După cum bine se știe, Mehadia a fost, pe lângă un important centru militar, și un punct esențial de interferență culturală. Efervescența acestui centru a gravitat în jurul unei elite intelectuale deosebite, care a reprezentat forța motrice a mișcării identitare locale, asigurându-i o dinamică de excepție. Acest spirit cultural a constituit „combustibilul” care a alimentat mișcările naționale de la Mehadia, premergătoare Marii Uniri din Decembrie 1918.

Un loc central în activitățile culturale ale vremii îl ocupau reprezentațiile corale și teatrul de amatori. Majoritatea dintre acestea, aveau în structura lor artistică elemente identitar – patriotice, manifestările culturale devenind astfel adevărate platforme de afirmare a spiritului românesc. Se poate lesne observa că aceste „petreceri” (referire la materialele prezentate mai jos), nu erau simple momente de divertisment, ci veritabile acte de rezistență culturală. În Banatul anului 1898, aflat sub administrație maghiară, cultura era singurul teren unde românii puteau manifesta o cvasi-autonomie, devenind o formă de rezistență civilă împotriva politicilor de deznaționalizare.

​Corurile vocale bisericești și „teatrul de diletanți” erau instituțiile de bază ale acestei rezistențe. În acest cadru, apăreau adesea polemici: unele motivate strict artistic, altele determinate de inconfortul pe care aceste manifestări îl creau autorităților.

​Pentru edificarea dumneavoastră, am extras din presa vremii două articole care surprind o veritabilă polemică culturală, specifică anului 1898 – cu exact două decenii înaintea Unirii. Analizând repertoriul prezentat, observăm alegeri strategice: „Toaca” de Gavriil Musicescu este o piesă profund simbolică. Dacă ritualic ea cheamă la rugăciune, în contextul epocii suna ca un „deșteptător național”. Repetarea ei la cererea publicului indică o vibrație colectivă ce depășea estetica; era un moment de comuniune spirituală românească. De asemenea, „Brîul Mehadiei” reprezintă valorificarea folclorului local printr-un aranjament coral savant. Aceasta ridica identitatea țărănească la rang de artă de salon, demonstrând că „plugarii” (așa cum îi numesc semnatarii replicii) au o cultură demnă, egală cu a celorlalte națiuni din Imperiu.

Un alt element de analiză este reprezentat de numele celor implicați, între care se regăsesc nume de familii și chiar persoane (ex. a învățătorului Nicolae Mergea), care peste două decenii, în 1918, le regăsim în structura ,,Gărzii Naționale” din Mehadia, netezind drumul spre unitatea națională.

În 1898, Mehadia nu făcea doar teatru; Mehadia făcea politică națională prin artă. Conflictul dintre criticul „Phyllax” și comunitate este, în esență, o dispută despre cum trebuie reprezentată demnitatea românească: prin rigoare critică (uneori ostilă) sau prin solidaritate în jurul valorilor proprii. Este interesant cum aceste articole anticipează spiritul de organizare de care ,,meginții” vor da dovadă în 1918, sub conducerea unor lideri, precum preotul Coriolan Buracu. Practic, la 1898, „armata” de români, care au realizat Marea Unire, își făcea, cu deosebită determinare, repetițiile pe scenă.

Constantin VLAICU / UZPR Caraș Severin, ianuarie 2026

* Ziarul „Tribuna Poporului” (Arad) este fondat în anul 1897 la Arad de prestigiosul om politic și publicist Aurel C. Popovici. Ziarul a apărut într-un moment de efervescență a mișcării naționale românești din Imperiul Austro-Ungar. Deși moștenea linia ideologică a „tribunismului” (inițiată de Ioan Slavici la Sibiu), „Tribuna Poporului” de la Arad a reprezentat o voce mai radicală și mai dinamică, fiind un catalizator pentru intelectualitatea română din Banat și Crișana.
Publicația nu a fost doar un vehicul de informare, ci un veritabil instrument de luptă politică și culturală, militând pentru organizarea poporului prin instituții proprii: bănci, coruri, biserici și societăți de lectură. Găzduirea polemicii despre petrecerea de la Mehadia în paginile sale confirmă faptul că, pentru redacția din Arad, viața culturală a comunităților bănățene era considerată o „linie a frontului” în menținerea și afirmarea identității naționale. În plus, demonstrează importanța strategică pe care centrul cultural de pe Valea Belarecăi o avea în conștiința românească a epocii.

Redau în continuare, cu respectarea ortografiei vremii, fragmentele analizate, din ziarul ,,Tribuna Poporului’’:

,,Petrecerea din Mehadia.

Luni în 20/14 l. c. a arangiat corul vocal bisericesc gr.or. rom. din Mehadia un concert împreunat cu representaţiune teatrală de diletanţi (amatori -n.n.) şi dans. Toată comuna aşa zicând era în ferbere de nerăbdare. Seara la 7 ore deja se putea vedea pe uşa hotelului transparentul corului vestind petrecerea românească. Începutul era fixat pe 8 ore seara, dar’ oaspeţii s’au adunat cu mult mai nainte în aşa număr frumos, încât oaspeţii sosiţi mai târziu cu trenul abia au putut străbate în sală. Se începe concertul. Punctul 1 al programului a fost „Motto“ cor mixt compus de fostul diriginte al corului (al cărui nume din causa scusabilă îl retac) al 2-lea ,,Delamine“, cor mixt arangiat de X (?), apoi „Brîul Mehadiei” cor mixt arangiat eară de X (?) cea din urmă cântare a fost „Toaca“ cor mixt de G. Musicescu. Toate patru piese au fost executate binişor şi spre lauda dlui dirigent începător dl N. Mergea, dar’ cu deosebire perfect s’a executat „Moto“ și „Toaca“ la cererea publicului a trebuit ca „Toaca“ să se repeteze încă odată. (Aceste două cântări au fost instruite de fostul dirigent al corului. Aşa sunt informat.) A urmat apoi piesa teatrală „De la Sate“ de N. Macovişteanu, în 4 acte, carea a fost bine învăţată dearostul dar puţin studiată, căci cu excepţiunea coristului M. Belba, ca chinezul Pavel Busuioc, A. Sandu, ca fibireu, precum şi G. Grecu, ca preotul tinăr, cari ’şi-au jucat rola de minune exact, ceialalţi nu au jucat tocmai bine, însă ca începători merită laudă, înainte dar’ bravilor corişti ! Nu vă disgustaţi de fleacurile unor proşti, fără simţ şi îngâmfaţi, ci nisuiţi pe calea pe carea sunteţi să vă servească spre lauda neamului românesc. Aşa apoi sperez că toate se vor îndrepta, ba chiar şi „ciardaş“-ul care s’a jucat, în viitor va fi lăsat afară din program, când e vorba de petrecere românească. Phyllax.’’ (,,Tribuna Poporului’’, Arad, nr.22/februarie 1898).

Intimpinări.

Mehadia, 22 Febr. N.

In Nrul 25 dela 7/19 Februare a. C. Al „Tribunei Poporului“ a apărut un entrefilet (Aşi! A fost o scurtă notiţă, la Noutăţi. Red.)despre petrecerea noastră din Mehadia sub pseudonimul „Phylax“. Felul cum acest „Phylax“ raportează e de tot ciudat şi iată pentru ce.

La punctul 1 al programului spune, că „Motto“ e composiţiunea „fostului dirigente al corului“ pre carele „din causă scusabilă“ îi reface. Trecând apoi la punctul 2 şi 3: „De la mine“ şi „Brîul Mehadiei“ uită „causa scusabilă“ şi „retăcerea,“ şi prefăcându să că nu ştie cine le-a compus, întreabă cine e „X“, care de altfel e cunoscut şi noauă şi lui Phylax. Noi am fost la petrecere. Am ascultat piesele cu atenţiunea şi trebue să recunoştem, că atât cântările cât şi piesa „Dela Sat“ a D-lui N. Macovişteanu au fost bine reuşite. Meritul revine actualului dirigent care e dl. N. Mergea, şi care a trezit în corişti sentimentul dragostei cătră frumosul artei, în timp scurt, şi a trecut uşor preste piesele programului, grele pentru cor de plugari. E bine, D-le Phylax! Unde ai fost când apăru pră bină coristul C. Budianu ca ,,moşu Ilie“, după el corista Sofia Cincheză (mică) ca „baba Stana“ apoi Anca Budianu ca soţia Maria lui P. Bosioc, şi Sofia Cincheză (mare) ca Florica, pre care o cere de soţie M. Grecu ca Vasilică; dar când P. Bosioc făcu caprar de sat pre coristul G. Chiosa ca Lisandru? Noi declarăm sincer că toţi au jucat foarte bine dimpreună cu coriştii M. Belba ca P. Bosioc, G. Grecu ca preot şi N. Sandu ca fibirău. Deosebire, greşeli nu s’au observat, adecă nu de acelea, din cari să se fi redicat unii sau alţii dintre corişti la o treptă înaltă. Acum vine grosul: îndeamnă pre „bravii corişti“ să nu se disgusteze „de fleacurile unor proşti şi îngâmfaţi“ ci se pornească pre calea apucată spre „lauda neamului românesc“. Care sunt acei proşti şi îngâmfaţi Dle Phylax ? Ne-ai face o deosebită plăcere dacă ne-ai numi pre respectivii, ca aşa să ne putem feri de ei. Nota discordantă a petrecerei ai fost însuţi, şi neamţul zice „Wie der Schelm ist, so denkt er“….Şi că ai fost nota discordantă a petrecerei, o dovedeşti la sfîrşit, povesteşti că s’ar fi jucat şi un „csárdás“, vezi Doamne conform programului. (A îndreptat aceasta, declarând în „Tribuna Poporului“ dela 2 Martie că fusese sedus de un altul, căci densul n’a stat până la sfirşitul petrecerii. Această parte a întâmpinării D’Voastre deci nu i se mai poate adresa şi noi închidem discuţia, putând constata cu plăcere că petrecerea a fost întru toate frumoasă şi românească .” Redacţia. Ioann Bishiriu, Gruia Căpuşă, Zaharie Popovits, Nicolae Ţepeniag, Iohann Mikleu, Martin Marsavela, George Popescu, Iosif Feneşianu, Nic. Bocicariul, Mihail Heves, Eftimie Kapucha, Nicolae Bozoka, Nestor Fenechan, Veber Károly, Pervulescu Romul.’’(,,Tribuna Poporului’’, Arad, nr. 35/ februarie 1898).