
Recent, în organizarea Asociației CARP „Speranța” Hunedoara (președinte Rotar Delian Dorel), elevii cercului de creație literară „Speranța”, sub genericul „De la seniori învățăm cutezanța și omenia”, au avut prilejul să asiste la prezentarea cărții „CLIPĂ, STAI,…”, semnată de profesorul pensionar Virgil-Gilu ZĂVOIANU. El este unul dintre intelectualii de marcă ai satului Cinciș-Cerna.

Prezentarea cărții a fost făcută de seniorul Ilie Dumitru.
În cuvântul său, autorul, membru de onoare al cercului de creație literară „Speranța” al seniorilor, cu emoții firești, a punctat momentele de bucurie și trăirile sufletești create de jocurile copilăriei, frumusețea locurilor natale, mireasma nopților cu strălucirea stelelor, amintind în același timp de perioada studiilor și a locurilor de muncă unde și-a desfășurat activitatea, dar și rolul în viața lui, a familiei și a credinței în Dumnezeu. De apreciat sunt poeziile și epigramele creație proprie.
Cum ambii părinți se află în lumea stelelor, a dorit să ofere cititorilor o clipă din viața sa, cu dovezi ale destinului într-o lume cu surprize, speranțe și incertitudini.
Pe marginea cărții au mai vorbit prof. Georgeta-Ileana Cizmaș și Gelu Borza – consilier al Asociației CARP „Speranța” Hunedoara.
A consemnat Ioan Vlad/ UZPR