Expoziția ”Brâncuși: surse românești și perspective universale”
de la Muzeul Național de Artă din Timișoara,
un succes răsunător cu largi ecouri internaționale

”Lumea poate fi salvată prin artă”
     Constantin Brâncuși

”Timișoara capitală culturală europeană”, și-a onorat, la finalul programului, blazonul printr-un eveniment cultural unic în România care nu a mai avut loc și nu se știe când și dacă se va mai organiza vreodată la noi în țară, având în vedere anvergura și resursele  solicitate.
Rod al unei fericite colaborări între Consiliul județean Timiș, Muzeul Național de artă din Timișoara, Fundația Art Encounters, Institutul Francez din România, filiala Timișoara și Banca Transilvania, expoziția ”Brâncuși: surse românești și perspective universale” s-a constituit în cea mai importantă manifestare culturală dedicată marelui sculptor din ultimii 50 de ani.
Interesul publicului a fost uriaș. Cei peste 130.000 de vizitatori care au călcat pragul expoziției au dovedit apetența românilor pentru cultură, un domeniu din ce în ce mai vitregit în România mileniului al III-lea. Cozile formate la intrare, inclusiv în ultima zi, duminică, 28.01.2024, precum și numărul mare de amatori rămași fără bilet au demonstrat cu prisosință această tendință și, cu siguranță, că oricât de mult s-ar fi prelungit expoziția, numărul de bilete puse la vânzare ar fi fost insuficient.
Succesul expoziției a fost elogiat de mass – media în peste 70 de articole apărute în publicații internaționale, atât în importante reviste de specialitate, cum ar fi: THE ART NEWSPAPER, ARTTRIBUNE, IL GIORNALE DELL’ARTE, LES JURNALE DES ARTS, cât și în prestigioase cotidiene: THE NEW YORK TIMES, LE MONDE, LE FIGARO, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, etc.
Opere de artă de valoare excepțională au fost aduse pentru expunere de la Muzeul Național de Artă Modernă, Centrul Georges Pompidou din Paris, Galeria Tate din Londra, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Artă din Craiova, Fundația Guggenheim din Veneția.

Miercuri, 24.01.2024, zi de Sărbătoare Națională, pe la ora 15,00, am ajuns cu trenul în capitala Banatului, cu mari emoții și speranța de a reuși să intru la marea expoziție de la Muzeul de artă.
Speram ca în atâtea luni câte au trecut de la deschiderea din 30.09.2023, a fost timp suficient să se perinde toți cei care și-au dorit să vadă expoziția. Totodată, fiind ultimele zile ale expoziției, credeam eu că nu va mai fi așa înghesuială. Dar emoțiile m-au cuprins, atunci când m-a sunat prietenul meu Nicu Șușară din Bănia care ajunsese cu autobuzul pe la ora 12,00 în Timișoara. Eram în tren și mă gândeam ”Ce-o face Nicu, o fi intrat la expoziție?”, când, pe la ora 13,00, sună telefonul. Era chiar el. Mă suna să-mi spună că în fața lui mai sunt 50 de persoane care n-au mai apucat bilet de intrare, dar că el va rămâne în Timișoara până când va reuși să intre.
Am ajuns pe la ora 15,30 la Muzeul de artă din Timișoara. Nu era mai nimeni la intrare, doar cei de la control care anunțau că nu mai sunt bilete.
Aducându-mi aminte că tocmai ce primisem legitimația de ziarist profesionist de la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, cu D-zeu înainte, am intrat, am scos legitimația și le-am explicat că vin tocmai de la Băile Herculane să văd expoziția. Doamna de la intrare a studiat cu atenție legitimația după care m-a invitat să intru: Poftiți!

O călătorie unică în universul lui Brâncuși!

Obiectele au fost expuse conform dorințelor marelui sculptor. Întuneric complet, jaluzele negre, pereți tapetați în negru și, în acest univers întunecat, răsar pete de lumină, operele brâncușiene, călăuze spre spiritualitate, spre absolut.


• Brâncuși și esența zborului
”Toată viața nu am căutat decât esența zborului. Zborul, ce bucurie!”
          Constantin Brâncuși

Esența zborului l-a fascinat pe Brâncuși, încercând s-o surprindă, după îndelungi încercări, șlefuind și simplificând formele.
A căutat să se desprindă de îngrădirile canoanelor sculpturii clasice și după numeroase căutări (peste treizeci de versiuni), din mâinile artistului a ieșit Pasărea în văzduh, lucrare ce poate fi considerată începutul artei moderne.
Suplă, alungită ca o navă, Pasărea în văzduh parcă se pregătește să-și ia zborul.
Lucrarea a fost cumpărată de artistul fotograf Edward Steichen cu suma de 600 dolari, după care, în 1926, a fost trimisă în S.U.A. spre a fi expusă alături de alte obiecte de artă. Ajunsă la Vama S.U.A., vameșii nu au recunoscut lucrarea ca operă de artă, scutită, deci de taxe vamale, ci mai degrabă au considerat-o un obiect de uz gospodăresc sau de uz spitalicesc.
Brâncuși a intentat o acțiune în justiție și, după doi ani de procese, ”Unchiul Sam” a fost convins. Judecătorii i-au dat dreptate artistului.
Hotărârea instanței judecătorești americane poate fi considerată ca o recunoaștere oficială a momentului de început al artei moderne.

• Brâncuși în căutarea infinitului

”Coloana fără sfârșit este ca un cântec etern care ne duce spre infinit, dincolo de orice durere și bucurie superficială”
Constantin Brâncuși


Coloana fără sfârșit a fost confecționată în atelierul artistului până în 1916 – 1917 din lemn de stejar cu forme romboide care se repetă la nesfârșit și a fost precursoarea Coloanei infinite montată în anul 1938 în Ansamblul monumental din Târgu – Jiu, având o înălțime de 30 m.
Comentariul prezentat lângă lucrare menționează asemănarea cu ”stâlpii ciopliți din cimitirele românești” precum și intenția artistului de a evoca ”ascensiunea, transcendența, părând a transgresa spațiile într-o comuniune între pământ și spațiile celeste”
• Brâncuși în căutarea misterului feminin


Dornic să pătrundă esența chipului feminin, Brâncuși lucrează mai bine de 20 de ani la lucrarea Domnișoara Pogany, căutând armonia și puritatea liniilor, simplitatea formelor, elemente definitorii la această lucrare.
Toate aceste căutări artistice s-au finalizat în anul 1913 printr-o operă de artă considerată de specialiști reprezentativă pentru marele artist, Domnișoara Poganiy ”madonă a timpurilor moderne”.
Pictorița maghiară Margit Pogany pe care Brâncuși a cunoscut-o în 1911, a fost cea care l-a inspirat pe artist.

• Sărutul, simbolul iubirii eterne

Realizată în piatră de marnă, în anul 1907, Sărutul este prima din cea mai lungă serie de lucrări ale artistului prin care se detașează total de influența lui Rodin.
Sărutul alături de Cumințenia pământului ”marchează decizia radicală a sculptorului de a practica cioplirea fără a trece prin modelaj”.
Lucrarea a fost integrată în Ansamblul monumental instalat în 1938 la Târgu Jiu.
Începând cu anul 1920, Brâncuși va folosi acest simbol al iubirii în corespondența lui de dragoste.


Din întunericul sălilor, operele lui Brâncuși ies la iveală ca un strigăt de descătușare, ca un zbor spre absolut (Pasărea în văzduh, Coloana fără sfârșit), cu blândețea, simplitatea, puritatea formelor pure, esențiale (Domnișoara Pogany, Rugăciune, Capul primului pas).
Așa l-am cunoscut pe Brâncuși în lumea operelor sale. Trebuie să mărturisesc că primul contact cu universul brâncușian, a fost chiar în atelierul lui din Centrul Cultural George Pompidou din Paris. Acolo, într-o lume străină, departe de țară, mi s-a părut totul puțin stingher. Un univers al lui, menit să-i aline dorul de plaiurile natale, de lumea eternă a satului românesc.
Odată cu această expoziție, aș putea spune că am intrat cu adevărat în universul creației marelui artist. Acum i-am simțit trăirile, căutările, zborul.
Prin complexitatea și, totodată, simplitatea operelor sale, Brâncuși ne pune față în față cu noi înșine, ne face să medităm la rostul nostru pe acest pământ, la ce e frumos și ce urât, ce e bine și ce e rău. Dar, mai ales, ne îndeamnă să medităm la dorul de țară, dorul de locul în care ne-am născut. Și tot el, olteanul plecat pe jos la Paris ne dă acea definiție a dorului de țară care ne pune pe gânduri și ne înfioară:

”Patria mea este pământul care se-nvârtește, briza vântului, norii care trec”

În ultimele sale clipe, înainte de marea trecere, spunea: ”Mor cu sufletul neîmpăcat ca voi putrezi în pământ străin..”.(16 martie 1957)

Dorul de țară este un sentiment pe care nu-l poți defini prin cuvinte, așa cum nu poți defini prin cuvinte operele lui Brâncuși, versurile eminesciene, poezia lui Nichita Stănescu, rapsodiile lui George Enescu pentru că toate acestea sunt surse de vibrații superioare cu care rezonezi sau nu.
Dincolo de neajunsurile vremurilor noastre și a traiului de zi cu zi, dincolo de neprinderile noastre, de individualism și aroganță, de ură și violență, ne unește un cuvânt unic pentru toate limbile pământului: DORUL. Dorul de noi înșine, de-ai noștri predecesori, dorul de moralitate, dorul de adevăratele valori.
Acest DOR ne-a mânat să luăm cu asalt Muzeul Național de Artă din Timișoara,
să-l vedem pe Brâncuși, din nou acasă.

Ne era dor de Brâncuși!
Acest dor ne unește!
BRÂNCUȘI NE UNEȘTE!
Pentru inspirația de a încheia programul ”Timișoara – capitală culturală europeană”, cu un eveniment cultural de valoare mondială, pentru eforturile de a aduna și expune operele lui Brâncuși împrăștiate pe meridianele lumii și de a asigura accesul unui număr neașteptat de mare de vizitatori, organizatorii, începând de la conducători de instituții și continuând cu muzeografii, supraveghetorii și tot personalul implicat în această amplă manifestare culturală, merită toate felicitările și gratitudinea noastră.


Dorin Bălteanu/UZPR
25.01.2024, Timișoara

Fotografii: Dorin Bălteanu, 24.01.2024