Joi, 17.11.2022, orele 10:00,la sediul ANCMRR din MAI, Filiala „Pintea Viteazu „- Maramureș, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Maramures în parteneriat cu asociația noastră, se vor prezenta nr.12-13 ale revistei „Mărturii maramureșene „, redactor-șef fiind colegul nostru, scriitorul și publicistul Radu Botiș. În cuprinsul celor două numere, au semnat articole deosebit de interesante și colegi de-ai noștri. Vă așteptăm cu drag!!
Istoria clipei se scrie cu sânge, lacrimi și sudoare
Și-n fața icoanei de piatră
Mie mi se face dor de omul Doru Dinu Pavăl Glăvan
Și n-am să-l pot uita nicidată
Când plânge cuvântul hăituit de știrea din ziare
Că peste tristețea din sufletul meu a mai trecut un an!
Dumnezeu să-i călăuzească pașii pe drumul lin
Către casa de rouă zidită-n mântuire și (ne)uitare
Că-ntr-o lume de speranțe și vis a trăit prea puțin!
Sâmbătă, ora 12,00, la cimitirul din Calea Șagului din Timișoara, preotul Ionel Popescu, membru UZPR Timiș, a săvârșit o slujbă de pomenire la mormântul celui ce a plecat dintre noi în urmă cu un an, Doru Dinu Glăvan, omul cu sufletul risipit prin oameni, un simbol al presei românești. Au fost prezenți familia și ziariști din Filiala ,,Valeriu Braniște” Timiș.
În cadrul ,,Întâlnirilor de Luni”, la sediul Filialei UZPR Timiș, din Complexul Bastion Timișoara, doamna Sylvia Constanța Hârceagă, membru UZPR, a prezentat o temă inedită și de actualitate, cu titlul ,,Rolul jurnalistului în apărarea Limbii Române”. Au participat la dezbateri Ioan Medoia, Constantin Falcă, Dumitru Mnerie și Ioan I. Ionescu, care au adus argumente pertinente referitoare la faptul că jurnaliștii constituie gruparea ce trebuie să militeze prin tot ceea ce întreprinde în domeniul jurnalismului, scris ori vorbit, la promovarea și cultivarea în mass- media a unei limbi frumoase și curate, ca o lecție de conștiință românească.
Desigur, nu au fost uitați cei ce prin timp au contribuit și elogiat prin operele lor nepieritoare limba română: Ion Heliade Rădulescu, Paul Iorgovici, Pamfil Șeicaru, Alexe Mateievici și, nu în ultimul rând, „românul absolut” – Mihai Eminescu.
În concluzie, moderatorul Dumitru Buțoi a menționat că în contextul actual, în care limba evoluează într-un ritm alert, ca de astfel și societatea în ansamblu, o mare responsabilitate în apărarea nealterată a patrimoniului limbii, ca identitate a unui popor, revine școlii și bisericii.
La Şcoala Gimnazială Nr. 2 din municipiul Hunedoara (director prof. Anca Maria Lucaciu), îndrumarea, sprijinirea şi dezvoltarea elevilor se face atât în cadrul procesului instructiv-educativ, cât și prin implementarea unor proiecte și parteneriate interne și internaționale.
Întrucât majoritatea programelor din învățământ, din ultimii ani vizează formarea cetăţeanului european din toate punctele de vedere, școala noastră – după cum ne relata în exclusivitate prof. Gabriela Munteanu (foto), în calitatea sa de director adjunct – a depus mai multe candidaturi pentru desfăşurarea proiectelor europene de tip Erasmus +. Astfel, începând din anul 2007, la noi în şcoală, s-au derulat mai multe proiecte de parteneriat şcolar european, cunoscute la început sub denumirea de proiecte Comenius.
În activităţile desfăşurate în cadrul proiectelor „Erasmus +”, se urmăreşte crearea unui mediu favorabil echității și incluziunii, toleranţei şi participării democratice, precum şi promovarea cunoaşterii patrimoniului şi diversităţii europene comune. Beneficiile proiectelor „Erasmus +” sunt numeroase şi vin nu doar în sprijinul elevilor şi cadrelor didactice, ci şi al părinţilor şi comunităţii locale.
În prezent, în unitatea noastră de învăţământ se deruleazădouă proiecte „Erasmus +” , în limbi de circulaţie internaţională, engleză şi franceză.
Proiectul Erasmus+ „5×5 EcODD – Des Ecoles Européennes Engagées pour le Développement Durable”a fost aprobat în anul 2020, se va finaliza în luna august 2023. Împreună cu parteneri din alte 5 școli europene – 2 din Franța, 1 din Scoția și una din Grecia, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Hunedoara abordează, în cadrul activităților prezentului proiect, cinci obiective ale dezvoltării durabile : ODD7-Energie curată și la costuri accesibile, ODD15-Viața terestră și protecția biodiversității, ODD11-Orașe și comunități sustenabile, ODD5-Egalitatea de gen și ODD13-Măsuri referitoare la lupta împotriva schimbărilor climatice. Echipa proiectului este alcătuită din 27 de elevi din clasele V-VII și 6 cadre didactice.
Obiectivul principal pe care acest proiect și l-a propus este educarea cât mai timpurie a copiilor și tinerilor și implicarea lor concretă în acțiuni de promovare și realizare a țintelor propuse în Agenda 2030 în domeniul dezvoltării durabile. Pentru atingerea acestui scop, elevii participă la mobilități internaționale, fiecare dintre acestea având ca tematică unul dintre obiectivele abordate: în luna iunie 2022, ambasadorii fiecărei școli partenere s-au întâlnit în Scoția, unde au participat la activități pe tema energiei curate și la costuri accesibile, iar în octombrie 2022, școala noastră a fost gazda celei de-a doua mobilități, care a avut ca temă protecția biodiversității. Reprezentanții școlii vor merge la colegii lor din Grecia în luna aprilie și în Franța în luna mai. În intervalul dintre mobiltăți, elevii din echipa de proiect organizează și participă la mai multe activități și programe pe plan local și național, încercând să multiplice și să împărtașească cu colegii, părinții și comunitatea locală experiențele și cunoștințele acumulate. Câteva dintre aceste activități sunt: participarea la Programul Național „Patrula de reciclare” pentru al treilea an consecutiv, înscrierea școlii în proiectele naționale „Școala Ecoterrienilor” și „Harta Reciclării”, amenajarea în curtea școlii a unor micro-habitate pentru insecte polenizatoare (albine, fluturi), prin plantarea de specii melifere și plante medicinale, plantarea de copaci și arbuști decorativi, acțiuni de ecologizare, colectare de baterii, becuri și electronice, activități de reciclare selectivă și reutilizare.
Pentru că nici un efort nu este prea mic când este vorba de protejarea mediului înconjurător și pentru a trăi într-un oraș curat, elevii implicați în acest proiect încearcă să atragă în aceste acțiuni cât mai mulți elevi, din toate clasele, dar și adulți – cadre didactice și părinți.
Al doilea proiect „Erasmus+” denumit „Be Creative, Be Innovative” se desfașoară în perioada 2020 – 2023 și are ca grup țintă elevi cu vârste cuprinse între 11 – 15 ani. Alături de elevii noștri participă școli din Bulgaria, Letonia, Polonia, Spania și Portugalia. Echipa proiectului este formată din 16 elevi și 5 cadre didactice.
Obiectivele urmărite sunt legate de dezvoltarea abilităților de utilizarea a calculatorului, a aplicațiilor IT și platformelor educaționale, de dezvoltarea creativității și gândirii inovatoare în domeniile știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). La acestea se adaugă dezvoltarea abilităților „sociale” cum ar fi comunicarea, empatia, inteligența emoțională, prin dezvoltarea și aplicarea de tehnologii inovatoare. Participarea la activitățile proiectului „Be Creative, Be Innovative” este văzută ca o mare oportunitate pentru elevii care nu au posibilitatea de a achiziționa diferite echipamente IT (imprimante 3D, seturi de lego pentru robotică) și gadget-uri în vederea dezvoltării competențelor digitale și stimulării creativității.
Din cauza pandemiei de Covid-19, în anul şcolar 2020-2021 nu s-a putut respecta întru totul agenda prevăzută, neefectuându-se nicio mobilitate din cadrul proiectului. Pentru atingerea obiectivelor, în fiecare şcoală parteneră s-au desfăşurat activităţile conform agendei primului an de proiect: alegerea echipei de proiect; crearea şi alegerea logo-ului; realizarea unui colţ Erasmus în fiecare şcoală parteneră; realizarea de banere, flyere şi broşuri cu obiectivele proiectului şi distribuirea lor în comunitate; crearea paginii web (https://sites.google.com/yovkovschoolvarna.bg/bcbi/home-page?authuser=0); realizarea de e-book-uri, felicitări animate despre sărbători, diferite broşuri şi video-clipuri din activităţile elevilor, inclusiv cu construcția și programarea de lego-roboţi.
În cadrul primei mobilități, desfăşurate în perioada 29.11 – 03.12.2021 în localitatea Varna, Bulgaria, membrii echipei proiectului au participat doar online, din cauza limitărilor impuse de pandemia de Covid19 din România şi Bulgaria. A doua reuniune de proiect a avut loc în Spania, localitatea Santpedor, în perioada 26.02-05.03.2022.
La sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, școala noastră a găzduit cea de-a treia mobilitate. Reprezentanții școlilor participante au fost impresionați de echipa de robotică din cadrul Liceului Teoretic „Traian Lalescu”, de inovațiile realizate în cadrul Facultății de Inginerie Hunedoara și chiar au avut posibilitatea de a construi și programa un robot pe parcursul activităților desfășurate în școală.
A patra mobilitate se desfășoară în localitatea Ventspils – Letonia, unde școala noastră este reprezentată de un cadru didactic și doi elevi din clasa a VIII-a.
Proiectele „Erasmus +” aduc un plus de valoare procesului educațional, cu influențe pozitive asupra tuturor celor implicați, prin schimburile de experiență desfășurate, cunoașterea altor sisteme de învățământ și competențele dobândite, inclusiv, cele de comunicare într-o limbă străină. Pe viitor, vom continua implementarea și altor proiecte „Erasmus +”, în care dorim să implicăm câți mai mulți elevi, părinți, membri ai comunității locale, alături de cadre didactice din unitatea noastră de învățământ.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
În paralel cu activitățile vizând sportul – după cum ne spunea Domokos Balazs (foto) în calitatea sa de director – indiferent de forma și practicarea acestuia, DJST Hunedoara a continuat seria întâlnirilor cu diferite grupuri și organizații ale tinerilor hunedoreni, toate având ca deziderat susținerea și încurajarea acestora de a dezvolta proiecte și activități pentru și în comunitățile lor. Mai mult, instituția noastră este deschisă voluntarilor care desfășoară activități de formare creativă pentru adolescenți. Astfel, Centrul de Tineret din cadrul instituției este aproape tot timpul un adevărat tumult de tinerețe, curiozitate, dorință de cunoaștere și de aprofundare a acelor valori necesare unei vieți împlinite (responsabilitate, curaj, determinare, loialitate, putere, respect, libertate, prosperitate, claritate, leadership). În acest sens am răspuns pozitiv de fiecare dată solicitărilor venite din partea Fundației Județene de Tineret Hunedoara, în vederea derulării unor parteneriate comune. Cea mai recentă colaborare este cea privind derularea proiectului „Tinerii și Fundațiile Județene pentru Tineret”. DJST Hunedoara nu doar a pus la dispoziție spațiul necesar organizării întâlnirilor de tineret, ci s-a și implicat activ în dezbaterile inițiate și derulate de membrii FJT Hunedoara, contribuind la un dialog constructiv, generator de idei și programe comune. Chiar dacă Direcția pentru Sport și Tineret Hunedoara pare să mai fie ceva timp o instituție care trebuie să facă față procesului de reorganizare a activităților, suflul său, dat prin oamenii care muncesc aici, demonstrează că prin dezbateri, discuții, proiecte sau alte activități reușim să scoatem la suprafață tot ce este mai valoros din noi.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Primăria, Consiliul local Teliucu Inf. și Asociația „Cincișenii” au organizat la Căminul Cultural din localitate o inedită activitate cultural-educativă, inițiator fiind prof. univ. dr. ing. Victor VAIDA (foto). După vizitarea expoziției de fotografii cu satele strămutate (Cinciș, Cerna, Valea Ploștii, Moara Ungurului, Bălana și Baia lui Crai) cu cărți semnate de autori de pe Valea Cernei și cu rezultatele de performanță la nivel național și internațional a unor sportivi din localitate, a urmat simpozionul cu tema Originea geografică și etnică a familiei Corvinilor. În cadrul simpozionului au vorbit prof. dr. Rusalin Ișfănoni (O ipoteză privind originea familiei Corvinilor), prof. Gheorghe Alimpescu (Locul și rolul lui Ioan de Hunedoara în sistemul învățământului românesc) și prof. univ. dr. ing. Victor Vaida (Originea geografică și etnică a familiei Corvinilor). A fost o reușită lansare de carte „Eveniment cultural Omagiere la Cinciș-Cerna, 12 septembrie 2021” (autor prof. univ. dr. ing. Victor Vaida) prezentarea fiind bine documentată de către prof. dr. Rusalin Ișfănoni. Nu a lipsit prezentarea și înmânarea „Diplomei de excelență” pentru rezultatele sportive obținute pe plan național și internațional sportivilor Remus Vlad (fotbal), Cosmin Pașca, Florin Goleșie, Ioan Șișu și Gheorghe Roșian (canotaj). Finalizarea evenimentului s-a făcut printr-un reușit spectacol folcloric semnat de formația Corvin și soliștii Mariana Suciu, Alin Ienciu și Remus Talfeș.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Cartea este învăţătorul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi. O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică a culturii noastre. Toate celelalte mijloace de răspândire a cunoştinţelor rămân subordonate cărţii şi subordonate vor rămâne oricât de mult se vor înmulţi şi perfecţiona procedeele tehnice. Așadar, astăzi, mai mult ca oricând, este datoria școlii și familiei să deschidă ușa fermecată a tezaurului poveștilor pentru copii și să-i conducă pe aceștia în aventuri fantastice alături de Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, în lupta cu forțele răului – zmei, balauri.
Amănunte pe acest fond ne-a oferit prof. înv. primar Ana Bârsan (foto), Școala Gimnazială Nr. 1 Hunedoara – coordonator proiect.
Prin acest proiect găsim modalităţi şi tehnici care să contribuie la stimularea interesului elevilor pentru lectură. Mediul va fi unul prietenos cu copiii, relaxant, de poveste. Vom folosi, pentru stimularea interesului pentru lectură, şi jocurile literare în diferite forme: jocuri de rol, jocuri de stimulare, jocuri de povestire prin desen, jocuri de creaţie, jocuri de competiţie pentru memorare şi recitare ale unor versuri sau replici şi descrieri din diferite locuri.
– Care este scopul proiectului?
– Stimularea interesului pentru lectura individuală și colectivă în perioada școlară mică (clasa pregătitoare), în vederea dezvoltării și activizării vocabularului și a dobândirii tehnicilor de muncă intelectuală; dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru lectură, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale; amenajarea unui spațiu de lectură și a unei mini biblioteci, la etajul al doilea, al clădirii corpului B.
– Punctați-ne câteva din obiectivele proiectului.
– Să audieze şi să redea basme, poveşti, povestiri specifice vârstei lor; să aprecieze autorii poveştilor cunoscute; să înţeleagă conţinutul şi mesajul operei literare; să redea cât mai fidel sau să creeze dialoguri imaginare între personajele textelor propuse; să participe cu plăcere la dramatizări, interpretând rolurile pe care şi le doresc; să manifeste în timpul activităţilor atitudini de cooperare, spirit de echipă şi fair-play; să prezinte creativ scene cu eroii îndrăgiţi din basmele şi poveştile îndrăgite utilizând tehnici artistico-plastice şi practice.
– Cât despre grupul ţintă, ce ne puteți zice?
– Este vorba despre elevii clasei pregătitoare B.
– Dar despre activitățile desfășurate?
– Săptămânal, miercurea, în intervalul orar 11.00 – 12.00, pe tot parcursul acestui an școlar, elevii clasei pregătitoare B, vor participa la „Ora de poveste”. Povestitorul va fi ales cu mare grijă, din rândul persoanelor publice, nume celebre din diferite domenii de activitate (primărie, poliție, presă, sănătate etc., din rândul părinților și bineînțeles, din rândul colegilor de breaslă).
Fiecare invitat va dona o carte cu povești clasei pregătitoare B.
Proiectul se va încheia cu dramatizarea poveștii preferate, aleasă de către copii, sub forma unui spectacol în care ne vom transforma în mici actori și la care vor fi invitați toți povestitorii implicați în proiect.
De notat că până în prezent am avut ca invitați pe dl primar Dan Bobouțanu, dna inspector școlar general prof. dr. Maria Ștefănie, dna inspector școlar Camelia Larisa Beșleagă, dna inspector de poliție Șerbu Andreea Ioana – Biroul Siguranță Școlară, dl Paul Rusu – președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar din jud. Hunedoara, dna inspector școlar Luminița Hurgoiu. Fiecare dintre dânșii au citit copiilor câte o poveste sau chiar două, apoi au purtat discuții și au interacționat cu copiii pe marginea poveștilor citite. Copiii au răspuns foarte bine acestor întâlniri și așteaptă cu nerăbdare să vadă cine va fi musafirul următor care le va citi povestea. Ziua cu ora de poveste a devenit specială…pentru clasa noastră.
– Care vă sunt rezultatele așteptate?
– Îmbogăţirea cunoştinţelor şi prețuirea mai mult a cărții; realizarea unor expoziţii-concurs cu lucrări obținute; înţelegerea de către toţi copiii, că indiferent de vârsta pe care o au şi de mijloacele de care dispun, lectura este cea mai adecvată activitate de informare, îmbogăţire şi cultivare a vocabularului şi a exprimării orale şi scrise; stimularea potenţialului artistic-creativ al copiilor; amenajarea unui spațiu de lectură în cadrul școlii, corpul B.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Activități care motivează, distrează dar și responsabilizează. Aceasta pare să fie cheia bunei colaborări dintre DJST Hunedoara cu tinerii din județul nostru. Noua conducere a instituției, în ciuda procesului de reorganizare inițiat la nivel național, a știut să păstreze și să continue parteneriatul deja existent dintre generația tânără și consilierii pe probleme de sport și/sau tinert. Mai mult chiar, a reușit să implementeze eficient proiecte cu derulare națională și a continuat să mobilizeze sute de copii și adolescenți să devină interesați de sport, mișcare, activități de voluntariat sau de autocunoaștere.
Pe acest fond, amănune în exclusivitate ne-a oferit Domokos Balázs (foto) în calitatea sa de director.
– Chiar dacă, la nivel național, s-a produs o așa-zisă scindare a celor două compartimente – sport și tineret, prima urmând să îi revină Ministerului Sportului, iar cea de a doua, Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, noi funcționăm încă împreună, în aceeași clădire, în aceleași birouri. Și am rămas colegi care știu să colaboreze în interesul și pentru interesul copiilor și tinerilor, indiferent că fac sau doresc să facă performanță în sport ori doresc să întreprindă activități și proiecte pentru a fi o generație auzită, înțeleasă și implicată.
Așa se face că, în vacanța de vară, instituția a implementat cu succes la nivel județean prima etapă a proiectului național „Hercules”, propus de Ministerul Sportului, în vederea inițierii în diferite discipline sportive a cât mai multor copii cu vârste cuprinse între 6-14 ani. Grație bunei colaborări dintre DJST și renumiți instructori și antrenori din diferite discipline sportive (karate, natație, tenis de masă, orientare sportivă, airosft, handbal etc), sute de copii din județ au fost răsplătiți de mentorii lor cu numeroase cunoștințe și tactici de specialitate care foarte ușor s-au transformat în pasiune. Poate tocmai de aceea, la cea de a doua etapă a proiectului, din vacanța recentă de toamnă, numărul copiilor doritori să fie ucenicii lui Hercules a crescut exponențial.
Fără doar și poate, „Hercules” a avut o piatră de încercare și pentru noi, ca instituție organizatoare la nivel județean, punându-ne în mișcare cu tot ceea ce înseamnă implicare, gospodărire a resurselor umane și materiale, comunicare ș.a.m.d. Evident că sunt multe de îmbunătățit pentru edițiile care vor urma, dar bucuria și entuziasmul participanților a însemnat și înseamnă cea mai bună motivație pentru DJST și pentru consilierii acesteia. Este dovada clară că eforturile noastre sunt net inferioare beneficiilor aduse copiilor de ceea ce înseamnă pasiunea și practicarea unui sport, oricare ar fi acesta.
Pe de altă parte, ca o continuare a muncilor lui Hercules, tonusul pozitiv a continuat nu doar în rândul celor mai tineri. În Săptămâna Europeană a Sportului „BeActive” DJST Hunedoara a reușit să scoată din casă sute de adolescenți, dar și adulți de toate vârstele, făcându-i părtași la diferite acțiuni care au vizat mișcarea și renunțarea la sedentarism. Toate acestea au culminat cu Maratonul „Jogging Fest” desfășurat la Stadionul „Cetate” din Deva.
Reprezentanții DJST Hunedoara nu au lipsit nici de la un schimbul de bune practici privind activitățile sportive destinate persoanelor cu dizabilități. În cadrul întâlnirii la Prefectura Județului Hunedoara – aceștia au avut ocazia să expună acțiunile și experiențele deosebite acumulate de-a lungul activității DJST Hunedoara în relația cu tinerii hunedoreni Special Olympics.
La eveniment au participat două delegații formate din oficiali ai Special Olympics România, respectiv Special Olympics Islanda, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara, Domokos Balázs și președintele Clubului Sportiv „Decebal” Deva, Florin Ilieș.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, în parteneriat cu Asociația Culturală „Iulia Hașdeu” vă invită la o seară de muzică, poezie, teatru și dans, dedicată Iuliei Hașdeu. Și pentru că i-am spus Festival, atunci să ne bucurăm împreună de o seară de neuitat. Oricine dorește să se manifeste cu afecțiune față de copilul genial și polivalent care a fost Iulia Hașdeu este invitat pe scenă. Juriul de selecție va primi înscrierile dumneavoastră, individual sau formații, fără limită de vârstă, până pe data de 6 noiembrie. Juriul pregătește, pe lângă diplome, diverse surprize tuturor participanților. În fișa de înscriere (click aici pentru descărcare) se vor preciza: numele și prenumele, anul nașterii, domiciliul, domeniul de manifestare (muzică, dans, teatru, poezie) și – negreșit – datele de contact (telefon, e-mail). Se recomandă ca prestația să se încadreze în maximum 8 minute. Formularul de participare se trimite pe adresa contact@uzp.org.ro cu subiectul „Festival”. Ne puteți contacta la numerele: 0724.534.802 – Crina Bocșan Decusară (Asociația Culturală „Iulia Hașdeu”) sau 0746.137.911 – Ovidiu Zanfir (UZPR). Evenimentul va avea loc pe data de 16 noiembrie, la sala AGIR (bd-ul Dacia nr.26).
SE STING LUMINILE Se sting luminile mereu Se duc ușor la Dumnezeu Și-n beznă lasă Neamul meu. Se sting luminile, se sting Orfanii, văduvele plâng, Cernite, mâinile se frâng. Se sting luminile în dor De jale mare dup-ai lor Rămași pe drum făr de-ajutor. Se sting luminile pe rând Puține-n loc se mai aprind, Că mor Apostolii cerșind… Se sting luminile și pier De pe pământ, dar multe-n cer Un loc cu stelele pe cer. Se sting luminile de jos Și lutul nostru păcătos, Mai speră-n cerul luminos.
Într-o zi minunată de toamnă, 29. 10. 2022, o zi cum nici nu m-am gândit că pot trăi vreodată, spectacol de culori, raze de soare cu mâini calde, șoapte în triluri de păsări rătăcite voit în pomi jucăuși, peste tot gânduri ce vor să treacă Dunărea pentru a-mi face cu mâna de pe malul sârbesc, și nu numai, simt că vor să călătoresc cu ele în lume pentru a ne întoarce cu dorul suprem al vieții, dor de pământul nostru sfânt, de limba românească, de iubirea strămoșească, dor de toate dorurile mele…omul care „s-a remarcat prin inteligență și o mare diligență”, așa cum spunea în acele vremuri Dimitrie Cioloca din Caransebeș, fost profesor la Institutul Pedagogic, istoric, literar, folclorist, despre Gheorghe Băltean, în locul divin al Mănăstirii Sfânta Ana din Orșova, a fost omagiat poetul toplicean Gheorghe Băltean. Atât pentru comuna Topleț, locul unde s-a născut Gheorghe Băltean, cât și pentru localitatea Jdioara, astăzi județul Timiș, unde a fost învățător 25 de ani, poetul a rămas în sufletele oamenilor, pentru totdeauna, cel mai modest, simplu, cel mai bun învățător, un mare patriot. Se semna simplu: G.B. Gheorghe Băltean s-a născut la data de 1 iulie 1881 în localitatea Topleț, județul Severin, și a decedat în 23 decembrie 1961 tot în locul mult iubit și apreciat de acest luptător al vremurilor, în Topleț, fiind înmormântat în cimitirul parohial din comună. După ce a fost numit învățător la țară, la Școala Confesională din Jdioara, acesta face tot posibilul să dea strălucire locului, școlii, vieții. Ca învățător, dar și ca om cu suflet mare, a ajutat copiii săraci cu tot ce îi stătea în putință, iar după ce s-a căsătorit cu Savela Săvescu din Rusca Montană, în 1902, au ajutat și mai mult familiile nevoiașe cu copii, dar și oamenii bolnavi, Savela Săvescu având aptitudini sanitare, dar aceasta avea și preocupări literare, unele poezii fiind publicate în diferite reviste din acea vreme, Savela a scris și câteva piese de teatru. O familie cu credință și iubire pentru semeni, amândoi au urmat Cursurle Universității de Vară de la Vălenii de Munte, organizate de Nicolae Iorga. Gheorghe Băltean, pentru comuna Topleț reprezintă cartea de identitate a locului, acesta fiind un mare luptător pentru întregirea teritorială a României, la data de 23 decembrie 1918, G.B. scrie un memoriu în care revendica: ”Tot Banatul aparținând Țării Românești, îi dă lui Petru Mateiovici, învățător în Topleț, acesta îl înmânează Generalului Berthlot care trecea prin gara din Topleț”, a fost condamnat de către autoritățile austro-ungare la închisoare pentru că a primit și a găzduit soldați români din grupul „Cerna”, a participat activ la înfăptuirea „Marelui Act al Unirii Românilor” în calitate de corespondent, trimis special al Ziarului ”Drapelul” din Lugoj. La această înălțătoare atmosferă, G.B. contribuie cu versuri emoționante. G.B. vorbea mereu despre comuna sa natală, multe poezii fiind scrise cu mare dor, el se gândea mereu la mama care era departe , la prieteni, la locurile copilăriei, poienile, drumurile, luncile, la tradiția satului, drumurile comunei, la tot ce ținea de viața oamenilor din sat. Dar și pentru Jdioara a avut o iubire enormă, drept pentru care a scris foarte multe poezii arătând cât de frumoși sunt oamenii din localitate, cât de minunat și binefăcător este acel loc, pentru el a fost a doua casă, a doua familie. Nu va fi niciodată uitat de locuitorii Jdioarei datorită faptului că a ajutat Biserica din Jdioara, punând bazele ridicării în 1907 a noii bisericii, a ajutat la construirea Școlii din Jdioara în 1909, a sprijinit și a participat la activitatea renumitului Cor Bisericesc din sat. Atât de mult a iubit Jdioara, încât a ajuns să refuze un post foarte important, în momentul în care a fost numit Inspector al județului Severin, acesta a refuzat numai pentru a rămâne învățător acolo. Cu o parte din inimă la comuna Topleț, cu cealaltă la Jdioara, G.B. pleacă acasă la el, în satul copilăriei, unde mai profesează încă 5 ani și unde începe din nou să ajute familii sărace, să ajute cu bani la construirea Căminului Cultural din sat, astăzi numindu-se ”Gheorghe Băltean”, el a fost în Corul Bisericesc, a ajutat toplicenii cu tot ce i-a stat în putință. În acele vremuri, poetul Gheorghe Băltean a fost unic în literatura română, un om cu credință și iubire pentru Dumnezeu, a scris peste 1500 de poezii religioase, șase cărți ieșind de sub lumina tiparului. Spre finalul vieții, Gheorghe Băltean îi lasă spre păstrare un pachet prietenului său Dimitrie Cioloca, în care se aflau sute de poezii publicate în decursul a patru decenii, pe acest pachet scria: ”Aici se cuprinde întreg sufletul meu”. A fost un eveniment special, o clipă am avut impresia că poetul patriot G.B. se află în sală cu noi, acolo unde măicuțele îți încarcă cu iubire sufletul, acolo unde ne-am curățat ființa de răutăți, impurități, lucuri fără valoare, acolo unde este astăzi atîta armonie, dar și bucurie, căci dacă nu ai bucurie în suflet, nu ai nimic, acolo unde Dunărea ne scrie trecutul, liniștită, adesea obosită, întotdeauna puternică, și atât de frumoasă. Strălucirea din ochii măicuțelor mi-a luminat și mai puternic drumul în viață, am spus și voi spune mereu: Nimic fără Dumnezeu!!! Odihnă veșnică, iubit învățător și poet Gheorghe Băltean!
Dacă încă nu ați auzit despre ȘCOALA DE LITERATURĂ „EUGEN DORCESCU-80” de la Timișoara, aflați că ea există de prin vara lui 2021 și s-a dovedit, în scurtă vreme, o instituție de creație literară în plină desfășurare. Undeva, universitara Mirela-Ioana Dorcescu preciza că anul trecut, în 2021, „alături de soțul meu, am pus bazele unei școli de interpretare a textului literar”, „o școală fără note, fără catalog, în care discipolii – profesori, literați, iubitori de carte – citesc, scriu, publică, dar, mai presus de atât, sunt îndrumați de mentorii lor, deveniți – în școală – profesori exigenți” (Mariana Anghel, „Laudatio EUGEN DORCESCU”, în „Leviatanul”, Eurostampa, 2022, v. subter, pp. 161-168)
În recentul volum de poeme „Leviatanul” (cu frumoasa Postfață semnată de prof. Mariana Anghel, din Timișoara), cuprinzând o parte din „opera submersa” (inedită) a clasicului poet, – editată în mare parte, din 2019 încoace, de dna Ioana-Mirela Dorcescu (dascăl universitar, prozatoare, eseistă și editor experimentat, prezență „providențială” în viața Poetului), de la cele două volume de Jurnal, la câteva volume de poeme – , găsim drept DEDICAȚIE a Poetului această însemnare lămuritoare:
„Dedic LEVIATANUL «Școlii de literatură „Eugen Dorcescu – 80»: Prof. Silvia-Gabriela Almăjan, Prof. Mariana Anghel, Prof. Marian-Cătălin Ciobanu, Prof. Anișoara-Violeta Cîra, Prof. Monica M. Condan, Eleva Maria Costa-Bălan, Prof. Cristina-Liliana Diaconița, Conf. univ. dr. Mirela-Ioana Dorcescu, Dr. Susana Dumele, Prof. Dragoș Micaciu, Prof. Mariana Pâșlea, Prof. Ana-Maria Radu, Ing. Lucia Țunea.”
Sunt nume importante în biobibliografia lui Eugen Dorcescu, deja afirmate sau pe cale de afirmare, lucrările unora dintre aceștia au fost comentate și de noi, în vremea din urmă, făcând dovada unor reale aptitudini critice, interpretative (Silvia-Gabriela Almăjan: „Eugen Dorcescu – un écrivain pas comme les autres”, EUROSTAMPA, Timișoara, 2022; Marian-Cătălin Ciobanu, „Et in Arcadia ego”, Eurostampa, 2022; Mariana Pâșlea: „Lectio profana”, Eurostampa, 2022 etc.)…
„Onest, demn, integru, exigent îndeosebi cu sine, – scrie Mariana Anghel – Eugen Dorcescu este pentru noi un model de factură spirituală, imaginea elocventă a unui «clasic în viață». El este poetul care a scris despre o lume în care și pentru care Dumnezeu există. Opera lui are vocația universalului” (este, de fapt, cuvântul rostit la sărbătorirea a 80 de ani de viață și a 50 ani de trudă literară, ce a avut loc la sediul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, din Piața Sf. Gheorghe, nr. 3).
Despre poezia lui Eugen Dorcescu (Cetățean de Onoare, din 2014, al Timișoarei eroice, încununat cu importante premii și distincții) au scris condeie critice importante de ieri și de azi, în istorii, dicționare, panorame literare, culegeri, periodice: Mircea Zaciu, Marian Popa, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Al. Ruja, Cornel Ungureanu, Marian Odangiu, Mirela-Ioana Borchin (neîntrecut hermeneut al liricii), Iulian Chivu, Livius Petru Bercea, Mihai Cimpoi, Traian Vasilcău, Gh. A. Stroia, Silvia-Gabriela Almăjan, Marian-Cătălin Ciobanu, Mariana Pâșlea, Zenovie Cârlugea, Petru Vasile Tomoiagă, redactor-șef al ziarului „Timișoara” și mulți alții.
*
Din lucrarea amintită a Silviei-Gabriela Almăjan (care se declară drept „umil discipol”), aflăm că „Școală de literatură EUGEN DORCESCU – 80”, „înființată la 15 iunie 2021, la inițiativa tinerească, generoasă și nobilă a Doamnei Profesoare Mirela-Ioana Dorcescu”, este un fel de „Salon literar”, cum zice poetul, având drept țel „cunoașterea și aprofundarea marii literaturi române și universale, în general, și, în special, studiul detaliat și promovarea, cu obiectivitate, profesionalism și respect pentru valoare, a creației lui Eugen Dorcescu.” În întrunirile mensuale, de format online, Școala „oferă șansa afirmării fiecărui participant, încurajând debuturi, stimulând realizarea de comentarii la cărți publicate de cursanți, păstrând relații rodnice cu edituri și reviste etc.” Cursanții sunt în majoritate „foști studenți sau masteranzi al Doamnei Mirela-Ioana Dorcescu, acum profesori, dar și alte persoane cu studii filologice…” Obiectivul prioritar al Școlii («Si Dieu le veut!», zice Poetul) ar fi realizarea unei Monografii a Operei lui Eugen Dorcescu (cap. IV. Despre Eugen Dorcescu și opera sa).
Din evocarea-profil „Poetul Eugen Dorcescu”, a dlui prof. Marian-Cătălin Ciobanu (v. lucrarea amintită mai sus), aflăm că în jurul Poetului „s-a format și o «Școală literară», aici, la Timișoara”, că încă din 2015, trei studenți de la Filologie, anul I, „au intrat pe porțile acestei «Școli»: Anișoara Violeta Cîra, Cristina Temu și subsemnatul. Și încă suntem în «Școală» – studiem, citim, scriem, discutăm, păstrăm permanent legătura cu maeștrii și ne întâlnim periodic. Astăzi «Școala» s-a lărgit, cuprinde alți foști studenți, masteranzi, profesori, cu toții pasionați de literatură și cultură, impulsionați de puternica personalitate a lui Eugen Dorcescu. Soții Dorcescu duc, prin noi, mai departe, și învățătura dascălilor lor de geniu…” (Et in Arcadia ego, pp. 24-25).
*
Iată, așadar, o nouă instituție, un fel de „Junime” timișoreană, întrunind spirite adevărate și afirmate ori pe cale de afirmare, dincolo de orice criterii restricționiste (profesie, domiciliu, vârstă etc.), care a început să dea frumoase roade. Este un fel de „salon”, de cenaclu, o confrerie de spirite alese, fiecare fiind în felul său „primus inter pares”…
De aceea, propun atenției domniilor-voastre această societate de ținută intelectuală.
Atenție: ȘCOALA DE LITERATURĂ DE LA TIMIȘOARA există! Grăbiți-vă să-l cunoașteți pe complexul scriitor EUGEN DORCESCU (poet, prozator, eseist, memorialist, traducător, editor, mentor)! Este contemporanul nostru, mare scriitor clasic în viață! Aveți numai de câștigat și pentru drum lung! Atașez chipurile unor destoinici membri ai Școlii de Literatură de la Timișoara, ale căror lucrări le-am citit cu deosebită satisfacție și pe numele cărora pariez! Într-un viitor nu prea îndepărtat, chiar aș dori să-i cunosc…
*
EUGEN DORCESCU
Poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză și spaniolă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Doctor în filologie. Născut la 18 martie 1942. Cetățean de onoare al Timișoarei. Premii (selectiv): Premiul „Opera omnia”, decernat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Timișoara (2012); Marele Premiu „Sfântul Gheorghe” al Festivalului internațional de poezie „Drumuri de spice”, Uzdin, Serbia, 2017.
„Fii avocat în școala ta” = FAST este un proiect inițiat, finanțat și implementat de UNBR (Uniunea Națională a Barourilor din România), în cadrul căruia avocații împărtășesc elevilor noțiuni de educație juridică non-formală. Amănunte am cerut de la avocat Claudia DAVID (foto) în calitatea sa de coordonator proiect.
La Deva, în Sala Europa din cadrul ISJ Hunedoara, a avut loc conferința de lansare a celei de-a doua ediții a proiectului FAST = „Fii avocat in scoala ta!”, ediția I derulându-se în anul școlar anterior. La conferință a participat inspector școlar general, dna. prof. dr. Maria Ștefanie, care și-a exprimat aprecierea față de modul în care s-a derulat ediția I și deschiderea față de continuarea proiectului, asigurându-ne de întreaga susținere și pe parcursul celei de-a doua ediții. Baroul Hunedoara a fost reprezentat de dl. decan Cosmin Alin Roncioiu, de coordonatorul FAST Hunedoara – avocat Claudia David și avocați voluntari implicați în proiect. A fost o întâlnire de care toți participanții s-au bucurat, au împărtășit experiențe inedite din prima ediție FAST, într-un cadru cordial, deschis, cu discuții libere, utile atât pentru participanții „cu vechime” în proiect, fie ei avocați sau profesori, cât și pentru avocații și cadrele didactice care ni s-au alăturat în ediția a II-a. Împreună cu colegii mei participanți, avocați voluntari, am tras concluzia că este un proiect mai mult decât necesar, că nevoia copiilor de a beneficia de ore de educație juridică non-formală și curiozitatea lor față de subiectele abordate existau, dar nu le-am conștientizat dimensiunea reală decât în momentele în care am început efectiv prezentările la clase și am văzut reacțiile, implicarea și entuziasmul elevilor. Subiectele abordate în cadrul orelor de educație juridică non-formală sunt concepute să conducă la dezbaterea unor situații din viața cotidiană, cu posibil impact juridic, abordându-se teme de actualitate și de interes pentru tineri: „Mic ghid de orientare profesională, informații despre profesiile juridice și rolul fiecărui profesionist”, „Ce înseamnă să fii liber? „Libertatea mea se termină unde începe libertatea ta”, „Fii COOL, fără să fii penal”, „De la drepturi și libertăți, la infracțiuni în mediul online”, „Eu, proprietatea și banii”, „Drepturile și obligațiile mele de zi cu zi”. Beneficiari ai proiectului am putea fi considerați și noi, avocații voluntari implicați, pentru că (și am observat asta la toți colegii mei), derularea unei activități noi, inedite, interacțiunea cu elevii, ne-au „extras” din rutina și contradictorialitatea cu care, altfel, ne confruntăm zi de zi. Am conștientizat toți efectele pozitive ale voluntariatului și dovadă stă faptul că niciun coleg nu s-a retras din proiect, dimpotrivă, în ediția a doua, numărul voluntarilor a crescut de la 14 la 23, și toți credem că avocații pot inspira tinerii să devină cetățeni activi, să ia decizii etice în viața de zi cu zi, să demonstreze empatie și respect pentru membrii comunității, să își formeze reflexe juridice sănătoase și să devină adulți responsabili.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Învățământul dual – după cum ne spunea prof. dr. ing. Motântău Sârbu Dan Gheorghe (foto) în calitatea sa de director – este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, ce se desfășoară având la bază parteneriatul dintre operatorii economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială; are la bază necesitatea formării într-un anumit domeniu/ calificare profesională ce răspunde nevoii agenților economici. Un element de noutate în cazul învăţământului dual este faptul că acesta se desfăşoară pe baza unui contract de muncă, încheiat între agentul economic şi elev. Forma şi conţinutul acestui contract de muncă urmează a fi definite în metodologia de organizare. Această formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, are următoarele avantaje: este organizat la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică; asigură oportunităţi sporite de educaţie şi formare profesională pe baza unui contract de parteneriat şi a unor contracte individuale de pregătire practică, prin pregătirea practică organizată în răspunderea principală a operatorilor economici; operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice şi alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor; facilitează implicarea operatorilor economici în mecanismele decizionale la nivelul unităţii de învăţământ partenere. Organizarea acestui tip de învățământ, are la bază o legislație specifică, ultimul act reglementat în acest sens fiind Ordinul ministrului educației nr. 5.732/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționarea învățământului dual. Având în vedere importanța acestei pregătiri de specialitate pentru beneficiarii direcți – elevii, pentru agenții economici, dar și pentru comunitate, la nivelul Liceului Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, au existat și există preocupări pentru implementarea lui. Astfel, începând cu anul 2018 se înființează primele clase, cu doi agenți economici în următoarele calificări: ,,Electromecanic utilaje și instalații industriale” și ,,Operator la mașini cu comandă numerică”. În oferta de formare a unității noastre școlare, au fost cuprinse constant, clase de învățământ dual, astfel încât în acest an școlar, parteneriatul pentru învățământul profesional dual se desfășoară cu patru agenți economici din zona orașului nostru: SC SAVROM MULAJ S.R.L., SC DEMGY DEVA SA, SC ARCELOR MITTAL, SC SARMISMOB SA și trei calificări profesionale: ,,Electromecanic utilaje și instalații industriale”, ,,Operator la mașini cu comandă numerică”, respectiv ,,Electrician exploatare centrale, stații și rețele electrice”. Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, derulează proiectul pentru învățământul profesional dual – Școală și carieră „FII MESERIAȘ”, în parteneriat cu următoarele instituții: Instituția Prefectului județul Hunedoara, Inspectoatul Școlar Județean Hunedoara, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, SC Demgy Deva S.A, Camera de Comerț și Industrie Hunedoara și Primăria Municipiului Deva. Partenerii economici cu care colaborează instituția de învățământ, susțin învățământul profesional dual prin acordarea de multiple beneficii elevilor care urmează cursurile acestor specializări, precum și unității noastre școlare. Astfel: E-DISTRIBUȚIE BANAT (3 ani de colaboare) propune: acordarea unei mese calde pe zi fiecărui elev; acordarea unui laptop necesar în procesul de pregătire teoretică, fiecărui elev; sprijinirea elevilor în dezvoltarea personală (activități de dezvoltare personală cu firme specializate); excursii; sprijin material în dotarea atelierelor și laboratoarelor școlii (Echipamente educaționale necesare elevilor electricieni) în valoare de 173664 lei. SC DEMGY DEVA S.A. realizează: dotarea școlii cu mobilier, dotarea atelierului școală cu o mașină cu comandă numerică. SC SARMISMOB S.A. acordă: sprijin financiar pentru achiziția de mijloace de învățământ necesare instruirii practice din domeniile electric, electromecanică și mecanică, materializate prin realizarea Laboratorului de tehnologii ale viitorului, în valoare de 5000 lei. Învăţământul profesional dual, oferă absolvenţilor posibilitatea de a intra pe piaţa muncii şi, în acelaşi timp, de a continua pregătirea profesională la un nivel superior de calificare. De asemenea, la învăţământul dual, au acces şi absolvenţii din seriile anterioare care au părăsit sistemul de educaţie după absolvirea învăţământului obligatoriu, fără să-şi finalizeze pregătirea cu o calificare sau fără competenţe care să le ofere oportunităţi de angajare.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR