Costel Simedrea, un original din multe puncte de vedere, începând cu a sa pălărie cu boruri largi, de tip sombrero, și sfârșind niciodată în intreprinderea sa de a cunoaște, de a scrie, este Poetul pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu suflet sensibil și mult talent.
L-am cunoscut cu mulți ani în urmă, la o întrunire literară, în Bozovici, și, de atunci, numele și înfățișarea lui  și-au găsit statornic loc în mintea mea. L-am reîntâlnit, după ani, la Anina, la Oravița, la Reșița, unde ne-a delectat cu poeziile sale pline de înalte și revelatoare trăiri. Ultimul volum, cel pe care încerc în a-l defini într-un deloc original eseu, este, frumos, intitulat MUGUR DE CRUCE.
Născute în urma trecerii printr-o grea încercare, la care viața l-a supus, poeziile acestuia, izvorâte din curățenia unui suflet cercetat cu suferința de către divinitate, se pretează la fel de bine la a fi citite, ca și la a fi așezate pe portativ, spre a naște muzică. Sabin Păuța, celebrul compozitor, le-a simțit de îndată calitatea de a ajunge la sufletul oamenilor, și altfel decât prin lecturarea lor, cu sau fără ochelarii pe nas și, la o activitate culturală, desfășurată la Reșița (Demokratisches Forum der Banater Berglanddeutschen), ne-a înștiințat pe noi, participanții, că va așeza pe note câteva poezii ale lui Costel Simedrea.
Într-un volum apărut în anul 2022, la Editura Eurostampa, din Timișoara, semnat de mine și intitulat „Lectio profana. Confesiuni critice”, aminteam despre poezia sa : „Poemele lui Costel Simedrea, adunate în acest minunat volum, (Ouă de cuc!) sunt izvoare, mai adânci sau mai de suprafață, de întomnare, de tristețe, chiar de ușoară lehamite, iar simbolurile poetice sunt de un clasicism vizibil ”
Doar la o simplă răsfoire a volumului despre care încerc a înjgheba câteva rânduri, prin care să vi-l fac, vouă, cititorilor, cunoscut,  am sesizat metaforele rare, prin care poetul captează sufletul și mintea, iar cartea sa, odată luată în mână, cu greu o  lași, din nou, pe etajeră.  Aceeași stare de autentică și motivată tristețe, transmite autorul și în acest din urmă volum al său:
„M-am botezat în lacrimile mele,
Dorind să scap de negrele păcate,
Căci multe am făcut și îmi sunt grele
Și, să mă curăț altfel, nu se poate.”
(Taina  botezului, p.8 )

Născută în urma unei suferințe trupești, din care poetul nu mai avea speranțe să se ridice, cartea emoționează, predispune la meditație, dar dincolo de acestea sădește în sufletul cititorului credința că și  boala, ridicată de la om, prin mila lui Dumnezeu și priceperea medicului, poate deveni poezie:
„În universul unui neuron,
Aud o melodie necântată,
Ce parcă-mi spune că nu sunt afon,
Că nu am fost și nu voi fi vreodată”
(Poezia – Univers, p.9 )

Mare păcat mi-aș face, dacă aș aminti doar câteva dintre titlurile inspirate ale poeziilor lui Costel Simedrea, incluse în acest volum. Dar cum pot oare să ajung la sufletul cititorului, altfel decât citând versuri din bijuteriile lirice ale acestei cărți ?!  De aceea nu mă pot ori din a mai aduce sub ochii și în inima acelora, care nu au avut norocul de a intra în posesia cărții, și alte versuri purtătoare de mesaj și simțire :
„Prietene al meu, Iisuse,
De mult n-ai mai venit cu har,
Iar, fără tine, cele spuse
Ar fi rostite în zadar !

Fiindcă n-ar fi poezie,
De n-ar fi Duh din Duhul Tău,
Iar noi, fără să vrem, am scrie
Cuvinte ce mustesc de rău. ”
(Iată cuvântul, p. 81 )

După cum cititorul intuiește , plecând de la titlul cărții,  volumul, cu ale sale poeme, este închinat lui Dumnezeu, prin voia căruia,  Costel Simedrea a revenit la viață, când aproape că își pierduse speranța.  Din fiecare vers, cu fiecare poem, cel ce citește cartea înțelege și rezonează cu  întemeietorul acestor poezii-psalm, rugă, invocare. Poetul, trecut peste cea mai grea cumpănă din viața lui,  mărturisește, în versuri, în care lirismul abundă și metafora înalță. Și iată doar o mostră :
,,Cuvintele mele nimic nu vă spun?
Poate că sunt numai cuibare de vânt,
Poate au fost scrise de un om nebun,
Dacă n-au în ele, astăzi, nimic sfânt !
Nu le ascultați, nu le luați în seamă,
Dacă slova lor nimic nu vă spune,
Dacă nu simțiți spre El că vă cheamă,
Înseamnă că nu-s ce am vrut: Rugăciune !”
(RUGĂCIUNE, P.11)

Începând cu motto-ul și terminând cu ultima poezie închinată Creatorului,  volumul MUGUR DE CRUCE se constituie într-o mărturisire de credință, într-un imn de slavă închinat lui Dumnezeu, care, de n-ar exista, atunci, nici poeți, nici poezie ,nici imn de laudă și preamărire nu ar exista! Iată motto-ul :
„Tu fost-ai cel dintâi Cuvânt,
Pe Tine, mie mi Te-ai dat,
Ca să am har și să te cânt
Eu întinatul în păcat. ”
Și iată  două strofe din ultimul poem al cărții, intitulat „Vânt prin luncă” , poem de un lirism tulburător, prin care Costel Simedrea înalță o rugă fierbinte, către Dumnezeu :
„E prea devreme, Doamne, mă mai lasă!
Mai am de lucru pe acest pământ
Și, lumea, încă îmi pare frumoasă
Chiar de nu mai beau, vreau să râd, să cânt.

Ca un vânt hoinar, să mai zburd prin luncă,
Chiar dacă acum sunt un boșorog
Și, ca pe o frunză ramul mă aruncă,
Tu să mă mai lași, pe-aici ! Te mai rog.”

Din ce am înțeles de la un critic literar de renume, în curând va apărea un volum antologic, cu poeziile reprezentative ale acestui poet reșițean. Felicitări pentru această frumoasă inițiativă, prin care sunt puse în lumină trăiri adânci, îmbrăcate în vers !

Mariana Pâșlea, membră a UZPR