Eveniment cultural-jurnalistic organizatde filialele UZPR „Mihai Eminescu” Timiș și „Jean Bărbulescu” Gorj și Mehedinți – de Nicolae Toma


Joi, 7 august, a.c., la ora 14.00, la Biblioteca Județeană Târgu Jiu, manager Maria Luiza Sandu, în Sala Mans Arta, va avea loc lansarea cărții „Eminescu, un vis în așteptare”, scrisă de jurnalistul Dumitru Buțoi.

Organizatorii acestui eveniment, pe lângă Biblioteca Județeană, sunt și două filiale UZPR: Filiala „Mihai Eminescu” Timiș și Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj și Mehedinți.

Lansarea acestui volum de poeme, cu tematică eminesciană, se face sub genericul „Anul Eminescu – 175 de ani de la naștere”.

Cu acest prilej, Dumitru Buțoi va prezenta și revista UZP nr. 38 și revista culturală „Luceafărul de Vest” nr. 75, editată de Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” din Timișoara.

Au fost invitați: Gigi Bușe, Victor Proacă, Spiridon Popescu, Cecilia Gurgui, Ion M. Ungureanu, Elizabeta Bogățean, Dorel Neamțu și mai mulți iubitori de cultură și artă din, Timișoara, Lugoj, Grupul de poezie „Ioan Dan Bălan”, Petroșani, Deva, Orăștie, Strehaia, Țicleni – Gorj, Rm. Vâlcea.

Vor vorbi despre carte: Adina Andrițoiu, membru UZPR Gorj, Maria Rogobete, Lugoj, membru UZPR Timiș, Mariana Bendou, critic literar, scriitoare și coordonator Cenaclul „Expresia ideii”.

Partenerii acestui eveniment sunt: ANCE ,,Regina Maria”, Filiala Gorj „Tudor Vladimirescu”, Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.