
Interviu: Gheorghe Țunea Pîrvovanu – ing. Dorin Bălteanu
Interviu realizat cu omul de cultură Dorin Bălteanu, din Băile Herculane, cu ocazia efectuării concediului de odihnă în stațiunea lui Hercule !
G.Ț.P. – Bună ziua, domnule inginer Dorin Bălteanu ! Încă dintru început, vă rugăm să ne spuneți cum trăiți viața de zi cu zi, din punct de vedere social, dar mai ales spiritual ?
D.B. – Este o întrebare care-mi trezește multe amintiri și nostalgii având în vedere proaspăta mea calitate de pensionar, dar mai ales, starea sănătății mele care necesită multiple deplasări la Timișoara și București.
Activâd cu jumătate de normă, până în februarie 2024, în cadrul Primăriei Băile Herculane, mi-a plăcut să inițiez și să organizez proiecte ce au avut un scop bine precizat: promovarea patrimoniului istoric, cultural, balnear, peisagistic și nu în ultimul rând, arhitectural, al bimilenarei stațiuni de pe Valea Cernei.
După ce m-am stabilit la Băile Herculane, acum 27 de ani, am ajuns să cunosc mai bine acest patrimoniu de excepție, pe care l-am considerat de-a dreptul fascinant, hotărându-mă să-mi dedic activitatea promovării acestuia atât în țară cât și peste hotare.
Înființarea, în premieră la Băile Herculane, a Biroului de marketing la firma S.C. Hercules S.A., odată cu angajarea mea, mi-a oferit posibilitatea să desfășor activități de promovare a stațiunii la târguri de turism, în cadrul conferințelor și simpozioanelor la care am fost invitat, în presă, televiziune, radio-uri, organizând în același timp programe pentru turiștii sosiți în stațiune: drumeții cu ghid pe așa numitele ”trasee de cură” din jurul stațiunii, excursii tematice, croaziere pe Dunăre, programe de fitness și divertisment.
Citește articolul întreg:
https://uzprcarasseverin.org/statiunea-baile-herculane-arc-peste-timp/