Locuitorii Banatului Montan au avut o contribuție semnificativă și adesea tragică la Primul Război Mondial, având în vedere că Banatul, la începutul războiului, făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Această situație a creat o dinamică complexă pentru populația românească, care se găsea în postura de a lupta pentru o putere străină, în timp ce aspira la unirea cu Regatul României.

La începutul războiului, bărbații din Banat, indiferent de etnie (români, germani, sârbi, maghiari etc.), au fost mobilizați în armata austro-ungară. Astfel, mulți români din Banatul Montan au fost trimiși să lupte pe diverse fronturi ale Imperiului, inclusiv pe frontul de Est împotriva Rusiei sau pe frontul Italian. Mărturii ale unor foști soldați bănățeni arată că au fost prizonieri în Rusia (Petrograd, Moscova, lagărele Siberiei) și unii s-au întors acasă prin Japonia, Arabia, Egipt, Turcia, Serbia sau Italia.

Deși erau cetățeni austro-ungari, mulți români din Banat nutreau sentimente naționale puternice și doreau unirea cu România. Un număr considerabil de bănățeni, inclusiv din Banatul Montan, au dezertat din armata austro-ungară sau au profitat de ocazie pentru a se alătura Armatei Române atunci când România a intrat în război de partea Antantei în 1916. Acești voluntari au jucat un rol crucial în luptele pentru Marea Unire.

Războiul a adus greutăți imense populației civile din Banat. Condițiile de viață s-au înrăutățit considerabil din cauza dificultăților materiale și a politicilor de deznaționalizare promovate de autoritățile austro-ungare. Mii de bănățeni și-au pierdut viața pe front, iar mulți alții au rămas invalizi. Monumente dedicate eroilor din Primul Război Mondial pot fi găsite în aproape fiecare localitate bănățeană, inclusiv în Banatul Montan, mărturisind sacrificiul lor.

Percepția și mobilizarea populației din Banat s-au modificat în funcție de evoluția istorică. Deși inițial au fost înrolați sub steagul austro-ungar, odată cu slăbirea Imperiului și cu avântul mișcării naționale românești, dorința de unire cu România a devenit tot mai puternică.

Pe măsură ce războiul se apropia de sfârșit și Imperiul Austro-Ungar se prăbușea, în Banat s-au constituit noi organe ale puterii politice – Consiliile Naționale – și noi instrumente armate cu scopuri polițienești și de apărare – Gărzile Naționale. Acestea au jucat un rol important în menținerea ordinii și în procesul de tranziție spre unirea cu România.

Participarea locuitorilor din satele din sudul Banatului, și în special a celor din Mehadia, la Primul Război Mondial, a fost marcată de aceeași complexitate și tragedie ca în tot Banatul, cu unele particularități legate de locația geografică și de contextul local.

Fiind o zonă de frontieră a Imperiului Austro-Ungar, sudul Banatului a resimțit poate și mai acut tensiunile pre-război și, ulterior, consecințele conflictului. Proximitatea cu Regatul Serbiei, iar apoi, odată cu intrarea României în război, cu granița românească, a generat situații specifice.

Regiunea era locuită de români, sârbi, germani (șvabi), maghiari și alte etnii, fiecare cu propriile aspirații și loialități, deși pentru români, sentimentul național românesc era predominant.

Multe localități din sudul Banatului aveau o tradiție militară puternică, în special Mehadia, unul dintre cele mai vechi centre militare, datând din perioada Regimentelor de Graniță, ceea ce a făcut ca populația masculină să fie bine antrenată militar și, implicit, o resursă importantă pentru armata austro-ungară.

Mehadia, ca centru important în sudul Banatului Montan, a fost profund afectată de Primul Război Mondial. Iată câteva aspecte specifice: locuitorii apți de muncă din Mehadia și satele componente (Globurău, Plugova, Valea Bolvașnița) au fost înrolați în armata austro-ungară la izbucnirea războiului. Ei au fost trimiși să lupte pe diferite fronturi, inclusiv pe fronturile de Est (împotriva Rusiei) și de Sud (împotriva Italiei și Serbiei).

Mulți dintre ei au căzut pe front, au fost răniți sau au ajuns prizonieri. Mărturiile foștilor soldați bănățeni menționează adesea prizonieratul în Rusia (Petrograd, Moscova, Siberia) și rutele lungi și periculoase de întoarcere acasă.

Pe măsură ce sentimentul național românesc creștea și, mai ales, după intrarea României în război (1916), autoritățile austro-ungare au intensificat represiunea împotriva liderilor și intelectualilor români din Banat, considerându-i potențiali trădători.

Mehadia a fost un caz notabil în acest sens. Se știe că, odată cu intrarea României în război, au fost deținuți mai mulți locuitori din Mehadia, între care o seamă de persoane importante precum preotul Iosif Coriolan Buracu – o figură importantă a intelectualității românești, a fost arestat și închis.

De asemenea, Generalul Nicolae Cena, o altă personalitate proeminentă din Mehadia, a fost de asemenea vizat de autorități.

Represiunea nu s-au oprit aici – alți locuitori ca Nicolae Chiticeanu (,,comerciant”), Dimitrie Cerbu (,,diurnist”) și Miron Cozma (,,contabil”), de asemenea au suferit consecințele acestei represiuni. Acest aspect subliniază că represiunea nu viza doar elitele, ci și oamenii simpli, suspectați de simpatii românești.

Medicul Virgil Nemoianu și învățătorul Nicolae Mergea, ulterior, și aceștia au fost închiși.

Deținuții au fost inițial închiși la Caransebeș, apoi la Lugoj și în cele din urmă la Debrețin (Ungaria), un centru de detenție cunoscut pentru românii ardeleni și bănățeni. Aceste arestări au avut un impact puternic asupra comunității locale, semănând teamă și suferință.

În ciuda represiunii, dorința de unire cu România a fost puternică. Unii locuitori din Mehadia, la fel ca și alți bănățeni, au dezertat din armata austro-ungară sau, odată ajunși prizonieri de război, s-au înrolat în Legiunea Română de Voluntari, luptând alături de armata română pentru eliberarea Transilvaniei și Banatului. Acești voluntari au fost o forță motrice a mișcării naționale.

După sfârșitul războiului, în contextul prăbușirii Imperiului Austro-Ungar, populația din Mehadia, la fel ca în tot Banatul, a aderat la mișcarea națională românească și la actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Mehadia constituind unul dintre importantele nuclee de luptă pentru înfăptuirea acestui ideal. Dovadă constituirea unui ,,Sfat Național Român districtual”, care a precedat constituirea, la 18 noiembrie 1918, a Consiliului Districtual Mehadia, format din reprezentanții celor 20 de comune din jurul Mehadiei, afiliat și subordonat Consiliului Național Român Central din Arad. Aceștia au hotărât într-o desăvârșită unanimitate înființarea ,, Consiliului Național Român al districtului Mehadia” și apoi a unei unități a Gărzii Naționale, sub președinția preotului Coriolan Buracu, respectiv a tânărului student Grigore Ion, din Mehadia, comandant al Gărzii.

Mehadia, ca multe alte localități, a plătit un tribut greu în vieți omenești. Familiile au fost destrămate, iar economia locală a suferit enorm din cauza rechizițiilor și a lipsei de forță de muncă.

Memoria eroilor căzuți în război este păstrată prin monumente și plăci comemorative în Mehadia, dar și în satele învecinate, mărturisind sacrificiul lor pentru idealul național.

O concluzie a tuturor celor evocate, este faptul că locuitorii Mehadiei au experimentat direct ororile Primului Război Mondial, fiind forțați să lupte într-o armată străină, suferind represiuni politice și pierderi umane, participând la acest conflict în circumstanțele complexe date de contradicția cu propriile aspirații naționale. Cu toate acestea, ei au contribuit activ la mișcarea pentru Marea Unire, sacrificiul lor fiind, în cele din urmă, parte din contribuția esențială la realizarea Marii Uniri de la 1918.

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin 

Mărturie a unei părți dintre cele evocate, redau un articol, cules din presa vremii, mai exact un articol apărut la 19 iulie 1914, în ziarul ,,Dimineața”, de la București, în care se relatează despre tensiunile etnice sporite din teritoriile românești aflate sub stăpânirea maghiară. Atitudinea represivă a autorităților împotriva naționalilor români, printr-o politică de intimidare în special a elitelor românești. Se prezintă cazurile grave ale arestării Generalului Nicolae Cena, din Mehadia, și a preotului Coriolan Buracu, chiar în timpul oficierii slujbei, din biserica Ortodoxă din Mehadia.

Articolul alcătuiește, în ansamblu, o imagine a situației tensionate din Mehadia, la acea vreme. O lectură extrem de interesantă, la care vă invit cu multă căldură să o parcurgeți!

–––-

PROVOCĂRI UNGUREŞTI

Cum sunt trataţi romînii în Ungaria.— Arestarea unui general romîn

,,Un prieten al ziarului nostru, sosit acum în Capitală, venind din Ungaria, povesteşte următoarele asupra atitudinei, ungurilor faţă de romíni: 

Arestarea unui general romîn din armata austro-ungară 

În chiar prima zi a decretării mobilizărei a fost arestat în Mehadia generalul de divizie, în rezervă, Cena.

Batrîn de 70 de ani, generalul Cena locuieşte în Mehadia şi duce o viață foarte liniştită şi retrasă. Nu vine în contact decît cu foarte puţine persoane şi în nici un caz nu poate fi vorba de vreun amestec al generalului în chestiuni politice.

Şi totuşi generalul a fost arestat.

Explicaţia arestărei este sim plă: generalul Cena este romîn şi autorităţile ungureşti s’au temut ca nucumva bătrînul militar să facă agitaţie printre românî. Pentru a face o diversiune care să le scuze procedarea, autorităţile ungureşti au anticipat spunînd că generalul Cena a fost arestat fiindcă a instigat pe romîni la revoltă.

Arestarea generalului Cena a provocat o vie indignare în toate cercurile. Nu numai romînii sínt revoltaţi contra provocaţiunilor ungureşti. In toate straturile popula­ţiei din Mehadia arestarea generalului Cena este viu criticată şi dezaprobată cu ultima energie.

Generalul Cena va fi adus înaintea Curței marţiale.

Trei arestări în biserică 

In aceiaşi zi a decretărei mobilizarei, autorităţile ungureşti au pă­truns în biserica din Mehadia în timpul slujbei religioase arestînd pe preot, un ofiţer şi un învăţător romîn. Îşi poate oricine închipui ce impresie au făcut aceste arestări mai întîi în biserică şi apoi în tot oraşul unde s’a răspîndit ca fulgerul vestea celor trei arestări.

Toţi trei arestaţii: preotul, ofi­ţerul şi învăţătorul sínt bănuiţi de autorităţile maghiare că ar fi avut intenţia să facă instigaţii împotriva statului.

Desigur că şi aceste arestări au provocat o fierbere de nedescris în populaţie. Autorităţile, de teamă ca nu, cumva să se încerce eliberarea prin forţă a arestaţilor, au răspîndit în oraş tot felul de zvonuri, asupra locului unde se află arestaţi. Ba se spune că au fost transportaţi în Orşova, ba la Seghedin, etc.

Adevărul esté însă că au fost ascunşi într’o pivniţă din dosul bisericei catolice din Mehadia.

Ei vor fi aduşi înaintea Curţei marţiale sub învinuirea că ar fi tră­dat interesele statului.

Cazul generalului Mustaţă*

Din ziua în care s’a decretat mobilizarea, d. general Mustaţă, care se afla în Mehadia, a fost supus unei deosebite supravegheri din partea autorităţilor ungureşti. Două nopți dearîndul, alăturea de odaia d-lui general Mustaţă, într’o odae vecină, au fost postati jandarmi cari aveau ordin să observe toate mişcările generalului, să însemneze şi să dea spre o mai apropiată supraveghere pe toţi aceia cari îl vizitează şi să asculte tot ce se vorbe­şte în odaia generalului.

Familiile romînilor vizitatori din Mehadia au primit sfatul de a evita orice contact cu generalul Mustaţă, care este bănuit că a venit în Ungaria să provoace pe romíni la revoltă. În acest mod credeau autorită­ţile ungureşti că generalul romín nu va fi vizitat decît de romînii de peste munţi.

După o zi dela mobilizare, romînii vizitatori au fost sfătuiţi să plece din Mehadia. Numai d-lui general Mustaţă nu i s’a dat acest sfat.

Este evident că autorităţile ungureşti au căutat să’I, izoleze pe d. general Mustaţă pentru ca apoi să’l aresteze.

Cele de mai sus le deţinem dela o persoană în afară de orice neîncredere. Cele relatate sínt perfect exacte. Ele nu suferă nici o desmințire.”

,,Dimineața„, sâmbătă 19 iulie, 1914

*Generalul român Alexandru Mustață a fost comandant al Jandarmeriei Române în perioada 25 august 1916–20 noiembrie 1916 – a comandat Jandarmeria rămasă sub ocupație (n.a.)