
Este încă o autentică atmosferă de toamnă, iar la Palatul Copiilor Deva – Structura Hațeg, elevii vin cu mult drag, atât cei vechi cât și cei noi, adică boboceii.

Încetul cu încetul – spunea recent prof. Adriana Trif Vințan – ne-am intrat în ritmul activităților, lăsând zburdălnicia și călătoriile din vacanța de vară, închise bine în sipetul amintirilor.
Noutățile din Clubul Copiilor Hațeg sunt prezente. Din acest an școlar în cadrul cercului de muzică vocal-instrumentală au apărut două grupe de extra cerc și anume o grupă de teatru și o grupă de atelierul fanteziei.
După cum se știe, teatrul merge „mână în mână” cu muzica și ca viitori soliști vocali, elevii trebuie să cunoască foarte bine expresivitatea, mimica și gestica corporală care, la rândul lor transmit foarte mult alături de vocea interpretului.
Atelierul fanteziei este grupa unde încercăm pe cât posibil să dăm viață diferitelor obiecte reciclabile, să ne punem fanteziile în aplicare, iar ceea ce facem să îmbucure familia sau persoanele care primesc aceste obiecte.
Cercurile de dans clasic, informatică, cultură și civilizație engleză și pictură-desen se derulează exact ca în anii trecuți, fără modificări.
Mulți dintre elevi s-au înscris la ,,Balul bobocilor” de la Liceul Teoretic „I.C. Brătianu” din Hațeg, liceu cu care noi avem un parteneriat și o colaborare deosebită de foarte mulți ani.
Pe lângă elevii care au participat ca și concurenți, Saviana Drămnesc, una dintre elevele noastre talentate a susținut două momente de solo, unul de dans și unul vocal.
De asemenea, în perioada de vacanță, cercul de muzică a participat la Concurs Național „Do SummerArt” Ediția a II-a Online unde am obținut premiul I cu Saviana Drămnesc și un premiul II cu un duet format din Maria Dănescu și Lucas Mircea.
Mare ne este bucuria că încă mai sunt copii care vor să facă ceva creativ pe lângă școală și butonatul telefoanelor.
Va urma să se desfășoare ,,Carnavalul toamnei ”, o activitate la care participăm cu toate cercurile și prin care ne luăm rămas bun de la timpul frumos și suntem fericiți de roadele dăruite de ogor. Aici vom cânta, dansa și susține diferite jocuri distractive. Bineînțeles vom degusta din bunătățile toamnei.
Au consemnat:
Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR