31 decembrie 2025, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
In memoriam Papa emerit Benedict al XVI-lea (Joseph Aloisius Ratzinger, *16.04.1927, Marktl am Inn / Germania – †31.12.2022, Vatican). Expoziție filatelică din colecția Erwin Josef Țigla.
31 decembrie 2025, ora 24.00, online:
De Anul Nou, 2026, un proiect muzical online al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin.
Interpretează Patrick Paulescu și Ian Adrian Dinuț.
1 ianuarie 2026, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
1 ianuarie 2026: Ziua Mondială a Păcii (a LVIX-a ediție).
Miniexpoziție filatelică din colecția Erwin Josef Țigla
5 ianuarie 2026, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Pelerini ai speranței / Anul jubiliar 2025: 24 decembrie 2024 – 6 ianuarie 2026.
Expoziție foto și filatelică cu tematica „Roma în anul jubiliar”, realizate de Erwin Josef Țigla.
31. Dezember 2025, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
In Memoriam Papst Emeritus Benedikt XVI. (Joseph Aloisius Ratzinger, *16.04.1927, Marktl am Inn / Deutschland – †31.12.2022, Vatikan). Eine Philatelie-Ausstellung aus der Sammlung Erwin Josef Țigla.
31. Dezember 2025, 24:00 Uhr, Online:
Ein musikalischer Neujahrsgruß, ein Online-Projekt des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ und des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen.
Mit Patrick Paulescu und Ian Adrian Dinuț.
1. Januar 2026, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
1. Januar 2026: 59. Weltfriedenstag.
Kleine philatelistische Ausstellung von Erwin Josef Țigla.
5. Januar 2026, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Pilger der Hoffnung / Jubiläumsjahr 2025: 24. Dezember 2024 – 6. Januar 2026.
Eine Foto- und Philatelie-Ausstellung „Rom im Jubiläumsjahr“, von Erwin Josef Țigla.
Deoarece în ultima perioadă s-a generat o reală polemică privitoare la semnificația regimului comunist în România, căutându-se argumente diverse pentru încadrarea acestuia în diferite registre istorice, îmi propun să realizez o succintă analiză din perspectiva muncii și a tradiției acesteia în spațiul Banatului Montan. Voi lua ca punct de referință Mehadia, privită ca vatră istorică și reper identitar al acestui spațiu.
Dacă e să vorbim despre perioada comunistă, despre viața și organizarea socială, trebuie să amintim despre oamenii care au făcut-o să funcționeze, cu bunele și cu relele ei.
Îmi propun să plasez această analiză într-un context istoric, păstrând însă în centrul ei, omul și valorile ce acesta le creează, indiferent de sistemul social în care își duce el existența. În acest context ceea ce primează este calitatea umană!
Voi alege să vorbesc despre oamenii simpli, acei muncitori, care și-au pus amprenta prin hărnicia lor asupra comunității. Deși sistemul a fost unul defectuos, în anumite privințe, comunismul a funcționat prin muncă. Ca în orice cadru social, au existat membrii indolenți și membrii destoinici; aceștia din urmă, și-au pus în valoare calitățile personale, izvorâte din educație, pricepere și o etică a muncii moștenită.
În Mehadia, după cum știm, procesul de colectivizare, încheiat în anul 1962, nu a avut niciun succes. Factorii care au contribuit la acest lucru sunt diverși, ei fiind atât de natură umană, de natură geografică, cât și de structură socială a țăranului bănățean care nu a acceptat niciodată compromisul. Rezistența umană în zona Mehadiei este binecunoscută, din cele mai vechi timpuri. Inclusiv, recent am descoperit în cartea lui Karl Wilhelm von Martini – ,,Pflanzer und Soldat „(1854), mărturii despre rezistența localnicilor la colonizare și la impunerea administrației austriece. Retrași în munți, aceștia duceau o luptă gen gherilă, sau haiducie, cu autoritatea locală, impusă de Curtea de la Viena, care îi eticheta drept ,,tâlhari„- locuitori ai munților. Răspunsul a fost unul dur: represiunea și vânarea celor care se opuneau regimului, proces încheiat în anul 1767: ,,Astfel, locuitorii munților au fost în cele din urmă supuși și, până în anul 1767, fuseseră suficient de civilizați și câștigați pentru interesele guvernului„.
Mă târziu, această genă a libertății s-a activat din nou în fața comunismului. Ea s-a afirmat prin mișcarea partizanilor. După cum se știe, zona Mehadia-Teregova a fost epicentrul celei mai longevive rezistențe anticomuniste din România. Prezența grupurilor de partizani a făcut ca autoritățile să fie, pentru multă vreme, timorate în a aplica măsuri radicale precum colectivizarea. Figuri precum Petre (Tică) Artinescu, din Mehadia, alături de Gheorghe (Gogu) Cristescu, Ioan Petchescu, Siscovici Radoi, au luptat împotriva regimului comunist. Aceștia, împreună cu mulți alții, au acționat intens în munții din jurul Mehadiei, Iablaniței și Teregovei. Sprijiniți de localnici (care le duceau hrană și informații), grupurile de partizani au creat o stare de nesiguranță pentru activiștii de partid. Nimeni nu îndrăznea să meargă prin sate să ceară semnături pentru ,,întovărășire”, de teamă că vor fi „vizitați” noaptea de partizani.
Configurația terenului, de asemenea, a jucat și ea un rol important în procesul de colectivizare, deoarece relieful nu a constituit condițiile cele mai favorabile unei agriculturi intensive. În zona Mehadiei, cu dealuri abrupte și terenuri stâncoase, mecanizarea era imposibilă. Comuniștii nu aveau ce să facă cu „colectiva” pe niște fânețe montane, unde oamenii trăiau din creșterea animalelor și pomicultură, nu din culturi mari de cereale. Era foarte dificil să „colectivizezi” turmele de oi care plecau în transhumanță sau livezile răsfirate pe munți, față de un lan de grâu la câmpie.
Un alt element, care nu poate fi omis în această analiză, este mândria bănățeanului de la munte, pentru care conceptul de ,,gospodar” era unul sfânt, în jurul căruia gravita întreaga sa existență. Înțelepciunea țăranului de la munte a fost adeseori superioară, datorită greutății vieții de aici, mai ales în zona Mehadiei, a căror locuitori nu de puține ori, de-a lungul istoriei sale, au fost ostracizați. În aceste condiții, țăranul muntean, cunoscându-și foarte bine drepturile, legătura sa cu pământul moștenit fiind una vitală, chiar viscerală, au acționat ca atare. Se pare că în anumite momente a existat chiar și o solidaritate a comunității care a hrănit acest spirit combativ, element hotărâtor al demnității sale native.
Ca urmare a tuturor celor arătate, datorat acestor factori, Mehadia și comunele limitrofe au rămas zone ne-cooperativizate. Chiar și după 1962, când s-a anunțat încheierea colectivizării la nivel național, aici oamenii au continuat să dețină propriile animale și pământuri. Însă prețul a fost unul uriaș: taxe și cote aspre, o formă de „tribut” plătit statului pentru dreptul de a nu fi salariat la stat și a păstrării statutului de proprietar.
În ciuda acestor poveri, oamenii din Mehadia au preferat să muncească enorm și să plătească aceste „tributuri”, în locul umilinței. A fost prețul libertății lor și al păstrării numelui de „proprietar”, chiar a onoarei familiei, onorându-și strămoșii care au luptat pentru acel pământ. Într-o Românie, a cărui regim a impus o viață gri și controlată, satele necooperativizate din zona Mehadiei au rămas mici oaze de normalitate veche. Acești gospodari au fost cei care au menținut vii tradițiile, credința și spiritul comunitar autentic, care la câmpie, în zonele colectivizate, începuseră să se degradeze.
Ei au demonstrat că spiritul de proprietar este, în esență, un spirit de om liber.
Consider că analiza oamenilor și a calităților lor, din această perspectivă, a muncii, este una destul de curajoasă. Deși nu pretind că această abordare este una infailibilă, îndrăznesc să afirm că munca este cea care definește omul în orice context, atunci când ea contribuie la progresul comunității, indiferent de regimul politic.
A valorifica omul după hărnicia sa și nu după avuția acumulată (a cărei aparență poate fi uneori înșelătoare), constituie un principiu moral corect, care, din păcate, astăzi pare aruncat în derizoriu.
În urmă cu ceva timp cercetând arhiva lui Ion Ionescu (zis Bloju), ce astăzi se află în posesia fiului său Ion Ionescu, am descoperit câteva exemple de cetățeni ai comunei – ,,tovarăși” evidențiați de regim ca gospodari exemplari, fruntași în ,,întrecerea socialistă”. În fapt, acești oameni erau recompensați simbolic pentru performanța lor de a achita prin trudă cotele și taxele aferente acelui „tribut” plătit pentru libertatea de a rămâne stăpâni pe propriul pământ.
Este demn de menționat faptul că moștenirea acestui „cult al muncii”, transmis generațiilor următoare, a reprezentat fundamentul progresului de mai târziu. Această etică a hărniciei le-a permis urmașilor o dezvoltare personală trainică, valorificată într-un mecanism economic care, spre deosebire de cel trecut, permite și încurajează performanța individuală.
Dau doar un singur exemplu care poate sta mărturie celor susținute: Cristescu Paul, din Plugova, este străbunicul lui Paul Cristescu, care astăzi administrează o afacere de milioane, fiind unul dintre cei mai importanți crescători de vaci Angus din Europa, deținând mai multe măcelarii și puncte de vânzare a produselor animaliere, răspândite în întreg Banatul.
O concluzie a tuturor celor prezentate ar fi faptul că identitatea unei comunități este definită de strădania fiecărui membru de a da valoare faptelor sale. În ciuda măsurilor absurde de anihilare a proprietății, regimul trecut nu a reușit să oprească munca; dimpotrivă, a impus-o forțat, însă a transformat-o într-o frână în calea dezvoltării personale, în favoarea unei colectivizări care s-a dovedit a fi un eșec istoric.
Ceea ce nu a putut însă anihila regimul în sufletul bănățeanului a fost tradiția — acea etică a muncii pe plațul și hotarul propriu, moștenite de la strămoși, temelie a familiei și pilon central al identității sale de om liber.
Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin
Fotografii din arhivele familiilor Ion Ionescu și Pavel Grozăvescu, din Mehadia
Fotografie, artă fotografică, artă digitală generativă sau despre evoluția imaginii
Atunci când a apărut, s-a dezvoltat și a luat amploare fotografia mulți spuneau că pictura va muri și că fotografia o va îngropa. Nu a fost așa pentru că acum pictura și fotografia, arta fotografică coexistă foarte bine. În timp conceptele despre fotografie și arta fotografică s-au cristalizat și chiar dacă la început fotografia a copiat mult stilul pictural acum se poate vorbi despre o artă fotografică matură.
La început fotografia a fost mai mult un instrument tehnic de documentare a realității. Imaginile fotografice au fost apreciate pentru valoarea lor informativă și documentară, pentru obiectivitatea, claritatea și adevărul vizual. A urmat firesc depășirea simplei funcții de documentare a realitații pentru că sensibilitatea artistică a fotografilor a început să se reflecte în imagini. Compoziția, lumina, unghiul de fotografiere și intervențiile în procesul de developare sau editare au permis transmiterea emoțiilor, ideilor și mesajelor simbolice și astfel fotografia s-a apropiat mult de artă.
Granița dintre fotografia documentară și arta fotografică este adesea fluidă. Chiar și imaginile cu caracter realist pot avea o dimensiune artistică, iar fotografia contemporană reflectă nu doar realitatea, ci și interpretarea subiectivă a acesteia. Evoluția fotografiei demonstrează transformarea unui instrument tehnic într-o formă complexă de artă.
Pentru că cercetarea tehnică nu stă pe loc, au apărut programele de inteligență artificială care pot genera imagini pe baza unui algoritm sau text (prompt). Uneori o fac mai bine, alteori mai au erori, dar ca la orice început, este loc de îmbunătățire. Aceste programe de inteligență artificială pentru generarea de imagini au fost antrenate, mai cu voie, mai fără de voie pe fotografii reale.
Între pictură și arta fotografică lucrurile s-au așezat și acum își văd fiecare de drumul lor, dar acum apar mulți care spun că aceste programe de inteligență artificială pentru generarea de imagini vor îngropa fotografia artistică și că doar fotografia de tip documentar va mai avea șanse de supraviețuire.
Arta digitală generativă nu este groparul fotografiei, este doar o altă forma de exprimare a unor artiști vizuali care îmbrățișează cu mult entuziasm această noutate. Artă digitală se făcea și înainte de apariția programelor de inteligență artificială pentru generarea de imagini doar că se făcea mult mai greu folosind programele de editare a fotografiilor.
Acum tot procesul s-a simplificat și este suficient un algoritm sau un text/prompt bun, în care să ști ce să ceri programului cu care generezi imaginile. Doar procesul tehnic s-a simplificat pentru că dacă dorești să ai rezultate care să și transmită ceva, să nu fie doar un „wow vizual” trebuie să ai solide cunoștințe de compoziție, iluminare și estetică a imaginii.
Arta fotografică și arta digitală generativă sunt două forme de artă vizuală care folosesc tehnologia, dar se diferențiază fundamental prin procesul de creație și relația cu realitatea. Fotografia pornește de la captarea unui fragment din lumea reală, folosind lumina, un aparat fotografic și un moment concret. Chiar și atunci când este editată sau conceptualizată artistic, fotografia păstrează o legătură directă cu realitatea vizibilă și cu experiența subiectivă a artistului aflat în fața subiectului.
Arta digitală generativă se bazează pe algoritmi, cod, prompt și sisteme automate care produc imagini fără a fi necesară întotdeauna existența unui referent real. Artistul nu mai creează direct imaginea finală, ci stabilește reguli, parametri și procese care generează forme, culori și structuri vizuale. Astfel, actul artistic se mută de la captare la programare, iar rezultatul poate fi imprevizibil și repetabil în multiple variații.
O altă diferență importantă constă în rolul autorului. În fotografia artistică, autorul controlează momentul declanșării și compoziția, asumându-și o semnătură personală clară. În arta digitală generativă, autorul împarte controlul cu sistemul creat, acceptând hazardul și autonomia algoritmului. De asemenea, fotografia este adesea asociată cu memoria, documentul și identitatea, în timp ce arta digitală generativă explorează abstractul și estetica procesului.
Arta fotografică interpretează realitatea, arta digitală generativă o reinventează, propunând noi moduri de a înțelege creația vizuală în era tehnologică. Aceste doua forme de artă vizuală pot și vor coexista, mai ales dacă în arta generativă fotografia este folosita ca punct de plecare și referință etică, adica să se folosescă fotografii proprii care să fie transformate cu ajutorul programelor generative.
Rămâne ca fiecare creator / artist să se îndrepte spre tipul de artă ce-i este mai apropiat de suflet și în care crede că se poate exprima cel mai bine din puct de vedere artistic. Personal rămân, cel puțin deocamdată, adeptul fotografiei și al artei fotografice.
PS – imaginea care exemplifică acest articol este generată cu un program de inteligență artificială, neplecând de la vreo imagine reală și reprezintă, în viziunea algoritmului, așa zisa luptă dintre arta fotografică și arta digitală generativă, luptă care de fapt nu există.
Deși un an greu, 2025 s-a încheiat prin acțiuni dătătoare de speranță! Prin activități menite să stârnească creativitatea și generozitatea tinerilor, empatia acestora atunci când vine vorba despre semeni aflați în situații mai puțin fericite, în stare de boală și suferință, mai ales acum, în perioada celei mai frumoase și îndrăgite sărbători a creștinității: Crăciunul!
În 18 decembrie 2025, Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa a avut inițiativa organizării unui Târg de Crăciun, iar banii rezultați să fie direcționați spre familii nevoiașe sau aflate în diverse dificultăți. Așadar, elevii școlilor bocșene, îndrumați de dascăli inimoși, în frunte cu directorul Dragoș Vasile, beneficiind de sprijinul părinților și bunicilor, au confecționat diferite produse pe care le-au prezentat spre vânzare în târg. Evident, întregul proiect a avut susținerea primarului Mirel Patriciu Pascu și al viceprimarului Bogdan Pop, care s-au alăturat acestei lăudabile inițiative și au sprijinit cu tot ce a fost necesar organizarea și buna desfășurare a târgului.
Fiind un proiect al celei mai importante instituții de învățământ din zona Bocșa – Liceul Teoretic „Tata Oancea” – comunitatea a fost receptivă și s-a alăturat într-un fel sau altul, iar rezultatul a fost unul extraordinar: elevii bocșeni au reușit să adune, în câteva ore, 28.000 lei, sumă pe care au decis s-o doneze proiectului județean „Muzică pentru viață”, campanie care are ca scop atragerea de fonduri pentru construirea unui spital oncologic la Reșița.
Voluntariatul bocșenilor în cadrul unor astfel de activități a continuat cu Târgul de Crăciun de la Bocșa, ed. a V-a, organizat de Primăria orașului în zona Bocșa Izvor, pe Insula „Paradis”. În perioada 19-20 decembrie 2025, pe insula „Paradis” s-a desfășurat Târgul de Crăciun, care a avut și o latură caritabilă: colegi din administrația locală au confecționat produse de sezon pentru a sprijini, într-o mică măsură, tratamentul colegei Ramona aflată în suferință.
Pe scena amenajată în Târgul de Crăciun de pe Insula „Paradis” au urcat grupuri de colindători de toate vârstele care, prin vers și cânt, au vestit sărbătoarea Nașterii Mântuitorului! Peste 500 de tineri de toate vârstele au adus, cu bucurie, colindul sfânt și bun la cea de-a V-a ediție a Târgului de Crăciun de la Bocșa!
Programele celor două seri au fost prezentate de tinere talentate ale locului: studenta Amelia Belgea și eleva Oana Sporea, iar deschiderea concertului de colinde a fost suținută de renumiții interpreți bocșeni: Andreea și Petrică Prefus.
Prin grija primarului Mirel Patriciu Pascu, firmele „Colini” și „Soil Plus” și-au asumat rolul de Moș Crăciun la această cea de-a V-a ediție a Târgului de Crăciun de la Bocșa!
Iată că, și în condiții mai dificile, comunitatea bocșană a dat dovadă de unitate și a reușit să se organizeze în realizarea unor evenimente importante care, în complexitatea lor, au avut același scop: în prag de sfinte sărbători ale Crăciunului să ofere o picătură de speranță celor aflați în suferință, vestind, prin viu grai, Nașterea Mântuitorului! „Hristos se naște! Slăviți-L!”
Zilele trecute, localitatea Vârșeț (Serbia) a găzduit o întâlnire de lucru între jurnaliști din România, membri ai UZPR, și jurnaliști sârbi de expresie română.
La întâlnire au participat figuri marcante ale presei românești din Voivodina: dr. Mariana Stratulat, director al Casei de Presă și Editurii „Libertatea” din Pancevo, și dr. Valentin Mic, redactor responsabil al săptămânalului „Libertatea”.
Delegația din România a fost condusă de Emil Stanciu, vicepreședintele UZPR. Alături de domnia sa au fost prezenți reprezentanții Filialei Județene Caraș-Severin a UZPR: președintele I.D. Cucu și jurnalistul Mario Balint.
Pe lângă alte activități menite să închege relațiile de colaborare pe tărâm jurnalistic, în cadrul întâlnirii a avut loc primirea oficială, din rândul jurnaliștilor din Serbia, a unui număr de 9 (nouă) noi membri în cadrul Filialei Caraș-Severin a UZPR.
Acțiunea concretizează o dorință mai veche de a crea o conexiune profesională solidă, o punte între cele două medii jurnalistic, care au ca important numitor comun limba română.
În plus, această conexiune creează premisele alcătuirii unui comitet de inițiativă în vederea constituirii unei viitoare Filiale UZPR Serbia. Acest obiectiv s-a cristalizat în urma succesului unor întâlniri anterioare, în cadrul evenimentelor culturale desfășurate de o parte și de alta a graniței.
Evenimentul, desfășurat într-o atmosferă de solidaritate de breaslă, consolidează legăturile dintre jurnaliștii din țară și cei care mențin vie limba română în comunitățile Banatului istoric.
Sfârșitul de an este momentul de bilanț și de a face planuri pentru viitor. Și Uniunea Ziariștilor Profesioniști, filiala Caraș-Severin, a organizat, la acest sfârșit de an, o Gală a excelenței în jurnalism.
Sărbătoarea nașterii Domnului Iisus Hristos este pentru fiecare dintre noi un prilej de bucurie sufletească, iar colindele devin momente de reculegere și de păstrare a credinței pentru a fi mai buni și smeriți. Colinde care slăvesc venirea pe lume a lui Iisus, am consemnat și în frumoasa așezare hunedoreană Cinciș-Cerna. Au interpretat cu o adâncă trăire sufletească grupul de colindători ai Școlii Giamnaziale din Sântămăria Orlea. Activitatea s-a desfășurat în incinta unității Stan Monica SRL (administrator Aurelia David), iar colindele au fost dedicate atât gazdei, cât și tuturor locuitorilor din Cinciș-Cerna – mulți dintre ei seniori. Cu o mulțumire sufletească, un zâmbet sincer și onest, doamna Cuciula Melania – din partea gazdei – a oferit colindătorilor mulțumiri și o gamă variată de dulciuri.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR
La aproape un secol de la Marea Depresiune, recesiune economică globală care a început în anii 1930 și a avut un impact grav asupra întregii lumi, prin șomaj ridicat, declin industrial și falimente bancare, lumea nu s-a schimbat prea mult. Așa cum Marea Depresiune venea la aproximativ un deceniu de la „marele măcel” numit Primul Război Mondial, conflict care a dus la prăbușirea imperiilor, acestea nu erau decât începutul pentru conflicte viitoare, și mai devastatoare. Doar câțiva ani mai târziu izbucnea Al Doilea Război Mondial (1939–1945), cel mai distructiv război din istorie, care a generat Holocaust, decimarea unei generații, distrugeri pe scară largă. Nici nu s-a încheiat bine că i-a urmat, până în 1991, Războiul Rece: Europa a fost divizată de o „Cortină de Fier” între Estul comunist și Vestul capitalist, iar perioada a înregistrat numeroase conflicte …prin intermediari, o cursă a înarmărilor și riscul unui război nuclear.
Ultimul secol a cunoscut și numeroase crize financiare, înregistrate în toată lumea la apriximativ fiecare deceniu, cu declinuri și efecte în toată lumea: recesiunile s-au succedat aproape fără întrerupere: 1937–1938, 1949, 1953, 1958, 1960–1961, criza energetică din anii 1970 – șocul prețului petrolului din OPEC (1973),
criza energetică din 1979, criza datoriilor din America Latină (sfârșitul anilor 1970 – începutul anilor 1980) – „deceniul pierdut” – criza economiilor și creditelor (1986–1995) – falimentul a 1.043 din cele 3.234 de bănci din SUA, recesiunea de la începutul anilor 2000, criza datoriilor europene (2009–2019), urmată aproape imediat de recesiunea globală generată de COVID-19, pandemie ale cărei efecte continuă și azi. Exemplele ar putea continua.
Iar războiul din Ucraina, în derulare, cu toate consecințele sale, va extinde lista acestor crize etern repetabile și de toate felurile…
La inițiativa ec. Rotar Delian Dorel – președintele Asociației CARP „Speranța” din orașul de pe Cerna – Hunedoara, recent s-a desfășurat Gala Premiilor Asociației, drept recunoștință față de oameni din diferite domenii de activitate care s-au implicat în activități menite grijii și respectului față de pensionari.
Cu toți cei selecționați au dovedit calități profesionale și umane, modestie și dragoste față de seniorii Asociației CARP „Speranța” din orașul de pe Cerna.
Pe fiecare dintre cei care au primit „Diploma de onoare” i-a recomandat seriozitatea, responsabilitatea, comportamentul și modul de relaționare cu pensionarii – atribute care definesc activitatea umană transformată în vocație.
De apreciat le este modul în care au colaborat cu seniorii, oferind în relația cu aceștia răbdare, dăruire și inițiative de voluntariat, unii dovedindu-se „motor performant” în elaborarea și implementarea unor activități și proiecte culturale.
Așadar, pentru rezultate notabile, darul de implicare și încrezători în puterile lor, animatori ai activității și visurilor îndrăznețe ale seniorilor, au primit „Diploma de onoare” din partea Asociației CARP „Speranța” Hunedoara, printre alții, dr. Cecilia Birău, prof. Georgeta-Ileana Cizmaș, Mariana Suciu, Iuliana-Senica Manasiea, Ancuța Drăcea, Nistor Dorel, Bercea Ioan, Slugariu Tiberiu, Nicșa Petru și Ilie Dumitru.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
La dezbaterea literară pe tema „Crăciunul – sărbătoare a sufletului și religiei creștine” organizată de CARP „Speranța” Hunedoara (președinte ec. Rotar Delian Dorel) au participat cu pasiune, talent și dragoste mulți pensionari iubitori de literatură și creație literară.
Pe acest fond, la Biserica cu hramul „Sf. Ier. Spiridon” din Hunedoara, în prezența unui auditoriu format din tineri și mulți seniori, participanții au primit în cadru festiv Diploma de onoare pentru modul de exprimare, comunicare și informare a materialului publicistic.
Crăciunul fiind un autentic prilej de trăire și înălțare spirituală, tot la această biserică s-a implementat proiectul „Trăim în Dumnezeu și El trăiește în noi”, sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (președinte Dan Constantin), ziarul Accent Media (director Cornel Poenar) și Episcopia Devei și Hunedoarei (Episcop Preasfințitul Părinte Nestor), în cadrul căruia cântăreața de muzică populară Carmen Daniela Muntean, membră a Asociației CARP „Speranța” Hunedoara, a interpretat un grupaj de frumoase și educative colinde strămoșești, primind astfel Diploma de onoare „Drag de Dumnezeu” pentru promovarea prin cântec și trăire sufletească a învățăturii creștine, a Ortodoxiei – care este viață în Hristos, viață în Duh și Adevăr.
Preotului paroh, Nicolae Ioan Boboia, i s-a înmânat Diploma de excelență pentru promovarea și păstrarea tradițiilor populare în rândul tinerei generații, a sentimentului de apartenență la istoria, credința și glia strămoșească.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
De fiecare dată Crăciunul ne aduce în inimi bucuria colindelor, îmbrăcându-ne sufletul într-o luminoasă trăire la vestea nașterii Pruncului Divin – prin care a răsărit lumina cunoașterii lui Dumnezeu cel adevărat.
Pe acest fond, a devenit o tradiție ca la sediul Asociației CARP „Speranța” din orașul de pe malul Cernei – Hunedoara (președinte Rotar Delian Dorel) să poposească colindătorii pentru a vesti nașterea lui Iisus – Crăciunul devenind astfel o sărbătoare a sufletului și a religiei creștine.
Astfel am notat prezența colindătorilor de la Școala Gimnazială Sântămăria Orlea, însoțiți de cadrele didactice Chiorbeja Maria Emanuela și Frățica Simin, care prin cristaline glasuri bine omogenizate au dăruit gazdelor și tuturor seniorilor hunedoreni un grupaj de colinde strămoșești – adevărate solii ale imnului îngeresc.
Ca semn al ospitalității hunedorene, colindătorii au primit din partea gazdelor pachete cu dulciuri, apoi însoțiți de consilierii CARP, Vili Orășan și Gelu Borza, au vizitat Castelul Corvinilor unde au trăit momente de neuitat și adânci sentimente patriotice.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Prin legea nr. 290 din 24 octombrie 2023, Parlamentul României a declarat anul 2025 drept „Anul Cardinal Iuliu Hossu” la nivel național.
Școala Gimnazială Râu de Mori, în parteneriat cu Școala Gimnazială Sarmizegetusa au desfășurat proiectul Scrisoare către viitor: Moștenirea Cardinalului Iuliu Hossu.
În cadrul acestui proiect a fost omagiată memoria Cardinalului Iuliu Hossu, cel care pe 1 Decembrie 1918 a citit la Alba Iulia Rezoluția de Unire a Transilvaniei cu România.
Au fost evidențiate contribuțiile sale în domeniile: spiritual, ecumenic, educațional și academic, cultural, politic, social, al unirii naționale, al solidarității și apărării demnității umane, al rezistenței împotriva opresiunii comuniste.
Școala Gimnazială Râu de Mori a organizat o expoziție dedicată memoriei vestitorului Unirii, iar elevii Școlii Gimnaziale Sarmizegetusa au realizat prezentări despre viața și activitatea lui Hossu, evidențiind în special rolul lui în Marea Unire, în apărarea evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și rezistența împotriva dictaturii ateo-comuniste.
Născut la 31 ianuarie 1885, în satul Milaș din Transilvania (astăzi județul Bistrița-Năsăud), s-a format intelectual și spiritual prin studii la Blaj, Budapesta, Roma și Viena.
Ca tânăr episcop al Gherlei, Iuliu Hossu a fost ales să proclame, în fața a sute de mii de români adunați la Alba Iulia, actul istoric al unirii Transilvaniei cu România.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sub ocupația horthystă, însuflețit de credință, Iuliu Hossu n-a pregetat să vină în ajutorul semenilor săi evrei persecutați și osândiți. Procesul său de recunoaștere ca „Drept între națiuni”, inițiat în 2022, are la bază angajamentul său curajos de a-i sprijini și salva pe evreii din Transilvania de Nord atunci când, între 1940 și 1944, naziștii și-au pus în aplicare planul tragic de a-i deporta în lagăre de exterminare.
După instaurarea regimului ateist în 1947, Biserica Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii, iar episcopii săi au fost obligați să adere la Ortodoxie sau să suporte persecuția. Iuliu Hossu a ales calea martiriului. Refuzând categoric compromisul, el a fost arestat în mai 1948, alături de alți ierarhi și închis în lagărele de la Sighet, Gherla și Aiud.
Culminarea recunoașterii vine în 2019, când Papa Francisc l-a beatificat la Blaj, declarându-l martir al credinței și al speranței.
„În esență, de la Hossu învățăm că adevărata măreție constă în sacrificiul discret pentru adevăr, credință și neam – o lecție eternă pentru orice generație confruntată cu provocări morale”, susținea prof. Loredana Leleșan.
„Viața sa ne cheamă să fim „vestitori” ai unității și ai speranței, așa cum el a fost la Alba Iulia. Motto-ul Fericitului Hossu, „Credința noastră este viața noastră”, ar putea să devină motto-ul fiecăruia dintre noi” a completat Antonela Chiper, director Școala Gimnazială Râu de Mori.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
În curând intrăm într-un nou an calendaristic, 2026. Va fi un an important pentru Reșița noastră dragă!
Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița sunt conștiente de importanța împlinirii a 255 de ani de istorie industrială la Reșița, dar și de împlinirea celor 100 de ani de când a fost ridicată Reșița la rangul de comună urbană (oraș). Nu trebuie uitată și vizita regală acum 100 de ani în Banatul Montan, și în cadrul acesteia, și la Reșița, ocazie cu care a fost pusă în serviciu locomotiva „Ferdinand”, prima locomotivă din seria 50.000, realizată în România, cu materiale exclusiv românești.
Așa cum i-am obișnuit deja pe cei care respectă și stimează istoria urbei noastre, așa promitem că vom merge mai departe în anul 2026, cu proiecte care reprezintă o continuare a celor deja începute în anii anteriori, dar și cu proiecte noi.
Primul proiect a fost deja realizat: este vorba despre calendarul de perete pentru anul 2026, editat cu tematica Reșița 255.
Pe data de 5 ianuarie 2026 va apărea la Oficiul poștal Reșița 1 o ștampilă filatelică ocazională care va reflecta începutul anului 255 pentru Reșița. Ștampila realizată de cele două organizații ale noastre a primit aprobarea Poștei Române, astfel încât întreaga corespondență care va pleca în acea zi de la acest oficiu poștal va fi obliterată cu ea, și prin acest mod, se va putea conștientiza național și internațional, că Reșița intră în cel de-al 255-lea an de istorie industrială în această parte de Europă. La aceeași dată va apărea și un plic ocazional editat de asemenea de organizațiile noastre. Acesta va fi doar începutul, căci noi vom realiza și edita pe tot parcursul anului alte ștampile și plicuri ocazionale care să reflecte jubileele anului 2026.
Și ce va urma?
Astfel, la 10 ianuarie 2026 vom reîncepe Conferințele REȘIȚA, primele organizându-le în decursul anului 2021, adică acum 5 ani, ele găsindu-și finalitatea în publicarea într-o carte editată de către noi. Lună de lună, adică de 12 ori vom avea câte un invitat marcant, care să ne introducă într-o tematică apropiată de Reșița și oamenii ei. Aceste conferințe își vor găsi finalitatea în cuprinderea lor și de data aceasta într-o carte care va apărea în anul 2027.
Două zile mai târziu, în 12 ianuarie, vom lansa Concursul de fotografii „Reșița 255 / 100”, organizat de Foto Clubul „Banatul Montan” Reșița, președinte: Flavian Savescu, și de către Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin & Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Fotografii reșițeni vor fi chemați să-și demonstreze dragostea față de locul unde trăiesc, prin câte o fotografie semnificativă, așa cum văd ei Reșița, cum simt pulsul ei prin prisma obiectivului. Și suntem convinși că agilitatea ochilor lor ne va pune în față lucruri pe care noi, poate, nu le-am văzut. Așadar, mai multe amănunte despre concurs, în 12 ianuarie 2026.
În aceeași lună, dar de data aceasta la sfârșitul ei, în 30 ianuarie vom începe un nou proiect expozițional de fotografii la Biblioteca Germană, proiect care va purta motto-ul „Cei trei A din Reșița” – Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo în 12 expoziții dedicate Reșiței în anul aniversar 2026. Suntem deja de pe acum convinși că vor fi expoziții memorabile pentru reșițeni și nu numai. Expozițiile celor 3 Andrei vor fi completate o dată pe trimestru și de o expoziție, tot fotografică, dar de data aceasta a Ioanei Ciolea, cea care ne-a uimit deja nu o dată, cum vede ea Reșița, venind și așezându-se aici de pe meleagurile Albei Iulia. Și știm că Ioana s-a îndrăgostit de Reșița și de oamenii ei…
Nu în ultimul rând dorim să continuăm proiectul de artă plastică din 2020, organizat atunci ca un preambul la ceea ce sărbătoream în 2021, 250 de ani de industrie reșițeană (3 iulie 1771 – 3 iulie 2021), aflat sub motto-ul „Reșița 250 – Timp și contratimp”, un proiect finalizat printr-o expoziție colectivă comună a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” și a Cercului de sculptură „Jakob Neubauer”, aceasta devenind itinerantă. Ambele cercuri, de pictură, respectiv sculptură, vor continua proiectul în anul 2026, urmând ca rezultatele să fie expuse în luna iunie 2026, ca un preambul la împlinirea la 3 iulie 2026 a celor 255 de ani de istorie industrială la noi, acasă.
Totodată, membrii Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” vor avea ocazia prin intermediul nostru să-și facă schițe și să picteze, în a doua jumătate a anului 2026, Reșița, privită de sus. Vom organiză deplasări ale pictorilor noștri în 3 locuri pe dealurile Reșiței, de unde se poate vedea o panoramă a celor mai importante cartiere ale urbei noastre. Aceste panorame vor fi puncte de plecare pentru noi creații ale lor. Astfel, vor fi organizate deplasări la stema de pe Dealul Golului pentru a avea în față o panoramă a centrului actual, apoi la Monumentul lui Herglotz de pe Dealul Crucii spre a avea o panoramă a Reșiței Montane și nu în ultimul rând deasupra Cartierului Lunca Bârzavei / Govândari, pentru a putea transpune și ce înseamnă cartierul cu cea mai mare parte a populației reșițene de astăzi.
Iată doar câteva proiecte pe care le dorim finalizate în anul 2026, dar sunt ferm convins și vă asigur că vor fi și altele, dar toate la rândul lor…
Să ne iubim urbea, să iubim Reșița și oamenii ei, să cinstim istoria și să privim încrezători spre viitor! Reșița va exista și mâine, bazându-se pe un trecut demn de oamenii care au trăit și muncit pe aceste locuri!
FEMEIE VALAHĂ LA MEHADIA (,,FRONTISPIECE – WALLACK WOMEN AT MEHADIA„). Xilogravuri gravate de dl. G. Pearson – ,,The Woodcuts engraved by Mr. G. Pearson” – 1865
Charles Boner (1815 – 1870) a fost un poet, jurnalist și scriitor de călătorii englez care a trăit multă vreme în Germania. A lucrat ca trimis special la Viena pentru ziarele Daily News și New York Times.
Între anii 1863-1864, a efectuat o călătorie de documentare în Transilvania (aflată atunci sub stăpânire austriacă), în urma căreia a rezultat o lucrare de referință în literatura de călătorie și istoria socială a secolului al XIX- lea: Transilvania; produsele și oamenii săi(,,Transylvania; Its Products and Its People„).
Cartea oferă o descriere detaliată a regiunii, din acea perioadă, Charles Boner alcătuind o remarcabilă radiografie a societății. Descrie amestecul etnic fascinant al Transilvaniei (români, maghiari, sași, secui, romi) și analizându-le obiceiurile, portul și caracterul. Cartea este o fereastră importantă către Transilvania de acum 160 de ani, văzută prin ochii unui explorator britanic.
În capitolul 2 al cărții, denumit MEHADIA, în cuprinsul a 17 pagini, autorul face o prezentare interesantă a băilor termale de la Mehadia, așa cum erau cunoscute la acea vreme Băile Herculane de astăzi, pe care Boner le mai numește în cartea sa „Hercules’ Bath”.
Autorul, surprins de gradul de civilizație și confort găsit aici, în mijlocul munților, face o frumoasă descriere a oamenilor și a atmosferei cosmopolite descoperite aici. Acesta este poate cel mai savuros punct al capitolului, în care Boner descrie stațiunea ca pe un loc de întâlnire fascinant între Vest și Est, unde vorbește despre „boierii bogați” veniți din Moldova și Țara Românească (,,Wallachia„), însoțiți de soțiile lor, care aduc cu ei un „lux oriental”. Atmosfera este descrisă ca fiind veselă și plină de viață.
De asemenea, Boner este captivat de femeile din satul vecin, Pecinișca (scris ,,Pecsenjeska„), care veneau să vândă fructe, miere și lapte vizitatorilor. Pe acestea le descrie ca fiind renumite pentru frumusețea lor, unele având trăsături aproape mediteraneene sau „de houri” (fecioare din paradisul islamic), sugerând o posibilă origine mixtă a rasei lor.
Însă, cel mai fascinant este faptul că face o descriere detaliată a îmbrăcămintei lor, în special „opregul” (numit de el ,,obrescha” – șorțul cu franjuri roșii) care le dădea un aer „sălbatic”, și un fel de bonetă albă triunghiulară, decorată cu medalii.
Aici de remarcat un detaliu amuzant: deși admiră părul bogat al localnicelor, Boner notează cu umor britanic dezamăgirea de a descoperi că cozile lor groase erau adesea „îmbunătățite” artificial cu câlți de cânepă.
De o importanță majoră pentru istoria vizuală a zonei (amintesc că Băile de la Herculane au fost mereu într-o permanentă și strânsă conexiune cu localitățile din jurul său, unde sătenii țărani adeseori își valorificau produsele) este una dintre ilustrații, o ilustrație rară, așezată pe frontispiciul cărții, ce prezintă o femeie localnică, prezentată ca: ,,FEMEIE VALAHĂ LA MEHADIA” (FRONTISPIECE – WALLACK WOMEN AT MEHADIA). Xilogravuri gravate de dl. G. Pearson-The Woodcuts engraved by Mr. G. Pearson*)
*Notă:Ilustrațiile cărții sunt xilogravuri (gravuri în lemn) realizate de britanicul George Pearson (1825-1898), renumit tipograf și gravor al epocii.
UZPR CARAS SEVERIN 