Omul de lângă noi – În tot ceea ce fac mă ghidez după dictonul latin „Nihil Sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu)

(dialog cu ing. Vasile Grec – primarul comunei Sânger, județul Mureș)

 

Mulți locuitori ai comunei Sânger vorbesc că sunteți „omul potrivit pe un post potrivit”. Cum comentați?

– Chiar dacă eu nu pot să spun despre mine că sunt omul potrivit la locul potrivit, pot doar să afirm că  „da” și doresc să mă adaptez la acest post folosindu-mi capacitățile intelectuale și fizice pentru a face lucruri bune pentru comuna Sânger și locuitorii săi.

Punctați-ne câteva din datele dumneavoastră biografice.

– M-am născut la Chimitelnic (actualmente Cipăieni) din comuna Sânger, jud. Mureș, în anul 1967. Deși exista o grădiniță în satul nostru, eu nu am frecventat-o nici măcar o zi, deoarece locuiam la o distanță considerabilă față de centrul satului (în Hotar, așa cum se spune pe la noi) unde funcționa aceasta. Am urmat cursurile Școlii Generale Chimitelnic, unde am avut premiul I, în clasele V-VIII. Am participat la mai multe olimpiade, dar matematica a fost pe primul loc, unde m-am calificat de mai multe ori la faze pe județ.

Am frecventat cursurile Liceului Industrial Câmpia-Turzii. Am participat la olimpiade, cu rezultate bune la matematică. În anul 1985, am dat examen la Institutul Politehnic Cluj-Napoca, Facultatea de Mecanică, secția Prelucrări Metalurgice.

Între liceu și facultate, am fost recrutat în armată, la Școala de ofițeri în rezervă de la Radna, jud. Arad, pentru o perioadă de 9 luni..

După absolvirea facultății, la sugestia unui vecin, căruia doresc să îi menționez numele, Deteșan Liviu, din Bârza, am candidat la funcția de primar al comunei Sânger și am fost ales cu o majoritate covârșitoare de aproape 80%, fiind la momentul respectiv cel mai tânăr primar din România, având 24 de ani și 7 luni. În perioada cât am fost primar, adică 1992-1996, am făcut multe lucruri, față de care eu sunt mândru, iar pentru cei care nu cunosc, le pot enumera:

  • Am îmbunătățit drumurile interioare din comuna Sânger, prin împietruire, fiind zone unde nu se putea circula cu autoturisme;
  • Am împietruit drumurile de legătură dintre satul Sânger și Bârza (o lungime de circa 3 km) și dintre Sânger și Cipăieni, prin Șesul Crucii (circa 2,5 km), unde am amenajat șanțuri de scurgere și podețe, și cu amar constat, că de atunci nu au mai fost întreținute;
  • S-a început alimentarea cu gaze în comună, pe lângă banii proveniți din ceea ce s-a adunat de la cetățenii comunei, obținând o contribuție substanțială din partea Ministerului de Finanțe, ajungând ca rețeaua de distribuție din comună să fie de circa 76 km rețea, care dacă s-ar realiza astăzi ar avea o valoare de minim 4 milioane de euro;
  • Am obținut aprobări pentru extinderea rețelelor de alimentare cu energie electrică, fiind extinse rețelele în toate zonele izolate ale comunei;
  • Am lăsat la urmă cea mai grea problemă a acelei perioade, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, problemă pe care am încercat să o rezolv cât mai corect, făcând măsurători, pe care până astăzi Primăria Sânger a folosit-o, fără însă a o pune în Sistemul Național Stereo 70, prin care lucrurile ar fi fost clare și nu ar mai fi dat ocazia la dispute.

Am fost primar o perioadă de 4 ani, după care nu am mai dorit să candidez, deoarece am vrut să pun în practică ceea ce am învățat în facultate.

Acum văzând starea comunei, mi-am dat seama că am fost egoist și că am greșit față de comuna Sânger și locuitorii de aici.

Mi-am înființat firma SC VALTER SERV SRL, pe care o dețin și astăzi și care, de-a lungul timpului, mi-a asigurat existența, aducând un profit, de peste 1,2 milioane de euro. Am obținut, pe lângă satisfacții materiale și o recunoaștere a calității activității mele profesionale, obținând multiple calificări, urmând cursuri la Facultatea de Construcții București, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, ISIM Timișoara, Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureș etc.

Cu toate aceste realizări personale, care mi-ar putea asigura un trai decent și fără griji, mie și familiei mele, m-a nemulțumit starea comunei în care m-am născut și am hotărât să candidez la funcția de primar al comunei în iunie 2024, fiind ales Primar al comunei Sânger.

Este greu să conduceți o primărie?

– În momentul de față este foarte greu să conduc Primăria Sânger, deoarece timp de 28 de ani nu a fost nici cel mai mic semn de respect față de lege, totul ducând la conducerea autoritară a primarului, fără ca cetățenii comunei să participe activ la viața comunei, iar angajații fiind preocupați doar să nu fie agresați fizic sau verbal de către cei care au fost primari și executând fără crâcnire ordinele acestora (care de cele mai multe ori au fost în afara legii). Odată cu trecerea timpului, cred că lucrurile se vor normaliza și atunci sunt sigur că va fi mult mai ușor de condus Primăria Sânger.

Pentru mine nu ar fi o greutate să conduc o primărie, oarecare, dar unde s-a respectat legea.

Aveți o agendă de lucru bogată. Veniți cu câteva amănunte.

– Este într-adevăr o agendă extrem de bogată, dar de multe ori mă gândesc, cum o să le pot face toate, în condițiile în care nu prea are cine să mă ajute, iar salariile de la noi nu sunt deloc atractive.

În continuare, vă prezint agenda mea de lucru, în ordinea importanței de moment.

  • Sistemul de alimentare cu apă a fost realizat foarte prost, ne dă mari bătăi de cap și mari cheltuieli, având întreruperi dese în alimentarea cu apă, cauzate de defecțiuni. Neavând personal de specialitate, nu putem asigura o continuitate în furnizarea cu apă a consumatorilor și astfel prioritatea „0” este predarea către operatorul regional SC AQUASERV SA Târgu-Mureș, a sistemului. În această direcție am făcut pași importanți, fiind deja încheiate contracte de furnizare apă cu operatorul regional, probabil în maxim 2 luni urmând să se facă predarea sistemului de alimentare cu apă.
  • Până la sfârșitul anului 2025, doresc să finalizăm întabularea gratuită. Menționăm că avem o suprafață de circa 5.200 ha, iar în cele 2 luni de când sunt primar, am reușit să trimit către OCPI, la întabulare prima livrare din cele 5 propuse și care are circa 940 ha, iar a doua livrare, pentru o suprafață de circa 1.000 ha a fost verificată peste 50%, urmând să fie predată către OCPI, în luna ianuarie 2025. Dacă celor care citesc, li se pare o fabulație, obiectivul de a termina întabularea a 5.200 ha, într-un an, eu pot să le spun că atunci când nimeni din Comisiile de Fond Funciar nu are interese personale, cred că se poate.
  • Starea deplorabilă a unor drumuri intravilane, mă face să nu dorm noaptea și cu siguranță că primii bani pe care îi voi avea, îi voi folosi pentru a îmbunătăți starea acestor drumuri.
  • În 30.12.2024, am depus Proiectul de modernizare a iluminatului public, în valoare de 1.000.000 lei, care este după regula primul venit-primul servit, deci practic este aprobat.
  • Canalizarea – un proiect, pe programul Anghel Saligny, l-am preluat de la fosta administrație și este doar pentru 15 km, în localitatea Sânger, iar eu nu cunosc de ce s-a făcut doar pentru atât. Chiar dacă nu există nici Certificat de Urbanism, nici avize în termen de valabilitate, eu consider că până la sfârșitul anului 2026 (termen prevăzut în contract), vom finaliza lucrările.
  • Am depus un proiect de Digitalizare a Comunei, în luna noiembrie 2024, în valoare de circa 500.000 euro. Acesta nu este încă aprobat, dar dacă se va aproba, va aduce un plus de eficiență la nivelul administrației comunei Sânger.
  • Voi depune proiecte, cereri pentru toate programele de finanțare pentru că nu vreau să mai ratez nimic din ceea ce putem obține prin fonduri europene sau guvernamentale.
  • La cererea mai multor iubitori de cai din comună, am cerut la Consiliul Județean Mureș cuprinderea în calendarul anului 2025, a unui Târg de cai în perioada 15-16 august, în localitatea Sânger.
  • Ultima, dar după părerea mea, cea mai importantă problemă și pe care eu doresc să o realizez, este sprijinirea tuturor inițiativelor private și atragerea investițiilor, punând la dispoziție teren și alte facilități, astfel încât, în comuna Sânger să se creeze locuri de muncă și într-un final să creștem încasările la bugetul local, astfel încât să ne creăm o independență financiară.

–  Cum vă înțelegeți cu subalternii și ce pretindeți acestora?

–  Atâta timp, cât fiecare își face treaba, nu vor fi probleme, din partea mea, însă este prematur să mă pronunț dacă mă înțeleg bine sau rău. Oricum, am sesizat că unii dintre angajați încă nu sunt sinceri cu mine, dar încă nu am luat măsuri. Pretențiile mele sunt clare: respectarea programului de lucru, respectul pentru cetățenii comunei și îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Cei care au permis încălcarea legii și care s-au speriat de venirea unui primar care nu dorește să continue această situație deja au plecat de la Primărie, înainte ca eu să fi depus jurământul. Aici mă refer la secretarul UAT Sânger, care a șters tot de pe calculator și a plecat lăsând o debandadă totală la nivel de secretariat și la consilierul juridic al Primăriei (care se ocupa și cu investițiile și urbanismul), care de asemenea, a șters tot de pe calculator și nu a predat nimic.

 – Cu ce greutăți vă confruntați?

– În primul rând, cu lipsa banilor, iar în al doilea rând, cu dezinteresul arătat de unii angajati ai Primăriei, față de cetățenii comunei și față de instituția la care lucrează.

Au fost executate lucrări neconforme la drumurile care s-au modernizat și la alte lucrări, și astfel suntem obligați să dăm în judecată pe cei care au girat aceste lucrări neconforme, aici fiind vorba de sume considerabile. Este extrem de greu, în România să aduci în fața instanței pe cei vinovați și mai ales să recuperezi prejudiciile cauzate de aceștia, dar sunt optimist, sperând că lucrurile se pot modifica.

 –  Care vă sunt calitățile pozitive și cum le veți valorifica?

– Nu vă pot spune dacă calitățile pe care le voi enumera sunt pozitive sau negative, dar am să vi le enumăr pe cele care mi-au asigurat succesul în viață.

  • În primul rând, tot ceea ce fac, fac cu credința în Dumnezeu, ghidându-mă după dictonul latin  „Nihil Sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu).
  • Pentru mine, nu există „NU POT”, fapt care mă face să fiu o persoană perseverentă și care nu cedează până când nu ajung la rezolvarea problemei.
  • Vasta experiență de peste 32 de ani, perioada în care am fost, pe rând: primar, simplu inginer proiectant, director tehnic, director general sau administrator, mă fac să cred că pot valorifica aceste cunoștințe pe care le-am dobândit.
  • Cunoașterea tuturor tipurilor de proiecte (eu fiind coordonator la peste 200) reprezintă un atu important, pe care cu certitudine îl voi valorifica și voi întocmi proiecte, fără să mai depind de alte firme.
  • Dorința de progres continuu și curiozitatea de a afla lucruri noi, pot să reprezinte un atu și cu certitudine îl voi folosi în avantajul dezvoltării comunei.
  • Dacă toate acestea nu sunt suficiente, pot să spun cu certitudine că iubesc comuna Sânger și nu o voi trăda niciodată, chiar și dacă de cele mai multe ori, voi fi considerat un naiv sau mai bine zis, un prost.

Care vă sunt obiectivele prioritare în folosul comunității, strategia de modernizare a vieții și activității acesteia?

– Deși comuna Sânger este lipsită de multe, foarte multe, prioritățile mele ar fi:

  • DJ153G Sânger-Papiu Ilarian, este foarte incomod, deoarece are o lățime a părții carosabile de doar 4 m și un acostament care lasă de dorit, din acest motiv fiind multe accidente de circulație. Astfel voi insista pentru lărgirea cât mai urgentă a acestuia și aducerea lui la un standard normal, adică acela de 2 benzi de circulație și un acostament de 0,5 m, de o parte și de alta a drumului.
  • Având o comunitate de rromi, ce reprezintă circa 20% din populația comunei, dar cu o dinamică de creștere foarte mare, primul obiectiv al meu, este acela de a valorifica acest avantaj, pe care multe localități nu îl au și anume, atragerea forței de muncă a populației active de etnie rromă, spre activitățile economice ce se desfășoară sau se vor desfășura pe raza comunei, mai ales că aceștia sunt legați de glie, ei nedorind să părăsească țara și comuna pentru a căuta condiții mai bune de trai.
  • Modernizarea drumurilor comunale și a străzilor sau împietruirea acestora, astfel încât să fie accesibile pe toată perioada anului.
  • Finalizarea Grădiniței cu Program Normal în localitatea Sânger, cel mai târziu, până la începerea anului școlar 2025-2026.
  • Corectarea greșelilor de execuție la Biserica Ortodoxă Sânger, aflată în curs de execuție și continuarea lucrărilor, până la darea în funcțiune a acestei clădiri.
  • Pe termen lung, aș dori să pun piatra de temelie, pentru realizarea unei Case de Cultură pentru organizarea de evenimente, inclusiv spectacole  de anvergură.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.