Anul viitor se deschide Lucas Museum of Narrative Art. Finanțat integral de George Lucas și sotia sa, muzeul va arăta cum au evoluat poveștile vizuale peste ani

Scris de Urban

George Lucas, creatorul Star Wars, va deschide anul viitor Lucas Museum of Narrative Art — un proiect ambițios dedicat artei narative sub toate formele ei: pictură, ilustrație, benzi desenate, cinema, fotografie și artă digitală.

Muzeul se construiește de la zero  în Exposition Park, Los Angeles, California și este în apropierea altor instituții culturale, cum ar fi California Science Center și Natural History Museum of L.A.

Este finanțat integral de George Lucas și soția sa, Mellody Hobson, cu o investiție estimata la peste 1 miliard de dolari. Arhitectura este futuristă și curbată, proiectată de arhitectul Ma Yansong (MAD Architects). Muzeul va avea o suprafață de aproximativ 100.000 m², cu multiple săli de expoziție, un cinematograf de ultima generație, arhive, spații educaționale și o grădină pe acoperiș.

Muzeul va include lucrări de  Norman Rockwell, Maxfield Parrish (artiști americani de ilustrație), benzi desenate clasice, memorabile din filme celebre (inclusiv Star Wars, evident), pictură europeană clasică, fotografie și artă digitală modernă.

George Lucas își dorește ca acest muzeu să ofere o platformă pentru a înțelege modul în care oamenii au spus povești vizuale de-a lungul timpului,  să combine cultura populară cu arta tradițională pentru a arăta că toate formele de exprimare vizuală au valoare artistică și culturală.

 Cu câteva zile în urmă George Lucas a vorbit despre Lucas Museum of Narrative Art, în cadrul panelului său de la San Diego Comic‑Con.

Lucas a descris muzeul drept „a temple to the people’s art” („un templu al artei populare”) și a precizat că adună colecții de artă narativă de circa 50 de ani, refuzând să le vândă fiind mai degrabă interesat  să le protejeze și să le facă accesibile publicului.

Lucas a explicat că arta nu este despre preț sau celebrul creator, ci despre „o conexiune emoțională” cu lucrările.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.