Recent, elevi de la Palatul Copiilor Deva, componenți ai grupei de performanță – Mistik, pregătită de prof. Gabriela Sorina COBORI (foto), au participat la întrecerea de dans Bucharest Dance Festival, desfășurată la Palatul Snagov. Urmare a unei bune pregătiri și a dorinței de succes, s-a obținut un meritat loc doi la secțiunea dans contemporan „flash modern” – grupa amatori. Pe acest fond, prof. Gabriela Sorina COBORI ne-a declarat în exclusivitate: „Sunt mândră de dansatorii mei și îi felicit pentru acest onorant premiu. Toți sunt niște tineri minunați, talentați, perseverenți, cu rezultate deosebite la învățătură, ce știu să îmbine studiul cu dansul modern. Așteptăm cu interes următoarele concursuri, după o vacanță binemeritată. Mulțumesc părinților pentru toată susținerea și colaborarea.”
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Clubul de lectură ÎN-SEMNĂRI din cadrul Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara coordonat de prof. Mariana STOICA (foto) s-a constituit și în anul școlar recent încheiat într-un sprijin pentru valorificarea creativității elevilor din ciclul gimnazial, printr-o participare activă și responsabilă a acestora în dezvoltarea personalității și creșterea gradului de implicare la viața comunității, cu reușite activități cultural-literare desfășurate online. Dintre activitățile la care elevii acestui colegiu au participat, am notat: Concursul „În miezul lucrurilor”, organizat de bunătate.ro – (premiul I – Larisa Gâdei, mențiune – Sergiu Sfăt); Ziua Internațională a Cititului Împreună, Poveștile lui Creangă, de ziua lui – în parteneriat cu Liceul Teologic Ortodox „Antim Ivireanul” Timișoara. Nu a lipsit participarea la Concursul Regional de Literatură „Olimpiada poveștilor”, Săptămâna poeziei – contând pentru Concursul Național Lecturiada, Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor. Reușită a fost implementarea proiectului „Caravana lecturii” – în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani. De reținut este și faptul că lucrările câștigătorilor concursului „Povești de cartier”, organizat de Editura Arthur, printre care se numără Larisa Gîdei și Mircea Purcar au fost publicate în revista „Arthur”. În desfășurare se află „Lecturiada 2021” (Istoria unui posibil viitor. Al treilea pas. Școală și școli. Călătoriile de studiu ale ucenicilor solomonari în căutarea celor mai bune școli) – concurs național organizat de Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română „Ioana Em Petrescu” ANPRO.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
AL FORUMULUI DEMOCRATIC AL GERMANILOR DIN JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN ŞI AL ASOCIAŢIEI GERMANE DE CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE A ADULŢILOR REŞIŢA
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița își aduc aminte în aceste zile că în data de 6 iulie se împlinesc 110 de ani de la nașterea lui Georg Hromadka. Cu acest prilej, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din municipiul de pe malul Bârzavei organizează o miniexpoziție documentară dedicată lui Georg Hromadka. Totodată a fost realizată o ștampila filatelică ocazională cu plic aferent, aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română și Asociația Filateliștilor din jud. Caraș-Severin, cu prilejul împlinirii celor 110 de ani de la nașterea acestuia. Întreaga corespondență care pleacă de la Oficiul Poștal Reșița 1, marți, 6 iulie, va fi obliterată cu această ștampilă ocazională.
Câteva date biografice despre cel comemorat:
Georg Hromadka
– Social democrat convins, jurnalist, editor;
– născut la 6 iulie 1911, în Lupeni;
– decedat la 12 aprilie 1985, în Singen / Hohentwiel (Germania).
Prin mărturia proprie, Georg Hromadka declara că a fost crescut de părinți de etnie germană într-un mediu social-democrat și într-un spirit de filosofie și morală a clasicismului german al socialismului științific.
În timpul prezenței sale la Reșița, în 1929 devine secretar al organizației locale a Tineretului Socialist, care tocmai s-a fondat, iar mai târziu, secretar al Partidului Social-Democrat din Reșița. Se implică în perioada 1932 – 1933 la publicarea revistei săptămânale „Freies Wort” (= „Cuvântul liber“) din Reșița, în jurul căreia se aduna atunci toată stânga socialistă din Banatul Montan.
Desființarea sindicatelor și partidelor în 1938 i-a condus pe majoritatea membrilor Tineretul Socialist în subteran, unde celulele Partidului Comunist, desființat în 1924, i-au acaparat. Instabilitatea acestor celule ușurează descoperirea lor de către autoritățile de securitate. Georg Hromadka este arestat prima oară în 1940 – 1941 și din nou în 1942.
În fața unei comisii a Wehrmachtului în 1943, în închisoarea din Arad, refuză să intre în trupele SS.
Eliberat din închisoare în august 1944, a aderat la Partidul Social-Democrat restabilit, dar în 1948 este arestat, alături de alți funcționari conducători ai partidului, în baza unor acuzații false, și condamnat la 20 de ani în închisoare.
În 1956 este grațiat cu ajutorul foștilor camarazi și devine jurnalist la redacția ziarului „Neuer Weg” (= „Drum Nou“) din București. Deși s-a format ca autodidact, Hromadka a impresionat prin cunoștințele și talentul său jurnalistic, devenind și editor. În 1970 Hromadka conduce anuarul turistic „Komm mit” (= „Vino cu noi”) al cotidianului „Neuer Weg“.
După o scurtă perioadă petrecută ca pensionar în Reșița, la sfârșitul anului 1980, emigrează în Republica Federală Germania.
Articole publicate:
articole care promovează păstrarea limbii și istoria culturii germane din România, plaiurile din Banatul Montan, apărute în „Neuer Weg“, „Komm mit“ și Almanahul „Neuer Weg“;
articole având ca tematică principală mișcarea muncitorească din Banatul Montan.
Cărți publicate:
„Kleine Chronik des Banater Berglands“, mit einen Nachwort von Heinrich Lauer; München: Südostdeutsches Kulturwerk, 1993 (Veröffentlichungen des Südostdeutschen Kulturwerks; Reihe C: Erinnerungen und Quellen; Band 10); ISBN: 3-88356-051-0.
„Scurtă cronică a Banatului Montan”, traducere, note și redactare de Rudolf Gräf și Werner Kremm, cuvânt înainte: Elke Sabiel; editor: Fundația „Friedrich Ebert“ Bonn – Germania; Oradea: Imprimeria de Vest, 1995; ISBN: 973-96858-4-6.
La inițiativa Partidului Social-Democrat, Consiliul Local și Primăria Municipiului Reșița l-au declarat pe Georg Hromadka, în data de 26 martie 2002, Cetățean de Onoare post mortem al Municipiului Reșița. Pe frontispiciul Casei de Cultură a Sindicatelor se află montată o efigie a lui Georg Hromadka, realizată de asemenea la inițiativa Partidului Social-Democrat și finanțată de Fundația „Activity” din Reșița (președinte: prof. dr. ing. Nadia Potoceanu), în anul 2000, de artistul plastic reșițean Petru Comisarschi. Ea fost turnată la UCMR, prin grija ing. Iulian Georgevici.
La inițiativa Fundației „Friedrich Ebert“, reprezentanța din România, și a doamnei Elke Sabiel, TVR București, prin redacția în limba germană, a realizat, în anul 2000, documentarul „Georg Hromadka – Sieger oder Besiegter“ (= „Georg Hromadka – învingător sau învins“).
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au organizat de-a lungul anilor mai multe manifestări comemorative dedicate lui Georg Hromadka. De asemenea, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a realizat în această perioadă 4 plicuri filatelice ocazionale cu ștampile adecvate, care să aducă aminte de această personalitate, în momentul de față adăugându-se cel de-al patrulea plic cu ștampila aferentă. În anul 2011, prin grija și cu finanțarea celor două organizații ale etniei germane caraș-severinene, Monetăria Statului din București a realizat o medalie comemorativă.
Din anul 1997, de la atribuirea oficială Sfântului Ilie patronatul orașului Bocșa de către autoritățile locale, luna iulie se află sub semnul acestui Sfânt și Mare Proroc Tesvitean și, de câțiva ani, și sub semnul artei lui Constantin Lucaci. Mai precis, din anul 2012 când la Bocșa a fost inaugurat Muzeul „Spațiu și Lumină” al maestrului Constantin Lucaci.
Cu acest prilej, încă din 1997 Biblioteca publică „Tata Oancea” a inițiat și desfășurat un proiect cultural intitulat „La Bocșa, de Sf. Ilie”, proiect devenit tradiție, în cadrul căruia sunt desfășurate activități culturale, literar-artistice, diverse.
Mai mult, în anul 2011, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” este cea care se ocupă de realizarea Muzeului Constantin Lucaci la Bocșa, Muzeu inaugurat în iunie 2012. Din buna prietenie cu maestrul Lucaci s-au născut evenimente inedite, întâlniri notabile, veritabile acte cultural-artistice.
Maestrul Constantin Lucaci s-a născut în Bocșa bănățeană în data de 7 iulie 1923 și s-a stins la București în 19 iulie 2014. Iată că luna iulie se află sub semnul sculptorului luminii, nașterea și moartea maestrului fiind momente de vrednică aducere aminte.
Sculptorul Constantin Lucaci este cunoscut publicului larg mai ales datorită fântânilor cinetice care înfrumusețează câteva orașe importante din țară și sunt făurite de maestrul Lucaci. Aceste fântâni sunt descrise metaforic de specialiști ca „simfonii ale apei” izvorâte dintr-un suflet bântuit de stări contradictorii: frumos, armonie, visare, lumină, pace, pe de o parte, iar pe de altă parte trudă, tehnică, ştiinţă, rigurozitate, meticulozitate.
Prima fântână este cea de la Constanţa, realizată în 1971. Urmează Turnu Severin 1979, Vaslui 1981, Reşiţa 1984, Brăila cu trei fântâni 1988- 1992, Giurgiu 2000, Alba Iulia 2007.
Constantin Lucaci a inventat un pantograf spaţial, care a fost brevetat mai întâi în Italia şi Franţa apoi în România. Oficiul de Stat pentru Invenţii a premiat pantograful considerându-l cea mai interesantă invenţie a anului 1957.
A urmat etapa figurativului în arta sa, dând naştere sculpturilor în granit şlefuit. În această perioadă a genului figurativ participă la nenumărate expoziţii din ţară şi străinătate. Figurativul i-a dezvoltat personalitatea artistică, iar la acest gen maestrul a renunţat când visurile sale n-au mai fost terestre, când ideile sale n-au mai fost reprezentate de figuri umane, ci de aştrii, de mişcarea spaţială, de misterul cosmic.
Apoi, a urmat o perioadă a călătoriilor de studii în Italia, dar şi în Franţa, iar oraşul luminilor i-a stârnit primele încercări de sculptură în oţel inoxidabil, proiectând opere mari şi medii, iniţiind ciclul de lucrări „Spaţiu şi lumină”.
Cu fântâna de la Constanţa şi ciclul „Spaţiu şi lumină” începe zodia lui Constantin Lucaci, acestea consacrându-l ca un artist modern, un renascentist modern, un sculptor al metaforelor şi ideilor în inox.
De-a lungul vremii, a participat şi a adunat nenumărate premii de la expoziţii din ţară şi străinătate.
În 1982 a primit din partea guvernului italian Ordinul „Cavaler al Meritului Republicii Italiene”; în 1984 Universitatea din Viena şi Fundaţia Alfred Toepfer cu sediul în Hamburg, Germania, îi acordă premiul „Herder”, „Premiul Nobel al Estului”, devenind primul sculptor român care primeşte acest premiu, aşezându-l între personalităţile marcante ale artelor şi ştiinţelor spiritului din Europa; în 1999 i s-a atribuit Medalia de Aur la Bienala Internaţională Dantescă de la Ravena, iar în 2007, sub patronajul Vaticanului, în Pinacoteca Sanctuarului San Francesco di Paola, Italia, a fost inaugurată „Colecţia Constantin Lucaci”, fiind singurul artist român care beneficiază de acest privilegiu muzeistic din partea Sfântului Scaun. „Un artist cu loc în orice proiect al lumii!” Astfel a fost perceput maestrul Constantin Lucaci. „Sculptând lumina” şi-a sculptat nemurirea!
Un strop din această lumină, o picătură din geniul maestrului se află şi la Bocşa. În Bocşa Montană, pe str. 1 Decembrie 1918 nr. 43. În data de 5 iunie 2012 la Bocşa a fost inaugurat Muzeul „Constantin Lucaci” – „Spaţiu şi lumină”. Din anul 2008 maestrul Constantin Lucaci este Cetățean de onoare al orașului Bocșa și al județului Caraș-Severin.
Maestrul își doarme somnul de veci în Cimitirul Străulești 2 din București alături de mari artiști și importante nume ale artei românești.
Întreaga viață a fost sprijinit de soția sa, Irina, care s-a născut în 10 aprilie 1925 la Focșani și s-a stins în 28 martie 2021 la București, dormindu-și somnul de veci alături de maestru.
Dacă în anul 2012 familia Lucaci a donat orașului Bocșa 17 lucrări de o valoare inestimabilă, precum și desene ale maestrului, în anul 2016, într-un gest de nobilă generozitate, Irina Lucaci a donat Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București o valoroasă colecție alcătuită din 21 de piese de sculptură din inox, lucrări rămase în atelierul artistului după dispariție și care au fost expuse public pentru prima dată, într-o colecție permanentă, în Foaierul Sălii Mari a Teatrului Național. Colecția e completată de o sculptură expresivă în piatră, precum și de una din celebrele „fântâni” amplasată la una din intrările teatrului dinspre Bulevardul Carol.
În anul 2020, doamna Irina a donat Primăriei Sectorului 1 din București cinci lucrări de sculptură realizate de maestrul Constantin Lucaci, lucrări care au reprezentat România la bienala de la Veneția în anul 1976. Acestea au fost amplasate în fața palatului Primăriei Sectorului 1 de pe Bulevardul Banu Manta și sunt un dar din partea familiei Lucaci pentru orașul București, alături de colecția de la Teatrul Național și de sculpturile din curtea TVR.
Se știe că maestrul Lucaci este celebru în special pentru fântânile cinetice care stau mărturie a talentului său, dar este celebru și pentru extraordinarele valențe artistice pe care le-a dat inoxului realizând sute de lucrări sculpturale de diverse dimensiuni, până la acelea monumentale. Una dintre cele mai cunoscute creații ale sale este lucrarea intitulată „Dialogul undelor”, realizată în 1972 și devenită emblema Televiziunii Române. Este înaltă de aproape 12 metri, este așezată în curtea TVR, alături de alte lucrări de dimensiuni mai mici și poate fi admirată de oricine trece pe Calea Dorobanți din București.
Sculptorul Constantin Lucaci rămâne un maestru al artei monumentale românești, deținător al premiului Herder pentru opera sa artistică, unul dintre artiștii români ale cărui opere pot fi văzute în multe locuri din țară, dar și în străinătate, la Vatican, în Antwerp, în Copenhaga, în Ferrara, în Milano sau Veneția, alături de operele lui Picasso, Mark Tobey sau Marc Chagall.
În anul 2019, la 5 ani de la plecare, unul dintre ucenicii maestrului Lucaci, tânărul Cosmin Hristea, i-a făurit o efigie care a fost amplasată pe clădirea în care a trăit maestrul Lucaci în București; o alta urma să fie amplasată pe monumentul funerar, iar un exemplar era pregătit pentru muzeul din Bocșa, localitatea natală a maestrului. Pandemia a mărit distanța între Bocșa și București, între timp s-a stins și Irina…
La șapte ani de la plecare, maestrul Constantin Lucaci este încă viu în memoria și inima celor care l-au cunoscut. Iar cărțile dedicate și lucrările care se regăsesc în Bocșa și nu numai îl vor menține veșnic viu răspândind Lumina pe care a modelat-o cu har și dăruire.
Dumnezeu să-i odihnească pe dragii noștri Constantin și Irina Lucaci!
Să le dăruiască Lumină veșnică și pace divină!
Referinţe: Mic dicţionar al personalităţilor culturale din Caraş-Severin/ Gheorghe Jurma: Reşiţa. 1976; Constantin Lucaci/ Romulus Balaban. Bucureşti. Meridiane. 1977; Nu vă doare depărtarea, domnule?…/ Dorina Sgaverdia. Reşiţa. Timpul. 2000; Constantin Lucaci. Metafora luminii/ Giorgio Segato. Bucureşti. Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. [2001]; Constantin Lucaci/ Pietro Amato. Bucureşti. Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. 2005; Constantin Lucaci în căutarea LegendeiPersonale/ Dorina Sgaverdia. Timişoara. Marineasa. 2008; Bocşa din inimă/ Vasile Bogdan. Reşiţa. TIM. 2008; Identitate şi destin cultural II/ Titus Crişciu. Oraviţa. 2008; Memento. Evenimente și personalități din Banatul istoric./ Coord. Vasile C. Ioniță. Editura Banatul Montan, 2008; Cărăşeni de neuitat XII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa,2011; Cărăşeni de neuitat XV/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa, 2012; Întâlniri cu destine: interviuri/ Adalbert Gyuris. Cluj-Napoca: Grinta, 2012; Cărăşeni de neuitat XIX/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa, 2013; Biblioteca, între datorie și pasiune/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2013 (Bocșa, istorie și cultură (30); Cărăşeni de neuitat XXXI/Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa, 2016; în revista Bocşa culturală și http://www.probr.ro/creatorul-fantanii-cinetice-din-braila-constantin-lucaci-trecut-eternitate/
6 iulie 2021, ora 17.30, Centrul German „Alexander Tietz” Reșița:
Proiectul „Reșița: 250 de ani de industrie”.
Prezentare de carte: „Comunitatea germană din Banatul Montan (1918 – 1940). Aspecte socio-economice, politice și culturale“, autor: Rudolf Cristian, Cluj-Napoca: „Argonaut”, 2020.
Ne aducem aminte de predecesorii noștri: 110 ani de la nașterea lui Georg Hromadka (*6 iulie 1911, Lupeni – † 12 aprilie 1985, Singen / Hohentwiel, Germania).
O expoziție documentară.
Expoziția de artă plastică „Impresii industriale în creația lui Iosif Vasile Gaidoș (*7 iulie 1919, Ardud / Satu Mare – † 3 martie 1998, Bocșa).
Oameni de teatru, regizori, scenografi, muzicieni, coregrafi, sunt cei care descoperă „talentul”, cei care descoperă crezul și chemarea pentru scenă. Cei care îi învață, îi îndrumă, îi formează pe cei chemați, să pășească pe sfânta scândură a scenei, pentru a împlini „miracolul spectacolului”. Totul e să-i întâlnești și să te bucuri de această întâlnire: „Norocul e de partea celor buni”. Semnatara acestor rânduri declară cu bucurie că a avut acest noroc de a întâlni „oameni de teatru” încă de la debutul debutului pe scenă, adică în 1953-1954. Începând cu doamna actriță Any Capustin Șerbănescu, Mariantty Banu, Gheorghe Leahu, Kora Ilona și până la Val Mugur și Vlad Mugur, Victor Tudor Popa, Constantin Dimischiotu, Aureliu Manea, Dorel Vișan, Ion Ieremia, Anca Maria Colțeanu, Rodica Rădulescu (canto), Edith Potoceanu (balet). Toți acești oameni de cultură și-au pus amprenta pentru formarea mea ca slujitor al scenei. D-na Any Capustin Șerbănescu m-a descoperit la o modestă serbare școlară…așa a început descoperirea misterului scenei. Importanți sunt primii pași, dar și mai important este cum privești tu cel vizat…Dacă ești hotărât și doritor să primești învățăturile celor meniți să te învețe. Oare îi putem numi acești „primi pași” cu cei șapte ani de-acasă?! -„Da, cred că da”. Așadar, cu dorința ta, viitorul actor, dar și cu dorința îndrumătorilor pornim spre marea descoperire a misterului spectacolului. Școala populară de artă a orașului Lugoj – ”Conservatorul popular” cum era numit la acea vreme. Școala era acreditată și avea girul ministerului culturii. Primul dascăl: D-na actriță Any Capustin Șerbănescu: -sarcina principală a actorului: dicțiune perfectă, cu un glas impostat și intonație ușor teatrală -repetiții în fața oglinzii -sinceritate și convingere D-na Any Șerbănescu a jucat în cariera domniei sale roluri de gen „cochete”, adică roluri de femei frumoase și elegante. Din acest motiv, cred, ne sfătuia și pe noi elevele, să fim tot timpul puse la punct în ținuta noastră: -”Fetelor”, ne spunea, ”puteți să purtați o rochiță simplă de stambă, dar…întotdeauna să fiți coafate și pantofii și ciorapii să nu lipsească chiar și pe caniculă, o femeie nu umblă fără ciorapi subțiri, bineînțeles, oricât de cald ar fi afară”. Am rămas cu acest obicei până acum la această vârstă onorabilă…nu ies din casă nici până la prăvălia din colț fără să fiu cât de cât aranjată. Dar iată că d-na Șerbănescu s-a pensionat și a venit profesor de actorie d-na Banu Mariantty-regizor la opera Română Timișoara. Și totul se schimbă, metoda de predare și reguli de teatru: -exerciții de respirație -respirație diafragnică -exerciții de improvizație -impostare de glas -sinceritate și firesc în vorbire -fără privit în oglindă -și tot ce se spune pe scenă – vers, proză, să fie căptușit de gânduri -gândurile sunt al doilea text al rolurilor. Și așa a început învățarea meșteșugului actoricesc. -lecții de canto pentru impostație -lecții de balet pentru mișcarea scenică -dăruirea de sine, adică cum îți iubești mama, tata, sora, fratele, prietenii și pe Dumnezeu, tot așa te vei dărui scenei și rolului tău. Spun cu mândrie că toți acei dascăli ai școlii de artă din acele vremuri au fost atât de dăruiți și loiali profesiei lor, ca de altfel tot sistemul de învățământ era bazat pe conștiinciozitate. Această temelie bine făcută mi-a fost de un real folos în momentul când am ajuns să profesez actorie. Regizorii cu care am lucrat la Teatrul de Stat Turda au fost destul de mulți în atâția ani de teatru: și aici pot spune că am avut noroc să întâlnesc somități: Val și Vlad Mugur, Anca Maria Colțeanu, Aureliu Manea, Constantin Dinischiotu, Dorel Vișan , Victor Tudor Popa. De la seniorul Vlad Ungur am învățat armonia culorilor într-un spectacol plin de culoare în mișcare. De la Vlad Mugur, fiul, am învățat cât de important este începutul unui spectacol, țin minte că am repetat începutul spectacolului „Casa Bernardei Alba” de cel puțin 7-8 ori (mergeam cu spectacolul la București), ”Maia, de tine depinde cum demarează spectacolul spălând scena”. Așa că, scena teatrului a fost spălată până am albit-o dar vorba e că la București a fost succes. De la domnul Victor Tudor Popa am învățat că actorul poate să joace pe scenă fără să aibă un text mare ”Voroncuța (așa mă alinta), ți-am dat acest rol, pentru că tu știi să joci tăcând”. (Oare poate fi ceva mai măgulitor pentru un actor?) La acest rol m-au ajutat lecțiile de machiaj pe care le-am luat de la vestitul domnul Vașș, șeful serviciului machiaj al operei Timișoara. Domnul Tudor Popa îmi spunea: „Când simți că ceva nu-ți iese…detașează-te de personaj…și repetă simplu, fără să te concentrezi, ca și cum ai povesti cuiva. Deci, distanțare, pentru ca apoi să revii ca și cum ai lua-o de la zero.” Când am primit pentru a doua oară în cariera mea ”Chirița în provincie” sub regia domnului Dorel Vișan (prima dată a fost la 35 de ani, regia Stelian Stancu), meșterul Dorel Vișan a făcut o scenă de mare haz la începutul piesei când Chirițoaia se rostogolește cu Musiu Charles. Îi plăcea atât de mult, că ne punea să o tot repetăm această scenă. Eu eram proaspăt operată de litiază biliară. ”Meșterul: Hai mai faceți o dată scena! Eu: Meștere…știți că am fost operată de curând? Meșterul: O singură dată…te rog…e așa de faină scena! Și nu pățești nimic…doar după operație ai plecat în turneu în Suedia!” ( na…mai spune ceva, dacă ai ce?) Și acum am să amintesc din nou tot despre învățămintele primite în acel minunat locaș al culturii; Școala de Artă a Lugojului, și anume lecțiile de canto pe care le-am luat cu doamna Rodica Rădulescu, o minunată soprană de coloratură, care a contribuit la impostarea vocii mele. Într-un moment al vieții mele, când din motive familiare a trebuit să ne mutăm la Craiova, am ajuns actriță la Teatrul liric din Craiova. În fiecare teatru liric este nevoie de o actriță (cu ceva glas), care să joace rolurile de comedie din operetă așa zisele rolurile de „duenă”. Deci, din nou am avut noroc că am întâlnit-o pe suava Rodica Rădulescu la acea minunată școală de artă din Lugoj. Încă odată „Norocul e de partea celor buni”. Dacă în 1954 eram un pui de om la începuturile cunoașterii în ale scenei, acum, după 67 de ani, întorcându-mă la izvoare, la Lugojul meu drag, am devenit un slujitor credincios scenei. Aici am întâlnit-o pe minunata regizoare Anca Maria Colțeanu, care m-a făcut să-l îndrăgesc pe Eugen Ionescu, Ancuța, care mi-a dezvăluit gânduri despre concepții regizorale… stăteam amândouă până în miez de noapte, dezvăluindu-ne idei, concepții, despre arta spectacolului. Nimic nu e întâmplător! Nimic nu se întâmplă degeaba! Și acum…când anii au trecut…amintirea dascălilor, a regizorilor, a scenografilor, muzicienilor, revin în mintea și sufletul meu, de-a lungul vieții au fost călăuzele și învățătorii mei. Din tot sufletul meu aș dori să transmit mai departe aceste învățături, acest miracol al scenei, dar mai ales, să descopăr pe cei chemați să pășească pe sfânta scândură a scenei. Și astfel „miracolul spectacolului rămâne peste timp devenind „De când lumea” Cu drag, Maria Voronca, o ilustră actriță anonimă! Lugoj 2021
MATERIAL SCRIS DE MARIA VORONCA – ACTRIȚĂ ȘI REGIZOARE A TEATRULUI MUNICIPAL ”TRAIAN GROZĂVESCU” LUGOJ
THEATRUM CIVITATIS – este o nouă revistă culturală a Lugojului care reunește în paginile sale creații literare ale oamenilor de cultură din întreg Banatul. Pot spune că este o încercare temerară, îmi doresc să fie un catalizator al multor inițiative culturale, să-și mențină valoarea prin calitatea materialelor care vor apărea în timp: poezie, proză literară, pagini din istoria localității și nu numai, personalități, proiecte culturale. Este o Revistă Periodică de Cultură și Conștiință Civică Știm acest adevăr, cultura este un ansamblu de valori materiale și spirituale, iar acum, în aceste momente grele pentru omenire, este nevoie de promovarea tuturor lucrurilor frumoase ale poporului român, prioritățile fiind: limba, cultura, tradiția civilizația românească. Trebuie să ținem steagul sus în toate domeniile, nu ne putem pierde ca neam, ca popor, trebuie să transmitem continuu materiale, tuturor românilor, chiar și celor care pășesc pentru prima dată pe pământ românesc și vor să ne cunoască țara, avem un patrimoniu cultural iar acest patrimoniu trebuie șlefuit în fiecare moment al vieții noastre, tradiția, literatura, cultura, obiceiurile românești, sunt îngerii care îndrumă românii pe cele mai frumoase cărări, îi îmbărbătează și le transmite iubire, avem comori inestimabile care definesc un popor, suntem unici, statornici, suntem nemuritori, și da, spun din toată ființa mea: Un popor fără iubire de cultură este un popor pierdut!
Dar să nu cumva să uităm cuvintele lui Immanuel Kant: „Un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat „.
Maria Rogobete
Mulțumesc, Colegiului de Redacție. Mulțumesc, Grupului de Publicații ” Carașul” Director: Ionel Bota
Un mare politician român este tare îngrijorat de modul cum ar putea fi gestionați banii (,,…să nu ajungă în buzunarele greșite…”), aproximativ 7 miliarde de euro, în țara vecină, Ungaria. Deocamdată, pe la noi nimeni nu prea vorbește de posibilele ,,buzunare greșite” în care ar putea ajunge ,,cu mare artă financiară” miliardele de euro de la Uniunea Europeană. Dă, Doamne, în acest context premergător alocării fondurilor europene să nu se confirme zicala: ,,Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima”! ,,Concurenții politici de temut”, câștigători și în alegerile parțiale, sunt înlăturați cu eleganță sau în forță, pentru ca să nu vadă dumnealor, să nu constate sau să dejoace anumite ,,planuri economice profitabile” pentru ,,camarila” Puterii.
Cineva anunța mai zilele trecute că ,,stăpânirea” partidului său, nu România, are de toate:,,…resursă umană de calitate, resurse financiare și viziune…”. Formularea corectă ar fi fost: ,,România are resurse umane de calitate, resurse financiare și viziune…”. În ,,viziunea” acestui politician, înclin să cred că ,,resursele umane de calitate” se referă la firmele pregătite să ia cu asalt licitațiile de lucrări, iar documentațiile să fie întocmite după anumite ,,formule secrete câștigătoare”. ,,Resursele financiare” cred că sunt miliardele de euro, care urmează să fie primite de la UE, că doar nu poate avea un partid resurse financiare de miliarde de euro pentru a face investiții masive în România. ,,Viziunea”, cred că se referă la actorii Majoritari, care încă de pe acum elaborează ,,strategii eficiente și…legale”, pentru ca banii să nu intre ,,în buzunare greșite”. Nu degeaba a început să curgă șampania în paharele de cristal în urmă cu vreo câteva luni, iar celebrele trabucuri să întregească ,,bucuriile financiare”, care vor veni în curând în țărișoara noastră.
Cine oare va putea superviza modul în care vor fi gestionați banii, care vor veni de la UE ? Greu de spus și dificil de controlat mecanismul ingineriilor financiare, ancorat în ,,portițele” legislației actuale, care a început, se pare, să funcționeze ca o mașinărie extrem de performantă. Interfața este spoită cu tot felul de sloganuri inspirate din viitoare alocări financiare europene. Poporul trebuie să știe că viitoarele investiții, care se vor derula ,,în următorii 8 ani”, parcă le vor face din buzunarele lor… puternicii ,,politruci” cocoțați pe muntele Puterii. Forțele politice exilate de pe tărâmul actului decizional, poate vor găsi calea de mijloc prin intermediul căreia se va stabili corectitudinea gestionării cu maximă decență a fondurilor bănești europene.
Interesant este faptul că și în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe lângă faptul că unii parlamentari n-au avut parte de o participare activă ,,cu idei inovatoare”, nu au fost solicitați nici cercetătorii din domeniul economiei, specializați în dezvoltarea durabilă. Oare, care sunt ,,secretele facile” cuprinse în PNRR ? De ce a fost nevoie de atâta egoism în confecționarea capitolelor cuprinse în PNRR ? Nimeni nu știe, nimeni nu a făcut o analiză pertinentă menită să verifice perspectivele reale a PNRR? În schimb, celebrul nostru politician român a supervizat cu mare atenție PNRR din țara vecină și a găsit ,,greșeli” …iar dumnealui în calitate de ,,cavaler politic” european a sugerat să fie corectat PNRR pentru ca banii europeni ,,să nu ajungă în buzunare greșite…”. La noi, s-ar putea ca banii de la UE să ajungă ,,în buzunarele greșite”? La noi, cine a verificat PNRR pentru a putea desluși perspectivele, eventual ,,ticluite”, ale unor buzunare largi însetate de licoarea odihnitoare și sigură a euroilor europeni ?
În satul Prigor, unul din diamantele Țării Almăjului, un ținut plin de istorie, credință și cultură românească, s-a născut, la 28 februarie 1951, Miclău Simeon, într-o familie evlavioasă și cu dragoste față de muncă și neam. Pământeni de neam bun, ce a permis tânărului Miclău Simeon să se ridice la înălțimea misiunii ce o avea de îndeplinit. A crescut în mediul satului, printre țărani și și-a însușit tainele înaltelor trăiri din sat. Copilul bălai la care soarele zâmbea, isteț, neaoș și buclucaș, a rămas acasă, nu a plecat în lume cum era moda. Face școala primară și gimnazială la Prigor și liceul la Bozovici până în 1970. După terminarea liceului și absolvirea examenului de bacalaureat, lucrează șa UMTCF Borlovenii Vechi, pănâ în 1976 când, este numit secretar al comunei Prigor, unde slujește până la pensionare – 2016.
Se căsătorește cu harnica și frumoasa Luminița care îi aduce doi copii ca florile și pe care i-au iubit ca pe ochii lor din cap, crescându-i în morala credinței și frumosului. Stăruie în memoria noastră duhul în care a fost crescut tânărul secretar, fiind parte din duhul strămoșilor almăjeni.
Tânărul secretar spunea: ”eu sunt ce sunt prin harul Lui Dumnezeu” (apostolul Pavel) și cu obligația de a fi pildă consătenilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu curățenia și credința. Faptul că a copilărit la sat, l-a determinat să aducă în atenția oamenilor frumusețea lucrurilor simple, cu care se îndeletniceau țăranii.
Persoana domnului Simeon Miclău s-a constituit în ansamblul ei ca un tezaur din care împărtășea tuturor cele de care aveau trebuință, cunoștiințe, sfaturi, precizări în documente, pentru o viață personală și de familie, prin care să cinstească strămoșii.
Primăria, locul lui de muncă, a devenit pentru el a doua casă, în care întotdeauna venea înainte și pleca ultimul. A dus o viață centrată pe slujirea semenilor. Puterea exemplului fiind sfânt pentru el. Patriot sensibil și atent, avea credința că viața, cât ar fi ea de trecătoare, tot păstrează și transmite tainic, dramul de veșnicie, pe care astăzi nu știim să-l prețuim. În contact cu el, transmitea un calm îmbinat cu bucuria față de semeni, care se poate asemăna cu pâinea aburindă pe care o scoate bunica din cuptor. La instituția la care lucra, primăria Prigor, era înconjurat de oameni fără răutate, cu blândețe și simplitate, adevărați boieri ai spiritului.
Domnul Miclău Simeon, împreună cu iubitoarea sa soție, au dus mai departe familia tradițională, fiind un slujbaș sârguitor, un soț și un părinte iubitor și jertfelnic. Te privea cu ochii plini de dragoste și vorbea cu un glas blajin. Pe oameni îi asculta cu o răbdare de fier, nu-i grăbea niciodată. Se adresa din priviri celor care își așteptau rândul, rugându-i să aibă îngăduință. Și-a îndeplinit cu devotament și seriozitate toate sarcinile, cu respect pentru oameni dar și pentru legile țării. A fost apreciat nu pentru că a slujit regimul ci pentru că a iubit munca de birou și activitatea cu oamenii, fiind stimat de superiori, colegi și consăteni, pentru modul cum a știut să-și îndeplinească sarcinile.
Și-a iubit și își iubește mult părinții, soția și copiii, ascultându-i și slujindu-i cu răbdare pe toți. Se adresa colegilor și celor din jur ”să nu pierzi niciodată dragostea de a servi oamenii”, ca un îndemn. Nu-i plăcea să fie compătimit. Este omul căruia nu-i place să se trezească vorbind, vorbea când avea loc și strecura stropul de pace când era nevoie. Devotat muncii, a fost și este o făptură care vibrează în fața frumosului, un ascultător avizat. s-a dăruit muncii cu un devotament ce venea dinspre strămoșii săi, oameni truditori din greu ai pământului. A fost promotor al adevărului și dreptății, ca valori morale supreme. Crescut între sătenii săi, prigoreni, i s-a forjat caracterul de cinstitor al muncii, devenind un om de caracter în înțelesul cel mai deplin al cuvântului. Era și este un om cu darul ascultării și înțelegerii celor din jur. Era și este o fire rezervată, bucurându-se cu măsură. Era foarte atent la modul cum se implica în relațiile cu oamenii și la modul cum se adresa lor – fiind un model. Se entuziasma când oamenii erau mulțumiți, făcea exces de blândețe, înțelegere și călăuzire sufletească a celor din jur. Prin consecvență, răbdare și știința de a asculta și meșteșugul de a sfătui, s-a distins ca un reper de slujire, atât acasă cât și la serviciu. Un sacerdot al trăirilor, un om de cuget și trăire românească, era model în relațiile cu instituțiile din comună: școală, biserică, poliție, dispensar, comercianți, fiind apreciat și prețuit de toți, cât și de autoritățile superioare de la județ. A descoperit, de-a lungul anilor, bucuria vieții și a trăit și trăiește bucuria vieții. Este omul cu suflet de copil, cu o necuprinsă dragoste pentru oameni și bucuria de a sluji pe Hristos și aproapele. A crescut într-o familie unde a învățat cum să slujească oamenii, tata, Ion Miclău, a fost primar, fiul, Simeon Miclău a fost secretar 40 de ani la aceeași primărie iar fiica și nepoata, distinsa profesoară Simona Miclău , titulară la liceul I.C.Buracu, unde a fost și directoare, astăzi, este primăriță în Comuna Prigor. Ei au lăsat o remarcabilă amprentă în promovare și realizarea obiectivelor din comunitatea locală. Au fost și sunt un reper esențial și existențial. Și-au onorat și își vor onora profesiunea de om, demn model de urmat pentru generațiile următoare, care trebuie să păstreze autenticitatea valorilor românești. Sunt suficiente temeiuri să le urăm mulți ani cu sănătate și imunitate în vremuri pandemice, bunicului la 90 de ani, tata la 70 și primăriței de azi.
Astăzi se sărbătoresc 250 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.
Acum doi ani am primit din partea arhivistului Diecezei Romano-Catolice Timișoara, dr. Claudiu Sergiu Călin, copia înregistrării în matricolă a sfințirii celor două cuptoare. Înregistrarea se găsește la: „Matricula Baptisatorum, Copulatorum, Defunctorum 1758-1773 [et Conversorum, cum Status Animarum et informationes historicae] Paroeciae Karassova” (pagină nenumerotată, spre finalul volumului).
Textul în original în latină și traducerea în limba română și germană:
Annô ut Supra [1771] die 3ia Julÿ primavice benedictae sunt Cæ[sare]o Regiæae ustrinæ seu Hochöfen in Neo-erecto loco Montano Reschiza dicto per me Patrem Michaëlem Grosdich Administratorem Parochiæ Carashoviensis
(În anul de mai sus [1771], ziua 3-a a lui iulie, au fost binecuvântate cuptoarele cezaro-crăiești sau Hochöfen în nou întemeiatul loc montan Reșița [binecuvântare] rostită de mine Pater [=preot-călugăr] Michaël Grosdich, administrator parohial [=paroh] de Carașova)
(Im oben angegebenem Jahr [1771], am 3. Juli wurden die Kaiserlich-Königlichen Hochöfen im neu-gegründeten Montanistischen [Berg-] Ort Reschitza von mir Pater Michaël Grosdich, Pfarradministrator in Karaschowa gesegnet)
Tot astăzi se împlinesc 150 de de ani de la inaugurarea Parcului „Josefin”, actualula Grădina Zoologică „Ioan Crișan” a Primăriei Municipiului Reșița. Demersurile creării acestui parc s-au realizat acum 150 de ani pentru a marca împlinirea la 3 iulie 1871 a 100 de ani de industrie la Reșița.
Pentru a marca ambele evenimente, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au editat câte un plic filatelic ocazional. De asemenea au realizat și câte o ștampilă ocazională, aprobate de Federația Filatelică Română și de Poșta Română. Întreaga corespondență care pleacă astăzi de la Oficiul Poștal Reșița 1, va fi obliterată cu aceste două ștampile.
Originar din Prigor, localitate din Țara Almăjului, în Munții Banatului, spațiu în care au odrăslit personalități din diferite domenii precum vicebani de Caransebeș- Floca Ion, la 1527 și Floca Vasile, 1634, ofițeri și subofițeri care au slujit în Regimentul de graniță. În acest ținut, plin de istorie, credință și cultură românească- Almăjul- a văzut lumina zilei Floca Vasile, la 1 martie 1955. Născut într-o familie de țărani creștini și ortodocși, Gavrilă și Sofia, oameni bine-credincioși, i-au fost sădite de timpuriu valorile autentice ale neamului românesc. În familie și apoi la școală a învățat să respecte, să iubească și să prețuiască munca și pe cei care muncesc. Să aprecieze rezultatele muncii înaintașilor, folosindu-le pentru comunitate. ,,Era atâta bucurie sfântă în sufletele noastre, în mijlocul familiei”- spune el. La școală venea de la colibă, cu chesul cu cărți pe umăr și damigeana cu lapte în spate. Așa au crescut copiii în satul nostru. A urmat cursurile școlii în perioada 1962-1972. S-a căsătorit cu Rotaru Chivuța în anul 1975, fiica lui Sofia și Ilie Rotaru. În perioada iunie 1975- noiembrie 1976 face stagiul militar. În anul 1976 a lucrat la Fabrica de cherestea din Borlovenii-Noi, de unde a fost trimis să facă școala de șoferi la Curtea de Argeș. În perioada 1976-1979 lucrează ca șofer la exploatarea forestieră din Borlovenii- Vechi. Calitățile sale de om l-au făcut să fie ales viceprimar în comuna Prigor, în noiembrie 1979. A lucrat alături de Badescu Ion, ca primar, perioada 1979-1985 și Sandu Emil -1985-1989. Din decembrie 1989 și până în 1992 a fost primar interimar în comuna Prigor. Iar în 1992 a fost ales primar. În această perioadă a avut ca viceprimar pe Sporea Franț. Am scotocit în cutia cu amintiri, dând la iveală obiective, activități, fapte și vorbe ale angajaților de la Primăria Prigor, care s-au țesut din caierul cu amintiri, tras cu iscusință și har de la domnul Vasile Floca. Amintiri rostite cu o sinceritate tulburătoare- reieșind o experiență de viață, ce a stat sub semnul unei munci continue, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. El mulțumește lui Dumnezeu pentru ajutorul dat în acea perioadă, plină de realizări la slujbă, cât și acasă, unde s-a îngrijit de familie și de creșterea celor trei copii ca florile. Aceste mărturisiri le face cu bună-cuviință și simplitate, ce erau caracteristice, nu cu emfază. În perioada de slujire la primărie nu a renunțat niciodată la atașamentul față de credința și spiritualiatea părinților și strămoșilor săi. El privea fiecare zi ca pe o călătorie și nu o destinație, susținând că a doua zi continua călătoria aceasta, numită viață, într-un mod mai înțelept. Trebuie să ai curaj ca să fii un om bun. De aceea munca cu noi înșine nu se încheie niciodată. De asemenea este nevoie de vitejie pentru a începe fiecare zi cu intenția de a face ceva bun. Este nevoie de blândețe, grijă și respect pentru a ne schimba, dezvolta și înflori. Trebuie să pui înainte calitățile partenerului de viață, nu defectele. El are meritul de a recunoaște prezența sacrului în cultura omului. A avut un atașament discret, dar constant față de lucrările avute în demnitățile pe care le-a îndeplinit- la slujbă și în viața de familie- unde a deprins virtuțile și valorile strămoșilor. Era fericit și bucuros când putea să servească pe cei sărmani și bolnavi. În viață a ales virtutea, nu viciul. Nu a acceptat compromisul cu nimeni, nici subalterni, nici superiori. Nu a fost robul banilor. Nu a căutat bogăție și putere care vin din legile omenești (lucruri false), nu dumnezeiești: el credea că a împărăți cu adevărat înseamnă să fii curat. A fi în funcție înaltă înseamnă a sluji pe cei mulți.A fost și este un om de suflet, caracter autentic, de la care este întotdeauna ceva de învățat. În cei 19 ani de slujire la Primărie- în calitate de viceprimar și primar- a contribuit la formarea unui colectiv de oameni cu frică de Dumnezeu și rușine față de oameni, flori care au crescut și au trăit la umbra brazilor bătrâni din Valea Almăjului. Aveau încredere între ei și disponibilitate unul față de celălalt. Era respect și iubire între ei. Petreceau, lucrau împreună, primeau ospeții. Prin tot ce făceau se căuta să nu sufere sătenii, să păstreze elemente din viața satului de odinioară. Au fost: Călin Nicolae, Sandu Emil, Miclău Simion, Bădescu Ion, Sporea Franț, Borchescu Iosif, Țira Ștefan și alții. Aveau icoana țării, a locului natal în inimă și împreună cu slujitorii Școlii și Bisericii au făcut nenumărate pagini de dăruire și sacrificiu pe altarul devotamentului față de țară și comună. Ei erau conștienți că s-au născut și au crescut în mijlocul poporului, deprinzând obiceiurile lui și i-au cultivat calitățile. Vasile Floca a împlinit acte ctitorești în comună, fiind un amestec de rural și urban. La Prigor s-au construit, în centrul satului, un bloc, școli, grădinițe, dispensare, reparat biserici, etc. Trăirile oamenilor din anii 1980, simțurile lor înalte au fost și continuă să fie un tezaur de credință și cinstire a istoriei, față de neprietenii care neagă tot ce-i românesc. Valoarea acestor oameni a constat nu doar ca stare fizică, ci doar în faptele lor, ca iubitori ai istoriei locale și a credinței. Ei au trăit în chip comunist cristic nu politic sau ideologic, împreună cu școala, biserica, dispensarul uman și veterinar și miliția etc. Se respectau, se iubeau unii pe alții și iubeau și respectau cetățenii care i-au ales în fruntea instituțiilor. După 1990- în calitate de primar, a făcut ca apropierea dintre Biserică, Școală să continue tradiția șaguniană, creștin-ortodoxă, de simbioză între credință, educație, cultură și spirit civic, în folosul alegătorilor. Având aceste realizări- a devenit popular, atât în rândul conducătorilor de la județ, cât și a consătenilor săi, bucurându-se de o cinste deosebită peste tot. În cei 19 ani de slujire la Primărie, domnul Floca Vasile a înmulțit cu inteligență, hărnicie și generozitate talanții cu care a fost dăruit la venirea pe lume. Prof. Pavel Panduru
3 iulie 2021, ora 17.00, Foaierul Centrului Universitar din Reșița al Universității „Babeș – Bolyai“ Cluj-Napoca:
Proiectul „Reșița: 250 de ani de industrie”.
250 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.
Vernisarea expoziției de artă plastică „Reșița / Reschitza 250: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit“.
3 iulie 2021, ora 18.00, Centrul German „Alexander Tietz” Reșița:
Proiectul „Reșița: 250 de ani de industrie”.
250 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.
Program cultural artistic prezentat de grupările muzicale: Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca), „Banater Bergland“ (coordonator: prof. George Gassenheimer); Prezentare de dansuri populare germane cu Formația „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne și Nelu Florea).
(ne vorbește pr. Radu TRIFON (foto), consilier cultural-educațional în cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei)
Când vorbim despre credinţă în general şi despre credinţa creştină în special, înțelegem că aceasta este virtutea, adică puterea prin care primim ca pe un adevăr neîndoielnic, de necontestat, tot ce ne-a descoperit Dumnezeu și ne învață Sfânta Biserică Ortodoxă pentru mântuirea noastră. Prin credință cunoaștem ceea ce nu putem vedea, ceea ce nu putem verifica şi certifica prin experiere directă cu ajutorul simţurilor şi/sau raţiunii și adeverim ceea ce nădăjduim, ceea ce sperăm de la Dumnezeu. Apostolul Pavel, în epistola către evrei, defineşte pe scurt credinţa: «Credinta este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute.» (Evrei XI, 1). Într-o terminologie actualizată am putea să spunem despre credinţă că este capacitatea psiho-emoţională şi intuitiv-raţională a omului de a înţelege, accepta şi urma nişte comandamente teoretice, dar şi practice, comportamentale, dictate nu de legi şi norme umane, ci de învăţături, legi şi norme revelate de Dumnezeu, pe care omul le primeşte fără a le putea verifica în mod practic, aşa cum verifică legile naturii, de exemplu. Una din îndatoririle de bază ale fiecărui creștin ortodox este aceea de a şti ce crede și cum crede, de a cunoaşte cuprinsul dreptei sale credinţe, pentru a nu fi amăgit de învățături greşite, străine de Adevărul Hristos. Creştinul este chemat să-şi însuşească această învățătură raţional, cu mintea în primul rând, dar în egală măsură şi cu celelalte puteri psiho-emoţionale, sufleteşti, adică simţirea și mai ales voinţa. Acest lucru este necesar pentru că, aşa cum ne învaţă atât Vechiul, cât şi Noul Testament, de Dumnezeu nu te poți apropia cu adevărat decât ducând o viaţă în curăţie sufletească și trupească.
Fiecare om se raportează într-un mod personal la credinţă, o însuşeşte, dar mai ales o trăieşte cu propria lui personalitate. Dacă învăţăturile de credinţă sunt unitare, aceleaşi pentru toţi creştinii ortodocşi, iar slujbele bisericii, rugăciunile, Sfintele Taine, mai ales Sfânta Liturghie sunt aceleaşi şi neschimbate de la începuturile creştinismului, totuşi primirea acestora, practicarea credinţei, aplicarea în propria viaţă a acestora sunt chestiuni personale, în funcţie de disponibilitatea fiecăruia, dar mai ales de dorinţa de a face parte din comunitatea creştină în această viaţă şi din comunitatea sfinţilor în veşnicie. Dacă vrem ca Dumnezeu să fie prezent în viaţa noastră, să ne binecuvinteze acţiunile, faptele, cuvintele şi chiar gândurile, iar noi să fim prezenţi în realitatea dumnezeiască a veşniciei, pe care noi creştinii o numim Rai, după plecarea din viaţa pământească, atunci suntem chemaţi să urmăm întru totul: învăţăturile de credinţă, modul de participare la viaţa de rugăciune, de caritate, de ajutorare a semenilor, culturală şi socială a Bisericii, adică la credinţa manifestată public. În acelaşi timp, însă, datori suntem să avem o credinţă statornică şi în intimitatea noastră, să avem o relaţie de participare la viaţa cu Dumnezeu şi prin rugăciunea personală, printr-o moralitate autentic creştină, prin practicarea virtuţilor creştine şi evitarea oricărui păcat, dar şi a oricărui compromis în viaţa socială şi personală. De asemenea, suntem chemaţi să ne mărturism credinţa, să nu ne fie ruşine în a ne-o face cunoscută celorlalţi oameni care nu sunt de acord cu aceasta. Există astăzi multe religii, mulţi oameni religioşi, dar şi foarte mulţi oameni care se declară atei, agnostici, chiar şi foarte mulţi anticreştini. În raport cu aceştia, Hristos ne îndeamnă să ne trăim credinţa creştină, să nu renunţăm la aceasta de dragul unor ideologii create de o umanitate ruptă de Dumnezeu, pentru că de omul căruia îi este ruşine de credinţa sa creştină şi Lui Hristos îi va fi ruşine în veşnicie: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.”(Evanghelia după Luca, cap.9, vers.26)
În lumina celor de mai sus, acum la început de vacanţă, tocmai pentru că urmează perioada concediilor, a călătoriilor estivale, aş dori să îndemn pe toţi copiii, adolescenţii, tinerii, dar şi părinţii şi bunicii să rămână „conectaţi” la Hristos oriunde vor merge. În primul an de preoţie, înainte de a pleca în concediu cu familia la Marea Neagră, vrednicul de pomenire părintele nostru de la Cinciş, Crăciun Opre, ne-a spus: „Să nu uitaţi că un creştin rămâne creştin şi în vacanţă, iar un preot este preot şi pe plajă”. Cu alte cuvinte, să încercăm să fim modele de vieţuire şi de comportament în orice împrejurare. Este, cred, cel mai potrivit şi folositor sfat pe care îl poate da un preot şi pe care îl poate urma un creştin, dincolo de toate exagerările existente astăzi, atât cele ce ţin de habotnicie (cum ar fi interzicerea concediilor sau a vacanţelor prin canon dat de „duhovnic”), cât mai ales cele ce ţin de o „modă” sau mai bine zis de nişte cutume (inventate şi promovate insistent de mass-media) privitoare la modul de a petrece vacanţa şi care nu de puţine ori includ şi câte o „invitaţie” adresată subliminal la imoralitate, invidie, egoism şi alte păcate. Aşadar, vă îndemn ca pe lângă toate lucrurile pe care le veţi pune în bagaj pentru vacanţă, să faceţi loc şi pentru o carte de rugăciuni, iar printre toate activităţile specifice vacanţei, să găsiţi timp şi pentru un gând şi o rugăciune către Dumnezeu. Vă urez tuturor: vacanţă plăcută!
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR
UZPR CARAS SEVERIN 