Marți, 20 septembrie, 2022, ora 18.00, la Casa Bredicenilor din Lugoj, a avut loc un eveniment deosebit de frumos și spectaculos, pot spune chiar inedit. Spun aceste lucruri cu o bucurie sufletească imensă, o strălucire planetară parcă ne lumina mințile și toată ființa noastră dansa în ritm de speranță. Expoziția de Artă Plastică, pe nume EFEMERIDE, a dat culoare sufletelor lugojenilor participanți la acest eveniment, a fost o gură de aer proaspăt pentru această perioadă de haos în care lumea se întreabă: oare cine mai suntem și de ce existăm? Dar iată că în această seară nemaipomenită în Casa Bredicenilor, oamenii au simțit regăsirea, au gustat din nou clipa adevărată și au înțeles că trebuie să își trăiască viața la intensitate, cu bune, cu rele, cu nebunii și spontaneități, dar neapărat cu frumusețea artei, dar oare nu oamenii formează arta acestui univers? Artista Maria Hadiji, profesor doctor, omul care a încântat invitații acestui eveniment, a vorbit cu sufletul despre operele sale, lacrimile stând să spargă barierele sentimentelor, unele transformându-se în fata morgana…lacrimile au dat năvală apoi și în ochii curioși și radioși ai spectatorilor, în surdină se auzea o muzică divină. Impresionant!!! Felul cu care a descris operele, măiestria, trăirile imprimate în exponente, au făcut o seară excepțională în orașul de pe Timiș, la Brediceni, totul fiind la superlativ! Directoarea Bibliotecii Municipale Lugoj, Henrieta Szabo, a fost moderatoarea acestui eveniment, astfel că a dat cuvântul de deschidere criticului de artă conf.univ. dr. Gabriel Kelemen, vicepreședintele UAPT după care a urmat dr. Steluța Guțin, președinte Asociația Prezent. A continuat etnograful Marius Matei și la final, Maria Hadiji. Au fost clipe încărcate emoțional, criticul de Artă Gabriel Kelemen ne-a amintit de noi, pur și simplu. Acest artist a trezit fiorul, a fost o surescitare si deodată inimile au ars paiele de pe pământul uscat, pereții ființei noastre au picat si din noi am ieșit adevărații noi, dar curățați, sculptați, pictați, frământați de mâinile ce ne vorbeau, mângâiați de bunătatea ochilor ce ne priveau, ne transformasem într-o sculptură cu gânduri și speranțe, toți într-un singur glas ce spunea: renaștem, oameni buni, renaștem, noi suntem anotimpul primăvara, noi suntem ghioceii cu piciorușe verzi și căciuli țuguiate. Acest minunat artist, Gabriel Kelemen a primit numele de ”Omul timpului”, am vrut să mă smulg din brațele acelei clipe, dar nu am putut, erau prea multe emoții care mă țineau de mâini și de picioare și am rămas în voia acestui om al timpului. Evenimentul a răscolit copilăria tuturor celor de față, ochii ne trădau pe toți, era un amestec de bucurie, reîntoarcere, dăruire, speranță și mult, mult curaj, primisem exact ce în ultima vreme pierdusem și anume nădejdea în noi. Câteva secunde m-au dus cu gândul la strămoșii noștri din Topleț, acolo unde a copilărit artista Maria Hadiji, am înțeles că talentul acesteia a primit un imbold de la culoarea Iorgovanului, povestea și faptele lui, stropii Cernei pierduți în maluri puternice, apoi Sfinxul Bănățean, sculptura unei lumi ce nu se pierde niciodată, pentru că există acest monument al naturii în minunata comună Topleț, pentru că acolo se macină timpul, în acele mori de apă, acolo în bârnele bătrâne sunt cele mai frumoase tablouri ale vieții, acolo a copilărit talentul fior al Mariei, acolo în parfumul florilor de liliac.
Numele expoziției- EFEMERIDE-, are o mare importanță pentru realizările artistei. Descoperind-o pe Efemerida, Maria Hadiji a înțeles cu emoție că efemeridele nu sunt doar tabelele care conțin pozițiile planetelor din Sistemul Solar, la anumite date calendaristice fiind utilizate în astronomie și astronautică, ci și ființe care trăiesc atât pe pământ cât și în cer și ce este mai interesant și de știut, efemeridele trăiesc doar o zi pe pământ, ele fac adevărate spectacole pentru cei care le privesc…în copilărie știam de ele pe numele de Rusalii. Povestea efemeridelor, povestea Mariei Hadiji, cuvintele miracol  sorbite din gura artistei, trăirile din acest loc încărcat cu istorie, operele de artă, lacrimile ce se nășteau și mureau în ochii obosiți ai oamenilor spectatori, au format pictura din care ieșeau, intrau iubirea, renașterea, bucuria de a trăi, am simțit universul în palme și l-am frământat…
În a doua parte a acestui eveniment s-a vorbit despre activitățile de valorificare a Colecțiilor Muzeului Satului Bănățean Timișoara-studii și cataloage de colecție, profesor doctor Maria Hadiji, muzeograf-etnograf Marius Matei, conf.univ.dr. Gabriel Kelemen, prof. Steluța Guțin. Recenziile fiind făcute de Daciana Vuia, manager al Muzeului de Istorie și Etnografie Lugoj, moderator fiind manager  Henrieta Szabo.
Felicitări, Maria HADIJI!

Maria ROGOBETE/UZPR

25.09.2022

,,Vreau să mă caracterizeze profesionalismul, demnitatea și credința strămoșească”

(dialog cu Daniela Crișan asistent medical – Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu ” Hunedoara)

– Este plăcută activitatea de asistent medical?

– Am știut de la început ce vreau să profesez. Am studiat la Școala Postliceală Sanitară din Hunedoara, cu dorința de a avea o profesie frumoasă prin care să ajut oamenii suferinzi și a mă forma un bun asistent medical. De fapt ce este mai util decât să ajuți oamenii bolnavi la nevoie, să fii mereu alături de ei, încurajându-i și tratându-i.

– Ce înseamnă pentru dvs. pacientul?

– Este un „suflet” îmbrăcat în haine de om pe care unii nu-l înțeleg, nu-i simt durerea. Este omul suferind care vine și-mi povestește probleme de sănătate și chiar unele personale. Eu îi trăiesc durerea, uneori îmi cad lacrimile, dar încerc să îi readuc zâmbetul pe buze, optimismul.

– Care vă sunt abilitățile față de acesta?

– Îl ascult cu atenție, mă transpun în suferința lui, îl încurajez, îi dau sfaturi profesioniste privind tratamentul prescris de medic și îi răspund cu drag la orice întrebare.

– Sunteți mulțumită de destinul dvs.?

– Da, sunt. Cred că Dumnezeu m-a ajutat și mă ajută. El știe cel mai bine care trebuie să fie destinul meu uman și profesional.

– Punctați-ne o satisfacție din activitatea dvs. profesională.

– Nimic alta decât atunci când pacientul pleacă din cabinet mulțumit, cu zâmbetul pe buze și optimist.

– Ce faceți în timpul liber?

– Îl petrec împreună cu familia și prietenii, dar mă și procupă continua pregătire profesională prin studiu de specialitate.

– Ce credeți, vă iubesc pacienții?

– Sunt convinsă că mulți din ei mă apreciază, sunt bucuroși că-i ajut răspuzând cu drag solicitărilor pe linia dorinței lor de însănătoșire.

– Evaluați-vă imaginea profesională.

– Îmi iubesc profesia aleasă, îmi respect cu strictețe sarcinile din fișa postului. Colaborez bine cu membrii colectivului din care fac parte și încerc să fiu mereu alături de pacienți și suferințele lor.

– Sunteți o femeie fericită?

– Da. Nu pot spune că nu am și momente în care sunt dezamăgită, uneori obosită, dar mulțumesc lui Dumnezeu pentru binefacerile care mi le oferă și viața frumoasă de care mă bucur.

– Care vă este țelul vieții?

– Să fiu sănătoasă și să mă bucur de respect din partea pacienților care trec pragul cabinetului și a tuturor colegilor cu care am tangență pe linie profesională. Vreau ca mereu să mă caracterizeze profesionalismul, cinstea, omenia, demnitatea și credința strămoșească.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Vineri, 16 septembrie 2022, Liceul Teoretic „Tata Oancea” din Bocșa a fost gazda unui nou eveniment literar, promovându-și, deopotrivă, dascălii și elevii.

De altfel, Liceul Teoretic bocșean ne-a obișnuit cu astfel de evenimente cultural-literare, iubitorii de carte și cultură din Bocșa fiind invitați adesea pentru a se bucura de întâlnirea cu personalități culturale și cunoscuți oameni de condei din „imediata noastră apropiere” sau de mai departe, întâmplări datorate, în primul rând, tânărului și inimosului director, Dragoș Vasile.

De astă dată, personajul principal a fost un cadru didactic, dna. prof. Carla Florentina Cioca, iar personajele secundare, eleve ale Liceului Teoretic „Tata Oancea”: Denisa Papuc și Denisa Stoianov.

Evenimentul a fost unul de suflet, adunând laolaltă colegi și prieteni apropiați autoarei Carla Cioca, talentat dascăl care, la împlinirea vârstei de 50 de ani, și-a făcut cadou o carte! O carte care cuprinde versuri și eseuri mai vechi și mai noi, carte intitulată „Balada romanticului întârziat”, prefațată de prof. Silvia-Gabriela Almăjan și ilustrată de fosta elevă, actualmente studentă, Denisa Papuc. Volumul a văzut lumina tiparului la editura timișoreană „Eurostampa” și constituie debutul editorial al profesoarei Carla Cioca.

Carla Florentina Muntean, actuală Cioca, s-a născut în 21 martie 1972 la Bocșa, județul Caraș-Severin. Este absolventă a Universității de Vest din Timișoara, promoția 1997. A fost profesor titular de Limba și Literatura Română la Școala Gimnazială Ocna de Fier în perioada 1997 – 1999, apoi, din 1999 până în prezent, la Liceul Teoretic „Tata Oancea”Bocșa.

A debutat cu poezie în revista „Vasiova”, serie nouă, mai 1990 (Bocșa) și a publicat în reviste precum „Bocșa culturală” (Bocșa), „Drum Nou”(Bocșa, serie nouă) și „Școala caraș-severineană” (Reșița). De asemenea, a făcut parte din colegiul de redacție al revistelor „Drum Nou” (serie nouă) și „Aripi de adolescent” îndeplinind misiunea de corector.

În revista „Bocșa culturală” nr. 7 din septembrie 2000, prof. Dimitrie Costa o prezenta cu încredere pe Carla Florentina Muntean ca pe un nou talent al orașului Bocșa și un dascăl dedicat, care poate propune la rândul său tinere talente:

„Vă propun un nume, nu întrutotul nou, fiindcă autoarea a debutat acum 10 ani în primul număr al revistei „Vasiova”, serie nouă – 1990, când era proaspătă studentă la Facultatea de Litere din Timișoara, continuând colaborarea la revista „Orizont”, apoi retrăgându-se din viața literară în perioada cât a fost profesoară de limba și literatura română la Ocna de Fier și Liceul Teoretic din Bocșa unde funcționează și în prezent.

Revine în poezie cu un registru tematic mult mai bogat și o expresie poetică pe măsură, ce anunța, nu peste mult timp, nădăjduim, debut în volum.”

Din păcate, debutul în volum prevăzut de prof. Dimitrie Costa nu s-a produs atât de repede, deoarece Carla Florentina Muntean, pe lângă munca la catedră, în această perioadă și-a întemeiat o familie. S-a căsătorit devenind Carla Florentina Cioca, a născut un fiu, a făcut o casă și, probabil, a sădit un pom, așa cum se spune că trebuie să facă orice om într-o viață.

Din fericire, prof. Carla Cioca a rămas colaboratoarea revistei „Bocșa culturală” și, pe lângă versuri și eseuri proprii, a debutat în paginile revistei tineri talentați ai Liceului Teoretic „Tata Oancea”. De asemenea, în cadrul Concursului Județean de Creații Literar-Artistice „Gânduri către Dumnezeu”, a propus și promovat tinere talente, între care și pe Denisa Papuc, cea care astăzi a ilustrat atât de frumos și de sugestiv acest proaspăt volum.

Perioada de pandemie și de lockdown i-a oferit Carlei Cioca prilejul de a-și aduna poeme și eseuri mai vechi și mai noi și, la îndemnul colegei sale Gabriela Almăjan, să le publice. Mai ales că, în martie 2022, a împlinit o vârstă rotundă, o vârstă a maturității – 50 de ani – o vârstă pe care a dorit să și-o răsfețe cu o carte plănuită cu 22 de ani în urmă.

Astfel a luat naștere volumul intitulat „Balada romanticului întârziat”, o autodefinire a autoarei mărturisită încă de la prima pagină:

„Orice poezie este pentru mine o eliberare, un prieten, o pagină de jurnal, în care încifrez toate frământările cotidiene și le transform în simboluri. Și, dacă viața nu e decât o melodie, lăsați-mă, ca măcar pentru o clipă, să vă cânt și nu aruncați cu pietre într-un romantic întârziat!” Apoi redăpoemul care denumește volumul – „Balada romanticului întârziat” – poem datat 30.01. 2003.

„M-am săturat să mai fiu un om normal,

mi-am dat jos mascași-am început să plâng

pentru fluturi, pentru îngeri, pentru suflete…

M-au arătat cu degetul,

eu le-am strigat:

„Lăsați-mă în viață!”

„Lăsați-mă să cânt!”

Sunt doar un romantic întârziat!”

Volumul cuprinde poeme, în mare parte, dar și câteva eseuri apărute în prealabil, fie în „Bocșa culturală”, revista orașului, realizată de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” de 23 de ani, fie în „Drum Nou” serie nouă, săptămânal fondat în anul 1924 de protopopul Mihail Gașpar, care a apărut până în anul 1929, iar în anul 2014, Parohia Ortodoxă Bocșa Montană, prin pr. Ciprian Costiș, se încumetă să reia acest periodic, de astă dată cu apariție lunară, într-o nouă serie, care, din păcate, nu are viață lungă.

Cartea beneficiază de o excepțională prezentare făcută de prof. Silvia-Gabriela Almăjan, prefață prin care dorește „a puncta anumite elemente evidente ale particularităților textului” afirmând că „volumul mustește într-adevăr de romantism, de sentiment, de zbucium, de căutări. Temele predilecte ce se pot regăsi în acest volum nu sunt noutăți – omul, iubirea, viața, moartea, sufletul, zbuciumul, nimicnicia, însă modul în care sunt abordate este cu totul inedit.”Iar, „cele câteva esuri așezate în finalul tomului subliniază delicatețea unui suflet zbuciumat, căutarea unui sens, frământările unui profesor pasionat de ceea ce face.” și conchizând: „ Un volum de debut în care rezonează poezia cu pictura, relația elev-profesor, preocuparea pentru taină, adevăr și frumos, toate laolaltă conturând imaginea unui «romantic întârziat».

Poeziile Carlei Cioca sunt  veritabile mărturisiri care emană un iz de tristețe, de nostalgie și multă sensibilitate. Sensibilitate și talent remarcate și de publicul participant la evenimentul din 16 septembrie 2022 de la Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa.

Despre carte, dar mai ales despre autoare s-au spus cuvinte alese rostite de directorul Dragoș Vasile,  de absolventa de drept, fostă elevă a liceului bocșean, Sybile Jaba, de studenta Denisa Papuc, de primarul orașului Bocșa, dr. Mirel Patriciu Pascu, prezent și în calitate de fost elev al acestui liceu, dar și fost coleg al autoarei, de directorul Bibliotecii Publice, Gabriela Șerban și, evident, de moderatorul întâlnirii, directorul Casei de Cultură Bocșa, dar, mai ales, apropiat prieten de familie, Dan Ioan Liuț.

O întâlnire frumoasă, înnobilată de recitalul de versuri din volumul prezentat, dar și de recitalul muzical al flautistei Denisa Stoianov, de asemenea elevă a Liceului Teoretic „Tata Oancea”Bocșa.

Și voi încheia redând poemul meu preferat din acest volum frumos și sensibil al prietenei și colaboratoarei Carla Cioca: „Descoperirea” datat 21.02. 2021.

„Fericirea mea e-n fiecare floare

pe care-o sărut în primăvară,

în cerul cu nori de zăpadă,

ce se-ncaieră în zile senine,

în sunetul apei,

pe piatra pictată de timp.

Fericirea mea

e-n fericirea ta,

iubire!”

O picătură de sănătate

(sfatul medicului)

(ne vorbește  medicul primar Sandor SZAMOSI (foto) – Doctor în Științe Medicale, șef secție Cardiologie – Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu ” Hunedoara)

Pe lângă rolul credinței echipei medicale și al credinței personale a pacientului în vindecarea acestuia este de luat în considerare și rolul credinței în formarea unui stil de viață care să promoveze și să consolideze starea de sănătate, să prevină apariția unor boli noi sau agravarea celor deja existente și chiar să favorizeze sau să producă ameliorarea sau vindecarea anumitor afecțiuni de care suferă pacientul.

În perioada lucrării Sale pe pământ, Domnul Iisus Hristos a depus eforturi susținute pentru a-l înălța pe om din punct de vedere spiritual, intelectual și fizic, iar prin vindecările consemnate pe paginile Sfintelor Scripturi, ne-a demonstrat că Dumnezeu dorește să fim sănătoși. Biblia acordă o atenție deosebită trupului celui credincios, sănătății acestuia. Nu știți, oare, că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi (1 Corinteni 3:16,17). Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu preț! Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:19,20). Pentru ca Duhul lui Dumnezeu să locuiască în noi, trebuie să-i oferim un loc curat, neîntinat de obiceiuri rele. Mintea noastră fiind mijlocul de comunicare cu Dumnezeu, necesar pentru a menține relația cu El, trebuie să o păstrăm cât mai sănătoasă, într-o stare de funcționare optimă. Există o strânsă corelație între trup și minte, maxima „mens sana in corpore sano” păstrându-și valabilitatea și actualitatea de-a lungul întregii istorii a ființei umane. Tot ceea ce slăbește puterea fizică diminuează și capacitatea intelectuală, odată cu degradarea trupului și mintea va fi afectată, devenind mai puțin capabilă să facă deosebirea între bine și rău, fiind valabilă și legătura în sens invers, adică o minte bolnavă conduce, în timp, și la degenerarea trupului. Astfel, sănătatea devine foarte importantă din punct de vedere spiritual, fiind indisolubil legată de religie și de misiunea bisericii în lume.

În cele ce urmează, ne vom focaliza atenția asupra a patru din pilonii de bază ai unui stil de viață sănătos: alimentația, exercițiul fizic, temperanța și încrederea în Dumnezeu.

Cu peste 2000 de ani în urmă, părintele medicinei, Hipocrate a formulat aforismul: „Hrana ta să-ți fie medicament și medicamentul să-ți fie hrană”. Acest joc de cuvinte dorește să sublinieze că hrana noastră zilnică nu numai că ne susține fizic, ci are și proprietăți curative. Absența anumitor alimente din dietă cauzează boli de deficiență, cum ar fi rahitismul, scorbutul, pelagra, boala beri-beri. În prezent însă, pentru cea mai mare parte a populației, nu bolile de deficiență reprezintă o problemă, ci așa numitele „boli ale civilizației”, rezultate ale dietelor caracterizate prin consum caloric excesiv și prin dezechilibre nutriționale frecvente. Felul, frecvența și cantitatea alimentelor pe care le consumăm ne afectează în mod direct starea de sănătate. Folosirea abundentă a fructelor și legumelor previne debutul anumitor cancere. Consumul de cereale integrale, semințe și fructe oleaginoase reduce excesul de colesterol din sânge și riscul de infarct miocardic. În schimb, consumul de carne în cantități mari crește riscul de apariție a unor boli cardiovasculare și a unor tipuri de cancer. O dietă bogată în fibre, săracă în grăsimi și fără colesterol ajută la scăderea tensiunii arteriale, la regresia bolilor de inimă și a altor boli cronice degenerative. Multe substanțe nutritive se pierd în procesul de fabricație industrială. În general, cu cât hrana este mai naturală, mai puțin preparată și prefabricată cu atât este mai bogat conținutul în substanțe nutritive. În Sfânta Scriptură găsim recomandări cu privire la o alimentație sănătoasă, cu precădere în a treia și a cincea carte a lui Moise (Levitic, capitolul 11 și Deuteronom, capitolul 14).

Între mese, stomacul are nevoie de cel puțin două ore de repaus pentru a-și reface rezervele energetice și a prepara sucurile digestive pentru masa următoare. Noaptea, stomacul se odihnește împreună cu tot organismul. De aceea este recomandat ca seara să se mănânce foarte puțin sau deloc, iar după orele 18 nu este de dorit a se mai consuma alimente. Mâncând o cină foarte ușoară sau deloc, stomacul se va odihni peste noapte și vom putea dormi un somn adânc, esențial pentru a ne simți cu adevărat odihniți a doua zi. „Ut sis nocte levis, sit cena brevis” spune un proverb latin.

Sedentarismul este o cauză importantă de boală, iar exercițiul fizic este un mijloc de creștere a vigorii fizice, intelectuale și spirituale. Nu există medicament în circulație sau în perspectivă care să promită atât de mult în menținerea sănătății ca un program regulat de exercițiu fizic (Dr. Bortz, Jurnalul asociației medicale americane, 1982). Biblia condamnă în repetate rânduri inactivitatea, lenea: Sufletul celui leneș poftește, însă în zadar. Numai sufletul celor silitori este îndestulat. Calea celui leneș e ca un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă. Lenea te face să cazi în toropeală. Pofta celui leneș îl omoară, căci mâinile nu voiesc să lucreze (Pildele lui Solomon).

Temperanța (cumpătarea, moderația) poate fi definită ca totală abstinență de la ceea ce este rău și vătămător și cumpătare în ceea ce este bun. Chiar și ceea ce este bun ne poate vătăma dacă este în exces. Consumul de alcool, fumatul, consumul de droguri sunt evident nocive pentru sănătate, dar și alimentele care sunt sănătoase, dacă sunt consumate în exces sau în asocieri necorespunzătoare devin dăunătoare sănătății. Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare și de băutură și de grijile vieții, ne spune Domnul Iisus în Sfânta Evanghelie după Luca, iar Sfântul Apostol Pavel ne sfătuiește să lepădăm fărădelegea și poftele lumești și, în veacul de acum, să trăim cu înțelepciune, cu dreptate și cu cucernicie (Tit 2:12).

Încrezându-ne în Dumnezeu, găsim în El putere și nu slăbiciune, înțelepciune și nu ignoranță. Voința și eforturile umane unite cu puterea lui Dumnezeu ne vor ajuta să depășim problemele vieții și să ne regăsim pacea interioară. Marele reformator Martin Luther spunea: „Am ținut multe lucruri în mâinile mele și le-am pierdut pe toate; dar orice am așezat în mâinile lui Dumnezeu, aceea am încă și acum”.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Dacă timpul ar fi avut răbdare, în data de 24 septembrie 2022  prof.univ.dr. istoric NICOLAE BOCȘAN, Cetățean de Onoare al orașului Bocșa și al județului Caraș-Severin, ar fi împlinit 75 de ani.

Personalitate marcantă a istoriografiei românești, reputat profesor și istoric, fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Nicolae Bocșan este unul dintre oamenii de seamă ai județului Caraș-Severin și ai orașului Bocșa.

Marele istoric s-a născut în orașul Bocșa, județul Caraș-Severin, în 24 septembrie 1947 și s-a stins în 19 iunie 2016 la Cluj-Napoca, lăsând în urma sa o operă științifică vastă și deosebit de valoroasă, fiind preocupat de cercetarea istoriei moderne a Banatului.

Principalele direcții de cercetare  sunt consacrate istoriei iluminismului în Banat, revoluției de la 1848 din Transilvania și Banat, istoriei culturii, societății și bisericii din cele două provincii, relațiilor româno-franceze din epoca modernă, istoriografiei.

Pe de altă parte, profesorul Nicolae Bocșan a fost preocupat de evoluția instituțiilor de istorie din Banatul său natal, sprijinindu-le în permanență.

Creator de școală de istorie, profesorul Nicolae Bocșan a fost mentorul a numeroase generații de studenți, cercetători și profesori care îi duc mai departe, cu cinste, munca și proiectele, ample teme de cercetare a istoriei moderne în spațiul românesc, cu precădere, în spațiul bănățean.[1]

Prin lucrările sale valoroase, prin viziunea sa de excepție, prin tenacitate și laborioasă muncă de cercetare, profesorul Nicolae Bocșan și-a înscris numele cu slove de aur în Istoria României.

Lista lucrărilor ştiinţifice şi colaborările la publicaţii de specialitate, începută încă din anii studenţiei, s-a îmbogăţit în fiecare an. În urma sa profesorul Nicolae Bocșan a lăsat o operă științifică vastă și deosebit de valoroasă, iar activitatea sa ştiinţifică a fost recompensată cu diverse premii, două dintre lucrările sale fiind distinse cu premii ale Academiei Române, domnia sa fiind distins cu Medalia „Pro Meritis” a Universității din Graz (Austria) și Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea.

          Profesorul Nicolae Bocşan a intrat în galeria marilor intelectuali bănăţeni, iar în semn de recunoştiinţă pentru întreaga sa activitate, Consiliul Judeţean Caraş-Severin i-a acordat în 2007 Titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin.

          La propunerea Bibliotecii Orăşeneşti „Tata Oancea”, în anul 2008, prin Hotărârea nr. 273/26.11.2008, Consiliul Local îi acordă Titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Bocşa^[2].

Dintre nenumăratele volume semnate amintim doar câteva: „Contribuții la istoria iluminismului românesc”.- Timișoara: Facla, 1986; „ Convergențe europene” Istorie și societate în epoca modernă (coautor).- Cluj-Napoca: Dacia, 1993;„Franţa şi Banatul 1789–1815” (coautor). Reşiţa. 1994; „Identitate și alteritate”: studii de imagologie (împreună cu Valeriu Leu).- Reșița: Banatica, 1996; „Ideea de naţiune la românii din Transilvania şi Banat (sec. alXIX-lea)”.- Reşiţa. Banatica „Presa universitară clujeană”. 1997; „Marele război în memoria bănăţeană 1914 – 1919” (coautor). Cluj-Napoca: Presa universitară clujeană, 2012 vol I.; Vol. II: „Memoriile lui Pavel Jumanca”.- Cluj-Napoca: Presa universitară clujeană, 2013 și Vol. III: „Marele război în memoria bănăţeană 1914 – 1919”(coautor).- Cluj-Napoca: Presa universitară clujeană, 2015.

De asemenea, doar câteva referinţe: Istorie şi artă bisericească: biserici din Protopopiatul ortodox român Reşiţa/ Gheorghe Jurma şi Vasile Petrica. Reşiţa. Timpul. 2000; Biserică. Societate. Identitate: In honorem Nicolae Bocşan. Cluj-Napoca. Presa Universitară Clujeană. 2007; Memento. Evenimente şi personalităţi din Banatul istoric. II./ coord. Vasile C. Ioniţă. Reşiţa. Banatul Montan 2008; Identitate şi destin cultural II/ Titus Crişciu. Oraviţa. 2008 (Anale cărăşene); Bocşa din inimă III/ Vasile Bogdan. Reşiţa. TIM. 2011; Istorie şi administraţie la Bocşa multiseculară/ Mihai Vişan şi Daniel Crecan. Timişoara. Mirton. 2011; Cărăşeni de neuitat XIV/ Petru P. Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa. 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); revista Bocşa culturală^[3]; In memoriam Nicolae Bocșan/ Gabriela Șerban și Silviu Ferciug. Reșița: TIM, 2016; Supremum vale Nicolae Bocșan (1947 – 2016)/Gabriela Șerban și Silviu Ferciug. Timișoara: Nepsis, 2017; Vocația istoriei: studii în memoria profesorului Nicolae Bocșan/ Ligia Boldea și Rudolf Gräf. Cluj-Napoca: Mega, 2017; Personalități ale Universității Babeș-Bolyai. Vol. I: Nicolae Bocșan. Istoria sub semnul generozității și umanității/ volum coordonat de  Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan și Mihaela Bedecean.- Presa Universitară Clujeană, 2018.

Fiu al Banatului, specialist de marcă al istoriei moderne a României, întemeietor de direcții de studiu în domeniul istoriei ecleziastice, profesorul Nicolae Bocșan s-a stins în data de 19 iunie 2016 la Cluj. Trecut prematur în veșnicie, savantul și omul Nicolae Bocșan rămâne astăzi prezent în memoria colegilor și, mai ales, a numeroaselor generații de studenți pe care i-a îndrumat și format de-a lungul carierei sale academice.

„…Toți cei care îl cunosc pe profesorul și omul Nicolae Bocșan, studenți, colegi, colaboratori, prieteni, au avut parte de sprijinul său necondiționat. Dacă am pune doar un minut din viața lui pentru fiecare dintre noi, rezultatul ne-ar înspăimânta, poate: câți ani din viața sa i-a petrecut pentru noi toți ceilalți! Trebuie să recunoaștem că fiecare îi datorăm ceea ce suntem, că nu am fi întregi și deplini fără larga sa generozitate.” Sunt rânduri scrise de membrii Catedrei de Istorie Modernă de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 24 septembrie 2007, atunci când magistrul împlinea 60 de ani.

Din păcate, timpul n-a mai avut răbdare și, peste nici zece ani, profesorul Nicolae Bocșan se stingea la Cluj-Napoca, orașul carierei sale, orașul împlinirii sale din multe puncte de vedere, orașul pe care l-a văzut mai întâi prin ochii dascălului său de la Bocșa, profesorul Grecu, despre care și-a amintit întotdeauna cu plăcere și recunoștință: „…șansa a fost profesorul Grecu, moș Grecu, cum îi ziceau elevii, un om foarte instruit, pătruns de patima profesurii de istorie și cu școală foarte bună, făcută în anii grei ai refugiului la Sibiu a Universității din Cluj. […] Dânsul m-a îndreptat spre Cluj, spunându-mi: „dacă vrei să faci carte trebuie să te duci la Cluj”[…] Așa am ajuns istoric, grație profesorului Grecu, căruia am să-i port toată viața o amintire frumoasă…”[4]

Întreaga sa viață, profesorul Nicolae Bocșan a purtat în inima sa, pretutindeni în lume, Banatul său și Bocșa sa! „Pentru mine, Bocșa este o stare de spirit!” mărturisea istoricul cu emoție, completând magistral: „Iubesc Bocșa mea și bocșenii!”

În „Mesajul de condoleanțe” transmis în 2016, la trecerea în veșnicie a Dlui. prof. univ. dr. Nicolae Bocșan, „fiu al Banatului Montan și cercetător neobosit al trecutului Bisericii Ortodoxe Românești, fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj”, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului evidenția, prin cuvinte alese și sincere, profesionalismul istoricului, dăruirea acestuia pe tărâm științific și didactic,  dar și imensa sa modestie și generozitate:

”Născut în Bocșa Română, la confluența Banatului de Munte cu cel de câmpie, profesorul Nicolae Bocșan a crescut în duhul creștinesc al locului. Urmându-și vocația culturală, a plecat pentru studii la Universitatea din Cluj și a rămas în orașul de pe Someș pentru a împlini un destin măreț. A fost un cercetător ambițios, un profesor de vocație și un dascăl cu o adevărată harismă paternală. A fost decan, prorector și rector al renumitei universități ardelene, creionând cu cinste un portret nemuritor în elita intelectuală a Clujului.

Noi, toți cei care l-am cunoscut, putem mărturisi verticalitatea științifică și profesională de care a dat dovadă în toate împrejurările pe care viața i le-a adus înainte. A condus cu competență instituții prestigioase și a îndrumat cu acribie și dragoste generații întregi de studenți și doctoranzi, oferind tuturor un sfat înțelept. A cercetat cu timp și fără timp trecutul neamului și al Bisericii noastre, creând, prin exemplu personal și implicare, un model educațional și moral în școala clujeană, un model apreciat și urmat de universitarii clujeni.

Ani la rând a studiat istoria Episcopiei Caransebeșului și, în general, istoria noastră bisericească, scoțând în evidență personalități și mentalități care dau înțelegere și sens trecutului. Și-a împlinit ostenelile prin apariția unor volume, care,  prin exigență științifică și prin meticulozitatea scrierii, sunt și vor rămâne normative pentru studierea istoriei bisericești din România. Nu trebuie uitată aici nici contribuția pe care a avut-o la evidențierea marelui mitropolit, Sfântul Andrei Șaguna. Toate aceste mărețe realizări au fost dublate de modestie, principala caracteristică a oamenilor de cultură autentici.

În orașul Bocșa și în întreaga Episcopie a Caransebeșului Profesorul și Istoricul Nicolae Bocșan a lăsat o frumoasă și mândră amintire. Banatul s-a dovedit și de această dată un spațiu care, prin diversitatea sa culturală, a oferit României conștiințe intelectuale inegalabile.[…]”

„Frumoasă și mândră amintire” a lăsat Nicolae Bocșan și Clujului, mediului universitar și academic clujean. Astfel că, numele acestui profesor, care cu acribie și pasiune a deslușit episoade relevante și interesante din istoria neamului românesc, este acordat Institutului de istorie ecleziastică din cadrul Facultății de Istorie și Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Și nu doar un Institut de istorie îi poartă numele, ci și o bursă.

La inițiativa familiei Dana și Corina Bocșan, s-a instituit o bursă anuală de cercetare „Nicolae Bocșan” „acordată în amintirea istoricului și profesorului Nicolae Bocșan, cu scopul de a stimula interesul pentru cercetarea și cunoașterea istoriei moderne în rândurile studenților Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. Bursa „Nicolae Bocșan” reprezintă o recompensă morală și materială pentru studenții care s-au remarcat în cadrul Cercului de Istorie Modernă sau în alte manifestări cu caracter profesional și au realizat lucrări de licență originale, care valorifică documente de arhivă și alte izvoare istorice primare, înscriindu-se totodată pe direcțiile de teme cultivate de-a lungul carierei sale științifice de către profesorul și istoricul Nicolae Bocșan.”^[5]

Și orașul Bocșa se străduiește să cinstească cum se cuvine memoria unei astfel de personalități și, alături de acordarea Titlului de Cetățean de Onoare, administrația locală, la inițiativa primarului Mirel Patriciu Pascu, a demarat procedurile pentru cel mai frumos și indicat gest cuvenit acestui eminent dascăl: cel de atribuire a numelui „Dr. Nicolae Bocșan” unei instituții de învățământ. Și nu oricare! Ci una de prestigiu, Școala Gimnazială din Bocșa Română, ale cărei cursuri le-a frecventat și istoricul Nicolae Bocșan.

„Cu siguranță, ni-l amintim cu drag pe istoricul Nicolae Bocșan, ne gândim cu dragoste și recunoștință la omul Nicolae Bocșan, și, fiecare dintre noi putem aprecia memoria unei astfel de personalități complexe măcar prin astfel de gesturi pe care eu le propun astăzi: confecționarea, amplasarea și dezvelirea unei plăci omagiale pe Școala Generală nr. 1 Bocșa Română, cu textul: prof.dr. Nicolae Bocșan 1947-2016 și atribuirea numelui de Dr. Nicolae Bocșan Școlii Generale nr. 1 Bocșa Română. Apelez la înțelegerea dumneavoastră și vă rog să-mi fiți alături în demersurile de a realiza un minim gest prin care să-i păstrăm vie memoria și să-l prezentăm pe istoricul Nicolae Bocșan și celor care n-au avut șansa de a-l cunoaște, așezându-i numele la loc de cinste pe una dintre instituțiile școlare de bază ale urbei noastre.” precizeză edilul Mirel Patriciu Pascu în expunerea sa de motive.

Astăzi, când ar fi trebuit să fim împreună și să aniversăm cei 75 de ani de viață ai profesorului, ai istoricului, ai colaboratorului, ai omului Nicolae Bocșan, va trebui să ne mulțumim cu amintiri dragi, să-i răsfoim cărțile și să-i citim numeroasele articole și intervenții în și mai numeroase publicații și cărți. Să spunem o rugăciune și să-i mulțumim lui Dumnezeu că am avut bucuria și onoarea să cunoaștem un astfel de om! Dar și să-l rugăm pe Dumnezeu să ne îndrume și să ne ajute să realizăm proiectele propuse întru cinstirea și promovarea personalității istoricului prof. dr. Nicolae Bocșan.

Veșnică fie-i memoria și în veci pomenirea lui!

---

[1] Biserică, Societate, Identitate. In honorem Nicolae Bocșan/ Sorin Mitu, Rudolf Gräf, Ana Sima, Ion Cârja (coord.).- Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2007

[2] Bocşa culturală. Anul X. Nr. 1(64)/ 2009. P.3-6

[3] Şerban, Gabriela. Bibliografia revistei „Bocşa culturală”. 2000-2009. Reşiţa. TIM.2009

[4] Vasile Bogdan. Bocșa din inimă. Vol. III.- Reșița: TIM, 2008 (Bocșa, istorie și cultură)

[5]  http://webmail.hiphi.ubbcluj.ro/Public/File/burse/Regulament_bursa_Bocsan.pdf)

,,Recunoașterea calităților manageriale mi-a adus un plus de satisfacție vieții profesionale”

(dialog cu judecător Flavius Dacian CONTA preşedintele Tribunalului Hunedoara)

– Prezentați-ne pe scurt cele mai semnificative date biografice.

– Mă numesc Flavius Dacian Conta. Mă voi prezenta prin prisma carierei profesionale. Aşadar,  sunt preşedintele Tribunalului Hunedoara începând cu data de 16.08.2022.

Am deţinut funcţia de preşedinte al Judecătoriei Deva în perioada 01.01.2013–31.12.2020 şi cea de vicepreşedinte al Judecătoriei Deva în perioada 12.02.2021 – 12.08.2021.

În perioada  decembrie 2005 – martie 2006  am fost judecător la Judecătoria Hunedoara, iar în perioada aprilie 2006 – iunie 2019 am activat în cadrul  Judecătoriei Deva. În  iulie 2019 am  promovat în funcţie de execuţie la Tribunalul Hunedoara, fiind delegat la Judecătoria Deva până în august 2019, iar începând cu data de 01.09.2021 sunt judecător în cadrul Tribunalului Hunedoara.

– Se vorbește că sunteți „omul potrivit la locul potrivit”. Cum comentați?

– Consider că „omul potrivit la locul potrivit” este omul bine pregătit pentru ceea ce urmează să facă, având motivația corespunzătoare și dorința de a fi cel mai bun.

– Cum simțiți bucuria succesului de a deveni președinte și în ce măsură aceasta se revarsă asupra activității pe care o veți desfășura?

– Am fost numit în funcţia de preşedinte al Tribunalului Hunedoara în urma promovării concursului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor la curţi de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, organizat în perioada mai-august 2022 de către Consiliul Superior al Magistraturii, pentru un mandat de 3 ani, conform art. 48 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Fără a nega faptul că recunoașterea calităților manageriale urmare a promovării unui  concurs, mi-a adus un plus de satisfacție a vieții profesionale, consider că validarea deplină a acestora va avea loc pe măsură ce obiectivele pe care mi le-am propus în acest mandat vor fi atinse, pas cu pas, zi după zi, fiindcă doar aducerea la îndeplinire a scopurilor propuse reprezintă, în fapt, esența unei cariere de succes.

De asemenea, îmi voi continua şi activitatea de judecător în cadrul Secţiei Penale a Tribunalului Hunedoara, cariera de judecător şi perfecţionarea permanentă fiind la fel de importante.

– Care credeți că trebuie să vă fie rafinamentul specific funcției, brandul care trebuie să vă aducă aprecieri activității d-vs. care de altfel solicită o mare responsabilitate.

– Conducerea instanţei are rolul de a configura managementul acesteia din perspectiva cetăţeanului, primul pas fiind acela al stabilirii unei relaţii cu acesta bazată pe comunicare permanentă, profesionalism, transparenţă, promptitudine în rezolvarea solicitărilor, atitudine proactivă şi bună credinţă.

Scopul final este îmbunătăţirea actului de justiţie tocmai în interesul cetăţeanului de rând, pentru ca reprezentanţii societăţii, indiferent de calitatea pe care aceştia o au, să aibă încredere în sistemul de justiţie, care este în interesul cetăţenilor şi pentru cetăţeni.

 În sistemul judiciar etica are o importanţă strategică întrucât integritatea este esenţială pentru îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare, iar legitimitatea soluţiilor pronunţate este conferită în primul rând de autoritatea morală şi integritatea magistraţilor.

            Conducătorul unei instituţii din sistemul judiciar trebuie să se raporteze în mod etic la atribuţiile funcţiei pe care o ocupă şi să integreze etica în toate componentele activităţii instanţei.

Cred că în calitate de conducător de instanţă îmi revine misiunea de a promova şi menţine standarde înalte de conduită profesională. De aceea consider că e important să promovez o cultură a actului de conducere etic, responsabil, transparent şi orientat către interesul public.

– Cum apreciați începutul de drum în activitatea de președinte?

– Sunt pe deplin conștient de provocările actuale cu care se confruntă Tribunalul Hunedoara și judecătoriile din raza de competență teritorială (lipsa de judecători, pensionarea colegilor cu consecința repartizării ciclice a dosarelor nesoluționate către judecătorii rămași în activitate și, implicit, creșterea volumului de activitate a acestora, dar și a presiunii datorată termenelor de soluționare, necorelarea schemelor de personal, instabilitatea legislativă cu efect în planul practicii judiciare neunitare, presiunea răspunderii disciplinare, infrastructură precară etc.) și care reclamă soluții urgente și adecvate. Acționând cu bună credință și responsabilitate față de valorile pe care sistemul nostru de justiție este chemat să le protejeze, am convingerea că prin valorificarea experienței mele profesionale, a abilităților dobândite și dezvoltate de-a lungul întregii mele cariere, pot aduce un plus valoare eforturilor susținute ale colectivului de înfăptuire a unui act de justiție de calitate, predictibil și transparent, prin realizarea unui management eficient al resurselor umane la instanţă, asigurarea unei dimensionări echilibrate a volumului de activitate raportat la fiecare judecător, asigurarea şi, mai cu seamă, buna gestionare a resurselor materiale, umane şi financiare, astfel încât să se asigure condiţiile optime necesare soluţionării dosarelor într-un termen rezonabil.

– Care vă este agenda de lucru, momentele care vă pot face mulțumit, fericit profesional?

– Menținerea unor standarde de eficiență ridicate la nivelul indicatorilor de calitate a activității judiciare, continuarea procesului de informatizare și simplificare a accesului la justiție în beneficiul direct al cetățeanului, precum și finalizarea unor lucrări importante de renovare și modernizare la clădirile instanțelor.

În linii mari, cred că succesul profesional este mai degrabă o stare, reflectată în interior, dar și în exterior și nu e determinat neapărat de ceea ce obții când ajungi la destinație, ci de ceea ce devii de-a lungul drumului.

– La ce vă gândiți acum privind viitorul d-vs. profesional?

– Transpunerea în practică a obiectivelor asumate, a cărei importanță este accentuată pe fondul profundelor transformări legislative la care asistăm, implică un proces complex ce trebuie gestionat cu obiectivitate, previzibilitate, coerență, transparență și adaptabilitate la situațiile inedite ce se pot ivi pe parcursul exercitării funcției de conducere.

Un sistem judiciar caracterizat de integritate, transparență și responsabilitate este una din condițiile sine qua non pentru dreptul la un proces echitabil, oportun și eficient, de către o instanță independentă și imparțială.

Încrederea reprezintă fundamentul fiecărui proces, iar pentru îmbunătățirea acesteia este nevoie de o comunicare eficace și clară din partea sistemului judiciar, publicul larg trebuind să fie pe deplin informat cu privire la activitatea acestuia.

În concluzie, transparența este cheia și presupune accesul la informații complete referitoare la sistemul judiciar, menite a promova și încuraja încrederea publicului în actorii implicați în procesul judiciar.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

            După cum ne informa recent expert Irina Ildiko GLĂMAN (foto) din cadrul Biroului de Informare și Relații Publice, începând cu data de 19 septembrie 2022, programul de relaţii cu publicul la compartimentele REGISTRATURĂ, ARHIVĂ ŞI ARHIVĂ DE FALIMENTE din cadrul Tribunalului Hunedoara se va desfăşura după cum urmează:

Toate acțiunile judecătorești sau orice alte acte vor fi depuse prin mijloace de comunicare la distanță, respectiv:

• prin e-mail: tr-hunedoara-reg@just.ro pentru transmiterea de acte la dosare, acțiuni, întâmpinări, precizări de acţiuni etc.; tribunalul.hunedoara@just.ro pentru corespondență administrativă
• personal, la Registratura instanţei, în zilele de LUNI – JOI, între orele 8:30 – 12:30
• în urna special amenajată, amplasată la intrarea în sediu, situat în Deva, Calea Zarandului, nr. 73, în intervalul orar 8:30 – 11:00, urmând ca acestea să fie ridicate la ora 11:15 de către personalul registraturii și prelucrate.

Actele vor fi depuse într-un plic pentru a se asigura confidențialitatea și a se evita riscul amestecării lor cu acte din alte dosare.

Cererile de eliberare a certificatelor de grefă și a copiilor legalizate de pe hotărâri sau alte acte din dosarele din anul 2020 şi mai vechi, care se află în altă locaţie, vor necesita termen de procesare mai mare de cel de 3 zile, prevăzut de regulament, astfel că, personalul însărcinat cu efectuarea acestor operaţiuni se va deplasa o dată pe săptămână, în ziua de vineri, la locaţia arhivei depozit, iar înscrisurile vor fi eliberate solicitanţilor, începând cu ziua de luni.                

Astfel: pentru cererile care sunt înregistrate luni – joi, înscrisurile se vor elibera începând de luni a săptămânii următoare în intervalul de timp 8:30 – 12:30.

La depunerea cererilor de acest gen, solicitanţii vor menţiona în cerere numărul de telefon pentru a fi contactaţi în situaţia în care cererea va fi soluţionată mai repede decât termenele arătate mai sus.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Mă simt fericit și împlinit atât profesional, cât și personal

(dialog cu medicul specialist gastroenterologie Horia TOMA – foto)

– Pentru început prezentați-vă cele mai semnificative date biografice?

– M-am născut în Hunedoara și am avut o copilărie fericită în acest oraș. Am absolvit Școala Generală Nr. 3 și ulterior am urmat Liceul de Informatică „Traian Lalescu” pe care l-am absolvit în 2005. Spre deosebire de majoritatea colegilor de clasă care a ales o facultate cu profil IT, eu m-am îndreptat spre Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca pe care am absolvit-o în 2011. Tot atunci m-am înscris la concursul de rezidențiat care mi-a permis să îmi aleg viitoarea specialitate (Gastroenterologie) pe care am studiat-o la pretigiosul Institut Regional de Gastroenterologie și Hepatologie din Cluj-Napoca. În 2015 am promovat examenul de specialitate. În vara acelui an am avut norocul de a se scoate un post în Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara pe care am reușit să-l ocup în urma examenului. Astfel că din ianuarie 2016 lucrez în acest  spital pe secția Gastroenterologie.

– De ce medic și nu altă specialitate?

– Mi-e greu să vă spun de ce am ales medicina, probabil pentru că am avut mereu dorința de a ajuta oamenii și mi s-a părut un domeniu interesant. Fiecare domeniu este important, dar consider că sănătatea este cea mai importantă și din păcate omul dă atenție acestui aspect uneori prea târziu.

– De unde pasiunea pentru medicină, mai exact gastroenterologie?

– Specialitatea Gastroenterologie mi s-a părut interesantă încă din anul 4 când am studiat-o, are o patologie diversă cu care nu te poți plictisi vreodată, există mai multe investigații pe care le poți face singur fără a depinde foarte mult de alții. La momentul alegerii după rezidențiat nu era singura opțiune pe care o aveam în cap, dar până la urmă asta m-am văzut făcând pe termen lung.

– De ce credeți că vă apreciază pacienții?

– Nu știu cât de mult mă apreciază pacienții, probabil sunt și destule persoane nemulțumite, dar încerc să ajut cât pot orice om și dacă consider că în acest spital nu se poate face mai mult, atunci fac tot posibilul să îi trimit în alte centre specializate. Cred că dacă ai compasiune și corectitudine față de oameni în general și față de pacienți în special, lumea apreciază acest lucru. Trebuie să ai răbdare cu fiecare om în parte și să îl asculți pentru că majoritatea celor care ne caută au probleme care le afectează viața.

– Decupați un aspect din succesele care v-au conturat personalitatea.

– Nu știu dacă personalitatea mi-a fost conturată de succese, cred că mai degrabă de oamenii cu care am intrat în contact, de la membrii familiei, prieteni, profesorii din generală, liceu și facultate până la medicii cu care am lucrat în rezidențiat și de la care am învățat foarte multe lucruri.

– Cum vă apreciați propria imagine?

– Cred că asta este unul dintre cele mai grele lucruri, să îmi fac propria evaluare… Nu știu ce să vă spun, mă consider o persoană sinceră atât în relația cu pacienții, cât și cu colegii, încerc să am cât mai multă răbdare cu orice om care mă caută și să fac tot ce ține de mine să rezolv problemele și nu fac toate astea doar pentru a fi apreciat, ci pentru că așa simt.

– Ati fost vreodată învins?

– Din păcate da, m-am simțit învins când am pierdut-o pe mama în noiembrie 2020, simt că toată viața s-a schimbat în acel moment și nimic nu mai e la fel.

– Aveți o viață agitată?

– În unele zile da, este agitată, nu tot timpul, dar uneori e foarte greu să faci mai multe lucruri în același timp. E greu să te împarți între secție, endoscopie și ambulatoriu. Două zile pe săptămână consult și la un cabinet privat, mai sunt și gărzile din spital, iar acasă am o fetiță minunată de 11 luni cu care abia aștept să mă joc în fiecare zi, deci unori pot spune că viața e destul de agitată.

– Vreo neîmplinire o puteți puncta?

– Nu aș putea spune că până în momentul de față am avut vreo neîmplinire, în general sunt o persoană optimistă și chiar dacă uneori lucrurile nu merg în direcția bună, fac tot ce pot să le schimb.

– Ce înseamnă pentru dvs. pacientul?

– Pacientul este un om aflat în suferință care ne caută în speranța că îl putem ajuta. Asta mă motivează și mă determină să fac tot ce pot. Pacientul este centrul activității noastre, tot ce facem este pentru pacient.

– Ce faceți pentru o continuă menținere a vitalității profesionale?

– Încerc cât pot de mult să citesc articolele medicale care apar online și să particip la webinarii și prezentări online. Din 2020 a fost mai greu cu participarea fizică la evenimente medicale, dar avem noroc cu cele online. Odată la câțiva ani apar ediții noi din cărțile de gastroenterologie consacrate pe care încerc să le cumpăr.

– Și totuși, sunteți mulțumit de destinul dvs?

– Da sunt mulțumit, mă aflu într-un punct al vieții în care mă simt fericit și împlinit, atât profesional cât și personal. Mereu este loc de mai bine și sper ca destinul să îmi aducă numai lucruri bune în viață.

– Despre studiul individual, cercetarea științifică și de specialitate, ce ne puteți zice?

– Medicina este un domeniu foarte dinamic, mereu sunt studii în derulare în diferite domenii și mereu apar noutăți. Uneori e greu să fii la curent cu tot, dar încerc măcar în specialitatea mea să urmăresc noutățile. Nefiind un centru universitar noi nu suntem implicați în cercetare, dar urmărim evoluția pacienților pe care îi trimitem în centrele superioare și colaborăm bine cu colegii de acolo pe care uneori îi ajută cazuistica direcționată spre ei.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

„Cu Lumina Dumnezeieștii cunoștințe luminează – Doamne – inimile celor care Te laudă cu îndrăgostită credință. Dătătorule de viață – ține-mă în Sfânta-Ți Biserică să Îți fiu o lumânare luminândă întru întunericul lumii. Sfântă este însuflețita Biserică a slavei Tale – nu mă alunga din această inimă.”

Iată că, după doi ani de pandemie și restricții impuse de aceasta, scriitorul Adrian Georgescu pornește într-un nou tur de promovare a cărților sale, cărți de factură religioasă, care au văzut lumina tiparului în perioada 2020 – 2022.

Scriitor prolific, Adrian Georgescu propune, din nou, acea formă de literatură duhovnicească mărturisitoare în cărți precum „Întâmpinarea Domnului” (București: Stefadina, 2020), „Aștept învierea morților” (București: Stefadina, 2020), „Iisus Hristos în inima mea” (ed. a 2- reviz. București: Stefadina, 2020), „A înviat Domnul – o căutare a Preasfintei Treimi –” (București: Stefadina, 2020), „Bucuria de a muri” (București: Stefadina, 2021), „Bucuria mântuirii” (București: Stefadina, 2021), „Iertate îți sunt păcatele – un jurnal de bucurie” (București: Stefadina, 2021), „Iată fiul tău” (ed. a 2-a reviz, București: Stefadina, 2021).

Putem spune că acest an, 2022,  scriitorul Adrian Georgescu îl dedică Maicii Domnului, deoarece cele mai recente scrieri ale sale  reprezintă, după cum spunea arhim. Mihail Stanciu „un smerit urcuș pe cărările rugăciunii și ale comuniunii, având-o de această dată însoțitoare și călăuză pe Maica Domnului”.

Pentru Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a devenit o tradiție ca de Sfânta Sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului, în preambulul Rugii de la Vasiova, la Biserică, după Sfânta Liturghie, să fie prezentat un volum semnat de Adrian Georgescu. În acest an, volumul este unul dedicat Maicii Domnului, intitulat „Alba de Lumină” cu subtitlul: „Canoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, carte apărută la Editura Stefadina din București, în două ediții, în anul 2022 și prefațată de arhim. Mihail Stanciu de la Mănăstirea Antim din București.

Așa cum ne-a obișnuit, Adrian Georgescu ne-a adus o carte frumoasă, mărturisitoare, care cuprinde veritabile imnuri de rugăciune înălțate spre Maica Domnului, „nebiruita și grabnica ajutătoare a creștinilor spre mântuire.”

Sunt rugăciuni-meditații care abundă în construcții stilistice și poetice de tip teologic, caracteristice inconfundabilului stil al scriitorului Adrian Georgescu.

Iar titlul cărții, atât de sugestiv, este explicat de prefațator astfel: „Această cascadă de construcții stilistice și poetice de mare conținut teologic și expresivitate literară ce fac referiri la lumină, foc, alb, zăpadă, transparență, curăție, ne oferă cheia înțelegerii titlului cărții: Maica Domnului este Alba de Lumină prin care a răsărit în lume Soarele dreptății – Domnul și Dumnezeu nostru Isus Hristos. De aceea, însuși titlul ne invită al rugăciune și reflecție smerită, la o dezîntunecare a minții și a sufletului prin vederea celor aflate dincolo de contururile lăsate de lumina materială: frumusețile spirituale ale iubirii luminoase în Dumnezeu – Părintele luminilor”.

Un volum frumos, închinat Maicii Domnului, o salbă de cântări înălțate „călăuzitoarei spre tărâmul mântuirii”… „Doamnă: Împărăteasă; Mireasă – Măicuța Domnului Nostru Hristos Iisus” (p. 35).

 Acesta este volumul pe care în acest an scriitorul Adrian Georgescu, cu generozitate, ni l-a dăruit, volumul pe care l-am lansat în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Vasiova, la ceas de Sfântă Sărbătoare, în 8 septembrie 2022, „când satul își serbează Ruga”.

La eveniment au participat credincioșii care s-au închinat în rugăciune la Sfânta Liturghie, elevi de la Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa însoțiți de dna. prof. Diana Vuca Abrudan, iar cartea a fost prezentată de scriitorul și criticul literar Gheorghe Jurma, de pr. dr. Daniel Crecan, de Gabriela Șerban și istoricul Mihai Vișan, ca, apoi, în încheiere, autorul Adrian Georgescu să vorbească publicului și să acorde autografe.

Un eveniment cu tradiție pentru Vasiova lui Tata Oancea, un eveniment pe care biblioteca publică din Bocșa îl organizează de foarte mulți ani –  colaborarea cu Adrian Georgescu începând de prin 2005, atunci când Doru Dinu Glăvan, director al radioului reșițean, i l-a prezentat Gabrielei Șerban pe acest scriitor și om de radio, iar de 12 ani Adrian Georgescu scrie doar literatură de factură religioasă, biblioteca inițiind, împreună cu pr. drd. Doru Melinescu, acest proiect cultural desfășurat de Hramul Bisericii din Vasiova.

Un proiect dedicat Vasiovei și vasiovenilor, dedicat iubitorilor de carte, dar, mai ales, dedicat celor bogați în  credință.

Prezentarea cărții lui Adrian Georgescu a deschis, într-un fel, Ruga de la Vasiova, scriitorii participând apoi, alături de tinerii de la Ansamblul „Bocșana”, la spectacolul desfășurat în deschiderea Rugii satului (instructori prof. Octavian Peptenar și prof. Ilia Ciurcia).

Biserica din Vasiova a strălucit de frumusețea copiilor și tinerilor îmbrăcați în straie de sărbătoare și în port popular, apoi, după slujba de binecuvântare, primarul orașului Bocșa, dr. Mirel Patriciu Pascu, a deschis Ruga. Alături de îndrăgitele interprete Stana Stepanescu și Maria Hurduzeu, bocșenii au jucat și s-au bucurat până la miezul nopții.

Eram doi tineri care terminau o facultate și care căutau un loc de muncă, eu absolvisem Facultatea de Mecanică și Daniel, soțul meu, Facultatea de Mecanică Agricolă în frumosul oraș Timișoara. Ajunși acasă, la Topleț, județul Caraș-Severin,  comuna în care am copilărit și pe care o iubeam enorm, am hotărât să ne căsătorim și să ne gândim încotro să o luăm, pe ce drum? Să rămânem în Timișoara? Să ne orientăm în jur, Severin, Herculane, Topleț? Trăiam timpuri grele, fabrica din Topleț era pe ducă, cam totul devenea trist și gri, degeaba aveai liniștea că ai unde să dormi, că ai familia lângă tine, dacă nu ai bucuria că vrei să faci ceva în viața ta, să îți câștigi existența, atunci pentru ce ai învățat atâția ani? Îmi părea rău că trebuia să mă desprind de locurile dragi, atât de frumoase, de iubitul Iorgovan cu mirosul lui de liliac, de Cerna care mi-a răcit sufletul din mine cu apa ei de gheață, dar mai ales de cei dragi, mi-aș fi dorit din toată ființa mea să lucrez acolo, dar,din păcate, distrugerea a pus stăpânire pe imensa fabrică, odată diamant pentru localnici.Nu am stat mult pe gânduri că îngerul nostru păzitor a apărut, trimis de Dumnezeu, avea și nume, Ștefan Blidariu, într-o frumoasă zi de toamnă acest domn, plecat și el în lume, ne-a întins pur și simplu mâna, iar noi am pornit pe drumul Lugojului, acolo unde ne aștepta o nouă viață. Totul a fost foarte repede, mama distinsului domn, mama Anica, cum îi spunea toată lumea din Topleț, o femeie cu ochi strălucitori și foarte credincioasă, a trecut pe strada noastră, așa cum trecea de obicei, și din vorbă în vorbă cu bunica mea, Maria, a aflat că suntem în căutare de serviciu, nici nu a stat pe gânduri și a acționat, i-a spus fiului său de noi, acesta fiind director la S.C. AGROMEC S.A. Lugoj și nu a durat mult că am pășit pe meleagurile lugojene, domnul director Ștefan Blidariu angajându-l pe Daniel, era toamna lui 1998…Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu, mai ales viețile noastre, nimic nu este întâmplător, am ținut minte toată viața cuvintele lui mama Anica atunci când mergeam în vizită la ea: ”Copii, Bunul Dumnezeu hotărăște pentru noi, trebuie doar să-i urmăm calea.” Și mare dreptate a avut această femeie micuță, foarte harnică, plină de viață și bucurie, bună și înțeleaptă,dar nu poți să faci bine dacă nu ai înțelepciune. Este foarte important să ai parte de o pornire în viață, așa cum am avut noi, să primești un loc de muncă și un loc unde să dormi, amândoi am prins mâna trimisă de bunul Dumnezeu și viața noastră a fost luminată de frumusețea orașului Lugoj.Astăzi, după 24 de ani, am citit cu emoții mari, foarte mari, cartea ”MEREU ÎN OPOZIȚIE” scrisă de binefăcătorul nostru și am trăit clipe ce nu pot fi spuse în cuvinte, de câteva ori m-am întrebat: cum au trecut atâția ani? Pe parcurs ne-am schimbat mai multe locuri de muncă, ne-am mai întâlnit prin oraș cu domnul director, fiecare cu fericirile sau greutățile vieții, cu ajunsuri sau neajunsuri, însă de fiecare dată când îl întâlneam pe îngerul păzitor aveam în mine bucurie și recunoștință, chiar dacă vorbele și gesturile mele nu le arătau, dar eu cred că el știa acest lucru. Cartea a fost ca o baie în apă rece, parcă m-a aruncat cineva în Cerna și m-a scos pentru a mă arunca din nou și din nou…Cum poate un om să treacă prin atât de multe etape ale vieții și să îi râdă ochii după zeci de ani de muncă, zbatere, realizare sau eșec, mă gândesc că numai cu voință nemăsurată și pricepere, curaj și iubire cu dorința de libertate, de a avea un trai decent într-o țară normală, așa cum spune în carte: de la pionierul de ieri care nu putea sărbători Crăciunul, Paștele, decât pe ascuns, la utecistul de mai târziu ce era pedepsit dacă trimitea o scrisoare în lumea liberă cerând o melodie preferată, apoi la tânărul specialist obligat să lucreze acolo unde stabilea partidul, la directorul de mai târziu ce era planificat să fie o marionetă în mâinile puterii, el opunându-se în fiecare clipă, ființa de  astăzi a cărei dorință de a realiza ceva s-a împlinit, un copil care a crescut pe malurile Cernei, pe dealurile Toplețului înmiresmate și a simțit bucuria locului, a iubirii părinților și bunicilor, un copil care a absolvit un liceu, apoi a devenit inginer, s-a realizat profesional în sistemul comunist, dar mai ales în cel după 1989, astăzi fiind cel care încearcă să-și păstreze principiile și verticalitatea, dar numai așa poți să răzbați în toate momentele vieții.

De ce în opoziție?  Românul care s-a născut în același loc divin în care m-am născut eu, Ștefan Blidariu, ”la margini de imperii”, omul care spune cu lux de amănunte despre  ”primele amintiri”, dar și despre ”zile fără nori”, apoi unicitatea bunicilor, perioada în care era izolat de tradiții și biserică, sovietizarea satului românesc, această ființă crescută în respectul pentru muncă, student fiind i se părea firesc să păzească vacile satului atunci când le venea rândul, nu avea fasoane sau prejudecăți, a devenit elev la liceul din Orșova, tânără speranță…un copil normal, sportiv, descurcăreț, ajuns student în Timișoara, bursier la politehnică, demn și interesat de lucruri importante, eliminând cu desăvârșire intrarea în partid, ba mai mult, în conflict cu el, repartizat în Oltenia, apoi în Banat, mereu cu gândul la Toplețul iubit și la fabrica din sat, promovat, retrogradat, iubit de unii, dușmănit de alții, ajuns director cu forțe proprii în Bozovici, foarte bogat cu cei doi copii Bogdan și Cora, lumina ochilor, cu o soție iubitoare,deosebit de frumoasă, tipul demn care a intrat în conflict cu securitatea, cu tovarășii de la partid, și nu cu oricine, adjunctul lui Ceaușescu-Constantin Dăscălescu, spunându-i sincer și la subiect atunci când a fost apostrofat de acesta despre pierderile la treierat: ”Nu trageți concluzii din mașină, eu vă invit în lan, să verificăm dacă are pierderi vreo combină…”Și iarăși o nouă viață, un alt oraș, de data aceasta era Bocșa, acolo unde într-adevăr erau acei specialiști ai epocii de aur, colegi minunați, multă muncă în vremuri cu oameni care sufereau din cauza partidului, cu secretari de partid ce se perindau prin birouri și dădeau ordine peste ordine, mulți scăpați de sub control… Doamne Dumnezeule, am obosit citind, dar nu fizic, ci psihic,  pentru că am intrat pur și simplu în pielea acestui personaj trecut prin atâtea încercări, vremuri ciudate, până la urmă satisfacții, știind traiul din perioada comunistă, mă întreb: Cum a rezistat acest om? Cum a mers mai departe? Oare cât poate să ducă o ființă pentru a păstra neatinse cinstea, omenia și respectul? Poate că și sportul și-a spus cuvântul în cariera sa de profesionist, fiind un fotbalist foarte bun a înțeles că și cariera poate să dribleze cu viața și să dea gol în poarta viitorului, așa că am încercat să nu mai pun la suflet continuarea cărții pentru a ajunge la final, greu, dar am reușit, am avut emoții și trăiri extraordinare.După norii negri a venit soarele pe strada haiducului de la Topleț, în judecată cu primul secretar, comandamente, analize, raportări, apoi conflictul cu președintele Iliescu, arestări, socialismul luminos, dar friguros,  în sfârșit a apărut luminița de la capătul tunelului când milioane de români au strigat din suflet: ”Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!” După multe încercări, realizări, lupte cu oameni supuși partidului și nu numai, Ștefan Blidariu ajunge primar la Bocșa unde are foarte multe realizări, era iubit de localnici, aici avea și o afacere proprie care mergea destul de bine. A avut ocazia să rămână în Franța, împreună cu familia, primarul din La Valette-du-Var, Jacques Roux, i-a oferit tot ce are nevoie, dar sufletul de român nu a putut face acest pas, spunând și demonstrând că și în țara ta poți să reușești financiar dacă muncești și îți păstrezi linia demnității. Ajuns Director la Camera de Comerțși Industrie Caraș-Severin, inginerul a înțeles că la întâlnirile cu oamenii de afaceri străini, dornici să investească în țara noastră se puneau bazele unor colaborări utile, se spuneau vorbe frumoase, existau dorințe reale de colaborare de ambele părți, dar putea oricine să constate cu ușurință că ușa fratelui sărac- țara noastră, era închisă pentru investitorii străini. Și din nou în agricultură! Acum, Ștefan Blidariu ocupa un loc în biroul sediului Combinatului Agroindustrial Caraș din Berzovia, cu toate că cu ani în urmă a refuzat să ajungă aici.  Obișnuit cu plecările, mutările, nici aici nu a fost să fie să rămână pentru că soarta l-a adus la Lugoj împreună cu familia, ca director AGROMEC Lugoj S.A. care avea o situație economică precară, pentru mulți era o luptă cu morile de vânt să pună pe picioare această societate, dar pentru luptătorul, inventivul, puternicul urmaș al lui Iovan Iorgovan din Topleț a fost o altă încercare, trebuia privatizare sau lichidare!Așa cum autorul spune în epilog: Viața merge înainte! Într-adevăr, acest sentiment l-am avut în mine la fiecare pagină citită din carte, parcă îmi șoptea în ureche haiducul vremurilor grele, ciudate, aceste cuvinte: viața merge înainte, nu te da bătut, suntem pe pământ cu un scop, nimic nu se poate realiza fără muncă, și mai ales fără credință, după vorbele lui mama Anica:”Dumnezeu îți arată calea, tu nu trebuie decât să o urmezi”. Și așa a fost mereu în viața fiului său, Ștefan Blidariu, omul care credea cu fanatism că totul este posibil și realizabil, tânărul crescut în spațiul mirific de pe malul Cernei, românul înțelept dotat cu luciditatea clipei, așa cum spune chiar el la finalul cărții și mai spune că:

”Anii nenumărați de muncă încununați de realizări și neîmpliniri uneori, au acum probabil un bilanț pozitiv. La ceas de cumpănă, constat că nu am trăit degeaba și am lăsat permanent o urmă după mine, un proiect realizat, o hală sau o cantină construită undeva sau doar un loc de bună ziua…dincolo de oricare alt lucru, contează la ceas de amurg să poți privi liniștit în urmă și mai ales să nu regreți nimic…treptat, munca mea, va avea un rod, iar copiii și nepoții mei vor continua lucrarea și se vor bucura de fructul agoniselii făcută prin muncă, un dram de înțelepciune și mult ajutor din partea lui Dumnezeu. Până atunci însă viața merge încă înainte, iar eu mai am de lăsat urme în praful amintirilor…       ”

MEREU ÎN OPOZIȚIE, această carte m-a făcut să colind din nou în istoria epocii comuniste, cu bune și rele, am intrat în tabloul copilăriei, mi-am pipăit destinul, însă ce m-a uimit cel mai mult la autor este exactitatea cu care își scrie memoriile, importanța acelor  vremuri ce scriu cu litere grele sufletești o viață de om, un sens, unele momente le-am retrăit, e drept că sunt puține, însă am aflat lucruri care trebuie să rămână în istoria acestui popor, unele să nu se mai repete, altele să fie exemplu pentru societatea de astăzi pierdută parcă printre anotimpuri, cuvintele inginerului m-au făcut să înțeleg mai bine aceste vremuri de demult, dar am și  primit aripi să zbor pe bolta unui curaj nebun de a înfrunta viața,cartea merită să fie citită, în special de tineri, pentru a cunoaște cât de cât trecutul poporului nostru.

Felicitări, domnule director Ștefan Blidariu!!!

Maria ROGOBETE   -Membru UZPR- 10.09.2022