
Școala Gimnazială Ohaba – după cum susținea prof. Lelica Golășie, în calitatea sa de director – a încheiat anul școlar 2024–2025 cu o serie de activități educative și recreative menite să aducă bucurie, cunoaștere și experiențe memorabile pentru elevi.
Deosebită a fost activitatea dedicată Zilei Eroilor desfășurată odată cu sărbătoarea Înălțării Domnului. Elevii au marcat această zi prin momente de recunoștință și respect, aducând un omagiu celor care s-au jertfit pentru patrie.
Elevii au avut oportunitatea de a participa la patru excursii gratuite, organizate în cadrul unor proiecte educaționale importante:
- Excursie la Hațeg la Rezervația de Zimbri și la Grădina Zoologică Hunedoara, prin proiectul „Săptămâna Verde”, unde au învățat despre protejarea mediului și importanța biodiversității.
- Vizită la Biroul de Probațiune Hunedoara și excursie la Castelul Corvinilor din Hunedoara, prin proiectul „Împreună prindem curaj”, un program ce încurajează responsabilitatea socială și implicarea civică.
- Excursie la Timișoara, oferită de Consiliul Județean Hunedoara prin proiectul „Lapte – Corn – Măr”, în cadrul căreia elevii au explorat Muzeul Satului Bănățean, s-au relaxat în Parcul Rozelor și s-au plimbat cu vaporașul pe canalul Bega.
- Excursie organizată prin proiectul PNRAS-2-2023-0906, ,,Pași spre viitor’’, cu vizite la Cetatea Sighișoara, Grădina Zoologică Târgu Mureș și Grădina Botanică din Cluj-Napoca, oferindu-le elevilor o lecție de istorie vie și autentică, precum și informații noi pentru îmbogățirea bagajului de cultură generală.
Prin proiectul P.N.R.A.S. (Program Național pentru Reducerea Abandonului Școlar), școala a fost dotată cu echipamente IT moderne, îmbunătățind infrastructura digitală și contribuind la un proces educațional mai eficient și atractiv.

Toate aceste activități – a intervenit prof. Loredana Ioana Pasc – au fost posibile datorită implicării cadrelor didactice, partenerilor educaționali și sprijinului autorităților locale și județene. Școala Gimnazială Ohaba continuă să ofere elevilor oportunități valoroase de dezvoltare personală și formare prin experiențe educaționale diverse și de calitate.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR