Urmând modelul de succes al ultimelor Adunări ale asociației noastre, duminică, pe 20 martie, se va organiza Adunarea Generală a UZPR, în format online, cu vot prin email. Vor fi supuse la vot Rapoartele președintelui UZPR, al Comisiei de Atestare, al Juriului de Onoare și al Comisiei de Cenzori și descărcarea de gestiune a Uniunii.
Membrii delegați de Filialele teritoriale, din diaspora sau din București au putut consulta rapoartele UZPR ce urmează să fie supuse la vot, tot prin email, transmise către coordonatorii grupurilor de lucru.
Ne bucură cvorumul din ce în ce mai mare de la Adunare la Adunare, dar cel mai mult apreciem efortul Filialelor de a transmite activitățile de utilitate efectuate de membrii noștri în cursul anului 2021. Astfel Raportul președintelui pentru anul 2021 este cel mai mare de până acum, însumând peste 50 de pagini.
Ne îndeplinim astfel sarcinile de asociație de utilitate publică, apreciind efortul Filialelor de implicare, din ce în ce mai consistentă, în activitatea centrală a UZPR.

Departamentul de comunicare

21 martie 2022, ora 11.00, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița:

Ziua mondială a poeziei (21 martie). O manifestare interactivă cu elevii secției germane a Colegiului Național „Diaconovici – Tietz“, clasa a IX-a, coordonator: prof. Sonia Maria Chwoika.

 

21 martie 2022, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița, online:

Ziua mondială a poeziei (21 martie). O manifestare interactivă în limba germană cu doi membri ai Grupului literar Aktionsgruppe Banat, activ în Timișoara în perioada 1972 – 1975, la 50 de ani de la înființare. Participă autorii Albert Bohn și Anton Sterbling din Germania.

Erwin Josef Ţigla

Anul care a trecut – ne spunea Doctor în medicină, Melinda Ildiko MITRANOVICI (foto), medic primar, șefa secției obstetrică-ginecologie, Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara – a fost cu grele încercări, atât pentru noi, personalul medical, cât și pentru pacienți. A fost anul în care covidul ne-a copleșit atât în ceea ce privește tratarea pacienților, cât și fenomenul de „burn-out” al cadrelor medicale, termen cu care ne-am familiarizat, din păcate.
A fost anul în care am fost declarați pe rând Spital suport covid, apoi Spital covid… și din nou Spital suport covid, toată planeta pendulând în jurul acestei pandemii care a luat multe vieți, atât cei infectați cu virusul nemilos, cât și cei care ajungeau la spital cu alte patologii mult prea târziu, împidicați de lipsa locurilor în spitale, datorită reorganizărilor impuse tot de acest virus care iată, ne-a „furat” libertatea, liniștea și sănătatea în atâtea moduri.
Această situație a afectat în mod dramatic și natalitatea, care a scăzut semnificativ, cu toate acestea, în secția noastră s-a născut un număr neașteptat de mare de nou născuți (317), aducându-ne și nouă bucurie în aceste vremuri de obositoare încercări.
Dar am ieșit din acest an mai puternici, fapt datorat și pacientelor care au dovedit o răbdare, un echilibru și o încredere care ne face mândri și ne motivează.
A fost și anul în care am continuat studiile clinice, alături de colegii din alte specialități, fiindu-ne meritele recunoscute de prestigioase organizații internaționale cum ar fi ESHRE, sau fiindu-ne publicate în reviste de specialitate de un mare factor de impact, cu sprijinul a două spitale universitare de prestigiu: Spital Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara și Spital Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Am trecut în noul an cu speranța revenirii din pandemie către o nouă viață, cu siguranță alta decât ce a fost anterior, o viață în care să apreciem mai tare sănătatea și libertatea. Cu siguranță nimic nu ne-a pregătit pentru acest război absurd care „bate” la porțile țării noastre, singurul lucru pe care l-am putut intreprinde a fost participarea la efortul colectiv de ajutorare a refugiaților, un fapt atât de minor comparativ cu drama pe care o trăiesc și care ne face să ne gândim că putem fi noi în situația respectivă.
Astfel am început anul cu sentimentul lipsei unei garanții pentru normalitate și poate chiar cu redefinirea normalității.
În tot acest timp gândul și munca noastră se concentrează asupra pacientelor, ceea ce facem menținându-ne ancorați în realitatea că dacă fiecare își face treaba cum trebuie acest lucru contează și poate aduce o mică schimbare în bine în jurul nostru. Iar acest lucru poate să se perpetueze spre un mai bine general.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

17 martie 2022, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:

Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al Irlandei. Expoziție: „Dublin – capitala Irlandei“, cu fotografii de Erwin Josef Țigla. Vernisaj și incursiuni geografico-literaro-muzicale cu dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, dr. Dana Antoaneta Bălănescu și Erwin Josef Țigla.

16 martie 2022, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:

Finisajul expoziției de artă plastică „Bisericile din Bocșa“, cu picturi ale artistului plastic Nik Potocean din Bocșa.

Înfrumusețare muzicală: elevul Ian Adrian Dinuț, secția germană a Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“ și profesoara de violoncel Diana Szuiogan, Liceul de Arte „Sabin Păuța“.

Într-adevăr, o zi specială, atât de specială încât am rămas o vreme cu gândul la oamenii care au fost odată cu inima și sufletul adevărat, fără limite, la România, țărișoara noastră frumoasă și iubită de natură în special. O zi de miercuri, 9 Martie 2022, am intrat în Municipiul Caransebeș. O trupă pusă pe cunoaștere, iubitoare de locuri istorice, importante, doamna Daciana Vuia-director Muzeu Istorie și Etnografie Lugoj, un om calm, o armonie în prietenie, Terezia Berghe-un om care promovează turismul, frumusețile Banatului, Banatului de Munte și Clisura Dunării de Caraș-Severin, din 2015 membru plin în BVGD, Oliviu Gaidoș-muzeograf, un om foarte bine pregătit pe care îl ascult întotdeauna cu interes la fiecare activitate a Muzeului, Dan Timaru-jurnalist, dornic de a cunoaște și a promova minunatul Banat, eu-un om foarte curios și prietenos, dornic de cunoaștere, o ființă fericită pentru toate clipele zilei și neobositul, inegalabilul, omul bun la toate, cum îl știu mulți, eu spun indispensabilul, domnul Gheorghe Oniga, iubitor de prietenie și un bun cunoscător, multilateral dezvoltat, chiar spun adevărul, o trupă cu gânduri pline de viață pentru a păși în locuri știute poate, dar nevăzute. Într-adevăr am rămas puternic impresionați. Am ajuns la Centrul Național de Informare Turistică-Parcul General Ioan Dragalina unde am fost întâmpinați cu zâmbete în ochi de bucurie și anume două fete frumoase pe nume: Florica Humita și Roxana Novacovici, cu obrajii rumeni și sclipiri în priviri, cele două fete din Banat ne-au introdus în lumea vie a culturii, acolo unde oamenii sunt deschiși, acolo unde există îmbogățire spirituală. Și am pornit la pas prin Caransebeș, cele două fete, pentru noi ghizi, ne-au luat de mână și fără să ne dăm seama am intrat în Biserica Romano-Catolică, Biserica Catolică, Catedrala Ortodoxă Învierea Domnului sau Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, Sinagoga Beit El, Colecția Muzeală-Episcop Elie Miron Cristea, Muzeul de Etnografie al Regimentului de Graniță, ne-au fost prezentate clădiri istorice, Tribunalul, Clădirea Primei Clinici, Poșta, Cinematograful LUNA. Am fost mândră de faptul că sunt româncă în momentul în care am intrat în Primăria Caransebeș, Doamne, cât de impresionată am fost de cele trei tablouri amplasate în Sala 1 Decembrie 1918, un tablou îi reprezintă pe Regele Ferdinand și pe Regina Maria, unul pe Episcopul Miron Cristea- viitorul Patriarh al României și unul pe dr. Cornel Corneanu.

Am simțit iubirea lui Dumnezeu în Catedrală, parcă cineva m-a luat în brațe și m-a dus prin toate etapele vieții, m-am regăsit în toată splendoarea mea ca ființă umană. De fiori reci și clipe puternice am avut parte în Sinagoga Beit El, cu o acustică deosebită m-a impresionat cuvântarea domnului Schwartz, dar și orga, glasul ei m-a trimis în timpurile Holocaustului, lumea aceea care a trăit ororile, mi-au dat lacrimile ascultându-l pe domnul Ivan Bloch. Nu trebuie să mai dăm voie unor oameni să provoace asemenea tragedii, o societate sănătoasă este o societate în care trăiește armonia și iubirea. Parcă și pereții aceia îmi vorbeau, mâini flămânde de trăiri mă înfășurau, mi-a venit în minte experiența trăită de mine la Zidul Plângerii în Israel, atunci când am pus palmele pe acest Zid și am strecurat scrisorica mea între două pietre. Da, Dumnezeu mi-a citit scrisoarea!!!

A fost o zi plină, istorie, cultură, tradiție, credință, în microbuzul domnului Oniga îmi tot spuneam: Am trecut de multe ori prin Caransebeș, în drumul meu spre Topleț, cum de nu am știut de clădirea aceea, sau locul acela…dar nu am stat mult în gândurile mele că vocea domnului Oniga m-a scos din ele: mergem să vizităm Ruinele Orașului Roman de la Jena?

Da, normal că mergem!

Și iată că pășeam în MUNICIPIUL ROMAN TIBISCUM. Aici au locuit familiile primilor coloniști în anul 106 d.Chr.

E adevărat, a fost o zi specială cu oameni speciali cărora le mulțumesc!!!

Mia ROGOBETE/UZPR

Corespondenții de război Radio România Actualități în Ucraina, întorși recent în țară, au povestit o parte dintre întâmplările pe care le-au trăit în războiul din țara vecină. Ilie Pintea, Mario Balint și Alexandru Buzică s-au aflat, timp de zece zile, în zona de conflict, scrie Hotnews.
Ilie Pintea: „Când am plecat de acasă, m-am rugat la Dumnezeu: Doamne, dă-mi niște oameni care să mă ajute pe acolo, că mergeam într-un loc unde chiar nu cunoșteam pe nimeni. Mi-am făcut câteva contacte de acasă, dar ele puteau să funcționeze sau nu. Dar așa s-au întâmplat lucrurile, că fiecare om cu care m-am întâlnit m-a ajutat cu ceva.
Am ajuns foarte aproape de Kiev, cât de aproape se putea, la 130 de km. Am avut aparate cu mine, în meseria asta trebuie să fii destul de mobil, practic tot ce foloseam intra în buzunare. Tehnologia din ziua de azi ne ajută. Eu am lucrat singur, a fost o experiență un pic dificilă. Am avut și experiența a cinci deplasări în Afganistan, știam cum să ne organizăm. Frica este esențială, pentru că te ține în viață, este vorba despre ce riscuri îți asumi și până unde ești dispus să mergi cu riscurile acestea. Nu am acționat orbește.
Am ajuns și în Jîtomîr, alături de un convoi umanitar pe care îl escorta armata. Am fost într-un cartier în care au fost uciși oameni, într-un loc distrus efectiv de bombe, unde muriseră două fetițe și mama lor. Oamenii nu dădeau semne de disperare, dimpotrivă, erau determinați să lupte, să reziste și să își apere țara.
Avioanele zburau atât de jos, încât ferestrele sparte de la blocuri cădeau pur și simplu
Mi s-a întâmplat să relatez, într-o zi, chiar din fața școlii care fusese bombardată cu o seară înainte și povesteam, în direct, la radio, ceea ce văd. Am închis telefonul după intervenția de la radio și m-am apucat să filmez ceea ce vedeam. În momentul ăla, am auzit alarma care era cât se poate de reală.
Vera, ghidul care era cu noi, ne-a direcționat către cel mai apropiat adăpost: era un atelier mecanic, undeva la subsolul unei clădiri. Am filmat acest moment nu ca să creez panică acasă sau să arăt ce jurnalist de război sunt eu și în ce pericol mă aflu. Voiam doar să vadă cei de acasă cum arată un fragment din ăsta, de viață – cum e adăpostul, care e reacția oamenilor. În timp ce eram în adăpost, avioanele treceau atât de aproape, încât ferestrele sparte de la blocuri (erau sute de geamuri sparte) cădeau pur și simplu, iar eu le auzeam căzând. Când ajungi acolo, trebuie să respecți regulile, să spui cine ești și ce vrei.
În momentul în care apari cu reportofonul sau cu o cameră de filmat, trezești interes, chiar suspiciuni. M-am acreditat la Ministerul Apărării din Ucraina, iar două pagini din declarație erau numai despre faptul că ești pe cont propriu – că ei nu îți asigură protecția, că nu trebuie să dezvălui informații sensibile legate de dispozitivele militare, toate acestea le-am învățat și la cursurile de corespondenți de război.
Asta nu înseamnă că te cenzurează cineva, ci sunt reguli elementare într-un astfel de conflict. Regula esențială de supraviețuire era să calci doar unde sunt urme. Dar regulile locului sunt mai importante decât cele pe care le înveți la curs”, a mai spus Ilie Pintea.
Când auzeau că suntem din România, veneau la noi și ne mulțumeau
După momentul în care am spus că suntem din presă, a urmat momentul în care am spus că suntem din România. Ei, aici a fost surpriza. Când 

auzeam că suntem români, acționau ca la Hagi: Heeeei, sunteți din România, mulțumim că ne-ați ajutat!
Și când aflau că ești de la presa din România și că vrei să relatezi adevărul de acolo, deja era altă deschidere. Erau recunoscători României pentru ajutorul oferit. A venit comandantul militar al regiunii Jîtomîr cu două bucăți din bombele care căzuseră la spital, ca să ni le arate și să ne convingă de faptul că ceea ce anunțase Ministerul rus al Apărării, că a lovit o unitate militară, este o dezinformare crasă.
Ei se folosesc de presa străină ca să arate că așa stau lucrurile, de fapt. Apăruse atât de multe informații false, e un fel de convenție – ei se folosesc de tine ca să își promoveze adevărul lor, până la urmă, iar tu te folosești de deschiderea lor ca să culegi informații cât mai veridice, pe care le vezi cu ochii tăi.
Oricum, declarațiile oficiale din ambele părți trebuie privite cu rezervă, trebuie verificate. În ceea ce privește informarea ucrainenilor, lucrurile sunt foarte bine organizate: există canale online, eu m-am abonat la mai multe canale pe Telegram (ei folosesc mult serviciul ăsta) și acolo sunt centralizate informații din toate părțile.
Este un canal în engleză foarte bine pus la punct și care funcționează în timp real. Este un fenomen despre care am învățat doar în facultate – suprainformarea. Nu mi-am închipuit așa ceva: avem prea multe surse de informare, iar oamenii ajung să nu mai discearnă, acumulează foarte multe informații să rămân așa, nu mai analizează nimic.
Cernăuți este un centru logistic la care ajung toate ajutoarele. Am ajuns la un centru de refugiați în care erau mai mulți copii care desenau. Toți desenau case, unul dintre ei mi-a arătat desenul și mi-a spus: „Uite, asta e casa mea”. Sunt foarte marcați”, a adăugat Ilie Pintea.
În Ucraina e război crunt, dar nu e panica aia care se transmite la tv
Mario Balint: „Întotdeauna îmi e dor de soția și de copilul meu când sunt plecat și toate alarmele din jurul tău care sună te fac să te gândești dacă merită sau nu să fii acolo. Îmi asum rolul de a fi un tip nesuferit, dar aș vrea să știe toți cei care ne privesc sau ne ascultă acum că situația în Ucraina este cumplită, este un război, se moare pe bune, oamenii au pierdut agoniseala de-o viață pe bune…însă nu este panica aia care se transmite prin televiziuni.
Oamenii sunt îngrijorați, nu panicați. Cel mai bine este să ai surse independente, care să îți confirme sau nu o informație oficială. Eu am avut aceste surse independente in regiune. Dacă tu nu o poți verifica personal, ar fi bine să rogi pe altcineva să o facă, cineva în care ai mare încredere. Asta e singura soluție pentru a decela informația pentru că apar fake news-uri și de o parte, și de cealaltă.
În sudul Ucrainei, sunt echipe de voluntari care adunau pachetele de la cei care voiau sa ofere ajutorul. Nu toți poartă armă și mulți dintre ei slujesc țara și în alte feluri”, a mai spus Mario Balint.
Alex Buzică: „Eu sunt mai tânăr și a fost un șoc să vad civili înarmați și m-am întrebat ce am face noi dacă am intra într-un război. E ușor să te uiți la televizor și să îți spui părerea, dar e foarte greu să ajungi acolo și să spui ceea ce vezi. pentru că nu mai e o părere, trebuie să spui cum e realitatea. Pe 16 martie, mă voi întoarce în Ucraina, alături de colegul meu, Ilie Pintea”.

Ne aflăm în plină perioadă pentru depunerea de către fermieri a Cererii unice de plată, drept sprijin financiar din fonduri europene.
Așa că, poposim la Centrul local APIA din orașul de pe Cerna – Hunedoara.
Aici depun cereri peste 2000 de fermieri din 13 comune arondate acestui centru.
I-am văzut cu această ocazie, în plină activitate profesională, pe consilierii centrului, printre care, Mihai LITEANU, Monica PETRIC, Monica HARALAMBIE, Adrian CORNIGEANU și Sorin CRIȘAN dialogând cu fermierii prezenți, de pe a căror față desprindeai parcă, dorința, hotărârea de-a contribui prin fapte de muncă la o agricultură performantă.

Totul părea bine organizat.
Intrăm în vorbă cu Viorina SILVĂȘAN (foto 1), una ditre harnicele fermiere din satul Cinciș-Cerna, comuna Teliucu Inferior și care ne-a declarat în exclusivitate:

– Colectivul Centrului local din municipiul Hunedoara condus de doamna jurist Irina SPINEI (foto 2) ne-a oferit tuturor fermierilor arondați, o eficientă consiliere privind condițiile de acordare a plăților, cât și pentru completarea Cererii unice de plată, cu accent pe identificarea corectă a terenurilor utilizate și diferențiate pe tipul de sprijin.

Personal, pot spune că, am declarat corect suprafețele de teren utilizate și efectivele de animale pe care le dețin, aceasta pentru că noi, fermierii, avem o responsabilitate față de legalitatea și valabilitatea documentelor pe care le-am semnat.
Nu ne dorim reducerea plăților sau excluderea de la întreaga sumă de plată ce ne revine. Cu alte cuvinte, cerând sprijin financiar din fonduri europene și naționale trebuie să respectăm normele cerute pe întreaga exploatație agricolă și tot parcursul anului calendaristic.
Și încă ceva: Eu voi permite cu plăcere, chiar ca o necesitate, efectuarea controalelor efectuate de APIA sau alte organisme abilitate în acest sens.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

La nivelul județului Hunedoara, atunci când vine vorba despre adolescenți și colaborarea acestora cu organismele de specialitate, precum Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, există o certitudine clară. Și anume aceea că, interesul tinerilor faţă de proiectele comunitare sau participarea la conferinţe, dezbateri, activități, acțiuni ori ateliere de creaţie nu a fost diminuat nicio clipă, ci, din contră. Zeci, chiar sute de elevi și/sau studenți de la mai multe instituții de învățământ din județul nostru au continuat și dezvoltat în permanență parteneriate de succes atât pentru generația lor, cât și pentru comunitățile din care aceștia fac parte. Supervizați de cadre didactice și/sau consilieri din cadrul DJST Hunedoara, tinerii au reușit să dezvolte strategii și să participe activ în viața socială, culturală și economică.
Potrivit conducerii DJST Hunedoara, și primul trimestru al lui 2022 a fost marcat de implicarea lor, a tinerilor. Un exemplu în acest sens este dat de beneficiarii proiectului „Vreau să fiu copil, nu părinte ACUM”.
„Chiar dacă a debutat anul trecut, acest proiect s-a dovedit a fi un adevărat tur de forță care nu numai că s-a bucurat de implicarea a zeci de elevi, cadre didactice de specialitate și consilieri din rândul DJST Hunedoara, dar își continuă și acum ecourile pozitive. Altfel spus, tinerii participanți -beneficiari ai unor seminarii, dezbateri, cursuri cu tematică foarte complexă – reușesc în prezent să disemineze informațiile obținute în rândul altor sute de elevi din diverse unități de învățământ hunedorene. Aceștia din urmă vor deveni participanți activi în școlile lor la discuții și dezbateri comune despre subiecte care vizează responsabilitatea, incluziunea, sănătatea, educația sexuală, relațiile tânăr – societate”, susținea Cristian Laurențiu PINTE (foto), directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara.
Spiritul civic și dorința de implicare a adolescenților hunedoreni sunt demne de toată lauda, mai spune directorul DJST, totodată declarându-se mândru că din ce în ce mai mulți tineri văd DJST ca pe un partener de încredere în derularea inițiativelor lor.
Un alt exemplu elocvent a fost și a doua ediție a proiectului „The Joy of Painting”. Desfășurată în luna februarie a.c., acțiunea a vizat amatorii de pictură (prin cursurile de artă), scopul final fiind cel de suflet, unul luminos și plin de culoare: strângerea de fonduri pentru adăpostul de câini din Sântuhalm.
… Iată că generația aceasta tânără, în ciuda tuturor încercărilor și necunoscutelor cărora a trebuit să le facă față în acești ultimi ani, continuă să își păstreze spiritul treaz, nonconformist și neînțeles uneori, dar neîntinat, plin de creativitate și de compasiune, de cele mai multe ori – conchide Cristian Laurențiu Pinte.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

În Ţara Almăjului, un colţ de Rai din grădina Maicii Domnului, la ieşirea Nerei din Munţii Semenic, se află localitatea Pătaş un mirific spaţiu românesc. Aici a vieţuit timp de aproape 300 de ani, nobiliara familie Popovici, din care au ieşit preoţi şi dascăli, care au mucenicit şi rodit, arzând întru Hristos, ocupându-se de educaţia pătăşenilor, a almăjenilor şi a tuturor românilor, mărturisind credinţă şi sădind în suflete dragostea de muncă, de semeni şi de Dumnezeu pentru purificare şi mântuire.
Continuator al familiei sale, învăţatorul şi dascălul Vasile Popovici, om al faptei, misionar de idei, a fost un agent al Proniei Cereşti, de-a lungul celor 92 de ani, pentru a răspândi Cuvântul divin printre pătăşeni, almăjeni şi printre români pe unde paşii l-au purtat. Crescut în spiritul evlaviei creştine de către familie şi a respectului pentru semeni, a mucenicit toată viaţa, a răspândit lumină din lumina strămoşilor printre sătenii săi, dându-le lumină şi frumuseţe spirituală. Dascălul şi omul Vasile Popovici a trăit în trei regimuri – cu intensitate maximă, contribuind la dezvoltarea şcolii şi bisericii româneşti şi a fost un izvor de enrgie şi lumină. A fost animat de un patriotism şi naţionalism luminat, fiind un aprig luptător pentru păstrarea valorilor culturale şi intelectuale ale românilor. Cu discreţie educată a contribuit la introducerea unei note de umanitate şi de distincţie morală în viaţa comunităţii. A fost un stâlp al tradiţiei familiale, de onestitate şi decenţă, fiind un valoros intelectual şi cu deosebită modestie, incapabil de ranchiună. Vasile Popovici a fost un dascăl socrato – cristo – haretist cu darul cel mai de preţ: smerenia, evlavia şi harul divin, iradiind lumină, bucurie şi fericire. Astfel a avut o influenţă majoră asupra evoluţiei sufleteşti a celor din jurul său. Avea credinţa că valoarea unei şcoli se măsoară prin calitatea şi ţinuta dascălilor, dar mai ales a oamenilor care ies din ea, ca dovadă zecile de generaţii ieşite din mâinile sale cu care se mândreşte. A moştenit de la familie şi a fost educat în spiritul iubirii pentru carte, ceea ce a transmis şi elevilor săi. Pentru el cărţile erau prieteni reci şi sinceri.
O altă formă de manifestare a energiei sale şi a apostolatului a fost muzica şi pictura. A pictat zeci de tablouri, în mod deosebit peisaje şi portrete. În acelaşi timp a pregătit numeroase formaţii artistice conducând coruri de copii şi adulţi ale căror prestaţii au fost apreciate de către public. Înzestrat cu darul muzicii, a învăţat copiii să cânte la vioară şi la alte instrumente, creând tarafuri şi formaţii de fete şi băieţi cu care a prezentat numeroase spectacole în zonă şi în ţară, cântând alături şi fiind apreciat de mari violonişti ca Ion Stan şi Efta Botoca.
Sub adevărul diafan al creaţiei artistice a crescut zeci de generaţii de copii transmiţându-le lumina şi căldura sufletului său. Activitatea desfăşurată de-a lungul carierei didactice a fost răsplătită cu numeroase distincţii, ordine şi medalii, în judeţ şi în ţară.
În tot ce a realizat în plan şcolar şi extraşcolar a avut un real sprijin în distinsa şi iubitoarea sa soţie, Lina Popovici. La casa lor se întâlnesc toate drumurile, toate disperările şi toate încercările. Aici a fost şi este o intersecţie de duh şi speranţă. Ei au vindecat locuitorii satelor, el sufleteşte, ea trupeşte ( fiind asistent medical ), ridicându-le moralul cu o vorbă de duh, cu un sfat, cu o pildă, luându-i drept tovarăşi de drum pentru calea vieţii frumoase – ,,îndumnezeire,,. În acest fel înţeleptul şi omul Vasile Popovici a trăit cu generozitate pentru ceilalţi. Glasul lui de clopot a sunat peste sate ca şi clopotele bisericilor înălţându-le sufletele spre ceruri.
De la el am învăţat lucruri elementare, considerate în anumite vremuri de tip burghez, iar azi de tip comunist, cum sunt: ordinea, respectarea timpului tău şi a celuilalt, respectarea cuvântului, igiena personală, respectul pentru intimitatea celuilalt, discreţia, libertatea cuvântului, libertatea de mişcare, rigoarea muncii, virtuţi care aş vrea să rămână capitale pentru tinerii noştrii colegi, pentru urmaşii care să dea valoare naţiunii noastre.
Faptele Domniei sale dovedesc că de-a lungul vieţii nu a făcut compromisuri, nici la nivel local şi nici naţional. În regimurile care au trecut s-a impus prin demnitate şi curaj, fiind un aprig apărător al legii, al identităţii neamului şi a intereselor sătenilor săi, oameni pe care îi reprezenta în diferite organisme politice şi de administraţie locală. Temerara acţiune, din anii 1980, prin care a mobilizat locuitorii comunei, opunându-se şi învingând pe Ceauşescu, deoarece nu a fost ales primar candidatul dorit de regim, l-a impus ca pe un Horea al Ţării Almăjului. Prin tot ce a făcut a dovedit că ,, este om şi este un român,,.
Neclintirea în credinţa şi iubirea sa faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu se aseamănă cu diamantul care nu poate fi zgârâiat de nicio piatră. Întreaga activitate a domniei sale a fost şi va fi pentru toţi cei ce simt româneşte o lecţie de istorie şi de viaţă.
Şi-a impus statura uriaşă în epocă şi cu siguranţă lumina lui va depăşi nu numai veacul, ci veacurile. Viaţa sa este un model de smerenie, de jertfelnicie şi de dragoste pentru pătăşeni, almăjeni, pentru români şi pentru ,, Cel care ne-a creat,,. La 92 de ani de viaţă, prin tot ce a făcut rămâne un model şi un simbol pentru afirmarea fiinţei naţionale. Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze între sfinți!

Prof. PAVEL PANDURU

Referitor la finalizarea proiectului cultural-artistic ,,Eminescu, un vis în așteptare”, am cerut și alte amănunte de la inițiatorul acestuia, Dumitru BUȚOI (foto), membru UZPR Timiș și președinte al Asociației ,,Luceafărul de Vest” Timișoara.
– În contextul în care am primit lucrări și din partea unor personalități cu notorietate în domeniul cultural-artistic academic, românesc, în cadrul acestui proiect de suflet și iubire, ne-am simțit onorați și le suntem recunoscători, pentru iubirea de Eminescu, pentru o viață în slujba comunității.
Asociația ,,Luceafărul de Vest” Timișoara prin inițiatorul acestui proiect a acordat distincția ,,Meritul Cultural” următorilor: Dumitru Mnerie, Horia Ciocârlie, Ioan I. Ionescu, Luca Alex. Codrean, Horia Țâru, Ion Medoia, Nicolae Toma – Timișoara, Oana Glăvan – Reșița, Constantin Falcă și Ionela Grațiana Blagoe – Oravița, Mihai Chiper – Anina, jud. Caraș Severin, Maria Voronca, Henrieta Szabo, Nicolae Silade, Adriana Weimer – Lugoj, jud. Timiș, Miron Țic, Ioan Vlad, Georgeta Ileana Cizmaș, Mariana Pândaru, Ioan Vasiu, Deva-Hunedoara, Vasile Vulpașu – Strehaia, jud. Mehedinți, Andrușa Roua Vătuiu, Dan Șalapa, Florea Constantinescu – Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, Ion Ungureanu – Țicleni, jud. Gorj, Adina Andrițoiu, Teodor Dădălău, Dan Ilie Morega – Târgu Jiu, jud. Gorj, Nicolae Grigorie Lăcrița, Doina Drăguț și Constantin Stan – Craiova, Ion Nălbitoru – Brezoi, jud. Vâlcea, Mariana Popa – Brașov, Ioan Gligor Stopița – Sibiu, Nicolae Constantin Gavrilescu – Crevedia, jud. Dâmbovița, Nicolae Vasile, Elian Băcilă, Rodica Subțirelu, Antoaneta Rădoi, Ion Machidon, Claudia Negroiu – București, Mihaela Radu, Elena Trifan, Constantin Bidulescu, Ioan Vintilă Fintiș, Gelu Ionescu – Ploiești, Ioan Nicolae Mușat – Buzău, Ionel Marin – Focșani, jud. Vrancea, Olga Văduva Grigorov – Tulcea, Livia Ciupercă – Iași, Andrei Breabăn – Suceava, Paraschiva Abutnăriței – Vatra Dornei, jud. Suceava, Vasile Bele – Baia Mare, jud. Maramureș, Dumitru Țimerman – Satu Mare, Alexandru Florin Țene – Cluj-Napoca, Miorița Săteanu și Pașcu Balaci – Oradea, Anton Ilica și Floare R. Cândea – Arad, Vasile Barbu – Uzdin, Serbia, Nistor Dumitru Becia – Filiala UZPR, Anglia, Mircea Ioan Popi – Filiala Europa, Alexandru Cetățeanu – Filiala Canada, Damian Theodor – Filiala SUA, Doina Dabija și Iurie Brașoveanu – Chișinău, Republica Moldova.
Echipa de organizare mulțumește tuturor participanților și celor implicați în susținerea și mediatizarea acestui inedit proiect cultural-artistic ,,Eminescu, un vis în așteptare” și îi asigurăm de toată prețuirea noastră. Menționăm că majoritatea lucrările trimise la concurs vor fi publicate într-o antologie care va fi lansată în luna iunie 2022 cu prilejul ,,Zilelor Eminescu”.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Una dintre misiunile culturale însuşite de către Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi de către Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa este aceea de a reaminti iubitorilor de cultură şi spiritualitate personalităţile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spaţiu de interferenţe culturale.
De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate uitată în Banatul Montan, amintită actualmente în treacăt de dr. Ionel Bota sau de doctorul Julius Gálfy din Timișoara.
Reproducem în continuare un text despre Friedrich Bach, redactat de doctorul Julius Gálfy din Timișoara, de curând trecut în eternitate, care s-a ocupat profund de viața medicală a Oraviței.

Friedrich Bach (1817 – 1865): medic și poet

Medicul poet Friedrich Bach s-a născut la 13 martie 1817 la Königsgrätz în Boemia, ca fiul funcționarului imperial Francisc Bach, făcând parte dintr-o familie cu mulți copii: doi frați mai mari și trei surori.
În anul 1827, părinții lui Bach se mută la Praga, unde tânărul Friedrich urmează școala elementară și gimnaziul. Ca elev a făcut însemnate studii muzicale, ajungând un apreciat pianist. Deși de tânăr se simte atras de științele naturale, studiază concomitent clasicii literaturii germane și se face remarcat ca un desenator talentat.
Medicina o urmează la Facultatea din Praga. După ce își dă examenele de absolvire la 6 aprilie și la 8 iulie 1842, în același an, în 22 iulie susține disertația sa intitulată: „De tussi convulsiva“. În 27 iulie 1842 este promovat ca doctor în medicină, iar în 1843 obține și titlul de doctor în chirurgie.
Ca student frecventează cercurile tinerilor cehi cu vederi progresiste. Tot ca student și apoi ca medic cunoaște ideile progresiste ale tineretului maghiar prin intermediul prietenului său Friedrich Hirsch-Szavardy. Tânărul medic începe să practice la Praga și împrejurimi medicina, dar nu poate concura cu numărul mare al colegilor săi mai în vârstă.
În anul 1847 începe construcția căii ferate montane între Oravița și Lișava. Lucrările de construcție au fost conduse de fratele lui Friedrich Bach, inginerul Karl Bach. În același an, în timpul unei epidemii de febră tifoidă, care a bântuit între muncitorii de la calea ferată, se sting din viață medicul montanistic Gheorghe C. Roja și chirurgul regal montanistic Peter Wierzbicky, îngrijind muncitorii bolnavi.
Neputându-și asigura existența la Praga, Friedrich Bach, la sfatul fratelui său, se mută în toamna anului 1847 la Oravița unde este numit „Bergphysikus” provizoriu și medic la căile ferate, post înființat după epidemia din anul 1847.
În drum spre Banat, Bach se oprește la Viena, unde îl cunoaște personal pe marele poet Nikolaus Lenau. La Budapesta, la prietenul său, Friedrich Hirsch-Szavardy (1822 – 1882), diplomatul de mai târziu al lui Kossuth, îl introduce în Clubul Național Revoluționar.
Deși la început, Friedrich Bach consideră Oravița ca un loc de exil, activitatea sa zilnică de medic, societatea unor intelectuali cu idei progresiste și viața familiară, îl leagă treptat de acest orășel. Friedrich Bach sprijină cererile juste ale minerilor din Oravița din 9 aprilie 1848, adresate Direcției Miniere, fiind cunoscut simpatizant al ideilor progresiste. La 15 octombrie 1849 se căsătorește cu Maria Piskovics. Din această căsătorie va avea doi copii: Maria și Friedrich care va ajunge primar al Oraviței.
Drept presiune pentru ideile sale progresiste, Bach este mutat în anul 1851 de către Direcția Minieră la Steierdorf, ca medic montanist, localitate care începe să se dezvolte datorită minelor sale de cărbuni. Depune muncă grea și plină de abnegație în mijlocul coloniștilor din Steierdorf, în rândul cărora apar numeroase boli contagioase, favorizate de aglomerația și subalimentația cronică.
În anul 1854, dr. Bach este transferat la Reșița, unde va funcționa și în anul 1855, figurând pe liste medicilor care au intrat în serviciul Societății StEG. După scurt timp este însă din nou transferat ca medic al căilor ferate la Vârșeț, unde își va desfășura activitatea timp de 10 ani.
În dimineața zilei de 5 septembrie 1865, în drum spre un bolnav, decedează de ictus apoplectic, fiind în vârstă de 48 de ani. Astăzi, mormântul său din cimitirul din Vârșeț nu mai este identificabil.
Dragostea pentru literatură a lui Friedrich Bach se manifestă deja ca elev, fiind îndrumat în acest domeniu de profesorul său din Praga, Josef Jakob Jungmann (1773 – 1847). Ca student scrie poezii lirice, care apar în publicațiile literare ale vremurilor. Dintre poeții germani îl influențează mai ales Nikolaus Lenau (1802 – 1850) și Friedrich Rückert (1788 – 1866).
Acest tânăr visător, cu părul blond, ondulat, cu o sănătate șubredă, era socotit pe lângă Alfred Meissner (1822 – 1885) și Moritz Hartmann (1821 – 1872) unul dintre poeții tineri talentați din Austria. Sub influența lui Jungmann și a poetului ceh Karl Macha, Bach scrie câteva poezii și în limba cehă.
În anul 1839 apare volumul său de poezii intitulat: „Die Sensitiven“ („Sensibilii”) la Leipzig, în editura „Baumgärtner”. Prin acest volum de poezii, Bach pătrunde în lumea literară contemporană.
Scurt timp, în anul 1847, după stabilirea lui la Oravița, apare o a doua ediție, iar în anul 1900 una îmbunătățită și completată a poeziilor sale la Praga, editată de Julius Reinwarth.
La Oravița, Bach are legături de prietenie cu poetul și folcloristul Arthur Schott (1814 – 1875), autorul primei culegeri de povești românești, și cu poetul Julius von der Traun (Julius Alexander Schindler, 1818 – 1885), poet și scriitor cu concepții liberale, care funcționa în acel timp la Oravița ca avocat.
Deși preocupările profesionale zilnice, sănătatea sa precară și desele mutări, îl împiedicau pe dr. Bach să-și mai manifeste în continuare talentul său de poet liric, în acești ani, el a rămas unul din poeții apreciați ai literaturii germane și mai ales ai literaturii bănățene de limbă germană.
Friedrich Bach a fost unul dintre importanții promotorii culturali ai Oraviței din perioada existenței sale aici, activând și în cadrul multiplelor activități ale teatrului orăvițean, ca centru de cultură al întregii regiuni.



Reproducem în continuare și un text redactat de dr. Ionel Bota referitor la personalitatea celui comemorat din punct de vedere medical.

„Organizările pe principii moderne ale serviciului medical vor deveni, după 1855, parte din responsabilitățile asumate de StEG. La moartea lui Wierzbicky, inginerul de căi ferate Karl Bach îl aduce pe fratele său, medicul Friedrich Bach (născut în 13 martie 1817 la Königsgrätz în Boemia, mort la Vârșeț în 5 septembrie 1865, de ictus apoplectic). Își susține teza de doctorat cu tema „De tussi convulsiva“ în 1842, iar în 1843 susține și al doilea doctorat în chirurgie. Din 1851 este medic uzinal la Steierdorf, din 1854 e la Reșița, din 1855 ajunge medic la căile ferate din Vârșeț. Împreună cu Friedrich Bach, în Oravița, medicii R. Weinberger și F. Dobrovsky depun o activitate meritorie în domeniu, mai ales când, pentru un scurt interval de timp, Alexandru Popovici, viitor director al Băilor Herculane, este numit, în 1861, prin decizia Consiliului Comitatens Caraș, prezidat de Emanoil Gojdu, comite suprem, medic districtual cu sediul în Oravița.”
(„Medicină și societate în Banatul Montan“, de Ionel Bota,
Editura TIM, 2016, pag. 10 – 11).



Pentru a marca împlinirea celor 205 de ani, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița lansează un plic filatelic ocazional. Cu același prilej a fost confecționată o ștampilă filatelică ocazională. Ștampila este folosită la oficiul poștal Reșița 1, în data de 14 martie. Menționăm faptul că această ștampilă a fost aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română pentru întreaga corespondență expediată în data de 14 martie din Reșița.

Erwin Josef Țigla

La sediul Filialei UZPR ,,Valeriu Braniște” Timiș – după cum ne spunea Grigore MÂINEA (foto1), UZPR Timiș – într-un cadru festiv, a avut loc simpozionul ,,Femei, parfum de primăvară” (moderator Dumitru BUȚOI (foto 2) – vicepreședinte Filiala UZPR ,,Valeriu Braniște” Timiș), ca un semn de prețuire pentru genul feminin.
Au fost prezentate alocuțiuni de către Sylvia C. Hârceagă (Istoria și simbolul mărțișorului), Maria Mândroane (Rolul femeii în statul tradițional), Gheorghe Lungu, Dumitru Mnerie și poezie de către Lucia Oprișa și Mirela Cocheci.
La mulți ani tuturor femeilor!

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR