În vara acestui an am avut bucuria să –l întâlnesc pe tânărul tenor Lucian Krasznec venit în vacanță în România împreună cu familia. L-am întâlnit în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Vasiova unde, ca întotdeauna, a cântat în strană și a amintit bocșenilor de regretatul bas Nicolae Florei, care proceda la fel: de câte ori se întorcea acasă, venea la biserică și cânta pricesne în strană.
În zilele următoare Lucian a venit la bibliotecă și am stat puțin de vorbă. A fost de acord să transmită bocșenilor câteva gânduri prin intermediul revistei „Bocșa culturală”. Trebuie să mărturisesc că și de astă dată m-am convins că un om valoros are modestie și bun-simț, exact așa cum se spune: oamenii valoroși sunt și cei mai modești!
Lucian Krasznec este o minune de om, extrem de talentat și extrem de modest, un om pentru care familia ocupă primul loc, un om care încă are principii sănătoase după care se ghidează în viață, iar credința în Dumnezeu, sădită în sufletul lui de bunici, îl ajută să-și păstreze calea dreaptă indiferent de tentații și greutăți.
Lucian vorbește o limbă română frumoasă, cu inserții vasiovene, foarte rar nu-și amintește vreun cuvânt, mai bine zis, sensul unui cuvânt.
Gabriela Șerban (G.Ș.) Cine este Lucian Krasznec?
Lucian Krasznec (L.K.) Păi, cine să fie?E un copil care s-a născut în Reșița în 19 decembrie 1981,a crescut în Bocșa, iar din 1992 s-a dus cu părinții lui în Germania unde locuiește și acum, și drumul lui a fost așa: a făcut acolo școala, o pregătire pentru muzică și până la urmă a studiat. Înainte de asta a învățat o meserie de mechatroniker (două meserii împreună: electrician și strungar) era destul de nou pe vremea aceea, acum este ceva obișnuit.
G.Ș. Și muzica? Cum a pornit?
L.K. – Muzica a pornit cu bunica- Irina Coita- cu care am cântat aici de la 4 ani și jumătate, am cântat prima dată în biserică „Tatăl nostru” și asta a rămas, cântam duminică de duminică. Mi-a plăcut întotdeauna, de sărbători, de Crăciun, să cânt.Mi-a plăcut și să bucur lumea cu cântatul.
G.Ș. Și în Germania a fost greu?
L.K. A fost greu prima dată să învăț limba și pentru asta tata m-a introdus într-un cor de copii, acolo am cântat prima dată. La biserica catolică. Apoi am făcut o trupă, un band, și am cântat și la chitară și pian, mai mulți copii, mai întâi în biserică, tot a patra duminică făceam un concert mai mare. Deci, fără să mă gândesc, cântam tot timpul. Fără să mă gândesc că vreau să devin un cântăreț.
G.Ș. Cum a fost parcursul tău și cum te-ai hotărât să faci muzică? Putem vorbi de un moment-cheie?
L.K. Asta iar a fost ceva! Nu a existat un moment cheie. Pe când eram copil, prietenii noștri de familie ne-au adus odată o casetă cu cei trei tenori: Luciano Pavarotti, Plácido Domingo și José Carreras. Eu aveam un casetofon din ăla mic și era singura casetă pe care o aveam pe timpul acela, și eu o tot ascultam și am încercat să cânt ca ei. Și parte din momentul acela a rămas în treaba asta, ascultându-i m-a prins ceva ce mi-a plăcut! Mi-a plăcut și am încercat să-i copiez. Apoi am început primele lecţii de canto, am frecventat cursurile Colegiului bavarez de formare pentru muzică, am început să studiez canto la Academia de Muzică cu soprana de renume internațional Cheryl Studer. Acolo am întâlnit-o pe viitoarea mea soţie, care studia educaţie muzicală (EMP).
G.Ș. Abordezi mai multe genuri? Romanțe, lieduri? Ce genuri de muzică cânți?
L.K. Cânt în primul rând operă și operetă. Am încercat și musical, dar… nu prea, nu e vocea mea calificată. Mai cânt și romanțe, dar eu rămân pe operă și operetă, pe lieduri. Cu astea îmi câștig eu pâinea.
G.Ș. Unde cânți acum?
L.K. La Staatstheater am Gaertnerplatz, Symon (Der Bettelstudent) la Volksoper Wien şi Sänger – Tenor la Stadttheater Dortmund. Acolo sunt de opt ani.
G.Ș. Care a fost primul rol? Rolul de debut?
L.K. Don Jose în „Carmen” joc acum, iar primul meu rol a fost Tamino în „Flautul Fermecat”, ăsta l-am cântat și-l cânt și acum.
G.Ș. Ai un rol la care visezi?
L.K. Am avut foarte multe visuri care s-au împlinit și am avut norocul să cânt roluri foarte, foarte frumoase! Visele sunt tot mai mici, am ajuns să cânt roluri foarte mari și frumoase, ca tenor și, de aceea, așa un rol mare-mare să zic că vreau să-l fac neapărat, nu am.
G.Ș. Ai cântat alături de alți interpreți cunoscuți?
L.K. Am cântat cu câteva nume, am întâlnit mulți oameni importanți, în operă te întâlnești tot timpul cu oameni importanți, fiindcă e ca un orășel mic, nu-s chiar așa mulți și te întâlnești tot timpul. Mai pe aici, mai pe dincolo.
G.Ș. Ai emoții? Ai fost vreodată copleșit de emoții? Cum ai depășit momentul?
L.K. Da, am pățit acum, duminică la biserică, am cântat „Tatăl nostru” și, deodată, au venit toate amintirile peste mine. Demult nu am pățit, mă vedeam când eram copil și stăteam acolo în strană. Biserica nu s-a schimbat foarte mult. Aceleași picturi, toată bolta bisericii, amintirile cu bunicul și bunica în scaunele de la biserică, au venit toate fulger în mine și de-a dreptul m-am emoționat. Demult nu mi s-a întâmplat să am așa emoții…
G.Ș. Pe scenă nu ai emoții?
L.K. Poate primele două-trei minute. Nu sunt chiar emoții, care să zici că te trag înapoi. Pornesc cu ce mi-am pus eu în gând, îmi merge vocea și când ies afară e aproape totul uitat și s-a dus febra emoțiilor.
G.Ș. Ești un om credincios…
L.K. Sunt credincios de mic, nu că mă pune cineva.
G.Ș. În Bocșa cu ce sentimente te întorci?
L. K. Cu toate sentimentele bune și cu amintirea copilăriei și a bunicilor. Bunicii au fost o bază foarte importantă pentru mine, m-au învățat să fiu un om bun, să fiu cu picioarele pe pământ. De exemplu, când cântam în strană „Tatăl Nostru” și toată lumea mă lăuda, veneu oamenii la mine după slujbă să-mi spună că am cântat frumos, că am talent, bunica nu-mi dădea voie să mă bucur prea mult și nici să mă laud prea tare. Spunea că e important să fiu cu picioarele pe pământ și să fac lucruri care să dureze toată viața.
G.Ș. În România ai cântat?
L.K. Până acum, nu. Era vorba să cânt la Timișoara, dar… nu am reușit. Nu s-a potrivit programul.
G.Ș. Ești deschis la colaborări?
L.K. O, sigut că da! Doar să știu din timp, să putem potrivi programul.
G.Ș. În Germania se poate trăi din cântat?
L.K. Da. E tot mai greu și acolo, e greu cu finanțarea, dar funcționează.
G.Ș. Cum ești când nu cânți? Ce faci? Ce pasiuni ai?
L.K. Sunt căsătorit, am doi copii, fată și băiat, și pot să spun că familia e pasiunea mea. Îmi petrec timp cu ei! Mergem la sală, jucăm fotbal, alergăm, facem patinaj, înot, facem mișcare. E foarte important sportul! E important și să mă mențin, să am grijă de imaginea mea.
G.Ș. Ai o întâmplare deosebită pe care ai vrea s-o împărtășești cu noi, să ne-o povestești?
L.K. Da, am o întâmplare altfel. Domnul Nicolae Florei venea la biserică și cânta și în duminicile alea nu aveam eu voie să cânt „Tatăl Nostru” și eu, copil fiind, mă tot gândeam de ce ar vrea oamenii să-l audă pe omul ăsta bătrân, de ce neapărat pe el și, la un moment dat m-am gândit că poate și pe mine o să mă asculte oamenii cândva. Doamna înv. Petcu ne-a invitat la masă și era acolo și dl. Florei. El știa că eu cânt și m-a încurajat. Mi-a dat un disc (de vinil) și mi-a scris pe el dedicația: „Pentru Lucian și îi doresc să devină un cântăreț mare!” și placa o am, chiar dacă nu mai am pick-up.
G.Ș. A ajuns Lucian un cântereț mare?
L.K. Fiecare vede din perspectiva lui. Eu nu m-am considerat niciodată mare și nu m-am luptat să devin mare, să mă cunoască toată lumea. Eu îmi doresc să fiu sănătos și atunci când sunt pe scenă să cânt atât de frumos încât să le placă oamenilor, și dacă le place înseamnă că sunt bun și asta e important. Nu cânt cu gândul să devin mare, să devin faimos, celebru! Asta înseamnă să-ți sacrifici familia! Dacă vrei să fi celebru trebuie să circuli, să călătorești și să cânți în toată lumea, să fi mai mult plecat. Am fost și eu în câte un turneu, dar de scurtă durată. Eu țin de familie, eu vreau mai mult să fiu lângă soție, lângă copii, să-i văd cum cresc. Probabil ai mai mulți bani când ai faimă și ești celebru, dar familia are de pierdut. Iar eu nu-mi doresc acest lucru. Eu țin de familie, trăim decent, avem tot ce ne trebuie, iar în carieră am ajuns unde nu am visat în viața mea!
G.Ș. Un gând pentru tineri, pentru Bocșa?
L.K. Egal ce-ți pui în gând, să crezi în tine! Să ai încredere în tine e cel mai important! Dacă crezi în tine, crezi și în Dumnezeu, iar Dumnezeu nu te lasă! E o legătură foarte mare! Nu poți să sudezi o legătură mai mare! Niciodată să nu renunți la credință! Dumnezeu îți dă putere și nu te lasă să te descurajezi!
G.Ș. Te-ai întoarce la Bocșa cândva?
L.K. De ce nu? Părinții mei au casă aici, în fiecare an mai lucrăm câte ceva la casă; au grădină, ceea ce este minunat! Să-ți îngrijești grădina ta, să-ți sădești în ea ce vrei, este atrăgător pentru copiii noștri. Sunt păduri, sunt locuri atât de frumoase! De ce nu? Bocșa se transformă, este tentantă și… nu se știe niciodată. Doar Dumnezeu știe ce va fi…