De la reînfiinţare, scaunul episcopal al Caransebeşului a fost ocupat de oameni cu dragoste de Biserica lui Hristos, care prin activitatea lor, au devenit emblematici pentru Banat. Îi reamintim pe episcopii Ioan Popasu (1865-1889) şi Nicolae Popea (1889-1908), ucenicii ai Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna de la Sibiu şi pe episcopul Miron Cristea (1910-1919), devenit primul patriarh al României Mari, ierarhi care în perioada păstoririi lor, au înfruntat politica statului austro-ungar, defavorabilă Bisericii şi instituţiilor româneşti.

Restaurată pentru prima dată prin Diploma Imperială din 6 iulie 1865, Episcopia Caransebeşului s-a impus cu timpul ca o instituţie direct implicată în viaţa credincioşilor ei cu un rol activ în modernizarea şi dezvoltarea vieţii sociale, politice şi culturale din societatea bănăţeană.

Schimbările pe scena vieţii politice din Decembrie 1989. au dus la refacerea unor eparhii care fuseseră desfiinţate în 1948/49. Aşa se face că prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi a vrednicului de pomenire Nicolae, Mitropolitul Banatului, în anul 1994 a fost readusă la viaţă Episcopia Caransebeşului cu primul ei episcop Emilian Birdaş (1994-1996), după care a urmat episcopul Laurenţiu Streza (1996-2005), devenit ulterior Mitropolit al Ardealului. Începând cu anul 2006 în fruntea Episcopiei Caransebeşului se află Prea Sfinţitul Părinte Dr. Lucian Mic. care păstoreşte cu multă vrednicie, având multiple realizări în plan pastoral, cultural, social, economic, misionar, edilitar gospodăresc, etc.

Iubitor al trecutului nostru istoric bisericesc bănăţean, vrednicul de pomenire Prof. Universitar Dr. Nicolae Bocşan de la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, ne-a sugerat tema subiectului de faţă, propusă spre cercetare viitorului candidat în obţinerea unui titlu de doctor în istorie bisericească. În mod deosebit îl interesa documente referitoare la fostul Protopopiat al Mehadiei. Am dat ascultare iniţiativei domniei sale şi am pornit la drum, dar surpriza a fost pe măsură. În zadar m-am străduit un timp să descopăr documentele respective dar n-am aflat nimic. Vremurile prin care a trecut Protopopiatul Mehadiei, dar şi celelalte instituţii bisericeşti şi culturale au fost destul de tulburi, la care se adaugă şi dezinteresul multor factori de decizie. După cercetarea mai multor arhive, mi s-a răspuns sec despre Protopopiatul Mehadia nu se mai găseşte nimic sau foarte puţine informaţii. Totul parcă a intrat în mormânt. N-am renunţat uşor la propunerea Prof. Nicolae Bocşan, cu speranţa şi încrederea că într-o bună zi prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu se vor rezolva toate. Dintre cei intervievaţi, mare parte mi-au răspuns că ele s-au pierdut odată cu lucrările de amenajare şi construcţie a sistemului hidroenergetic şi de navigaţie „Porţile de Fier I” când mai multe sate de pe clisură au fost înghiţite de apele Dunării. La rugămintea mea, profesorul mi-a oferit un alt subiect de dezbatere şi anume Biserica şi societatea bănăţeană în timpul Episcopului Dr. Iosif Traian Bădescu (1910-1933), despre care nu se scrisese mai nimic. Tema lucrării a fost dezbătută în ziua de 29 februarie 2009, la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj -Napoca în faţa unei distinse comisii profesorale, dar şi în faţă unui public numeros.

Citește mai jos articolul întreg : : Pr. dr. Constantin CILIBIA: ,,Protopopiatul Mehadiei-Corespondență – (1865-1918)”

Pr. dr. Constantin CILIBIA: ,,Protopopiatul Mehadiei-Corespondență – (1865-1918)”

„Oboseala” în fața știrilor a ajuns și în mediul online, unde se părea, la un moment dat, că jurnalismul care a pierdut lupta pentru print ar putea prospera.  Veștile de pe platforme au fost sumbre în ultima vreme – concedieri în masă, departamente întregi desființate, redacții învinse de lipsa de apetit a publicului de a plăti abonamente, mai ales în timpuri de criză extinsă și prelungită. De la cotele enorme de audiență care se înregistau la un moment dat, presa pare în fața unui obstacol major. Dar, potrivit niemanlab.org, această situație poate deschide o nouă cale de urmat pentru jurnaliști.

„Consumatorii au devenit mai alfabetizați în vizualizarea datelor, oferind o integrare mult așteptată a unuia dintre cele mai diferențiate active ale jurnalismului.  Jurnalismul audio este înfloritor – găsește modalități noi și inovatoare de a implica ascultătorii. Videoclipul își atinge pasul ca mediu explicativ atât în formă scurtă, cât și în formă lungă. Eventuala moarte a cookie-ului prezintă o deschidere pentru editori de a-și revendica locul de drept ca modalitate prin care agenții de publicitate pot ajunge la publicul premium. În fiecare zi și în fiecare departament trebuie să ne concentrăm pe valoarea pe care o oferim utilizatorilor noștri. Trebuie să învățăm tot ce putem despre cine sunt ei și de ce au nevoie. Și apoi să oferim jurnalism care îi ajută să navigheze în lumea lor. Prin experiențe de produse care nu le să muncească prea mult pentru a înțelege ceea ce avem de spus. Le oferim aceste știri prin mijlocul ales de ei (e-mail, text, video) și le oferim experiențe care se încarcă rapid, elimină dezordinea și ajung direct la obiect”, punctează Julia Beizer, directorul digital al Bloomberg Media. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

În ultima săptămână din luna ianuarie a.c., comunitățile germane din Banatul Montan își vor aduce aminte, prin intermediul unor manifestări comemorative, de începuturile deportării germanilor în fosta URSS, în temeiul prevederilor tratatelor de pace de la încheierea celui de al II-lea Război Mondial.
În urmă cu 78 de ani, bărbați între 17 și 45 de ani și femei între 18 și 30 de ani, apți și apte de muncă, de pe întreg teritoriul României, din Transilvania, Banat, Satu Mare, Crișana, Bucovina, București și Dobrogea, au fost luați din sânul familiei și transportați, în vagoane pentru transportul animalelor, până departe, în teritoriul actualei Ucraine (zona Donețk) și al Rusiei (Munții Ural). În realitate, au fost deportați oameni și mai tineri sau mai în vârstă, până la urmă primând numărul…
Nu puțini au fost aceia care și-au pierdut viața acolo datorită condițiilor vitrege de muncă și viață. Ultimii deportați s-au reîntors acasă abia la sfârșit de decembrie 1949, după cinci ani de muncă depusă pentru „reconstrucția” statului sovietic.
Din cei aproximativ 75.000 de deportați din România se estimează că un număr de peste 10.000 și-au pierdut viața acolo.
Din județul Caraș-Severin au fost deportați aproximativ 9.000 – 10.000 de etnici germani. Astăzi mai sunt în viață în Banatul Montan (inclusiv Orșova) 10 foști deportați, din care 6 reșițeni.

Erwin Josef Ţigla

Claudius Myron Işfan – 100 de ani de la naştere [1]

„ Pe pat de rouă, în taină de codru, doarme Zâna Albastră. Trupul ei e atât de transparent că, întinzându-ţi braţul, el se risipeşte în gol… Să nu vă apropiaţi decât timizi de ea, poeţi, că pe cel prins în mrejele ei îl uită şi prieteni şi vatră şi, bezmetic, el  rătăceşte viaţa toată în căutarea unei frumuseţi nicicând cucerite…”

Poet interesant, „romantic în falduri clasice”[2], Claudius Myron Işfan s-a născut la Bocşa Română, jud. Caraş-Severin, în 6 ianuarie 1923, în familia lăcătuşului Nicolae şi a Brânduşei Drăgoescu din Vermeş.

            Şcoala primară o face la Bocşa Română, iar studiile liceale le urmează la Timişoara, la Liceul “Constantin Diaconovici Loga”. În anul 1944 este elev la şcoala de subofiţeri din Radna participând la luptele de la Păuliş. Întors din armată, lucrează la Combinatul Siderurgic din Reşiţa  în domeniul contabilităţii. Întâlnirea cu Tata Oancea a avut un rol hotărâtor, poetul începând să scrie şi să citească, cum spune poeta Ioana Cioancăş “numai ceea ce îi era necesar pentru suflet”. C. M. Işfan a scris şi a publicat poezii încă de la vârsta de 15 ani în presa locală din Bocşa şi Reşiţa: Vasiova, Semenicul, Flamura roşie, precum şi în Gând tineresc (Radna). În 1954 a primit de la Lucian Blaga un adevărat “certificat de poet”[3]:

“ Dragă prietene,

Voiam încă de mai demult să răspund scrisorilor D-tale prieteneşti, dar mereu  necazuri cotidiane mi-au obosit capul şi mâna. În sufletul D-tale este multă poezie, uluitor de multă, dacă se ţine seama de condiţiile anotimpurilor. Năzuinţa D-tale spre frumos se citeşte chiar grafologic. E destul  să priveşti acest scris ca să citeşti în el ca-ntr-un horoscop. În singurătatea D-tale ai izbutit să-ţi formezi o conştiinţă poetică, cu totul excepţională, ceea ce va permite şi va garanta o  creaţie ce se va contura tot mai nobil şi în acelaşi timp mereu mai <esenţială>. Cred că te vei deda unei poezii neoclasice ale cărei virtualităţi încep să înflorească în versul D-tale. Ţine-te numai pe drumul apucat.”

Al D-tale prieten

Lucian Blaga

Cluj 9 iulie 1954 

Ştiind că este bolnav, poetul a încercat să-şi adune poeziile într-un volum. A murit la 6 august 1966 în Bocşa Română fără să-şi vadă visul împlinit. Au rămas în manuscris poeme originale şi traduceri precum şi un jurnal, arhiva manuscriptică aflându-se în posesia rudelor de la Timişoara şi Reşiţa.

În anul 2013, bocşeanul stabilit în Germania, Adalbert Gyuris, face un gest extraordinar, recuperând aceste manuscrise şi tipărindu-le pe cheltuială proprie.

Aşadar, în anul 2013, la Editura „TipoMoldova” din Iaşi, în colecţia „Opera Omnia. Poezie contemporană”, vede lumina tiparului volumul de poezii „pe urmele zânei albastre”, sub semnătura lui Claudius Myron Işfan şi cu o introducere a lui Adalbert Gyuriş.

Tot prin grija bocşeanului Gyuriş, în 2014 vor fi tipărite încă două volume ale poetului aproape uitat: „Poesis” la Editura „ePublisher” din Bucureşti şi „Pe urmele zânei albastre” (reproduceri ale paginilor manuscris) la „Centrul pentru Cultură, Istorie şi Educaţie”, Tunari.

Ultimul volum al poetului Claudius Myron Işfan intitulat „Poezii” a apărut în anul 2015, în colecţia „Scrisul de azi” a editurii „Singur” din Târgovişte.

Claudius Myron Işfan este unul dintre poeţii talentaţi şi autentici ai oraşului Bocşa. Din păcate, aproape necunoscut.

Poeta şi profesoara Ioana Cioancăş scria despre  versurile acestuia:

„I-a fost dat acestui colţ de pământ ca orice stea, în loc să fie sprijinită să urce, să i se taie aripile de către oameni sau de vremi. A fost oare stea, poezia lui Işfan, fără noroc sau poetul nu a fost noroc pentru stea?

Dacă poezia lui Claudiu Myron Işfan ar fi fost tipărită cu jumătate de veac în urmă, altul îi era locul pe cerul poeziei. Sufletul singuratic, împăcat cu tăcerea din Bocşa Română, a trăit din vibraţia poeziei ca o floare rătăcită printre spini, hrănindu-se doar din propria-i culoare şi puritate. […] Publicarea poeziei lui Claudiu Myron Işfan nu e numai un act de dreptate faţă de poet, ci şi curajul de a  spune în faţă atâtor experimente că poezia trebuie să fie nectarul despre care nu se poate spune cât e din durere, cât din bucurie şi cât plâns din veşnicia stelelor pe care doar poeţii îl aud, îl văd, îl torc în imagini.”[4]

În 3 februarie 1995, Gheorghe Cramanciuc, directorul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” din Reşiţa, scria o întreagă scrisoare  „către editura care îl va tipări pe  Claudius Myron Işfan şi/sau către acel mecena care va face prin gestul său o reparaţie literaturii româneşti şi bănăţene”, scrisoare din care spicuim:

 „…Orice chirurgie critică asupra poeziei lui Claudius Myron Işfan în numele oricărei estetici postmoderniste de sfârşit de mileniu ar fi o insolentă superfluă şi o lezare a poeziei însăşi, nu atât în numele principiului „magister dixit”, cât în al bunului simţ artistic.

Un poet uitat, căruia i-au fost uitate cuvintele tipărite pentru că orizontului de aşteptare al cititorului i s-au modificat gusturile şi o posibilă eroare, rătăcire omenească, dar uitarea versurilor unui poet, încă nenăscut pentru public în slova tipărită, este o crimă odioasă a oricărui anotimp şi timp. […] „Armele poetice”, armoniile resurecte cu parfumurile tari ale unui Eminescu al Banatului trădează de fapt nu atât un aer vetust de epigonism, cât unul de concurenţă lucidă cu înălţimile rarefiate şi pure ale genialului poet. Prea repede secerat, la numai 43 de ani, nu putem adecva legenda pictorului- poet Ho Kusai, cel nebun după desen, decât în termenii patimei lui Işfan pentru Eminescu, pe care nu l-a imitat, nu i-a îmbrăcat haina de „stofă”, ci şi l-a desenat interior, într-o alchimie a cuvântului vecină cu rugăciunea.” Şi încheie în stilu-i caracteristic: „ Restituţia publică a poetului Claudius Myron Işfan în Parnasul literelor româneşti şi bănăţene va fi o reparaţie culturală şi o absolvire a aberantelor anotimpuri.”[5]

Referinţe: Un poet uitat: Claudius Myron Işfan/ Ion Crişan. Semenicul, 10, 1980; Claudius Myron Işfan/ Eugen Stan. Vest Matinal (Timişoara), 1, nr. 56, 7 dec. 1994; O scrisoare…/  Eugen Stan. Vest Matinal, 2, nr. 80, 6 ian. 1995; Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa. Timpul. 1997; Bitte Victoria, Chiş Tiberiu, Sârbu Nicolae. Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin. Concepţie, coordonare şi prefaţă de Nicolae Sârbu; postfaţă de Gheorghe Jurma.- Reşiţa: Timpul, 1998; Cireşan-Loga Iosif, Popovici Tiberiu. Oameni şi locuri din Bocşa. Reşiţa: TIM, 2005 (Bocşa – istorie şi cultură); Cărăşeni de neuitat IV/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa. 2010; Istorie şi administraţie la Bocşa multiseculară/ Mihai Vişan şi Daniel Crecan. Timişoara. Mirton. 2011; Biblioteca, între datorie şi pasiune. 60 de ani de lectură şi bibliotecă publică la Bocşa/ Gabriela Şerban. Reşiţa: TIM, 2013 (Bocşa- istorie şi cultură); Reșița Literară/ Gheorghe Jurma. Reșița: TIM, 2016.

---

[1] Claudius Myron Ișfan va fi comemorat la Bocșa în 29 ianuarie 2023, în cadrul celei de-a VIII-a ediție a Simpozionului „Sfinții Trei Ierarhi – modele de educație creștină” desfășurat la Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae” Bocșa Română, în organizarea Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, în parteneriat cu Centrul Catehetic „Sf. Stelian” Bocșa Română, coord. pr. dr. Silviu Ferciug.

[2] Gheorghe Jurma. Reşiţa literară. Reşiţa: TIM, 2016.

[3] Victoria Bitte, Tiberiu Chiș, Nicolae Sârbu. Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin. Reșița: Timpul, 1998

[4] Claudius Myron Işfan. Pe urmele zânei albastre. Iaşi: TipoMoldova, 2013, p. 8 -12

[5] Claudius Myron  Işfan. Poezii. Târgovişte: Singur, 2015, p. 6-9

– gazetă înființată de protopopul Mihail Gașpar în urmă cu 100 de ani la Bocșa¹

Când vorbim despre presă în Banat, nu putem să nu-l amintim pe prozatorul, dramaturgul, publicistul, traducătorul, editorul, omul politic, protopop Mihail Gașpar, născut în 12/24 ianuarie 1881 la Gătaia, jud. Timiș, și plecat la cele veșnice în 27 noiembrie 1929 la Bocșa Montană, jud. Caraș-Severin.

Preot în perioada 1903-1911 și protopop al tractului Bocşa Montană în perioada 1911 – 1929, Mihail Gașpar a fost un mare patriot și un activ om de cultură, dar și unul dintre cei mai importanți scriitori și publiciști ai Banatului.

A devenit colaborator apropiat al ziarului „Drapelul” din Lugoj, pe care, într-o perioadă îl și conduce. În vara anului 1905, împreună cu alţi colegi de redacţie, tipăreşte articole de fond de redeşteptare a conştiinţei naţionale. Diaconul Gaşpar este condamnat la închisoare pentru imprimarea a două articole: primul se intitulează Ne trebuiesc fapte şi este o istorie critică a poporului român în comparaţie cu gloria de odinioară a înaintaşilor; al doilea articol se numeşte Care era ţinta?, un comentariu asupra unui proiect de lege care îşi propunea maghiarizarea românilor prin limbă şi cultură. La proces Mihail Gaşpar îşi recunoaşte articolele, dar consideră că n-are nici o vină. Au mai fost condamnaţi: Cornel Jurca (8 luni) şi Ştefan Petrovici (6 luni). Mihail Gaşpar a primit 10 luni.

La Bocşa Mihail Gaşpar a pus bazele publicaţiei „Drum Nou”, care a apărut ca gazetă locală între 1923 şi 1929, sprijinită financiar de Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa: „ I.C. Subsemnatul protoereu din Bocşa-Montană, Mihail Gaşpar, înfiinţez şi susţin sub răspunderea proprie la Bocşa-Montană o gazetă locală, săptămânală, de cuprins economic şi cultural lipsită de orice caracter politic de partid, ferindu-mă de orice certuri politice, naţionaliste şi confesionale, având în vedere numai cultivarea şi instruirea cercului meu de cititori, orientarea asupra intereselor bine pricepute economice şi culturale ale poporului şi dezvoltarea gustului de citit la popor, prin ştiri interesante şi instructive, precum şi articole informative scrise pe înţelesul poporului şi în limba bună românească, relative al chestiunile economice şi culturale de interes pentru popor şi ţară. În scopul sprijinirii şi răspândirii în cercuri cât mai largi a acestei gazete locale săptămânale în păturile poporului român Uzinele şi Domeniile Reşiţa se obligă … să-mi solvească de fiecare număr apărut al acestei gazete după mărimea ediţiei şi anume: la o ediţie până la 2500 de exemplare, câte 85 de bani de exemplar, iar de aici în sus 75 de bani de exemplar, lăsându-mi mie libera dispoziţie asupra repartizării acestor exemplare şi a condiţiilor întru care le plasez în mâna cititorilor.”²

Gazeta „Drum Nou” se ocupa de o gamă largă de probleme sociale şi culturale. În coloanele periodicului se găsesc noutăţi locale, comentarii la viaţa politică a ţării, probleme cultural-artistice şi mai ales creaţii literare semnate atât de autori bănăţeni, cât şi de colaboratori de prestigiu: Nicolae Iorga, Ion Pillat, Victor Eftimiu, Liviu Rebreanu, Felix Aderca, Cincinat Pavelescu și alții.

După moartea scriitorului şi protopopului Mihail Gaşpar gazeta îşi sistează apariţia, ea reapărând la Oraviţa, între 1930 – 1933, sub conducerea lui Ilie Russmir cu menţiunea „Fondator Mihail Gaşpar”, precum şi la Craiova.

Din catalogul periodicelor de la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, reiese că „Drum Nou” – „organ pentru toate interesele românești” – a avut cel puțin trei locații de apariție: Bocșa Montană (1923 – 1929), condusă direct de protopopul Mihail Gașpar; Oravița (1930 – 1933) sub coordonarea lui Ilie Rusmir, cu mențiunea „Fondator M. Gașpar”; Bocșa Montană (1934 – 1938) sub conducerea lui Ionel M. Gașpar, redactor Ioan Târziu, apoi, din motive economice, dar și prin dispariția prematură a lui Ionel Gașpar, ziarul va fi translatat la Craiova (în perioada 1946 – 1947).³

La inițiativa pr. Ciprian Costiș, în 8 iunie 2014 apare, sub egida Parohiei Ortodoxe din Bocșa Montană, primul număr dintr-o serie nouă a gazetei „Drum Nou”, din păcate revista nu are viață și, după 13 numere, apariția sa încetează (iunie 2015).

Mihail Gașpar este unul dintre scriitorii și gazetarii cei mai cunoscuți și prețuiți ai Banatului în primele decenii ale secolului nostru; a fost „ultimul mare scriitor al Banatului ” până la 1918 – cum scrie I.D. Suciu în istoria dedicată literaturii de până la Unire; era un „sprinten mânuitor al condeiului și un bun orator” – nota despre el în 1931 Ion Breazu; „om de mare talent în vorbă, capabil însuși să încerce a învia pe pagini de roman epoca lui Ștefan cel Mare” – cum și-l amintea Nicolae Iorga , iar toate acestea și multe altele sunt prezentate de către Gheorghe Jurma în volumul „Panorama presei din Caraș-Severin” (Reșița: TIM, 2018).

Important de precizat este faptul că în 1943, în 27 iunie, la Bocşa Montană a avut loc ceremonia dezvelirii bustului scriitorului realizat de sculptorul Romul Ladea, iar publicaţia „Curentul Nou” i-a dedicat un număr omagial. Bustul se află în curtea Bisericii Ortodoxe cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Bocșa Montană.

Volume: Japonia, Lugoj: editura Carol Traunfellner, 1905; În vraja trecutului, Lugoj: Editura Coloman Nemeş, 1908; Date monografice referitoare la comuna Bocşa Montană, Caransebeş: Tipografia Diecezană, 1914; Blăstăm de mamă şi Domnişoara Marta, Arad: editura Librăriei Diecezane, 1916; Fata vornicului Oană, Bucureşti: Editura Naţională S. Ciornei, 1929; Fata vornicului Oană, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de George C. Bogdan şi Doina Bogdan Dascălu, Timişoara: editura Facla, 1974; Din vremuri de mărire, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de George C. Bogdan şi Doina Bogdan Dascălu, Timişoara: editura Facla, 1982; D-ale vieţii / Mihail Gaşpar; ediţie critică, tabel cronologic, studiu introductiv şi note de pr. dr. Valentin Bugariu, cu o Precuvântare de P.S. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului.- Timişoara: Eubeea, 2008.- 2vol.

__________________________________________________________________

1 În data de 22 ianuarie 2023, la Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Bocșa Vasiova, s-a desfășurat un eveniment cultural-artistic marcând cei 100 de ani de la înființarea gazetei „Drum Nou”. Simpozionul a cuprins câteva lucrări importante cu privire la viața și activitatea protopopului Mihail Gașpar, la actul Unirii și importanța reformelor lui Al. Ioan Cuza, precum și un recital de poezie eminesciană, dar și creații reprezentative pentru Anul Omagial al persoanelor vârstnice scrise de Tata Oancea. Lucrările simpozionului au fost susșinute de pr. dr. Daniel Crecan, parohul Bisericii; dr. Mirel Patriciu Pascu, primarul Orașului Bocșa și prof. dr. Mihai Vișan, istoric. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” în parteneriat cu Biserica și Centrul Catehetic „Vasiova” și moderat de Gabriela Șerban, directorul instituției. Copii și tineri ai centrului au recitat și au încântat publicul prezent: Nicu Giorgia, Nicu Giulia, Laslo Anca, Șchiopescu Robert, Șchiopescu Ștefan și Șchiopescu Iosif.

2 Radu Flora, Virgil Vintilescu. Documente literare, vol. I. Timișoara: Facla, 1971, p. 315

3 Mihai Vișan, Daniel Crecan. Mihail Gașpar – un corifeu al culturii bănățene. Timișoara: David Press Print, 2016, p. 33-35

Sunt personalități ale locului, care au marcat acest frumos Banat Montan de-a lungul vieții atât de mult, încât rămân înscrise în Cartea de Aur a acestei părți de țară pentru veșnicie. O astfel de personalitate a fost și Constantin Gruescu, trecut la cele eterne acum trei ani, în data de 22 ianuarie 2020, la el acasă, în „Casa Binelui” din Ocna de Fier.
Născut la Dognecea în data de 12 aprilie 1924, Constantin Gruescu a crescut, a învățat și a îmbătrânit iubind mineritul și oamenii dedicați adâncurilor. A adunat de-a lungul anilor minerale și roci din Munții Banatului, punând bazele Muzeului de Mineralogie Estetică a Fierului din casa sa, un muzeu privat, care avea să facă cunoscute Ocna de Fier și Dognecea nu numai în țară, ci și departe, peste hotarele României.
Alături de Tanti Mia, soția sa, care l-a însoțit de-a lungul zecilor de ani în activitatea sa în slujba Binelui, Nea Costică Gruescu a fost un om deosebit, un om care a iubit locul său natal și l-a făcut cunoscut pretutindeni. Cei care răsfoiesc caietele sale de amintiri, cu înscrisuri lăsate drept dovadă de cei au trecut pe aici, vor găsi nume de oameni importanți din știință și cercetare, din politică și administrație, din cultură și educație, reprezentanți ai caselor regale, ai bisericii, oameni importanți și oameni simpli, elevi, studenți, maturi și vârstnici…
Pasiunea sa dedicată geologiei acestor plaiuri va dăinui pe mai departe prin donațiile sale oferite unor instituții din România și de pe mapamond, precum și prin ce ne oferă și astăzi „Casa Binelui” din Ocna de Fier.
De-a lungul vieții, lui Constantin Gruescu i-au fost decernate diferite ordine și medalii, diplome și însemne de recunoștință. Din partea Președinției României a fost recompensat, în data de 4 martie 2003, cu Crucea Națională „Serviciul Credincios”, cls. a III-a, i s-a conferit Titlul de Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin (19 aprilie 2004), al Municipiului Timișoara (27 aprilie 2004), al orașului Bocșa (17 aprilie 2014), al comunelor Ocna de Fier (26 februarie 2003) și Dognecea (10 mai 2002), Membru de Onoare al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița (21 decembrie 2011) și al Comunității Românilor din Uzdin / Serbia (23 aprilie 2002). A primit, printre altele, Diploma „Persona Maxima” a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin (17 decembrie 2001), Diploma de Membru de Onoare al Muzeului Banatului din Timișoara (20 iulie 2007) și Diploma „Prieten prin excelență al etniei germane din Banatul Montan” (12 aprilie 2013).
A fost membru al Societății Române de Științe Naturale, al Asociației Internaționale a Mineralogilor din Basel / Elveția, al Societății Culturale „Plai Mioritic” din Iași și al Societății Române de Geografie.

Erwin Josef Ţigla

În data de 19 ianuarie 2023, în cadrul Săptămânii Culturii Naționale, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, împreună cu câțiva parteneri de nădejde, a organizat un eveniment inedit pentru Bocșa, în două părți: o parte dedicată istoriei – marcarea celor 130 de ani de la construirea căii ferate Bocșa Montană – Reșița –  și o parte dedicată artei –  Finisajul expoziției „Picătura de culoare a lui Nik”,  semnată Nicolae Potocean.

Preț de două ore, Gara Vasiova (Stația C.F.R. Bocșa Vasiova) a fost gazda unui eveniment istoric prilejuit de marcarea celor 130 de ani de la construirea căii ferate Bocșa-Montană- Reșița, eveniment programat pentru luna noiembrie 2022, dar, din motive obiective, amânat pentru ianuarie 2023.

Inițiativa a aparținut Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa, după participarea la evenimentele Reșiței, organizate în anul 2022, cu ocazia aniversării celor 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur în Sud-Estul Europei (Resicza, 1872), – 100 de ani de la construcția Fabricii de Locomotive cu Abur Reșița (1922) și – 50 de ani de la inaugurarea Muzeului de Locomotive cu Abur Reșița (1972) – triplă aniversare în cadrul căreia a fost lansat și albumul „Locomotive Reșițene.”

Astfel, în data de 19 ianuarie 2023, de la ora 12.00, în Gara Vasiova, s-a desfășurat expoziția „130 de ani de la construirea căii ferate Bocșa Montană – Reșița” și lansarea cărții „ Locomotive reșițene”, album realizat de Casa de Cultură Studențească Reșița, director Daniel Amariei, cu sprijinul doamnei dr. Ada D. Cruceanu (prefațatorul cărții), dlui. Andrei Bogdan Mihele și al Muzeului Cineastului Amator, dir. Andrei Bălbărău.

Publicului, aflat în număr considerabil pe peronul Gării Vasiova, i-au fost prezentate fotografii vechi ale locomotivelor reșițene, precum și ale căii ferate Bocșa-Reșița, iar despre subiectul propus au vorbit: dr. Ada D. Cruceanu, Bogdan Andrei Mihele, Andrei Bălbărău și Gabriela Șerban.

Întâlnirea s-a dovedit a fi una de excepție, partenerii fiind instituții serioase și bine reprezentate: Primăria Orașului Bocșa a fost reprezentată de dl. Cristian Coman; Regionala de Căi Ferate Timișoara (director Adrian Istrati) a fost reprezentată de dna. Lidia Jurca, șeful gării Vasiova; Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa a fost reprezentat de un număr mare de elevi însoțiți de directorul Dragoș Vasile, prof. dr. Liana Ferciug și bibliotecarul liceului, prof. Dănuț Stănchescu.

De asemenea, au fost prezenți la eveniment importanți oameni de cultură din Bocșa, Reșița, Anina; preoți ai orașului gazdă, precum și cadre didactice de la Liceul Teologic Baptist Reșița, secția Bocșa.

Trebuie să precizăm că, în Lista Monumentelor Istorice din Caraș-Severin, Gara CFR Bocșa Vasiova are codul CS II-m-B-11039 și datează sec. XIX; de asemenea Ansamblul Gării Bocșa Montană, Gara Bocșa Montană și Gara CFR Bocșa Română.

Așadar, evenimentul organizat în 19 ianuarie 2023 în cadrul Săptămânii Culturii Naționale, s-a desfășurat într-o gară cu istorie, cu tradiție, un loc din care ne stau mărturie mulțime de imagini, de fotografii vechi, un loc cu povești consemnate în paginile unor reviste ale vremii. De exemplu:

În revista „Vasiova” anul X, nr. 20 – 24, Timișoara, 15 Noiembrie – 15 decembrie 1938, pe prima pagină Tata Oancea așează o vedere de ansamblu a Comunei Vasiova cu specificația „locul de naștere a lui Tata Oancea, redactorul-proprietar al revistei Vasiova” și vine cu explicația:

„Fotografia e luată din muntele Pulzan, cu vreo 50 de ani în urmă, și reprezintă un sfert numai din fruntașa comună. Sus, la dreapta, sub poalele pădurei se vede fosta „Moară din Țarină”, a cărei roți le-a întors o sută de ani, valurile romanului râu „Berzobia” – Bârzava – , iar jos, la stânga, unde se văd zidirile  celea lungi, e faimoasa Gară Vasiova, în carea Întregitorul Rege Ferdinand I, în drumul său spre Reșița, a ascultat lăcrămând, fermecătoarele cântări ale vestitului cor mixt „Doina”, din localitate, a lui popa Zuiac”.

În revista „Cuvântul satelor”, Anul II, nr. 14, Lugoj, 31 martie, 1928, p. 3, Aureliu Novac, un țăran condeier din Vasiova, semnează un articol intitulat „Jos tabla, sus tabla” în care vorbește tocmai despre „tabla din gară” cu denumirea „Vasiova” și toată aventura așezării acesteia. Articolul este redat și în revista„Valea Bârzavei” anul IV, nr. 3(25), martie 2005.

Iar exemplele pot continua!…

După evenimentul din Gara Vasiova, invitații s-au deplasat la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa pentru finisajul expoziției lui Nicolae Potocean, expoziție deschisă din 15 decembrie 2022, intitulată „Picătura de culoare a lui Nik”.

Despre artistul plastic Nicolae (NIK) Potocean și lucrările expuse au vorbit, la modul excepțional, criticul și istoricul de artă dr. Ada D. Cruceanu, artistul plastic Gustav Hlinka (președinte Deutsche Kunst Reșița), dr. Dana Antoaneta Bălănescu și Mihai Chiper, preș. Asociația Culturală „Arcadia” Anina.

Ziua de 19 ianuarie 2023 s-a dovedit a fi una binecuvântată de Dumnezeu! Deși înnorată și ploioasă, întâlnirea din Gara Vasiova a fost senină și fără ploaie; iar, în timpul evenimentului din bibliotecă, a început din nou o ploaie, care se asorta perfect cu lucrările lui NIK Potocean!

Un eveniment bine primit de iubitorii de carte și cultură, pe care-l vom reinterpreta în primăvară,  în Gara Bocșa-Montană!

Bănățenii creștini s-au obișnuit ca în fiecare an, în a doua parte a lunii ianuarie, să se organizeze în această parte de țară Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor sau, cum o cunoaștem cu toții, Săptămâna de rugăciune ecumenică.

Tradiția Octavei de rugăciune a început în 1740, în bisericile protestante din Scoția. Inițiativa a fost continuată de Asociația marilor biserici creștine și dezvoltată de Biserica Catolică prin organizarea unei Octave de rugăciune. Perioada Octavei de rugăciune ecumenică, 18 – 25 ianuarie, este marcată de către Biserica Romano-Catolică prin sărbătorirea Catedrei Sfântului Petru și Convertirea Sfântului Paul.

În diferite țări, broșura cu rugăciunile pentru unitate este folosită de creștini pentru rugăciuni particulare în luna ianuarie și pentru celebrări colective în preajma Rusaliilor. În emisfera sudică, unde luna ianuarie este lună de vacanță, Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor este programată tot în preajma Rusaliilor, ori cu o lună sau două mai târziu.

În județul Caraș-Severin, Octava se desfășoară în acest an pentru a 31-a oară, mișcarea pentru unitatea creștinilor fiind una dintre cele mai solide și perseverente din țara noastră, un exemplu pentru multe alte regiuni din țară și chiar peste hotare.

Motto-ul Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor din acest an a fost ales și de data aceasta pe plan internațional: „Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi judecata!” (Is 1,17).  Sub acesta se vor reuni creștinii diferitelor confesiuni împreună cu îndrumătorii lor spirituali și în acest ianuarie în diferite biserici creștine din județ.

Erwin Josef Țigla

Am atâtea trăiri în mine, nici nu știu cum să-mi exprim clipele pline de fericire atunci când sunt întrebată: De ce râzi? Nu pot să spun de ce. Sunt emoționată, iar aceste emoții vin de la prea plinul vas de bucurie ce mi-a fost dăruit la naștere, dar și mai târziu, pe drumul vieții mele am primit un diamant ce-l port în piept, pe el sunt pictate poeziile marelui Eminescu. Ciripitul păsărelelor, foșnetul frunzelor, mugetele vacilor, lătratul câinelui, strigătul pisicii de pe acoperiș, ronțăitul iepurașilor, măcănitul rațelor, apoi florile din curtea mea, mușcatele veșnic frumoase și arătoase, invincibile și nemuritoare, parcă îmi spuneau: ”Vezi, așa trebuie să fii, ca noi!” Auzeam în fiecare seară un cântec, era cântat în surdină, venea de la ”Regina Nopții” ce își avea palatul pe pervazul ferestrei bunicii, vai cât era de frumoasă…intram în noapte ținându-ne de mână, mama mă striga: Mariana, Mariana, hai la culcare! Dar Regina Nopții nu mă lăsa, noi două scriam o poezie într-un sat cu oameni plini de viață și dorințe, un sat care se numește Topleț.
Apoi diminețile, natura cobora din pat și înviorată trăgea clopotele să audă cei mai leneși, undeva, pe-un picior de plai, într-o pajiște ca un rai, pluteau versurile lui Eminescu, de mic copil tata îmi recita versuri eminesciene iar eu mă contopeam cu armonia ce se înfiripase în tot ce exista, pentru că Eminescu…pentru că el, marele poet a existat.
Eminescu mi-a dat putere să văd cum sunt, de ce îmi strălucesc ochii, cât de bine îmi șade rochița, ce roșu aprins au obrajii, să simt razele de soare care dansează pe mâinile mele, apoi berzele, Doamne, cum stau acolo sus și dansează cu picioarele alea lungi, totul din jurul nostru este o minune, ziua cu parfumul ei energic, apoi seara pe dealuri, pe văi, pe lunci, cu chemările și dorințele și deodată noaptea ce-și ascunde secretele în stelele atât de misterioase, de câte ori nu l-am întrebat pe marele poet, oare eu sunt o stea? El a spus mereu: Da! Și atunci cine suntem cu adevărat? Răspunde-mi drag poet, pentru că nu ai scris degeaba poezia ”Demonism”, răspunde-mi! Ești atât de departe, însă atât de aproape de inimile noastre, pentru totdeauna în gânduri, pentru totdeauna în ființa noastră, te rog, răspunde! În mintea mea răsună: ”O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie/ Bătute-n ea și soarele fereastră/ La temnița vieții”.
Glasul lui Eminescu răsună peste toată țara românească, copii, părinți, bunici, până și muzica pe versuri eminesciene fac licuricii să danseze în noapte. Și chiar a vorbit serios atunci când mi-a spus că sunt o stea, voi străluci mereu și voi dansa atât cât mă lasă noaptea pentru că dimineață o să mă transform într-un dor, așteptând liniștea serii, lăsată să mor, la marginea mării…Dar toți pământenii suntem stele, mereu călătoare, strălucitoare, întotdeauna vorbitoare.
”Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar”
Dor de Eminescu, dor de frumusețea vieții, dor de iubire, dor de magia inimilor înfierbântate, dor de liniștea din jur, dor de oameni curați la suflet!

Maria ROGOBETE – MEMBRU UZPR-