Omagiind 255 de ani de destin urban și industrial, Reșița se pregătește pentru reabilitarea a încă două clădiri de patrimoniu: Vila Veche și Vila Roșie

În expunerea tematicii, la o recentă activitate găzduită de secția Biblioteca Germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” a fost reamintită, într-o prezentare succintă, importanța acestor clădiri menționate în titlu, scopul investiției, respectiv corelarea reabilitării mai multor obiective ce vor primi lustrul pierdut în anii care s-au scurs: Funicularul de calcar, Hala Minda, Serele Uzinale, Muzeul UCMR enumerând doar câteva dintre elementele de patrimoniu industrial pe care îl deține Reșița.

În această etapă s-a finalizat achiziția celor două vile și a terenului în suprafață de 55.464 mp. Perimetrul este pregătit pentru depunerea proiectului care să fie reabilitat pe fonduri europene, iar consultarea publică la care au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor de cultură, personalități reprezentative ale vieții culturale atât din oraș cât și din județ, a avut drept scop relevarea funcțiunilor pe care acest spațiu să le îndeplinească. Au fost discuții animate și pline de entuziasm, propuneri interesante din partea tuturor participanților la eveniment, cu opinii pertinente, toate în sens constructiv. Unanim a fost salutată inițiativa Primăriei municipiului Reșița de a reda circuitului cultural-istoric și turistic și aceste clădiri incluse în chiar arealul respectiv, dorindu-se amenajarea unei zone de interes istoric, turistic, recreativ creionând un pachet cât mai complet și complex cuprinzând aceste obiective.

Un exemplu de bună practică este Școala Pittner în care deja se desfășoară activități culturale cu o frecvență optimă. În consultarea publică, reprezentanții Primăriei municipiului Reșița, Daniela Copaci, director al Direcției de Investiții și Programe Europene, Daniel Hotnogu, consilier al primarului municipiului și Bianca Bulgaru, șef Serviciu Programe Europene, au prezentat etapa în care se află elaborarea proiectului de infrastructură culturală, nevoia de a chema alături specialiști în diferite domenii, după cum menționa și Livia Magina, managerul Muzeului Banatului Montan. Toate acestea pentru a se contura pas cu pas proiectul pus în discuție. S-a stabilit o a doua întâlnire, de data aceasta pe teren, pentru ca ideile să se concretizeze și să fie cât mai fructuoase.

Cristina-Anișoara ZAINEA

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.