Situația din ce în ce mai tensionată a societății românești, din această perioadă, mă îndeamnă a face o analiză, ceva mai profundă, a unui fenomen, respectiv a unor acțiuni, cu natură toxică pentru societate, urmărind și studiind firul logic al desfășurării lor.

Expresia reprezentativă, care poate fi așezată la baza prezentei analize este cunoscutul dicton ,,Divide et impera”, acesta definind strategia abordată, prezentă în osatura acestui fenomen. 

Tradusă în română ca „dezbină și stăpânește”, respectiva expresie sugerează o tactică de control bazată pe fragmentarea unei entități (o populație, o țară, în cazul nostru a unor structuri sociale) în grupuri sociale mici, mai ușor de manipulat și dominat. La baza elaborării acestui concept, atribuit lui Filip al II-lea al Macedoniei, este tactica politică și socială prin care o entitate mai mare este împărțită în grupuri mai mici, polarizate, care devin apoi ușor de stăpânit prin crearea de conflicte sau prin exploatarea diferențelor dintre ele.

Un detaliu ce vreau să-l evidențiez, observat ca element motric al respectivului concept, este însămânțarea și cultivarea sentimentului de ură în sânul societății, chiar între propriile sale entități. Ura, ca emoție colectivă, direcționată spre o anumită categorie socială, produce un impact profund distructiv, erodând coeziunea întregii societăți, generând astfel o opoziție mult diminuată a membrilor săi în fața unor potențiale abuzuri ale puterii. 

Studiu de caz: Romsilva 

În contextul nostru, un exemplu foarte elocvent este așa-zisa restructurare (corect: destructurare) a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Promovată de noul regim ca o necesitate de prim rang, această inițiativă, pregătită cu ceva timp în urmă, observăm că urmează același tipar al dezbinarii. Campania de ură direcționată împotriva acestei structuri, în momentul de față are un efect devastator, având ca rezultat o extraordinară polarizare și divizare la nivelul societății. Ura, promovată chiar de către structurile sale superioare de conducere, a creat o dihotomie de tipul „noi contra lor”, expusă concis, uneori într-un mod personal, de către reprezentanții săi: ,,ori eu, ori ei”, atitudine afișată într-o totală lipsă de empatie și compasiune. 

În plus, ura sădită în sânul societății, atingând un anumit nivel, a degenerat în conflicte, violență verbală și chiar agresiune fizică asupra membrilor acestei instituții, unele dintre aceste manifestări violente fiind finalizate în modul cel mai tragic. Din păcate, istoria, este plină de exemple în care ura de grup a dus la atrocități și chiar la genocid, atunci când ea a ajuns la nivelurile sale paroxistice.

Ca efect al acestei tactici deliberate, puse la punct într-un mod impecabil, neajutorați de către o societate infectată de ură, această categorie social-profesională devine vulnerabilă în mod clar unor potențiale abuzuri. Percepute de către o societate orbită de ură ca acte de dreptate, aceste abuzuri pot ascunde în fapt anumite interese de grup, din partea puterii, de natură a aduce prejudicii nu numai acestei structuri, ci întregii societăți.

În cazul de față, prin evoluția și dinamica transformărilor astfel produse, observăm o erodare a întregului dialog social și a compromisului, pe fondul conflictului creat între instituție și structura sa superioară de stat, respectiv minister. Sentimentul de comunitate complet eliminat, a dus la o gravă ruptură de comunicare socială și profesională, inclusiv la compromiterea acestei instituții în fața opiniei publice, vulnerabilizând-o în fața oricăror acțiuni viitoare din partea unei structuri superioare care și-a demonstrat deja animozitatea.

În prezentul context, având acest exemplu la dispoziție, putem extrapola, analizând modul în care această strategie a dezbinării, bazată pe ură, slăbește fundamentul societății, transformând-o dintr-o entitate unitară, într-un câmp de luptă, unde fiecare conflict intern servește intereselor de control ale celor care dețin puterea. 

Ura socială nu apare din senin; ea este adesea cultivată și întreținută cu scopuri foarte clare, de cele mai multe ori de natură politică sau economică.

Elitele politice, sau liderii autoritari, pot folosi ura pentru a-și consolida controlul. Prin crearea unui „dușman” comun, ei pot devia atenția de la problemele reale, putând să-și mascheze interese ascunse și să-și promoveze acțiuni imorale, contrare intereselor societății.

O populație divizată și concentrată pe ură este mai puțin predispusă să se unească și să lupte pentru drepturile ei. Disimulată, ura servind ca o formă de divertisment și manipulare, împiedică oamenii să se organizeze eficient împotriva unor potențiale abuzuri ale celor care dețin puterea. Divizarea socială poate împiedica formarea de alianțe (de exemplu, sindicate puternice) care ar putea cere anumite drepturi diferitelor categorii profesionale.

Pe scurt, ura cultivată poate fi un puternic instrument în mâinile puterii. Odată instaurat, acest instrument servește la menținerea unui status quo prin diviziune și manipulare, împiedicând progresul și stabilitatea socială. În concluzie, ura în societate nu trebuie percepută doar ca un firesc sentiment, ci poate fi parte a unei strategii complexe deliberate de comunicare a puterii cu societatea în vederea manipulării acesteia.

Constantin VLAICU