
De zeci de ani bravul om de cultură Vasile Barbu și neobosita echipă de la Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” sunt gazde primitoare pentru românii de pretutindeni. Sâmbătă, 26 iulie 2025, într-o zi toridă de vară, la bustul lui Mihai Eminescu, Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” și-a premiat colaboratorii precum și pe cei mai talentați dintre participanții la Festival.

Locul fruntaş l-a avut poetul ieşean Valeriu Stancu. Domnia sa a câştigat Marele Premiu „Sf.Gheorghe”. Tot anul acesta Valeriu Stancu a câştigat şi Premiul Mallarmé 2025 pentru cartea de poezie L’insomniaque fusil de Rimbaud, publicată în 2024 de editura PHI din Luxemburg.
Dintre ceilalţi premianţi la această ediţie aş aminti pe binecunoscuta scriitoare Delia Muntean (Baia Mare), criticul literar Ionel Bota (Oraviţa), poeţii maramureşeni: Gheorghe Mihai Bârlea şi Nicolae Scheianu, promotorul culturii germane în România, reşiţeanul Erwin Josef Ţigla, oameni de cultură din oraşul situat pe râul Bega – Daniel Luca, Aura-Nicoleta Lupţescu, Dorina Măgărin, Nicolae Toma etc.
Mulțumiri tuturor celor care au pus umărul la reușita acestui eveniment cu tradiție, consiliului de organizare și, evident participanţilor.
Dorina Măgărin, Timișoara