Pe urmele lui Salvador Dali

Părăsind frumoasa localitate mediteraneană franceză Saint – Cyprien, traversăm Argelès – sur-Mer, Collioure și Port-Vendres îndreptându-ne spre Banyuls-sur-Mer pe șoseaua de coastă, având în stânga Marea Mediterană și în dreapta lanțul Pirineilor Orientali. Stânci uriașe de o nuanță alb-gălbuie,  se prăvălesc în valurile spumoase care se sparg de mal în contrară coloristică cu Mediterana care, la această oră a dimineții își etalează mândră o culoare turcoaz de îți tăia respirația. Sus pe culmi, domină pajiștile întrerupte din loc în loc de pâlcuri de pini umbrelă. Pe platouri și pe pante, culturile de viță de vie trădează îndeletnicirea de bază a localnicilor. Condițiile  climatice favorabile, fac din întreaga coastă de est a Pirineilor, pornind din Franța până în Spania, o importantă zonă viticolă. Printre stâncile golașe, ca o explozie de verdeață, tufele de agave întregesc peisajul.

Șoseaua șerpuiește printre culmile întâlnite, iar din loc în loc sensuri giratorii permit accesul spre localitățile de pe faleza mării. La un astfel de sens giratoriu  cotim spre Banyuls-sur-Mer.  Oprim  câteva minute pentru fotografii. În față, o frumoasă construcție așezată chiar lângă mare, este Laboratorul Oceanologic ,,Arago” din Banyuls-sur-Mer, unde savantul român Emil Racoviță a fost ales ca director adjunct în anul 1900, imediat după revenirea sa din expediția arctică.  

Continuăm călătoria spre destinația aleasă. Dacă nu  observam un indicator cu două săgeți ce indică, în față Spania și în spate Franța, nu mi-aș  fi dat seama că am trecut frontiera de stat.  Traversăm localitatea Portbou, îndreptându-ne spre Llança, o pitorească localitate spaniolă așezată lângă mare.

Din zona plajei, pornesc câteva străzi înguste spre zona veche a localității printre case din piatră, cu uși și ferestre viu colorate. Din loc în loc câte un leandru crescut suspect parcă din stâncă, înveselește peisajul cu flori roșii. Lângă o casă cu două etaje, prins cu inele de construcție, un cactus uriaş se ridică peste acoperişul clădirii. Pe jos, stânca de ardezie şlefuită de-a lungul timpului, ține loc de pavaj. În spatele ușilor viu colorate, apar mici magazine în care localnicii vând obiecte de artizanat specifice locului, tablouri, ilustrate, pălării, obiecte de plajă sau echipament pentru scufundări.

Cum scopul călătoriei este să ajungem la Portlligat, locul unde se născuse Salvador Dali,  pornim pe șoseaua care se strecoară printre munți și văi prin curbe amețitoare, urcând sau coborând după forma de relief. Undeva în zare, cocoțate pe vârfuri îndrăznețe, ruinele unor vechi castele din perioada feudală rezistă semețe în bătaia vântului și a ploii. În ultimii ani, a crescut interesul investitorilor pentru a reconstitui aceste castele și a le introduce în circuitul turistic, unde se oferă turiștilor clipe de neuitat, cazare și specialități culinare autohtone, într-o atmosferă istorică veche.

Nu după mult timp, intrăm în Cadaqués, localitate în partea de nord a regiunii Costa Brava din provincia Girona. Llança, Cadaqués și Roses se găsesc în Parcul Natural Cap de Creus, unul dintre cele opt parcuri naturale ale provinciei, de o frumusețe incredibilă, care au împreună cea mai mare biodiversitate din Europa.

Împinși de curiozitatea de a lămuri unele date contradictorii privind biografia lui Salvador Dali,  ajungem la Cadaqués și la Port Lligat, sau Portlligat, un sat situat într-un mic golf al peninsulei Cap de Creus.

Pictorul, sculptorul, scriitorul, actorul, regizorul de film, scenaristul și graficianul Salvador Dali, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă, cu o operă vastă de 1.600 picturi și numeroase lucrări grafice, desene și obiecte tridimensionale, este renumit pentru aptitudinea tehnică, desenul precis și imaginile izbitoare și bizare. Datele biografice publice menționează că Salvador Dali, s-a născut la 11 mai 1904 în Figueres, Spania, unde se află și Teatrul – Muzeu Dali, care deține cea mai mare colecție de lucrări ale pictorului.

Ajungând la Cadaqués, pe faleza din fața Cazinoului  identificăm statuia lui Salvador Dali, donată de ,,Centre D`Art Perrot-Moore al Poble de  Cadaqués”. Locuitorii de aici, consideră că marele pictor s-a născut în Cadaqués și nu în Figueres, fiindcă locul nașterii este satul Port Lligat, care aparține de Cadaqués.

Nu după mult timp, oprim în satul amintit, fiind obligați să pătrundem pe un drum de pământ, până la o casă albă așezată chiar la marginea mării, care ne fusese indicată a fi casa în care se născuse Salvador Dali, o construcție la etaj, vopsită într-un alb strălucitor, ce poartă la intrare o inscripție –Casa muzeu Salvador Dali. În stânga, în golful din apropiere, zeci de ambarcațiuni ancorate, se legănă pe valurile care se unduiesc spre mal iar pe plajă sunt grupuri de turiști întinși la soare sau alții care ies din mare îmbrăcați cu echipament de scufundare. În dreapta,  lăsăm în urmă un fel de terasă-restaurant destul de simplă, construită din lemn și trestie, iar în spate se observă câteva case  răsfirate pe deal.  

Pe panoul mare plasat pe casa – muzeu,  sunt informațiile necesare: cum  se pot programa vizitele, orele de vizitare și prețul de intrare (20  euro pentru adulți și 16 euro pentru elevi, studenți și persoane peste 65 de ani).Atât golful cât și peninsula, sunt reprezentate în diferite tablouri ale lui Dali, precum: ,,Madona din Port Lligat” și Cina cea de Taină”.

Fostul absolvent al ,,Real Academia de Bellas Artes de San Fernando”, vorbitor a patru limbi (engleză, spaniolă, catalană și franceză), a primit de-a lungul anilor numeroase onoruri, printre care: în 1972 a devenit membru asociat al Academiei Regale de Științe, Litere și Arte  Plastice din Belgia,  în 1978 a devenit membru asociat al ,,Academie des Beaux-Arts France” iar în 1982 a fost numit primul Marchez de Dali de Púbol, de către regele Juan Carlos.

Pe un corp de clădire alăturat casei în care văzuse lumina zilei Salvador Dali, pe o mică placă scrie „Aici a trăit poeta Rosa Leveroni (1910-1985)”.

În sfârșit, înțelegem din ce cauză trei localități își revendică locul de naștere al lui Salvador Dali: în casa-muzeu din Port Lligat se născuse în realitate pictorul, dar satul aparținând de Cadaqués, autoritățile locale de aici, revendică locul nașterii marelui pictor. Cadaqués la rândul său, fiind arondat orașului mai mare Figueres, unde locuise o perioadă Salvador Dali și unde se și stinsese din viață la data de 23 ianuarie 1989, s-a impus, astfel că în multe înscrisuri oficiale locul nașterii pictorului apare la Figueres.

De la Salvador Dali a rămas și aserțiunea potrivit căreia ,,gara din orașul francez Perpignan este centrul lumii”. Pe clădirea gării din Perpignan, scrie cu litere volumetrice ,,Gare du Perpignan Centre du Monde” și ,,el centre del mon”.

În orașul francez circulă o poveste potrivit căreia tânărul Salvador Dali, care trăise în sătucul de pe malul Mediteranei, când a ajuns în Perpignan, un vechi și important centru urban din sudul Franței, impresionat de ceea ce văzuse, exclamase că acolo este centrul lumii. Dar, Dali scria în jurnalul său că pe data de 19 septembrie 1963, stând pe peronul gării din Perpignan, avusese o viziune de extaz cosmogonic. A avut viziunea exactă a formării Universului. În 1964, Dali scria: „În gara din Perpignan mi-au venit cele mai geniale idei ale vieții”, proclamând gara ca fiind „centrul cosmic al Universului”.

Excentric în purtare și în exprimarea artistică, Salvador Dali rămâne în istoria omenirii ca reprezentant important al culturii și artei spaniole, dar și unul dintre cei mai valoroși artiști ai vremurilor sale, opera sa vastă fiind apreciată în toată lumea.

                                                           Andrușa R. Vătuiu /UZPR

Foto: Wikipedia

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.