




Orașul Bocșa tocmai a încheiat o săptămână de sărbătoare cultural-artistică, o săptămână în care instituții de cultură și-au dat mâna și au îmbinat armonios artele, promovând Cartea, Pictura, Filmul, Tradiția, Ținutul Natal, dar, mai ales, Oameni!
Spun „o săptămână” deoarece, în 2 septembrie 2024, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița au avut loc o seamă de evenimente, între care și vernisajul lucrărilor de artă ale pictorului bocșean Nicolae Potocean (NIK). Am considerat că acest eveniment este sprijinul acordat de colegul Erwin Josef Țigla Festivalului de Film de la Bocșa, dând startul acestui proiect menit să îmbine într-un mod plăcut artele.
Mai mult, în 9 septembrie 2024, această sărbătoare a Bocșei a fost încheiată printr-un eveniment organizat tot de Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița în colaborare cu Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa prin prezentarea cărții „Întâmpinarea Domnului” a scriitorului Adrian Georgescu, la sediul bibliotecii reșițene, volum prezentat aici de Gheorghe Jurma, Gabriela Șerban și compozitorul Sabin Păuța, vechi prieten al autorului.
Iată că, într-un mod pur și simplu întâmplător, s-au legat lucrurile și evenimentele s-au bucurat de reușită!
În perioada 5 – 7 septembrie 2024 la Bocșa s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Festivalului de Film, eveniment de interes cultural, literar și cinematografic pentru promovarea filmului românesc, a autorilor și realizatorilor de film, promovarea cărții și a scriitorilor, a bibliotecilor și a instituțiilor de cultură.
Și la această ediție, organizatorii și-au propus să pună accent pe fiii locului, să aducă acasă oameni de seamă ai Bocșei care trăiesc și își desfășoară activitatea în alte colțuri ale țării și chiar ale lumii.
Organizat în colaborare cu Uniunea Artiștilor și Realizatorilor de Film din România, Festivalul de Film de la Bocșa l-a avut în prim plan pe regizorul Ioan Cărmăzan, președintele acestei uniuni și fiu al Bocșei, precum și Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin. Nuțu Cărmăzan a fost prezent la Bocșa pe toată perioada festivalului, lansându-și volumul „Simfonia Balcanică”, o carte de proze scurte, precum și cel mai recent film: „Viața unei singure femei”.
Despre personalitatea Ioan Cărmăzan, despre cărțile și filmele sale, au vorbit criticul și istoricul literar timișorean Cornel Ungureanu, jurnalistul și scriitorul timișorean Vasile Bogdan, dar și cărturarul reșițean Gheorghe Jurma.
Deschiderea oficială a evenimentului a aparținut primarului orașului Bocșa, dr. ist. Mirel Patriciu Pascu, domnia sa avându-l alături și pe viceprimarul Sorin Perian, ambii susținând și cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Film de la Bocșa.
Oaspete al orașului Bocșa a fost și în acest septembrie scriitorul bucureștean Adrian Georgescu, cel care a propus publicului prezent două volume recente, apărute la Editura Stefadina din București: „Rugăciune pentru oprirea războiului” și „Întâmpinarea Domnului”, cărți de factură religioasă prezentate cu pricepere și talent de Protos. dr. Ioanichie Petrică de la Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor” Vasiova.
Deoarece revista „Bocșa culturală” a pășit în cel de-al 25-lea an de apariție, a fost realizat de către Gabriela Șerban cel de-al IV-lea volum al „Bibliografiei revistei” pentru perioada 2019 – 2023. Tot cu acest prilej a luat naștere și cel de-al doilea volum intitulat „Să vorbim corect românește”, carte semnată de prof. Stela Boulescu, cea care de aproape 20 de ani susține această rubrică în paginile revistei „Bocșa culturală”. Ambele tipărituri au apărut sub atenta îngrijire a editorului Gheorghe Jurma, la Editura TIM din Reșița, domniei sale revenindu-i și sarcina de a prezenta volumele.
Criticul și istoricul orăvițan Ionel Bota, drag prieten al bibliotecii bocșene, a prezentat cel mai recent număr al periodicului „Acta Etnographiae et Historiae” (Anul I. Nr. 4-5 aprilie-mai și nr. 6-7 iunie-iulie 2024), precum și cele mai recente tipărituri ale sale, cărți apărute de curând la Editura TIM din Reșița: „Istoria primelor căi ferate din sistemul feroviar al României: Oravița – Baziaș, 1854; Oravița – Anina, 1863” și „Spectacolul poate începe. Despre o „poveste a textului” în scrisul lui Cornel Ungureanu”, două volume concentrate și consistente, deosebit de importante pentru istoria Banatului și pentru istoria literaturii bănățene.
Revista „Arcadia” apărută la Anina a fost prezentată de realizatorul ei, jurnalistul Mihai Chiper, iar muzicologul bănățean-bocșan Constantin-Tufan Stan a vorbit colegilor prezenți despre arta de a scrie, despre plăcerea lecturii și despre importanța studiului; despre proiecte cultural-istorice inițiate la Lugoj și prezentate în diverse colțuri ale țării, dar și ale Europei. Muzicologului-istoric dr. Constantin-Tufan Stan i s-a alăturat și muzicologul bocșan dr. Marius Manyov. A fost o reală bucurie întâlnirea unor astfel de personalități la Bocșa! Oameni excepționali, cu preocupări multiple, specialiști în domenii diferite de activitate, dar care au un numitor comun: Bocșa culturală!
Harnicul pr. dr. Valentin Bugariu de la Birda (Timiș) s-a alăturat prezentărilor de carte și publicații și a vorbit publicului prezent despre activitatea culturală din pridvorul bisericii, dar și despre revista de cultură și religie rurală „Arhanghelul” care apare cu regularitate de aproape 13 ani.
De la Biserica Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe” Sânmihaiu Român (Timiș) pr. dr. Dan D. Gârjoabă, talentat poet și scriitor, a acceptat invitația și a venit la Bocșa împreună cu revista pe care realizează de peste zece ani, denumită „Anghelos”, o revistă culturală de meditație, informație și spiritualitate creștin-ortodoxă.
Scriitoarea Silvia C. Negru, membră a Uniunii Scriitorilor din România Filiala Timișoara, membră UARF și membră a Clubului de la Timișoara, club inventat și coordonat de regizorul Ioan Cărmăzan, dragă prietenă a bibliotecii bocșene, a fost prezentă la Festivalul de Film de la Bocșa dimpreună cu câteva dintre volumele sale recente: volumul de poezie „Razele durerii” (Editura David Press Print Timișoara, 2024) și un volum de versuri girat de poeta Ana Blandiana, intitulat „Fata cu șăpcuță” (Editura David Press Print, 2024).
Tot din partea Clubului de la Timișoara i s-au alăturat lui Ioan Cărmăzan scriitorii Nina Ceranu și Constantin Mărăscu, de asemenea membri ai Uniunii Scriitorilor Filiala Timișoara.
Seara primei zile de film de la Bocșa l-a avut în deschidere pe un tânăr regizor, ucenic al maestrului Ioan Cărmăzan, de asemenea fiu al Bocșei prin părinții și bunicii săi, este vorba despre cunoscutul deja regizor Sabin Dorohoi, prezent la această ediție cu un scurtmetraj de succes și bine primit de critica de specialitate, intitulat „Calea Dunării”. Familia prof. Gladeș din Bocșa Vasiova este cunoscută și prețuită, iar Sabin, nepot al dlui. prof. Gladeș, este foarte bine primit în comunitatea bocșană.
Cel de-al doilea film a fost unul nou, apărut de curând – „Viața unei singure femei” – un film regizat de Ioan Cărmăzan, un film care a lăsat publicul prezent fără grai! Am remarcat cu satisfacție că în timpul derulării ambelor filme parcul „Pescăruș” din Bocșa Română a devenit extrem de tăcut. Publicul nu a fost unul numeros, la prima vedere, dar a fost răsfirat în tot parcul, adică nu a fost public doar pe scaunele pregătite de organizatori, ci și pe băncile existente în parc. Cu toate acestea, ambele filme au beneficiat de atenție din partea publicului și, evident, la final, de aplauze. Trebuie să precizez că ambele filme au fost dramatice și extrem de actuale. Iar talentul regizorilor și al actorilor ne-au lăsat fără cuvinte!
Cea de-a doua zi a Festivalului de Film de la Bocșa a debutat cu un simpozion aniversar: bocșeanul Remus Crețan, scriitor, cercetător și profesor universitar, cu o activitate extraordinară, a fost sărbătorit la împlinirea celor 55 de ani de viață.
Despre personalitatea Remus Crețan a vorbit primarul orașului Bocșa, Mirel Patriciu Pascu, despre scriitorul Remus Crețan a vorbit criticul literar Gheorghe Jurma, cel care a prezentat și volumul de proză scurtă semnat Remus Crețan – „Puntea iubirii”, apărut la Editura Eikon din Cluj-Napoca, în 2004, cu o prefață semnată de Victor Cubleșan. De asemenea, prezenți la eveniment, au vorbit oameni care îl cunosc, foști colegi și prieteni din copilărie și a existat și o serie de întrebări adresate sărbătoritului din partea unor invitați precum istoricul dr. Mihai Vișan, pr. dr. Daniel Crecan și dr. fil. Ada D. Cruceanu Chiseliță.
O sărbătoare frumoasă a unui fiu al locului care, prin muncă și mult studiu, a reușit în viață având o carieră didactică de succes și o familie unită. Trebuie să precizez că soția lui Remus, Dana Crețan, este colega noastră de la Biblioteca Central Universitară „Eugen Todoran” Timișoara și mai trebuie să precizez că din această familie face parte și extraordinarul om de teatru și cultură Marinela Țepuș!
După simpozionul aniversar, au urmat prezentări de cărți și autori. Prof. Doina Gârboni s-a alăturat evenimentului cu cel mai recent volum de versuri – „Lumini în apusuri. Poemele înserării” – volum prezentat de dr. Ada D. Cruceanu, dr. Daniel Luca, poetul Nicolae Toma și prof. Ana Kremm.
Cea mai recentă carte semnată de ing. Vitor Creangă (o plachetă) marchează cei 50 de ani de RENK Reșița și a fost prezentată de editorul Gheorghe Jurma.
„Din Cuvânt, prin Cuvânt, spre cuvântare” se numește volumul semnat de protos. dr. Ioanichie Petrică apărut recent la editura timișorană „Nepsis” și a fost prezentat de prefațatorul Gheorghe Jurma (Reșița), dar și de scriitorul Adrian Georgescu (București).
Prof. Ana Kremm din Reșița și-a prezentat cel mai recent volum intitulat „Pe urmele Ținutului pierdut” apărut la editura timișoreană „Cosmopolitanart”; pr. prof. dr. Dorel Viorel Cherciu și-a prezentat un volum care se află la tipar și care aparține, prin subiect și personaj, Bocșei: „Iustinian Dalea din Bocșa Română, monahul «Glóbe Trotter»”, la editura Eubeea din Timișoara.
Dr. Ada D. Cruceanu, doamna culturii cărășene, a onorat acest eveniment de la Bocșa nu doar prin prezența domniei sale, ci și prin prezentările de excepție: criticul literar a avut în atenție poezia Doinei Gârboni, jurnalistul, editorul și istoricul literar a prezentat cel mai recent număr al revistei „Reflex”, iar criticul de artă a vernisat expoziția de pictură a Cristinei Bodnariuc.
Pe tot parcursul festivalului invitații au putut admira lucrările de artă realizate de bocșeanca Cristina Bodnariuc, expoziția fiind prezentată în cea de-a doua zi a festivalului de către dr. Ada D. Cruceanu Chiseliță. Expoziția a fost pata de culoare a Festivalului de film de la Bocșa, Cristina Bodnariuc fiind deja cunoscută pentru compozițiile sale cromatice!
Nu întâmplător, la Bocșa îmbinăm armonios lectura și cartea cu arta cinematografică, avându-i la îndemână și „în imediata noastră apropiere” pe regizorul și scriitorul Ioan Cărmăzan, dar și pe scriitorul și scenaristul Ionel Sporea (bocșean care locuiește în Canada).
Ionel Sporea, sub pseudonimul NoelIS, semnează un roman autobiografic în trei volume intitulat „Dincolo de iubire și ură” și, după discuții intense cu regizorul Ioan Cărmăzan – cel care îl îndrumă și dă și titlul filmului: „Omul fără linia vieții” – Ionel Sporea scrie scenariul acestui film, scenariu adaptat apoi de Adriana Vasilcov și Laura Grigore. Așadar, filmul „Omul fără linia vieții” este povestea de viață a bocșeanului Ionel Sporea, românul care a inventat lansatorul de mingi de tenis și are la bază romanul acestuia intitulat „Dincolo de iubire și ură”, apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca în 2019.
Despre Ionel Sporea, despre cărțile sale și filmul ivit din aceste cărți a vorbit regizorul Ioan Cărmăzan și Gabriela Șerban, moderatorul evenimentului.
La această cea de-a IV-a ediție a Festivalului de film de la Bocșa am avut bucuria să-l avem alături pe Ionel Sporea, care a venit atât cu volumele care au stat la baza filmului, cât și cu lungmetrajul „Omul fără linia vieții”.
Trebuie să precizez că filmul a fost selecţionat pentru a fi proiectat în cadrul Hollywood Florida Film Festival 2023, eveniment care a avut loc în SUA în perioada 11-18 noiembrie 2023. Pelicula a fost proiectată la Regal Oak Cinema și a obținut trei premii: Best Feature Film, Best Director of the Feature Film și Best Actor of the Feature Film – Rareș Andrici.
Iată că, în cea de-a doua seară a Festivalului de Film de la Bocșa, a fost prezentat acest lungmetraj în prezența scenaristului și în prezența unui public numeros. Și de această dată parcul Pescăruș a fost tăcut, deși a fost plin de oameni. În timpul proiecției s-a lăsat liniștea, iar la final s-au auzit doar aplauzele. Și de această dată trebuie să precizez că vorbim despre un film dramatic, de o emoție copleșitoare!
Festivalul de film de la Bocșa s-a încheiat cu succes în seara de 7 septembrie 2024 cu un film de animație – „Motanul încălțat” -, o producție internațională, care a adunat aproape 200 de copii veniți să se bucure alături de părinți și bunici într-o seară frumoasă și caldă de început de septembrie!
Personajul principal – motanul încălțat – a fost prezent la eveniment, fiind întruchipat de prietenul nostru Darius Tălău, și a împărțit acadele tuturor copiilor, iar aceștia au imortalizat întâlnirea cu motanul prin nenumărate fotografii!
Am încheiat o reușită ediție a Festivalului de Film de la Bocșa, dar am rămas în sărbătoare, într-o sărbătoare a cărții și a tradiției, continuând cu Ruga de la Vasiova din 8 septembrie, prilej cu care, în Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” Vasiova, la invitația pr. dr. Daniel Crecan, după Sfânta Liturghie am prezentat cartea scriitorului Adrian Georgescu, intitulată „Întâmpinarea Domnului”, un volum de factură religioasă, deja bine cunoscut și așteptat de bocșenii care se întâlnesc în fiecare an cu Adrian Georgescu și cărțile sale. Despre autor și carte au vorbit Gabriela Șerban, pr. dr. Daniel Crecan și ist. dr. Mihai Vișan.
Așadar, bocșenii au beneficiat de un veritabil eveniment cultural – „Bocșa Film Festival” – un eveniment amplu, care a îmbinat armonios artele – filmul, cartea, pictura -, un eveniment care a adus acasă bocșeni de seamă și care s-a încheiat cu o tradițională Rugă în straie de sărbătoare, îmbinând rugăciunea cu literatura și dansul popular.
Ca organizator al evenimentului „Bocșa Film Festival” nu pot să închei această detaliată prezentare fără a aduce mulțumiri:
În primul rând doresc să MULȚUMESC tuturor participanților la evenimentele din această perioadă! Invitaților de aproape și de mai departe, precum și publicului prezent! Ați fost extraordinari! Ne-ați onorat cu prezența și cu aplauzele voastre! Ne-ați umplut sufletul de bucurie!
Doresc să MULȚUMESC echipei de lucru: Ioan Cărmăzan, Mirel Patriciu Pascu și Ioan Cojocariu! Fără voi nu ar exista acest Festival! Colegului Tiberiu Șerban și prietenilor Mircea și Elias Rămneanțu! Și de această dată ați fost neobosiți! Colegilor de la SPG, lui Dani Nechita și doamnei de la curățenie! Pe tot parcursul festivalului o doamnă de la SPG a făcut curățenie și a păstrat parcul curat! Mulțumim! Se cuvin mulțumiri pentru colaborare poliției naționale și poliției locale! Mulțumim că ne-ați avut în atenție în permanență! Mulțumiri se cuvin și „motanului” nostru – Darius Tălău a fost cel care a dat viață personajului „motanul încălțat”. Mulțumim, Darius! Ai fost formidabil!
Nu în ultimul rând, mulțumiri se cuvin tuturor celor care, într-un fel sau altul, au contribuit la organizarea, promovarea și reușita acestui amplu proiect constituit din mai multe evenimente! Fiecăruia, în parte, un sincer MULȚUMESC! Erwin Țigla și Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”- Biblioteca Germană „Alexander Tietz” – ați fost și de această dată colegi-parteneri de nădejde! Mulțumim!
Pentru toate se cuvine să-i mulțumim lui Dumnezeu, dar mai ales pentru vremea extraordinară, prielnică unor astfel de evenimente!

