– Punctați-ne cele mai semnificative date biografice.
– Am absolvit Liceul Pedagogic Deva în anul 1975, iar în 1977 am finalizat cursurile Institutului Pedagogic Târgu Mureș, secția institutori. Gradul I l-am obținut în anul 1990. Am urmat cursurile Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, cu examen de licență în anul 2008, iar în 2012 am finalizat masteratul. În anul 2019 am ieșit la pensie. Am funcționat ca profesor pentru învățământul primar la școlile din Boșorod și Nădăștia de Jos.

– Oamenii din localitate spun că erați un bun învățător, cu reale calități profesionale. Cum comentați?
– Pe parcursul pregătirii mele, datorită profesionalismului pe care l-au avut dascălii mei, datorită sprijinului venit din partea părinților și nu în ultimul rând, din partea lui Dumnezeu, am învățat să pun suflet și responsabilitate în munca de la clasă și în afara ei. Pentru mine, elevul a fost aluatul ce trebuia bine plămădit.

– Acum, în perioada pensiei, cu ce vă ocupați?
– Pensia, o recunoaștere a dreptului la odihnă, îmi permite să îmi rezolv o parte din problemele gospodărești și să retrăiesc bucuriile copilăriei alături de nepoțica mea.

– Ce amintiri plăcute aveți ca și fost dascăl?
– Am mult prea multe amintiri. Rememorez cu drag excursiile cu elevii, taberele școlare, spectacolele susținute împreună cu elevii și tinerii din satul în care am predat. De asemenea, am avut plăcerea de a fi invitat la anumite evenimente din viața elevilor mei, cum ar fi, de exemplu, susținerea inspecției pentru Gradul I a fostei mele eleve, Stanciu Camelia, actualmente profesor de matematică.

– Care vă erau calitățile în relația cu elevii și părinții acestora?
– Relațiile au fost unele sănătoase, bazate pe stimă și respect reciproc. Eu eram, după caz, fratele mai mare, părintele care educă, ajută sau corijează defectele elevilor mei, iar părinții participau cu drag la toate activitățile, școlare sau extrașcolare. Unele dintre calitățile care derivă din această relație sunt reprezentate de dăruirea și dragostea față de elevii mei, fără a face diferențe.

– Greutățile v-au ocolit?
– Greutățile au fost fără număr. Nu m-au ocolit, însă m-au călit, m-au făcut mai uman, mai bun, mai exigent cu mine și mai maleabil cu ceilalți.

– Legea compensației a însemnat ceva pentru dumneavoastră?
– Dacă ai o gândire pozitivă și îți cunoști prioritățile, legea compensației își face simțită prezența, prin dragostea elevilor, respectul părinților și al colectivității, sentimente pe care le-am simțit mai mereu.

– Satisfacții deosebite în viață, care vă mângâie și acum sufletul, aveți?
– Satisfacția muncii împlinite, a faptului că nu am trecut prin viață fără rost și am fost alături de cei din jurul meu, stau ca mărturie a existenței mele.

– De ce învățător și nu altă profesiune?
– După examenul de admitere la liceu nu am știut ce mă așteaptă. Încet, încet, am început să mă formez și sunt convins că altceva nu aș fi putut face. Meseria de învățător este o meserie nobilă, plină de responsabilitate. Însuși Iisus a fost numit Învățător.

– Sunteți mândru de unii foști elevi?
– Sunt mândru de toți elevii mei, nu doar de unii. Am fost alături de 42 de generații și consider că, într-un fel sau altul, cu toții au reușit în viață. În mod egal, m-au interesat toți elevii. Problemele le-am lăsat la intrarea în clasă, iar elevii au fost pe primul plan. Mă mândresc cu foarte mulți ingineri, profesori, sudori, electricieni, meseriași adevărați. Medicul meu de familie este fost mea elevă. Fiica mea, de asemenea fostă elevă, este profesor doctor în filologie și lista poate continua.

– Ce transmiteți cititorilor acestui interviu?
– Cititorilor le transmit multă, multă sănătate, să pună educația pe primul plan, căci este cea mai mare avere, care nu-ți poate fi luată. Să vă iubiți și să vă respectați reciproc!

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR