Citind DEX-ul, vom găsi pentru cuvântul ecumenism următoarea explicație: Mișcare de refacere a unității universale a Bisericilor Creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic. Pentru reșițeni, cuvântul „ecumenism” a primit un sens nou cu 32 de ani în urmă.
Atunci, din inițiativa unui grup de preoți de diferite confesiuni din Reșița, s-a purces la un nou drum de apropiere a bisericilor creștine istorice. Astfel, în perioada 18 – 25 ianuarie 1993, se organiza în municipiul de pe Bârzava pentru prima oară Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor.
În cartea în patru limbi (română, germană, maghiară, italiană) „Spălați-vă picioarele unul altuia. Ecumenism, între istorie și prezent la Reșița = Waschet Euch gegenseitig die Füße. Ökumene zwischen Geschichte und Gegenwart in Reschitza = Mossátok meg egymás lábát. Az ökumenizmus története és jelene Resicabányán“, apărută, la 10 ani de ecumenism, sub semnătura părintelui de atunci Pál, astăzi episcop diecezan, și a mea, dânsul amintea de aceste prime zile: „Când am ajuns la Reșița, o dorință trăia în mine: să îi iubesc pe toți, pe fiecare om, să mă întorc spre fiecare cu iubire. E normal că în mod special am încercat să fiu atent la preoți și pastori de oricare confesiune, căci ei sunt aceia cu care lucrăm în via Domnului, aici în Reșița. …Din 1993 încoace, Săptămâna ecumenică de rugăciune pentru unitatea creștinilor se desfășoară cu regularitate și în orașul nostru, în fiecare an, între 18 și 25 ianuarie. Mai ales din 1999 încoace, de când participarea este deosebit de largă, cred că putem vorbi despre o săptămână de sărbătoare creștinească pentru întregul oraș.”
Doresc în continuare să accentuez câteva inițiative și manifestări pe care le consider importante pentru ultimii 32 de ani de trăire în comun la Reșița:

• Participarea creștinilor de diferite confesiuni din Reșița la diferite evenimente din programul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la București, în 7 – 9 mai 1999, când a ieșit din sufletul miilor de credincioși acel strigăt de neuitat, „Unitate!”, dar și participarea creștinilor din Banatul Montan la programul vizitei Papei Francisc în Transilvania, la Șumuleu-Ciuc și la Blaj, la început de iunie 2019;
• Participarea tinerilor reșițeni de diferite confesiuni creștine, alături de preoții lor, la a treia Adunare Ecumenică Europeană, care a avut loc la Sibiu între 4 și 9 septembrie 2007, dar și la alte întâlniri cu caracter ecumenic din Italia (zona Pesaro, Loreto și Trento) și Suedia;
• Întâlnirile ecumenice anuale și lunare ale femeilor în diferitele biserici istorice creștine reșițene, care s-au desfășurat în trecut;
• Manifestarea anuală ecumenică în Postul mare, desfășurată de cele mai multe ori la Centrul Social „Frédéric Ozanam“ din Reșița, „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”, anul trecut desfășurându-se pentru a 16-a oară;
• Manifestarea din 14 ianuarie 2007 de la Reșița, cu participarea celor trei episcopi, PS Lucian Mic (ortodox român, Caransebeș), PS Alexandru Mesian (greco-catolic, Lugoj) și PS Martin Roos (romano-catolic, Timișoara), cu prilejul înmânării oficiale a titlurilor de Cetățean de Onoare al municipiului Reșița preoților dr. Vasile Petrica (la acea vreme protopop ortodox român de Reșița), József Csaba Pál (atunci fiind arhidiacon romano-catolic al Banatului Montan), Marian Ilie Ștefănescu (la acea vreme protopop greco-catolic de Reșița) și Makay Botond (atunci pastor reformat de Reșița), un gest unic în țara noastră, poate și pe plan european;
• Întâlnirile / rugăciunile ecumenice organizate de-a lungul anilor cu participarea la Reșița, Caransebeș, Anina, Bocșa, Oravița, Mehadia sau în Slatina Timiș a unor întâistătători ai bisericilor creștine din țara noastră: mons. Sebastian Kräuter (episcop romano-catolic, Timișoara) și dr. dr. Christoph Klein (episcop evanghelic luteran, Sibiu) la Reșița, în 14 noiembrie 1992 și 14 octombrie 1995; mons. Sebastian Kräuter (episcop romano-catolic, Timișoara) și PS Alexandru Mesian (episcop greco-catolic, Lugoj) la Bocșa, în 15 mai 1998; mons. Martin Roos (episcop romano-catolic, Timișoara) și PS Alexandru Mesian (episcop greco-catolic, Lugoj) la Reșița, în 8 septembrie 2000; mons. Martin Roos (episcop romano-catolic, Timișoara), mons. Eugen Schönberger (episcop romano-catolic, Satu Mare) și dr. dr. Christoph Klein (episcop evanghelic luteran, Sibiu) la Reșița, în 22 ianuarie 2005; mons. József Csaba Pál (episcop romano-catolic, Timișoara) și Reinhart Guib (episcop evanghelic luteran, Sibiu) la Reșița, în 25 ianuarie 2020; PS Lucian Mic (episcop ortodox român, Caransebeș) și mons. József Csaba Pál (episcop romano-catolic, Timișoara) la Caransebeș, în 22 ianuarie 2019 și 21 ianuarie 2020, la Reșița în 23 ianuarie 2019, în 23 ianuarie 2020, în 23 ianuarie 2021 și în 22 ianuarie 2022, precum și la Anina, în 21 ianuarie 2021, la Oțelu Roșu, în 20 ianuarie 2022 și la Bocșa Montană, în 21 ianuarie 2022. La rugăciunile ecumenice din 2022 din Reșița, Oțelu Roșu și Bocșa Montană au participat PS József Csaba Pál, PS Lucian Mic și PS Ioan Călin Bot (episcop auxiliar greco-catolic de Lugoj), în anul trecut 2023, la cele organizate la Oravița, Caransebeș și Oțelu Roșu, participând, de asemenea, PS József Csaba Pál, PS Lucian Mic și PS Ioan Călin Bot. Anul acesta – 2024, cei trei ierarhi, PS József Csaba Pál, PS Lucian Mic și PS Ioan Călin Bot (acum devenit episcop greco-catolic de Lugoj) au participat în zilele de 18, 19 și 20 ianuarie la rugăciunile împreună organizate la Slatina Timiș. Mehadia și Oravița;
• Cartea mai înainte amintită și apărută la Reșița în anul 2003, cu prilejul împlinirii a 10 ani de octavă de rugăciune pentru unitatea creștinilor, precum și cea lansată în 2023 la Oravița, în prezența celor trei ierarhi ai Banatului Montan, „Ecumenism în Reșița și Banatul Montan = Ökumene in Reschitza und im Banater Bergland”, coordonator: Erwin Josef Ţigla, cuvânt înainte: Episcop József Csaba Pál, apărută în Editura „Banatul Montan” din Reșița, 2022, ambele apariții editoriale fiind coordonate de către Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița;
• Organizarea, timp de trei ani, a procesiunii ecumenice de Florii la Reșița, în 28 martie 2010, 16 aprilie 2011 și 13 aprilie 2014;
• Participarea la octava din Reșița a unor preoți / pastori și laici din Italia și Suedia precum și întoarcerea vizitei acestora, prin reprezentanți din Reșița, la manifestări ecumenice din aceste țări;
• Medicii și asistentele din secția de radiologie a Spitalului Județean Reșița au organizat, începând cu vizita Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, în fiecare zi de lucru un moment ecumenic de rugăciune și meditație;
• Participarea preoților și tinerilor din Reșița la simpozioane ecumenice organizate de Teologia Ortodoxă și Mișcarea Focolarelor din cadrul bisericii catolice;
• Întâlniri ecumenice ale tinerilor la Sanctuarul marian „Maria Stâncii” de la Ciclova Montană și de la Băile Herculane (4 – 5 întâlniri până în prezent);
• Diferite manifestări spirituale și culturale din țară și în străinătate, la care au participat în fraternitate reprezentanți ai diferitelor confesiuni creștine din Reșița și nu numai;
• Apariții în mass-media scrisă și vorbită locală, națională și internațională.
  Ne-am bucurat împreună de cei 32 de ani de octavă în bisericile noastre creștine, anul acesta octava organizându-se în Banatul Montan, între 18 și 25 ianuarie, în următoarele lăcașuri binecuvântate:
• 18.01, Biserica Romano-Catolică Slatina Timiș (cuvânt de învățătură: PS Lucian Mic, episcop ortodox român, Caransebeș);
• 19.01, Biserica Ortodoxă Română Mehadia (cuvânt de învățătură: mons. Ioan Călin Bot, episcop greco-catolic de Lugoj);
• 20.01, Biserica Greco-Catolică Oravița (cuvânt de învățătură: mons. József Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara));
• 21.01, Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime” Reșița – Govândari (cuvânt de învățătură: pastor Adorján Dávid – reformat, Reșița);
• 22.01, Biserica Reformată Reșița Montană (cuvânt de învățătură: pr. Macedon Hiticaș – romano-catolic, Reșița – Govândari);
• 23.01, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Fecioară Maria de la Fatima” și „Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea” Reșița – Govândari (cuvânt de învățătură: pr. Veniamin Pălie – arhidiacon romano-catolic, „Maria Zăpezii” Reșița);
• 24.01, Biserica Evanghelică C.A. Reșița Montană (cuvânt de învățătură: pr. Veniamin Pălie – arhidiacon romano-catolic, „Maria Zăpezii” Reșița);
• 25.01, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” Reșița Montană (cuvânt de învățătură: pr. Ovidiu Pop – greco-catolic, Reșița – Govândari și pr. Walther Sinn – preot evanghelic C.A. din Semlac / Arad, păstorul comunității evanghelice C.A. din Reșița).
  Este în puterea noastră să încercăm, fiecare după putințele sale, să contribuim prin rugăciune la unitatea creștinilor, indiferent de confesiune sau limbă maternă, să participăm împreună ori de câte ori ni se oferă prilejul la manifestări spirituale sau culturale care promovează unitatea creștină în Banatul Montan! Și s-au creionat deja noi inițiative în acest sens, despre care se vor publica amănunte la momentul potrivit.

• UZPR

Jurnaliștii timișeni au sărbătorit Unirea Principatelor Române, „pe baricade”. Formatele de presă locale au reflectat momente frumoase și emoționante, cu participare destul de numeroasă atât a „aleșilor”, ai armatei, precum și a locuitorilor Timișoarei. În acest an, un pol important al ceremoniilor a fost Piața Unirii. În materialele deja publicate se menționează, în principal, buna cooperare a instituțiilor publice cu ONG-urile, precum și entuziasmul populației, cu o bună reprezentativitate a categoriilor de vârstă. S-a remarcat faptul că, în general, în momentele de susținere a cauzei Culturii Naționale a existat o solidarizare a presei. Pe lângă implicarea în organizare, respectiv prin participarea jurnaliștilor la programul de ansamblu al evenimentelor culturale din luna ianuarie, au fost organizate și acțiuni proprii organizației profesionale reprezentative.

Astfel, încă din prima lună a acestui an, sediul Filialei UZPR ,,Valeriu Braniște” din Timișoara reprezintă o atracție pentru mai multe personalități din lumea culturală bănățeană. În ziua 10 ianuarie, continuându-se tradiția colaborării cu Cenaclul literar „Seniorii”, a fost organizat Simpozionul „Mihai Eminescu”, o acțiune care s-a dovedit foarte interesantă, atât prin conținutul prezentărilor moderate și îmbogățite de doamna Constanța Sylvia HÂRCEAGĂ. Au fost puse în evidență câteva valențe ale genialului poet național Mihai Eminescu, ca un „deschizător de drumuri în critica teatrală românească” (Monica Condan), de „om complet al culturii românești”, bun prieten și sfătuitor ai lui Ioan Slavici și Ion Creangă (Viorica Gusbeth), de istoric  prin cuprinderea în „poemele legendar-istorice” unor „pagini de istorie veche” (Constanța Sylvia Hârceagă). În programul simpozionului au fost și momente emoționante realizate de unii participanți, prin recitările unor poeme eminesciene de referință, dar și a unor creații literare dedicate luceafărului poeziei.

În cadrul discuțiilor, pe lângă elogierea marelui Mihai Eminescu, au fost exprimate și opinii asupra stării culturii contemporane românești, dar s-au sesizat și valoarea, respectiv amploarea unor evenimente programate pentru marcarea Zilei Naționale a Culturii, cu implicare importantă a mai multor membrii ai organizației ziariștilor profesioniști. Astfel, entuziasmul manifestat în săptămâna 15-21 ianuarie, a continuat la UZPR Timiș, să fie ca un „foc viu” și în această săptămână. Un argument poate fi, ziua de luni, 22 ianuarie, când sala de întâlniri ale sediului s-a dovedit neîncăpătoare. Subiectul activității a fost prezentarea antologiei „Tradiții, arte și literatură”, ajunsă la volumul al IX-lea. Expunerea propriu-zisă a fost făcută de doamna prof. Irina GOANȚĂ, împreună cu doamna Daniela FLORIAN – Directorul Editurii David Press Print din Timișoara. Atracția participării la acest eveniment s-a datorat și puternicei personalități ale prozatorului, publicistului, eseistului și dramaturgului, Ștefan GOANȚĂ, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca, inițiatorul și artizanul principal al mișcării culturale dezvoltate în localitatea timișeană Liebling.

După o interesantă prezentare în imagini (PPT), realizată de doamna Daniela FLORIAN, doamna prof. Irina GOANȚĂ, a menționat faptul că tipărirea volumului a fost sprijinită financiar de către Consiliul Județean Timiș, dar că nu se simte o suficientă receptivitate din partea edililor din localitatea Liebling. De asemenea, și-a manifestat îngrijorarea față de „penuria” de scriitori tineri.

Doamna Maria NIȚU, (prozatoare, critic literar, eseistă și poetă, o apropiată a proiectului cultural lansat de regretatul Ștefan GOANȚĂ și susținut în prezent de soția acestuia), a apreciat importanța ciclului de volume ”Tradiții, arte și literatură”, cu mențiunea specială asupra întâlnirilor literare prilejuite cu pregătirea și lansarea fiecărui volum. Acestea au devenit deja o tradiție, localitatea Liebling purtând acum amprenta unui mic pol cultural național, unde se țin anumite colocvii având și „un rol de școală”, într-o atmosferă „familială”, un caz „unicat”, o „minune” într-o localitate atât de mică, dar cu amărăciunea implicării precare din partea administrației locale.

Domnul Adrian Dinu RACHIERU, un reputat profesor universitar, critic literar, eseist și prozator, a rememorat din dialogul purtat cu ocazia întâlnirilor avute cu Ștefan GOANȚĂ, subliniind necesitatea extinderii acestei bune practici de dezvoltare a rețelei de „poli culturali” în mediul rural. A opiniat că „Ziua Culturii Naționale poate fi în fiecare zi, dar oare are poporul nevoie de o zi a culturii ?”. Consideră că poate are riscul încărcării istoriei cu „sentimentaluri” și „falsuri”. Critica nu se leagă de personalitatea excepțională a inițiatorului Acad. Eugen SIMION, „un arhitect cultural” de neuitat. Apreciază meritele soției creatorului și promotorului Ștefan GOANȚĂ, doamna prof. Irina GOANȚĂ, care continuă să formeze echipe de promovare a faptelor culturale, dovedind o remarcabilă inițiativă, devotament și competență. Propune orientarea viitoarelor volume către anumite tematici impuse, după considerente legate de marcarea unor momente istorice, sau de vreo anume personalitate culturală. Domnul Adrian Dinu RACHIERU, și-a încheiat alocuțiunea cu aprecieri la adresa UZPR, remarcând „șansele ca jurnaliștii să influențeze mai mult cultura, creația și promovarea”.

Președintele Filialei „Valeriu Braniște” Timiș a UZPR, conf. univ. dr. Ioan David, director al Bibliotecii Academiei Române, Filiala Timișoara, a felicitat echipa care a continuat periodicitatea volumelor purtând titlul generic „Tradiții, arte și literatură”. Evenimentul se încadrează bine atât în contextul „Zilei Culturii Naționale”, inițiativă în care distinsul „acad. Eugen Simion a avut un rol decisiv”. Consideră că nu a fost lipsită de fundament apariția imaginii localității Liebling, ca „un pol de cultură”, dat fiind istoria presărată cu multe particularități ale creației și dezvoltării. Atestată documentar în secolul al XIII-lea, a avut un parcurs administrativ interesant, mai ales prin colonizarea cu cetățeni germani protestanți din 1788, respectiv al momentului stabilirii mai multor familii de români de după anul 1926. Acum sunt recunoscute și produsele speciale agro-alimentare, adevărate embleme ale localității.

Jurnalistul de carieră Ion MEDOIA, fiind un participant activ la evenimentele de la Liebling, a lăudat inițiativa de realizare a unei adevărate „campanii de presă” dedicată lui Ștefan GOANȚĂ. Conținutul prelegerilor și a articolelor generate pe tematica largă a tradițiilor, au repus în atenție valoarea unor importante personalități culturale din Banat. Un exemplu fiind omagierea graficianului timișorean Gheorghe Văleanu. Deși structura etnică a populației s-a modificat în timp, (recunoscută fiind dominanta „vorbirii nemțești”), a rămas perenă ospitalitatea și respectul față de invitați.

Prof. Costel BALINT, un recunoscut revoluționar decembrist, a apreciat faptul că a participat de mai multe ori la activitățile școlii din Liebling, prin comportamentul și implicarea localnicilor, a regăsit aici mereu adevărată „cultură”, chiar și înainte de 1989, continuându-se acum tradițiile locului.

Au urmat mai multe intervenții, prin care s-au reliefat meritele echipei doamnei prof. Irina GOANȚĂ, prin care: „cultura rezistă” (Monica CONDAN), „tradiția continuă la Liebling și datorită hărniciei agricultorilor” (Andrei GORȘCOVOZ), se face necesară „continuitatea în păstrarea tradițiilor” (Ștefan TAT), se realizează „promovarea valorilor folclorice locale” (Marinela PANȚIRU și Sorin PRECUP).

Scriitorul Constantin MĂRĂSCU a felicitat UZPR pentru implicarea și organizarea evenimentului.

Un elogiu la adresa eforturilor familiei GOANȚĂ, a fost adus de doamna Constanța Sylvia HÂRCEAGĂ, care a apreciat atmosfera creată cu prilejul întâlnirilor organizate la Liebling, respectul față de autorii prezentărilor făcute, calitatea materialelor tipărite; a participat și va mai participa „cu drag” la viitoarele acțiuni.

În finalul întâlnirii, dl. Președinte al Filialei UZPR „Valeriu Braniște” Timiș, conf.dr. Ioan DAVID a prezentat date legate de acțiunile din zilele următoare, în principal cu tema împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, cu precizarea unor detalii despre Expunerea „Femei unioniste implicate în realizarea Unirii Principatelor din 24 ianuarie 1859”, care va avea loc la sediul Filialei UZPR Timiș (Bastion), în ziua de 29 ianuarie.

S-au adus mulțumiri invitaților și urări de succes în organizarea viitoarelor acțiuni, în care ziariștii se implică activ și solidari, în arealul cultural local, regional și național.

A consemnat

Dumitru Mnerie

membru UZPR, Filiala „Valeriu Braniște” Timiș

AIKIDO este un mod de viață, cine practică această artă marțială înțelege că ea reprezintă o sinteză modernă a artelor marțiale japoneze și se poate traduce ca fiind calea (DO) armonizării (AI) energiilor (KI), ajunge să înțeleagă cu adevărat ce este cu adevărat viața, liniștea, răbdarea, seriozitatea, aprecierea, munca, concentrarea, perseverența, disciplina, seriozitatea.
Această artă marțială, Aikido, este legată de Dumnezeu, nu poți să practici Aikido dacă nu ești legat strâns de Dumnezeu. Fiind prieten cu Marele Creator, cu siguranță o să aduci armonia în interiorul tău pentru a trăi în armonie cu cei din jur, acest lucru este ceea ce vrea Dumnezeu de la omenire. Acest sentiment ne-a fost transmis de către Shihan Masatake Fujita 8 Dan Aikido Aikikai Hombu Dojo în momentele în care ne preda Aikido. De fapt sensei Fujita ne-a spus că noi suntem binecuvântați de Dumnezeu în momentul în care practicăm Aikido. Pentru mine acest maestru a fost un al doilea tată, învățăturile lui au rămas impregnate în mintea și spiritul meu, în prezent îl port în inimă și gând.
După trei ani și jumătate de practică de Aikido l-am întâlnit pe Shihan Masatake Fujita 8 Dan și pot spune că în clipa aceea mi s-a dezvăluit adevărata valoare a Aikido-ului. Prin ceea ce am văzut și am simțit la sensei Fujita, același lucru am ajuns să simt astăzi prin practică asiduă. Nu poți să realizezi în viață ce îți propui dacă nu ai încredere, ascultare, concentrare, educație, respect, numai așa poți să devii cu adevărat un spirit liber și iubitor.
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de practică AIKIDO, 30 de ani de învățătură, disciplină, educație, respect, căldură, lumină, putere, sunt 30 de ani de liniște și pace sufletească, dar și de armonizare a energiei în jur, Aikido fiind o artă marțială în care se utilizează proiectări, luxări, strangulări, în mică măsură lovituri, această artă marțială se bazează pe utilizarea forței adversarului prin aplicarea de tehnici articulare și eschive realizate prin tai sabaki (pivotări în arc de cerc).
În luna iulie 2001, înainte de a începe stagiul organizat de Federația Română de Aikido Aikikai la Piatra Arsă, sensei Fujita ne-a spus așa: ”Există progres în diferite domenii cum ar fi: știință, tehnică, IT, dar omul uită de progresul lui, iar din acest punct de vedere, Aikido este o artă marțială care te face să progresezi față de tine însuți. Mișcările din Aikido sunt mișcări rotunde, dacă mă urmăriți pe un ecran o să vedeți că toate miscările mele sunt cercuri, mai mici sau mai mari, dar sunt cercuri, asta înseamnă că atunci când vreți să deveniți mai buni în Aikido trebuie să vă mișcați rotund și atunci veți fi cei mai buni”, probabil că cei mici care sunt astăzi prezenți cu noi în sală, vor deveni mai buni decât noi, mișcându-te rotund și inima ta va deveni rotundă și atunci vei fi un om mai bun în societate față de prietenii tăi, de colegii tăi și de familia ta. Această artă marțială își are rădăcinile în jujitsu și tehnicile de luptă cu sabia și sulița utilizate de samurai în Japonia medievală, dar multe dintre tehnicile sale sunt invențiile maestrului Morihei Ueshiba, astfel că principiile de non-rezistență, utilizarea forței adversarului cât și emblema artei sugerează legături cu alte stiluri interne, de origine chineză.
Aikido îmbină mentalul cu fizicul și în timp apare și partea spirituală, shihan Masatake Fujita ne-a mai spus așa: ”Oricât de mulți Dan ar avea cei care vin să vă învețe Aikido, până la urmă voi sunteți cei care trebuie să vă schimbați, asta se poate înfăpui doar prin antrenament” tot el ne-a spus că nu există secrete în Aikido, există doar keiko, keiko, keiko, adică antrenament, antrenament, antrenament. Doar prin antrenament te poți schimba, scopul Aikido-ului nu constă numai în însușirea perfectă a tehnicilor de autoapărare, pentru că tehnicile sunt doar un mijloc și nu un scop, nu contează că participi la 1000 de stagii cu diverși maeștri, până la urmă tu singur te poți schimba prin antrenament și prin tehnicile dezvoltate în Aikido.
Aikido este un stil de luptă pur defensiv, Aikido nu organizează și nu participă la competiții, această artă marțială ne învață că toate realitățile fiziologice, fizice, mentale și sociale nu sunt decât fragmente ale unui ansamblu vast și perfectibil, după modelul unui mare ansamblu care este universul. Există numeroase demonstrații în care măiestria este dovedită cu ajutorul unui uke (atacator), dar foarte important pentru elev este educarea complexă, pentru că acesta să capete o personalitate echilibrată, naturală și puternică, astfel încât la nevoie să poată rezolva eficient problemele ce-i apar în viață.
Aikido ne ajută să ne putem controla, ne ajută să avem încredere în noi, să fim lucizi, să fim capabili și să avem autoritate asupra celorlalți, Aikido are un scop, acest scop este de a nu crea luptători agresivi, ci acela de a perfecționa înțelepciunea și auto-controlul, ideea centrală în Aikido este de a utiliza armele adversarului împotriva lui și împreună cu el, este foarte important faptul că în lupta cu mâna goală corpul este o armă care, împreună cu strategia luptei conduc la evitarea atacului și apoi la neutralizarea atacului, ca practicant de Aikido trebuie să progresezi, să te perfecționezi și să nu încerci să concurezi cu alții.
Aikido, armonie și non-violență, acest mod de viață poate fi înțeles și practicat în mai multe moduri corespunzând nivelelor de dezvoltare individuală și a gradului de maturitate a practicantului, care poate alege din Aikido ceea ce corespunde propriei mentalități și personalități.
Antrenamentul continuu dobândește creativitate și maturitate, redă progresiv vitalitatea corpului, creșterea vigilenței atât de necesară în artele marțiale, treptat, corpul capătă independență de acțiune și decizie și renunță la rolul impus de mintal.
Definiția acestei arte marțiale Aikido Aikikai –armonie, pace, iubire, Aikido este un stil de viață purificator, o definiție care te face să crezi în tine, un îndemn spre liniște și normalitate, spre disciplina care strălucește în viața unui copil, unui om matur, AIKIDO reprezintă CALEA ARMONIZĂRII ENERGIEI.
Clubul Sportiv de Aikido Aikikai Wago-Kan Lugoj, instructor Daniel Rogobete 5 Dan, urează tuturor un an bun, sănătos, un 2024 trăit în armonie și iubire!
”Aiki nu poate fi cunoscut
Prin vorbe scrise sau rostite
Fără a te pierde în vorbe inutile
Învață prin practică”.
(O Sensei Morihei Ueshiba)
Sensei Daniel ROGOBETE 5 DAN AIKIDO AIKIKAI Lugoj 25.01.2024

25 ianuarie 2024, ora 15.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

79 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Expoziție de artă plastică a reșițenilor Doina & Gustav Hlinka și Viorica Ana Farkas, membri ai Cercului de artă plastică „Deutsche Kunst Reschitza”, George Molin și Marianne Florea, membri ai Cercului de sculptură „Jakob Neubauer”, ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, precum și a plasticianului Michael Messer (din Sânmartin de Arad, astăzi la Augsburg / Germania).

Prezentarea filmului documentar „Oare ne mai întoarcem?”, 2016, o producție TVR 2, în regia și scenariul lui Cristian Amza.

 

 

 

25. Januar 2024, 15:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

79 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Kunstausstellung der Reschitzaer Künstler Doina & Gustav Hlinka und Viorica Ana Farkas, Mitglieder des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”, George Molin und Marianne Florea, Mitglieder des Holzschnitzerei-Kreises „Jakob Neubauer”, beide des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen, sowie Michael Messer (aus Sanktmartin im Banat, heute in Augsburg / Deutschland).

Vorführung des Dokumentarfilms „Oare ne mai întoarcem?” (= „Ob wir wohl je zurückkommen?”), 2016, eine Produktion des TVR 2, Regie und Drehbuch: Cristian Amza.

 

Totul a pornit de la visul că în Timișoara să se nască un teatru de musical de proiect în care să se poată valoriza și valorifica imensul potențial artistic a mii de adolescenți și tineri… Poate, cândva, un om politic cu viziune să facă posibil acest vis! Deocamdată avem superba șansă de a juca pe sfânta scenă a Operei Naționale Române, mulțumită cluburilor Lions din Timișoara, un musical creat numai de timișoreni, a cărui premieră a avut loc anul trecut. Muzica e semnată de super talentul Horea Silvio Crișovan , scenariul provocator aparține doamnei Mariana Bosneac, coregrafia partenerilor de la Magnum Team, senzaționalilor făuritori de campioni mondiali de dans sportiv, Diana Avram și Avram Raul , pregătirea muzicală Cristina Vlaicu și Goșa Marius, asistență regie Oana Antonovici, scenografia aparține minunatei doamne Medinschi Geta. Regia este semnată de Octavian Vlaicu. Toți tinerii care vor juca sunt incredibil de talentați și cu siguranță vă vor uimi. Let’s rock!

Din păcate, la început de an 2024, ne luăm rămas bun de la una dintre cele mai dragi și harnice colaboratoare ale revistei „Bocșa culturală”, doamna prof. Edith Guip Cobilanschi.
Edith Guip-Cobilanschi s-a născut în 12 iulie 1937 la Oțelul Roșu, Caraș-Severin. A absolvit Școala Elementară Mixtă „Simion Bărnuțiu” din Timișoara, Liceul Comercial de Fete Timișoara și Facultatea de Filologie (Germanistică) la Universitatea din Timișoara.
A fost profesoară, inspector școlar, director adjunct al unor instituții de învățământ din Timișoara, o excepțională traducătoare și o talentată scriitoare.
A colaborat de-a lungul vremii la cele mai importante publicații seriale din Banat: „Neue Banater Zeitung”, „Allgemeine Deutsche Zeitung fűr Rumänien”, „Echo”, „Reșița”, „Reflex”, „Bocșa culturală”, „Lor und Waage”, „Eckart”, „Stafette” etc.
Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara.
A debutat publicistic în anul 1987 în „Tribuna Școlii”, iar editorial în 1999 în volumul „Poesie des Banater Berglands” [Poezia Banatului Montan].
Alte scrieri: Dem Banat in tiefster Dankbarkeit [Banatului cu adânci mulțumiri]. Timișoara: Eurobit, 2000; Bekannte und unbekannte Banater [Bănățeni cunoscuți și necunoscuți] Timișoara, ArtPress, 2002; Erinnerungen von frűher und gestern [Amintiri de demult și de ieri]Timișoara: ArtPress, 2004; Charakterbilder im Wandel der Zeit [Caractere la răscrucea timpului]Timișoara: Cosmopolitan, 2006; Sűßes Heimweh, bitteres Fernweh [Dulce dor de casă, dor amar de ducă]Reșița: Banatul Montan, 2008; În hora ielelor.- Reșița: TIM, 2012; Schulmeisterin im Osten [Dăscăliță în răsărit]Timișoara: Cosmopolitan-Art, 2012.
Traduceri: Petru Vasile Tomoiagă. Pământul cerului. Ediție bilingvă. Timișoara: ArtPress, 2004; Petru Vasile Tomoiagă. Soarele albastru. Ediție bilingvă. Timișoara: ArtPress, 2004.
Referințe: Lumi în destine/ coord. Smaranda Vultur.- București: Nemira, 2003; Timișoara literară. Dicționar bibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor – Filiala Timișoara/ Paul Eugen Banciu și Aqilina Birăescu.-Timișoara: Marineasa, 2007; Enciclopedia Banatului. Literatura.- Timișoara: David Press Print, 2015 și în multe din periodicele vremii.
Miercuri, 17 ianuarie 2024, la Timișoara s-a stins din viață Edith Guip Cobilanschi, înmormântarea fiind astăzi, marți, 23 ianuarie 2024, la Timișoara, în Cimitirul din Calea Lipovei.
Ne luăm rămas bun de la o Doamnă extraordinară, de la o scriitoare cu har, de la o dăscăliță harnică, de la un om spiritual și vesel, de la o prietenă de nădejde! Ne va fi dor de hazul și optimismul Doamnei Edith, de cuvintele sale menite, întotdeauna, să ne aducă zâmbetul pe buze și să ne descrețească frunțile. Ne va fi dor de cochetăria domniei sale și de lumina chipului său frumos!
Rămas bun, frumoasă și talentată doamnă! Rămâneți în inimile noastre ca un veritabil model de om, de dascăl, de scriitor, de prieten! Vă asigur că „Bocșa culturală” este astăzi mai săracă, dar este extrem de onorată că, timp de peste 13 ani, i-ați fost alături! Ați fost parte din această inimoasă echipă și i-ați dăruit momente și articole extraordinare!
Dumnezeu să vă dăruiască un colțișor de Rai!
Sincere condoleanțe familiei!

Gabriela Șerban și echipa „Bocșa culturală”

În ultima săptămână din luna ianuarie a.c., comunitățile germane din Banatul Montan își vor aduce aminte, prin intermediul unor manifestări comemorative, de începuturile deportării germanilor în fosta URSS, în temeiul prevederilor tratatelor de pace de la încheierea celui de al II-lea Război Mondial.
În urmă cu 79 de ani, bărbați între 17 și 45 de ani și femei între 18 și 30 de ani, apți și apte de muncă, de pe întreg teritoriul României, din Transilvania, Banat, Satu Mare, Crișana, Bucovina, București și Dobrogea, au fost luați din sânul familiei și transportați, în vagoane pentru transportul animalelor, până departe, în teritoriul actualei Ucraine (zona Donețk) și al Rusiei (Munții Ural). În realitate, au fost deportați oameni și mai tineri sau mai în vârstă, până la urmă primând numărul…
Nu puțini au fost aceia care și-au pierdut viața acolo din cauza condițiilor vitrege de muncă și viață. Ultimii deportați s-au reîntors acasă abia la sfârșit de decembrie 1949, după cinci ani de muncă depusă pentru „reconstrucția” statului sovietic.
Din cei aproximativ 75.000 de deportați din România se estimează că un număr de peste 10.000 și-au pierdut viața acolo.
Din județul Caraș-Severin au fost deportați aproximativ 9.000 – 10.000 de etnici germani. Astăzi mai sunt în viață în Banatul Montan (inclusiv Orșova) 8 foști deportați, din care 4 reșițeni.

Erwin Josef Ţigla

Manifestări comemorative, 25 – 31 ianuarie 2024

25 ianuarie 2024, ora 15.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Expoziție de artă plastică a reșițenilor Doina & Gustav Hlinka și Viorica Ana Farkas, membri ai Cercului de artă plastică „Deutsche Kunst Reschitza”, George Molin și Marianne Florea, membri ai Cercului de sculptură „Jakob Neubauer”, ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, precum și a plasticianului Michael Messer (din Sânmartin de Arad, astăzi la Augsburg / Germania).
Prezentarea filmului documentar „Oare ne mai întoarcem?”, 2016, o producție TVR 2, în regia și scenariul lui Cristian Amza.

28 ianuarie 2024, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Orșova:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Caransebeș:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” Oțelu Roșu:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Nașterea Maicii Domnului” Dognecea:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 11.00, în curtea Bisericii romano-catolice „Nașterea Maicii Domnului” Dognecea:
Rugăciune la Monumentul deportaților pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 10.30, Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“ Reșița:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 11.30, Monumentul deportaților din Parcul „Episcop Martir Traian Valeriu Frențiu” (fost „Cărăşana“) Reșița:
Rugăciuni pentru victimele deportării, cu participarea păr. Veniamin Pălie, arhidiacon al Banatului Montan, urmate de depuneri de coroane.
Incursiuni muzicale: Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea).

28 ianuarie 2024, ora 11.00, Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Bocșa Montană:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 12.00, lângă Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Bocșa Montană:
Rugăciune la Monumentul deportaților pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 11.30, Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime” Steierdorf:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

29 ianuarie 2024, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Masă rotundă „Deportările și istoriile lor”, cu participarea unor invitați din județ. Participă dna Cornelia Fetea, președinta Filialei Caraș-Severin a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și dl Ivan Schnabel, președintele Comunității Evreiești din Reșița.
Prezentări de cărți:

1. Russlanddeportation. 75 Jahre seit deren Beginn. Gedenkveranstaltungen im Banater Bergland, 1991 – 2020, und Beiträge betreffend die Geschichte des Reschitzaer Denkmals für die Russlanddeportierten (Deportarea în Rusia. 75 de ani de la începerea acesteia. Manifestări comemorative în Banatul Montan, 1991 – 2020, şi articole cu privire la istoria monumentului dedicat deportaţilor, ridicat la Reşiţa). Editor: Erwin Josef Ţigla. Reşiţa: „Banatul Montan”, 2021;
2. Russlanddeportation. 75 Jahre seit deren Beginn. Zeitzeugen und Erinnerungen (Deportarea în Rusia. 75 de ani de la începerea acesteia. Martori oculari şi amintiri). Editor: Erwin Josef Ţigla. Reşiţa: „Banatul Montan”, 2021.
   Incursiuni muzicale: Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea).

30 ianuarie 2024, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Expoziție filatelică având tematica „Deportarea germanilor în fosta Uniune Sovietică”, din colecția Norbert Blistyar (din Steierdorf, astăzi în Germania).
Expoziție de artă plastică a reșițenilor Anton Ferenschütz (10.11.1927, Reșița – †25.04.2018, Bielefeld / Germania) și Franz Binder (14.11.1924, Steierdorf – †11.11.2004, Reșița).
Prezentarea filmului documentar „La marginea tăcerii”, 2016, o producție TVR 2, în regia și scenariul lui Cristian Amza.
Program muzical prezentat de prof. Nicoleta Garoiu și elevii săi din cadrul Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița.

30 ianuarie 2024, ora 20.15, studioul postului de televiziune „Banat TV” Reșița:
Emisiunea TV „Călător fără bilet”. Moderator: col. Valentin Homescu. Participă Cornelia Fetea și Erwin Josef Țigla.

31 ianuarie 2024, ora 12.30, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:
79 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.
Expoziție documentară cu tema: 29 de ani de la ridicarea la Reșița a Monumentului deportaților germani în fosta Uniune Sovietică.

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a încheiat Săptămâna Culturii Naționale cu evenimentul „Eminescu și Unirea”, aflat la cea de-a III-a ediție, și desfășurat în parteneriat cu Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” Vasiova
Așa cum s-a întâmplat în toată țara, săptămâna 15 – 21 ianuarie 2024 a fost denumită Săptămâna Culturii Naționale, perioadă în care, pe tot teritoriul României, s-au desfășurat evenimente culturale, cele mai multe puse sub semnul poetului Mihai Eminescu.
La fel s-a întâmplat și la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa. În această perioadă au fost organizate diverse activități, întâlniri, dar și participări la importante evenimente locale sau naționale.
Dacă luni, 15 ianuarie 2024, Săptămâna Culturii Naționale – Ziua Poetului Nepereche – a debutat la sediul bibliotecii bocșene prin vizionarea unei expoziții de carte Mihai Eminescu și printr-un recital de poezie susținut de elevi ai Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, duminică, 21 ianuarie 2024, biblioteca bocșană a încheiat Săptămâna Culturii Naționale la Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Bocșa Vasiova printr-un eveniment intitulat „Eminescu și Unirea”, un proiect în parteneriat, aflat la cea de-a III-a ediție.
În biserică a fost organizată o miniexpoziție de carte din fondul „Eminescu” al bibliotecii orășenești și au fost prezentate de către Gabriela Șerban cele mai recente volume care au văzut lumina tiparului în colecția „Eminescu” a Editurii TIM din Reșița (Gheorghe Jurma. Expoziții eminesciene. Reșița: TIM, 2023 «Colecția Eminescu; 18» și Constantin Brătescu. Mihai Eminescu în conștiința caransebeșenilor. Reșița: TIM, 2023 «Colecția Eminescu; 19»);
De asemenea, publicul prezent a asistat la o frumoasă lecție de istorie pe tema „Alexandru Ioan Cuza – diplomație europeană și patriotism”, expozeu susținut de istoricul Mihai Vișan, care, fiind un narator talentat și foarte bine pregătit, a vorbit celor prezenți – tineri și mai puțin tineri – și despre viața poetului Mihai Eminescu, introducându-i în atmosfera literară, socială și politică a acelor vremi.
Evenimentul s-a încheiat cu un recital de poezie susținut de seminariștii Robert și Ștefan Șchiopescu, dar și cu un cuvânt din partea gazdei, pr. dr. Daniel Crecan.

Printre înaintașii noștri care au luptat și au suferit pentru realizarea idealului național se numără și căpitanul CONSTANTIN RUJA, care, prin faptele sale, avea să devină un om de valoare, atât pe tărâm militar, cât și pe cel al luptei pentru apărarea ființei noastre naționale.
S-a născut la 7 decembrie 1887 în localitatea Prigor, județul Caraș-Severin. Era fiul lui Ignat și Ecaterina Ruja, oameni simpli a căror principală preocupare era agricultura. Copilăria o petrece în sânul familiei, participând la muncile agricole din gospodăria părintească, învățând să aprecieze munca. Cursurile primare (clasele I-IV) le face la Școala Comunală din Prigor. Din anul 1898 urmează cursurile Școlii de Stat din Bozovici timp de cinci ani, până în anul 1902. În același an se prezintă la concurs, pentru clasa a II-a, la Școala Medie din Orșova. Reușește și urmează cursurile cu succes, absolvind clasa a II-a. Din anul 1903 este retras de către părinți de la școală, deoarece fratele mai mare, Filip, este luat cătană și nu avea cine păzi oile. Deși păstor la oi, nu renunță la școală. ”Gândul meu fiind tot la școală m-am înscris particular și am absolvit clasa a III-a și a IV-a, dând examen direct, reușind astfel să am bază patru clase medii”.
În anul 1908 recrutează și, la 1 ianuarie 1909, este încorporat la compania 13 din Regimentul 43 Infanterie cu sediul la Biserica Albă, în Centrul de Recrutare Caransebeș. Respectuos și sârguincios, a deprins cu ușurință regulamentele militare și este avansat repede, ajungând de la soldat la sergent la 1 octombrie 1910. Obține acest grad pentru merite, dar și pentru că învățase bine limba germană – obligatorie în aceste condiții. În lunile octombrie și noiembrie este trecut la Centrul de Instrucție Caransebeș și în decembrie 1911 este lăsat la vatră, revenind acasă – la Prigor. Nu este mulțumit și, după câteva luni, cere să fie încadrat activ în armată. I se aprobă cererea în ziua de 12 iulie 1912, fiind repartizat la corpul subofițerilor, în cadrul Regimentului 43 Infanterie din Caransebeș. Din octombrie 1912 este avansat la gradul de plutonier, iar în 1913 este trimis la școala de administrație pentru 6 luni. La terminarea cursurilor trece cu bine examenul pentru ofițeri cu aprovizionarea și este avansat la gradul de plutonier major de administrație.
O dată cu izbucnirea primului război mondial, în iulie 1914, Corpul 7 Armată, din care făcea parte și Regimentul 43 Infanterie, este dislocat în Galiția – împotriva rușilor. ”Luptele au fost crâncene, foarte mulți camarazi au rămas pe câmpul de luptă. Am fost nevoiți să ne retragem, neputând rezista în fața enormei armate rusești, ai cărei soldați mergeau pe șapte rânduri în adâncime și, chiar fără arme, se înarmau de la răniți” – nota plutonierului major Ruja Constantin în jurnalul său. După pierderile grele, suferite atât în oameni, cât și în tehnică de luptă, unitățile sunt reorganizate. Temeinica sa pregătire, precum și calitățile de militar, au atras atenția superiorilor săi, care l-au numit adjutantul lt. col. Siemens – comandant al Batalionului I din Regimentul 43 Infanterie, unitate ce este mutată pe frontul italian, în sud, iar Ruja Constantin este avansat la gradul de ajutor sublocotenent, în iunie 1915 și în anul 1917 – sublocotenent pentru că era un ”element destoinic și brav”.
Pe durata războiului de întregire a neamului nostru, ca subofițer de administrație și apoi ofițer, ”a făcut acte de eroism pe frontul rusesc și italian, unice în felul lor, încât a fost decorat de 14 ori cu cele mai înalte decorațiuni de război (aur, argint, bronz) și avansat la gradul de sublocotenent.
”În fosta monarhie austro-ungară au fost numai 3 cazuri similare, între care figura și un singur român, decedatului Ruja” – consemna ”Gazeta Sibiului”, nr. 77 din anul 1938.
Privind personalitatea lui Constantin Ruja, se poate spune că era un caracter dârz și ferm care își îndeplinea pe deplin datoria de soldat, dar, în același timp, nu uita că este un fiu al poporului român. Era un român de suflet. Acest lucru reiese cu prisosință din corespondența sa pe front cu numeroși ostași români și scrisă numai românește, asumându-și riscurile. Este demn de menționat prietenia cu căpitanul Melchior Stolț, consăteanul său, dar se impune atenției prietenia ce-l lega pe românul Constantin Ruja de marele taragotist Luță Ioviță, pe care l-a luat ca aghiotant în subordinea sa, lucru ce reiese din rândurile adresate de Luță Ioviță Felveberului Ruja. Cred că momentele de acalmie de pe front erau petrecute în compania taragotului lui Luță.
După prăbușirea monarhiei, sublocotenentul Constantin Ruja se pune la dispoziția Sfatului Român de la Viena, fiind repartizat la Regimentul 64 Infanterie, ca ofițer cu aprovizionarea. Pe 18 noiembrie pleacă cu Reg. de la Viena spre Arad. Ajunși la Zagreb, localitate ocupată de sârbi, Reg. este dezarmat, luându-li-se muniția și armele pe motiv că nu sunt români. De la Zagreb pleacă spre Arad, unde ajung pe 25 noiembrie 1918, cu intenția de a merge la Timișoara. Comandantul garnizoanei Arad, lt. col. Popovici – sârb – nu le permite. Atunci, ofițerul Ruja se înrolează voluntar la Garda Națională, unde îl întâlnește pe consăteanul său – locotenentul Teodor Marconescu. Participă la Alba Iulia, la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie. O dată cu formarea Consiliului Dirigent de sub președinția lui Iuliu Maniu, este repartizat la departamentul armată, condus de Ștefan Cicio Pop. ”Eu am fost însărcinat cu Popota și, la 7 decembrie 1918, am ajuns la Sibiu, înființând Popota în casa unde a locuit comandantul Corpului de armată, luând toate în primire de la dl. General de Brigadă, Lugojanu din Caransebeș, unde am funcționat până în aprilie 1919, când am plecat pe Tisa cu Divizia 18 Infanterie, având comandant pe vestitul General de Brigadă Papp Dănilă, sperietorul rușilor din Bucovina” – nota sublocotenentului Ruja Constantin, ofițer cu aprovizionarea, în jurnalul său. Este demobilizat din Armata Română la 1 aprilie 1921. Pentru merite în armata României, primește Ordinul ”Coroana României în grad de Cavaler”.
Din anul 1921 lucrează la administrația Spitalului Militar din Sibiu, fiind avansat la gradul de căpitan. Se stabilește la Sibiu, unde moare în anul 1938. Gazeta Sibiului, cu acest prilej, nota sub titlul ”Moartea unui erou”: ”La Sibiu a încetat din viață căpitanul Ruja Constantin, originar din comuna grănicerească Prigor-Caraș. Era apreciat de superiori și iubit de subalterni. La plecarea dintre noi, Căpitanul Ruja a fost petrecut de toți aceia care l-au stimat și iubit, iar oștirea i-a dat cuvenitele onoruri. Ultimul omagiu a fost adus de consăteanul său, pr. Maior C. Buracu.”

SURSE:

• Jurnalul căpitanului Constantin Ruja
• Gazeta Sibiului, nr. 77/1938

Prof. Pavel Panduru

În anul 2009, când lucram la primul volum al Catalogului cărților cu autograf din Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, prin grija scriitorului și editorului Gheorghe Jurma l-am vizitat pe eminescologul Ion Iliescu în casa-muzeu din Timișoara, de pe Odobescu, pentru a mă îndruma în demersul meu, cunoscut fiind faptul că, în anul 1999, Editura „Mirton” din Timișoara i-a dedicat maestrului o astfel de carte (cu autografe) intitulată „Prof. univ. dr. Ion Iliescu –Profil omagial prin dedicații”.
Pe dl. prof. Iliescu îl cunoșteam de ceva vreme, de la alte evenimente organizate de cărturarii Gheorghe Luchescu, Simion Dănilă și Constantin –Tufan Stan la Lugoj și Belinț, având onoarea să particip și la prezentarea volumului „Victor Vlad Delamarina. Secvențe de istorie literară” (Timișoara: Mirton, 2002) realizat de prof. dr. Ion Iliescu.
De altfel, maestrul Ion Iliescu îmi era cunoscut din cărți ca un excepțional eminescolog, un împătimit bibliofil și un veritabil istoric literar.
Apoi, nu pot să ascund faptul că, în călătoriile noastre spre Atena, de două ori am avut șansa de a călători împreună.
Așadar, în anul 2010, în cadrul Zilelor Culturii la Bocșa, a fost lansat „Catalogul cărților cu autograf de la Biblioteca Tata Oancea din Bocșa”, vol. 1, și prezentată o expoziție de manuscrise și documente deosebite pe tema bibliofilie, fond special, carte veche, carte cu însemnări olografe, dedicații, autografe, o expoziție extraordinară realizată de invitatul special, dl. prof. Ion Iliescu.
Ca întotdeauna, maestrul a fost cuceritor! Evenimentul, o reușită! Iar catalogul cărților cu autograf s-a dovedit a fi o lucrare necesară, care a avut continuitate (3 volume).
Luați în vârtejul treburilor, cu evenimente de tot felul și probleme mai dificile sau mai puțin dificile, nu am reușit să comunicăm foarte des cu dl. profesor Iliescu. La un moment dat, am sesizat că domnia sa nu mai răspunde la telefon. Nimeni nu știa nimic, din păcate. Apoi, în februarie 2018, am descoperit în revista „Lumina” un material edificator. Intitulat Profesorul Ion Iliescu, o viață dedicată cărților, articolul semnat de Ionel Popescu și datat 19 februarie 2018 era, de fapt, un soi de necrolog, un portret extraordinar al unui om de excepție trecut la cele veșnice.
„Prof. univ. dr. Ion Iliescu s-a născut la 4 ianuarie 1929, în orașul Roman, județul Neamț. A studiat la Liceul „Roman Vodă” din Roman și la Facultatea de Filosofie de la Iași, Cluj și București, având ca profesori pe L. Blaga, Șt. Bârsănescu, V. Pavelcu, Al. Dima, I. Didilescu, D.D. Roșca. În 1952 a fost repartizat ca profesor de filosofie la Orăștie, unde a activat timp de zece ani.
În anul 1962 a fost numit lector la Universitatea din Timișoara, din 1971 a devenit conferențiar și apoi profesor. A fost membru în Comisia învățământului superior pentru filosofie (1972), director al Centrului de științe socio-umane din cadrul Academiei, filiala Timișoara (1977). Doctoratul l-a promovat în anul 1970, cu lucrarea „Arta frumosului”, elaborată sub coordonarea academicianului D.D. Roșca.
Pe lângă prolifica activitate didactică, profesorul Ion Iliescu a constituit Societatea Română de Bibliofilie, la Târgoviște, în anul 1972, fiind vicepreședinte. A fost membru al mai multor societăți culturale, cu statut de fondator: „Neagoe Basarab”, Târgoviște – 1972, „Ovid Densușianu”, Deva -1973, „Nicolae Ursu”, Timișoara – 1974, „Societatea de Științe Istorice și Filologice”, București – 1965, „Prietenii Muzeului Pedagogic”, București – 1969, „Societatea prietenii istoriei, Muzeul Banatului”, Timișoara – 1975, „Cercul de folclor”, Universitatea din Timișoara – 1967, „Societatea Română Ex libris”, Oradea – 1994.
Din 1974 a fost membru în Comitetul de filosofia și istoria științei de pe lângă Academia Română. De asemenea, a participat cu diverse comunicări la sesiunile naționale organizate de Academie la filialele din Iași, Cluj, Timișoara, București și a luat parte la Congresul internațional de estetică, din anul 1972.
A participat, de asemenea, la numeroase sesiuni naționale organizate de universitățile din țară, precum și la manifestări științifice organizate în Germania, Grecia, Ungaria, Republica Moldova, fosta Iugoslavie.
Colecționar renumit, bibliofil, iubitor de artă, profesorul Ion Iliescu a organizat peste 300 de expoziții în țară și în Grecia, Republica Moldova, Bulgaria, Austria, Germania, Italia, fosta Iugoslavie, cu materiale din colecția personală.
Autor a peste 80 de cărți de estetică, istorie literară, folclor, cultură, filosofie, teoria și istoria presei românești și a 800 de studii și articole științifice, profesorul Ion Iliescu a fost fondatorul Facultății de Jurnalistică la Universitatea „Tibiscus” din Timișoara și al Facultății de Științe ale Culturii de la Universitatea Banatului, la ambele aducând și acreditarea oficială.
Nu a fost eveniment cultural omagial dedicat poetului Mihai Eminescu la care profesorul Iliescu să nu fie prezent cu 2-3 vitrine de exponate. El nu s-a rezumat doar la manifestările organizate în Timișoara, ci a colindat cu exponatele sale și marile orașe ale României.
Între raritățile din colecția profesorului Iliescu se remarcă, de bună seamă, cărțile biblice. Cea mai veche, Incunabul, datează de la 1470-1480, iar câteva cărți românești, scrise în alfabetul chirilic, datează din perioada anilor 1820-1830-1840.
Încă din copilărie, de pe vremea când era elev la Roman, a început să citească foarte mult și să adune cărți, datorită profesorului său de limba română, Alexandru Epure, care i-a insuflat dragostea pentru literatură și în special pentru Mihai Eminescu.
Colecția sa mai cuprinde 40 de tablouri și schițe cu Mihai Eminescu, precum și aproape 20 de cărți scrise despre poetul nostru național. Prima carte a fost „Eminescu în Banat”, scrisă în 1957, și câteva sute de cărți cu și despre Eminescu.
A publicat 14 cărți în colaborare cu încă un autor și 14 cărți împreună cu mai mulți autori. Paleta preocupărilor sale este și ea foarte extinsă, pentru că domeniile abordate au fost: estetica, istoria literară, bibliofilia, jurnalistica, teoria artei, istoria presei, cultura, bibliografia, muzica.
La cele deja arătate se adaugă preocupările consacrate folclorului. Profesorul Iliescu a cercetat în acest domeniu aspecte mai puțin cunoscute, cum ar fi: folclorul minerilor, folclorul manuscriselor și folclorul din Banat.
Lucrările de istorie literară le-a realizat din perspectiva ineditului, pentru a putea aduce contribuții noi în cunoașterea scriitorilor Eminescu, Alecsandri, Creangă etc. A valorificat, astfel, materialul inedit din corespondență, acte oficiale și documente legate de viața scriitorilor, a cules materiale de presă și a întocmit monografii ale unor personalități din Hunedoara, Timișoara, Orăștie, Reșița etc.
Multiplele sale lucrări au făcut referire la numeroase personalități ale vieții noastre culturale, precum: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, Alexandru Macedonski, George Coșbuc, Aron Cotruș, Simion Bărnuțiu, Constantin Dumitrescu Ion, Ovid Densușianu, Matilda Ghyka, Nicolae Titulescu, Alexandru Dima, Alexandru Epure, Constantin Diaconovici Loga și alții.
Ostenelile sale în domeniul vieții noastre culturale au generat articole, cronici sau recenzii ale unor renumiți condeieri, din rândul cărora fac parte academicieni, istorici literari, esteticieni, filosofi, critici literari, folcloriști, muzicologi, istorici.
Opera imensă a profesorului Ion Iliescu și raritățile colecționate de către el s-au bucurat de prețuirea Mitropolitului Nicolae Corneanu, care a participat la multe dintre expozițiile sale, și de aprecieri notabile peste granițele țării noastre. Recenzii, articole, știri, prezentări ale colecției sale au apărut în Germania, Franța, Italia, fosta Iugoslavie, SUA, Ungaria, Republica Moldova, Austria, Grecia etc.
Opera remarcabilă a profesorului universitar Ion Iliescu și inestimabila sa colecție atestă din plin valoarea contribuțiilor și a cercetărilor derulate zeci de ani și dragostea sa pilduitoare pentru cultură, artă și spiritualitate, spiritul său enciclopedic și sacrificiile făcute de-a lungul vieții pentru a salva și a lăsa posterității o comoară de mare preț care, fără strădaniile sale, s-ar fi risipit și poate ar fi dispărut.
În prima zi a noului an 2018, profesorul universitar dr. Ion Iliescu și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Miercuri, 3 ianuarie 2018, a fost prohodit după rânduială, iar trupul său a fost așezat în cimitirul din Timișoara, Calea Șagului, întru nădejdea Învierii și a vieții veșnice.”
Referințe găsim și în multe și cunoscute dicționare și voi da doar câteva titluri: Dicționar de estetică generală (1972); Dicționarul folcloriștilor. Folclorul literar românesc (1979); Dicționar al presei literare românești (1987); Din galeria personalităților timișene (1996); Dicționarul etnologilor români (1998); Personalități hunedorene. Dicționar (2004); Dicționarul general al literaturii române (2004-2009); Dicționarul scriitorilor români (2004 – 2009); Enciclopedia Banatului. Literatura (2015).
Astăzi, la 95 de ani de la naștere și la 6 ani de la plecarea în veșnicie, ne amintim cu recunoștință de profesorul, scriitorul, eminescologul, dar, mai ales, de omul Ion Iliescu.
Dumnezeu să-l odihnească! În veci pomenirea lui!

Sunt personalități ale locului, care au marcat acest frumos Banat Montan de-a lungul vieții atât de mult, încât rămân înscrise în Cartea de Aur a acestei părți de țară pentru veșnicie. O astfel de personalitate a fost și Constantin Gruescu, trecut la cele eterne acum patru ani, în data de 22 ianuarie 2020, la el acasă, în „Casa Binelui” din Ocna de Fier.
Născut la Dognecea în data de 12 aprilie 1924, Constantin Gruescu a crescut, a învățat și a îmbătrânit iubind mineritul și oamenii dedicați adâncurilor. A adunat de-a lungul anilor minerale și roci din Munții Banatului, punând bazele Muzeului de Mineralogie Estetică a Fierului din casa sa, un muzeu privat, care avea să facă cunoscute Ocna de Fier și Dognecea nu numai în țară, ci și departe, peste hotarele României.
Alături de Tanti Mia, soția sa, care l-a însoțit de-a lungul zecilor de ani în activitatea sa în slujba Binelui, Nea Costică Gruescu a fost un om deosebit, un om care a iubit locul său natal și l-a făcut cunoscut pretutindeni. Cei care răsfoiesc caietele sale de amintiri, cu înscrisuri lăsate drept dovadă de cei au trecut pe aici, vor găsi nume de oameni importanți din știință și cercetare, din politică și administrație, din cultură și educație, reprezentanți ai caselor regale, ai bisericii, oameni importanți și oameni simpli, elevi, studenți, maturi și vârstnici…
Pasiunea sa dedicată geologiei acestor plaiuri va dăinui pe mai departe prin donațiile sale oferite unor instituții din România și de pe mapamond, precum și prin ce ne oferă și astăzi „Casa Binelui” din Ocna de Fier.
De-a lungul vieții, lui Constantin Gruescu i-au fost decernate diferite ordine și medalii, diplome și însemne de recunoștință. Din partea Președinției României a fost recompensat, în data de 4 martie 2003, cu Crucea Națională „Serviciul Credincios”, cls. a III-a, i s-a conferit Titlul de Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin (19 aprilie 2004), al Municipiului Timișoara (27 aprilie 2004), al orașului Bocșa (17 aprilie 2014), al comunelor Ocna de Fier (26 februarie 2003) și Dognecea (10 mai 2002), Membru de Onoare al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița (21 decembrie 2011) și al Comunității Românilor din Uzdin / Serbia (23 aprilie 2002). A primit, printre altele, Diploma „Persona Maxima” a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin (17 decembrie 2001), Diploma de Membru de Onoare al Muzeului Banatului din Timișoara (20 iulie 2007) și Diploma „Prieten prin excelență al etniei germane din Banatul Montan” (12 aprilie 2013).
A fost membru al Societății Române de Științe Naturale, al Asociației Internaționale a Mineralogilor din Basel / Elveția, al Societății Culturale „Plai Mioritic” din Iași și al Societății Române de Geografie.

Erwin Josef Ţigla

ÎNCĂ UN PROIECT CULTURAL INTERNAȚIONAL SUB EGIDA UZP ROMÂNIA, FINALIZAT:
Premiile Concursului ,,Eminescu, un vis în așteptare” ediția ll-a 2023.
Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest” Timișoara, Dumitru Buțoi, președinte și membru UZPR Timiș, sub egida UZPR, a organizat ediția a doua 2023 a Concursului de creație literară ,, Eminescu, un vis în așteptare”. Un Proiect cultural de anvergură europeană susținut și mediatizat pe Site UZPR și alte instituții din domeniul cultural-artistic și mass-media, cărora le mulțumim din suflet. Proiectul a avut ca obiective principale: redescoperirea geniului eminescian în toate ipostazele vieții și activității sale, omagierea personalității lui Eminescu, puntea de lacrimi ce ne unește cu Dumnezeu, socializarea prin activitățile întreprinse între iubitorii de cultură, artă și Eminescu și desigur promovarea valorilor.
Proiectul a avut un caracter de voluntariat. Beneficiari fiind, elevi, adulți de toate vârstele de diverse profesii și opțiuni și comunitatea. Față de prima ediție putem remarca faptul că s-a înregistrat un aflux constant de participanți din țară și mai puțin din Diaspora.
Menționăm faptul că tematica Concursului a fost dedicată lui Eminescu, majoritatea respectând cerințele regulamentului, că au făcut-o mai insiprat sau nu, este o altă abordare, lăudabil este că au încercat și ediția viitoare rămâne o și mai mare provocare. Pentru a rispi emoțiile participanților vom da publicității numele câștigătorilor la secțiunile respective, urmând ca premiile să le expediem prin poștă, email, ori personal cu prilejul întâlnirilor cultural-jurnalistice pe care le vom efectua în perioada următoare prin orașele cu mai mulți premianți și oameni receptivi și cu notorietate, ziariști, poeți, scriitori etc. Arad, Oradea, Petroșani, București, Ploiești, Buzău.
Juriul format din: Av dr. Pașcu Balaci, Oradea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București, dr.Daniel Luca, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, Maria Rogobete, Lugoj-Timiș, poet, publicist, membru UZPR, Marele Premiu ,,Eminescu,un vis în așteptare”ediția 2022, Nicolae Toma, poet și jurnalist de investigație, Timișoara, membru UZPR, Dumitru Buțoi, Timișoara, inițiator și organizator, președinte Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest ” Timișoara, membru UZPR. Administrator Proiect, Grigore Mâinea, Timișoara, redactor șef-adjunct, revista de cultură ,,Luceafărul de Vest”Timișoara, membru UZPR. După evaluarea lucrărilor și aprecierea acestora cu note au decis câștigătorii după cum urmează:
MARELE PREMIU ,,Eminescu, un vis în așteptare” ediția a II-a 2023
Mirela Cocheci, Petroșani, județul Hunedoara
POEZIE
Premiul 1. Iulia Dragomir, Ploiești , Corneliu Cristescu, București, Marian Nicolae, Râmnicu Vâlcea, Vasile Bele, Baia Mare-Maramureș, Adrian George Itoafă, Constanța.
Premiul 2. Laura Isabelle Avramescu, Ploiești, Mioara Baciu, Brăila, Viorica Vancu, Timișoara, David Valentin, Orăștie-Hunedoara, Manole Angelica, Ivănești-Vaslui.
Premiul 3. Adina Ungur, Cluj -Napoca, Liliana Badea Cârstea Târgoviște, Mihaela Băbușanu, Bacău, Marin Rada, Slatina-Olt.
Mențiune unu: Vladu Daniela, Tulcea, Georgeta Rada, Olt, Ioana Popa, Petroșița, Dâmbovița, Alice Didu, Poiana Mare-Dolj, Ileana Corina Ciuraș, Arad, Mihaela Poduț Ienuțaș, Baia Mare, Vasile Didoacă, Voinești, Dâmbovița, Lili Stancu și Robert Popa, Cluj-Napoca.
DIASPORA
Premiul 1. Violeta Andrei Stoicescu, Spania. Premiul 2. Alina Spătaru, Edineț, Geta Lipovanciuc, Orhei, R. Moldova. Premiul 3. Diana Vinte Marinescu, Cehia.
POEZIE RELIGIOASĂ
Premiul 1.Marian Nicolae, Râmnicu Vâlcea. Premiul 2. Carolina Baldea, Teiuș-Alba și Maria Mucenica, București. Premiul 3. Aurel Constantin Muntoiu, Lugoj-Timiș.
POEZIE ÎN GRAI
Premiul 1.Maria Mândroane, Timișoara. Premiul 2. Ana Maria Chircea, Oradea. Premiul 3. Antonia Maria Moraru, Moldova Nouă- Caraș Severin.
Premii speciale pentru poezie în formă fixă: Lică Pavel, București, Gazel, Geta Lipovanciuc, R.Moldova, Glossă, Gabriela Botici, Brașov, și Maria Anastasiu, Râmnicu Vâlcea, Sonet, George Tei, București, și Gheorghe Varganici, Rondel-Sonet, Fălticeni-Suceava, Adina Ungur, Cluj-Napoca, Haiku.
POEZIE VOLUM
Premiul 1. Maria Anastasiu, Râmnicu Vâlcea. Premiul 2. Aurelius Belei, Brăila și Gheorghe Varganici, Fălticeni-Suceava. Premiul 3. Mihai Dragnea, Sânpetru-Brașov.
EPIGRAMĂ
Premiul 1. Vasile Vulpașu, Strehaia-Mehedinți, Corneliu Cristescu, București, David Valentin, Orăștie-Hunedoara. Premiul 2. Rozalia Iașura, Variaș -Timiș, Gheorghe I. Gheorghe, București. Ion Bunescu, București. Premiul 3. Maria Mucenica, București, Ana Maria Chircea, Oradea și Ionuț Zaharia Chirilă, Galați.
ESEU
Premiul 1. Issabela Cotelin, București. Premiul 2. Maria Anastasiu, Râmnicu Vâlcea. Premiul 3. Ionuț Zaharia Chirilă, Galați.
PROZĂ VOLUM
Premiul 1. Lucian Domșa, Teiuș-Alba. Premiul 2. Roxelana Radu, Buzău și Victor Cobzac, Ungheni-Basarabia. Premiul 3. Laura Ilinca, Franța și Andreea Vancu, Alexandru Vancu, Viorica Vancu și Ioan Mirescu, Timișoara.
PROZĂ MANUSCRIS
Premiul 1. Mariana Popa Potaisa, Brașov, Geta Lipovanciuc, R.Moldova, Delia Smaranda Terțian, Marghita-Bihor. Premiul 2. Ionuț Calotă, București, Mihaela Poduț Ienuțaș, Baia Mare, Ionuț Zaharia Chirilă, Galați. Premiul 3. Ion Bunescu, București, Ana Maria Chircea, Oradea, Vasile Dumitru, Cugir-Alba, Gheorghe I. Gheorghe, București.
Premii speciale: Roxelana Radu, UZPR Buzău, Victor Cobzac, Ungheni, Basarabia,
Florin Grigoriu, UZPR, București, George Adrian Itoafă, UZPR Constanța, Dorel Neamțu, UZPR Hunedoara, Maria Rogobete, UZPR, Timiș
Premiul special al juriului, Răzvan Ducan,Târnăveni, Mureș
Premiul Revistei de cultură ,,Luceafărul de Vest”Timișoara: Maria Pinter, Oradea, Georgian Ionuț Zaharia, Ocnița- Dâmbovița, Ana Văcărașu, Pașcani- Iași.
Premiul revistei,,VIP Seniorii” Timișoara: Alexandru Ciocioi, București, Alina Ane Maria Pripon, Buzău, Ion Bunescu și Liviu N. Zanfirecu, București.
Cu prilejul întâlnirilor cultural-jurnalistice din țară, Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest”Timișoara, va mai acorda Diplome de excelență și Meritul Cultural unor personalități cu notorietate din domeniile cultural-artistic, mass-media și academic. Participarea cu lucrări și susținerea acestui Proiect cultural de suflet, iubire și simțire românească ne-a onorat și le suntem recunoscători pentru o viață în slujba comunității.
Echipa de organizare mulțumește deasemeni tuturor participanților și celor implicați în susținerea și mediatizarea acestui Proiect de anvergură europeană și îi asigurăm de toată prețuirea noastră. Mulțumim UZPR.
Menționă că majoritatea lucrărilor trimise la concurs vor fi publicate într-o antologie, (desigur cu acordul scris al celor ce doresc ) ,,Eminescu, un vis în așteptare”ediția a ll-a 2024, care va fi lansată în luna iunie 2024 cu prilejul ,,Zilelor Eminescu”.
Așteptăm acordul autorilor pe adresa de e-mail: butoidumitru@hotmail.com

Dumitru BUȚOI/ UZPR Timiș

• UZPR

În multe țări din întreaga lume, un număr semnificativ de oameni evită în mod constant știrile – consumul de știri este în scădere, interesul pentru știri este în declin și evitarea selectivă a știrilor crește. Analizând pe larg date din sondaje, precum și peste 100 de interviuri cu persoane care evită știrile din Marea Britanie, Spania și SUA, reutersinstitute.politics.ox.ac.uk a cristalizat câteva repere majore ale acțiunii pe care jurnaliștii o pot întreprinde pentru a contracara fenomenul, mai ales într-un an electoral fără precedent, în care două miliarde de pământeni sunt așteptați în fața urnelor.

Informații legate de comunitate

Evitarea știrilor nu este doar un răspuns la conținut. Mulți oameni – și nu doar cei care evită știrile – spun că știrile sunt deprimante și că oricum nu pot face nimic în privința problemelor pe care le văd în știri. Aceste plângeri reprezintă un punct de plecare pentru a întâlni oamenii acolo unde se află din punct de vedere cultural. O organizație de știri trebuie să spună „te auzim”, s-ar putea diferenția de abundența de știri necruțător deprimante afirmând clar și explicit „vrem să fim diferiți” și spunând oamenilor – în timp și arătându-le oamenilor – că le pot aduce informații mai aproape de experiența lor trăită, prezentate în moduri mai accesibile și concentrate pe lucruri pe care le pot influența.

Cei care doresc să-i implice pe cei care evită știrile trebuie să țină cont de faptul că sensul și valoarea știrilor pentru cetățenii individuali sunt profund relaționale, legate de identitățile lor și de comunitățile cărora le aparțin. În această privință, eforturile de a aborda evitarea consecventă a știrilor trebuie să înceapă prin a examina în mod sistematic dacă organizațiile mass-media deservesc, de fapt, acele grupuri care sunt cel mai probabil să evite știrile (persoanele mai tinere, femeile și părțile mai puțin privilegiate ale publicului. Cercetările au arătat că simțul comunității ajută la creșterea valorii aproape oricărei practici media. Încurajarea și cultivarea simțului comunității este esențială și pentru alte practici de lungă durată, inclusiv organizarea comunității sau mobilizarea politică. „Constatările noastre subliniază importanța comunității în a ajuta oamenii să-și mențină un obicei de a accesa știri și am constatat că chiar și cei mai îndârjiți dintre cei care evită știrile au recunoscut că există unele beneficii sociale de a fi informați”, menționează sursa citată.

Personalizare, familiarizarea publicului cu munca profesioniștilor media

Mulți cei care evită știrile afirmă că știrile consumă prea mult timp, nu se potrivesc cu rutinele zilnice și sunt incompatibile cu responsabilitățile lor de acasă. Acestea sunt, la rândul lor, aspect asupra cărora se poate acționa. Chiar și doar „ambalarea” relatărilor existente în mod diferit pentru diferite audiențe ar putea ajuta. Rezumatele simple care să însoțească articole mai lungi și aprofundate ar putea servi mai bine nevoilor diferitelor persoane.

În ceea ce privește conținutul, o parte a problemei implică ipoteze despre familiaritatea oamenilor cu actorii și procesele – în politică sau în altă parte – dar la un nivel mai de bază, iar aceasta este o problemă de limbaj. Departamentul de Educație al SUA estimează că mai mult de jumătate dintre adulții americani au un nivel de alfabetizare în proză sub clasa a 6-a, dar multe știri par să presupună competențe la nivel de liceu, dacă nu chiar la nivel de colegiu, precum și cunoștințe contextuale. Widgeturile online, pe care unele organizații de știri le experimentează, pot oferi fundal și context pentru cei care sunt începători cu o poveste. Iar personalizarea oferă oportunități suplimentare. În viitor, personalizarea ar putea oferi nu doar selecții diferite de povești, ci și relatări potrivite cu interesele individuale ale utilizatorilor și nivelurile anterioare de cunoștințe de bază.

Pe de altă parte, pentru o profesie și o industrie bazate aproape în întregime pe comunicații, știrile, în cele mai bune condiții, oferă o valoare reală oamenilor și beneficii sociale pentru comunități și societate în general.

Toate inovațiile pe care organizațiile de știri le experimentează deja îi vor atrage pe cei care evită știrile doar dacă oamenii știu despre ele. „Intervievații noștri au spus uneori că ar putea consuma mai multe știri dacă ar veni într-un format mai ușor de digerat sau dacă ar acoperi X, Y sau Z opțiuni. Dacă organizațiile de știri dezvoltă modalități de a furniza știri care sunt eficiente și se referă la teme de care să le pese oamenilor, trebuie să găsească modalități mai bune de a promova aceste formate dincolo de bazele lor fidele de clienți. De exemplu, am descoperit că cei care evită știrile consecvente rareori au simțit că știu multe despre modul în care sunt relatate știrile, ceea ce le face dificil să facă distincția între sursele care produc știri și sursele care doar le reproduc. Această incertitudine părea să contribuie la sentimentul lor că toate știrile sunt prea de opinie”, arată Reuters Institute.

Reafirmarea valorilor editoriale și apărarea standardelor profesionale

Într-un mediu în care a devenit din ce în ce mai dificil să se diferențieze știrile produse profesional de alte mass-media și în care industria în sine este atacată în mod regulat de actorii politici și interesele corporative care încearcă în mod deliberat să o discrediteze, jurnaliștii și presa de știri nu pot să aștepte ca oamenii să vadă virtutea muncii lor sau rezultatele intervenților de alfabetizare media pentru a cultiva încrederea în rândul generației următoare. Poate fi necesară o campanie de relații publice la scară largă, la nivel de industrie, pentru a se modifica în mod real noțiunile oamenilor despre ceea ce fac jurnaliștii.

Mulți oameni își doresc de la jurnalism un reportaj precis, care să dea explicații, independent de influența comercială și politică nejustificată, dar au ajuns să creadă că așa ceva nu prea mai există și nici nu știu unde să-l găsească. Organizațiile de știri, nu doar individual, ci și colectiv, trebuie să explice mai proactiv ceea ce fac, să comunice valoarea muncii lor și să se apere împotriva unora dintre cele mai dăunătoare teorii despre jurnalism. O coaliție de organizații academice și non-profit orientate spre jurnalism și/sau instituțiile de știri în sine sunt probabil cel mai bine poziționate pentru a depune acest effort, pentru a reafirma valorile editoriale și a apăra standardele profesionale în fața publicului și astfe să obțină, ca unul dintre efecte, combaterea reală a evitării știrilor. (redacția UZPR)

• UZPR

Preocupat constant și cu perseverență de istoria presei, de relația presă – cultură, Ioan David revine, într-o ediție revăzută și adăugită, cu monografia unei reviste importante pentru imaginea presei din Banat: „Semenicul”[1]. Preocuparea lui Ioan David pentru istoria presei are ea însăși o istorie, pornind de la cercetarea doctorală finalizată cu o teză despre  Presa românească din Banat în secolul al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea. Repere publicistice şi lingvistice până la lucrări de istorie a presei, de istorie a culturii din Banat publicate în ediții succesive de-a lungul timpului, din care amintim (citând ultima ediție): Presă şi cultură. În secolul al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, ediţia a III-a, (2013);  Presa românească din Banat. Preocupări de cultivare a limbii. De la începuturi până în 1918, ediţia a III-a, (2013).

O activitate laborioasă desfășoară Ioan David prin contribuțiile monografice la cunoașterea integrală a unor reviste din Banat. Remarcabile sunt cele despre revistele „Banatul” și „Semenicul”. Utilitatea unor asemenea lucrări de cercetare a presei este dincolo de orice îndoială. Cele două reviste sunt diferențiate ca valoare, dar fiecare în felul său a reprezentat un moment istoric în cultura din Banat, a avut un anume rol în menținerea interesului pentru cultură în acest spațiu de veche tradiție culturală, fiecare revistă a fost un ferment pentru activizarea, potențarea și întreținerea emulației culturale/literare din Banat. Lucrarea lui Ioan David — Banatul (1926 — 1930 ). Prima revistă literară bănățeană — este o cercetare performantă și binevenită pentru cunoașterea uneia dintre cele mai importante reviste din Banat. Revista a avut o perioadă prosperă, mai ales când la conducerea ei, în calitate de director,  a fost poetul Aron Cotruș. Competența lui Aron Cotruș în organizarea unei reviste este de netăgăduit, având în vedere experiența acestuia în presă: redactor la ziarul „Românul” din Arad, încă din perioada studiilor universitare; redactor la publicația „Neamul Românesc” în timpul Primului Război Mondial în Italia; redactor la ziarele „Solidaritatea” și „Tribuna Nouă” din Arad în perioada de după revenirea din război și înainte de a prelua „Banatul”. Remarcăm faptul că Ioan David realizează monografia unei reviste importante, în care esențializează și analizează datele  despre revistă, redă structura tematică (literatură; arte; istorie și arheologie; viață culturală; revista presei; viața politică, economică și socială; minorități; aniversări, necrologuri, comemorări; iconografie), publică  articolele – program și o selecție semnificativă a articolelor semnate de personalități reprezentative (Lucian Blaga, Filaret Barbu, Onisifor Ghibu, G. Călinescu, Traian Lalescu, E. Lovinescu, Doina Peteanu (Anișoara Odeanu), Camil Petrescu, Ioachim Miloia, Sever Bocu, G. Bogdan-Duică).

Lucrarea dedicată revistei „Semenicul” păstrează aceeași structură tematică, autorul selectând și aici articolele-program ale revistei și diverse alte articole aparținând celor din redacția revistei sau colaboratorilor. În lucrare există și o cronologie a revistelor literare și culturale din perioada interbelică din Banat.  În introducere, Ioan David sintetizează direcțiile programatice ale revistei, cuprinse în Cuvânt înainte din numărul unu pe anul 1928 al publicației. „Apărută sub conducerea unui comitet format din intelectuali lugojeni, profesori, învățători, avocați, medici etc., de regulă oameni cu o bună stare materială, în fruntea căruia se găsea Aurel E. Peteanu, revista țintește, după cum rezultă din Articolul-program, intitulat Cuvânt înainte, patru direcții de acțiune: 1. Aducerea în atenția publicului larg a scrierilor și activităților unor personalități bănățene; 2. Descoperirea și lansarea unor talente scriitoricești, cu precădere din spațiul bănățean; 3. Inițierea, în jurul [revistei] a unei ample mișcări culturale; 4. Conectarea activităților provinciale la marea și adevărata cultură națională.”

Programul a fost generos în intenție, dar realizările nu au fost întotdeauna semnificative. „Semenicul” a fost o revistă la nivelul culturii medii, de interes zonal, având mai ales pagini de consemnare a unor activități și evenimente, de evocare a unor oameni cu un anumit rol (adeasea, foarte important) în cultura din Banat (Ion Popovici Bănățeanu, Ion Vidu, Valeriu Braniște, Coriolan Brediceanu, Iosif Tempea, Traian Grozăvescu, Eftimie Murgu, Cassian R. Munteanu, Iosif Popovici,  Emanuil Ungureanu, Tiberiu Brediceanu, ș.a), de înregistrarae a unor activități la nivelul școlilor, de reliefare a creațiilor folclorice specifice Banatului etc. Revista a apărut doar patru ani (1928 – 1932), iar însemnătatea ei  constă tocmai în faptul că oferă această panoramare a unei anumite activități culturale, literare și istorice dintr-un anume timp cultural și istoric al Banatului.

Se întâlnesc în revistă și articole demne de a fi menționate și folosite ca surse informative de cercetătorii interesați de cunoașterea acestei perioade acoperite de publicația de la Lugoj. Astfel, Traian Topliceanu scrie un amplu articol despre Paul Iorgovici (Un scriitor bănățean: Paul Iorgovici (1764 – 1808), în nr. 7- 8/1928), cu date biografice, unele mai puțin cunoscute, dar și cu observații pertinente asupra lucrării Observații de limbă românească. Tot Traian Topliceanu scrie și despre Damaschin Bojincă, despre activitatea sa ca profesor la Academia Mihăileană din Iași, dar și despre atitudinea sa în privința falselor idei ale lui Sava Tekely (Tököly), care contesta romanitatea și continuitatea poporului român precum și latinitatea limbii române. Este cunoscută în acest sens lucrarea lui Damaschin Bojincă, referitoare la „cârtirea cea din Halle”, scrisă direct în limba latină: Animadversio in dissertationem Hallensen sub titulo „Erweiss dass die Walachen nicht römischer Abkunft”, (Pesta, 1927).  În revistă se întâlnesc și articole cu cercetări de istorie locală (Traian Simu, Urme grăitoare; Victor Bîrlea, Revoluția din anul 1918;), texte despre spațiul ecleziastic, unele de prezentare (inclusiv a unor reprezentanți ai clerului)  altele de atitudine (Dr. Cornel Corneanu, Arhiereul Filaret Musta; Episcop A. Nicolescu, Este opoziție între știință și credință?;  Dr. Nicolae Brînzeu, Baptismul în Banat).

Revista publică creații folclorice, din colecția lui Aurel E. Peteanu (balada Ionășel; Cântece; Jalea bradului; Lină Rujălină), Gh. Cătană (Marcu Iagăru; Finuțul Morții) și Lucian Costin, dar și comentarii asupra folclorului din Banat, semnate mai ales de Lucian Costin: Balada bănățeană, (nr.1/1928). Având în vedere că majoritatea celor care formează redacția sau colaborează la „Semenicul” sunt cadre didactice, nu lipsesc articolele de profil. Lucian Costin scrie un încurajator articol despre foarte tânăra Doina Peteanu, alias scriitoarea Anișoara Odeanu: Un talent remarcabil: Doina Peteanu, (nr. 9-10/1929). În privința creațiilor literare originale revista nu se remarcă în mod deosebit, dar pot fi, totuși,   menționate cele semnate de Mia Cerna, Mihai Novac, Doina Peteanu (Anișoara Odeanu). Nu mai trebuie să precizăm că Anișoara Odeanu, depășind vârsta adolescenței din perioada „Semenicul”, va deveni o scriitoare importantă a literaturii române, încadrată de G. Călinescu în Noua generație.

Aurel E. Peteanu și Lucian Costin (I.G. Costinescu) au fost doi actori culturali importanți de la revista „Semenicul”. Unul la Lugoj, celălalt la Caransebeș, au fost mereu în legătură, se întâlneau la reuniuni profesionale sau chiar la manifestări literare, ori își scriau epistole. Aurel E. Peteanu a fost o personalitate marcantă a Lugojului, mai mulți ani director al Liceului „C. Brediceanu”, profesor cu prestanță intelectuală (doctor în Litere și Filosofie), mereu implicat în organizarea și coordonarea mișcării culturale din Lugoj și împrejurimi. Dintre mai multe scrisori (necunoscute) trimise lui Lucian Costin, redăm una în care îi relatează despre apariția revistei, despre colaboratori, despre reacția la articolul despre Doina Peteanu (Anișoara Odeanu). Se poate observa că era atât de legat de „Semenicul” încât o considera revista sa (…mi-a apărut „Semenicul”).

                 Lugoj, la 22.X.1929

   Mult iubite D-le Costinescu,

 Sunt în preajma plecării cu Doina mea la București. Ieri, luni, seara mi-a apărut  „Semenicul”, iar azi, marți, dimineața cu acceleratul de 9 călătorim spre București.

 Revista a apărut în condiții excelente, atât ca formă, cât și ca și fond. Lumea de aici a primit-o cu elogii. A plăcut foarte mult aprecierea foarte frumoasă și potrivită a Doinei mele, făcută cu atâta sinceritate și competență de D-ta. Pentru ostăneală și bunăvoință primește, te rog, cele mai sincere mulțumiri.

 De altcum întreg cuprinsul e admirabil. Brany-Lemeny mi-a trimis o scrisoare călduroasă cu poezia publicată, Toamna. I-am expediat și lui un ex.[emplar] din revistă.

 Doresc mult, dimpreună cu Doina, să iau parte la adunarea și festivalul de sâmbătă al A.C.B. Te rog să stărui ca, la invitația specială a d-lui coleg Penția, să fie luată și Doina, cu recitări de poezii și proză în programul festivalului. În sensul acesta am scris și D-lui Corneanu. La caz, dacă isprăvim miercuri, joi și vineri, cu toate la București, venim cu siguranță. Te voi aviza telegrafic. Adresa: Hotel „Paradis”, Calea Griviței.

      Te îmbrățișez cu drag,

                        Peteanu

La rândul său, Lucian Costin i-a trimis scrisori lui Aurel E. Peteanu, dar nu doar cu el a fost în corespondență, ci cu mulți alți  intelectuali, dintre care i-aș aminti pe Liviu Rebreanu, Aron Cotruș, Al. Rosetti, Cora Irineu, Elena Farago, Al. T. Stamatiad, Sextil Pușcariu, Carlo Tagliavini. Redăm una dintre scrisorile trimise lui Lucian Costin de către Profesorul Carlo Tagliavini de la Universitatea din Bologna (Italia). Faptul că Profesorul Carlo Tagliavini – un lingvist de reputație europeană și un prestigios românist –  îi scrie lui Lucian Costin nu este de trecut ușor cu vederea, mai ales că îi vorbește despre Manuscrisele Marsigliene și despre intenția de a tipări Dicționarul. Intenția lui Carlo Tagliavini despre care amintește în 1927  s-a materializat doi ani mai târziu, când a publicat la Academia Română studiul Lexicon Marsilianum. Dicționar latin – român – maghiar din sec. al XVII-lea, iar peste un an (1930) a tipărit Dicționarul: Il „Lexicon Marsilianum”, dizionario latino – rumeno – ungherese del sec. XVII. Studio filologico e testo, (Academia Română, București, 1930).

    Prea Stimate Coleg,

Vă mulțumesc din inimă pentru frumosul volum Graiul bănățean pe care ați binevoit să mi-l trimiteți. Cunoșteam deja cele două-trei studii asupra graiului băn.[ănățean] pe care Dv. le-aveați publicate în „Arhivele Olteniei” al prietenului Fortunescu. Am întârziat câteva zile ca să vă răspund, căci doream să citesc cu mare băgare de seamă cartea Dv. Acum o am citit și pot să spun că o găsesc foarte bună și folositoare. Cu toate că eu nu pot să fiu totdeauna de aceeași părere cu Dv., în câteva puncte ale Introducției, găsesc Glosarul o adevărată comoară de cuvinte rare, puțin cunoscute, ba chiar necunoscute filologilor care v-au precedat. Voi scrie bucuros recenzia ce-mi ați cerut. Cartea Dv. îmi este acum atât mai folositoare încât pregătesc în zilele acestea edițiunea (precedată de un studiu filologic) unui Dicționar latin – român – maghiar de la sec.  XVII (mai vechi [ori contemporan] decât al Anonimului din Caransebeș). Dicționarul, păstrat în Bibl.[ioteca] Universității noastre printre M[anu]s[cri]s-ele Marsigli, a fost scris în Ardeal pe lângă graniță, între Ardeal și Banatul și conține prea multe cuvinte dialectale. Câteva din ele le-am găsit acuma și în cartea Dv.

Dacă publicați ceva (filologie, folklor, literatură rom.[ână], mă rog să nu uitația săracul românist italian subsemnat…

    Cu cele mai bune salutări colegiale,

    al Dv. Prof. Dr. Carlo Tagliavini

de la Universitatea din Bologna

Bologna, 10 ianuarie 1927

 Barracano 5

Am reprodus aceste două scrisori (din mai multe existente), pentru a demonstra că, cel puțin, prin câțiva dintre cei implicați în realizarea revistei „Semenicul”, în colaborarea la „Semenicul”, publicația a tins înspre atingerea unor trepte de cultură mai elevată. De aceea este prețioasă și de apreciat  cercetarea asupra revistei realizată de Ioan David, care a relansat această publicație în circuitul literar, pentru cei interesați de cunoașterea unui timp al culturii din Banat.

      Alexandru Ruja

(Revista UZP, nr. 32/2023)

---

[1] Ioan David, „Semenicul”. Revistă culturală lunară (1928 – 1932). Contribuții monografice. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. Prefața de Crișu Dascălu. Editura David Press Print, Timișoara, 2022, 682 p.