Rezistența anticomunistă din Banat a fost o mișcare de luptă armată, extrem de importantă și bine organizată, care a acționat în regiunea montană a Banatului, în special în zona Munților Semenic și a Defileului Dunării, în primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial. Aceasta a fost una dintre cele mai puternice și longevive mișcări de partizani din România, iar liderii și membrii ei au luptat împotriva instaurării regimului comunist.

După 1944, odată cu preluarea treptată a puterii de către comuniști, mulți români s-au opus noului regim. În Banat, această rezistență a prins o formă organizată, cu grupuri de luptători care se ascundeau în munți și acționau împotriva autorităților. Principalii membri ai acestor grupuri erau foști ofițeri și subofițeri ai Armatei Regale Române care refuzau să se subordoneze noii ordini, țărani care se opuneau colectivizării forțate a pământurilor, precum și intelectuali, studenți și membri ai partidelor politice istorice (PNL și PNȚ) care vedeau în comunism o amenințare la adresa valorilor democratice și naționale.

Principalele obiective ale rezistenței erau menținerea unei stări de neîncredere în regim, terorizarea activiștilor de partid și, mai ales, pregătirea pentru o eventuală intervenție militară a puterilor occidentale (cunoscutul mit: „vin americanii”), care din păcate nu s-a mai produs.

Unul dintre cele mai notabile grupuri de rezistență din Banat a fost cel condus de colonelul Ion Uță.

Născut în 1891, Ion Uță, colonel în Armata Română, după război, s-a implicat activ în politică, devenind membru al Partidului Național Țărănesc (PNȚ) și prefect al județului Severin. Odată cu instaurarea regimului comunist, a refuzat să se supună acestuia și a trecut în ilegalitate.

În anul 1948, Uță a fondat o organizație anticomunistă numită „Blocul Național”. Grupul său era format în mare parte din țărani din satele montane, dar și din foști militari și intelectuali. Membrii depuneau un jurământ de fidelitate, angajându-se să lupte împotriva comuniștilor și să nu trădeze.

Grupul Uță a acționat în zona Domașnea și în împrejurimile Caransebeșului, pregătind populația locală pentru luptă. Aceștia se ascundeau în munți și în sălașe fiind sprijiniți de o rețea extinsă de curieri și susținători din sate. Printre obiectivele lor se număra și obținerea de armament, acționând adesea împotriva milițienilor sau a altor reprezentanți ai regimului.

Securitatea a desfășurat operațiuni masive de anihilare a grupurilor de partizani, bazându-se adesea pe informatori. Colonelul Ion Uță a fost ucis în urma unui atac al Securității în februarie 1949, în apropiere de localitatea Borlovenii Noi. Deși liderul a căzut, rezistența a continuat, deși slăbită, sub conducerea altor membri, până în 1955, când ultimii luptători au fost capturați sau uciși.

Moartea colonelului Ion Uță a fost un eveniment simbolic al luptei anticomuniste, iar sacrificiul său, la fel ca al multor altor partizani, a fost mult timp ascuns de propaganda oficială. Astăzi, el și grupul său sunt comemorați ca eroi ai rezistenței, iar numele său a fost dat unor străzi și monumente în memoria luptei pentru libertate.

Pentru a rememora acele tragice momente ale luptei anticomuniste, momente care au marcat nașterea unui regim extrem de opresiv în România, prezint ca exemplu o notă informativă a securității, datată 2 august 1949, deci în urmă cu exact 76 de ani, care zugrăvește într-un mod extrem de sugestiv atmosfera acelor vremuri.

În plus, putem constata cum Securitatea încerca, prin notele informative, să creeze o imagine falsă a partizanilor, prezentându-i ca pe niște „bandiți” sau „teroriști”, nicidecum ca pe niște luptători pentru libertate! Aceste documente reprezintă o sursă primară de o valoare inestimabilă pentru a înțelege exact cum funcționa aparatul de represiune. Ele nu sunt simple relatări, ci instrumente ale regimului, scrise cu un scop precis: acela de a urmări, intimida și anihila orice formă de opoziție. Modul în care Securitatea descria „elementele dușmănoase” și planifica acțiunile de „lichidare” a partizanilor arată un cinism și o brutalitate greu de imaginat.

Să nu uităm că libertatea se poate pierde foarte ușor, însă de câștigat se câștigă extrem de greu! Nostalgia acelor vremuri este o mare greșeală și trist este că unii dintre compatrioții noștri, astăzi tind să idealizeze perioada comunistă, amintindu-și doar de aspecte precum „locurile de muncă asigurate” sau „siguranța”. Această viziune ignoră însă represiunea brutală, lipsa de libertate, sărăcia, penuria de alimente, frigul din case și frica constantă de Securitate.

A „nostalgiza” acele vremuri înseamnă a minimiza suferința victimelor și a ignora lecțiile dure ale istoriei. Este important să privim trecutul cu luciditate și să înțelegem că libertatea, chiar și cu toate imperfecțiunile ei, este un bun neprețuit, pentru care s-a plătit un preț uriaș.

Istoria rezistenței anticomuniste nu este doar o colecție de povești cu personaje eroice, ci o oglindă în care ar trebui să privim cu atenție pentru a nu repeta greșelile trecutului!

Constantin VLAICU/UZPR-Caraș Severin

_________________

156. 1949 august 2. Notă informativă a Miliţiei Judeţene Mehedinţi către

Comandamentul Regional de Miliţie Craiova privind acţiunile partizanilor ce

Acţionau în zona localităţilor Luncaviţa şi Verendin din judeţul Severin.

Miliţia Judeţeană Mehedinţi Strict secret

Secretariat

Nr. 754/S/2 august 1949

Către

Comandamentul Regional de Miliţie Craiova

Înaintăm alăturat o notă informativă cu privire la acţiunea unei bande de partizani în munţii din judeţul Severin.

Comandantul Miliţiei Judeţene Mehedinţi,

Cpt. De miliţie, s.s. indescifrabil

Secretar, Pl. Major de miliţie, s.s. Popescu Petre

Notă informativă

Vă informăm următoarele:

Acum circa două săptămâni de la cabana de vânătoare Mehadia, judeţul Severin, la I.P.E.I.L., şi-au făcut apariţia 4 bandiţi terorişti înarmaţi, cu care ocazie au ameninţat cu moartea pe doi membri de partid ce erau lipsă pentru faptul că aceştia îşi fac datoria faţă de R.P.R. Aceşti doi membri sunt pădurarul Baderca şi Negrea.

După aceea bandiţii au desfăcut firele telefonice de la telefonul din cabană, după care au lăsat un bilet cu semnătura „Grupul 33 Partizani” şi au dispărut în pădure, unde au plănuit şi ameninţat cu moartea pe pădurarul Oprescu, spunându-i că îi lasă viaţa, însă, dacă va fi găsit a doua oară prin pădure, nu va mai fi în viaţă. Acest pădurar de la acea dată refuză să se mai ducă în pădure, de frică că va fi asasinat de bandiţi.

Biletul lăsat de bandiţi a fost înaintat Securităţii din Lugoj. Securitatea şi Miliţia Lugoj, Severin, nu au luat nici o măsură pentru urmărirea acestei bande de la data când şi-a făcut apariţia, deşi în comuna Veredin şi Luncaviţa, distanţă de 8-12 km departe de pădurea unde şi-au făcut apariţia, se află câte un pluton de securitate.

În noaptea de 21/22 iulie 1949, între orele 2,30-3,00, fiind bal în comuna Luncaviţa, Severin, şi-a făcut apariţia un bandit înarmat cu pistol mitralieră, ce avea şi barbă. A mers până în fundul sălii şi a tras mişeleşte 6-7 cartuşe în tovarăşul Răescu, care se afla cu soţia.

Tovarăşul Răescu a căzut mort jos. Publicul, văzând pe acest bandit, au ieşit toţi afară şi au fugit. Printre public fuseseră şi doi subofiţeri din plutonul de securitate din Luncaviţa şi care, fiind neînarmaţi, au fugit la pluton. Plutonul de securitate este situat la 30- 40 m vis à vis de sala unde s-a făcut balul. Santinela care a auzit focurile a intrat în curte şi a încuiat poarta. La uşa balului a stat un caporal înarmat cu armă şi grenadă în mână, până ce a ieşit banditul cu barbă din sală.

Acest caporal, se precizează căci cu câteva ore mai înainte de asasinat, a fost înarmat cu armă şi că atât miliţia din Luncaviţa cât şi securitatea nu l-au identificat pentru a vedea cine este, din care cauză s-a întâmplat că un tovarăş a căzut victimă.

Miliţia din Luncaviţa nu a aplicat măsuri miliţieneşti la acest bal, decât până la orele 1-2 noaptea, când trebuia să stea până la terminarea balului, în special ştiind că are bandiţi fugiţi la pădurea din raza postului său şi că acum 1-2 luni încă un tovarăş preşedinte al Frontului Plugarilor a fost împuşcat în cap tot de bandiţi.

Tovarăşul Răescu a fost împuşcat de bandiţi pentru că cu câteva zile mai înainte a acuzat pe aceşti bandiţi în public, arătând faptele lor mârşave şi banditeşti contra poporului muncitor.

Toţi membrii de partid, cât şi populaţia săracă şi mijlocaşă nu mai au nici o încredere în plutoanele de securitate din Luncaviţa şi Veredin, precum şi în miliţie, spunând că sunt în legătură cu ei, pe motiv că nu se iau măsuri serioase de urmărirea lor în pădure şi a nu mai lăsa pe nimeni să-i aprovizioneze cu alimente, precum şi faptul că securitatea se ţine numai de petreceri şi femei şi beţii, iar miliţienii stau în strânse legături cu chiaburimea, fără ca să ducă muncă de lămurire prin popor. Ceva mai mult, în pădure nu a fost văzută să facă urmăriri, ceea ce face să se creadă că le este frică de aceşti bandiţi, din care cauză nu se pot achita de sarcinile ce le stau în spate.

Membrii de partid sunt foarte terorizaţi de aceşti bandiţi. Se afirmă că aceasta este la toţi membrii de partid din toate comunele din jur. Exemplu, în comuna Mehadia, de 2-3 luni nu s-a mai ţinut nici o şedinţă în cadrul organizaţiei de bază, pe considerentul că toţi membrii au fost terorizaţi de banda lui Uţă, iar când au început activitatea, a început apariţia altor bandiţi ce nu au fost prinşi şi care terorizează Luncaviţa şi prin pădure. Au ajuns parte din membri să spună că ei nu mai sunt membri de partid.

Populaţia cât şi membrii de partid cer ca plutoanele de securitate, cât şi miliţia din Luncaviţa şi Verendin să fie schimbate.

Ibidem, f. 325-328, orig. Şi copie