La Biserica Ortodoxă din frumoasa localitate hunedoreană Cinciș-Cerna un număr mare de credincioși, copii, tineri și mulți seniori au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Nestor – Episcopul Devei și Hunedoarei și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanu însoțiți de un sobor de preoți.
A urmat slujba parastasului pentru părintele mărturisitor Crăciun Opre (foto 1) trecut la Împărăția cea veșnică în anul 2012 și care în luna iunie a anului în curs ar fi împlinit 100 de ani de la naștere.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți în Biserică, Preasfințitul Părinte Nestor a punctat jertfelnicia cu care părintele Crăciun Opre a slujit pe Dumnezeu, iar pe credincioși i-a îndrumat mereu spre dreapta credință ortodoxă.
Nu a lipsit Sfințirea Crucilor de la mormintele părintelui Crăciun Opre și al preotesei Anișoara Opre, ca de altfel a acoperișului decorativ din lemn aflat deasupra acestora.
Dar iată și câteva date biografice ale păintelui: s-a născut în satul Cărăsău din județul Bihor, ca fiu a lui Crăciun și Saveta Opre.
Face școala primară în satul natal și studiază la Școlile normale „Iosif Vulcan” din Oradea și „Dimitrie Țichindeal” din Arad.
În anul 1947 este admis la Academia Teologică din Arad, iar în anul 1948 este arestat.
Timp de 8 ani cunoaște 7 temnițe comuniste din România.
În mai 1956 este eliberat din închisoare și devine student la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu și în anul 1959 obține licența.
Cere obținerea unui post de preot, dar este refuzat.
Se angajează la Exploatarea minieră Teliuc (Secția Poiana Ruscă).
În această perioadă se căsătorește cu Anișoara Opre din localitate, iar taina cununiei o face în biserica satului. Această cununie a fost ultima dinaintea inundării bisericii în vederea construirii unui baraj de acumulare necesar pentru Combinatul Siderurgic din Hunedoara.
După grațierea deținuților politici, teologul Crăciun Opre primește autorizația de hirotonire de la Departamentul Cultelor.
Este hirotonit la 1 noiembrie 1964, de către Preasfințitul Teoctist, atunci Episcop al Aradului și viitor patriarh al României. Îi este încredințată parohia Hășdău.
Este transferat și numit preot la parohia Cinciș-Cerna și primește ca ascultare continuarea ridicării bisericii începută în anul 1965 de către preotul Anton Rudeanu.
Se dedică împreună cu preoteasa Anișoara la finalizarea construcției bisericii a cărei sfințire a avut loc în anul 1984. În anul 2011 părintele Crăciun Opre se pensionează, iar în anul 2012, în duminica Floriilor, a pleacat în Împărăția cea veșnică.
Prezent la această ceremonie religioasă ing. Mircea Popa, viceprimarul Hunedoarei, ne-a declarat: Momentele la care am participat au fost un semn de cinstire creștinească a părintelui Crăciun, omul caracterizat de blândețe, îndrăzneală și mărturisire a dreptei credințe din a cărei izvoare și-a adăpat neîntrerupt sufletul, viața.
Intervenind Vili Orășan, consilier la Asociația CARP „Speranța” Hunedoara, a adăugat: Totul a fost un moment de aducere-aminte și respect pentru faptele bune ale părintelui care i-au împodobit viața pe pământ.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Publicația-etalon a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România își face din nou datoria de onoare de a reflecta pulsul Uniunii – și, prin acesta, nenumăratele fațete ale muncii jurnalistice – odată cu apariția numărului 38.
Ca revistă realizată în întregime de jurnaliști, UZP vine în fața cititorilor cu un sumar care reflectă faptul că membrii Uniunii luminează orice colț de viață a cetății, oriunde se află și activează, punându-și toată puterea și o vocație de neclintit la temelia aflării adevărului, a relevării și propagării realității.
Publicația se deschide cu editorialul semnat de președintele Sorin Stanciu, care menționează că „analiza activității noastre nu trebuie să fie nici ocazională, nici festivistă. Credem că este necesar ca ea să fie făcută în fiecare zi”. De asemenea, este anunțat parteneriatul podcastului Radio UZPR cu CNR-UNESCO.
Despre calitățile reporterului și ale intervievatului, despre cei 196 de ani de presă periodică în România, despre ziarul „Lumina”, aflat în moment aniversar, precum și despre fake news, revista „Ateneu” ori despre felul strălucit în care presa românească s-a pus în slujba Marii Uniri scriu condeie redutabile ale breslei jurnalistice, colegi din Uniune care dau măsura profesiei și a alinierii jurnalismului la toate timpurile istoriei României. Nu lipsesc opiniile („Jurnalizarea”, „Un decalog al condiției de a fi jurnalist autentic”, „Autorii nu se ceartă”), evocarea argumentată a jurnalismului lui Mihai Eminescu, documentările de excepție (Ordinul „Ferdinand I” conferit în 1931 directorului ziarului „Unirea”), viața profesională densă din filialele Uniunii („Apostolul” – revista nemțeană dedicată educației și culturii, „Începuturile presei la Galați”, Clubul Presei din Banatul de Munte), interviurile, reportajele, caricatura de presă în desene semnate de colegi de renume din UZPR și cele mai recente apariții în Editura UZP.
În centrul publicației se află prezența UZPR la Zilele Administrației Arădene, eveniment de anvergură în cadrul căruia Uniunea a avut o sesiune specială și care a fost un excelent prilej de întâlnire a conducerii centrale a UZPR cu membri ai filialelor din regiune.
În era digitală, poate mai mult decât oricând, conținutul, standardul și grafica fac din Revista UZP o publicație de colecție.
Concursul de reportaje “DORU DINU GLĂVAN” și de interviuri „OANA CENAN GLĂVAN”- Ediția a III-a.
BORAN David Florin – Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș , Premiul I la categoria – clasa a VII-a, la reportaj și Premiul special primit de la Filiala UZPR Caraș-Severin. Profesor coordonator Maria Frențiu. Elevul vorbește despre puterea cuvintelor, despre rolul lor constructiv sau distructiv. Reportajul se numește “ Cuvinte care contează”
A treia ediție a concursului de reportaje și interviuri, concurs organizat sub patronajul spiritual a lui Doru Dinu Glăvan și a fiicei sale Oana Glăvan Cenan, și-a desemnat și premiat câștigătorii în cadrul unei întâlniri organizate în 11 iunie 2025, la Filiala “Lunca Bârzavei” a Bibliotecii Județene “Paul Iorgovici”, din municipiul Reșița.
Pornit la inițiativa Societății pentru Cultură METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană, anunțat în 31 octombrie 2022 la un an de la dispariția jurnalistului, Concursul s-a bucurat de o largă susținere din partea unor Instituții reprezentative: Uniunea Ziariştilor Profesioniști din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști – Filiala Caraş-Severin, Inspectoratul Şcolar Județean, Biblioteca Județeană „Paul IORGOVICI”, Centrul de Cultură Caraș-Severin și Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan.
17 iunie 2025, ora 12.00, Centrul Universitar UBB Reșița, Sala A2.2:
Simpozionul Național„Banatul, provincia deportărilor și a rezistenței anticomuniste”.
Organizatori: Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Deportaților în Bărăgan – Filiala Caraș-Severin, Centrul Universitar UBB Reșița – Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Centrul Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” Oravița – Centrul de Studii Bănățene, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Editura TIM Reșița.
Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XVIII-a).
Fête de la Musique, 21 iunie.
Expoziție de sculptură a membrilor Cercului de sculptură „Jakob Neubauer” (coordonator: George Molin).
Expoziție de artă pe piele, autor Adrian Drăgilă (Anina).
Istoria Țării Cărașului în studii și documente inedite din colecții de familie, prezentate de dr. Ionel Bota (Oravița) / partea a IV-a.
Cu participarea corului „Franz Stürmer“ (dirijor: prof. Elena Cozâltea), a grupurilor vocal-muzicale „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca) & „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).
18 iunie 2025, ora 12:00, Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ Oravița:
Moment de rugăciune și comemorativ cu prilejul Zilei Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist (18 iunie).
Organizat în cadrul Simpozionului Național „Banatul, provincia deportărilor și a rezistenței anticomuniste” de către Parohia Ortodoxă Română„Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Oravița, Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Deportaților în Bărăgan – Filiala Caraș-Severin, Centrul Universitar UBB Reșița – Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Centrul Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” Oravița – Centrul de Studii Bănățene și Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin.
18 iunie 2025,Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XVIII-a).
Expoziție filatelică din colecția Erwin Josef Țigla (Reșița), exponatul „Timișoara – Capitala Europeană a Culturii, 2023“, dedicată sărbătoririi zilei de constituire a Federației Internaționale a Filateliei (F.I.P.) în 18 iunie 1926.
19 iunie 2025, ora 10.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Simpozionul Național„Banatul, provincia deportărilor și a rezistenței anticomuniste”: Masa rotundă „Banatul – Provincia deportărilor”.
Organizatori: Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Deportaților în Bărăgan – Filiala Caraș-Severin, Centrul Universitar UBB Reșița – Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Centrul Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” Oravița – Centrul de Studii Bănățene, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Editura TIM Reșița.
19 iunie 2025, ora 12.00, Centrul Universitar UBB Reșița, Sala A2.2:
Simpozionul Național„Banatul, provincia deportărilor și a rezistenței anticomuniste” (partea a II-a).
Organizatori: Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Deportaților în Bărăgan – Filiala Caraș-Severin, Centrul Universitar UBB Reșița – Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Centrul Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” Oravița – Centrul de Studii Bănățene, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Editura TIM Reșița.
19 iunie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XVIII-a).
Expoziție de artă plastică Niculina Ghimiș, membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.
20 iunie 2025, ora 17:00, KKC Dolenjske Toplice, Slovenia:
Participarea președintelui Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, Erwin Josef Țigla, la masa rotundă cu participare internațională „Multilingvismul ca valoare socială – semnificația sa pentru generațiile tinere“, organizat cu prilejul împlinirii a 10 ani de activitate ai Formației de dansuri populare germane din Gottschee a Asociației „Gottscheer Altsiedler Verein” din Dolenjske Toplice, Slovenia.
20 iunie 2025, ora 19:00, Centrul Cultural Dolenjske Toplice, Slovenia:
Participarea formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) și a grupului vocal-instrumental „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas) la Festivalul Internațional de Folclor, organizat cu prilejul împlinirii a 10 ani de activitate ai Formației de dansuri populare germane din Gottschee a Asociației „Gottscheer Altsiedler Verein” din Dolenjske Toplice, Slovenia.
21 iunie 2025, ora 9:00, Centrul Cultural al Asociației „Gottscheer Altsiedler Verein” din Dolenjske Toplice, Slovenia:
Participarea formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) și a grupului vocal-instrumental „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas) la cea de a XXVIII-a Întâlnire a stirienilor, cu participarea delegațiilor din România, Slovenia și Austria.
22 iunie 2025, Šentrupert, Slovenia:
Reprezentație a formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) și a grupului vocal-instrumental „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas).
Programm für die Zeitspanne 17. – 22. Juni 2025:
17. Juni 2025, 12.00 Uhr, Universitätszentrum UBB Reschitza, Saal A2.2:
Nationales Symposium „Das Banat – die Provinz der Deportationen und des antikommunistischen Widerstands“.
Organisatoren: der Verein der ehemaligen Politischen Häftlinge und Deportierten in der Bărăgan-Steppe – die Zweigstelle des Kreises Karasch-Severin, das Universitätszentrum UBB Reschitza – die Fakultät für Politik-, Verwaltungs- und Kommunikationswissenschaften, das Kulturzentrum „Altes Theater Mihai Eminescu“ Orawitza – das Zentrum für Banater Studien, das Demokratische Forum der Banater Berglanddeutschen und der Verlag TIM Reschitza.
17. Juni 2025, 17.00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XVIII. Auflage).
Fête de la Musique, 21. Mai.
Kunstausstellung des Holzschnitzereikreises „Jakob Neubauer” (Koordination: George Molin).
Kunstausstellung auf Leder, Autor Adrian Drăgilă (Anina).
Die Geschichte des Karascher Landes in Studien und Dokumenten aus dem Familienarchiv, mit Dr. Ionel Bota (Orawitza) / Teil IV;
Auftritte des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), der „Intermezzo“-Musik- und Singgruppe (Koordination: Lucian Duca) und „Resicza“-Musik- und Singgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas), alle aus Reschitza.
18. Juni 2025, 12:00 Uhr, Rumänisch-Orthodoxe Kirche „Heiliger Prophet Elias“ Orawitza:
Gebete und Gedenkansprachen anlässlich des Nationalen Tags der Opfer der Deportationen während des kommunistischen Regimes (18. Juni).
Organisiert im Rahmen des Nationalen Symposiums „Das Banat – die Provinz der Deportationen und des antikommunistischen Widerstands“ durch die Rumänisch-Orthodoxen Pfarre „Heiliger Prophet Elias“ Orawitza, durch den Verein der ehemaligen Politischen Häftlinge und Deportierten in der Bărăgan-Steppe – Zweigstelle des Kreises Karasch-Severin, durch das Universitätszentrum UBB Reschitza – Fakultät für Politik-, Verwaltungs- und Kommunikationswissenschaften, durch das Kulturzentrum „Altes Theater Mihai Eminescu“ Orawitza – Zentrum für Banater Studien und durch das Demokratische Forum der Banater Berglanddeutschen.
18. Juni 2025, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XVIII. Auflage).
Philatelistische Ausstellung anlässlich des Gründungstags der Internationalen Föderation für Philatelie (F.I.P.) – 18.06.1926, mit Exponaten aus der Sammlung Gustav Hlinkas (Reschitza).
19. Juni 2025, 10.00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Nationales Symposium „Das Banat – die Provinz der Deportationen und des antikommunistischen Widerstands“: Rundtischgespräche yur Themata „Das Banat – die Provinz der Deportationen“
Organisatoren: der Verein der ehemaligen Politischen Häftlinge und Deportierten in der Bărăgan-Steppe – die Zweigstelle des Kreises Karasch-Severin, das Universitätszentrum UBB Reschitza – die Fakultät für Politik-, Verwaltungs- und Kommunikationswissenschaften, das Kulturzentrum „Altes Theater Mihai Eminescu“ Orawitza – das Zentrum für Banater Studien, das Demokratische Forum der Banater Berglanddeutschen und der Verlag TIM Reschitza.
17. Juni 2025, 12.00 Uhr, Universitätszentrum UBB Reschitza, Saal A2.2:
Nationales Symposium „Das Banat – die Provinz der Deportationen und des antikommunistischen Widerstands“ (II. Teil).
Organisatoren: der Verein der ehemaligen Politischen Häftlinge und Deportierten in der Bărăgan-Steppe – die Zweigstelle des Kreises Karasch-Severin, das Universitätszentrum UBB Reschitza – die Fakultät für Politik-, Verwaltungs- und Kommunikationswissenschaften, das Kulturzentrum „Altes Theater Mihai Eminescu“ Orawitza – das Zentrum für Banater Studien, das Demokratische Forum der Banater Berglanddeutschen und der Verlag TIM Reschitza.
19. Juni 2025, 16.00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XVIII. Auflage).
Kunstausstellung Niculina Ghimiș, Mitglied des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”.
20. Juni 2025, 17.00 Uhr, KKC Dolenjske Toplice, Slowenien:
Teilnahme des Vorsitzenden des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen, Erwin Josef Ţigla, an der Internationalen Podiumsdiskussion „Mehrsprachigkeit als gesellschaftlicher Wert – Ihre Bedeutung für junge Generationen“, organisiert anlässlich des 10. Jahrestags der Gründung der Volkstanzgruppe des Gottscheer Altsiedler-Vereins.
20. Juni 2025, 19.00 Uhr, Kulturzentrum Dolenjske Toplice, Slowenien:
Teilnahme der Deutschen Volkstanzgruppe „Enzian“ Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea) und der Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas) am Internationalen Folklorefestival im Gottscheerland, organisiert anlässlich des 10. Jahrestags der Gründung der Volkstanzgruppe des Gottscheer Altsiedler-Vereins.
21. Juni 2025, ab 9.00 Uhr, Kulturzentrum des Gottscheer Altsiedler Vereines, Dolenjske Toplice, Slowenien:
Teilnahme der Deutschen Volkstanzgruppe „Enzian“ Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea) und der Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas) am XXVIII. Steirertreffen. Mit der Teilnahme von Vertretern aus der Steiermark (Österreich), aus dem Banater Bergland (Rumänien) und aus der Untersteiermark (Slowenien).
22. Juni 2025, Šentrupert, Slowenien:
Auftritt der Deutschen Volkstanzgruppe „Enzian“ Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea) und der Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).
O greșeală la partea germană, corectată / Ein Datierungsfehler im deutschen Teil
Afișează textul citat
19. Juni 2025, 12.00 Uhr, Universitätszentrum UBB Reschitza, Saal A2.2:
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) a deschis la data de 10 iunie 2025, la Sala Radio din Bucureşti, o serie de dezbateri dedicate luptei împotriva dezinformării, sub genericul „Jurnalismul faţă în faţă cu dezinformarea”.
Scurt mesaj al jurnalistului Mario Balint, corespondent special SRR – reporter de război, manager Bmtf – Balint Mercenary Task Force.
Concursul Național de Jurnalism „Flori pe cunună de spini” prezentat în ziarul „Accent Media” (director Cornel Poenar) s-a dovedit o reușită a promovării valorilor jurnalistice.
Urmare a originalității și talentului concurenților, a limbajului și folosirea celor mai frumoase metafore, profesorii coordonatori ai acestora și nu numai, din mai multe județe ale țării ne-au trimis sincere mesaje de felicitare pentru inițiativa de antrenare a tinerilor talentați și creativi în promovarea jurnalismului, pe care le redăm mai jos.
În contextul actual, în care tinerii sunt absorbiți de mirajul dezinformării ce se desfășoară mai ales în social-media, un concurs de jurnalism adresat elevilor de gimnaziu și de liceu a fost prilejul învățării unor deprinderi de comportament responsabil față de formularea și transmiterea unor puncte de vedere, a unor opinii care pot influența publicul. Tema concursului, „Flori pe cunună de spini”, i-a stimulat pe tineri să mediteze asupra unor mistere ale jertfirii christice și ale triumfului luminii învierii, dar și asupra unor taine prin care răul și binele sunt prinse continuu într-un cotidian desacralizat. Cuvintele sincere ale tinerilor jurnaliști ne-au trezit încrederea în viitorul presei românești, în posibilitatea conservării unei atitudini deontologice care valorează atât de mult în această misiune prin care societatea își va putea păstra valorile democratice.
Considerăm că inițiativa ziarului „Accent Media” (director Cornel Poenar) este cu totul specială în contextul activităților de stimulare a educației media pentru elevi, iar concursul merită să fie extins la nivel internațional, și pentru elevii români din diaspora.
Prof. Germina Breaz,
Colegiul Național „George Coșbuc”, Cluj-Napoca
Constantin VLAICU
Așa cum ne-a obișnuit, publicația ,,AccentMedia”, prin directorul său, jurnalistul Cornel Poenar, alături de Centrul Educativ ,,Copii și tineri pentru Comunitatea Europeană”, inițiază acțiuni, ce au ca scop promovarea jurnalismului în rândul tinerilor.
Activitatea, constând în organizarea unui concurs național de jurnalism, s-a bucurat și de sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, prin președintele Sorin Stanciu, cu implicarea activă a prof. Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș. Concursul, în mod firesc, s-a desfășurat sub genericul: ,,Lumina Sfântă a Învierii”, tema de creație având titlul: ,,Flori pe cunună de spini”.
Importanța acestor inițiative o constituie sprijinul oferit tinerilor, prin crearea și utilizarea unor astfel de platforme, prin care tinerii pot experimenta scrisul cu conținut jurnalistic. În același timp, acest gen de acțiuni ajută la descoperirea capacității și concomitent la dezvoltarea unor abilități de comunicare esențiale în evoluția personală în orice domeniu profesional.
Participarea tinerilor la acest concurs, între care doresc să evidențiez și cele două tinere, eleve ale Liceului Tehnologic ,,Nicolae Stoica de Hațeg”, din Mehadia, Popițu Denisași Ana Maria Tudescu, le oferă posibilitatea deschiderii unor noi orizonturi de gândire critică, element fundamental de contribuție la o dezvoltare personală sănătoasă.
Contextul îmi oferă posibilitatea de a adresa felicitări, atât inițiatorilor, cât și organizatorilor acestei acțiuni, precum și tuturor participanților!
Ing. Constantin VLAICU, Mehadia CS/membru UZPR Caraș Severin
Crăciun Mariana
Este lăudabilă inițiativa ziarului Accent Media (director Cornel Poenar – membru UZPR) de a promova valorile creștine printr-un concurs jurnalistic și de a provoca tinerii să se exprime pe o temă care marchează atât denotativ, cât și metaforic Sărbătoarea Învierii – izbânda luminii contra întunericului.
Să învățăm din gândurile tinerilor jurnaliști cât de importantă este speranța și pacea, purtarea de grijă și altruismul, demnitatea crucii și izbânda, incursiunea spirituală și lumina care ne îmbracă zilnic.
Să ne lăsăm cu toții inspirați de acești tineri creativi și să încurajăm aceste inițiative – pledoarii pentru conștientizarea adevăratelor modele și pentru promovarea valorilor Europei creștine.
Felicitări organizatorilor!
Prof. Crăciun Mariana
Colegiul Național „Decebal” Deva
Nițu Gloria Casandra
Publicarea creațiilor participanților la concursul național de jurnalism „Flori pe cunună de spini”, destinat elevilor, reprezintă nu doar o recunoaștere binemeritată a talentului tinerilor autori, ci și un semnal puternic că valorile estetice și expresivitatea artistică își găsesc un loc tot mai vizibil în spațiul educațional românesc.
Textele se remarcă printr-o maturitate stilistică surprinzătoare, prin originalitatea temei abordate și printr-un simț al limbajului poetic și narativ ce trădează o sensibilitate autentică și o cunoaștere profundă a mecanismelor creației literare.
Lucrările selectate pun în lumină capacitatea elevilor de a transforma experiențele personale sau temele clasice în forme artistice actuale, ancorate într-o viziune proprie, profundă și, uneori, tulburător de sinceră. Într-un peisaj literar contemporan în care forma adesea primează în detrimentul fondului, textele tinerilor participanți recuperează firescul emoției, autenticitatea vocii interioare și nevoia de sens, într-un registru care impresionează atât prin coerență, cât și prin vibrație interioară.
Prezentarea concursului în paginile publicației „Accent Media” (director Cornel Poenar) nu este doar un gest de valorizare a acestuia, ci și o invitație adresată cititorului matur de a privi cu seriozitate potențialul artistic al noii generații. Este, totodată, o dovadă că școala, sprijinită de astfel de inițiative culturale, poate rămâne un spațiu viu al expresiei, al descoperirii de sine și al formării unei gândiri critice și estetice.
Felicităm pe această cale nu doar câștigătorii, ci și organizatorii, mentorii și publicația „Accent Media” care au dat vizibilitate acestor tineri creatori – purtători de sens și frumusețe într-o lume tot mai înclinată spre superficialitate.
Prof. dr. Nițu Gloria Casandra
Colegiul Național „Decebal” Deva
Mocănița Ionuț
Am avut privilegiul să coordonez o elevă care a participat la concursul național „Flori pe cunună de spini”. Sunt impresionat de inițiativa organizării unui asemenea proiect și de modul în care ați reușit să uniți atâția oameni interesați de jurnalism.
Elevilor li s-a oferit șansa de a se afirma în ziarul „Accent Media” (director Cornel Poenar) cunoscut prin realizarea diverselor articole pe teme diverse. Am speranța că acest demers va continua și se va extinde prin abordarea unei tematici diversificate și de interes pentru tânăra generație.
Țin să mulțumesc pentru această ocazie prin care elevei coordonate de mine i s-a oferit șansa unui debut jurnalistic.
Această oportunitate a însemnat enorm pentru elevă, oferindu-i încredere în forțele proprii și motivație pentru viitoarele demersuri jurnalistice. Apreciem deschiderea pe care o arătați față de tinerii talentați și susținerea constantă a inițiativelor educaționale.
Prof. Mocănița Ionuț
Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani
Lucian Vlad
Doresc să exprim profunda mea recunoștință ziarului „Accent Media” (director Cornel Poenar) pentru inițiativa minunată de a prezenta în paginile sale un concurs cu o temă dedicată sărbătorii Paștelui. Concursul a oferit un spațiu de exprimare frumoasă și emoționantă, în care participanții au putut împărtăși gânduri și reflecții despre înviere, credință și renaștere. Sunt profund impresionat de profesionalismul și calitatea organizării, precum și de modul în care ziarul condus de jurnalistul Cornel Poenar a promovat valorile spirituale ale comunității noastre.
Un sincer „mulțumesc” și pentru diploma acordată fiului meu, Horia Vlad, de la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Sibiu care a avut bucuria de a fi printre participanții la concurs. Acest gest l-a încântat și l-a motivat să continue să scrie din pasiune. Apreciem efortul echipei „Accent Media” de a susține și încuraja tinerii talentați, oferindu-le o platformă de exprimare și expunere. Vă urăm mult succes în continuare și vă felicităm pentru contribuția valoroasă la viața culturală și spirituală a comunității!
Ec. Lucian Vlad, Sibiu
Natalia-Asinefta Topîrcean
Mă bucură faptul că eleva mea, Miruna Pop, a participat la un concurs național de jurnalism, lucru care a contribuit la dezvoltarea talentului, abilităților de comunicare și evoluția propriei personalități. Felicităm ziarul „Accent Media” și organizatorii evenimentului cu implicații pozitive în promovarea culturii și limbii române în context european, prin motivarea tinerilor, viitori mesageri ai jurnalismului modern!
Prof. dr. Natalia-Asinefta Topîrcean
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia
Manuela Codrean
Cercul de Jurnalism de la Palatul Copiilor Arad a avut bucuria de a participa la Concursul național de jurnalism „Flori pe cunună de spini”.
Coroana de spini de pe Fruntea Mântuitorului s-a transformat astfel într-o coroană de flori din cuvinte frumos meșteșugite de elevii participanți, concursul devenind astfel o punte de legătură între imaginațiea creatoare a elevilor și inițiativa demnă de apreciat a organizatorilor.
Ziarul „Accent Media” se dovedește încă o dată a fi un promotor al culturii și un pilon esențial al unei prese românești educate, deschise și conștiente de propriile rădăcini și valori spirituale.
Felicitări tuturor celor implicați în organizarea acestui concurs care promovează jurnalismul, valorile creștine și încurajează participanții să aprofundeze cunoștințele despre credință și să se apropie mai mult de Dumnezeu!
Prof. Manuela Codrean, Palatul Copiilor Arad
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Una din sălile anume amenajată aparținătoare Asociației CARP „Speranța” Hunedoara (președinte Rotar Delian Dorel) a găzduit în organizarea Comisiei de Cultură și Educație moral-civică, o Cafenea literară în dorința de a se contura un tablou fidel care să reflecte provocarea pe care o reprezintă jurnalismul în mediul seniorilor din orașul de pe Cerna.
Au fost momente care au oferit un spațiu de dezbateri firești privind interesul Asociației CARP „Speranța” Hunedoara pentru promovarea creației literare, a jurnalismului în rândul seniorilor cu accent pe respectarea normelor Codului Deontologic.
Emoționantă a fost înmânarea de către consilierul ec. Dumitrian Dorin Ioan Ioachim, a Diplomelor de onoare, participanților la concursul județean de jurnalism rezervat seniorilor, cu tema „Lumina Sfântă a Învierii”.
Am mai consemnat printre altele prezentarea Numărului 90 al revistei INFO C.A.R.P. „SPERANȚA”, momentul poetic semnat de senioarea Aurelia Muntean, expunerea de către prof. Gil Zăvoianu a unor epigrame proprii, dar și interpretarea unor frumoase cântece populare pădurenești de către solista Carmen Daniela Muntean.
Interesante au fost intervențiile făcute de seniorii Florica Florescu și Ilie Dumitru.
Nu au lipsit cafeaua, dulciurile, apa minerală, discuțiile amicale, prietenești și fotografia de grup.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Fiecare loc de pe lumea asta are povești și familii de poveste, iar Vasiova este doldora de oameni de poveste! Dacă ne gândim doar la Tata Oancea și Nicolae Florei sau, venind în actualitate, la Ioan Cărmăzan, fiecare dintre aceștia au povești de excepție și, mai ales, pasiuni extraordinare. Iar una dintre pasiunile celor (doar) trei amintiți este cartea/lectura!
Bocșa abundă de oameni ale căror pasiuni sunt extraordinare și, evident, de poveste! Oprindu-mă puțin la regizorul Ioan Cărmăzan, cunoaștem că, alături de carte și lectură, acesta este pasionat de porumbei, iar, în tinerețe, a fost extrem de dedicat tenisului de masă[1]!
Se pare că, într-o anume perioadă, Bocșa era un centru sportiv important, iar tenisul de masă era unul dintre sporturile preferate de bocșeni.[2] Iar invitatul meu de astăzi confirmă acest lucru.
E foarte motivant și inspirațional să vezi oameni realizați în cariera aleasă, dar, în același timp, și extrem de pasionați de unele activități în care se dedică și ajung să fie foarte buni. Un astfel de personaj este Titus Tamșa, un om care, prin tot ceea ce-l caracterizează, poate fi un veritabil model pentru tinerii noștri și nu numai, pentru că nu există limită de vârstă atunci când există pasiune!
Titus Tamșa
Pe Titus îl cunosc din copilărie. Vasioveni amândoi, colegi de școală și de jocuri, întotdeauna l-am admirat pentru pasiunile sale și pentru o anume noblețe a sa. Titus provine dintr-o familie „de fală” a Bocșei, oameni harnici și gospodari, oameni educați și bine așezați, oameni cu frică de Dumnezeu și cu dragoste pentru tradiție și, totuși, deosebit de modești și discreți. Tocmai din pricina acestei discreții excesive, Titus nu se regăsește în paginile unor volume dedicate locului și oamenilor de aici, lucru care trebuie, evident, corectat. Și vom începe cu acest interviu.
G.Ș. Bine ai venit la „povești în bibliotecă”! Iată, în biblioteca tinereții și copilăriei noastre, în biblioteca în care, pe vremuri, slujea cartea și dascălul nostru, prof. Ionel Furdui! De altfel, noi ne întâlnim pe stradă, în mirifica noastră Vasiovă, ne întâlnim la biserică, în zile de sărbătoare, ne întâlnim la ruga satului și la alte astfel de evenimente ale comunității, pentru că tu și familia ta sunteți oameni ai locului, unde ai adus-o și pe minunata Antoanela Tamșa, soția ta. Așadar, cine este Titus Tamșa?
T.T.M-am născut în Reșița, județul Caraș-Severin, la data de 19 iulie 1970, din părinți bocșeni: mama Persida Tamșa și tata Constantin Tamșa (răposat în 2010), niște părinți deosebiți, care m-au educat în toate privințele, mi-au transmis valori sănătoase și pentru toate acestea le mulțumesc!!!
Am început grădinița în Bocșa, în actuala casă a familiei Demetrovici, apoi în actuala casă a familiei Doiceanu (ambele în Vasiova, pe strada Tudor Vladimirescu).
Primii pași la școală au fost în 15 septembrie 1976 la actualul Liceu „Tata Oancea” tot din Vasiova. Aici am avut-o învățătoare pe doamna Neda Aurelia, de la care am învățat multe lucruri bune: corectitudinea, punctualitatea și faptul de a fi pedant (pe lângă multe alte calități).
Apoi, școala generală am absolvit-o în 1984 la același liceu. A urmat examenul de treaptă unde am promovat și am avut-o dirigintă pe doamna Dăneți Doina. De la dânsa am învățat dragostea pentru frumos, pentru artă și cultură. Am absolvit în 1988 și a urmat recrutarea în armată, pe care am terminat-o în ianuarie 1990.
În vara anului 1990 am dat examen pentru intrare la facultate, unde am și reușit. Am absolvit Facultatea de Inginerie Reșița (prima promoție) – care aparținea de Institutul Politehnic„Traian Vuia” Timișoara. În 1995 am absolvit facultatea cu examen de licență. Din 1995 și până în prezent activez în câmpul muncii.
G.Ș. Da, știu că lucrezi și mai știu că ești unul dintre cei mai implicați și apreciați ingineri de la firma TMD Friction Caransebeș. De asemenea, știu că ai câteva hobby-uri, pe unele le împărtășești cu soția ta, Antoanela, cum ar fi călătoriile, cititul, dar, în altele ești pe cont propriu, cum ar fi tenisul de masă. De când pasiunea pentru tenis și cum s-a născut această pasiune?
T.T.Tenisul de masă l-am început de la vârsta de 5 ani, când jucam pe mesele de beton din curtea blocurilor din Vasiova. Am început cu o paletă făcută de tata (de la care am moștenit această pasiune) – cu fețe de șmirghel. Apoi, părinții mi-au cumpărat paleta Gold Cup, chinezească. Am avut si paletă coreeană, Hanoi. Încet-încet, am dezvoltat o pasiune deosebită pentru acest sport.
Mai târziu, cand am ajuns la școală, am descoperit masa de lemn Ella, care era în sala de sport a liceului „Tata Oancea”. Acolo jucam până seara târziu, când eram elev.
Apoi, urmat o perioadă în care am jucat rar tenis de masă, iar din 2007 am reluat această activitate în ritm mai intens.
G.Ș. Așadar,pasiunea pentru sport nu s-a născut peste noapte, ci ai descoperit-o prin intermediul tatălui tău, apoi ai construit-o treptat și ai parcurs-o firesc prin efort, perseverență, dar și deosebită plăcere. La ce fel de proiecte ai luat parte până acum?
T.T.Am participat până acum la 81 de turnee, în 20 de localități. Sunt membru al Asociației „Amatur” România, sub egida căreia se desfașoară toate aceste turnee de amatori.
G.Ș. Cum vin proiectele la tine? Cum le găsești?
T.T.Toate aceste turnee sunt postate cu ceva timp înainte pe site-ul asociației „Amatur” România. La aceste competiții se poate înscrie oricine dorește, în limita locurilor disponibile. Așadar, când doresc să particip la un turneu, mă înscriu precum ceilalți colegi.
G.Ș. Care dintre proiecte ți-a adus cea mai mare mulțumire? Adică, ai un rezultat special de care ești foarte mândru?
T.T.Din cele 81 de turnee, cel mai mândru sunt de locul I ocupat la categoria Open, desfășurat la Giroc (Timiș) în 02.11.2024.
Bineînțeles că toate turneele, în care am ocupat un loc pe podium, mi-au adus o satisfacție deosebită! Din luna iunie 2025 am promovat la categoria Elite (cea mai bună categorie din tenisul de masă amator din România) și ocup poziția 147 în România.
G.Ș. Ai un mentor? Ai un model?
T.T.Primul mentor în acest sport a fost tata, care m-a învățat deprinderile de bază. Apoi, am avut în Reșița mai mulți mentori: prof. Nistor, Nicu Franț, Nicu Pârvu, Deian Sorescu. Astăzi, modelul meu este Deian Sorescu, acesta fiind și jucător legitimat la echipa din Dumbrăvița.
G.Ș. Titus, noi vorbim adesea și povestim; de altfel, vă și urmăresc, pe tine și pe Anto, pe rețelele de socializare și admir locurile prin care călătoriți și pe unde vă petreceți vacanțele și zilele de recreere. Deci, clar că sunteți pasionați de călătorii! Ce alte pasiuni ai?
T.T.Ca pasiuni, mai menționez dragostea pentru natură și aer curat, după cum ai observat și tu, călătoriile, înotul, cititul, pictura și, nu în ultimul rând, fotbalul. Sunt un împătimit al sportului rege și nu prea pierd meciurile de pe stadionul „Mircea Chivu”; uneori chiar și de pe alte stadioane importante.
G.Ș. Te cred! Pasiunile sunt activități involuntare, care vin din interiorul nostru și care ne fac bine sufletește! Acum știu de unde vine zâmbetul tău generos și cald de fiecare dată când ne vedem, de la aceste frumoase preocupări ale tale! Pentru că dedici timp prețios frumosului care te înconjoară! Ce proiecte ai de viitor?
T.T.Proiecte de viitor am multe și aș menționa: călătoriile în locuri frumoase, deosebite, în care nu am ajuns încă, fiindcă unele locuri sunt chiar îndepărtate; îmi doresc să mă mențin în categoria Elite la tenis de masă cât mai mult timp, îmi doresc să aloc și celorlalte pasiuni mai mult timp, de exemplu, picturii, iar în plan profesional, să rămân același angajat model care am fost și până acum. Dedicat, perseverent, eficient.
G.Ș. Doamne ajută! Ai dorințe și proiecte frumoase, care nu fac altceva decât să-ți mențină tinerețea, energia și dragostea de viață! Ce sfat ai pentru tineri?
T.T.Tinerilor le-aș recomanda să facă sport cât de mult posibil, să iubească arta și frumosul, să călătorească în cât mai multe locuri, să citească și să se încadreze în societate ca niște viitori specialiști, fiecare în domeniul pe care îl va alege; să respecte și să păstreze vie cultura, credința și tradiția românească, valorile noastre autentice.
Și, pentru că revista culturală a Bocșei se află la ceas aniversar, 25 de ani, îi doresc viață lungă și mulți cititori!
Și, după cum ne învață duhovnicul nostru Ioanichie, împreună, să-l rugăm pe Dumnezeu să ne țină sănătoși, să ne împlinim fiecare misiunea, dar și pasiunile! Iar, dacă mă voi încumeta vreodată să aștern pe hârtie detalii despre toate aceste pasiuni ale mele, de ieri și de azi, voi reveni la bibliotecă pentru a cere ajutor și pentru a include o viitoare carte în seria deja consacrată – „Bocșa, istorie și cultură”.
G.Ș. Frumos! Te așteptăm cu drag! Seria „Bocșa, istorie și cultură” promovează fapte și oameni de ieri și de azi și, cu siguranță, ar fi interesante poveștile tale izvorâte din nu mai puțin interesantele tale pasiuni! De asemenea, te așteptăm cu o expoziție de pictură!
Mulțumesc, Titus, pentru că ai acceptat să ni te destăinui, să ne vorbești despre cât de esențial este în viața unui om factorul fun sau, altfel spus, cât de important este să-ți urmezi pasiunile și să le transformi în plăcere și bucurie! Noi, echipa „Bocșa culturală” îți mulțumim pentru urări și-ți dorim să fii sănătos și să-ți realizezi proiectele cu succes! Să te bucuri de familie, de prieteni și de tot frumosul care te înconjoară! Și, pentru că suntem la început de vară, îți dorim vacanță plăcută și călătorii de poveste!
[1] Vasile Bogdan. Descifrând codul Cărmăzan. Timișoara: Eubeea, 2018;
[2] Titus Suciu, Vasile Bogdan. Frumoșii nebuni ai Bocșei. București: Palimpsest, 2013;
Expoziție de desene „Banatul meu drag”, ca rezultat al concursului transfrontalier organizat cu copiii având vârsta de 6 – 10 ani din România și din Serbia. Premierea participanților din România.
Miniconcert cu elevii Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița, coordonatoarea programului fiind prof. Nicoleta Garoiu.
Mărioara Gean Muntean, Școala Elementară„3 Octombrie” Sân-Mihai.
Coordonatori România:
Clara Maria Constantin, Reșița / România;
Erwin Josef Țigla, Reșița / România.
Vernisajul expoziției și înmânarea premiilor în România și Serbia:
Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița, România: 12 iunie 2025, ora 17:00
Casa de Cultură „3 Octombrie” Satu Nou / Banatsko Novo Selo, Serbia: 16 iunie 2025, ora 13.00
12. Juni 2025, 17.00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XVIII. Auflage).
„Lob der Kindheit!“ (XVIII. Auflage): Eine Veranstaltung zum 1. Juni, dem internationalen Kindertag.
„Mein geliebtes Banat“: Kinder-Zeichnungen-Ausstellung mit Arbeiten als Resultat eines grenzüberschreitenden Projekts mit Beteiligten aus dem rumänischen und aus dem serbischen Banat, zwischen 6 und 10 Jahre jung.
Preisverleihung für die Teilnehmer aus Rumänien.
Musikalische Einlagen: Schüler des „Sabin Păuța”-Kunstlyzeums Reschitza, Koordination: Nicoleta Garoiu.
Un episod important în istoria Mehadiei, ce a avut un rol major în apărarea Banatului și în colonizarea întregii regiuni, este prezența la Mehadia a ordinelor cavalerești, despre care voi aminti în cele ce urmează.
Chiar dacă temporară sau sporadică, prezența cavalerilor la Mehadia a lăsat o amprentă importantă asupra Banatului, transformând Mehadia într-o zonă cheie de frontieră, apărată și dezvoltată prin eforturile acestor militari de excepție, cu un nobil renume, datorită iscusinței în lupte, a neînfricării și puternicei lor credințe creștine.
Unul dintre primele ordine prezente la Mehadia, este cel al Cavalerilor Ioaniți (cunoscuți și sub denumirea de Ospitalieri sau ulterior Cavaleri de Malta). Prezența lor la Mehadia este una istorică, documentată în special prin Diploma Cavalerilor Ioaniți din 2 iunie 1247. Aceasta cuprinde donația Regelui Béla al IV-lea de după invazia mongolă din 1241-1242. Regele Ungariei, Béla al IV-lea, a căutat să întărească apărarea granițelor regatului său, în acest context, la 2 iunie 1247, el a emis o diplomă prin care acordă Cavalerilor Ioaniți anumite teritorii din Banatul de Severin și Cumania, cu scopul de a le coloniza și fortifica. Printre teritoriile primite de Cavalerii Ioaniți se număra și Cetatea Severinului și Cetatea Mehadiei. Aceștia au instalat la Mehadia o mică garnizoană, formată din 30 de călăreți, confirmând astfel importanța ei strategică. Scopul Cavalerilor Ioaniți, instalați aici, era să contribuie la apărarea graniței regatului ungar împotriva incursiunilor, dar și să restabilească influența Bisericii Romano-Catolice în regiune.
Astfel, Mehadia a fost una dintre locațiile cheie pe care Cavalerii Ioaniți le-au primit și administrat pentru o perioadă, ca parte a eforturilor de consolidare a apărării și de colonizare a zonelor de graniță.
Prezența ordinului Cavalerilor Ioaniți la Mehadia constituie un element fundamental în aprecierea și înțelegerea istoriei medievale a Mehadiei!
Ulterior, acestei prezențe, în secolul al XV-lea, un alt ordin militar creștin este prezent în Cetatea Mehadiei: Cavalerii Teutoni. Aceștia au fost aduși în zonă de regele Sigismund de Luxemburg, preluând, de asemenea, roluri defensive în zona Mehadiei. Unele surse afirmă prezența la Mehadia a cavalerilor teutoni între anii 1429-1435. Rolul lor aici a fost unul preponderent defensiv, Cavalerii Teutoni, la fel ca și Ioaniții, fiind un ordin militaro-religios, înființat inițial pentru a proteja pelerinii în Țara Sfântă și a îngriji bolnavii. Ulterior, acesta a devenit o forță militară puternică, folosită de regii europeni pentru a-și întări granițele și a creștina populațiile păgâne sau a consolida influența catolică.
În contextul presiunilor externe (cum ar fi invaziile tătare și otomane), regii Ungariei au apelat la aceste ordine pentru a-și fortifica granițele de sud. Astfel, sub stăpânirea Cavalerilor Teutoni, la fel ca și sub cea a Cavalerilor Ioaniți, cetatea Mehadiei, cunoaște o perioadă înfloritoare. Ordinele cavalerești se consideră că au avut o importanță majoră în întreținerea și fortificarea puternică a acestor cetăți, a Mehadiei cât și a Severinului, în perioada prezenței lor.
În ceea ce privește Cetatea Mehadiei, ulterior prezenței cavalerilor, aceasta continuă să dețină un rol militar major. Importanța sa strategică devine fundamentală într-o zonă menținută, de-a lungul mai multor secole, ca una de frontieră. Continuând să joace un rol crucial în sistemul defensiv al Regatului Ungariei împotriva Imperiului Otoman, ea a fost în mod permanent reparată și întărită, inclusiv de Iancu de Hunedoara, care a folosit-o în campaniile sale anti-otomane.
Cetatea a suferit și în timpul ce a urmat multiple asedii și distrugeri, în special în timpul războaielor turco-austriece, fiind distrusă complet în al patrulea război turco-austriac, între anii 1788-1791.
În concluzie, ca un major punct de referință, istoriei Mehadiei i se poate adăuga respectivul moment, al prezenței celor două mari ordine cavalerești, care reprezintă un capitol crucial și definitoriu pentru istoria ei. Prezența acestor ordine a subliniat și consolidat importanța strategică a Mehadiei. Amplasată la intrarea în Culoarul Timiș-Cerna, cetatea era un punct vital de control și apărare pe granița de sud a Regatului Ungariei. Ordinul Ioaniților, prin garnizoana sa, a asigurat o apărare organizată și eficientă într-o perioadă de mari turbulențe (post-invazia mongolă și pre-presiunea otomană). Faptul că regele Béla al IV-lea le-a încredințat Mehadia, arată că cetatea era considerată o piesă cheie în sistemul defensiv al coroanei. Ordinele cavalerești nu acționau izolat, ci ca o parte integrantă a strategiei de apărare regală. Menționarea Mehadiei în Diploma Cavalerilor Ioaniți din 1247 este de o importanță istorică majoră. Acest document nu doar confirmă existența cetății, ci și oferă o perspectivă prețioasă asupra organizării administrative și militare a Banatului în secolul al XIII-lea, constituind o sursă primară esențială pentru cercetarea istoriei locale. Prezența cavalerilor a conferit Mehadiei un statut de loc important, strategic, o frontieră vie a creștinătății. Chiar și după plecarea lor, moștenirea acestei perioade a contribuit la identitatea istorică a locului.
Prezența ordinelor cavalerești la Mehadia, nu a fost doar un episod pasager, ci un factor decisiv care a marcat profund evoluția cetății și a zonei, transformând-o într-un punct nodal în sistemul defensiv medieval și lăsând în urmă documente esențiale pentru înțelegerea istoriei sale.
În final, doresc să mulțumesc jurnalistului Mario Balint pentru interesul dumnealui vis-a-vis de istoria Mehadiei și pentru recomandarea domniei sale, adresată comunității, prin intermediul subsemnatului, de a acorda o importanță sporită acestui deosebit moment al istoriei locale, fapt ce dealtfel m-a și determinat de a încropi acest material, cu scopul de a-l marca și rememora.
Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XVIII-a).
Expoziție de pictură și sculptură Tatiana Țibru, membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” și a Cercului de sculptură „Jakob Neubauer” Reșița.
12. Juni 2025, 12.00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XVIII. Auflage).
Kunstausstellung Tatiana Țibru, Mitglied des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza” und des Holzschnitzereikreises „Jakob Neubauer” Reschitza.
În perioada 29 – 31 mai 2025, Agenția Națională a Zonei Montane, împreună cu Academia Română – filiala Iași, Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Ghe. Zane” și Centrul de Economie Montană – CEMONT Vatra Dornei au organizat cea de-a 27-a ediție a Conferinței științifice internaționale „Turism and Rural Space in National and International Context” (TARS).
Aceasta s-a desfășurat la sediul Agenției Naționale a Zonei Montane, din Vatra Dornei, județul Suceava, dar și cu participare online.
Au fost prezenți specialiști din 18 țări, de pe patru continente: România, Republica Moldova, Ucraina, Marea Britanie, Italia, Grecia, Uzbekistan, Belarus, Turcia, India, Gambia, Sri Lanka, Malaezia, Pakistan, Iran, Canada, Maroc, Africa de Sud.
În cadrul evenimentului au avut loc workshop-uri având ca teme „Festivalul Patrimoniu Turism și Economie Culturală în Sri Lanka” și „Practici antreprenoriale de succes în turismul românesc”, două mese rotunde – „Turismul Cultural Românesc” și „Presa științifică în fața noilor provocări”, precum și proiecția filmului documentar „De la Bălți la Alba Iulia. Traseul Centenarului Marii Uniri”.
Pentru a transmite din lecțiile învățate, câțiva antreprenori din Bazinul Dornelor și-au prezentat afacerile lor de succes.
Ne-au onorat cu prezența la eveniment oficialități și personalități de marcă: Zoltán-József Mihály – secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Marius Vasile Rîpan – primarul municipiului Vatra Dornei, Radu Rey – directorul Centrului de Economie Montană, Petru Emil Stanciu – vicepreședintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Ansamblul Folcloric „Plai Bucovinean” din Dorna Candrenilor a susținut un superb program artistic, prezentând invitaților prezenți la seara festivă o suită de dansuri și cântece populare tradiționale din Bucovina.
În cadrul aplicației practice s-au vizitat obiective turistice reprezentative din localitățile Vatra Moldoviței și Moldovița: traseul parcurs cu mocănița huțulcă, mănăstirea Moldovița, muzeul ouălor „Lucia Condrea”, pensiunea Valcan.
În cadrul conferinței internaționale Tourism and Rural Space – TARS, desfășurată la Vatra Dornei, 29-31 mai 2025, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – prezență remarcabilă și la această cea de-a 27-a ediție a Conferinței științifice internaționale, a organizat o masă rotundă de înalt nivel, în cadrul căreia s-a discutat despre înființarea unei noi secțiuni științifice a UZPR – un proiect de amploare, aflat în plină conturare, menit să aducă jurnalismul românesc mai aproape de cercetarea științifică, educație și comunicarea academică profesionistă.
La această întâlnire au participat personalități din mediul academic și jurnalistic, fiind bine reprezentate filialele UZPR Iași, Casa presei – București, Europress Spania, Brăila, Gorj, Suceava. Vicepreședintele UZPR, Emil Stanciu, inițiatorul acestei importante acțiuni, a moderat masa rotundă – TARS XXVII/2025 (prima dezbatere în acest demers având loc încă de la conferința TARS din 2023 https://www.facebook.com/share/v/1AeRoEuE4k/).
Au participat la aceste dezbateri profesorul universitar dr. Puiu Nistoreanu (ASE București), profesor univ dr. Vasile Dinu, profesor univ. dr. Octavian Jora, prof. univ.dr. George Nicolescu, prorector al Universităţii Steredin Chișinău, Republica Moldova, dr. Doina Guriță, președinte al filialei Europress Spania a UZPR, dr. Sebastian Cătănoiu, cercetătoarea dr. Doina Tătaru, cercetătorul și publicistul dr. Dănuț Ungureanu, directorul CEMONT-Vatra Dornei – gazda manifestării științifice, cercetător– Luminița Panait, alături de alți reprezentanți ai presei și ai mediului de cercetare din străinătate: Ina Isac ( Republica Moldova), Serhii Harkman (Ukraina), Ene Constantin– director Lira Tv, Madrid, Spania.
Noua secțiune – în proces de inițiere își propune să creeze o punte între jurnalismul profesionist și lumea științifică, oferind publicului informație riguroasă, accesibilă și relevantă. Această inițiativă este susținută de domnul dr. Stanciu Sorin, președintele UZPR, cunoscut pentru viziunea sa deschisă și pentru sprijinul constant acordat extinderii Uniunii în direcții moderne și responsabile.
Jurnalismul științific – de la idee la structură profesională
Deși nu a fost vorba despre o lansare oficială, întâlnirile moderate de Emil Stanciu au deschis un drum esențial, acela al profesionalizării comunicării științifice în spațiul românesc.
Grupul de inițiativă a pledat pentru o formă organizată de jurnalism științific, ancorată în cercetare, verificabilitate și colaborare interdisciplinară. Temele discutate au inclus: necesitatea unei platforme de popularizare științifică, colaborarea cu universitățile, formarea continuă a jurnaliștilor și integrarea standardelor etice și academice în presa românească.
Totodată, reamintim că tânăra Filială Europress Spania a fost recent aprobată oficial în ședință a Consiliului Director al UZPR din 27 mai 2025. Această filială statutară (peste 20 de membri/ ziariști de limbă română și spaniolă) din diaspora va fi un reper important al jurnalismului românesc peste hotare, contribuind activ la promovarea valorilor culturale, a dialogului european intercultural.
Prin aceste noi și importante inițiative, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România reconfirmă angajamentul său față de un jurnalism etic, educat și conectat la provocările societății contemporane.