concomitent cu alte publicații, parteneriatul cu Primăria Iași pentru derularea unor evenimente de ținută, precum și atragerea de jurnaliști tineri în rândurile UZPR, deziderat pentru care filiala își va accelera demersurile.
„Jurnalismul este o profesie unică și irepetabilă în universul oamenilor”, a sintetizat general de brigadă (rtr) dr. Gheorghe Văduva, membru al Consiliului Director, în asentimentul participanților la această ediție a unei serii de reuniuni care vor continua în perioada următoare.

Departamentul Comunicare

După cum ne-a obișnuit Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin (Voivodina, Serbia), la încheierea lucrărilor Simpozionului Internațional „Oameni de seamă ai Banatului” este realizat un volum care cuprinde materialele prezentate cu acest prilej.

De curând a văzut lumina tiparului un nou astfel de volum intitulat Actele Simpozionului Internațional „Oameni de seamă ai Banatului”, volum îngrijit de prof. dr. Delia Muntean și de către scriitorul Vasile Barbu și apărut la Editura Ethnologica din Baia Mare, 2020.

Volumul cuprinde lucrările prezentate în cadrul ediției a XXIII-a a Simpozionului Internațional „Oameni de seamă”, desfășurat la Uzdin în perioada 18 – 20 aprilie 2019.

Cu bucurie menționăm că la această ediție a fost prezentat volumul  dnei. prof. Stela Boulescu, volum intitulat „Să vorbim corect românește”, apărut la Editura TIM din Reșița în anul 2019. În coordonarea Gabrielei Șerban, cartea a apărut sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa și este al 46 – lea volum din seria „Bocșa – istorie și cultură”.

De asemenea, tot în cadrul acestei ediții a Simpozionului Internațional „Oameni de seamă ai Banatului”, Gabriela Șerban a adus un omagiu sculptorului Tiberiu Bottlik la 135 de ani de la naștere și 45 de ani de la moarte, prilej cu care a fost vizionat și filmul documentar „Culorile singurătății” realizat la Bocșa în anul 2010 de Vasile Bogdan și Diana Trocmaier de la TVR Timișoara.

Ambele materiale se regăsesc în volumul coordonat de prof.dr. Delia Muntean și neobositul Vasile Barbu, așezând Bocșa și oamenii Bocșei la loc de onoare, pe harta culturală a Banatului istoric.

„B.C.”

De curând, la editura Graph din Reșița, a văzut lumina tiparului cel de-al patrulea volum de versuri semnat de dna. prof. Doina Gârboni.

Cartea se numește „Praf de lacrimă”, este dedicată familiei și beneficiază de o postfață semnată de dr. Ada D. Cruceanu.

„Natural că, la un nou volum de poeme, Doina Gârboni tinde să-și consolideze discursul, din ce în ce mai vizibil marcat de „tema cuvântului”, nu atât ca instrument al comunicării – deși nici acest aspect nu este neglijat – cât ca „adăpost”, ca protector al ființei și al „tăcerii” sale mereu veghind (la) trecerea timpului. Recurente, temele de bună tradiție în poezia lumii (natura, spațiul și timpul copilăriei, casa acesteia, luptând și ea cu timpul, un anume „dor”, aproape epurat de tușa erotică însă, ori „neliniștea gândului”) sunt nuanțat aduse în pagină, „tabloul” astfel rezultat devenind „un fel/De-a vorbi” de a „reprezenta” viziunea poetică în plasticitatea și muzicalitatea ei.” (Ada D. Cruceanu)

Doina Gârboni s-a născut în 10 septembrie 1947 în localitatea Valeapai, jud. Caraş-Severin.

A copilărit în localitatea natală unde a şi urmat cursurile şcolii primare.

Şcoala generală a urmat-o la Berzovia, iar liceul l-a absolvit la Bocşa.

Între anii 1967 – 1972 a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Timişoara.

Din anul 1965 şi-a început activitatea ca profesor la Bocşa şi zona Bocşei (Vermeş, Dognecea), unde a deținut, în anumite perioade, și funcția de director.

Între anii 1973 – 1991 a trăit alături de învăţătorul Dorel Teodorescu, poet şi cunoscut animator cultural şi folclorist.

Doina Gârboni cochetează cu poezia din tinereţe, dar debutul editorial are loc abia în anul 2014 cu volumul de versuri „Dincolo de tăcere”, Timişoara: Eurostampa, volum îngrijit de Ada D. Cruceanu şi prefaţat de Ana Kremm. Cel de-al doilea volum de versuri se intitulează  „Alte lumini, alte umbre…”a apărut  în 2015 la editura Gordian din Timişoara sub îngrijirea aceluiaşi critic Ada D. Cruceanu; iar cel de-al treilea volum este, de fapt, o plachetă purtând semnătura Doinei Gârboni, a apărut sub egida revistei „Reflex” din Reșița în anul 2018 și cuprinde atât versuri cât și gânduri, meditații, mărturisiri ale autoarei. „Chemate, clamate și, uneori, supralicitate, alteori cu inocență combinate chiar dincolo de destinul ori puterea lor sintagmatică, cuvintele Doinei Gârboni au, și cu/în acest volum, menirea dată lor la debutul autoarei: să cuprindă «multe tăceri», conchide Ada D. Cruceanu în Postafața volumului/ plachetei/ „Tăcerea din cuvinte”(Reșița, 2018).

Gabriela Șerban

De curând, am primit în dar pentru fondul de carte al Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa încă un volum semnat de frumoasa și, deja, cunoscuta poetă Daniela Marchetti.

Așadar, cartea se numește „Mic tratat despre cartografierea sufletului”, a apărut la Editura LiterPress din București în 2020 și este prefațată de scriitorul Radu Ulmeanu.

Daniela Marchetti s-a născut în 24 aprilie 1971 în Slatina (Olt), iar actualmente este stabilită în Italia. Este absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Vasile Goldiș” din Arad și coordonează, alături de istoricul Ionel Bota, câteva proiecte în cadrul Clubului Mitteleuropa. De asemenea, este inițiatoarea Fundației „Arte Marchetti” și conduce revista lunară de cultură europeană „Arte”.

A debutat în anul 2018 cu volumul de versuri „Când stropii vremii curg precum nisipul” (Craiova: Editura Sitech, 2018, postfață de Ionel Bota); tot în 2018 îi apare la Editura Eikon din București volumul de poezie „Cine te iubește, îngere?” cu o prefață de Simona-Grazia Dima; în anul 2019, la Editura Brumar din Timișoara îi apare volumul „Levantul fără sfârșit” cu o prefață de Șerban Foarță, iar în 2020 va vedea lumina tiparului volumul de poezie „Quarantena conquist@...” sub egida Clubului Mitteleuropa, Oravița.

Din buna colaborare cu istoricul și criticul Ionel Bota rezultă și câteva volume: „Contribuții la istoria barocului muzical în Mitteleuropa”, volum apărut la editura TIM din Reșița în anul 2018; „Anul 1868. Eminescu și Banatul istoric”, carte apărută la editura David Press Print din Timișoara în anul 2018; de asemenea, o găsim în câteva antologii românești și italiene.

Daniela Marchetti este o apariție pe harta culturală a Banatului nu doar prin frumusețea cu care a fost înzestrată de Dumnezeu, ci, mai ales, prin talentul și sensibilitatea pe care le revarsă cu generozitate atât prin poemele sale, cât și prin diversele evenimente pe care le susține și inițiază.

În postfața volumului „Mic tratat despre cartografierea sufletului”, Radu Ulmeanu constată că: „Daniela Marchetti scrie cum respiră, deci cu o naturalețe desăvârșită” și conchide: „Pentru că poezia Danielei Marchetti este binecuvântată nu de zeii în care nu mai credem, ci de uriașul talent al unei poete cum nu mai sunt multe pe fața pământului”.

Mulțumindu-i Danielei pentru prietenie și daruri, voi reda poezia, care deschide acest frumos volum de aproape 160 de pagini, poem intitulat:

„viața îmi rostește numele

astfel începe totul

nu mai e loc

de virgulă

iar punctul e deja

pe câmpul de instrucție

copilăria s-a ascuns

în fotografii

fotografiile s-au ascuns

în album

albumul a fost negociat cu

adolescențaviața îmi rostește numele

(dialog cu Claudiu GRAMA director executiv  la Direcția pentru Agricultură Județeană Hunedoara)

– Ce reprezintă sectorul zootehnic în județul Hunedoara?

– Reprezintă un reper major în agricultura judeţului Hunedoara, dacă  ţinem cont şi de faptul că peste 70 % din totalul terenului agricol este format din pajişti şi culturi furajere în arabil. Chiar dacă condiţiile agrometeorologice ale acestui an nu au fost din cele mai prielnice, munca dedicată a celor ce deţin bazele de producţie din sectorul de creştere a animalelor a compensat aceste vitregii ale naturii, menţinând la cote normale efectivele de animale şi producţiile zootehnice.

– Cât despre efectivele de animale și păsări, ce ne puteți spune?

– Conform datelor colectate din teritoriu, efectivele de animale au o dinamică pozitivă faţă de  începutul  anului, înregistrându-se un efectiv la această dată de 42391 capete la specia bovine, un efectiv de 67553 capete la porcine și 312859 capete la specia ovine şi caprine.

Efectivul total de păsări la finele lunii octombrie a fost de 1096318 capete.

Sectorul cel mai afectat a fost cel apicol, unde efectivele de albine au înregistrat pierderi și o diminuare  de 18,4% faţă de 1 ianuarie 2020 (existând la această dată un număr de 47485 familii de albine).

Derularea prin Direcția pentru Agricultură Județeană Hunedoara a „Ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie -mai 2020 asupra sectorului apicol” a avut rolul de a mai compensa din pierderile financiare ale acestui  sector, astfel că la nivelul județului, un număr de 434 beneficiari au depus cereri pentru solicitarea sprijinului financiar în cuantum de 25 lei/familia de albine, însumând un număr de 39549 familii de albine, suma totală solicitată și aprobată la plată fiind de 988725 lei.

Speciile cele mai dinamice ca evoluţie s-au dovedit a fi ovinele şi caprinele, care de altfel sunt  singurele ce au efective majorate faţă de anii precedenți, ținând cont și de faptul că activitatea de creștere a animalelor, şi în special a ovinelor, este preponderentă în județul Hunedoara, fiind influențată de suprafețele întinse de pășuni aflate în zona montană.

Efectivele matcă ale principalelor specii se prezintă astfel: 34890 capete vaci, juninci şi bivoliţe; 1783 capete scroafe şi scrofiţe; 238785 capete oi, mioare şi capre; 471769 găini ouătoare.

– Producțiile zootehnice, vă mulțumesc?

– Producţiile zootehnice pe primele 10 luni însumează o cantitate totală de 31171 tone carne, din care: 3708 t carne bovine, 4468 t carne ovine şi caprine, 15459 t carne porc și 7536 t carne pasăre.

La nivelul producţiei de lapte a fost înregistrată o cantitate totală de 928371 hectolitri lapte de vacă şi  231365 hectolitri lapte de oaie și capră. Producția medie este de 2871 de litri de lapte vacă/cap și 98 litri/cap la ovine şi caprine.  

În sectorul avicol, efectivul de aproximativ 1,1 milioane capete păsări, din care 471769 găini ouătoare,  au reprezentat bazele de producţie din care au fost obținute peste 67 milioane ouă şi 7536 t carne de pasăre.

– Cât despre impactul pandemiei asupra sectorului zootehnic, ce ne puteți zice?

– În contextul actual, pe fondul crizei declanșate de pandemia de COVID-19 și a impactului negativ asupra vieții, sectorul zootehnic reprezentat atât de gospodăriile țărănești, cât și de fermele mici de semi-subzistență reprezintă componente importante, atât pentru asigurarea securității alimentare, din perspectiva autoconsumului la nivelul populației din mediul rural, dar mai ales din cea a valorificării potențialului de productie a acestora și a posibilităților de a se integra în lanțurile de desfacere și a valorifica surplusul pe piață, sub formă proaspătă sau către industria de prelucrare.

Măsura 21 „Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19″ are în vedere atenuarea efectelor generate de pandemie în ceea ce privește producția primară, iar acțiunile pentru compensarea pierderilor producătorilor primari în sectorul agricol vor contribui la restabilirea echilibrului economic, în special la nivelul sectorului agricol.

Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Joi, 19 noiembrie, se aniversează 33 de ani de la constituirea primului nucleu al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița în data de 19 noiembrie 1987, în sala 99 a Casei de Cultură a Sindicatelor.

La ceas aniversar, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița privește în urma ei, la cei 33 ani de activitate. Astfel, în perioada 19 noiembrie 1987 – 19 noiembrie 2020, asociația a organizat sau coorganizat un număr de peste 5.400 manifestări, din care nu mai puțin de peste 100 din iulie a.c. până în prezent. Manifestări ca „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, „Zilele Literaturii Germane la Reșița”, „Parada Portului Popular German” sau „Copiii desenează ținutul natal” fac parte integrantă din mișcarea culturală județeană și națională. Asociația editează publicația lunară „Echo der Vortragsreihe” („Ecoul Asociației”) – în februarie 2020 sărbătorindu-se 30 de ani de la apariția primului număr la 1 februarie 1990 -, alături de alte ediții speciale, dedicate principalelor evenimente ale etniei germane din Banatul Montan. De asemenea, trebuie amintite cele 106 de apariții editoriale și cele 22 numere din publicația „Info”.

Restaurarea și păstrarea unor monumente ale etniei germane din Reșița precum și întreținerea mormintelor eroilor necunoscuți germani căzuți în cele două Războaie Mondiale se află de asemenea în planul de activități ale asociației, ca și participarea, prin intermediul formațiilor culturale germane din municipiu, la manifestări cultural-artistice din țară și de peste hotare. Trebuie, totodată remarcată prezența activităților pe social media cunoscută, precum Facebook și YouTube.

Anul acesta, începând cu luna martie, activitatea Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița a fost restricționată ca multe alte activități în sfera cultural-artistică datorită pandemiei care a cuprins nu numai regiunea noastră, ci întreg mapamondul. Restrângerea din punct de vedere numeric a manifestărilor și aplicarea întru totul a măsurilor privind siguranța sanitară a membrilor / participanților nu a influențat calitatea acestora. Faptul că am ținut cont în tot ceea ce am organizat din martie până în prezent de aceste măsuri ne-a păzit pe noi, organizatorii, dar și pe participanți, de îmbolnăviri cu virusul ucigător. Organizarea unor manifestări în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” sau cele organizate în sistem online sunt doar câteva exemple de bune practici în acest sens.

Chiar dacă în perioada următoare, activitățile vor fi foarte reduse, doar online, fără public, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, bazându-se pe cei 33 ani de activitate, va contribui și pe mai departe la viața culturală din județ și din țară. Este crezul celor activi aici.

La ceas de sărbătoare, adresăm un cuvânt de mulțumire tuturor acelora care au stat aproape de Asociație, celor care au ajutat-o și sprijinit-o, dar și membrilor săi, fără de care, astăzi, ea nu ar fi ceea ce este!

Erwin Josef Țigla

În acest noiembrie mohorât, în plină pandemie și stare de alertă, vă invit să ni-l amintim împreună pe basul Nicolae Florei, care de 20 de ani cântă lieduri în cer.

Născut la 10 noiembrie 1927 la Bocşa Vasiova, Caraş-Severin, acesta este locul în care Nicolae Florei copilăreşte şi care-i va rămâne până la moarte “acasă”. Se stinge în 25 noiembrie 2000 la Bucureşti.

Studiază la Timişoara, apoi la Bucureşti cu mari profesori care-i vor marca strălucita carieră: Sabin Drăgoi, Nicolae Ursu, Vadim Sumski, Petre Ştefănescu—Goangă, Jean Ranzescu şi Jean Bobescu. Înainte să-şi pună în valoare excepţionala voce de bas, Nicolae Florei este profesor de muzică la Bocşa şi dirijor la Timişoara. În 1950 debutează la Teatrul “Excelsior” din Bucureşti, în cadrul Ansamblului de cântece şi dansuri “Ciocârlia” sub bagheta lui Viorel Doboş.          Primul său succes îl obţine interpretând cantata “Pe malurile Prutului” de Ciprian Porumbescu. Debutul său la Opera Română se produce în 1955 cu “Rigoletto” de Verdi.        Până în 1984 are o fabuloasă carieră pe prima scenă lirică a ţării. Se impune în faţa publicului şi a criticii prin roluri din opere celebre din repertoriul universal interpretate  cu deosebit talent şi măiestrie, într-un mod fabulos: “Bărbierul din Sevilla”, “Traviata”, “Aida”, “Faust”, “Carmen”, “Tosca”, “Boema” şi alte multe astfel de piese. Un moment deosebit al carierei sale l-a constituit interpretarea rolului titular din “Oedip” de George Enescu, în montarea operei din Viena. Dar, dincolo de Viena, faima sa internaţională  s-a consolidat în turnee efectuate în Cehoslovacia, URSS, Polonia, Belgia, Germania, Australia, Noua Zeelandă.

Glasul de aur şi talentul interpretativ ce l-au impus pe Nicolae Florei n-au cucerit numai publicul de operă, ci şi pe cel atras de romanţe şi cântece populare, iar pricesnele, cântece religioase interpretate cu har, i-au sporit considerabil popularitatea.

Nicolae Florei se întorcea acasă la Bocşa Vasiova mai ales de sărbători, iar concitadinii lui îl puteau admira la marile sărbători religioase în biserica din Bocşa Vasiova unde interpreta favoritele sale pricesne.

Din anul 2017, la inițiativa unui alt bocșean, prof. dr. univ. Marius Manyov, la Bocșa se desfășoară anual Festivalul-concurs de interpretare a liedului și romanței „Nicolae Florei”.

„Ideea organizării unui festival dedicat personalității marcante a muzicii culte românești, basului Nicolae Florei, la Bocșa, este izvorâtă din crezul meu profesional și uman. Acesta face referire nu numai la prețuirea calității prestației artistice, ci acoperă un palier esențial al stării de normalitate: prețuirea valorii, în pofida devierilor comportamentale din mediul cotidian. Gestul capătă noi valențe atunci când vorbim despre o personalitate marcantă ca Nicolae Florei, care a influențat traseul profesional al mai multor generații de tineri aspiranți la arta lirică, concretizându-se într-un adevărat reper interpretativ, dar și-a pus totodată amprenta pe formarea gustului estetic al mai multor generații de melomani.    Dincolo de apartenența mea la grupul minoritar, dar select, al grăitorilor prin ”cuvânt cântat” și continuator al artei vocale a lui Nicolae Florei, trăiesc acum mulțumirea sufletească a împlinirii unui gând care mă preocupa de mai mulți ani: acela de a-i dedica, aici, la Bocșa, un festival care să-i poarte numele”, afirma basul Marius Manyov la prima ediție a Festivalului „Nicolae Florei”.

Referinţe: Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa. Timpul. 1997; Istorie şi artă bisericească/ Jurma Gheorghe şi Vasile Petrica. Reşiţa. Timpul. 2000; Oameni şi locuri din Bocşa/ Iosif Cireşan Loga. Reşiţa. TIM. 2005; Cărăşeni de neuitat III/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa. 2010; Istorie şi administraţie la Bocşa multiseculară/ Mihai Vişan şi Daniel Crecan. Timişoara. Mirton. 2011; Muzicieni din Banat: lexicon/ Ioan Tomi.Timişoara. Eurostampa. 2012; colecţia revistei Bocşa culturală;  Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30).

În data de 17 noiembrie se împlinesc 55 de ani de la trecerea în eternitate a lui August Pittner, născut la Reșița în data de 7 decembrie 1879, învățător, director de școală în casa sa – cunoscută ca Școala (Casa) Pittner -, cantor de biserică, personalitate carismatică a Reșiței Montane în prima jumătate a secolului trecut.

 Erwin Josef Ţigla

Deși eram conștientă, mai ales în ultima vreme, că va urma, cât de curând, un astfel de material, de rămas bun, totuși speram că Doamne – Doamne va face încă o minune și va mai prelungi zilele profesorului Vasile C. Ioniță.

Însuși profesorul Ioniță aștepta, de la clipă la clipă, să-și pună sufletul în mâinile Mântuitorului. Asta spunea, cel puțin în ultima lună de viață.

Și iată! În 12 noiembrie 2020 lingvistul Vasile C. Ioniță s-a stins în casa sa din Câlnic – Reșița, fiind vegheat de întreaga familie care a dus povara bolii alături de el și care l-a îngrijit cu răbdare și înțelegere până în ultima clipă.

Vestea s-a răspândit cu repeziciune și mesajele de condoleanțe au început să curgă în toate modurile posibile: de la telefoane și sms-uri trimise familiei, până la rețele de socializare și massmedia.

Numele lui Vasile C. Ioniță și personalitatea acestuia sunt cunoscute în toată țara. Deşi născut pe meleaguri sucevene, la Dolhasca, la 24 martie 1932, profesorul Vasile C. Ioniţă este unul dintre cei mai importanţi lingvişti ai Banatului, unul dintre lingviștii harnici și cu renume în Banatul Montan.

Absolvent al Facultăţii de Filologie din Timişoara (1971), prof. Vasile C. Ioniţă  a urmat un doctorat la Facultatea de Filologie din Cluj, iar din 1983 devine doctor în filologie (cu teza Cursul superior al Văii Timişului) .

Dialectolog, etimolog, onomastician, toponimist, publicist, scriitor, Vasile C. Ioniţă și-a dedicat întreaga viaţă cercetării, studiului şi scrisului.

A deținut diverse funcţii şi a practicat, de-a lungul vieții sale, mai multe profesii/ meserii: la începuturi a fost învăţător, apoi profesor, redactor de ziar, inspector şi secretar la Comitetul de Cultură şi Artă din Reşiţa, lector la direcţia Generală a presei şi Tipăriturilor pentru judeţul Caraş-Severin, traducător din rusă şi franceză.

Ca publicist a debutat în 1949 în „Viaţa Buzăului”; apoi a colaborat la diverse publicaţii din ţară şi străinătate, publicaţii de specialitate şi nu numai. La ziarul „Timpul” din Reşiţa a susţinut o rubrică permanentă.

A debutat editorial în 1972 cu un Glosar toponimic Caraş-Severin, apărut la Reşiţa, la Casa Corpului Didactic; în 1975, în colaborare cu Octavian Răuţ, editează Studii şi cercetări de istorie şi toponimiesub egida Muzeului de Istorie; în 1976, sub egida Bibliotecii Judeţene Caraş-Severin, realizează o plachetă în 40 de pagini Banatul, parte integrantă şi individualitate distinctă în contextul istorico-geografic şi al spiritualităţii româneşti. Contribuţii bibliografice. 1 Graiul bănăţean; în  1982 apare la Timişoara la editura „Facla” – Nume de locuri din Banat – o amplă monografie a toponimiei Banatului prefaţată de Alexandru Graur.          În 1985, tot la Timişoara, la editura „Facla”, apare volumul Metafore ale graiurilor bănăţene; în 1997, la editura „Timpul” din Reşiţa, apare eseul monografic Sabin Păutza; Monografia localităţii Câlnicdin Caraş-Severin apare tot în 1997 la editura „Timpul” din Reşiţa; volumul Capricii. – un volum de amintiri, file de jurnal şi corespondenţă – apare în 1999 la editura „Timpul” din Reşiţa; în 2002, la editura „Eurostampa” din Timişoara, apare primul volum de Contribuţii lingvistice. Onomastică. Lexicologie semnat Vasile C. Ioniţă; în 2004, la „Intergraf ”din Reşiţa apare  cel de-al doilea volumul  de Contribuţii lingvistice…; tot în 2004 coordonează volumul Uite cine, ce şi cum vorbeşte. Teste comentate privind limba română, volum apărut la „Intergraf” la Reşiţa; tot în 2004, lăsând la o parte preocupările lingvistice, publică un volum de proză – Aripi frânte – continuând astfel seria volumelor  memorialistice, relatând fapte absolut reale; Oglinzi infidele, volum apărut în 2005, Reşiţa, „Intergraf”; Meandre este volumul care continuă  cronologic  Aripi frânte şi apare în 2005 tot la editura „Intergraf” din Reşiţa.

În 1990 prof. Vasile C. Ioniţă se pensionează, dar activitatea culturală a domniei sale continuă. Îl găsim colaborator al unor publicaţii, dar şi colaborator al unor instituţii. O foarte bună şi rodnică colaborare a avut-o cu Radio Reşiţa, Doru Dinu Glăvan, redactorul şef de la acea vreme, sesizând şi valorificând puterea de muncă a maestrului, priceperea, profesionalismul acestuia. Pe lângă faptul că deţinea o rubrică la acest post de radio, Vasile C. Ioniţă scria, desfăşura o activitate scriitoricească rezultând câteva volume apărute sub egida Radio Reşiţa: Dicţionar de evenimente şi personalităţi din Banatul istoric, vol. 1 apărut la Reşiţa, la editura „Banatul Montan” în 2007, iar volumul 2 – Memento. Evenimente şi personalităţi din Banatul istoric, a apărut în 2008; 30 de istorioare despre oameni şi vremi, volum apărut în 2008 tot la Banatul Montan; Lecturi interzise, apare în 2009, Reşiţa. Banatul Montan; Memoria cuvintelor, volum apărut în 2010 la aceeaşi editură din Reşiţa şi Crâmpeie dintr-un veac trecut este volumul care încheie, în 2011, într-un fel, colaborarea cu Radio Reşiţa, o dată cu plecarea lui Doru Dinu Glăvan din radio, dar şi ultimul cu caracter memorialistic.

Din anul 2012 prof. Vasile C. Ioniță devine colaborator al revistei ”Bocșa culturală” și, tot în acest an, hotărăşte ca mare parte a bibliotecii sale să o dăruiască oraşului Bocşa, Bibliotecii Orășenești ”Tata Oancea”, având încredere în această instituţie şi în managerul ei. Să-și „mărite fetele” la Bocșa, cum îi plăcea să spună. Astfel a început o poveste, cea a amenajării unei săli destinată acestui veritabil fond de documente, apoi povestea a continuat cu inaugurarea, în noiembrie 2013, a sălii care-i poartă numele,  iar în 23 martie 2017, la aniversarea celor 85 de ani ai profesorului Ioniță, lansarea „Catalogului Sălii prof.dr. Vasile C. Ioniță” de la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa (volum apărut la editura TIM din Reșița, dir. Gheorghe Jurma).

Povestea „încuscririi” a continuat cu susținerea rubricii „Povestea vorbei” în revista trimestrială „Bocșa culturală” și, probabil, va continua, pentru că „moș Ioniță de pe Nergăniță” (așa-i plăcea să se prezinte, deoarece așa l-a denumit mitropolitul Nicolae Corneanu) a lăsat manuscrise și cărți din care să poată fi susținută întotdeauna rubrica sa.

În 14 noiembrie 2020 lingvistul Vasile C. Ioniță a fost condus pe ultimul drum și înmormântat în Cimitirul din Câlnic, din păcate, de prea puțină lume, motivul fiind restricțiile impuse de pandemie.

Ne va fi dor de hazul și ironia dlui. Vasile Ioniță, de înțelepciunea domniei sale și de comentariile pline de savoare. Ne va lipsi acest om hâtru și fascinant prin darul său de povestitor. Vom intra în sala „Vasile C. Ioniță”, îi vom mângăia cărțile și ne vom aminti fiecare clipă din povestea acestei săli. Vom depăna amintiri, iar, din povestitor, Vasile Ioniță va deveni personaj. Personajul principal…

Rămas bun, dragul nostru Vasile C. Ioniță!

Rămas bun, Domnule Profesor!

Dumnezeu să vă odihnească în pace !Gabriela Șerban și echipa „Bocșa culturală”