Un subiect ce merită a fi abordat în presa românească e cel legat de sănătatea noastră de zi cu zi, respectiv „marea magazie” de medicamente – farmacia, ce distribuie neîncetat medicamente în tratarea diverselor boli, afecțiuni, etc.
După anul 1989, farmaciile au devenit indispensabile traiului nostru de zi cu zi, răspândirea lor, înmulțirea lor a luat un avânt de nedescris.
Înainte de Revoluție, în Timișoara îmi amintesc de existența a 3-4 farmacii. Astăzi, Timișoara este împânzită de farmacii. Farmacia a devenit o „industrie” în sens peiorativ. Se pare că mulți oameni sunt bolnavi.
În acest context, mi-am propus a evidenția aspecte legate de oamenii ce lucrează în acest domeniu, de instituția ca atare a farmaciei, mic istoric, profesia de farmacist, cod deontologic, principii, concepții.
1) Profesia de farmacist
Legea 95/ 2006, reactualizată (completată, modificată), definește profesia de farmacist ce are ca drept scop promovarea și ocrotirea sănătății publice prin mijloace de cercetare, producere, control și distribuție precum și eliberarea medicamentelor și altor produse de sănătate. Farmacistul informează și consiliază populația în materie de sănătate.
Farmacistul decide în actul său profesional pe baza inteligenței, cunoștințelor, abilității și competenței sale, fără a se lăsa influențat de factori externi de orice natură ar fi.
Aptitudinile și calitățile sale rezidă în profesionalism, devotament, corectitudine, disponibilitate și respect față de persoana căreia i se adresează pentru obținerea serviciilor farmaceutice necesare iar jurământul lui Hipocrate îl însoțește mereu.
2) Codul deontologic al farmacistului
Cuprinde o serie de principii, concepții care asigură succesul garantat al acestei profesii. Astfel, pot fi enumerate următoarele coordonate:
– adeziunea la etica drepturilor omului și farmaciei europene;
– obligația furnizării către pacient a serviciilor farmaceutice în cazări speciale, de urgență;
– dreptul la tratament și îngrijire se subdivide prin dreptul de a primi îngrijire adecvată nevoilor de sănătate, inclusiv cea de prevenție, de a preveni îmbolnăvirea;
– accesibilitatea echitabilă, fără discriminare și dreptul la continuarea serviciilor;
– dreptul de a-și alege și schimba medicul, farmacistul sau orice alt furnizor de asistență de sănătate;
– dreptul colectiv la o formă de reprezentare, la fiecare nivel al sistemului de sănătate;
– dreptul la demnitate în sistemul de sănătate, adică la respect ca ființă umană, inclusiv respectul la integritate și identitate umană;
– dreptul la informare și consimțământul informat pentru actul medical;
– dreptul la intimitate și confidențialitate (secret profesional);
– dreptul la calitatea serviciilor de sănătate;
– exercitarea drepturilor de către pacienți.
3) Istoria farmaciei române (succint prezentată)
În anul 80 î.e.n., Deceneu, marele preot al dacilor merge de tânăr în ținuturi îndepărtate, unde învață pe lângă multe altele și arta de a prepara medicamentele și otrăvurile.
În anul 1954 s-a descoperit la Grădiștea Muncelului o trusă chirurgicală (din anii 105-106 d. H., într-o locuință distrusă de războiul dus de împăratul Traian), ce conținea printre altele și cenușă vulcanică întrebuințată ca antihemoragic și astringent.
În 1292 este înființat la Sibiu un spital comunal al sașilor. Medicul era și farmacist preparând singur medicamentele bolnavilor.
1412 – Piperul, șofranul și zinziberul fiind cele mai căutate, întrebuințate medicamente și alimente. Ele sunt amintite pe timpul domniilor voievozilor Dan al II-lea (1422), Vlad Dracul (1437) în condițiile vremii la care se mai adaugă bumbacul și scorțișoara (1460 – Ștefan cel Mare).
1495 – Ia ființă farmacia orășenească din Sibiu, condusă de farmacistul Martinus Flashner (venit din Germania, cu un salariu de 10 florini/ an).
În 1512 este atestată farmacia orășenească din Brașov, amintit fiind farmacistul Johannes (venit din München?)
În 1538, voievodul Petru Rareș cere de la Veneția otravă (aconit) pentru a scăpa de unii dușmani.
În anul 1561 voievodul Alexandru Lăpușneanu cere bistrițenilor să-i trimită șofran pentru 100 de ducați de aur și vată de cânepă.
În 1572 este atestată documentar existența unei farmacii la Cluj.
În 1632 la Făgăraș printre medicamentele de casă se foloseau apele de trandafir de câmp, de fragi, flori de soc, tei, mentă.
În 1660 scriitorul călător turc Evliya Celebi descrie amănunțit starea de lucruri din Timișoara și împrejurimi, ocupate de osmani, amintind de existența unor dughene cu plante medicinale.
În anul 1720 prima farmacie publică din Oradea iar în 1732 cea din Sighișoara.
În 1722 – farmacie la Orăștie, în 1727 farmacie publică Timișoara.
1730 – farmacie la Craiova, 1733 – farmacie la Târgu Mureș, 1737 – farmacie la Baia mare, 1738 – farmacie la Făgăraș.
În anul 1737 este atestată la Timișoara Farmacia Călugărilor Mizericordieni iar în 1740 existența Farmaciei publice la Timișoara. În 1741 existența a patru farmacii la Brașov.
4) Istoric Farmacii în lume (secvențe)
– India antică, luptătorii răniți erau transportați în locuri adăpostite, apoi bandajați.
– În Egipt, locurile adăpostite erau numite șatre. Asistența răniților era în sarcina chirurgilor (relatează istoricul Diodor).
– În Grecia antică, secolul IV î.e.n. era atestată forma de prim ajutor asigurată de chirurgi și terapeuți, spune Hipocrate.
– În Roma antică sunt amintiți chirurgii militari, ce extrăgeau săgețile din trupul victimelor, apoi pansau rănile, folosind diverse plante tămăduitoare. Erau atestate spitale rudimentare (Balsamuri) ce vindecau o rană în 5 zile. S-au găsit pansamente, medicamente ce erau ținute în cutii (casete). Medicul și farmacistul erau una și aceeași persoană.
– Feudalism – ajutorul bolnavilor, răniților era pe seama preoților, apoi medici, de regulă, arabi, armeni.
În secolele al XV – XVI-lea, este dovedită existența medicilor și chirurgilor militari, (1493-1541), erau folosite substanțe chimice, anorganice, extracte și tincturi.
Atestate spitale militare: Franța, Spania, Germania, Suedia, Anglia, Italia, Polonia, Ungaria.
Primele farmacii de călătorii și război erau formate dintr-o ladă înaltă, un dulap portativ, cu uși lucrate de artă, cu sertare, compartimente interioare dotate cu sticle, borcane, așezate pe mărimi, înzestrate cu cumpene de mână.
Ca și medicamente erau amintite: terebentină, ceruza, pulbere astringentă, pulbere de China, ceara, colofoniul, mierea, opiul, precipitat rasa de mercur, emeticul, piatra infernală, sublimatul corosiv, alaunul etc.

BAN ANDREEA CRISTINA – Farmacistă
Reprezentantă de seamă a instituției anterior evocate, farmacista Andreea Cristina Ban se pare că a fost școlită în privința profesiei ce și-a ales-o cu drag. Am cunoscut-o în urmă cu câteva luni, prilej cu care mi-am achiziționat diverse ceaiuri tămăduitoare.
Prima impresie m-a fascinat prin eleganța, amabilitatea, decența și răbdarea acesteia. Calmul desăvârșit, dorința de a informa corect pacientul cu privire la prospectul produselor, însemnătatea, menirea, rolul său, efectul, rolul terapeutic mi-au creat o senzație confortabilă dincolo de interesul manifestat de medicament.
Astfel, discuția a continuat desfășurându-se dincolo de granița obiectivului medical. Am apreciat interesul acesteia în general pentru public, în concepția căreia se reflectă dragostea pentru profesie vis-a-vis de tratamentul aplicat oamenilor în general; amploarea farmaciilor față de trecut cât și greutățile ce se întâmpină azi fie de partea furnizorilor de medicamente fie a pacienților.
Discuțiile derulându-se confortabil, cu interes spiritual reciproc, cu bună credință, fulgerător mi-a trecut prin minte dorința de a realiza un reportaj în legătură cu profesia acesteia, de altfel acceptat din start. Mi-a servit ulterior un curriculum vitae, la care s-au adăugat și discuții complementare, adiacente.
În acest context am realizat un portret îmbrăcat într-o haină de eseu din care am rezumat câteva coordonate biografice.
Andreea Cristina Bam s-a născut în 7 iulie 1979 în Timișoara. Aici și-a petrecut copilăria și școala elementară, provenită fiind dintr-o familie modestă, tatăl – mecanic auto, iar mama – muncitoare. Este absolventă a unei școli postliceale „Ana Aslan” din Timișoara. Îndemnul spre această profesie a venit din partea mamei, care din nefericire, astăzi nu mai este în viață. Andreea se află în continuarea studiilor, la Facultatea de Medicină, în anul V.
Are o vechime de 22 de ani în profesia de farmacistă. În prezent lucrează la Farmacia Sanofam din Timișoara. O caracterizează: calmul, modestia, sârguința, devotamentul față de profesia sa, de valorile tradiționale, seriozitatea, cutezanța, munca asiduă pentru obținerea succesului real. Într-o societate ancorată în valori pozitive dar și negative spiritul său de a discerne opțiunea unui verdict real, bazat pe solide cunoștințe educativ științifice, o situează pe o treaptă superioară, unde se află adevărul și dreptatea, profesionalismul și buna cuviință.
Astfel de valori trebuie promovate, trebuie scoase la iveală, popularizate, spre a servi tinerilor talentați și dornici a accede pe treptele progresului social.
Sunt convins că și alte bresle, instituții de bază în societatea noastră au creat valori spirituale, ce trebuie scoase la iveală și cu titlu de exemplu ele trebuie afișate public, constituind o trambulină de lansare a unor adevărate personalități ce zac ascunse din diferite motive, ele fiind de real folos societății.

Ex magistrat Ionescu Ioan/UZPR Timiș
Bibliografie
Legea 95/ 2006 republicată