În acest an s-au împlinit 105 ani de la desfășurarea războiului româno- maghiar din 1919, la care au participat și câțiva almăjeni, finalizat prin strălucitele victorii ale armatei române împotriva agresiunii bolşevismului unguresc asupra României. Prin acest război, încă o dată românii se văd nevoiţi a-şi lua destinul în propriile mâini pentru a impune în faţa lumii, dar mai ales a Ungariei, voinţa de unire liber exprimată în Marile Adunări de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba –Iulia. Ignorarea hotărârii naţiunii române de a-şi vedea împlinit visul de veacuri- România Mare – lovea în demnitatea naţională a poporului român, în credibilitatea pe plan internaţional a acţiunilor sale. Ei trebuiau să apere ideea de naţiune, care acum era strâns legată de cea de democraţie, bazate pe noţiunile de libertate şi proprietate- ce reies din documentele Marii Adunări de la Alba Iulia. Pentru aceasta se impunea o aprigă luptă diplomatică, dar şi o riguroasă intervenţie militară.
Marile puteri au oferit Ungariei, în plan diplomatic, prin semnarea convenţiei de la Belgrad, la 13 noiembrie 1918, fără participarea românilor, posibilitatea de a se opune voinţei lor de eliberare a Transilvaniei cât şi a Banatului. Situaţia este corect prezentată de generalul H.M Berthelot în telegrama sa , de la începutul anului 1919, adresată lui Clemenceau: „Am impresia că în acest moment Aliaţii nu vorbesc sincer României. În Banat, făcându-se tabula rasa din tratatul din 1916 între România, Franţa şi Anglia, sârbii au fost lăsaţi să ocupe Banatul, să brutalizeze, să jefuiască sau să-i închidă pe locuitorii de naţionalitate română şi să-i împiedice să-şi manifeste dorinţa de a se uni cu România. În Transilvania s-a fixat o limită a ocupaţiei române absolut arbitrară, exclusiv geografică, şi fără a ţine seama de situaţia etnografică” (C. Prodan – „Războiul româno-ungar 1919”, în „Dosarele istoriei”, an IV, nr. 2 (30), 1999).
În vederea conducerii optime a tuturor operaţiilor armatei române în Transilvania, Marele Cartier General a hotărât, la 10 decembrie, constituirea comandamentului Trupelor din Transilvania, cu sediul la Sibiu. Comandant a fost numit generalul Traian Moşoiu, iar şef de Stat Major, generalul Ştefan Panaitescu. S-a ordonat mobilizarea contigenţelor 1896-1900, constituindu-se Diviziile 16,18,20 şi 21 Infanterie ardelene şi bănăţene, la care şi-au adus o contribuţie importantă voluntarii almăjeni. Planurile de operaţii sunt întocmite de locotenent – colonel Ion Antonescu, şeful operaţiilor în Marele Cartier General Român, prezent pe teren pentru a îndeplini întocmai şi a asigura victoria armatei române.
La îceputul anului 1919 era numai o rezolvare parţială a problemei româneşti, deoarece: „Este necesar să continuăm înaintarea trupelor noastre pentru a ocupa cel mai devreme posibil Regiunea Arad, Oradea Mare, Careii Mari pentru următoarele motive:
a) Populaţia românească din regiunea neocupată de noi nu mai este sigură de viaţa şi averea sa. Bandele ungare înarmate sprijinite de gărzile lor naţionale jefuiesc oraşele şi satele şi omoară fără milă…
b) Ungurii seamănă prin toate mijloacele pe o scară întinsă bolşevismul, spunea generalul C. Prezan, şeful Marelui Cartier General. Acum România era ameninţată din trei părţi deodată. La est şi la nord de bolşevicii lui Lenin, la vest de unguri iar la sud de bulgari, menţiona ziarul francez „Le Temps”.
În aceste împrejurări grave, în care prin acţiuni de forţă şi presiuni diplomatice se urmărea din nou scindarea poporului român şi a teritoriului său milenar, în zorii zilei de 15 aprilie 1919 trupele ungare atacă trupele române pe un front de 200 km, de-a lungul munţilor Apuseni. În urma unor încleştări îndărjite, trupele române au stăvilit ofensiva inamică şi au trecut la contra ofensivă. După luptele crâncene, timp de două săptămâni, respectiv până la 1 mai 1919, au eliberat munţii, au ieşit în câmpie, atingând întregul curs al Tisei, după care s-au oprit. Armata română nu a avut intenţii de cotropire. Ea a urmărit înlăturarea pericolului de sincronizare a eforturilor militare ale Rusiei sovietice şi Republicii ungare a sfaturilor, dejucându-le planul de joncţiune. În oraşele eliberate arbora drapelul tricolor şi se stiga „Trăiască armata română”.
Ungurii nu sunt mulţumiţi şi încă de la 5 iulie 1919, încep pregătirea unei noi ofensive la est de Tisa. Obiectivul urmărit de Bela Kun şi comisarii săi era să treacă Tisa şi să atace trupele române pentru a recupera oraşele Oradea, Salonta, Arad, concomitent cu ofensiva Armatei Roşii în Bucovina şi Basarabia- pentru a prinde România ca-ntr-un cleşte. Ofensiva armatei ungare a început în ziua de 20 iulie în sectorul Zsolnok, unde se aflau în prima linie, desfăşurate, diviziile 16 şi 18 infanterie române(ardelene) în care erau şi almăjenii. Desfăşurate cu rapiditate, acţiunile armatei române au oprit ofensiva inamicului şi trecând la contra ofensivă l-au respins înspre vest, peste Tisa. Cu mari eforturi şi sacrificii, armata română a urmărit resturile armatei ungare până la Budapesta şi la 3 august 1919, unele unităţi intră în capitala Ungariei, iar altele ajung la graniţa de vest a statului agresor.
În acest context, se poate spune , cu mândrie, că armata română a contribuit la înlăturarea structurilor comuniste instalate în Ungaria. Era singura armată care luptase cu succes împotriva comunismului, faţă de aliaţii participanţi la războiul civil din Rusia, care au pierdut, permiţând instalarea dictaturii proletare. Campania anilor 1918/1919 a fost unicul război în care armata română a luptat singură, fără aliaţi. Pentru măreţele fapte de arme, cât şi pentru rezultatele lor, trebuie să acordăm veşnică recunoştinţă armatei române şi eroilor ei. La succesele militare din vara anului 1919 au contribuit în mod substanţial voluntarii români din Banat şi Ardeal. Temeinica lor pregătire, precum şi calităţile de militar şi de om au atras atenţia superiorilor care i-au numit în funcţii de pregătire şi organizare a unităţilor în formare – diviziile ardelene. Veniţi dintr-un lung război, care nu era al lor, au găsit resurse fizice şi sufleteşti şi s-au pus, fără ezitare, la dispoziţia Consiliilor Naţionale Române- în toamna anului 1918 şi a armatei române în 1919.
În rândul numeroşilor voluntari se înscriu, cu rezultate deosebite, preoţii şi ofiţerii născuţi i „Ţara Almăjului” din judeţul Caraș-Severin. Primind o educaţie aleasă, bazată pe dragostea de muncă, de neam şi ţară, au participat activ la realizarea dezideratului major al românilor- desăvârşirea unităţii naţionale şi la pregătirea de luptă a unităţilor armatei române. Ei au fost: preoţii Iosif Serafin, Iosif Coriolan Buracu, Nicolae Bădâni şi Ioan Stroca şi ofiţerii: colonel Grigore Boldea, maior Romulus Boldea, căpitan Ruja Constantin, loc. colonel Grigore Mihăiuţ, locotenent Teodor Marconescu din Prigor etc.

1. Protopopul militar – colonel Iosif Serafin din Pătaş. În noiembrie 1918 se pune la dispoziţia Consiliului Naţional Român din Viena. Vine la Sibiu în februarie 1919 şi se înrolează voluntar în armata română , fiind însărcinat cu organizarea serviciului religios pe întreg teritoriul Transilvaniei şi Banatului, devenind şeful clerului ortodox român în armata din Transilvania în vederea campaniei de la Tisa. El primeşte ca voluntari pe cunoscuţii preoţi militari buni săi prieteni săi, preoţii militari Iosif Coriolan Buracu din Prigor, Nicolae Bădîni din Dalboşeţ şi Ioan Stroca din Bănia. Îi repartzează la Divizia 18 Infanterie, în vederea pregătirii marii unităţi pentru eliberarea teritoriilor româneşti de duşmani. Pentru serviciile aduse în acestă campanie este decorat cu „Coroana României” în grad de ofiţer şi ordinul „Regele Ferdinand” în grad de cavaler.
2. Protopop militar, locotenent – colonel Iosif Coriolan Buracu este repartizat la Regimentul 105 Infanterie Braşov de sub comanda colonelului Victor Economu. Contribuie la organizarea Regimentului şi la pregătirea ostaşilor pentru campania de eliberare a Banatului de sub ocupaţia sârbilor, sprijinind instalarea administraţiei româneşti în Timişoara, Arad şi Lugoj, în iulie 1919.
   3, Colonel Grigore Boldea din Borlovenii-Vechi.
   La 1 februarie 1919 îşi oferă serviciile Consiliului Dirigent de la Sibiu şi este repartizat de către generalul de divizie B. Boeriu la Regimentul 91 Infanterie de la Alba Iulia în curs de formare. Calităţile sale de om şi pregătirea militară contribuie la grabnica organizare şi buna pregătire a regimentului în vederea apărării teritoriilor de la nord de Mureş. După formarea Regimentului pleacă cu acesta pe frontul din Munţii Apuseni şi se distinge în bătăliile împotriva ungurilor din luna aprilie. În luna iulie, participă în linia I cu Divizia 18 Infanterie, stopând atacurile inamicului şi apoi organizând contra ofensiva armatei române, în bătăliile de la Zsolnok, Zagykoru, Alpar, Cegle, făcând minuni de vitejie, resping inamicul peste Tisa. Pentru faptele de arme este decorat cu „Steaua României” în grad de ofiţer, Medalia „Victoria”, „Coroana României” în grad de comandor.
3. Maior Romulus Boldea din Borlovenii-Vechi.
   La sfârşitul războiului mondial, eliberat de jurământul dat împăratului, maiorul Romulus Boldea, constatând că soarta Unirii de la 1 decembrie 1918 depinde de armată – nu ezită să-şi pună serviciile la dispoziţia Consiliului Dirigent de la Sibiu. Este repartizat la Regimentul 36 Artilerie, în calitate de comandant de Divizion. Contribuie la rapida pregătire a artileriei în vederea participării la eliberarea teritoriilor româneşti din Transilvania. Ia parte la luptele din Apuseni şi de la Tisa. Pentru faptele de vitejie este decorat de două ori.
4. Căpitan Constantin Ruja din Prigor
   Face parte din Garda Naţională din Arad unde era şi prietenul său din Prigor, Teodor Marconescu. La 1 decembrie este la Alba Iulia la Marea Adunare Naţională, însoţind pe Ştefan Cicio-Pop. Este repartizat de cătreConsiliul Dirigent la departamentul armată, ocupându-se de aprovizionare. În aprilie 1919, ca adjutant al generalului Dănilă Papp de la Divizia 18 Infanterie, participă la luptele de alungare a duşmanului din teritoriile româneşti în urma unor acţiuni temerare. De asemenea, în iulie 1919, este participant la grelele lupte ale Diviziei 18 Infanterie date cu agresorul până la nimicirea lui( în luptele de la Tisa). În războiul mondial a avut ca aghiotant pe vestitul taragotist român Luţă Ioviţă.
5. Locotenent –colonel Grigore Mihăiuţ din Bozovici.
   Participă la Marea Aunare Naţională de la Alba Iulia ca delegat al Gărzii Naţionale din Lugoj. În februarie 1919 este repartizat de către Consiliul Dirigent din Sibiu la Regimentul 92 Infanterie din Orăştie. Ocupă funcţia de adjutant al Regimentului şi ca şef al biroului de instrucţie. Participă cu Regimentul la luptele de alungare a ungurilor în aprilie1919 din Munţii Apuseni până la Tisa. În ilie 1919 Regimentul 92 are un sector de 30 km pe malul stâng al Tisei. Grigore Mihăiuţ este numit comandantul Companiei 7 din Batalionul 3. Pentru felul cum şi-a condus compania este lăudat de generalul Dănilă Papp, comandantul Diviziei 18 Infanterie. La un puternic atac al inamicului, comandantul de batalion este rănit şi comanda o preia Grigore Mihăiuţ. În sectorul său de front, Batalionul 3, condus de Grigore Mihăiuţ, stopează atacul inamic şi printr-un fulgerător atac la baionetă îl respinge cu grele pierderi. Grigore, deşi rănit, continuă să lupte până la înlocuirea lui.
   Pentru faptele de vitejie este răsplătit cu ordine şi medalii. Cea mai importantă fiind ordinul „Mihai Viteazul”. El este singurul ofiţer voluntar care a primit această înaltă distincţie a armatei române.
   Anul 1919 aduce împlinirea unui destin istoric pentru români. „România Mare reprezintă clipa culminantă a istoriei noastre din secolul XX”. Puterea de sacrificiu a voluntarilor almăjeni de pe câmpurile de luptă a adus o importantă contribuţie la marile victorii româneşti din vara anului 1919. Ei au fost şi trebuie să fie pilde şi model pentru tinerii de astăzi şi din totdeauna ai României. Spiritual acestor bravi înaintaşi, iubitori de neam şi de Dumnezeu, veghează asupra poporului român, ajutându-l să păstreze marile înfăptuiri de la început de veac XX.

Prof. Pavel PANDURU/ UZPR

Sursa foto: Wikipedia

În România, alături de majoritatea etnicilor români, locuiesc, învață, lucrează, votează, trăiesc alte 20 de minorități naționale autohtone, fiecare dintre ele aducându-și contribuția la patrimoniul cultural al țării.
Ziua minorităţilor naţionale din România este sărbătorită anual la 18 decembrie. La această dată, în anul 1992, a fost adoptată, prin Rezoluţie a Adunării Generale a ONU, „Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice”, se arată pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
În anul 2017, cei 17 deputaţi aparţinând Grupului minorităţilor naţionale, au iniţiat un proiect de lege pentru ridicarea la nivel de sărbătoare naţională a acestei zile. Astfel, proiectul de lege pentru instituirea Zilei minorităţilor naţionale din România ca sărbătoare naţională a fost adoptat de Senat la 23 octombrie 2017 şi de Camera Deputaţilor la 21 noiembrie 2017, iar decretul privind promulgarea Legii nr. 247/2017 pentru instituirea acestei zile a fost semnat de preşedintele Klaus Iohannis la 7 decembrie 2017.
Potrivit prezentei legi, manifestările dedicate sărbătoririi acestei zile pot fi organizate cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi al organizaţiilor neguvernamentale interesate, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune, în calitate de servicii publice, vor include în program emisiuni ori aspecte de la manifestările ocazionate de această zi.
Ne dorim ca fiecare dintre noi, indiferent de etnia căreia îi aparținem, să  conștientizăm asupra nevoii de înțelegere și acceptare a diversității, de a lua lucrurile pozitive și a le valoriza, cu scopul unei conviețuiri armonioase între etniile care au fost, există și vor continua să trăiască în România!
Banatul este cunoscut și recunoscut pentru multiculturalitatea sa și buna conviețuire interetnică, așadar, pentru noi este firesc să ne respectăm și să ne promovăm calitățile fără nicio diferențiere etnică.
Marți, 17 decembrie 2024, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, în colaborare cu Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița, Forumul Democratic al Germanilor Caraș-Severin și Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa și al primarului Mirel Patriciu Pascu, a marcat Ziua Minorităților Naționale printr-un eveniment cultural, care a avut ca scop principal evidențierea literaturii minorităților naționale.
Aflați în „Săptămâna altfel”, elevi ai Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa îndrumați de prof. dr. Liana Ferciug, prof. Monika Boru și prof. Cosmina Trifu, au luat parte la o lecție de literatură prezentată de criticul și istoricul literar Gheorghe Jurma, precum și la prezentări de cărți: scriitorul Erwin Josef Țigla a prezentat volume semnate de poetul bănățean  Rolf Bossert (16 decembrie 1952, Reșița – 17 februarie 1986, Frankfurt am Main) și a susținut un recital de poezie din opera acestuia, atât în limba germană, cât și în limba română, în traducerea scriitoarei Nora Iuga.

Invitatul de onoare a fost poeta Liubița Raichici, una dintre personalităţile Banatului de Munte, poet, traducător, eseist, om de litere, care se exprimă la modul excepțional în limbile sârbă şi română, veche prietenă și colaboratoare a Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa.
Doctor în filologie, doctor în teologie și masterand în psihologie, Liubița Raichici a vorbit elevilor, a răspuns întrebărilor acestora și și-a prezentat cele mai recente apariții editoriale, momentul său finalizându-se cu un recital de poezie în limbile română și sârbă. Evident, a fost amintit și poemul”Cum mi-am dat seama că sunt româncă”, deoarece toți cei prezenți au citit pe rețelele de socializare versurile devenite deja „folclor”, „pildă”, care circulă, de cele mai multe ori fără semnătură, dar care, în realitate, aparțin Liubiței Raichici: ”Ca să porți coroana de om trebuie să ai trei etaje: minte, obraz, inimă. Și pe Dumnezeu acoperiș.”
Evenimentul a fost presărat nu doar cu momentele poetice susținute de către scriitorii prezenți, ci și cu momente artistice pregătite de către parteneri – elevii Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa.
Astfel, un moment muzical a fost susținut de grupul vocal „Christmas Joy”, coordonator prof. Cosmina Trifu; de asemenea, elevi coordonați de prof. dr. Liana Ferciug au susținut un recital poetic în limbile română, italiană, franceză, germană, spaniolă și croată. Paul Maricuțu, Sara Radu, Andra Zwick, Octavia Buzori, Dariana Ulieru și Beniamin Gheorghe au fost elevii care au recitat poeme în ediții bilingve.
De asemenea, sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa a găzduit și o expoziție de lucrări care aparțin membrilor cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” coordonat de Gustav și Doina Hlinka, lucrări reprezentând sediul Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” Reșița la 20 de ani de la înființare. Între picturile expuse s-au aflat și lucrări semnate de către bocșeanul NIK Potocean.
Fiind ultimul eveniment cultural al acestui an 2024 (exceptând momentele artistice de la Târgul de Crăciun!), aflându-ne în prag de sărbători ale Crăciunului, întâlnirea din 17 decembrie s-a încheiat cu colindul „O, ce veste minunată!”, cu saloane și cozonaci, precum și cu urări de la mulți ani tuturor cetățenilor români, albanezi, armeni, bulgari, croaţi, greci, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, slovaci, cehi, tătari, turci, ucraineni, macedoneni, ruteni!
Sărbători fericite!

19 decembrie 2024, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Întâlnire muzicală în Advent, împreună cu:

– clasa de canto prof. Cornelia Balogh-Remelei, Liceul de Arte ,,Sabin Păuța”, Reșița. Cu elevii: Alberto Arbore, Giulia Balint, Teodora Brie, Iasmina Becea și Narcis Căldăraș. La pianină: prof. Lorand Balogh-Remelei;

– Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea, la orga electronică: Angela Kovács).

 

 

19. Dezember 2024, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Musikalische Begegnung im Advent:

• mit Schülern der Canto-Klasse, einstudiert von Prof. Cornelia Balogh-Remelei, ,,Sabin Păuța”-Kunstlyzeum Reschitza: Alberto Arbore, Giulia Balint, Teodora Brie, Iasmina Becea und Narcis Căldăraș. Am Pianino: Lorand Balogh-Remelei;
• mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea, an der elektronischen Orgel: Angela Kovács).

 

Sosirea Crăciunului ne umple inima de bucurie prin soliile pe care le aduce, iar colindele străbune ne îmbracă sufletul în hlamidă luminoasă la vestea nașterii chipului strălucitor, senin și vesel al Pruncului divin, căci prin El a răsărit lumina cunoașterii despre Dumnezeu cel adevărat.
După ce în cadrul programului „Școala altfel” un grup de elevi de la Școala Gimnazială Vața de Jos (director prof. Nicoară Monica Lucia) au vizitat Castelul Corvinilor, au poposit la sediul Asociației CARP „Speranța” din municipiu (președinte ec. Rotar Delian Dorel).
Oaspeții, prin glasuri cristaline și bine omogenizate au dăruit pentru gazde și seniorii aparținători un grupaj de colinde străbune ce păreau o adevărată solie a imnului îngeresc, care au oferit auditoriului bucuria și trăirea sufletească a momentului.
Cu toții au primit pachete cu dulciuri – simbol al ospitalității hunedorene.
Cu această ocazie prof. Nicoară Monica Lucia – directorul unității școlare din Vața de Jos a primit din partea organizatorilor Diploma de excelență pentru promovarea și păstrarea tradițiilor populare strămoșești în rândul tinerei generații.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR