Ședința Consiliului Director din 13 martie 2021 a stabilit ultimele detalii ale organizării Adunării Generale Anuale din 20 martie 2021.
În pregătirea Raportului președintelui organizației, care va fi publicat în Monitorul Oficial, s-au prezentat concluziile Comisiei de Cenzori. Președintele Ilie Cristescu a menționat faptul că starea veniturilor UZPR este bună, cu un excedent financiar de peste 80.000 de lei. „La nivelul conducerii UZPR, activitatea este una bună, eficientă, fapt atestat și de către un expert independent, care a analizat starea financiară a Uniunii”, a punctat Ilie Cristescu.
La nivelul Juriului de Onoare și Arbitraj s-a consemnat faptul că nu a fost nevoie de medierea niciunui caz de încălcare a normelor Uniunii în anul 2020. S-au sesizat anumite derapaje la nivelul unor membri care s-au exprimat nepotrivit în anumite publicații independente, aspecte care urmează să fie clarificate la nivelul filialelor din care fac parte respectivii jurnaliști. De asemenea, a fost punctat faptul că Adunarea Generală din anul 2020 a rămas definitivă, încercările de a o contesta fiind respinse de către justiție, la Tribunalul București.
Comisia de Atestare Profesională a avut un flux de lucru continuu. Președintele Dan Constantin a arătat că s-au evitat întârzierile de evaluare a dosarelor. „S-au emis, în 2020, 209 adeverințe. Menționez că în România profundă există adevărate focare de presă, cu oameni care susțin publicații locale aproape fără recompense, iar intrarea acestor jurnaliști în Uniune întărește actul de presă din teritoriu, ca și organizația noastră”, a spus Dan Constantin.
Raportul întocmit de secretarul general Mădălina Corina Diaconu a coagulat evenimentele care s-au succedat în anul 2020. „Am avut Seratele Eminescu jurnalistul, Săptămâna Presei, care va continua, s-au pus bazele UZP TV și s-au creionat reperele unui viitor post de radio al Uniunii. Pentru 2021 avem în vedere, printre multe alte acțiuni, Premiile Eminescu, Premiile UZPR, precum și inițierea unui parteneriat cu Biblioteca Națională, pentru demararea arhivării presei online, după modelul presei scrise. De asemenea, vom relua demersurile pentru reunoașterea Zilei Ziaristului Român, și vom iniția organizarea unor acțiuni legate de cei 65 de ani de când România este parte a UNESCO”, a reliefat Mădălina Corina Diaconu.
Consiliul Director a aprobat formatul comisiilor de validare, de numărare a voturilor și de redactare a Procesului Verbal al Adunării Generale, precum și documentul prin care va fi exprimat votul electronic. „Cu ocazia acestei Adunări Generale vor vota, în ciuda diferențelor de fus orar, membrii filialelor noastre de peste hotare, care și-au manifestat interesul pentru eveniment”, a punctat președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan.
Era salutul lui invariabil, când intra, debordând de viață, în redacția cotidianului Timpul. Îmi amintesc o dimineață din primăvara lui ’90, când, proaspăt redactor la Timpul, îmi storceam creierii să găsesc un subiect interesant,să-l pun pe hârtie. Gogu Dolot, mă privea amuzat, cum scriam două rânduri și apoi rupeam foaia. După un timp, s-a ridicat de la birou și mi-a spus: „Gata măi, nu mai sta aici sugând din degete, că n-o să-ți iasă nimic! Du-te printre oameni, vezi-le viața, caută adevărul și apoi scrie ce-ai găsit.” Acesta era Gogu Dolot! Un prieten gata oricând să ajute, un om setos de viață și de adevăr. Acum, a trecut într-o lume mai bună. Drum lin și…. Onoare muncii, DON GOGU!
În această zi de 13 martie, în jurul orei 16, s-a stins din viață unul dintre cei mai cunoscuți ziariști pe care i-a avut presa scrisă din Caraș-Severin. Gheorghe Dolot a murit în urma unui infarct pe un pat de spital, unde fusese internat în urmă cu 12 zile, fiind infectat cu noul coronavirus.
Din spusele familiei, ziaristul, în vârstă de 74 de ani, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Reșița în stare foarte gravă, fiind intubat chiar din prima zi de internare. Din păcate, cu plămânii afectați aproape în totalitate, inima lui a cedat în această după-amiază.
Gheorghe Dolot a absolvit Facultatea de Ziaristică la începutul anilor 1970, iar de-a lungul anilor a lucrat în presa locală la publicațiile vremii: Flamura, Flamura Liberă, Timpul și Noi, Tinerii, fiind pe rând redactor și redactor-șef al publicațiilor respective. Lângă el s-au format și au crescut generații de ziariști ale căror semnături le întâlniți și astăzi în presa cărășeană online. A ieșit la pensie în anul 2004.
În aceste momente triste, nu rămâne decât să ne luăm rămas bun de la cel pe care colegii de breaslă îl alintau cu apelativul de „Lord Gogu din Mârșani”, cu speranța că, acolo, în ceruri, va pune de un ziar împreună cu ceilalți colegi plecați prea devreme din această lume: Mircea Cavadia, Gheorghe Zincescu, Marius Moraru, Gabi Ștefănescu, Rodica Miu, Costică Țigănele, Colea Cătană, Gheorghe Jița- Milcoveanu, Paula Neamțu…
Înmormântarea va avea loc luni, 15 martie, în cimitirul din Lunca Bârzavei.
Fie că vrem sau nu, viața își urmează cursul. Finalul e întotdeauna același: lacrimi, durere, tristețe, haine cernite și suflete îndurerate. Încă o peniță s-a frânt astăzi, mult mai repede decât ar fi trebuit. S-a stins din viață Gheorghe Dolot.
A ajuns pe patul de spital în urmă cu 12 zile, târziu, mult prea târziu pentru ca medicii să mai poată face ceva. A furat virusul și nu a crezut că acesta îi poate face ceva; s-a înșelat amarnic. „Din spusele familiei, ziaristul, în vârstă de 74 de ani, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Reșița în stare foarte gravă, fiind intubat chiar din prima zi de internare. Din păcate, cu plămânii afectați aproape în totalitate, inima lui a cedat în această după amiază“, scrie Victor Nafiru pe pagina sa de socializare.
Gheorghe Dolot a absolvit Facultatea de Ziaristică, la începutul anilor 1970, iar de-a lungul anilor a lucrat în presa locală la publicațiile vremii Flamura, Flamura Liberă, Timpul și Noi Tinerii, fiind pe rând redactor și redactor-șef al publicațiilor respective. Lângă el s-au format și au crescut generații de ziariști ale căror semnături le întâlniți și astăzi în presa cărășeană online.
„În aceste momente triste, nu rămâne decât să ne luăm rămas bun de la cel pe care colegii de breaslă îl alintau cu apelativul de „Lord Gogu din Mârșani“, cu speranța că, acolo în ceruri, va pune de un ziar împreună cu ceilalți colegi plecați prea devreme din această lume: Mircea Cavadia, Gheorghe Zincescu, Marius Moraru, Gabi Ștefănescu, Paula Neamțu, Al. Bârsescu, Petru Fuchs, Rodica Miu, Costică Țigănele, Colea Cătană, Paul Bocșanu, Gheorghe Jița- Milcoveanu…“
O peniță frântă, încă un ziarist care îngroașă rândurile „presarilor“ din panoplia cerului. Sincere condoleanțe familiei îndurerare și Drum lin spre stele!
Înmormântarea va avea loc luni, 15 martie la cimitirul nr 8 din cartierul reșișțean Lunca Bârzavei.
Filiala „Ștefan Naciu” Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România regretă pierderea unuia dintre cei mai vechi și experimentați colegi de breaslă: Gheorghe Dolot. Un condei binecunoscut în Reșița și în județ.
Gheorghe Dolot s-a născut la 18 noiembrie 1946, în localitatea Mârșani. A intrat în presă la ziarul „Flamura”, în 1975, odată cu absolvirea facultății de jurnalistică. Înainte de a se angaja la ziarul „Flamura”, a lucrat la ICMMR. După 1990, este de regăsit la o serie de publicații: „Noi tinerii”, revista „Conexiuni”, „Magazin de afaceri”, „Flamura” (serie nouă) și statornic la cel mai important ziar al epocii: „Timpul”, de la care se pensionează. A publicat volumul „Pe cont propriu. Oameni de afaceri din Caraș-Severin” (Editura Timpul, Reșița 1999). În presă, a preferat anchetele și a rămas celebru pentru formula: „ce pot face două mâini dibace” care, în opinia sa, era dătătoare de optimism. În „viața civilă” îi plăceau glumele și avea o deosebită voluptate când își povestea rețetele culinare. Prietenilor și necunoscuților le întindea mâna spunând cu încărcătura umoristică necesară: „Lord Gogu!”
Astăzi, 13 martie 2021, când s-a grăbit să plece, mult prea grăbit și mult prea devreme, noi colegii îi spunem: Odihnește-te în pace, „Lord Gogu” !
Condoleanțe și mângâiere familiei îndoliate!
Președintele Filialei „Ștefan Naciu” Caraș-Severin
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie!
În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, sâmbătă, 13 martie 2021, vom citi răspunsurile lui Robert Babiak și ale Soniei Elena Popovici:
Duminică, 14 martie 2021
Robert Babiak, electronist, redactor-webmaster, Reutlingen / Germania
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Una din primele mele amintiri din copilărie datează din 1961, an în care Reșița tocmai împlinea 190 de ani de industrie grea. Însoțit de bunicii mei, am plecat dis-de-dimineață din Secul, satul meu natal [azi, cartier al Reșiței], în prima mea călătorie înspre „marele oraș“. Trenulețul cu două vagoane de pasageri și alte câteva cu cărbune, tras de o mică locomotivă cu abur, era cel puțin la fel de impresionant ca un balaur ce scuipa foc și fum pe nări, în ochii mei de mic copil născut lângă mina de huilă, mândru de tatăl meu, mașinist pe mașina de extracție cu care scotea aurul negru din adâncuri, dar și pe minerii la fel de negri și impunători! Ce ochi mari a făcut Robert cel mititel în momentul în care trenul s-a oprit în dreptul Ștrandului vechi! Deja auzisem în poveștile pe care mi le citea mama de grădini de basm, de tărâmuri feerice pe undeva pe la capătul pământului. Ei bine, văzându-i pe tinerii ce se scăldau voioși în apa cristalină a Bârzavei, am fost convins că am ajuns pe un asemenea tărâm! Contrastul pe care urma să-l trăiesc la intrarea în Reșița nu avea cum să fie mai mare: trepidații, forfotă, agitație, mirosuri, zgomote puternice și ciudate, necunoscute copilului de la sat. În imaginația mea infantilă, furnalele pe lângă care aveam să trec puțin mai târziu erau sinonimul unui monstru ce se hrănea cu vagoane fără de număr de fier vechi și cărbune, dând în schimb la iveală lingouri roșii și fierbinți de fontă.
Chiar și ani mai târziu, în vizită la locul de muncă al tatălui meu, între timp lăcătuș la „laminoare“, la plimbare pe „Corso“ sau când jucam mingea cu prietenii de la școala de muzică în fața „Navalelor“ sau la „Oppelcz“, aveam să păstrez aceeași prudență plină de respect vis-a-vis de halele uriașe ce îmbrățișau orașul vechi. Cât de mult i-am admirat pe muncitorii fabricilor Reșițene pentru minunățiile pe care știau sa le construiască, ducând faima orașului în lung și-n lat, în țară și peste hotare!
Acum, întrebat fiind dacă doresc să particip la proiectul „Reșița 250“, mi se derulează în fața ochilor nenumărate secvențe precum cele mai sus amintite, una mai frumoasă și mai înduioșătoare ca alta. Recunosc însă ca nu mă simt deloc în largul meu. Am citit și recitit toate mesajele personalităților anterior intervievate și mă întreb ce am realizat eu, ce mă îndreptățește cât de cât să stau și eu într-un colțișor alături de reșițeni cu adevărat MARI? Poate că sunt străduințele mele de a face cunoscut lumii întregi orașul natal cu oamenii săi minunați, mica noastră „Uniune Europeană“, simbol al înțelegerii între toți locuitorii, indiferent de apartenență, religie sau naționalitate? Ajuns în Germania am încercat să clădesc punți între vechea și noua patrie. Încurajat de interesul pe care cei din jur îl arătau povestirilor mele, am început (deja în anii 90) să prezint Reșița și Banatul Montan în internet pe site-ul meu, pe diverse portale foto, mai târziu în acțiuni organizate de primăria și muzeul din Reutlingen, noua noastră reședință. Orașul de pe Bârzava a ajuns astfel, spre marea mea bucurie, inclusiv la radioul și televiziunea locală. Cu adevărat în elementul meu mă simt însă abia de când am început să mă angajez onorific în cadrul Asociației Germanilor din Banatul Montan (Heimatverband der Banater Berglanddeutschen), unde mă ocup de redacția ziarului nostru, de prezența pe Facebook și internet, de legătura cu membrii și partenerii noștri, cu oficialități și instituții din Germania și din România, alături de colegi grozavi și inimoși, unii dintre ei prezentați deja în cadrul proiectului „Reșița 250“. Cu modestele noastre posibilități și puteri, dar cu multă perseverență și dragoste, încercăm să returnăm astfel „Cetății de foc“ un pic din ceea ce ea ne-a dăruit de-a lungul anilor fiecăruia dintre noi!
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Cred că multora dintre dumneavoastră le e cunoscută povestirea scriitorului reșițean Alexander Tietz, care culminează cu exclamația, plină de mândrie și patos „mia sein ma Reschitzara!“ („noi ni’s reșițeni!“)
Mi-aș dori din toată inima ca fiecare reșițean să poată repeta mereu și oriunde, cu aceeași suveranitate, vorbele acestea și să fie privit de toți ceilalți cu respect și, de ce nu, cu un pic de invidie. Cei ce mă cunosc spun că sunt un optimist incorigibil. Privind dezvoltarea orașului meu natal în ultimii ani, cred însă că optimismul meu în ceea ce privește renașterea Reșiței se bazează și pe fapte, nu doar pe dorinți. Dacă fiecare dintre noi se va implica, acolo unde și cum va putea, dacă fiecare va încerca să dea înainte de a cere, cred cu tărie că dorința marelui Eminescu se poate adeveri și în cazul „celui mai iubit oraș din lume“:
„Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!“
Sonia Elena Popovici, medic anestezist, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Reșița pentru mine a însemnat, însemnă și va însemna mereu ACASĂ. Orașul în care am crescut și în care locuiesc părinții mei, oamenii ce mi-au oferit totul și sunt modelele mele în viață.
Reșița înseamnă în primul rând familie și familiaritate, locul în care mă întorc mereu cu drag, îmbrățișarea caldă a părinților. Reșița reprezintă baza educației mele cu toate amintirile dragi care mă leagă de „școala mea – LMF” astăzi Colegiul Național „Traian Lalescu”, profesorii care m-au format și pe care îi port cu drag și recunoștință în amintire, trupa de teatru Bodri, meciurile de baschet între licee, schimburile de experiență cu colegii din alte țări, taberele la mare.
Reșița înseamnă prieteni – șotronul din spatele blocului, plimbările și întâlnirile cu primul grup de prieteni din liceu din centru, primul bal al bobocilor, prima urcare la Stemă și multe alte escapade ale adolescenței.
Reșița este orașul de munte care m-a învățat să prețuiesc natura în drumețiile pe Cheile Carașului și să iubesc schiul de care m-am îndrăgostit pe Semenic. Au trecut aproape 15 ani de când am plecat, dar o parte din suflet va rămâne mereu acolo.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Dragă Reșița, îți doresc încă 250 de ani frumoși, ani în care să renaști și să ai parte de oameni care să te prețuiască și să te respecte, să te ajute sa redevii ce ai fost odinioară și poate un pic mai mult. Sper ca orașul pe care mulți încă îl numim acasă să își atingă potențialul pe care cu toții știm că îl are. Sper ca la fiecare revedere să observăm cum, cu pași mici, se transformă într-un oraș european care știe să își păstreze tradițiile și să își respecte istoria.
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie!
În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, sâmbătă, 13 martie 2021, vom citi răspunsurile solistei de muzică populară Nicoleta Voica și ale inginerului Doru Pîrvu:
Sâmbătă, 13 martie 2021
Nicoleta Voica, solistă de muzică populară, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Reșița este locul în care am trăit cele mai frumoase momente ale vieții mele, este locul copilăriei, adolescenței și al tinereții mele. Este locul pe care îl iubesc cel mai mult din lume, acolo unde am pășit prima dată pe scena, unde am cântat prima dată publicului și unde mă întorc de fiecare data ACASĂ. Reșița este leagănul amintirilor mele frumoase, de neprețuit pe care nicio altă amintire, oricât ar fi de valoroasă nu le poate eclipsa vreodată.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Nu pot spune că am gânduri diferite față de gândurile mele legate de minunea asta de oraș. Gândesc la fel de fiecare dată când mă gândesc la Reșița și la reșițenii mei ai dragi. Gândesc sincer, fără niciun fel de reținere, cu multă emoție și bucurie la prima mea dragoste, Reșița. Reșița, oriunde am fost, oriunde sunt, sau oriunde voi ajunge, TU vei rămâne mereu pentru mine PRIMA și SINGURA IUBIRE ADEVĂRATĂ!
Doru Pîrvu, Software Engineering Group Manager, Microsoft Corp., Redmond, SUA
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Pentru mine, Reșița înseamnă acasă, înseamnă oameni dragi, zâmbete, căldură, voie bună. Reșița este orașul unde revin mereu cu drag, este orașul unde m-am născut și am copilărit, orașul unde am descoperit pasiunea pentru matematică și sport, orașul unde am învățat că pasiunea, perseverența și dorința de autodepășire contribuie la realizarea celor mai îndrăznețe vise. Deși au trecut 20 de ani de când am plecat, revin mereu cu aceeași bucurie și emoție.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Reșițenilor, le doresc multă energie și prosperitate! Reșița deține un potențial turistic extrem de bogat. Sunt absolut convins că această valoare turistică ar putea crește prin investiții în infrastructură, îmbunătățirea raportului calitate servicii preț și mai ales, prin promovarea acestei zone frumoase.
Seria expozițiilor de carte dedicate unor personalități ale Banatului continuă la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa – Caraș-Severin – cu teologul bănățean, Vasile Petrica.
În perioada 15 – 19 martie 2021, utilizatorii serviciilor bibliotecii bocșene sunt întâmpinați cu un stand de carte de și despre dr. Vasile Petrica, scriitor, teolog și istoric literar al Banatului, trăitor la Reșița.
Buna colaborare a bibliotecii bocșene cu Prea Onoratul părinte Petrica face ca în fondul de documente al instituției să se găsească unele dintre lucrările acestuia, volume deosebit de importante pentru istoria culturală, spirituală și literară a Banatului.
Vasile Petrica s-a născut la 17 martie 1940, în satul Scăiuş, comuna Fârliug, judeţul Caraş-Severin.
A urmat cursurile Școlii elementare din Scăiuş, Seminarul teologic din Caransebeş; Institutul teologic universitar Sibiu.; doctoratlaFacultatea de teologie ortodoxă din Preşov, Cehoslovacia (1983) cu diplomă echivalată în România, la Bucureşti.
Teologul Vasile Petrica a funcționat ca preot ortodox român în Băteşti, jud. Timiş (1965-1968) şi Reşiţa – parohia Reşiţa Centru – (1968-2007) –, concomitent a fost protopop al Reşiţei (1975-2007), lector la Facultatea de Teologie din Caransebeş (Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa) – 1996 – 2005 și conferenţiar (2005-2010),
Din anul2011este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, mai întâi membru stagiar, apoi, din anul 2014, membru titular.
Pasionat de scris, protopopul Vasile Petrica a colaborat de-a lungul vremii la diverse reviste și publicații: Analele Universităţii „Eftimie Murgu” (Reşiţa), Banatica (Reşiţa), Calendarul Românului (Caransebeş), Foaia Diecezană (Caransebeş) – fost redactor de la reactivare –, Învierea (Timişoara), Mitropolia Banatului (Timişoara), Reflex (Reşiţa), Telegraful Român (Sibiu), Odkaz sv. Cyrila a Metoda (Preşov, Slovacia) și altele.
Debutează editorial cu volumul „Reflecţii şi paradigme teologice”, Editura Timpul, Reşiţa, 1998, 220 p. apoi semnează lucrări importante pentru Banat: „Teologul şi juristul dr. Moise Ienciu (1881-1953), o viaţă uitată într-o arhivă”, Editura Episcopiei, Caransebeş, 2003, 199 p.; „Dr. Ion Sârbu (1865-1922) istorie şi preoţie”, Editura Episcopiei, Caransebeş, 2003, 208 p.; „Prin Liturgică în Pastorală,” Editura Marineasa, Timişoara, 2004, 135 p.; „Institutul teologic diecezan ortodox român Caransebeş (1865-1927)– Contribuţii istorice” – , Editura Episcopiei, Caransebeş, 2005, 356 p.; „Dr. Corneliu Diaconovici (1859-1923) – enciclopedist şi ambasador al culturii române”, Editura Tim, Reşiţa, 2009, 294 p.; „Savantul Traian Lalescu (1882-1929) şi cultura Banatului”, Editura „Eftimie Murgu”, Reşiţa, 2010, 216 p.; „Restituiri literare”, Editura Banatul Montan, Reşiţa, 2012, 162 p.; „Fructul oprit”, Editura Banatul Montan Reşiţa, 2013, 141 p.; „Academia teologică ortodoxă română Caransebeş”, Editura DPP Timişoara, 2014; „Titu Maiorescu şi Banatul”, Editura David Press Print, 2014; „Academia Teologică Ortodoxă Română din Caransebeș (1927 – 1948)”.- Timișoara: Editura David Press Print, 2015; „Făclii nestinse” Reșița: TIM, 2018.
Împreună cu scriitorul și istoricul literar Gheorghe Jurma realizează un excepțional volum de referință intitulat: „Istorie şi artă bisericească”, Editura Timpul, Reşiţa, 2000.
Harnicul scriitor și teolog Vasile Petrica semnează articole în diverse publicații, pe teme diversificate: „Mitropolitul Dosoftei şi primul Liturghier românesc în Moldova”, în „Analele Universităţii Eftimie Murgu”, an. VII, 2000, tom. I, p. 27-32; „Mitropolitul Antim Ivireanul (1650-1716) şi cărţile auxiliare ale cultului bisericesc în limba română”, în „Altarul Banatului” (Timişoara), an. XII (LI), 2001, nr. 4-5, p. 49-52; Contribuţia preotului istoric Ion Sârbu la realizarea idealului Marii Uniri, în: vol. „De la Independenţă la Unirea cea Mare”, Reşiţa 2003, p. 59-85; Preotul istoric dr. Ion Sârbu în imposibilitatea obţinerii postului de protoprezbiter, în „Banatica” 2003, nr. 16, p. 265-281; Problematica medicală în „Foaia diecezană” (1886-1900), în volumul „Un crâmpei de istorie – 1886-1949” – studii –, Reşiţa, 2006, p. 100-110; Alţi solicitanţi de catedre academice la Caransebeş, în „Calendarul Românului”, Caransebeş, 2006, p. 172-181; Mitropolitul Andrei Şaguna şi rudele sale, familia Grabovski, cu ramificaţia din Banat, în volumul „Mitropolitul Andrei Şaguna (1808-1873)”, Oradea, 2008; p. 303-311; „Din galeria notabilităţilor Caransebeşului: Pr. prof. dr. Petru Ionescu (1867-1938)) între preoţie, profesorat şi disputele timpului”, în vol. „Vocaţie şi Misiune în Biserica lui Hristos”, Caransebeş, 2009, p. 222-230; Alegerea Arhim. dr. Miron Cristea ca episcop al Caransebeşului între adevăr şi ipoteze, în vol. „Credinţă şi Mărturisire”, Caransebeş, 2010, p. 266-277; Prot. dr. George Dragomir (1870-1918) în viziunea istorică a culturii şi martirajului său, în vol. „Marcu Mihail Deleanu, Dor netins”, Timişoara, 2010, p. 201-210; Foaia diecezană (Caransebeş), 1886-1949, Timişoara, vol. „Contribuţii la istoria eclesiastică a Banatului”, 2011, p. 225-242; Episcopul Veniamin Nistor în văpaia anului 1948, în vol.„Taină şi Mărturisire”, Caransebeş, 2011, p. 356-362; Interferenţe lingvistice şi spirituale privitoare la Taina Sf. Maslu, în vol. „Mehedinţi, istorie, cultură şi spiritualitate”, Drobeta Turnu Severin, 2012, p. 291-295; Episcopul dr. Miron Cristea alături de importanţii subalterni şi colaboratori, în perioada 1909-1919, în vol. „Sangidava”, 1 (VII), Serie nouă, Topliţa, 2013, p. 52-59; Un titan al teologiei româneşti: Arhim. Prof. dr. Iosif Iuliu Olariu, în vol. „Istorie şi cultură”, Timişoara, 2013, p. 158-166, Interferenţe lingvistice şi spirituale privitoare la taina sf. Maslu, în vol. „Mehedinţi, istorie, cultură şi spiritualitate”, vol. 5, Editura Universitarea, Drobeta Turnu Severin, 2012, p. 291-294.; Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena în lumina imnelor liturgice, vol. „Mehedinţi, istorie, cultură şi spiritualitate”, vol. 6, Editura Di-Dahia, Drobeta Turnu Severin, 2013, p. 169-173; Începuturile Mănăstirii „Sf. Ilie de la Izvor” – Vasiova, din Banat și nevoințele monahului Vichentie Mălău (1887 – 1945) în: „Portrete de preoți și teologi ortodocși din Bocșa de ieri și de azi” vol. I de Gabriela Șerban și Valentin Costea.- Reșița: TIM, 2020 (Bocșa, istorie și cultură; 53).
Referinţe despre personalitatea și activitatea preotului dr. Vasile Petrica găsim în diverse cărți, reviste și publicații, între care: „Le protoprêtre Vasile Petrica de Reşiţa, docteur en théologie de la Faculté de théologie orthodoxe de Presov (R. S. Tchecoslovaque)” în: Romanian Orthodox Church News, [ROC], XIII-E année, No. 3, VII-IX, 1983, p. 25-26; Radostna udalost v živote Pravoslávnej Bohosloveckej fakulty v Prešove, în „Odkaz sv. Cyrila a Metoda”, Preşov, Cehoslovacia, Roč. XXIX / 1983, 9, s. 205-208; „Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin”, 1998, p. 216; „Cei de lângă noi”: portrete și interviuri de Titus Crișciu.- Reșița: TIM, 2005; Dicţionar bio-bibliografic, teologi ortodocşi români şi străini: sec. XIX-XXI, ed. A II-a, Bucureşti, 2012, 359-362, Acad., Mircea Păcurariu, Petrica Vasile, Dicţionarul teologilor români, ediţia a III-a, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, p. 490-491, Nicolae Sârbu, Întemeiere şi punere în valoare prin întâlnirea fericită peste ani, a doi cărturari: Corneliu Diaconovici şi pr. dr. Vasile Petrica în: „Oameni de seamă ai Banatului”, vol. XIV, Editura „”Tibiscus” –Editura Eurostampa, Uzdin-Timişoara, 2011, p. 80-89; „Enciclopedia Banatului. Literatura.” Coordonator general Crișu Dascălu.- Timișoara: David Press Print, 2016, p. 508 – 509; „Reșița literară” de Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2016; „Grafeme” (lecturidin provincie) de Ada D. Cruceanu.- Timișoara: Gordian, 2017; „Panorama presei din Caraș-Severin” de Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2018.
De asemenea, referinţe critice în revisteprecum: „Orizont” (Timişoara), Serie Nouă, anul XXIII, Nr. 9 (1548), 27 septembrie 2011, p. 1 şi 2 – Cornel Ungureanu Despre Traian Lalescu; Claudiu T. Arieşan, Recuperări, în: „Orizont” (Timişoara), Serie Nouă, anul XXIII , nr. 11 (1550), 29 noiembrie 2011, p. 9; acad. Solomon Marcus, O nouă carte despre Traian Lalescu în: „Curtea de la Argeş”, anul II, Nr, 2 (3), februarie, 2011, p. 3; acad. Solomon Marcus, O nouă carte despre Traian Lalescu în:„Reflex”, Reşiţa, an. XXIII (Serie Nouă), nr. 1-6 (124-129), ian.-iun. 2011, p. 5-6; Marcu Mihai Deleanu, Savantul şi omul Traian Lalescu (1882-1929) în: „Reflex” (Reşiţa), anul XII, nr.1-6 (124-129), ian.-iun. 2011, p. 6-7; Octavian Doclin, „Zâmbind cu faţa gravă” (vol. Fructul oprit) în: „Argeş”, anul XIV (XLIX), nr. 8, august 2014, p. 25; Ion Ciuciună, Incursiune literară spre reconstituirea originalităţii (vol. Restituiri literare) în: „Arca”, Arad, nr. 7-8-9, (292, 293-294), 2014, p. 213; Ada D. Cruceanu, Un localism creator, (vol. Restituiri literare) în: „Orizont”, anul XXVI, nr. 7 (1587), iulie 2014, p. 14.
„Preotul cărturar” Vasile Petrica, – după cum îl numește istoricul și criticul literar Ada D. Cruceanu, – se dovedește, prin toată activitatea și scriitura sa, a fi, după cum mărturisea doamna culturii cărășene în volumul „Grafeme” „un împătimit al cercetării și al scrisului – altfel și un povestitor cu mari rezerve de „portrete” ori „medalioane” ale contemporanilor „din imediata vecinătate”, care-și așteaptă rândul spre a fi publicate – consfințește o paradigmă de fond a culturii noastre: preotul, om al bisericii – om al cetății.”
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie!
În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, vineri, 12 martie 2021, vom citi răspunsurile medicului Doru Meilă și ale tenorului Simion Novac:
Vineri, 12 martie 2021
Doru Meilă, medic, Neuss / Germania
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
A ajuta omului să se nască, să trăiască mult și sănătos, să îmbătrânească fără suferințe, este o îndeletnicire nobilă. Profesiunea de medic cere pasiune și devotament. În familia noastră patru membri din trei generații succesive, toți medici, s-au născut în Reșița. Eu sunt unul dintre ei.
În urma cu 250 de ani Banatul, fiind parte a Imperiului Habsburgic, începea să capete valoare geostrategică și politică. Însuși Împăratul Franz Josef al II-lea l-a vizitat de doua ori. În timpul Domniei sale, după cum povestea bunicul meu (fie legendă, fie adevăr), în comuna Câlnic / Reșița, era primar un străbunic de-al meu. Acesta, împuternicit să plece la Viena să obțină despăgubiri pentru uzurparea samavolnică a pământurilor unor țărani câlniceni, a cerut și a primit audiență la Împărat, care le-a dat dreptate bănățenilor. În drum spre casă, probabil în codrii Caransebeșului, cei doi – primarul și căruțașul – au fost asasinați. Hârtiile imperiale ascunse în fânul din căruță și trupurile neînsuflețite ale trimișilor la Împărăție, au fost aduse de cai acasă. Despăgubirile dorite s-au îndeplinit și mulți foști țărani au devenit apoi muncitori în primele ateliere de atunci, în „cuznitzele” ce au precedat fabricile de mai târziu.
Cursul fluid al industrializării s-a amplificat progresiv. Viața bănățenilor se schimbase în bine și datorită administrației austriece, devenită după 1779 austro-ungară, cât și coloniștilor germani. De atunci trăiesc în armonie perfectă românii cu concitadini de multe naționalități și religii în Reșița, aceasta fiind un real exemplu bun de democrație pentru întreaga Europă.
În august, înaintea declanșării ultimei conflagrații mondiale, m-am născut eu în Reșița. Ambii părinți, din familii din Reșița, Câlnic și Moniom, s-au stabilit, au profesat și au trăit tot restul vieții lor în Reșița.
Mama, absolventă cu „magna cum laude” a Facultății de Filosofie și Sociologie din Cluj, Tata absolvent al celei de Medicină din Cluj. În Reșița, mama a predat limba franceză în licee, iar tata a condus ca medic primar secția de radiologie a Spitalului Județean. După război, numeroase familii germane și românești au fost ajutate de cunoscutul radiolog bănățean pentru a le împiedica deportarea în lagărele de muncă sovietice, respectiv, la Canalul Dunărea – Marea Neagră. Profesional, tata a fost un perfecționist și pasionat cercetător și publicist. Depozitar al unei vaste cazuistici din mediul industrial și minier din Reșița și restul Banatului, el a îmbunătățit prevenția și combaterea multor boli profesionale. A studiat și publicat pentru prima oară „Febra Q” – Pneumonia interstițială atipică typ Queensland” în Balcani, descoperită de el. A făcut parte din comisia Organizației Mondiale de Sănătate pentru clasificarea internațională a Silico-Tuberculozei. A fost 7 ani director de Spital Județean în Reșița, fără a fi fost vreodată membru de partid, și a donat spitalului propriul aparat german de Röntgen. Astăzi, un pavilion al spitalului îi poartă numele.
Tot în Reșița, patru ani după mine, s-a născut fratele meu. Amândoi am absolvit același liceu în Reșița („Bastilia”) și aceeași Facultate de Medicină din Timișoara, ne-am specializat și perfecționat ambii în București. În urma multor examene importante și concursuri câștigate la nivel național, fratele meu a acordat întotdeauna prioritate orașului natal Reșița și a renunțat de a profesa în orașe ca București, Brașov, Ploiești, Constanța și altele. A condus cu prestanță până la pensionare Secția de Cardiologie a Spitalului Județean din Reșița, fiind venerat și iubit de o mulțime de pacienți. Pictează și desenează frumos printre altele și motive din Reșița și împrejurimi și scrie cărți valoroase, documentate și detaliate, în special despre Banat și apele ce îl străbat. Împreuna cu soția sa, medic primar stomatolog de origine germană, are un fiu, profesor gimnazial de chimie, care deține numeroase poziții de frunte în învățământ și care este căsătorit cu o colegă, și ea profesoară gimnazială de chimie din Reșița. Întreaga lor familie a renunțat la alte oferte onorabile din țară și străinătate și a rămas stabilită în orașul nostru drag – Reșița.
În familie am învățat că cea mai mare bogăție a omului este știința, pe care dacă o dai și altora, nu se împuținează, ba din contra, sporește. Am fost premiantul claselor, din prima, până în ultima. Cu diploma de merit obținută, am intrat la facultate fără examen de admitere. Am devenit medic. Mi-am trudit lucrarea de diploma în uzinele reșițene, având tema legată de calitatea locului de muncă a 3.000 de muncitori, care lucrau cu ciocane pneumatice sau erau șoferi de mare tracțiune, sau cazangerii din mediu poluat fonic. Prin această lucrare am completat și îmbunătățit cunoștințele medicale despre maladia vibrațiilor la adult.
Am depus și eu multe examene și concursuri la nivel național. Am devenit specialist în obstetrică-ginecologie și m-am perfecționat în obstetrica patologică, endocrinologie ginecologică, chirurgie și oncologie ginecologice. Am muncit ca ginecolog, sub contract guvernamental, timp de 2 ani în Libia. În ani de cumpănă în România, cca. 7 ani înainte de Revoluție, am emigrat, împreună cu soția și 2 copii, în Germania, în baza originii germane a socrului meu, unde mi-am continuat perfecționarea în clinici din Bavaria, Hamburg, Berlin și în cabinete proprii. Nu am fost „trădător de țară”, dar am fost numit așa. Am făcut gestul având un singur scop: ASIGURAREA BAZEI DE DEZVOLTARE LIBERE, ACCESUL LA CELE MAI VALOROASE COMPETENȚE ȘI O ALTĂ VIAȚĂ DEMNĂ – COPIILOR NOȘTRI.
Ambii noștri copii ne-au onorat așteptările și ne-au răsplătit cu munca și succesele lor. Fiica noastră – absolventă a Facultății de Drept din Köln – este angajata unei mari firme de asigurări private și trăiește împreună cu soțul și cu nepoțelul nostru aproape de noi, în Köln. Fiind multilinguală și din totdeauna fascinată de peisaje și culturi străine, a vizitat foarte multe țări de pe toate continentele și ne-a îndrumat și însoțit în numeroase concedii în țări exotice – pe care înainte vremuri numai le visam. Băiatul nostru s-a născut și el la Reșița. El continuă tradiția de medici în familie. Plecat de la 3 ani din Reșița și școlarizat în limba germană, a învățat în familie să vorbească românește. A absolvit Facultatea de Medicină și doctoratul în Düsseldorf și s-a specializat în clinici germane, devenind radiolog specialist în Neuro-Radiologie Intervențională. Apoi s-a perfecționat în Elveția, Franța și la New-York, a devenit Privat Docent, Profesor Dr. med. Chefarzt (medic șef) al clinicii de Neuro-Radiologie Intervențională din Neuss și al Departamentului pentru copii (Pediatrie) din Facultatea de Medicină din Hanovra. Împreună cu partenera lui de viață, dr. în drept, au adus pe lume prima noastră nepoțică.
Nu pot încheia șirul lung al motivelor pentru care mă simt încă legat de orașul natal, la vârsta de aproape 82 de ani, fără a vă face ultima mărturisire. În Reșița am întâlnit, iubit și căsătorit [cu] partenera mea de viață, cea cu care 52 de ani am împărțit și binele și răul, și am adus pe lume cei 2 copii, cu care m-am lăudat mai sus. Mamei copiilor mei, îi datorăm nu numai partea de origine germană din genealogia familiei, dar și dârzenia cu care ne-a tras după ea pe drumul greu al bunăstării.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Mai întâi sănătate, noroc și bunăstare! Să fie mândri că au moștenit de la generațiile anterioare o valoroasă pricepere în prelucrarea metalelor. Să practice și să susțină turismul local. Să schimbe criteriile de selecție a valorilor umane și să promoveze pe cei mai dotați.
Să trăiască mai departe în armonie și fără prejudecăți cu toate naționalitățile conlocuitoare.
Simion Novac, student Royal Academy of Music, tenor la Philharmonia Chorus, Londra
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Reșița – locul unde m-am născut și unde am copilărit până la vârsta de 4 ani. La Reșița, din păcate, nu am reușit să îmi fac multe amintiri, în mintea mea de copil au rămas blocul unde locuiam, banca și masa din lemn de lângă scara blocului. Acela era locul unde eu îmi montam mașinuțele cu alți copii. Eram pasionați de mașinuțe de colecție și le făceam piste de curse improvizând cu o bucată de lemn, rașchetând pământul dintre blocuri. Îmi mai aduc aminte de plimbările în oraș cu mama și bunica, mergeam în centru și, bineînțeles, la Muzeul de locomotive. În schimb, mă consider norocos că am trăit ani din copilărie alături de bunicii și străbunicii mei, în satul Măru, o copilărie de poveste cu tot ce înseamnă viața de la țară.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
După un an plin de încercări prin care am trecut cu atâtea greutăți, le doresc reșițenilor, în primul rând, sănătate, să-și găsească liniștea alături de cei dragi, împărțind zâmbete, iubire și depănând amintiri.
Așezat pe marginile unei ape cântătoare, limpede ca un cristal, pe nume Cerna, cu Iorgovanul în ochi și păduri buchet de fețe tinere, izvoare purtate în brațe timp, câmpii aruncate în veșnicie, localitatea Topleț, locul unde m-am născut, este alcătuită din două sate: satul Topleț și satul Bârza. Această comună este una dintre cele mai frumoase comune din țară, farmecul ei își deschide aripile încă de la intrare, fie că veniți de la Orșova, fie că veniți de la Herculane, clipocitul Cernei dă un semnal spunând: „Ai intrat în poiana unui paradis, ai grijă să admiri tot ce îți iese în cale, drumul îți este luminat de ochii Sfinxului Bănățean-Toplicean, străjerul celor două sate.”
Aici, fiecare anotimp oferă cadouri, astfel că Regina Albă îi trimite Toplețului așternuturi de pat pufoase, cu litere de argint și miros de iarbă adormită, cu raze de soare timide, poezii cu rimă înghețată, iubire ghețar;
Prințesa Verde oferă parfumuri florale, cântece și jocuri populare, mii de spectacole în văzduh, respirația ei învelită în coji de copaci bărbați aduce prospețime în inimi; Mama Regină a Nopții trimite tablouri pictate de mâini iscusite, îngeri jucăuși, bucăți înfierbântate de viață, zile încărcate cu dorințe și începuturi, aceasta ne trimite în fiecare clipă pe culmile extazului uitând de ființa noastră fragilă, peste tot iubire…
Stăpâna Anotimpurilor* Acaju* împachetează cele mai multe cadouri, golește pământul pregătindu-l de intrarea în iarnă, această femeie frunză ne oferă răspunsurile trecutului, bucuriile prezentului, speranțele viitorului într-un coș imens printre roadele pământului. Nebună după haine, Acaju apare în fiecare zi în zeci de culori pentru a nuanța lumea în care își exprimă sentimentele. Rodnică, cicălitoare, rebelă, Acaju pune oamenii în mișcare, umple beciurile, podurile, deschide porțile Divinității.
Toplețul este comuna unde oamenii se îndrăgostesc de mai multe ori, aici au trăit sau trăiesc persoane speciale care și-au schimbat într -un fel sau altul cursul vieții, oameni care s-au născut în acest loc au plecat spre ceva și au reușit să lase multe în urma lor, eu le numesc persoane speciale, fiecare dintre noi purtăm în suflet măcar o asemenea persoană.
Bunătatea, loialitatea, încrederea, dragostea acestora m-au făcut să cred că port în mine o luncă cu maci. Mereu vie, comuna Topleț îl întâmpină pe Dumnezeu în fiecare dimineață, zâmbetul ei este muntele, sau pădurea, sau un vis împlinit!
” Bârza: Izvoare istorice scrise despre primele așezări omenești, nu sunt. -Prima așezare a satului, „Satul bătrân” despre care se vorbește și astăzi, a fost lângă izvorul pârâului Bârza, la 800 m distanță de satul actual. – Cele cca 25 de familii din „Satul bătrân” se ocupau cu păstoritul, în împrejurime nefiind terenuri fertile.
Primii locuitori s-ar fi așezat aci, spre a fi feriți din calea turcilor, care aveau drum deschis pe Valea Cernei spre Poarta Orientală. – Probabil când numărul familiilor s-a mărit și când năvălirile turcești au mai încetat, vechii localnici s-au retras pe malul stâng al râului Cerna și în dreapta pârâului Bârza, cărbunele alb al uzinei din Topleț; luând satul denumirea de Bârza, adică „Repedea” pe sârbește (slavă).”
”Topleț: Se spune că primele așezări omenești pe teritoriul comunei au fost întemeiate la izvoarele pârâului Bigăr, (care izvorăște chiar din dealul de la răsărit din marginea comunei pe care o traversează, vărsându-se în râul Cerna) – de câțiva călugări care au fugit de frica turcilor din Oltenia și s-au așezat aci fiind atrași de apa călduță – în timpul iernii – a pârâului Bigăr. – De aici i-a dat și denumirea de „Toplo”, ceea ce în limba slavonă înseamnă cald.
Acest „izvor ” lângă care călugării au ridicat din lemn o mică mânăstire – cu apa lui caldă a atras cetățenii fugiți de invazia turcească și s-a întemeiat aici un sătuleț la 100-200m de locul numit azi „Valea Satului”.
Mai târziu, când Cerna și-a mutat albia înspre vest, adâncind-o și fiindu-și o albie stabilă în care și-a retras apele, oamenii au coborât și au început să-și facă case pe vatra de astăzi a comunei.-
În scripte este amintită pentru prima dată în an 1436, de către istoricul maghiar Pesti-Friges în istoria județului Caraș-Severin. – Sub diferitele dominații, sub care a trecut Banatul denumirea comunei se schimbă de la ”Toplo” la Topleț până în 1908.
Din 1908 și până în 1918, s-a numit ”Cerna-hevis”, iar din 1918 până în prezent Topleț.”
(Monografia Comunei Topleț-Maria Rogobete)
CU TINE…
Cu tine mamă sunt în pași de dans
călcând poteca Prundului, spre casă.
Cu bucurie în suflet pun astăzi în ”balans”
trecutul și prezentul ce-n viitor m-apasă.
Cu tine tată cobor și urc poteca vieții,
prea mult pentru un suflet căutător,
Într-una tu îmi cânți poemul tinereții,
eu stau și-ascult și-mi este atât de dor…
Cu tine, satule, îmi duc astăzi crucea mai departe
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie!
În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, joi, 11 martie 2021, vom citi răspunsurile maestrului Valeriu Sepi și ale inginerului Marius Mihailovici:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Am fost în Reșița când s-au împlinit 200 de ani de industrie reșițeană pentru că toți ai mei au lucrat în industrie. Eu m-am născut aici, și, pentru mine, orașul este rădăcina bănățeană, eu fiind jumătate neamț, jumătate valah. Mama mea e Gertruda Biefel, iar tatăl ei, fiind maistru la Uzinele și Domeniile Reșița, alături de alți specialiști, au pus bazele siderurgiei la Hunedoara și la Galați. Tatăl meu a lucrat și el la Uzinele din Reșița iar fratele său, Silviu, a fost inginerul Oțelăriei Speciale. Ei, toți cei trei frați, care au fost și mari fotbaliști, Grațian fiind căpitanul echipei naționale a României în anul 1938, au participat la construcția centralei electrice de la Văliug și a barajului, au construit funicularul de pe Semenic și Vila Klaus a Regelui, de la capătul barajului. Au fost implicați în tot ce se întâmpla economic, cultural și sportiv în această localitate în care m-am născut, pe strada Independenței. Am fost crescut într-o familie cu responsabilități serioase, am rămas și eu până după liceu și mai apoi la facultate același reșițean, bănățean molcom dar responsabil. După facultate am făcut parte din Phoenix, am fost în jurul lumii din Germania până în Laos, Cambodgia, Vietnam, Noua Zeelandă, Nepal, Australia, America de Sud și înapoi și am ajuns din nou la Reșița unde m-am născut, cu toate tablourile, unde trebuia să sărbătoresc cei 75 de ani ai mei. Sper că pandemia asta să ne lase să facem această expoziție.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Întâmplarea face anul jubiliar al Reșiței 250 să fie pentru mine anul în care am împlinit 75 de ani. O vârstă frumoasă. Un jubileu al meu. Eu le transmit reșițenilor, cu mare drag, să ajungă să retrăiască minunea care a fost Reșița de odinioară, care a avut oțeluri din cele mai bune, poate mai bune decât cele suedeze, care a avut sportivi de frunte în multe ramuri, a avut numeroși intelectuali de clasă. Să-și recâștige statutul pe care l-a avut înainte și după război. Reșița să iasă învingătoare și întărită din războiul acesta cu dușmanul acesta perfid care a pus distanță între noi.
Marius Mihailovici, inginer, CEO Porsche Engineering Romania, Cluj Napoca
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
M-am născut în Reșița în anul 1974, și am copilărit în cartierul Govândari pe strada Progresului, învățând la Școala Generală nr. 7, absolvind mai departe Liceul de Matematică – Fizică, generația 1993 – locul unde m-am pregătit pentru viața de adult care urma să înceapă apoi la Politehnica din Timișoara.
Vin lunar în Reșița și de fiecare dată, cu nostalgie, îmi fac traseul astfel încât să trec pe strada pe care am crescut pentru a revedea locurile dragi, pline de amintiri frumoase. Am fost o generație de învingători, visând la schimbarea în bine a lumii întregi. Deși suntem peste tot, rămași în Reșița, plecați în alte orașe din România sau plecați în colțuri ale Europei – am știut ca reșițeni să rămânem conectați.
Pentru mine Reșița înseamnă întotdeauna acasă, locul unde am crescut și unde m-am format ca om în primul rând. Nivelul extrem de ridicat al educației primite în Reșița: părinții, profesorii, antrenorii de sport, toți m-au pregătit pentru viață ca om, pentru facultate și pentru inginerul care a urmat să ajung.
Am făcut toată copilăria sport: înot, handbal, baschet, m-am format ca și caracter muncind foarte mult și învingând foarte multe obstacole – și pentru toate acestea trebuie să mulțumesc și orașului Reșița.
Reșița este specială prin oamenii pe care i-a format, prin locurile minunate pe care le oferă. Industria reșițeană a fost și va rămâne model de excelentă pentru toți și trebuie să fie model de pregătire și pentru generațiile viitoare.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Transmit din suflet Reșiței și reșițenilor felicitări cu ocazia împlinirii celor 250 de ani de industrie. O aniversare extraordinară cu care Reșița trebuie să se mândrească.
Le doresc reșițenilor să fie mândri de orașul lor și să participe cu tot ce pot la dezvoltarea orașului pentru generațiile care urmează.
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie!
În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, miercuri, 10 martie 2021, vom citi răspunsurile maestrului Damian Vulpe și ale scriitorului Cristian Paul Mozoru:
Miercuri, 10 martie 2021
Damian Vulpe, prof. univ. dr. muz., dirijor, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
La împlinirea a 250 de ani de industrie pe valea superioară a râului Bârzava, de când lângă vatra micului sătuc de la confluența cu încă un fir rece de apă de prin văile alăturate, viitoarea falnică cetate a oțelului Reșița și-a croit drumul spre aprecierea ce treptat s-a amplificat luând proporții, ne vin în memorie anii de la care am perceput existența marilor construcții industriale, freamătul și agitația locurilor și nu în ultimul rând truda deosebită a oamenilor, a celor ce roboteau. Nu am fost luat de curentul locului al uzinelor, poate și din cauza formării mele într-o familie de dascăli, muzicieni și oameni de cultură care de altfel tot slujeau industria prin factorul cultural atât de necesar formării unor muncitori de elită. Muzica a fost una din laturile vieții culturale din care nu lipsea divertismentul sau dansul-balul de atunci. În familiile celor ce muncea în fabrică, se făcea muzică, cei tineri se instruiau în învățarea unui instrument, ca apoi să cânte în fanfara sau orchestra lor. Faima Orchestrei muncitorilor reșițeni a răzbit și până în zilele noastre.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Locuitorilor de acum și celor ce vor mai veni: trebuie în primul rând să cunoască și să aprecieze ce s-a înfăptuit la Reșița pe plan industrial și ce a adus cu sine aceasta și pe celelalte planuri de factură culturală, de instituții și școli, așezăminte culturale și întreaga sevă ce trebuie să alimenteze o prolifică societate creatoare.
Pentru mine o astfel de sărbătorire nu face decât să-mi aducă încredere în ceea ce am făcut, fac și simt pentru urbea mea natală în care părinții, bunicii și străbunicii, din familiile Diaconovici, Tietz, Rohr sau Cocora și-a pus aportul la înfăptuirile de care Reșița a avut nevoie.
Cristian Paul Mozoru, scriitor, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
În primul rând, Reșița este orașul în care am pornit în lume și, la un moment dat, spre Lume. Și fiindcă așa încep toate, Reșița este orașul în care am trăit primele experiențe: de la primii pași și primele cuvinte până la primii prieteni și primii colegi de școală, este orașul în care am râs, am plâns, am iubit, am învățat să cad și să mă ridic, este, pe scurt, orașul care mi-a format primele instincte.
Au urmat anii de școală, anii formării culturale. Țin să precizez că nu am fost un elev-model, dar că instinctul informării, al selectării cunoștințelor, mi l-am format relativ devreme. Cu timpul lecturile au devenit tot mai dese, totul începea să prindă formă, să se construiască precum un joc puzzle, iar viața activă a orașului începea să mă învețe că Reșița reprezenta mult mai multe decât știam eu și că se întindea mult peste imaginea creionată in propria imaginație fiindcă exista o muzică a Reșiței (Maria Gheorghiu, Cristian Buică, Marius Țeicu, Dinu Olărașu, Sabin Pautza, Nicoleta Voica, Aurelia Fătu-Răduțu, Nicu Novac și, mai târziu, adâncind lecturile, am descoperit existența corurilor reșițene), o cultură a Reșiței, dar aici nu mai intru în detalii fiindcă oamenii de cultură ai Reșiței au deja acea aură a lor cunoscută la nivel național, a unora dintre ei chiar și peste granițe și așa mai departe. Este de-ajuns să ne amintim formula lui Artur Silvestri oferită Reșiței – „Orașul cu poeți” – și totodată a lui Mihail Davidoglu – „Cetatea de foc” – încât să realizăm nu numai ce înseamnă Reșița, dar și cât înseamnă ea.
Dar, bineînțeles, Reșița nu înseamnă numai muzică și cultură, ci mai înseamnă și industrie: CSR, UCMR etc. Înseamnă siderurgie, înseamnă furnale, înseamnă laminoare, înseamnă oțelărie, înseamnă locomotive, mașini și armament, înseamnă foc nestins.
Este totodată un oraș al confluențelor fiindcă în Reșița există o cultură industrială la fel cum există o industrie a culturii. Este un oraș multietnic, în el regăsindu-se inclusiv germani, maghiari, cehi, slovaci, sârbi, croați etc.
E greu de spus cu exactitate ce înseamnă Reșița atât pentru mine cât și în general fiindcă nu cred că există o singură Reșița, ci există mai multe Reșițe: o Reșița literară și o Reșița muzicală (cum ne arată inclusiv Gheorghe Jurma), o Reșița industrială, o Reșița sportivă și una medicală și așa mai departe ceea ce face ca fiecare locuitor al ei să o privească, simtă și iubească din puncte de vedere diferite.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Nu știu cum simte și cum iubește fiecare Reșița, dar știu cum aș vrea să fie, să redevină Reșița. Iar pentru asta îl voi cita pe Gheorghe Zincescu, un om fără de care Reșița ar fi fost cu totul și cu totul alta: „Reșița este o cetate. Desigur, nu numai Reșița este o cetate, dar e sigur că Reșița este o cetate. Străjuie depărtările strălucind în lumina soarelui unei amiezi fără margini. Zidire înaltă, mândră zidire, temeinic înfiptă în coasta Semenicului și a timpului.”
Astfel, gândul ce l-aș transmite eu Reșiței este să redevină ce a fost cândva, să redevină acel punct de referință ce își așeza cu mândrie coordonatele pe harta țării, iar reșițenilor, fiindcă – după cum ne spune același Gheorghe Zincescu – „A nins pe brazi în Reșița Română / A nins pe dealuri, pe funicular”, le-aș transmite să nu lase să ningă în Reșița. Nu cu stingere! Nu cu uitare!
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania. În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie! În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, marți, 9 martie 2021, vom citi răspunsurile gimnastei Teodora Ungureanu-Cepoi și ale dirijorului Cosmin Morariu:
Marți, 9 martie 2021
Teodora Ungureanu-Cepoi, gimnastă, antrenoare, New York / SUA Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? Reșița este unul dintre orașele României care a făcut și face diferența în dezvoltarea industriei, a culturii, în bunăstarea și creșterea nivelului de trai în România. Vreau să vă spun că sunt mândră că sunt reșițeancă, îmi aduc aminte cu plăcere de copilărie, de oamenii buni, harnici și prietenoși. Reșița a fost și a rămas orașul meu de suflet. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? Știm cu toții că a fost un an greu, de neuitat și încă nu s-a terminat. Dar cu toții sperăm să trecem peste aceste timpuri dificile și să putem reintra în normal cât de curând. Sunt fericită să văd că autoritățile fac eforturi mari să poată aduce orașul pe linia de plutire și să poată să-și realizeze planurile mărețe la care s-au angajat. Sunt sigură ca domnul primar Ioan Popa împreună cu echipa sa și harnicii locuitori ai Reșiței vor găsi resursele necesare să poată realiza proiectele de dezvoltare a orașului. Am în plan să vizitez Reșița anul acesta și mi-ar face mare plăcere să mă pot plimba pe promenadă, să văd funicularul terminat și să trec peste podurile pietonale.
Cosmin Morariu, dirijor, muzician, Iași Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? Reșița…, locul acela de poveste cu dealurile ce-mi sunt imprimate adânc în suflet, cu lacurile din împrejurimi, cu Bârzava al cărei susur îmi sună mereu în urechi, cu oamenii frumoși, cu istoria îndelungă, dar și cu tradiția nestatornicită, cu pământul ce-mi doarme bunicii, cu dascălii mei, cu amintirile copilăriei, cu Miorița, dar și cu fumul aglomeratoarelor, mingea de 35 lei și o pereche de teniși de Drăgășani… Asta e Reșița pentru mine: un complex de locuri, fapte, trăiri, amintiri și oameni dragi care au contribuit mulțumită Bunului Dumnezeu la formarea mea ca om și mai apoi ca artist. Reșița este locul acela magic unde vin de câte ori îmi e sufletul încărcat de povara cotidianului pentru a mă reîncărca. Acolo beau din apa copilăriei și mă transpun imediat în vremurile fără de griji, când inocența îmi era protejată de părinți, bunici și membrii marii familii „Corul de cameră Miorița”. E locul acela unde vin să mă vindec de cele grele și de cele rele și unde sper să mă pot reîntoarce la un moment dat să pot împlini visul tatălui meu, Maestrul Doru Morariu, de a fonda o Filarmonică la Reșița. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? În an jubiliar doresc tuturor reșițenilor un strop de credință, o mare de bunătate, un munte de speranță, sănătate și prosperitate. De asemenea îi asigur de întreaga mea disponibilitate la orice fel de proiect. Doar, și numai împreună putem face din Reșița un oraș de care urmașii noștri să fie mândri. Și nu uitați să iubiți Reșița!!! Vă îmbrățișez pe toți cu dor!
Deși în plină pandemie, mulți oameni de vârsta a treia din orașul de pe Cerna – Hunedoara, au ochii zâmbitori și dorință de viață, cât și voința de a fi mereu ei înșiși.
Aproape zilnic pe „Lipscaniul” orașului îl vedem în trecere pe unul dintre veteranii localității, omul ce depășește vârsta de 90 ani, reflectându-și energia personalității ce-l face să străbată în viață prin voință exemplară, dovedindu-se pe deplin stăpân pe destinul său.
Acesta este ec. Viorel RĂCEANU, unul dintre cei 7 copii ai familiei Răceanu, crescuți sub semnul dragostei în Dumnezeu și adevăr, a respectului față de semeni.
Localitatea Baia lui Crai – Toplița este pentru el și acum un meritat loc al copilăriei, zonă de vis, un miraj de flori ale livezilor cu fructe și speranțe.
El este omul găsit de fiecare dată acolo unde îi era locul și unde ajungea datorită experienței personale.
Pornind pe propriile-i cărări ale vieții, cu o reîntoarcere în timp, am aflat că a făcut ucenicia în domeniul construcțiilor metalice și civile și a lucrat ca șef de echipă la secția Reparații și întrețineri a C.S.H., unde s-a remarcat prin pricepere și pasiunea pentru meseria aleasă.
După îndeplinirea stagiului militar finalizat cu gradul de sergent, s-a angajat la Trustul de construcții, iar mai târziu a fost promovat ca director la industria locală.
Nu după mult timp era întâlnit făcând parte dintr-o echipă „bine sudată” ce avea ca responsabilitate implementarea electrificării în județ, ocazie cu care a fost decorat cu „ORDINUL MUNCII”.
Fiind un om cu talent de bun organizator și vorbitor înnăscut care știe să capteze auditoriul, a fost numit președintele Sfatului popular al orașului Hunedoara, funcție care a deținut-o mai mulți ani la rând, perioadă în care s-au construit mii de apartamente, unități școlare, spitalul etc.
Mai târziu a devenit directorul Grupului de întreprinderi cu sediul în Deva.
Făcând o reîntoarcere în timp, fostul siderurgist, Dorel TĂLĂBAN, ne-a declarat: „Viorel RĂCEANU este un om de pe meleagurile copilăriei mele. Drumurile lui profesionale nu l-au îndepărtat niciodată de semeni, de oamenii comunității, de fiecare dată făcând totul cu credință și pasiune pentru lumina adevărului. Fiecare funcție deținută a fost pusă în slujba comunității prin obiectivitate, promptitudine, consecvență, echilibru și inspirație în stabilirea deciziilor.
Și încă un amănunt: era pasionat de muzică și vânătoare”.
… În discuțiile cu Viorel RĂCEANU, printre altele, a punctat o părere sinceră față de activitatea primarului Dan BOBOUȚANU, punctând faptul că acesta „și-a conturat personalitatea prin cultivarea respectului pentru oamenii comunității, prin receptivitate, echilibru, onestitate și caracter”.
Ca om al comunității, Viorel RĂCEANU are mai multe idei care putând fi finalizate ar concura la completarea imaginii orașului și dintre care am spicuit: înființarea unui muzeu istoric; reamenajarea centrului vechi; construcția de parcări peste râul Cerna; ridicarea unui monument al eroilor din cele două războaie mondiale; reamenajarea fântânii din curtea castelului, extinderea pietonalei etc.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Luna martie a anului 2021 la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a debutat cu o expoziție de carte de poezie, expoziție care a adunat volume de versuri ale poeților bănățeni, apropiați bibliotecii și Bocșei culturale: Iulian Barbu, Octavian Doclin, Costel Stancu, Nicolae Sârbu, Liubița Raichici, Iacob Roman, Costel Simedrea, Ionel Bota, Vasile Barbu, Dinu Barbu, Robert Șerban, Ion Șerban Drincea, Daniela Marchetti, Ion Rășinaru, Ioan Petraș și Claudius Myron Ișfan au fost poeții etalați în această expoziție de început de martie și primăvară.
Următoarea săptămână – perioada 8 – 12 martie – este destinată cărților muzicologului și compozitorului Doru Popovici.
„Omagiu Dorului…” se intitulează expoziția de volume și documente care ni-l amintesc pe muzicologul bănățean Doru Popovici, plecat în urmă cu doi ani, într-o zi de 5 martie; apoi ni-l vom aminti pe regretatul lingvist Vasile C. Ioniță printr-o expoziție valoroasă și-l vom „aniversa” pe scriitorul și protopopul Vasile Petrica organizându-i, de asemenea, o săptămână pentru expunerea numeroaselor sale volume.
„Zilele de primăvară/ Sunt fermecătoare/ Ce lumină vie, dulce,/ Ce senin și soare…./ … Și câtă speranță dulce/ Între omenire/ Aduci mândră Primăvară/ Cu a ta venire” ne-ar spune Tata Oancea. Iar noi, cu bucurie, alăturăm mândrei primăveri, cartea.
Ultima expoziție din luna martie va fi dedicată cărții pentru copii – Cartea pentru copii, ieri și azi – eveniment ce cuprinde și Ziua Internațională a Cărții pentru Copii.
Așadar, la Bocșa, primăvara începe cu poezie, iar cartea rămâne cel mai fidel și de încredere prieten din toate anotimpurile!
UZPR CARAS SEVERIN 
