Timp de cinci zile Biserica Penticostală Filadelfia din frumoasa așezare hunedoreană Cinciș-Cerna (pastor Dorin Mihăilesc) a fost gazdă ospialieră unui numeros auditoriu care a trăit reușite momente de evanghelizare. Într-una din zile și noi alături de primarul comunei, ing. Daniel Gheorghe Pupeză, invitatul de onoare al evenimentelor am consemnat trăirile sufletești desprinse de pe fețele celor prezenți, pe fondul chemării la rugăciune și credință în Dumnezeu reieșie din mesajul bine documentat și profesionist interpretat de pastorul Iosif Borca (Timișoara). De notat că, am asistat și la un inedit moment cultural-religios realizat de grupul Ruhama din Cinciș-Cerna (Tabita și Cătălin Vântu, Ramona și Adrian Dănilă, Octavia Mihăilesc și Constantin Cobârzan în calitatea sa de coordonator grup), recitatorul Toader Crețu și solistul vocal Samuel Mocanu. Am cerut și opinia consilierului local, Cătălin Pîrjol, care a punctat: „A fost o seară deosebită, în care Dumnezeu a lăsat pacea și liniștea Lui peste întreaga adunare din Biserică. Oameni din confesiuni religioase, de la domnul primar, profesori, antreprenori, până la gospodarii de rând al comunității noastre s-au bucurat în cântare, în poezie și în Cuvântul lui Dumnezeu.
În urma acestui eveniment am înțeles că dragostea lui Dumnezeu strânge oamenii laolaltă și lasă pacea și liniștea Lui în inimile lor”.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Structurată în cinci capitole, axate pe începuturile gazetăriei în vestul țării, raportul echilibrat regional-național, tangențele cu stilistica, gramatica, lingvistica, lucrarea lui Ioan David, Presa românească din Banat (editura Davis Press Print, 2012) nu a apărut pe un sol arid, dimpotrivă, existau antecedente datorate chiar unor cărturari/dascăli ai locurilor, inclusiv din mediul universitar, Ion Iliescu, Aurel Cosma-Junior, de aici și șansa filtrării, disciplinării vastelor informații, în altă manieră, mai alertă, cu punctarea aportului bănățenilor la emanciparea culturală globală.
Capitolul I, Reprezentați bănățeni ai Școlii Ardelene relevă teza că fenomenul social, politic, ideologic, artistic, umanist a depășit cu mult spațiul arondat și propagat de media scripturală și învățământul liceal și academic, înmugurind și în Timiș, Caraș etc., un punct de vedere îndrăzneț, dar și insolit din moment ce modernitatea ar fi demarat încă de la finele secolului al XVIII-lea, în iluminism, cu ramificații pregnante în Timișoara, încă de pe la 1788, prin Ioan Molnar Piuariu (autorul unei gramatici românești în limba lui Goethe), Vasile Coloși, Ioan Cornali, contributori la Lexiconul de la Buda. În plus, Paul Iorgovici (pp.20-24) a demonstrat că ar fi – zice sursa citată – un precursor al științei lingvistice românești, alcătuitor, printre altele, al unui glosar de neologisme. De apreciat și C.D.Loga, cu cinci decenii în patrimoniul spiritual, un venerat de către contemporani și posteritate, semnatar și el al unei Gramatici românești pentru îndreptarea tinerilor, Buda, 1822, dovadă elocventă a rolului acestei discipline în perimetrul educației și formării generațiilor de mâine. ,,Un Loga pentru Banat”, decretează cu entuziasm Ioan David. În acest context, răsar și primele gazete în citadela de pe Bega și în proximitate. Sunt menționați Pavel Vasici, colaborator la Gazeta de Transilvania (18550, Telegraful român (Sibiu), precum și Nicolae Tincu Velia, cu articole la Foia pentru minte, inimă și literatură. „Limba română literară – dixit profesorul David – era pe deplin formată, deși pare-se că Eminescu contribuise decisiv la cristalizarea ei”.
Capitolul următor, Limba română în perioada dualismului austro-ungar, certifică eforturile (cam minimalizate de către o parte a specialiștilor) unui Țichindeal – amintit de Eminescu în Epigonii -, Vincențiu Babeș (Cauza limbilor și a naționalităților în Austria,1860), unul dintre fondatori ai Partidului Național Român, evadare (inspirată?) în politic, situație valabilă și pentru Alexandru Mocioni, deputat în Parlamentul Ungar (1868), susținător al egalității în drepturi a tuturor naționalităților conlocuitoare. Un om instruit, cu inițiative și finalizări lăudabile. Nu la mare distanță de primii ctitori (Ion Heliade Rădulescu, Gh.Asachi, George Barițiu) ai presei la noi, spre finele secolului, se înregistrează și primele periodice în acest colț al patriei – Priculiciu (1874), Dreptatea (1887, Timișoara), Educatorul (1910, Oravița), Drapelul (1901, Lugoj. Având în vedere legătura indisolubilă dintre jurnalism și gramatică, stilistică, devine plauzibilă ipoteza că presa era implicată organic în apărarea și afirmarea limbii literare (substanța capitolului al III-lea), alături, desigur, de scrierile literare. (n.n). Întâi a fost Luminătorul (1880), cu trei apariții pe săptămână – ancorat, totuși, partinic, la P.N.R. (Partidul Național Român) -, cu profesioniști precum Alexandru Mocioni, Vincențiu Babeș, Coriolan Brediceanu, cu miza pe deșteptarea poporului român, dotat cu inteligență, prețuitor al limbii materne (p.45).
Un ziar (1880-193) dinamic, polemic cu un condeier acerb ca Pavel Rotaru, ce s-a duelat cu mai titrata Tribuna, lui Slavici pe tema deznaționalizarea. A venit vremea ieșirii la rampă a personalităților din muzică, teatru, de nivel național, de talia Agathei Bârsescu, a Elenei Teodoroni, ce au încântat scenele lumii cu prestațiile lor. De asemenea, profesoratul a ridicat cota evaluativă a universitarilor bănățeni din străinătate, de la Budapesta în sus. La periodicul Dreptatea (1893-1897) s-a remarcat Valeriu Braniște, un vizionar, cu modelul Tribunei în minte, ce a adus un spor de prestigiu presei scrise regionale. În opinia cercetătorului timișorean, ziaristul sus-menționat a utilizat o paletă aerisită de specii de profil și metode, de la dialoguri imaginare cu un filolog/filosof la microsondaje în capitală, scrisori imaginare de la cititori, trucuri de captare a atenției. S-a reluat cazuistica provincialismelor, a principiului fonetic în rostire, a străinismului. Nu puține articole de și despre Eminescu (p.65). Periodicul Drapelul (1901-1920) a fost considerat drept cea mai importantă rețea de informare până la Marea Unire. Sufletul ei: tot Valeriu Braniște. Lângă deja numiții Mocioni, Brediceanu, un alt coleg: Alexandru Birăescu. Carieră a făcut expresia simpatică, a lui George Garda (p.84), subiectivă până la un punct/moment ,,Banatu-i fruncea”, provincie unde se conturase o cultură de masă, cu țărani-sculptori, scriitori, compozitori, dirijori, semn că nu originea conta, ci harul, perseverența, produsul finit. Același neobosit Valeriu Braniște pune la cale Tabla de la Lugoj, 1903. Capitolul celălalt upgradează conceptul de limbă română literară-căruia universitarii Ștefan Munteanu și Vasile Țâra i-au dedicat un tratat -, pentru ca primul să se focuseze pe stilistică și convingerea că mai mult decât oaze de artisticitate puteau fi găsibile în gazete din Banat. Demne de semnalat și Gazeta poporului (1881), Progresul (Oravița, 1907), Voința Banatului (1921, înființată de Sever Bocu).
La începutul acestei luni – după cum ne-a informat ing. Ovidiu Laurențiu Bălan (foto) în calitatea sa de primar – s-a semnat contractul de finanțare între Primăria Municipiului Orăștie și Direcția Generală – PNRR, prin Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor privind Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar. În cadrul acestui proiect cu o valoare totală de 4.558.786,52 lei cu TVA, municipiul Orăștie va beneficia de o investiție pe o suprafață de minim 2.418,85 mp, având termen de finalizare: 30.09.2024 și va cuprinde următoarele lucrări aferente:
• Platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (captractor) care aduc/ ridică containerele amplasate în incintă; • Platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă; • Canalizare pentru colectarea apelor pluviale; • Zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție; • Copertină pe structură metalică ușoară (conform proiect de rezistență) pentru protecția containerelor deschise; • Împrejmuire a amplasamentului cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, cu poartă de acces culisantă – acționare manuală; • În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane (cap-tractor). Pe lângă lucrările de amenajare descrise, platforma va fi prevăzută cu următoarele dotări:
• Container de tip baracă pentru administrație – supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri; • Container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări); • Un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii); • Trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile; • Trei containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colecatrea deșeurilor electrice/ electronice, a celor de uz casnic (electrice mari – frigidere, televizoare etc.) și a celor de mobilier din lemn; • Două containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle/ borcane/ recipiente; • Trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/ grădină (crengi, frunze etc); • Trei containere deschise, joase, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz; • Separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă; • Două scări mobile metalice (oțel zincat) pentru descărcarea deșeurilor în containerele deschise înalte; • Stâlpi de iluminat și camere supraveghere (8 bucăți).
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Corneliu Diaconovici (Diaconovich), primul enciclopedist roman, s-a născut la Bocşa, jud. Caraş-Severin, în 18 februarie 1859, şi s-a stins la Reşiţa în 17 august 1923. Este fiul lui Adolf Diaconovici și al Adelei Costiha și este descendent al unei mari familii de cărturari și buni români, familie venită în Banat de la Srediștea Mare (azi în Banatul Sârbesc), cu origini însă în Oltenia. Străbunicul lui Corneliu a fost Gheorghe Diaconovici, cel care, la presiunea autorităților sârbești, a trebuit să-și schimbe numele din Diaconu în Diaconovici, iar din cauza procesului de sârbizare, a părăsit Srediștea și s-a stabilit la Bocșa Montană. Gheorghe Diaconovici a fost tatăl scriitorului bănățean Constantin Diaconovici-Loga, acesta fiind fratele bunicului lui Adolf Diaconovici, tatăl lui Corneliu Diaconovici. Corneliu Diaconovici urmează clasele primare la Reşiţa şi Viena, iar cele secundare la Lugoj, Carei şi Timişoara. A urmat dreptul la Oradea, apoi la Budapesta, termină studiile în 1880 şi se întoarce la Lugoj profesând avocatura. În 1883 obţine titlul de Doctor în drept la Universitatea din Budapesta, cu teza „Despre apărarea îndreptățită”. Dr. Corneliu Diaconovici desfăşoară o activitate culturală intensă. Şi-a cucerit merite nepieritoare în organizarea ASTREI de la Sibiu, a bibliotecii şi muzeului acesteia, dar şi a instituţiilor bancare şi a vieţii economnice din Transilvania, fiind o personalitate complexă, un bun economist și finanțist. De altfel, a fost director adjunct al Băncii „Albina” din Sibiu, secretar al Conferințelor Băncilor Românești din Transilvania, inițiator și ctitor al Asociației Băncilor Românești din Ardeal. Editând mai mult de un deceniu revista “Romänische Revue”(1885 – 1895), Corneliu Diaconovici a prezentat spaţiului European de limbă germană valorile culturii şi literaturii române. În 1895 a fost numit director al revistei„Transilvani” din Sibiu, revistă oficială a Asociației ASTRA. În această perioadă, Asociația i-a încredințat și realizarea – coordonarea și redactarea – „Enciclopediei Române”, prima enciclopedie românească. Este o mare realizare editarea “Enciclopediei Române”, prima de acest fel în istoria noastră, apărută în trei volume între anii 1898 – 1904 (Sibiu, editura și tipografia lui W. Krafft). Pentru realizarea acesteia a depus o muncă titanică, principala dificultate constituind-o gestionarea numărului mare de colaboratori. Au colaborat savanți, scriitori, clerici, militari, cadre didactice, literati, diplomați etc. În anul 1907 a întemeiat în România Banca „Solidaritatea” și „Muntele de pietate”, iar în 1910, Banca „Carpați”. În urma acestor activități bancare, s-a stabilit definitiv la București, păstrând însă legătura cu ASTRA. În 1918, după înfăptuirea Marii Uniri, Corneliu Diaconovici s-a întors la Reșița, fiind bolnav și sărac, în urma crizei puternice prin care trecuse sistemul bancar. În ultimii ani de viață a lucrat ca secretar general la Uzinele și Domeniile Reșița. Pentru munca depusă pe teren cultural, economic, politic a fost decorat: în 1906 cu Medalia de Aur “Benemerenti” cl. I ca o răsplată pentru munca literară depusă la editarea revistei “Romanische Revue”; Coroana României pentru editarea Enciclopediei Române; Medalia de Aur cl. I pentru organizarea băncilor româneşti din Ungaria. În anul 2002 Consiliul Local al Oraşului Bocşa îi acordă, postmortem, Titlul de Cetăţean de Onoare, iar în anul 2004, la iniţiativa Bibliotecii Orăşeneşti “Tata Oancea”, este amplasată o placă comemorativă pe faţada casei în care s-a născut Dr. Corneliu Diaconovici. Referinţe: „Romänische Revue”: studiu monografic și antologie de Walter Engel.- Timișoara: Facla, 1978; Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa: Timpul, 1997; Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin/ Victoria I. Bitte… Reşiţa: Timpul, 1998; Un enciclopedist român aproape uitat: Dr. Corneliu Diaconovici. Reşiţa: Timpul, 1998; Istorie şi artă bisericească/ Jurma Gheorghe şi Vasile Petrica. Reşiţa: Timpul, 2000; Dicționarul presei literare românești (1790 – 2000)/ I. Hangiu. Ed. a III-a.- București: Institutul Cultural Român, 2004; Dicționar al Scriitorilor din Banat.- Timișoara: Editura Universității de Vest, 2005; Oameni și locuri din Bocșa/ Iosif Cireșan Loga, Tiberiu Popovici.- Reșița: TIM, 2005; Dr. Corneliu Diaconovici (1859-1923) – enciclopedist şi ambasador al culturii române/ Vasile Petrica. Reşiţa: TIM, 2009; Cărăşeni de neuitat I/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2009; Cărăşeni de neuitat VIII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2010; Cărăşeni de neuitat XI/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2011; Istorie şi administraţie la Bocşa multiseculară/ Mihai Vişan şi Daniel Crecan. Timişoara: Mirton, 2011; revista Bocşa culturală. ; Gheorghe Jurma. Bocşa în Enciclopedia lui Diaconovici în: Bocşa culturală. Anul XIII. Nr. 4(79)/ 2012; Scrieri. 3. Istoria presei române din Banat/ dr. Aurel Cosma.- Timișoara: David Press Print, 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Cărăşeni de neuitat XXIX/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2016; Cărăşeni de neuitat XXX/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2016; Reșița literară/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2016; Panorama presei din Caraș-Severin/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2018; Cărăşeni de neuitat XLI/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2020; Enciclopedia Banatului. Vol. II: Istoriografia.- București: Editura Academiei Române; Timișoara: David Press Print, 2020. https://cultura.sibiu.ro/personalitati/details/diaconovici_cornel https://bibliotecapublicadrept.wordpress.com/2019/02/19/160-de-ani-de-la-nasterea-lui-corneliu-diaconovici-18-02-1859-17-08-1923/
„În decursul activității mele de până acum m-am ghidat după experiența reșițeană de a acorda meseriei un loc privilegiat, ce l-am urmat cu seriozitate și perseverență. Asemeni unui experiment alchimic, am presărat în meserie un dram de poezie, ca să schimbe totul în artă. Rămâne o întrebare, dacă am izbutit… Ca un pescuitor de perle m-am scufundat mereu, dar am ieșit la suprafață de cele mai multe ori cu un pumn de nisip! Am plecat de acasă la 18 ani, am studiat și mi-am găsit rostul la București, dar parcă în acest lung răstimp am stat mereu cu picioarele desculțe în Bârzava, înconjurat de Dealul Crucii, Dealul Golului și Driglovăţ… Mai am un reazim: casa din Colonia Oltului nr. 6, unde m-am născut, am copilărit și care apare mereu în visele mele. După plecarea părinților mei în lunga lor călătorie fără întoarcere, mi-au rămas mai departe Bârzava și dealurile din jur, dar și un larg cerc de prieteni care mă iubesc și mă ocrotesc, și datorită dumnealor sunt azi aici prezent. Sunt adânc emoționat, onorat peste măsură de acordarea acestei înalte distincții pe care o înserez ca o nestemată în palmaresul meu și pentru care vă mulțumesc din inimă!” Cu aceste cuvinte simple și totuși pline de sens, artistul plastic de renume internațional Ion Stendl a mulțumit Consiliului Județean Caraș-Severin la data de 19 noiembrie 2008 pentru înalta onoare care i-a fost dată, de a fi numit Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin. Pentru noi, reșițenii și locuitorii Banatului Montan deopotrivă, Ion (Hans) Stendl înseamnă foarte mult. Născut pe meleagurile Reșiței în data de 18 februarie 1939, a urmat între anii 1945 și 1956 Școala elementară și Liceul Mixt la Reșița, după care, între anii 1957 – 1963, a studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Facultatea de Arte Decorative, secția Pictură Monumentală, cu profesorii Ion Popescu-Negreni, Ștefan Constantinescu și Gheorghe Popescu. În anul 1962 s-a căsătorit cu Teodora Moisescu, colegă de studii, de asemenea un nume de referință în arta plastică românească contemporană. Cu imense regrete, după 60 de ani de căsnicie, Teodora Moisescu-Stendl a părăsit această lume anul acesta, în data de 24 ianuarie. Uniunea Artiștilor Profesioniști din România a făcut referire despre ea în anunțul decesului, ca fiind „una dintre doamnele artei contemporane românești”. În anul 1963, după absolvirea studiilor, Ion Stendl a fost repartizat preparator la Catedra de Pictură Monumentală, în anul 1966 a devenit asistent, iar în 1973 lector. Avansarea ulterioară i-a fost oprită, nefiind membru P.C.R. Reparator, în anul 1990, a fost numit profesor la catedra de Artă Murală, activând ca profesor până ieșirea la pensie. În anul 2002 a susținut o teză de doctorat în Arte Vizuale la Universitatea Națională de Arte din București, cu tema „Desenul – estetica, suporturi, materiale”. Expoziții personale în țară purtând numele de Ion Stendl au fost nenumărate, dar o evidențiem aici numai pe prima: 1966, București, Sala „Kalinderu”. A participat, de asemenea, la numeroase expoziții internaționale, precum : 1967 – Tokyo; 1967, 1975, 1977, 1979, 1981 – Ljubljana; 1968, 1970 – Buenos Aires; 1968, 1972, 1978 – Geneva; 1969 – Paris; 1969, între 1970 și 1981 – Barcelona; 1970, 1977, 1979 – Viena; 1970, 1972 – Banska-Bistrica; 1970, 1972, 1974, 1978 – Cracovia; 1972 – Bruxelles; 1972 – Veneția; 1972, 1976, 1978 – Frechen; 1972 – Noto; 1973 – Milano; 1974, 1978 – Erfurt; 1974, 1976, 1978, 1980 – Rijeka; 1977 – New York; 1978 – Friedrikstad; 1978 – Wroclaw; 1979, 1980 – Kyoto; 1979 – Tuzla; 1980 – Berlin; 1981 – Baden-Baden; 1982 – Bilbao; 1982 – Mulhouse; 1982 – Sofia; 1982 – Grenchen; 1983 – Biella; 1984 – Chicago; 1985 – Lahti; 1985 – Varna; 1988 – Ankara; 1989 – Grenoble; 1990 – Mirabel; 1990 – Darmstadt, Mathildenhöhe; 1993 – Amersfoort; 1993 – Budapesta; 1998 – Leipzig; 2009 – Ulm; 2009 – Beratzhausen; 2014 – München. Alte participări, la expoziții de grup, au fost: 1976 – Paris; 1983 – Sofia; 1984 – Viena, Athena și Mannheim; 1990 – Namur; 1991 – Wageningen; 1993, 1999 – Nürnberg; 1993, 1994, 1995 – Beratzhausen, Zehentstadel; 1994 – București – Bonn; 1995 – Timișoara, Budapesta și München; 1995 – Nijmegen; 1997 – București; 1997 – Nürnberg; 1998 – Amstelveel; 2004 – București și Cluj Napoca; 2010 și 2019 – București. Din 1963 participă la aproape toate manifestările expoziționale naționale, precum și la numeroase expoziții de artă românească în străinătate. Și iată o parte dintre premiile primite: 1969 – Paris, Premiul Bienalei de tineret; 1970 – Cracovia, Medalie la cea de a 3-a Bienală; 1970 – Banska-Bistrica, Mențiune de onoare; 1972 – Noto, Premiul II ex aequo al Bienalei de artă; 1974 – Barcelona, Mențiunea a 3-a la concursul Joan Miró; 1977 – Viena, Premiu al Bienalei; 1983 – București, Premiul revistei „Arta“; 1984 – București, Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române; 1984 – Chicago, Placheta de aur la Expoziția internațională de afiș de film; 1995 – București, Premiul special al Uniunii Artiștilor Plastici; 2000 – București, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer; 2013 – Medalia de merit a Ordinul de Merit al Republicii Federale a Germaniei, în urma un decret semnat de președintele Germaniei de la acea vreme, Joachim Gauck. Germanii din Banatul Montan i-au conferit cea mai înaltă distincție pe care o acordă anual, Premiul „Alexander Tietz” pentru merite deosebite, în data de 17 noiembrie 2012. Până în prezent au apărut următoarele cărți și albume semnate Ion Stendl: „Teodora și Ion Stendl”, album, Editura „Institutul Cultural Român” București, 2004; Ion Stendl: „Desenul – estetica, suporturi, materiale”, Editura „Semne” București, 2004; Ion Stendl: Desene = Zeichnungen. Editura „Banatul Montan” Reșița, 2006, carte-album editată de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Acest volum, apărut la Reșița, în orașul său natal, a fost o lucrare de excepție. Nu numai dorința de a edita un album de calitate superioară a stat la baza acestei apariții, ci și dorința de a cinsti pe cel căruia i-a fost acordată, în ziua de 27 noiembrie 1998, într-un cadru festiv, la reședința Ambasadei Republicii Austria din București, Diploma de Membru de Onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, pe cel căruia i-a fost decernat, tot într-un cadru festiv, la Casa Municipală din reședința județului Caraș-Severin, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Reșița, cu prilejul Zilelor Reșiței, în anul 2000, și nu în ultimul rând, pe cel care a rămas credincios „Heimat”-ului / ținutului său natal, prof. univ. dr. Ion (Hans) Stendl. În anul 2012 a apărut cartea de interviuri „Ion Stendl în dialog cu Titus Crișciu”, publicată la Editura „TIM” Reșița, care exemplifică și întărește această legătură cu Reșița. Personal i-am cunoscut foarte bine pe ambii săi părinți, Hans și Emilia Stendl-Loidl. Dânșii au fost membri fideli ai Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, încă de la începuturi, din 1987. Prin intermediul lor, Ion Stendl a conceput pentru Asociație stema, prezentată în luna mai a anului 1990. Îmi amintirea deportării în fosta Uniune Sovietică a tatălui său, Ion Stendl, a conceput în perioada 1993 – 1994, Monumentul dedicat victimelor deportării germanilor în fosta Uniunea Sovietică, monument dezvelit oficial la 14 octombrie 1995 la Reșița, în Parcul „Episcop martir Valeriu Traian Frențiu”, fost „Cărășana”. Ion Stendl i-a rămas fidel „Heimat“-ului său și printr-o donație considerabilă de opere de artă din diferite etape ale creației pentru Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, cu prilejul inaugurării acesteia în octombrie 2004, iar la 27 aprilie 2007, în cadrul Muzeului Banatului Montan din Reșița, a deschis, împreună cu soția sa Teodora Stendl-Moisescu, o expoziție permanentă „Stendl”, cu cele mai reprezentative lucrări ale lor, donate acestei instituții județene. Acum, la ceas aniversar, când Ion (Hans) Stendl își serbează a 84-a aniversare, îi dorim multă sănătate, împliniri artistice și tradiționalul „La mulți ani!”.
În anul 2018 Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a inițiat un proiect de suflet intitulat „La o cafea cu scriitorii. Sub semnul Vărsătorului”, această instituție bucurându-se de mulți colaboratori născuți în această zodie și îndreptățiți a fi aniversați, într-un fel sau altul.
De altfel, întâlnirile cu scriitorii și aniversarea acestora nu este ceva nou pentru biblioteca din Bocșa, aici desfășurându-se astfel de evenimente de foarte mult timp și cu o constantă periodicitate.
Este bine cunoscut și proiectul denumit „Să ne cunoaștem scriitorii” demarat cu ani în urmă împreună cu regretatul poet Octavian Doclin și în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, un proiect de promovare a cărții și a lecturii și de prezentare a scriitorilor „din imediata noastră apropiere” (cum ar spune criticul și istoricul literar, Cornel Ungureanu, președintele USR Timișoara).
Prin acest proiect publicul bocșean a avut prilejul să întâlnească importanți scriitori precum Radu Theodoru, Lucian Alexiu, Adrian Georgescu, Octavian Doclin, Titus Suciu, Viorica Gligor, Adrian Dinu Rachieru, Ioan Cărmăzan, Ion Marin Almăjan și mulți alții care, însoțiți de președintele USR Filiala Timișoara, criticul și istoricul literar Cornel Ungureanu, au poposit la Bocșa pentru o lectură publică și o întâlnire cu cititorii, precum și lansarea unor volume.
Întâlniri de succes care, mai apoi, au continuat cu scriitori precum Costel Stancu, Robert Șerban, Adina Cotorobai și alții.
Totuși, pentru colaboratorii născuți sub semnul zodiei vărsătorului, biblioteca bocșană a inițiat un proiect separat, care se desfășoară în luna februarie, menit să aniverseze scriitori, să promoveze cărți și reviste și să apropie publicul – mai ales, cel tânăr – de bibliotecă și carte.
Iată, că acest proiect a ajuns la cea de-a VI-a ediție, el desfășurându-se mai timid și mai restrâns și în perioada de pandemie.
Ca o prelungire a Zilei Naționale a Lecturii, joi, 16 februarie 2023, la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa a avut loc cea de-a VI-a ediție a evenimentului „La o cafea cu scriitorii. Sub Zodia Vărsătorului”, întâlnire la care au participat scriitori din Bocșa, Reșița, Oravița și Lugoj, unii dintre aceștia fiind și sărbătoriți: cercetător. dr. Dorel Viorel Cherciu (din Bocșa – născut în 22 ianuarie 1954); bibliotecar- scriitor și promotor cultural Gabriela Șerban (Bocșa, născută în 4 februarie 1968); scriitorul, editorul, istoric și critic literar Gheorghe Jurma (Reșița – născut în 5 februarie 1945); poeta și actrița Maria Rogobete (Lugoj – 5 februarie 1970); preotul-scriitor dr. Daniel Crecan (Bocșa, născut în 7 februarie 1972); muzicologul și scriitorul dr. Constantin-Tufan Stan (Lugoj – născut în 13 februarie 1957); poeta și bibliotecara Adriana Weimer (Lugoj – născută 13 februarie 1968).
De asemenea, un moment special a fost cel dedicat memoriei poetului Octavian Doclin (născut în 17 februarie 1950, plecat la cele veșnice în 11 februarie 2020), drag prieten și colaborator al bibliotecii din Bocșa.
Alături de scriitorii vărsători aniversați, la eveniment au participat invitații acestora, scriitori și oameni de cultură precum Erwin Josef Țigla (Reșița), Ionel Bota și Cristina Zainea (Oravița), Costel Simedrea (Reșița), Liana și Silviu Ferciug (Bocșa), Mihai Vișan (Bocșa), Rodica Frunză (Ploiești), Dorina Ștefan și Nik Potocean (Bocșa) ș.a., precum și elevi ai Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa (cl. a IX-a), îndrumați de prof. dr. Liana Ferciug.
Ca de obicei, cu acest prilej organizatorii au pregătit și o expoziție de pictură, de astă dată lucrările au fost semnate de artistul plastic reșițean Ana Viorica Farkaș, expoziție organizată special pentru acest eveniment și care va fi vernisată în 27 februarie 2023.
Întâlnirea a fost dedicată cărții și autorilor de cărți; dincolo de prezentarea unor volume sau reviste, cei prezenți au adus un omagiu cărții, îndemnând elevii la lectură, motivând, într-un fel sau altul, importanța cărții și a cititului în formarea omului.
Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” (manager Gabriela Șerban), în parteneriat cu Liceul Teoretic „Tata Oancea” (dir. Dragoș Vasile și prof. coord. dr. Liana Ferciug) și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa (primar dr. Mirel Patriciu Pascu).
Recitalul poetic a fost susținut de Gheorghe Jurma, Costel Simedrea, Mia Rogobete și Adriana Weimer, iar finalul, așa cum ne-am obișnuit, a aparținut poetului Costel Simedrea, care a încropit un poem ad-hoc: „De ce m-ai invitat, nu știu,/Pentru că eu nu-s vărsător,/Probabil fiindcă încă-s viu/ Și nu am fost lăsat să mor/ Dar eu port inimă în piept/ Nu ca să stea, ci ca să bată/ Și să îți spună că aștept/ Să mă inviți și altădată!”
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița își aduc aminte în aceste zile de poetul, traducătorul, eseistului și editorul german născut la Reșița, Rolf Bossert, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc, la 17 februarie a.c., 37 de ani. Iată câteva date de referință despre această personalitate a Reșiței: Rolf Günther Bossert, născut la 16 decembrie 1952 (părinții: Alice și Emil Bossert), urmează cursurile școlii generale (Nr. 1 – Casa Muncitorească) și de liceu („Bastilia“, astăzi Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“) în localitatea sa natală, Reșița (1959 – 1971). Apoi urmează studii de germană – engleză la Universitatea din București (1971 – 1975). Ca tânăr absolvent este numit profesor la Bușteni / Prahova (1975 – 1979). Între anii 1979 și 1981 activează ca instructor cultural al Casei de Cultură „Friedrich Schiller“ din București. În 1981 devine redactor la Editura „Meridiane“ din capitală, iar din 1982 la Editura „Kriterion“. În 1984 Rolf Bossert înaintează actele de emigrare în Germania, ceea ce îi aduce interzicerea de publicare. În decembrie 1985 emigrează împreună cu soția, Gudrun, și cei doi fii, Frank și Klaus. La 17 februarie 1986, după numai două luni de locuit în Germania, se sinucide în Frankfurt pe Main. Rolf Bossert debutează ca poet în 1971 în revista de literatură în limba germană „Neue Literatur“ din București, an 22, nr. 2 / februarie 1971. Aici îi apare poezia „Japanisches Märchen“ („Poveste japoneză“). În 1979 îi apare cartea de debut, „siebensachen“. Între anii 1972 și 1974 devine membru al grupării literare „Aktionsgruppe Banat“ din Timișoara. În anul 1979 primește Premiul de poezie al Uniunii Tineretului Comunist, în anul 1980 Premiul pentru literatură pentru copii „Ileana Cosânzeana“, iar în anul 1982, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traducerea din opera lui Gellu Naum, în germană. În același an i se decernează Premiul cercului literar „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timișoara. În perioada 1996 – 2022, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin au editat un număr de 11 plicuri filatelice ocazionale și au emis un număr de 9 ștampile filatelice ocazionale, toate dedicate amintirii lui Rolf Bossert. În anul 2002, ambele organizații ale etniei germane din Banatul Montan au finanțat și lansat o medalie jubiliară „Rolf Bossert”, realizată la Monetăria Statului din București. De asemenea, din inițiativa celor două organizații germane s-au desfășurat de a lungul anilor un număr de 35 manifestări comemorative în diferite instituții de învățământ și cultură reșițene, dar și în cadrul Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“ din municipiu. Consiliului local al Municipiului Reșița, reunit la 10 februarie 2011, a hotărât, la inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, să confere titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Reșița, post mortem, poetului născut la Reșița. În toamna anului trecut, una dintre sălile de clasă ale Colegiului Național „Diaconovici – Tietz” Reșița a primit oficial numele de SALA „ROLF BOSSERT”. Cunoscut și apreciat pentru cele 10 volume proprii (din care 6 postume), 4 volume cu traduceri și multe apariții în publicații din țară și de peste hotare, Rolf Bossert rămâne cel mai cunoscut literat german din Banatul Montan al ultimelor decenii din secolul XX. Pentru a marca împlinirea celor 37 de ani, în Biblioteca Germană Alexander Tietz din municipiul Reșița se poate viziona o expoziție documentară dedicată scriitorului născut la Reșița, aceasta fiind deschisă în perioada 14 – 17 februarie. Trebuie totodată evidențiat faptul că, anul acesta, se află în plină desfășurare cea de a IV-a ediție a Concursului literar internațional de limbă germană „Rolf Bossert”, inițiat de scriitorul Hellmut Seiler din Germania, originar din România, un apropiat al poetului reșițean, concurs care își va găsi finalitatea prin decernarea Premiului Literar Comemorativ „Rolf Bossert” în cadrul „Zilelor Literaturii Germane la Reșița”, ediția a XXXIII-a, care se vor desfășura în luna mai a.c. Secretariatul concursului se află la Reșița.
Deja bine cunoscută și mult așteptată, Ziua Națională a Lecturii a fost și în acest an prilej de bucurie pentru copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Bocșa, Caraș-Severin. Și la această a doua ediție, organizatorii au apelat la voluntarul Maria Silviana Ferciug, elevă a Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa și apropiată colaboratoare a Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, pentru a încânta pe cei mai mici dintre potențialii utilizatori ai serviciilor bibliotecii, prin lectură și poveste. Ea însăși, ca desprinsă din basm, a bucurat copilașii, care au ascultat-o cu mare atenție, au urmărit-o cu interes și curiozitate și au interacționat cu mult curaj, demonstrând că poveștile nu mor niciodată, prințesele vor fi întodeauna personajele preferate, iar Făt Frumos este nemuritor și iubitor „până la adânci bătrâneți”! Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită în toată țara în 15 februarie, a fost și în Bocșa bănățeană o zi de poveste, ziua în care, atât cei mici cât și cei mai mari dintre participanți au înțeles, încă o dată, că lectura este importantă, că poveștile sunt nemuritoare, iar cartea rămâne cel mai frumos dar și cel mai fidel prieten! Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” (manager Gabriela Șerban), în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit Bocșa (prof. Luminița Miloș, prof. Ionela Vuia și dir. Mioara Zuza), în cadrul unui proiect amplu dedicat cărții și lecturii. De asemenea, evenimentul a fost sprijinit de Primăria și Consiliul Local Bocșa (primar dr. Mirel Patriciu Pascu) și de Liceul Teoretic „Tata Oancea” (dir. Dragoș Vasile și dr. Liana Ferciug).
Avem deosebita plăcere de a vă anunța ieșirea de sub tipar a numărului 4 al publicației noastre locale: CRONICA MEHADIEI.Dorim tuturor cititorilor o lectură plăcută și cu folos!
Constantin VLAICU/UZPR – redactor șef adjunct CRONICA MEHADIEI
A avut domiciliul în Deva și rezidență în Italia unde a lucrat mai mulți ani după ieșirea la pensie în România. A decedat în Italia la vârsta de 82 de ani și înmormântat la Cimitirul Ortodox din Sebeș, jud. Alba.
A fost un membru activ în rândul comunității din zona Rimini unde s-a implicat în construcția Bisericii Ortodoxe Române Rimini „Sf. Ghelasie de la Râmeț”.
A colaborat cu ziarul „Călăuza” Deva, dar nu numai, și a reușit să determine administrația locală din orașul reședință al județului Hunedoara să mute o statuie care a fost amplasată fără respectarea normelor legale.
A avut și alte inițiative cetățenești fapt pentru care merită să-i fie consemnat numele și acum, odată cu trecerea lui la viața veșnică. Odihnă binemerită!
În fiecare an sunt pus în fața unei dileme: care dintre ei este primul? Doi foarte buni prieteni își serbează zilele de naștere alături, într-o apropiere curioasă: în 4 februarie Gabriela Șerban, iar a doua zi, în 5 februarie, Gheorghe Jurma. Și în fiecare an dau târcoale calendarului, cum nu am bunul obicei să-mi notez datele cad mereu în cursă și îi întreb delicat cam când ar fi… Ei, amuzați, mă îndreaptă pe drumul cel bun. Și nu greșesc. Anul acesta însă i-am uitat pe amândoi. Mărturisesc păcatul și cu un fel de ușurare, pentru că am tăiat în felul acesta nodul gordian. Dar, alte încurcături. Cereți scuze… Pentru mine gestul (să-mi cer scuze) este obligatoriu pentru că față de fiecare dintre ei am mari datorii. Coincidențe ale soartei au făcut să îi cunosc pe amândoi de o grămadă de ani, timp în care s-au adunat multe evenimente pe care le-am petrecut împreună, experiențe extraordinare pe care le-am împărtășit, ne-au unit și, poate, au contribuit a ne defini mai bine pe noi înșine. Gabi Șerban este, pentru mine, însuși spiritul încarnat al Bocșei. Nu spun vorbe mari, așa simt eu, că adună în voluntarismul ei, în încăpățânarea de a scoate la lumină trecutul cultural al orașului, în neobosita și de multe ori dureroasa, la propriu, întreprindere de a afirma spiritualitatea locului, însăși strădania înaintașilor ei de a se afirma, de a scrie și a rămâne în istorie. Ce a făcut fata asta pentru orașul ei este de mirare. Biblioteca – și ce este o bibliotecă decât câteva încăperi cu rafturi de cărți? – a devenit un adevărat generator de cultură. Din care răsar chipuri prestigioase și ni se adresează cu familiaritate, devin ființe vii, se preling în conștiințele noastre, muncesc în noi pentru a deveni mai buni, mai înalți, mai luminoși. Biblioteca ei devine astfel, nu mi se pare deloc exagerată comparația în fondul ei, un fel de Bibliotecă din Alexandria, unde marile învățături ale unor figuri importante ale orașului glăsuiesc spre noi, devin părți din noi înșine. Poetul, prozatorul, editorul Tata Oancea, scriitorul Mihail Gașpar, pictorul Tiberiu Bottlik, sculptorul Constantin Lucaci, pictorul Filip Matei, compozitorul Zeno Vancea, și am dat doar câteva nume, rămân în memoria noastră și datorită strădaniilor bibliotecarei Gabriela Șerban de a le marca locurile în care au viețuit, le-a scris biografiile, le-a publicat operele. Mai mult decât atât, se străduiește să așeze în inimile celor mai tineri amintirea străbunilor, crează punți între vremuri, pune temelii pentru construcțiile viitoare. Ceea ce face Gabi Șerban la Bocșa este de mirare pentru întreaga țară, experiența ei este ascultată, admirată, urmată și pe alte meleaguri, ca o pildă de vitalitate într-un domeniu parcă dedicat uitării. Mărturisesc că îi datorez multe Gabrielei, dar înainte de toate, atunci când m-am pensionat – și nu știu dacă știți, dar atunci te încearcă o derută grozavă, când ajungi să te întrebi care îți mai este rostul în lume –, ea a venit și a spus: „Nu, Vasile nu s-a pensionat, avem foarte multe de lucru de acum înainte împreună!” Și m-a pus la treabă. Aveam deja experiența celor două filme, realizate împreună cu Diana Trocmaier, despre Tata Oancea și Tiberiu Bottlik, am continuat cu serii de cărți despre Bocșa, cu proiectul în curs de derulare despre opera fundamentală a lui Tata Oancea, revista „Vasiova” oglindită în paginile jurnalului său intim, și pe care sper să îl văd încheiat încă antum. Ei îi datorez înalta încredere ce mi-a fost acordată, titlul de „Cetățean de Onoare” al Bocșei, de fapt o plasă subtil întinsă să fac și mai mult pentru orașul ei, al nostru. Și o fac cu plăcere. Gabi, ai toată recunoștința și dragostea mea! A doua zi, pe 5 februarie, îl aniversăm pe Gheorghe Jurma. Aici lucrurile se complică. Timpul trebuie dat cu mult în urmă, cu mai bine de jumătate de veac, când, încă pe băncile Facultății de Filologie ne cunoșteam în aventura editării unei noi publicații a Universității din Timișoara, „Forum”. El redactor-șef, eu adjunct. O revistă cu de toate, dar și mult suflet, care încerca să spargă anodinul, cenușiul acelor zile, să fie pe placul, curiozitatea vârstei, nu lipsită însă de o anume morgă. Nu știam atunci că, de fapt, viața aranjase să nu ne despărțim niciodată. Țin însă minte, printre șotiile de atunci, un afiș anunț al unui nou număr al revistei, pe o imensă coală de hârtie, un punct aproape minuscul, pierdut în oceanul alb, care anunța apariția. Îți trebuia o lupă să distingi semnele, și mulți „au mușcat” aplecându-se să descifreze ceva din curiozitatea aceea. Inițiativele noastre erau privite cu amuzament și îngăduință, cadrele universitare nu se sfiau a colabora la întreprinderea noastră, revista lega o anume nouă atmosferă de prospețime în lumea științifică, sobră, în care trăiam pe atunci. Și am devenit, ulterior, ziariști la același cotidian, „Flamura” din Reșița. Deși lucram în două încăperi alăturate, el la „Cultural”, eu la „Reportaj”, drumurile ni se vor despărți de fapt pentru că Jurma avea să devină legendarul mentor al cenaclului „Semenicul”, care va fi casă și familie, laborator de mari personalități literare ce vor scrie, de facto, o nouă istorie a Reșiței focului nestins, o Reșiță a spiritului incandescent, mereu fremătător, mereu nou și strălucitor. Așa cum este și astăzi. Orașul Reșița și-a salvat viitorul datorită, culmea, pleiadei de scriitori plămădiți de Jurma cu zeci de ani înainte, la lumina flăcărilor din furnale. Încet, încet, după Revoluție, ziaristul a cedat locul editorului, la fel de important, Jurma devenind o emblemă a vieții intelectuale din oraș și Caraș-Severin. „Timpul”, mai apoi „Tim” a ajuns o editură prestigioasă, care îmi îngăduie și mie câte o apariție și trebuie să mărturisesc că multe din cele mai importante cărți ale mele s-au născut la imboldul, din încrederea nedesmințită pe care mi-a acordat-o bunul meu prieten și coleg. Între Gabi Șerban și Gheorghe Jurma s-a creat, zic eu că ar fi fost și inevitabil acest lucru, o colaborare, care acum adună câteva decenii, pentru propășirea culturală a Bocșei. Talentele se atrag, ajung să conlucreze aproape inconștient, se completează, proiectele se așază alături, se întrepătrund, și astfel apar acea revistă admirabilă care este „Bocșa culturală”, alte numeroase cărți, ce au dus faima Bibliotecii devenite casă de editură, creatoare de literatură ea însăși. Printr-o coincidență, zilele lor de naștere sunt alăturate, dar, nu dintr-o coincidență, ci asumat, responsabil, cei doi sunt alături și pe plan ideatic, trudesc la aceeași căruță înflorită care este cultura acestui oraș minunat. Cred că nu greșesc dacă și în perspectivă voi uita care în ce zi s-a născut, poate și faptul că s-au născut cândva, într-atât îmi sunt de firești și naturali în ipostaza de a fi acolo, fiecare la locul lui. Imuabili, permanenți. Pentru mine ei sunt și vor rămâne însuși spiritul Bocșei, oameni pentru care verbul a dărui se confundă cu viața, bucuria de a trăi. La mulți ani și o colaborare la fel de spornică și pe mai departe cu sănătate și voie bună!
UZPR CARAS SEVERIN 