Din teritoriile româneşti aflate sub dominaţie străină, face parte şi frumosul colţ de ţară al Văii Almăjului, cuprins între Munţii Semenicului şi Almăjului. Teritoriu locuit din vremuri străvechi cu o populaţie pur românească, care a dat în secolul al XIX-lea o serie de personalităţi istorice reprezentative pentru viaţa întregului popor român. Ei au fost: Eftimie Murgu, Ioan Sârbu, Iosif Coriolan Buracu, Traian Doda, George Novacovici, Pavel Boldea, Ioan Curiţa şi alţii, care s-au remarcat prin faptele şi acţiunile lor în lupta împotriva opresiunii străine, pentru păstrarea limbii şi a neamului, scop căruia şi-au închinat întreaga viaţă.
Juristul George Novacovici s-a născut la data de 14 ianuarie 1879, ca fiu al preotului Nicolae Novacovici, în localitatea Gârbovăţ, judeţul Caraş-Severin. Tatăl său l-a iniţiat, încă de la vârsta de 4 ani, în tainele scrisului şi cititului în limba română. Şcoala primară o face la Bozovici, centrul cultural al ”Văii Almăjului”, apoi frecventează cursurile şcolii germane de la Anina. A urmat gimnaziul la Oraviţa, unde, pentru a se putea întreţine, este nevoit să pregătească în particular colegi mai înstăriţi şi care aveau nevoie de meditaţii. Banii care-i primea de la familie nu-i ajungeau, deoarece făcea parte dintr-o familie numeroasă, tatăl său având de întreţinut nouă copii. Liceul îl urmează în mai multe centre cu şcoală românească: la Biserica Albă, Blaj, Braşov şi Năsăud, probabil tot datorită condiţiilor materiale. La Năsăud termină liceul, unde susţine şi absolvă examenul de bacalaureat în data de 21-23 iunie 1898. În toamna aceluiaşi an se înscrie la Academia de Drept de la Oradea Mare. Aici se împrieteneşte cu colegul său – Coriolan Steer. În ianuarie 1899, la începutul trimestrului al doilea, este exmatriculat din Academie, împreună cu alţi 17 colegi, studenţi români, pe motivul că s-au solidarizat cu colegul lor Lucian Bolcaș, care a fost aspru pedepsit de conducerea Academiei de Drept de la Oradea Mare, pentru că a publicat un protest în ziarul ”Tribuna” din Sibiu cu nr. 104 din 13 mai 1898, pag. 418. Toți cei exmatriculați de la Oradea s-au înscris la facultatea de drept din Cluj.
Intelectualitatea română din Cluj a luat hotărârea, în anul 1895, pentru eternizarea memoriei eroului național Avram Iancu, să i se ridice un monument. În acest scop s-au adunat și fondurile necesare. Ministerul de Interne nu aprobă și în același timp face cunoscut jandarmeriei prin ordinul 1245 din 21 aprilie 1895: ”se vor lua măsuri de urgență și se va veghea să nu se strângă fonduri pentru ridicarea unei statui lui Avram Iancu”. Aceste măsuri, ca și alte acțiuni antiromânești ale autorităților, l-au dezamăgit pe tânărul student George Novacovici și i-au întărit crezul că drepturile românilor se câștigă numai prin luptă.
Un fapt ieșit din comun și iritant s-a produs în cadrul dezbaterii unui proces ce s-a judecat la 30 noiembrie și 1 decembrie 1899 la Tribunalul din Alba Iulia, când procurorul conte Lazăr Micloș, a afirmat în public că Avram Iancu este ”conducător de bandiți și ucigași”. Reacția românilor a fost imediată. Studenții români din Cluj și Oradea au convocat o adunare de protest la Cluj, sub conducerea avocatului dr. Amos Francu (1866 – 1933). Amos Francu – jurist și dârz luptător pentru cauza națională, înflăcărat și neostenit susținător al revendicărilor sociale și dreptelor nevoi de viață ale morților lui Avram Iancu. În cadrul adunării de la Cluj se decide formarea unei delegații studențești care să depună o coroană de flori pe mormântul lui Avram Iancu de la Țebea. Delegația a fost compusă din: George Novacovici și prietenul său Coriolan Steer, studenți la Facultatea de Drept din Cluj și Ioan Scurtu – student la Litere și Filozofie la universitatea din Cluj.
Pentru îndeplinirea misiunii, delegația a sosit la Țebea în după-amiaza zilei de 31 decembrie 1899. Aici, în cadru festiv a fost depusă coroana de flori cu o panglică cu tricolorul românesc pe care era scris: ”Tinerimea română universitară. Eroului național Avram Iancu, 1848, dormi în pace, noi veghem”. La manifestație participau și moții și moațele din satele învecinate, care au intonat cântece patriotice românești și de jale. Privind aceste chipuri dârze și neînduplecate, tânărul George Novacovici a înțeles mai bine jertfa trinității – Horia, Cloșca și Crișan, cu toate visurile lor, ca și tăiosul răspuns al lui Avram Iancu dat împăratului, care-l chemase la sfat și la împăcăciune: ”N-am a veni acolo, fiindcă nu aveam vorbă împreună. Un nebun ca mine și un mincinos ca tine nu se pot înțelege”.
Inspirat de aceste momente înălțătoare, George Novacovici recită o poezie compusă pe loc, în care proslăvea memoria eroului național Avram Iancu. Din cântecele de jale ale moților, reprezentativă pentru frunțile lor ridicate și mâinile lor muncite, a fost strofa din ”cântecul de jale al moțului”:

”Nu am pâne, nu am sare,
Toate le-a dus darea mare,
Darea mare ce m-apasă,
De stă sufletu-mi să iasă.”

Nu s-a terminat manifestația patriotică românească apărând și jandarmii ungurești, care au confiscat coroana, iar pe cei trei studenți i-au dus la postul de jandarmi, unde, după ce li s-au luat declarații, au fost puși în libertate. Procurorul din Deva a deschis acțiune publică împotriva celor trei studenți pentru agitație împotriva statului maghiar. Procesul s-a judecat la Judecătoria din Baia de Criș, care a condamnat delegații la câte o lună și jumătate de închisoare, care sentință în apel a fost anulată de către Tribunalul din Deva. Apărătorul studenților la Baia de Criș a fost avocatul Francisc Hossu Longin, iar la Tribunalul din Deva, pe lângă acest avocat, a susținut apărarea și avocatul dr. Ștefan Cicio Pop din Arad. Rectorul Universității din Cluj, luând act de achitarea celor trei studenți, a convocat Senatul universitar, care, analizând faptele, a luat hotărârea de a-i exmatricula pe cei trei studenți din toate școlile din Ungaria.
Fiind puși în situația de a putea termina studiile, doi dintre studenții pedepsiți, și anume Coriolan Steer și Ioan Scurtu, se prezintă în fața rectorului și își cer scuze pentru fapta săvârșită și astfel rectorul a decis anularea hotărârii de exmatriculare și au fost reprimiți la studii. Însă, almăjanul George Novacovici, nu și-a calculat demnitatea, refuzând să meargă la rector. În aceste condiții a plecat la studii în Austria, la Gratz, înscriindu-se la Academia Comercială. După absolvirea Academiei Comerciale vine la Sibiu, unde este angajat contabil la banca ”Albina”. Aici nu stă mult. Dorea să termine facultatea de drept și face demersuri în acest sens. Astfel, tatăl său, preotul Nicolae Novacovici, nemulțumit de hotărârea Senatului universitar din Cluj, se prezintă cu o petiție la curtea imperială din Viena. Nu este primit în audiență de împărat. Vine acasă și se adresează deputatului guvernamental Constantin Burdea din Caransebeș, care a ajutat și alți tineri în situații similare. Intervenția lui Burdea la Ministerul Instrucțiunii din Budapesta a avut ca rezultat anularea hotărârii Senatului universitar din Cluj și a fost reprimit la universitate, unde și-a trecut restul de examene. Cenzura de avocat nu a mai putut să o depună, deoarece între timp s-a îmbolnăvit grav, iar pe data de 20 august 1908 a decedat în comuna natală Gârbovăț, unde este înmormântat.
Juristul George Novacovici a publicat mai multe articole în presa românească a vremii. Pentru articolul apărut în ziarul ”Tribuna”din Sibiu, la 9 decembrie 1899, intitulat ”Apel la tinerime”, a fost condamnat la două luni de închisoare de Curtea de juri din Cluj. Detenția o ispășește la temnița din Seghedin, în vara anului 1902. De aici cere un ajutor bănesc la unchiul său, învățătorul Emilian Novacovici, din Răcăjdia.
Ca și alți tribuni ai poporului român, și tânărul George Novacovici a plătit cu viață pentru aspirațiile de unitate și independență.
Datele sunt adunate din arhiva personală a domnului inginer Florin Buracu, din Arad.

Prof. Pavel Panduru/UZPR