Astăzi, la doar câteva zile după ce am sărbătorit Ziua Națională, avem datoria de onoare să ne îndreptăm gândul către unul dintre cei care au făcut posibilă România Mare aici, în Banatul Montan. Se împlinesc astăzi 181 de ani de când, în casa locotenentului Nestor Cena din Mehadia, vedea lumina zilei cel care avea să devină un simbol al demnității românești: Generalul Nicolae Cena.

Nu este o simplă aniversare calendaristică, ci un moment de reculegere în fața unui destin exemplar. Nicolae Cena nu a fost doar ofițerul strălucit care a impresionat Viena, ci a fost, înainte de toate, românul care a refuzat titlurile nobiliare imperiale pentru că își cunoștea deja noblețea strămoșească.

Fie ca amintirea lui să fie o făclie vie pentru noi, cei de azi, care avem obligația să nu lăsăm praful uitării să se aștearnă peste numele ctitorilor de țară.

Constantin VLAICU, Mehadia, 03 decembrie 2025

Născut la Mehadia la 3 decembrie 1844, fiu al locotenentului de grăniceri Nestor Cena și al Saftei, generalul Nicolae Cena rămâne peste timp una dintre cele mai marcante personalități dăruite lumii de către localitatea noastră. Destinul său a fost unul de excepție, împletind rigoarea militară cu pasiunea pentru istorie și devotamentul pentru cauza națională.

Nicolae Cena a atins culmile ierarhiei militare, deținând cel mai înalt grad accesibil unui român în Armata Imperială și Regală Austro-Ungară (Feldmarschalleutnant), iar după Marea Unire a fost încadrat ca general de divizie în Armata Regală Română. Vocația sa pedagogică s-a manifestat prin îndeplinirea funcției de director al școlilor militare din Marburg, Kamenița (Kamenitz) și Timișoara, unde a format generații întregi de ofițeri.

​În plan politic, a jucat un rol providențial în perioada tulbure de la sfârșitul Primului Război Mondial. A fost ales președinte al Comitetului Național Român din districtul Mehadia, organism politico-administrativ esențial care a gestionat tranziția și a susținut cauza reîntregirii teritoriilor românești. Acest comitet a funcționat între aprilie 1918 și februarie 1919.

​După instalarea administrației românești și destrămarea Imperiului, generalul Cena a avut onoarea de a fi numit primul director român al stațiunii Băile Herculane, gestionând cu competență „perla” turismului bănățean.

După pensionarea sa din 1908 și retragerea în satul natal, Nicolae Cena nu a ales odihna, ci s-a dedicat unei munci asidue de cercetare. Pasionat de trecutul roman al locurilor, a efectuat săpături arheologice, în special la Castrul de la Praetorium (AdMediam).

Rezultatele muncii sale nu au rămas anonime: a construit machete și a întocmit comunicări științifice valoroase, una dintre ele fiind prezentată chiar la Academia de Științe din Viena, la 17 mai 1911.

Colecția sa impresionantă de vestigii a stat la baza înființării, în anul 1924 (la doi ani după moartea sa), a Muzeului de Istorie din Băile Herculane, instituție care astăzi îi poartă cu mândrie numele.

Generalul a fost un stâlp al comunității, membru activ în societatea ASTRA și susținător al Societății Femeilor Române Ortodoxe. A fost întemeietorul „Casinei Culturale” din Mehadia – precursorul Căminelor Culturale de mai târziu. Ca un omagiu adus acestei inițiative, Căminul Cultural din Mehadia îi poartă astăzi numele.

Un episod definitoriu pentru caracterul său este cel relatat de sursele vremii: datorită prestanței și carierei sale, autoritățile de la Viena i-au propus ridicarea la rangul de nobil al Imperiului. Răspunsul generalului a fost unul antologic, refuzând titlul cu mirarea: „…de a nu se fi știut încă în Austria că, fiind el român din moși-strămoși, noblețea o avea prin naștere” (citat din Liviu Jurchescu).

Pentru meritele sale, a fost distins cu decorații importante: Ordinul Coroana de Fier (clasa a III-a), Crucea de Merit Militar și Signum Laudis. Recunoașterea supremă a venit la 2 decembrie 1921, când Regele Ferdinand I al României l-a decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Ofițer.

Generalul s-a stins din viață la 14 martie 1922. Din necunoscute motive, nu și-a întemeiat o familie și nu a lăsat urmași direcți, însă ne-a lăsat tuturor moștenire demnitatea sa de român adevărat.

Trupul său a fost înhumat inițial în cimitirul ortodox din Mehadia, alături de părinți. Din păcate, uitarea s-a așternut peste mormântul său, care, în anul 2011, ajunsese într-o stare deplorabilă. Acest fapt a fost semnalat de scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu, la recomandarea fermă, din acea vreme, a istoricului Dr. Costin Feneșan. 

La inițiativa lui Petniceanu, cu sprijinul administrației locale și a primarului în funcție la acea dată-Iancu Panduru, cu binecuvântarea Episcopiei Caransebeșului, s-a demarat procesul de reparație morală. Prin implicarea categorică a preotului paroh Ciprian Danci Zărescu, osemintele generalului au fost deshumate și reînhumate cu onoruri în anul 2011, în curtea Bisericii Ortodoxe din Mehadia.

Un an mai târziu, pe 25 martie 2012, la locul reînhumării a fost dezvelit un monument impunător, menit să amintească trecătorilor că aici își doarme somnul de veci un „General al Neamului și al Reîntregirii lui”.

Constantin VLAICU

,,Cronica Mehadiei”, nr.4/2022

…este genericul proiectului realizat de către bibliotecar Angela Avramescu în colaborare cu învățătoarele Magdalena Prigoreanu, Claudia Jurjoni și educatoarele Camelia Avădanei și Mădălina Nanciu.

Scopul proiectului – după cum susținea prof. Liliana Loredana Leleșan (foto), consilier educativ la Școala Gimnazială Râu de Mori, este acela de a crea o legătură pozitivă între elevi și cărți, de la o vârstă fragedă, prin activități precum ascultarea poveștilor, vizite la bibliotecă și implicarea în evenimente culturale.

Proiectul și-a propus să stimuleze interesul pentru lectură, să familiarizeze copiii cu mediul bibliotecii și să încurajeze obiceiul de a citi.

La nivelul grădiniței, doamna bibliotecară le citește povești, copiii identifică personajele, iar pe baza unor imagini sunt stimulați să povestească și să pună în ordine evenimentele poveștii.

La clasele I și a II-a se desfășoară activitatea „Provocarea lecturii ”. Aceasta este menită să încurajeze elevii să citească mai mult, într-un mod plăcut și motivant. Participanții parcurg diverse cărți într-un anumit interval de timp, iar la final discută impresii, primesc feedback și uneori mici recompense. Scopul este dezvoltarea gustului pentru lectură și îmbunătățirea vocabularului și imaginației.

Doamna bibliotecară le citește povestea, identifică și explică termenii noi, îi stimulează pe elevi să povestească lectura citită. La finalul anului școlar „Cel mai bun cititor” şi „Cel mai bun povestitor” vor fi premiați cu cărți.

La clasa a IV-a a fost aleasă o altă metodă, atractivă pentru elevi. Aceștia, sub atenta coordonare a bibliotecarei, aleg și citesc câte o poveste colegilor mai mici din clasa pregătitoare. La finalul poveștii, copiii primesc fișe prin care trebuie să povestească desfășurarea acțiunii din lectura citită. De asemenea, se urmărește și stimularea creativității, deoarece elevilor li se cere să creeze o poveste pornind de la o imagine.

 „Călătorie în lumea magică a cărților” s-a constituit o activitate extrașcolară menită să îi poarte pe elevi dincolo de paginile manualelor și să îi introducă într-un univers al imaginației, al aventurii și al cunoașterii. Prin jocuri, lecturi interactive și descoperirea unor povești fascinante, copiii sunt încurajați să își dezvolte creativitatea, vocabularul și dragostea pentru lectură, transformând fiecare carte într-o poartă către lumi noi și fermecătoare.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

 

Garda Naţională Română din Mehadia s-a constituit în 17 noiembrie 1918, în aceeaşi zi cu Consiliul Naţional Român local. Aceste două organisme de preluare a puterii locale în propriile mâini s-au înfiinţat la iniţiativa preotului-căpitan Iosif Coriolan Buracu, susţinut de o seamă de patrioți locali, între care și generalul Nicolae Cena. Pentru a se individualiza Garda Naţională Română din Mehadia, formată din voluntari, a utilizat drapel propriu.

Drapelul Gărzii Naţionale Române din Mehadia

El a fost sfinţit la biserică, după datină, prilej cu care au participat numeroşi locuitori. Datorită vicisitudinilor acest drapel nu s-a păstrat. Însă s-a păstrat o fotografie (vezi ilustraţia) ce reprezintă un aspect de la ceremonia de sfinţire a drapelului: lângă biserică pe un podium împodobit, cu covoare şi flori, în mijloc preotul Iosif Coriolan Buracu în odăjdii cu banderola tricoloră pe braţul stâng, în dreapta acestuia plugarul fruntaş Matei Grecu, iar în stânga, un stegar ţinând cu ambele mâini hampa drapelului cu flamura larg desfăşurată. Înaintea lor pe o masă acoperită cu o frumoasă faţă de masă de culoare albă o cruce, un felinar, o carte bisericească şi un vas cu apă sfinţită. La picioarele mesei pe o bandă de hîrtie albă stătea scris: «Consiliul Naţional Român». Dincoace de masă, în stânga, doi soldaţi în uniformă militară austro-ungară cu banderolă pe braţul stâng, cel din dreapta cu arma la umăr. De o parte şi de alta fotografic, gardişti în uniformă militară austro-ungară şi mai mulţi bărbaţi cu capul descoperit sau purtând pălărie, femei, fete, băieţi şi copii, îmbrăcaţi de iarnă. Acest izvor istoric documentar (foto) reprezentând un aspect complet de la o constituire a unui consiliu, a unei gărzi naţionale române şi sfinţirie a unui drapel gardist este destul de rar, dacă nu unic. Astfel, pentru a afla cum arăta drapelul Gărzii Naţionale Române din Mehadia (forma, culorile și dispunerea lor etc.) acest document istoric este valoros.

Reconstituirea drapelului. Cum a arătat şi în ce loc a fost arborat ?

Pentru a reda cât mai fidel înfățișarea acestui steag tricolor românesc, l-am reconstituit* folosind mărturii vexilologice din acea vreme şi reprezentarea drapelului (foto) descrisă mai sus. Pânza drapelului (flamura) era confecţionată probabil dintr-o ţesătură (din bumbac, in, sau mătase) alcătuită din trei fâşii cusute între ele şi avea format dreptunghiular. Culorile flamurii erau aşezate perpendicular pe hampă, adică orizontal, cu roşu în partea superioară, galben la mijloc şi albastru în partea inferioară, cum erau dispuse şi pe alte steaguri tricolore din acea vreme. Hampa confecţionată din lemn era lungă. După cum am văzut, acest însemn tricolor distinctiv al gărzii a fost arborat pe podiumul ridicat la intrarea în curtea bisericii. Drapelul original al Gărzii Naţionale Române din Mehadia a fost probabil confecționat pe plan local. La 1918, el simboliza lupta pentru libertate și unitate a poporului român.

*Notă. Reconstituirea drapelului a fost făcută fără pretenţia de a fi epuizat în totalitate subiectul, aşteptând opiniile celor interesaţi, iar asupra reconstituirii prezentate ne rezervăm pentru noi şi altora dreptul de a relua subiectul.

Bibliografie selectivă:

Ziarul ,,Românul” (Arad) din 26/8 noiembrie 1918.

Iosif Coriolan Buracu, Cronica Mehadiei, 1924.

Iulian Lalescu, Anul 1918 la Mehadia; https:cronica mehadiei.wordpress.com/cronica-mehadiei-nr-1-2022/ (accesat: 30.11.2025).

Augustin Mureşan, Ioan Popovici, ,,Banderola tricoloră un însemn distinctiv al Gărzilor Naţionale Române”, în Historia Special (Bucureşti), an VII, nr. 25 decembrie 2018, pp. 47-49.

Elena Pălănceanu, ,,Steaguri din colecţia Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România”, în Muzeul Naţional, I, 1974, pp. 135-155.

Constantin Vlaicu, Noiembrie 1918: Mehadia, între ocupaţie şi speranţă; https://uzprcarasseverin.org/2025/11/25/noiembrie-1918-mehadia-intre-ocupatie-si-speranta/(accesat: 30.11.2025).

Cunoscut profesor de limba şi literatura română, unul dintre dascălii de frunte ai Bocșei, doamna Stela Boulescu este și unul dintre iubitorii, dar și creatorii,  de frumos, astăzi bucurându-se de timpul oferit prin pensionare și folosit cu creativitate și pasiune pentru a dărui adevărate lucrări de artă realizate prin croșetat.

Prefaţator al unor volume de creaţii literare, Stela Boulescu împletește armonios artele: arta lecturii și cea a condeiului, cu arta croșetatului, iar rezultatul este extraordinar! Tinerii bocșeni beneficiază de recomandări într-ale cititului, dar și încurajări într-ale creativității sub diverse aspecte. Nu puțini sunt elevii, deveniți astăzi specialiști în diferite domenii, care au fost îndrumați de prof. Stela Boulescu și care încă păstrează pasiunea pentru lectură și pentru cuvântul scris.

Stela Boulescu, fiica îndrăgitei învățătoare Elena Mureșan, s-a născut în 24 februarie 1958 la Bocşa, jud. Caraş-Severin, într-o familie de intelectuali. Este absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Timişoara (1982), iar seriozitatea şi corectitudinea cu care și-a desfăşurat activitatea, rezultatele bune obţinute de elevii săi, o plasează între dascălii de frunte ai oraşului Bocşa.

De multă vreme Doamna Stela Boulescu este un apropiat colaborator al bibliotecii bocşene, această instituție bucurându-se de veritabil sprijin necondiționat din partea domniei sale, reușind împreună să realizeze proiecte culturale importante pentru oraș, dar, mai ales, importante pentru copii și tineri.

În mod voluntar, prof. Stela Boulescu îndeplinește funcția de preşedinte al juriului la concursul județean de creaţii literar-artistice „Gânduri către Dumnezeu” încă de la începuturile acestui proiect și până astăzi, semnând și prefața cărților Gânduri către Dumnezeu;  de asemenea, susține rubrica „Să vorbim corect româneşte” în revista Bocşa culturală, un proiect care se bucură de aprecieri în rândul cititorilor, motiv pentru care s-au născut și două volume: Să vorbim corect românește!.- Reșița: TIM, 2019 (Bocșa – istorie și cultură; 46) și Reșița: TIM, 2024 (Bocșa, istorie și cultură; 69).

Referinţe despre prof. Stela Boulescu se pot găsi în:  Bocşa culturală. An. XI. Nr. 1 (68)/ 2010; Cărăşeni de neuitat XVIII. / Petru Ciurea şi Constantin Falcă.- Timişoara: Eurostampa, 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Dascăli bocșeni prezentați de Gabriela Șerban În: Dascăli bănățeni de ieri și de azi/ coord. Nicoleta Marcu.- Reșița: Editura Gheorghe Magas, 2019. Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64) și altele.

Suntem deosebiți de onorați de prietenia acestei nobile doamne, nume de referință pentru învățământul bocșan! Iar pensionarea nu constituie un impediment în continuarea colaborării, dimpotrivă! Domnia sa a diversificat activitatea! În cadrul centrelor de tineret de pe raza orașului Bocșa, atunci când i se solicită ajutorul, prof. Stela Boulescu realizează cursuri de handmade-uri, pe lângă cercurile de lectură, iar în cadrul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” organizează expoziții de artă prin croșetat. Aceste lucrări de artă handmade, alăturate cărților, oferă privitorilor  minunate expoziții tematice: primăvară, mărțișoare, sărbatoarea Paștilor, iarnă, sărbătoarea Crăciunului și încântătoare semne de carte!

Și, pentru că suntem în prag de sfinte sărbători ale Crăciunului și ne bucurăm de o nouă frumoasă expoziție dăruită de Steluța Boulescu pe acestă temă, am invitat-o la „Povești în bibliotecă”, de astă dată, ca dragă și apropiată prietenă a noastră, a tuturor celor care iubesc arta, cartea și poveștile!

Gabriela Șerban. Bine ai venit, draga noastră prietenă Stela Boulescu! Iată, din nou ne oferi prilejul să ne bucurăm de talentele cu care te-a înzestrat Dumnezeu! Am în mână cel de-al 18-lea volum „Gânduri către Dumnezeu”, care se deschide cu o prefață foarte frumoasă și care-ți aparține, dar am în față și o minunată expoziție de handmad-uri, adică minunății croșetate cu măiestrie de tine și dăruite bibliotecii, precum și celor care vizitează această expoziție! Așadar, sar peste carte și aș vrea să povestim puțin despre această pasiune a ta pentru croșetat. De când pasiunea pentru croșetat?

 

Stela Boulescu. Pasiunea pentru croșetat nu este veche; am descoperit-o cu doar câțiva ani înainte de a mă pensiona, dar dragostea pentru lucrurile handmade o am din copilărie: de la hăinuțele pentru păpuși la fețele de masă cusute pe etamină, de la colierele cu mărgele multicolore la mulțimea de tricotaje care mi-au adus bucurie și mi-au dat încredere că pot să îmi împlinesc visurile. Timp de aproape două decenii nu am mai tricotat. De ce? M-am dăruit rolului de soție, de mamă și mai ales celui de dascăl. Dar am simțit mereu nevoia de a mă întoarce la vechea mea pasiune. Când am luat în mână andrelele, am simțit că, deși au trecut atâția ani, nu am uitat tainele tricotatului. Apoi m-am împrietenit cu croșeta și de atunci mă bucur de fiecare lucru pe care îl fac și încerc să învăț modele și tehnici noi.

G.Ș. Te înțeleg perfect deoarece sunt și eu pasionată de tricotat, dar croșetatul mi se pare mult mai dificil, iar din mâinile tale ies adevărate opere de artă! Nu am să obosesc să-ți mulțumesc că împarți această pasiune cu noi! Ce frumos ai spus: „m-am dăruit rolului de soție, mamă și dascăl” ! Ceea ce mă face să întreb: cine este, de fapt, Stela Boulescu? Nu partea oficială, pe care o cunoaștem și am descris-o și eu, puțin… 

 

S.B. Cine sunt eu? O întrebare care pare simplă, o propoziție interogativă formată doar din subiect și predicat nominal. Dar răspunsul adună o constelație de roluri, de trăiri, unele care ne întristează, altele care ne aduc zâmbete. Eu, Stela Boulescu, sunt fiică, soție, mamă, dascăl, prietenă, vecină și cu multe alte roluri în familie și în colectivitate. Înlăuntrul meu a fost, este și va fi o permanentă  zbatere, o multitudine de emoții, unele trăite cu maximă intensitate, altele estompate în timp. În esență sunt om și trăiesc fiecare clipă cu speranță, cu dorința de a picura liniște în suflet și pace în viața celor dragi. Simt, însă, că nimic din ceea ce sunt și din ce am realizat nu s-ar fi înfăptuit fără ajutor divin. Și atunci, eu, Stela Boulescu sunt în primul rând creștină prin botez și prin gândurile și crezurile mele.

 

G. Ș. Răspunsul scontat! Mulțumesc, Steluța! Apropos: te-ai născut aici, ești fiică a acestui burg bănățean, cum era Bocșa Steluței Mureșan în copilărie și adolescență?

 

S.B. Când m-am născut, Bocșa a fost o comună, care mai apoi a devenit oraș, împărțit în cartiere. Oamenii erau mai tihniți, mai apropiați unii de alții, mai dornici să-și împărtășescă și bucuriile și necazurile. Nu erau pe vremea copilăriei și a adolescenței mele telefoane mobile, nici internet, nici rețele de socializare. Duminica si la sărbători, țin minte că femeile ieșeau pe bancă în fața caselor și discutau, priveau tinerii care ieșeau la plimbare. Era o legătură vie, reală între oameni. La școală, elevii ieșeau în pauze cu senvișurile în mână sau cu un caiet și se priveau în ochi când vorbeau. Dar Bocșa de odinioară nu avea apă curentă, centrale pe gaz, șosele astfaltate, nu se bucura de tehnologia zilelor noastre. Pot spune că trecutul avea farmecul lui, însă și prezentul ne poate face fericiți, dacă știm să găsim în sufletele noastre bucuria de a trăi.

 

G. Ș. Ai o amintire dragă legată de familie pe care ai vrea s-o împărtășești cu noi?  Sau, poate,  mai multe amintiri …

 

S. B. „Amintirea e o seră a fericirilor trecute” spunea Lucian Blaga. Și ce am fi noi, oare, fără amintiri? Cele mai dragi momente pe care eu le păstrez în minte și în suflet sunt cele cu familia. Și am fost binecuvântată de Dumnezeu cu o familie numeroasă: o soră, părinți, bunici și străbunici. Multe sunt amintirile care îmi înseninează viața, dar mă voi opri la două dintre ele.

Prima e din perioada studenției când, de Paști, am venit la Bocșa cu două colege care nu au putut să se bucure de Sărbătoare cu familiile lor. Bunica a făcut, ca de fiecare dată, torturi, prăjituri, sarmale, friptură, drob de miel, ouă roșii. Toate erau puse în cămară, la răcoare. Una dintre colege, care era din Muntenia, văzând bunătățile, ne-a spus: „ – Aș vrea să mă închideți aici și să pierdeți cheia!” Am râs cu poftă toți și ne-am bucurat de Învierea Mântuitorului.

O altă amintire e legată de fiica mea, darul meu cel mai de preț. Îmi amintesc cu emoție și acum de ziua în care am participat la cursul festiv al terminării facultății. Știam că a învățat foarte bine, că a fost șefă de promoție, dar, atunci când dna. profesoară a venit la noi, ne-a îmbrățișat și ne-a spus că avem o fiică minunată, de care putem să fim mândri, am trăit, poate, cea mai mare bucurie, sigur după cea a nașterii  ei.

 

G.Ș. Eram sigură că vei aminti ceva despre minunata noastră Adriana, fiindcă, aproape întotdeauna, copiii oferă cele mai frumoase amintiri și satisfacții și sunt sigură că mai ai multe povești care-ți bucură sufletul despre și în legătură cu Adriana. Dar, pentru că ai amintit de studenție, poate ai o amintire deosebită și din acea perioadă, din studenția ta, și vrei s-o împărtășești cu noi?

 

S. B. Din studenție mi-au rămas momente dragi pe care le voi purta cu mine toată viața. Îmi aduc aminte de un asemenea moment. Eram în anul I, în primele zile, abia am reușit să-mi cunosc colegii, deși eram doar 25. Aveam curs de literatură cu dl profesor Tohăneanu, într-un amfiteatru. Ne-am mirat că am fost repartizați, noi, cei 25 de boboci, într-o sală atât de mare. Când am intrat, altă surpriză! Amfiteatrul era plin de tineri. Doar cele doua rânduri din față erau libere. La început am crezut că am greșit sala, dar ne-am lămurit că am intrat unde trebuia. Acei mulți tineri erau studenți la Politehnică, la Medicină și la alte facultăți. Nu știam ce caută ei la un curs de literatură? A intrat dl. profesor Tohăneanu, și-a luat un scaun, s-a așezat lângă fereastră (eram la parter)și a început să ne vorbească despre Eminescu. Ascultam vrăjiți  cum curg ideile, dar mai ales versurile. Două ore au trecut pe nesimțite și atunci am înțeles de ce era amfiteatrul plin!

G.Ș. Aha! Acum înțeleg eu mai bine dragostea ta pentru Eminescu! În afară de Eminescu, ce pasiuni mai ai?

S.B. Nu am foarte multe pasiuni. Îmi place să citesc, să bucătăresc, uneori fac și experimente culinare. Mă uit la filme, dar numai la cele care mă relaxează, fără violență și fără obscenități, ascult muzică și sigur croșetez și tricotez.

G. Ș. Ai uitat o pasiune: limba română! Și nu vreau să deschidem o discuție pe această temă acum fiindcă, fiind filolog, o să-mi vii cu argumente de tot felul din toți marii noștri scriitori! Poate, odată, vom povesti doar pe această temă atât de generoasă și de frumoasă! Acum vreau să te întreb doar despre proiectul „Să vorbim corect românește”, o rubrică excepțională, rară în revistele de cultură, cu o mare apreciere din partea cititorilor, mai ales a scriitorilor. Inițiativa îți aparține și s-a dovedit a fi de succes!

S.B. Cred că e foarte important pentru toți, dar în special pentru copii și pentru adolescenți să citească și să își vorbească corect limba. Dacă ar fi să recomand o carte, atunci aș spune Biblia. Dar foarte importante sunt și operele valoroase din literatura noastră și din cea universală. Poate părea surprinzător pentru unii, dar i-aș îndemna pe tineri să citească poezie: Eminescu, Blaga, Nichita Stănescu sunt poeții mei preferați. E foarte bine să cunoască și scriitori actuali pentru că în operele lor este creionată imaginea unei realități contemporane.

G.Ș. Ce ai vrea să transmiți tinerilor? Un gând și pentru cititorii revistei „Bocșa culturală”?

S.B. Pentru tineri aș avea câteva îndemnuri: să fie sinceri cu ei înșiși, dar și cu cei din jur, să aleagă calea cea dreaptă, chiar dacă e mai dificilă, să nu se lase influențați de falși prieteni, să nu cadă în capcana viciilor, să creadă în ei și în visurile lor, să se înconjoare de oameni care le vor binele, să nu uite să se bucure de viață, dar mai ales să fie buni creștini, să creadă cu sufletul în ajutorul lui Dumnezeu, să fie recunoscători, toleranți, empatici, să iubească frumosul, dreptatea și adevărul!

Să nu uite îndemnul lui Tata Oancea: „Munciți, cetiți călătoriți! “

 

G.Ș. Mulțumim, Doamnă prof. Stela Boulescu! Mulțumim, draga noastră prietenă Steluța Boulescu, pentru cuvintele tale frumoase, pentru îndemnurile tale și pentru toată susținerea Bocșei culturale! Și nu mă refer doar la revistă, ci la întreg ansamblul cultural și literar-artistic al orașului nostru! Ești creatoare de Frumos – fie prin condei, fie prin andrele și croșetă – și, evident, ești un model demn de prezentat copiilor și de urmat de către tinerii de toate vârstele! Mulțumim că ne ești aproape!