,,Fără muncă și fără un rost bine închegat, omul nu poate trăi, este pervertit, se transformă în animal „ – F.M.Dostoiewski ,,Amintiri din casa morților”.

O lectură recentă mi-a dezvăluit, în opera marelui Dostoievski, o transpunere a uneia dintre marile dileme fundamentale ale societății. Aceeași dilemă, pusă astăzi sub formă interogativă, pune în balanță viitorul societății noastre tradiționale, plasându-l într-o sferă a incertitudinii. Este uimitor să descoperi într-o carte scrisă cu peste 150 de ani în urmă o reflecție asupra unei probleme sociale ce continuă să fie relevantă și azi. Această dilemă modernă ridică numeroase întrebări despre însăși existența umană și ne îndeamnă la o analiză mai profundă, ceea ce mă voi strădui să fac în continuare.

Așa cum precizam, în volumul ,,Amintiri din casa morților”, Dostoievski vine cu o profundă reflecție privind relația omului cu munca și scopul său în viață: ,,Fără muncă și fără un rost bine închegat, omul nu poate trăi, este pervertit, se transformă în animal”. Această observație a lui Dostoievski, bazată, la pronunțarea ei, pe realitatea crudă a unei închisori, se aplică acum, într-o eră a automatizării și a inteligenței artificiale, la un nivel societal, când nemaiîntâlnite performanțe tehnologice amenință să suprime scopul productiv al multor oameni, lăsându-i într-un presupus vid existențial. ,,Provocarea AI” pune azi omenirea în fața unei mari dileme privind impactul profund pe care inteligența artificială îl poate avea asupra societății. Practic, provocarea este de a găsi un echilibru între a folosi potențialul imens al AI-ului și a ne asigura că omul, cu creativitatea și empatia sa, rămâne relevant și își păstrează un scop bine definit în societate.

Dostoievski, fiind un maestru al psihologiei umane, a observat că lipsa de sens duce la o degradare a ființei, transformând-o într-o „creatură” fără direcție. Ceea ce subliniază Dostoievski este că munca nu este doar o sursă de venit, ci ea este un element esențial pentru demnitatea și identitatea umană. O realitate profundă este că munca dă un sens zilelor noastre, ajutându-ne să ne dezvoltăm abilitățile și să contribuim la consolidarea societății. Însă, într-o perspectivă că AI devine capabilă să execute majoritatea sarcinilor, ne confruntăm cu o întrebare fundamentală: ce se întâmplă cu noi când nu mai avem un scop productiv? Ne întrebăm: respectivul context va crea o societate de „paraziți” care își petrec timpul liber în divertisment, fără a avea o contribuție semnificativă? Acest scenariu se apropie periculos de ceea ce Dostoievski descria drept „pervertire”. În lipsa unui scop, am putea cădea într-o apatie profundă sau am putea dezvolta dependențe și comportamente autodistructive.

Totuși, analizând fenomenul într-o perspectivă optimistă, AI ne oferă șansa de a ne redefini conceptul de muncă și de a ne concentra pe aspecte mai creative și mai umane. O societate în care roboții și AI preiau sarcinile plictisitoare ne poate elibera pentru a ne dedica artei, științei, cercetării și, mai ales, relațiilor umane.

În lumina observației lui Dostoievski, provocarea nu este doar de a găsi noi locuri de muncă, ci de a găsi un nou „rost bine închegat”. Acesta ar putea fi un scop non-productiv la fel de important în evoluția socială și personală. În această sferă ocupațională aș plasa, ca exemplu, instruirea educativă, activitățile cultural-artistice și cultivarea pasiunilor personale, activități ce au rol de a pune un accent mai mare pe dezvoltarea personală, în paralel cu politici de integrare într-un nou model de societate.

Viitorul nu poate fi în acest context neapărat unul de degradare umană, ci mai degrabă o oportunitate de a evolua și de a ne elibera de conceptul tradițional de muncă. Este esențial să îmbrățișăm această tranziție și să ne concentrăm pe ceea ce ne face cu adevărat umani: creativitatea, empatia și capacitatea de a inova.

În mod paradoxal, o societate lipsită de constrângerea muncii ar putea redescoperi importanța relațiilor interumane. Timpul eliberat ar putea fi dedicat comunității, artei și educației. Munca, în sensul ei dostoievskian, s-ar putea transforma dintr-o obligație economică într-o contribuție socială. Desigur, acest lucru ar schimba profund ierarhiile și valorile, punând accentul pe empatie, colaborare și creativitate, mai degrabă decât pe productivitate economică. Societatea ar putea deveni o comunitate de „creatori” și nu de „lucrători”.

Dostoievski nu ar fi putut anticipa AI, dar perspectiva sa ne forțează să ne gândim la un nou „rost” pentru omenire. Acest scop ar putea veni din crearea de noi forme de muncă ce implică rezolvarea de probleme complexe, cercetare avansată și dezvoltare artistică. Răspunsul la provocarea AI nu este să ne opunem progresului, ci să redefinim munca și să ne concentrăm pe ceea ce ne face, în mod unic, umani. Aceasta ar putea fi șansa de a construi o societate în care scopul nu este doar supraviețuirea, ci și împlinirea personală și colectivă.

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin