Înainte de a începe să scriu acest material, am tras o raită prin fotografii și am fost uimită de cât de multe s-au adunat! De asemenea, mi-am reamintit nenumărate evenimente la care am participat împreună cu Nicolae Sârbu – managerul, scriitorul, jurnalistul, poetul, prietenul și colaboratorul. Și nu exagerez când spun „nenumărate”! Din anul 1997, de la momentul în care a devenit directorul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, până astăzi, prietenia și colaborarea cu Nicolae Sârbu s-au dovedit a fi neprețuite! Și, da, cu recunoștință mărturisesc faptul că și Nicolae Sârbu a avut un rol deosebit de important în cariera mea de veritabil bibliotecar și manager cultural, alături de alți minunați oameni pe care i-am avut alături și de la care am învățat enorm!

Astăzi poetul Nicolae Sârbu se află la ceas aniversar și nu mă pot abține să scriu câteva rânduri despre acest om ales, deosebit de important și interesant scriitor din Banat, autor al multor volume de poezie, de proză, de reportaje, cărți  importante și atractive care se depășesc, într-un fel sau altul, una pe cealaltă, astfel încât cititorul se întreabă de multe ori dacă Nicolae Sârbu este un mare poet, sau un mare jurnalist, sau un mare prozator, sau… un mare Scriitor!

Scriitorul Nicolae Sârbu s-a născut în 21 septembrie 1945 în satul Ohaba-Forgaci, județul Timiș; este absolvent de Cluj, cum îi place să spună, și este „Echinoxist”, deoarece, student fiind, a fost membru fondator al cenaclului „Echinox” din Cluj-Napoca, alături de nume mari ale literaturii române, precum: Eugen Uricariu, Dinu Flămând, Ion Pop și alții.

Debutează cu poezie la 19 ani în revistele clujene „Tribuna” și „Echinox”[1], iar în publicistică puțin mai devreme (elev fiind la Buziaș), în ziarul „Drapelul roșu” din Timișoara[2].

Mucenicia în ale ziaristicii și-o face la Râmnicu-Vâlcea, la ziarul „Orizont”. De aici, în 1972, se transferă la Reșița, la ziarul „Flamura”, unde s-a dovedit a fi un ziarist de temut. Însă, dincolo de meticulozitate, de duritate chiar, de penița adesea otrăvită, se află multă frumusețe și sensibilitate, se află „suferința de lux” a lui Nicolae Sârbu – poezia!

Debutează editorial în 1986 cu volumul de reportaje „Aurul din aripi” (Timișoara: Facla, 1986), iar cu poezie în 1995, cu volumul „Ascultând ceasornicul în baie” (Oravița: Editura Silva, 1995).

Despre poetul Nicolae Sârbu au scris nume importante ale literaturii române, însă eu am să redau un fragment dintr-un articol intitulat „Poezia, ca armă” semnat de regretatul Mircea Cavadia în 1998: „ Harul său poetic, încrâncenarea sa frustă, devastatoare pentru limba peltică a versificatorilor de ocazie, izbucnește amenințător pentru toți acești păcălici. Nicolae Sârbu nu este un băiat bun în materie de poezie. Sensibilitatea sa este scrâșnită, iar imagistic metafora este sfidătoare, aproape protestatară. Un amar de om viu și revoltat, care folosește poezia ca pe o armă și nu ca pe o floare lălâie și fără vlagă, spre cucerirea unei înțelegeri esențiale.[…] Impus temeinic într-o poezie pe care și-o asumă, cu riscuri cu tot, Nicolae Sârbu este azi în viața cetății un poet greu, ajuns la deplina maturitate.”[…][3]

Ca autor, Nicolae Sârbu a semnat peste 20 de volume: poezie, proză, reportaj, istorie culturală; de asemenea, semnează câteva volume de referință în colaborare și, evident, se regăsește în foarte multe volume colective.

Referințe critice în volume privind scriitura și personalitatea lui Nicolae Sârbu găsim în dicționare, în enciclopedii, în volume de critică și istorie literară: de la „Dicționar al presei literare românești (1790-1982)” la „Dicționar al scriitorilor bănățeni”, la „Dicționar al scriitorilor din Caraș-Severin”, la „Dicționarul scriitorilor români de azi”, la „Bibliologi români: dicționar”, la „Reșița literară” și „Panorama presei din Caraș-Severin”, la „Enciclopedia Banatului. Literatura”, la „Scriitori bibliotecari, bibliotecari scriitori” sau în câteva dintre volumele Cărăşeni de neuitat ale doctorului  Constantin Falcă din Timișoara. Sunt doar câteva dintre lucrările de referință în care îl regăsim pe acest deosebit de interesant poet Nicolae Sârbu, despre care Alex. Ștefănescu nota: „Nicolae Sârbu are talent. Dar îl folosește abuziv și periculos (pentru nervii cititorului). Este ca un copil căruia i s-a dat pe mână un pistol. Citindu-i versurile, îți vine să te apleci ca să nu te lovească salvele de imagini trase la întâmplare”.[4]

În foarte puține, mult prea puține cuvinte, am conturat portretul unui important scriitor „din imediata noastră apropiere”, aflat la ceas aniversar! În urmă cu cinci ani, tot la ceas aniversar, îi apărea un volum omagial intitulat „Cum am ajuns «Conte de Ohaba»”, o carte care se cere a fi citită pentru a cunoaște mai bine opera și personalitatea lui Nicolae Sârbu.

Astăzi, la zi de sărbătoare a bornei 80, Nicolae Sârbu revine în atenția cititorilor cu un nou volum de versuri: „Poezia vrea să mă-ntrebe ceva” (Reșița: TIM, 2025), o carte care, în loc de prefață, are un poem intitulat „Fără răspuns”: „Mai poți oare prin cuvânt să sângeri,/ în această părelnică foame/ de îndelung rătăcitorul Eu?/ Poemele mele, veșnice plângeri/ ale unor renegate poame/ către grădinarul Dumnezeu.”

La mulți ani, Nicolae Sârbu! Cu sănătate, cu împliniri și cu muze care să urce la etajul trei!

 

         

 

---

[1] Nicolae Sârbu. Cum am ajuns „Conte de Ohaba”. Reșița. TIM, 2020.

[2] Gheorghe Jurma. Panorama presei din Caraș-Severin. Reșița: TIM, 2018

[3] „Timpul”, Reșița, nr. 298, 18 decembrie 1998, p. 4

[4] Alex. Ștefănescu. Ce face un poet cu talentul lui, În: Ceva care seamănă cu literatura, Chișinău, 2002.