ANA ASLAN SAVANT DE RENUME MONDIAL

Ana Aslan s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila, fiind cea mai mică dintre cei patru copii ai Sofiei și ai lui Mărgărit Aslan, ambii intelectuali de origine armeană.
Urmează cursurile Colegiului „Romașcanu”, din orașul natal. La vârsta de 13 ani își pierde tatăl, după care familia se mută în București. În 1915, Ana absolvă Școala centrală din capitală iar la 16 ani dorea să devină pilot (zburând cu un mic aparat). În cele din urmă decide să devină medic, însă mama sa s-a opus. Ana protestează iar mama sa își reconsideră opinia. Astfel se înscrie la Facultatea de Medicină din București.
În anii Primului Război Mondial, Ana îngrijește soldații, studentă fiind. După întoarcerea la București lucrează alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu. După trei ani absolvă Facultatea de Medicină din București. La examenul pentru ocuparea postului de medic intern se situează pe locul întâi din 32 de candidați.
Devine profesoară de Clinică medicală. Din anul 1958 și până la moarte (20 mai 1988) a condus primul Institut de Geriatrie din lume, aflat în România.
Profesoara, cum o numeau apropiații, era o femeie dedicată total muncii sale, de mare sobrietate și strictă exigență cu colaboratorii săi.
Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnic și asistenta sa, Theodora Bărbulescu evidențiază exigența acesteia din postura de subalterni.
Doctorul Mircea Dumitru, medicul personal al Anei Aslan o caracteriza pe aceasta ca fiind o „mână de om”, de o sobrietate impecabilă, întotdeauna foarte bine și cu gust îmbrăcată, elegant, parfumată și coafată.
În ceea ce privește vestimentația avea haine numai de firmă, pe care le comanda din Italia. Când era tânără își dădea chiar salariul de internă pe o lună, pentru o rochie frumoasă. Fosta sa menajeră, Ioana Preda remarca faptul că Ana Aslan era atentă la siluetă, se îngrijea foarte mult și nu mânca pe săturate la masă, carnea de vită nu lipsea niciodată, mânca la ore fixe.
Și-a dedicat întreaga viață descoperirii în domeniul geriatriei. Muncea 12 ore pe zi, dar în același timp îi plăcea să fie și mondenă. Asculta muzică, mergea la spectacole de balet. Îi plăceau bijuteriile, băuturile fine, bucătăria franceză, italiană, admira picturile lui Salvador Dali. Știa să aibă un comportament social, să fie veselă, vorbea perfect limbile franceză, germană, italiană și putea conversa ușor în engleză, greacă, spaniolă, poloneză.
Presa vremii nu-i pronunța titlul de academician (din considerente politice, titlul era rezervat unei alte persoane, Elena Ceaușescu).
Foarte greu primea aprobare pentru plecare în străinătate, în interes de serviciu. Nu a fost căsătorită niciodată, nu a avut moștenitori astfel că la moartea sa, bunurile ce i-au aparținut au intrat în posesia statului. După o internare de o săptămână la spitalul „Elias”, Ana Aslan s-a stins din viață la 20 mai 1988, în vârstă de 91 de ani. Înmormântarea s-a desfășurat fără mare pompă, fără coroane, lumânări și preoți. La miezul nopții un anonim a pus pe pământul mormântului său o cruce de lemn inscripționată cu numele ilustrei defuncte.
Ana Aslan a devenit o somitate internațională, creditată cu performanțe unice în studiul și tratamentul îmbătrânirii. Utilizarea procainei în tratamentul simptomelor legate de îmbătrânirea prematură, a fost sclipirea de geniu a Anei Aslan, după cel de-al Doilea Război Mondial.
Medicul Ana Aslan se reprofilează dinspre neurologie și endocrinologie spre geriatrie. Aptitudinile speciale ale Anei Aslan au fost remarcate de marile somități ale Medicinei române. Colaborarea cu cardiologul profesor Danielopolu (iubirea față de acesta, dar neîmplinită), a constituit o noutate în știință.
Un alt mentor al Anei Aslan a fost profesorul Parhon, care i-a încredințat o clinică, numind-o șefă a secției de cercetări în Fiziologie experimentală. Aici Ana Aslan a sesizat că există o diferență între vârsta biologică și cea cronologică a unei persoane. Ana Aslan a arătat că e posibil ca o persoană vârstnică să ducă o viață sănătoasă și activă. Astfel, drumul Anei Aslan spre geriatrie a deviat în mod fericit. Ea a fost o vizionară, a prevăzut evoluția demografică, realizând că populația vârstnică va crește ca proporție în cea generală și va reprezenta la un moment dat o mare problemă socială.
Pentru cercetările sale legate de procesul de îmbătrânire, omul de știință Ana Aslan s-a inspirat din lucrarea unui cercetător care analiza procaina, substanță regăsită într-un anestezic comun.
La momentul respectiv nu existau anestezice de lungă durată și atunci se utiliza printre altele și procaina, în mod repetat pentru a avea efect de lungă durată. S-a constatat că se produc niște modificări interesante la persoanele care luau acest tratament.
Rezultatele cercetării sale au fost trimise Institutului Științific patronat de profesorul I. C. Parhon, cel mai vestit neurolog și endocrinolog, fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale. Astfel a luat naștere un consiliu științific format din: C. I. Parhon, Ana Aslan, Ștefan Nicolau, Hortolomei, Ștefan Milcu, E. Crăciun, Marcela Pitiș și alții. În anul 1958, Ana Aslan pune bazele unei secții de cercetare: Gerontologie Socială. Ea vine în întâmpinarea problemelor tot mai acute, ridicate de fundamentarea politicii sociale în favoarea vârstnicilor. Ea începe un experiment de lungă durată. Aslan a descoperit că procaina are efecte și asupra parkinsonului, tratând în clinica experimentală peste 100 de vârstnici. A mai tratat și paralizia unui accident vascular cerebral.
Cercetarea a cuprins și afecțiunile reumatice (artroze, artrite și poliartrite) ale unor pacienți. Rezultatele au fost notabil pozitive. Studiile s-au extins și asupra oamenilor aflați în câmpul muncii în domenii toxice.
În anul 1960, Ana Aslan începe cercetările pentru un nou produs entrofic, care va conține pe lângă procaină, un factor activator, antieterogen. Acest produs a fost în terapie pentru îmbunătățirea sistemului nervos și cardiovascular.
În anul 1980 obține brevetul de inventator pentru Aslavital împreună cu vechea sa colaboratoare Polovrăgeanu.
154 de țări au înregistrat Gerovital și Aslavital. În 1959 Ana Aslan înființează Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie.
Crema Gerovital H3 a fost îmbunătățită, astfel dezvoltându-se o gamă complexă de cosmetice care poartă semnătura Anei Aslan.
Produsele se vând în multe țări: Japonia, China, SUA, Canada dar și în Europa: Grecia, Italia, Franța, Ungaria. Gerovitalul reprezintă medicamentul emblematic al prestigiosului Institut Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”.
Mari personalități ale vremii s-au tratat cu medicamentele Anei Aslan, precum: Iosif Broz Tito, Charles de Gaulle, Nichita Hrușciov, J. F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, K. Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Mao Zedong, Pablo Picasso, I. Shamir, Yasser Arafat, mareșalul Franco Suharto, Claudia Cardinale, Salvador Dali, dar lista poate continua.
Ecourile Gerovitalului au depășit cu mult așteptările și uneori și capacitatea logistică a Poștei Române. Ana Aslan a trimis și primit peste 130.000 de scrisori în peste 130 de țări.
A fost primită cu căldură, entuziasm, la diverse congrese și conferințe internaționale.
România se mândrește cu Ana Aslan, ca fiind figură remarcabilă și simbolică a medicinei românești.
Datoria noastră este de a o comemora ori de câte ori se ivește un eveniment și a-i purta prețuirea cuvenită de-a lungul generațiilor.
Bibliografie:
1 Ana Aslan și iluzia tinereții veșnice, Dan Silviu Boerescu;
2 Istoria Farmaciei Române în date, Vasile I. Lipan.