… este genericul unui reușit concurs interjudețean de jurnalism rezervat școlilor gimnaziale, organizat la inițiativa cercului literar al elevilor „Speranța” aparținător Asociației CARP Hunedoara (președinte ec. Rotar Delian Dorel) având sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (președinte Sorin Stanciu) și ziarului „Accent Media” (director Cornel Poenar).

Juriul coordonat de prof. Susanyi Isabela Carmen  a stabilit următorii câștigători: Pricopi Maia Gabriela (locul 1 – foto 2) – Baru, Matei Iasmina (locul II – foto 3) – Vața de Jos, Steeg Antonia (locul III – foto 4) – Brad.

Au primit Mențiune: Trandafir Oana (foto 5) – Hunedoara, Gardean Daria Tatiana (foto 6) – Râu de Mori, Sicoe Marta (foto 7) – Beriu, Biro Clara (foto 8) – Băcia.

Elevii Zepa Adrian și Ichim Alexia Ioana, membri ai cercului de jurnalism „Doru Dinu Glăvan” – Teliucu Inferior au câștigat premiul revistei „Speranța”.

Am rugat-o pe prof Susanyi Isabela Carmen în calitatea sa de președinte al juriului să ne ofere câteva amănunte privind lucrările trimise la concurs.

Când vorbim despre casa bunicilor, vorbim despre acele ființe vesele, care ne urmăreau prin casă sau afară, ne prindeau când alergam, ne luau cu ele la muncă în grădină și ne îndeplineau toate dorințele. Întoarcem o foaie prețioasă din trecutul nostru și, cu emoție, aducem în prezent timpul sacru al existenței noastre, când nu aveam nicio grijă și când nimic nu prevestea că lucrurile stabile și universul magic s-ar putea clătina.

Pentru Antonia Bogdan Muntean din Ținutul Pădurenilor, casa bunicilor este „foarte veche și frumoasă”: „Calcule făcute de mine dovedesc faptul că aceasta are 100 sau chiar peste 100 de ani”. Într-o zi, chipul „bun, blând și delicat” al bunicii a plecat cu tot cu povești. Sufletul de copil speră că cei doi bunici pe care i-a îndrăgit „să audă această poveste și să se odihnească în pace”.

Ichim Alexia Ioana se simte în casa bunicilor „mereu fericită”. Universul este mai liniștit, totul pare „mai frumos și mai calm”: „În casa bunicilor mei, totul este plin de amintiri dragi”. În curte se simte liberă și fericită, se simte acasă, iar bunicii sunt „o parte din inima mea”, amintirea lor fiind una neprețuită.

Zepa Adrian retrăiește cu emoție momentele paradisiace din copilărie: „era ca și cum raiul ar fi coborât pe pământ”. Se simțea parte a acelui loc și de câte ori pleca, abia putea să reziste suferinței: „Când plecam de acolo, mă întristam, așa de tare, că de-abia puteam să rezist”.

Cu o puternică tonalitate afectivă, în figuri de stil, Steeg Antonia ilustrează casa și curtea bunicilor: „După ploaie, curtea bunicilor se umplea de mirosul proaspăt al pământului ud, iar picăturile străluceau ca niște diamante pe frunzele copacilor”. Dorul de poveștile pescărești ale bunicului și de prăjiturile calde ale bunicii se regăsește acum în sufletul sensibil al copilei de azi.

Trandafir Oana își petrece vacanțele într-un sat mehedințean, la bunicii din partea tatălui: „Casa este primitoare”. Într-o atmosferă nocturnă relaxată și magică, pe prispa casei se spun povești: „Priveam cerul senin cu multe stele sclipitoare și luna imensă. Bunicul ne spune povești de pe frontul de luptă, iar bunica ne împarte fiecăruia câte o ceașcă aburindă de ceai din poame, cu miere și scorțișoară”.

Gardean Daria Tatiana atribuie casei bunicilor valori pe care copiii trebuie să le deprindă în cei „7 ani de acasă”. Prin urmare, „această casă nu este doar o clădire, este locul sfânt unde am învățat ce înseamnă iubirea, viața, familia, educația și buna înțelegere”.

Băra Ștefania trăiește cu intensitate nostalgia trecerii timpului și regretă dorința nevinovată de a crește cât mai repede: „În fiecare zi mă gândesc la cât de naivă eram, cum îmi doream să cresc, să îmi rezolv singură lucrurile, să fiu total independentă”. „Ce n-aș da să mai merg o singură dată la casa bunicilor mei!… De toate acestea îmi amintesc cu drag și cu speranță în suflet că poate aceste momente se vor mai întâmpla, că voi putea călători în trecut, însă, din păcate, nu este posibil”.

Folosind un limbaj deosebit de expresiv, Pricopi Maia Gabriela descrie casa bunicilor ca fiind „un loc magic, în care timpul părea să curgă altfel”. Maia se simte „lipsită de griji și responsabilități” și trăiește aventurile vacanței alături de oameni dragi și în mijlocul naturii. Bunica impresionează prin bunătăți gastronomice, iar bunicul prin cititul cărților străvechi și prin grija față de animale: „Bucătăria era inima casei, iar mirosul de pâine caldă se simțea încă de pe prispă, plăcintele cu brânză sau cu mere erau preferatele noastre, nu lipseau niciodată din cuptorul încins”. „Alături era un țarc, unde bunicul ținea numeroase vite și calul Raven, de un alb curat ca lacrima”. Bucuria imensă este trăită atunci când ia parte la hrănirea necuvântătoarelor: „În fiecare dimineață mă trezeam cu noaptea în cap, doar pentru a putea să merg cu bunicul să hrănească animalele și să ducă vitele la câmp.

Sicoe Marta retrăiește amintirea vacanței de iarnă de odinioară: „Ninsoarea imaculată acoperea totul și, de îndată, ieșeam pe stradă cu săniuțele”. Din tabloul hibernal nu lipsește omul de zăpadă și, la țară, aproape fiecare gospodărie avea „omul” ei: „Oamenii de zăpadă se înălțau în fața multor căsuțe țărănești”. Adevărata bucurie era atunci când „după ce mâncam, bunica scotea cozonacii fierbinți din cuptor”.

Matei Iasmina ne împărtășește sentimentele sincere pentru bunica. Aceasta este caracterizată prin trăsături fizice și morale de excepție: „chipul luminos, glasul blajin, ochi strălucitori ca două perle misterioase. Bunica era întotdeauna vioaie și veselă, o femeie ca pâinea caldă, mereu zâmbitoare, ce răspândea dintr-însa valuri de blândețe”. Casa ei este „cel mai frumos loc de pe pământ”. Cu firea ei blândă și înțelegătoare și-a cucerit nepoata și a îmbrățișat-o cu multă dragoste în împrejurări care de multe ori impuneau o mustrare. În final, suntem cuceriți de expresia profundă a bunicii care și-a câștigat locul nemuritor în sufletul urmașilor ei: „Câtă frumusețe sufletească, sensibilitate, duioșie și bogăție spirituală a avut bunica! Ce femeie harnică și optimistă a fost! Nu o voi uita niciodată!”

Mariș Alexia pornește pe firul amintirilor și la o răspântie de drumuri mai puțin umblate, în colțul uliței, cu obloane de scândură, descoperă casa bunicii ascunsă după un nuc imens: „Copacii mari formează un zid înalt încât și păsărilor pare că le este greu să treacă”. Ascunsă de doi salcâmi bătrâni, „casa bunicii este un loc al familiei, deoarece ne strângem cu mic cu mare în zile de sărbătoare sau în vacanțe”. Bunica păstrează tradițiile străvechi și în fiecare zi de duminică sau la sărbători merge la biserică purtând „cele mai bune straie țesute din pânză, cămașa din pânză albită cu mâneci largi, terminată cu pumnari și diferite ornamente. (…) Pe cap își pune o maramă de mătase cusută cu flori de jur împrejur”. Portul popular stârnește admirație, promovează valorile natale și îi face pe oameni să fie mândri de tradițiile lor.

Clara Biro expune în versuri ideea poetică a dorului pentru casa bunicilor. Fiorul născut din liniștea și pacea casei copilăriei copleșește, străbate sufletul melancolic în prezent. „Visul etern” pe care îl avem cu toții este acela de a ne întoarce la copilăria/ Petrecută în casa bunicilor”, descrisă ca fiind: „Locul cu ceruri albastre/ Plin de bucurie nesfârșită/ Oază a copilăriei noastre/ Unde toată lumea e primită.”

În sufletul de copil al Andrei Mitucă, „casa bunicii va rămâne mereu un loc magic, leagănul copilăriei mele, unde timpul pare că se oprește în loc și păstrează vii toate acele amintiri și clipe fericite alături de bunica”. Acolo fericirea era permanentă, nu se sfârșea niciodată: „Adormeam mereu cu zâmbetul pe față și mă trezeam la fel de fericită”.

În concluzie, fiecare copil trăiește o experiență unică în sânul familiei ocrotitoare și iubitoare. O lume vrăjită a rămas suspendată într-un colț al sufletului, în timp. Dincolo de poveste, casa bunicilor este leagănul copilăriei noastre. Bunicii nu doar ne-au crescut, ci au semănat semințele devenirii noastre. Avându-i drept exemplu, ne-am însușit virtuți morale precum bunătatea, responsabilitatea, disciplina, iubirea de adevăr, iubirea de oameni, politețea, chibzuința etc. Ele sunt baza solidă a unei educații care ne recomandă și ne ajută în momente dificile să izbândim.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR