“Muzica, a opta minune a lumii”

Concertul extraordinar derulat  în 15 noiembrie 2025, în cadrul Festivalului Internațional „Sabin Pautza”, a avut loc la Parohia Romano Catolică “Preasfânta Treime” din Govândari. Cei prezenți s-au bucurat de o stare de bine transmisă prin intermediul muzicii de către elevii profesoarei Adina Covaci de la Liceul de Muzică  “Ion Vidu”din Timișoara. Acompaniamentul de orgă realizat de profesorul Cristian Roșoagă și vocile tinere ale elevilor de la Liceul de Muzică „Ion Vidu”, au creat o vibrație înaltă și o energie frumoasă prin mesaj și interpretare . Alături de profesoara Adina Covaci au evoluat elevele sale: Luiza Țucă, Minola Holdun, Andrei Dorgo, Lidia Nadudvari. Au putut fi auzite cu acest prilej, piese compuse de J.S.Bach, C. Gounod, G.Donizzeti, D.Scarlat, A.Vivaldi, Sabin Pautza.

Nu contează dacă o asculţi sau o interpretezi, muzica bisericească are această calitate de a te încărca cu energie pozitivă şi de a te linişti.

În cadrul aceluiași eveniment au putut fi audiați elevii Paul Covaci la vioară, Ian Dinuț la violoncel, Ioan Popa la clarinet.  Profesori coordonatori: Sandra Berariu, Diana Silaghi și Albert Avram.

Sebastian Covaci a interpretat lieduri scrise de maestrul Sabin Pautza  pe versurile poetului Costel Simedrea și ale profesoarei Adina Covaci.  Punctul culminant al serii l-a reprezentat momentul în care soprana Adina Covaci a interpretat piesa “Tatăl Nostru “ ce aparține cunoscutului compozitor Sabin Pautza. Creatorul a lăcrimat auzindu-și muzica, iar publicul a aplaudat interpretarea de excepție a profesoarei Adina Covaci. Anul acesta, în 2025, Adina Covaci este director artistic al festivalului “Sabin Pautza”.  Ea a fost acompaniată la pian de fiul ei, masterandul Sebastian Covaci.

A fost o seară minunată a spus și preotul paroh Valentin Macedon Hițigaș de la Parohia “Preasfânta Treime” ,un moment de înălțare spirituală realizat prin muzică și rugăciune.

„Dintotdeauna, muzica a fost un fenomen artistic indispensabil fiinţei umane, pentru că prin ea s-au oglindit, fără prefăcătorie, însuşirile sufleteşti ale omului. Muzica a fost şi va rămâne a opta minune a lumii, fără de care limbajul ar fi rămas pe veci anost şi nesemnificativ .”- Prof. dr. Denisia Elena Mănoiu

Mulțumim compozitorului, soliștilor și instrumentiștilor pentru o seară minunată! Festivalul “Sabin Pautza”, continuă….

 Adriana Telescu/UZPR

Foto: Adriana Telescu

                                                                    

                                                                               

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.