Recitalul Casandrei Maria HAUȘI desfășurat la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare la final de făurar, a fost primit cu entuziasm de cei prezenți . Interpretarea muzicii arhaice și a doinelor maramureșene au avut un succes deosebit.

Despre iubirea acestui gen de muzică și destinul său artistic am vorbit cu Casandra Maria HAUȘI.

 De curând am revenit în Baia Mare și-mi doresc să mă reîmprietenesc cu locul și cu oamenii, așa că răspund foarte ușor la invitații, cu atât mai mult atunci când am auzit că este vorba de o întâlnire cu maestrul Sabin Pautza, pe care mi-am dorit să-l cunosc. Este o altă taină și o altă minune a vieții mele, pentru că îmi place să cânt și să mă oglindesc în oameni. De fapt este vorba de energia care o transmiți și pe care o primești la o întâlnire de acest fel. Cu acest prilej am vorbit și cu baritonul Răzvan Timiș, care m-a lăudat și felicitat pentru interpretare. Secretul constă în bucuria pe care o ai tu când cânți, stare pe care doar trăind-o o poți transmite celorlalți. Cântatul este pentru mine o taină spune Casandra Maria HAUȘI. Este o stare de spirit, așa cum îți vine să plângi sau să râzi, dar și aceste stări trebuie cizelate. Este o meserie a emoțiilor cum spunea Gheorghe Roșu, unul dintre profesorii mei de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj, cu care am făcut lied și oratoriu.

La momentul actual scriu o carte despre tainele cântului, dar am constatat că tot ce am învățat mai devreme , am redescoperit la maestrul meu spiritual Nicolae Pițiș. El din păcate a plecat dintre noi în urmă cu trei ani. Nicolae Pițiș era un cioban, un tenor al munților. Un ziarist l-a numit foarte frumos “cântărețul din stele.”

– De la Nicolae Pițiș ați moștenit dragostea pentru cântul arhaic?

– Foarte bine spus! Vorba tatălui meu, poetul Vasile Hauși:  “să ne ferim de nemirare precum ferim plăpânda floare”. Mi-am dorit de mică să-l cunosc pe acest om, fiindcă l-am auzit cântând în filmul „Pintea”. Făcând acum o paranteză pot spune că sunt foarte fericită fiindcă maestrul Pautza mi-a lăudat interpretarea vocală, la fluier și la tilincă, dar mai ales repertoriul ales. Acesta este preluat din culegeri vechi și din viul grai. Din păcate multe din tainele horelor s-au prierdut, pentru că cei care știau aceste cântece nu erau solicitați să le facă cunoscute. Nicolae Pițiș a colaborat, mi-a spus, cu Speranța Rădulescu, ea a fost cea care l-a promovat. “ Bună zîua, măi dui, dui, dui”, acest cântec era pe coloana sonoră a filmului “Pintea”.  La întâlnirea cu bunul Pițiș l-am rugat să-mi cânte horea care a cântat-o în film. Am reluat textul l-am scris și când am ajuns la versul „mi-e amară viața”, Pițiș mi-a spus că cenzura comunistă l-a pus să zică “ mi-e amară inima”. Amu o inimă te mai poate durea, dar de viață nu te puteai plânge, nu aveai voie pe vremea aceea.

Despre întâlnirea cu rapsodul Nicolae Pițiș, Casandra Maria Hauși povestește că au cântat împreună și a fost minunat. Că înainte de marea trecere, Nicolae Pițiș i-a lăsat ca moștenire horele lui și i-a spus:

“ Să îmi cânți horele mele, doară nu mi-i lăsa cu ele, că io de-acolo te-oi auzi, numa n-oi putea horii! ”

Nicolae Pițiș îmi spunea uneori “păi tu fată, tu ca să ajungi la mine aici, în Lăpușul românesc, a trebuit să mergi prin America”. A trebuit să trec prin multe încercări, ca să mi se deslușească această întâlnire. A fost un festival și am ajuns la eveniment. Eu cântam de mică, dar la început mai puțin folclor, eu fiind de la oraș. Este o realitate. Dar eu am înțeles de la început că în aceste cântece vechi este vorba despre vreme, ele fiind atemporale. Eu l-am întâlnit pe badea Niculai la vremea potrivită.

– Ce înseamnă de fapt „Hore în grumaz”

– Etimologic sunt multe speculații. Ii practic un cântec bătrânesc. Primul cântec care l-am învățat a fost un cântec de revoltă. Eu mi-am găsit în acest areal casa sufletului meu.

– Aseară la concert am văzut toată lumea impresionată și fascinată de ceea ce ai prezentat pe scena. Mie așa de mult mi-a plăcut, că aș fi vrut să nu se termine să ascult și iar să ascult cum zici.

– Cel care este în fața oamenilor trebuie să impresioneze oamenii, da. Eu însă nu vreau să-i farmec pe oameni, ci vreau să merg împreună cu ei pe același drum în căutarea luminii. E ca o rugăciune. Se vede și se simte cine petrece cu sinele său.Eu zic despre doină că doina plânge, dar nu se plânge, doina se mărturisește demn și curajos. Nu se autocompătimește. Ea se adresează sufletului. Trebuie să fii foarte lucid în trăire!

– Care ar fi diferența între doina bănățeană și cea maramureșană?

– În primul rând cea din Banat are influențe de la minoritățile din zonă, dar doina din Maramureș are răsunet mult mai arhaic, te trimite mai departe la culturile popoarelor străvechi.

– Cred că este greu să-ți completezi iar și iar repertoriul, știind că cei care păstrau aceste valori se mută în stele și de multe ori nu transmit mai departe ceea ce dețin.

– S-a făcut de exemplu un proiect numit “ De la Doină la Rembetiko” ce și-a propus să descopere oameni care mai dețin aceste comori spirituale. Eu am mers prin sate cu inițiatorii proiectului și am găsit bătrâni,  din păcate necunoscuți, care mai știau cântece din acest tezaur străbun.  

Despre peregrinările ei prin lumea asta mare, Casndra Maria HAUȘI povestește.

 După liceu am stat în Cluj, Sibiu și în America. În ultimul timp, însă, am locuit în București, mie îmi place Bucureștiul. Acolo am devenit mamă. Eram înțeleasă și eram chemată și eram solicitată. Aici deși sunt acasă încă nu mă simt în largul meu, poate durează mai mult readaptarea. Deși e loc pentru toți sub soare, eu lupt încă pentru locul meu de sub soare. Am fost invitată la un târg de carte în Mexic, la Guadalajara și se minunau că eu înțelegeam franceza, spaniola, engleza. Asta se datorează limbii materne, limbii noastre care este atât de bogată și plină de înțelesuri, care are rădăcini străvechi.

La momentul actual solista Casandra Maria Hauși este implicată în mai multe proiecte muzicale. Colaborează cu muzicieni din toată lumea. Este implicată în proiectul numit “Roots Revival România” inițiat de tânărul artist iranian Mehdi Aminian. Proiectul muzical aduce la un laolaltă  șapte muzicieni, din Iran, Armenia, Franța, Spania, Turcia, Germania și  România. Fiecare artist participă la proiect cu cântecele sale tradiționale și se crează în acest fel un frumos și interesant dialog muzical. Sunetele uitate ale Doinei din Maramureș sunt astfel redescoperite și reinterpretate cu instrumente din alte culturi într-un mix experimental de improvizație unic.

 Doinei nimic nu îi este străin. Aparținând genului liric, devine în cele din urma un limbaj universal.

Apoi am un proiect în derulare împreună cu Sorin Romanescu, un chitarist de jazz. Doina se bazează în primul rând pe improvizație, pe libertatea interpretului de-aș arăta virtuozitatea. Dar această libertate este exprimată într-un anume registru, într-o bună cuviință, declară Maria Casandra Hauși. Eu de exemplu când cânt, cânt cu sufletul, dar gândesc cântecul cu mintea. Doina este generoasă, ea te învăluie cu tandrețe.  Am învățat-o din nevoie sufletească , după care, am descoperit doinele care cântau dragostea.

Am cântat în Guadalajara cu o solistă din Grecia, Niki Xilouri, care are un tată iubitor de folclor și păstrător al muzicii străvechi cretane. Am cântat cu Gergana Dimitrova, care este din Bulgaria, care este celebră. Am făcut un experiment am mers cu autobuzul și am cântat pasagerilor, ca să aflăm cum putem interacționa cu oamenii. A fost un experiment unic, minunat.

Despre recompense și premii, Casandra vorbește cu modestie. Își amintește de Festivalul “Maria Tănase” de la Craiova, acolo unde a trimis-o mama ei. A tot amânat momentul, dar anul 2009 a fost pentru ea cel mai potrivit de-a se prezenta la această competiție muzicală. Prezentă fiind la o expoziție de fotografie a unui artist din Lăpuș, Casandra a cântat “Balada lui Pintea”, iar  Ștefan Mariș directorul Centrului de Creație din Baia Mare din vremea aceea, a întrebat-o dacă vrea să participe la Festivalul “Maria Tănase”, ca reprezentant al Maramureșului. Tudor Gheorghe era atunci președintele juriului. Aici a obținut premiul marelui festival aducând cu ea, în Bănie, Doina lui Pintea. Doina poate să stea la mesele împărătești, spune Casandra cu mândrie .

Maria Casandra Hauși s-a născut în Baia Mare, Maramureș. A prins de la bătrânii locurilor meștesugul fără vârstă al „horilor în grumaz” și a marcat și celebrat intrarea Doinei în Patrimoniul Imaterial Unesco in 2009, prin lansarea unui album de muzica tradițională.

Și pentru că în 11 martie este ziua de naștere a Casandrei Maria Hauși, îi voi spune cu drag LA MULȚI ANI! Mult succes în continuare! Sănătate, lumină, credință!