Romulus URS (foto, alături de primarul comunei). Un autentic fiu al satului Lăpugiu de Sus.
Deși aflat în liniștea vieții de pensionar, la adresa sa întâlnești frumoase aprecieri, așa cum se cuvin unui simbol al omului născut la sat.
Activitatea sa oferă o „oglindă” a vieții profesionale și cetățenești, un reper al dragostei pentru cultură și comunitatea în mijlocul căreia trăiește.
Deși profesor de matematică, a abordat mereu probleme specifice vieții culturale și ale folclorului local formulând sugestii și opinii privind frumusețea vieții de la sat.
A contribuit din plin la organizarea de activități pentru reînvierea tradițiilor pădurenești.
A cules numeroase colinde din zona natală publicate în cartea „Lăpugiul de Sus trecut și prezent, un sat pentru viitor”.
A colaborat la elaborarea monografiei județului Hunedoara cu date privind locurile sale natale.
Este membru al mai multor asociații culturale.
Nu demult a fost prezent la un reușit act cultural desfășurat la Căminul Cultural din satul Cinciș-Cerna unde împreună cu Lucia Tănase, directorul Bibliotecii Municipale Hunedoara a prezentat filmul etnografic „Cultura tradițională și școala din satul Lăpugiu de Sus”.
A sprijinit promovarea „colindului de ceată bărbătească”, a publicat monografia satului Lăpugiu de Sus, fiind și semnatar al volumului „Lăpugiu de Sus, un sat de poveste apropiat Ținutului Pădurenilor”.
Așa se face că, sala de ședințe a Primăriei Lăpugiu de Jos a găzduit un reușit eveniment sărbătoresc dedicat prof. Romulus URS, cu ocazia împlinirii vârstei de 76 de ani și conferirea titlului de Cetățean de onoare al comunei.
A fost o zi deosebită în viața prof. Romulus URS, lucru reieșit chiar din spusele primarului Alin Traian Chiorean: Acest titlu reprezintă cea mai înaltă distincție ce poate fi acordată în semn de recunoaștere și apreciere acelor persoane care prin activitatea lor au contribuit în mod semnificativ la crearea și dezvoltarea bunului renume al comunității locale, a promovării și conservării culturii tradiționale din satele comunei.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

PRIMA ZI ÎN ȚARA SFÂNTĂ
DETAȘAREA, LINIȘTEA, UIMIREA

Iisus este iubire, nimeni nu are iubire mai mare decât El, a murit pentru noi, iată cea mai mare expresie de iubire arătată de un Om, căci Iisus a fost Om, a dat lumii tot ce a avut mai bun. Ne-a învățat că cele mai importante lucruri despre viață le aflăm de la animale și flori, că putem oricând să vorbim cu o pisică, cu un câine, cu orice viețuitoare, sau de ce nu, cu o luncă, să învățăm ce înseamnă dragostea, mângâierea, îmbrățișarea, să ne tratăm psihicul cu acest medicament unic, binefăcător. -Acolo locuiește Iisus!- Vocea bunicii îmi spunea să privesc cerul. -Atinge-l dacă vrei, ochii tăi îl pot mângâia, inima ta este parfum de liliac, trebuie doar să urci muntele… Atunci am înțeles că trebuie să iubim! Trebuie să ne păstrăm spiritul de sacrificiu, să facem totul bine și cu iubire, să admirăm tot ce ne înconjoară, să prețuim oamenii, să-i acceptăm pe toți, să punem suflet în tot ceea ce facem, să lăsăm poarta deschisă îngerilor. Și atunci îți spun ție, Doamne Dumnezeule, ce frumos este sufletul omului, dar cât de frumoasă este viața!!!

Marți dimineața, ora 2.30, 2019, Parcul George Enescu din Lugoj se bucura de agitație, zgomot de motoare, de trolere, toată lumea urca în autocar, urma să plecăm spre aeroportul din Timișoara cu destinația Israel, numărătoarea a ieșit bine, la un moment dat, Ioana, soția preotului Traian Birăescu s-a apropie încet, încet de mine, iar din față l-am auzit, spre surprinderea mea, pe Părintele Traian spunând tuturor că…este ziua mea!!! Ce frumos!!! În clipa aceea am revenit pe pământ. Hei, femeie, mi-am zis, astăzi este ziua ta, astăzi primești cel mai frumos cadou din lume, astăzi ajungi în Țara Mântuitorului. Toți pelerinii mi-au cântat: La mulți ani!
Un moment unic, eram toți unici, iar pelerinii atât de frumoși.
Și era cea mai frumoasă zi din viața mea!
Am spus în cor ”Tatăl Nostru”, Părintele Traian a împărțit pelerinilor o carte, pe nume: ”Pelerinaj în țara Sfântă- PE URMELE MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS”, un colier format din tricolorul României și un medalion, acesta fiind alcătuit din două cartonașe învelite în plastic, unul era pentru diferite notițe iar celălalt era colorat, pe el scria numele fiecărui pelerin și mai sus de nume era scris: ”Hristos în mijlocul nostru Este și va fi” apoi ”Azi este cea mai frumoasă zi din viața mea”, impresionant, mai jos Pr. Birăescu Traian și numărul lui de telefon.

Sunt multe situații în care oamenii își dau seama cât de mult înseamnă să iubească tot ce îi înconjoară, din clipa în care am pornit spre Israel am simțit că nimic nu este mai important pe acest pământ decât gazda trupului și a sufletului nostru, iubirea pentru tot ce există în jur, absolut tot, fie om, plantă, animal, piatră, apă, pom, iubirea trebuie să ne inunde sufletul în fiecare moment al vieții, nu se poate trăi frumos fără iubire, nu avem cum, ea este suportul timpului, ea este anotimpul în care vrem să fim sărutați, este trimisul speranței din inimă, iubirea este cheia vieții, nu ai voie să pierzi cheia, o legi de gât și o porți peste tot, nu îți poți spune nici măcar numele dacă nu ai iubirea agățată de gât.
Am ajuns în Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara, acesta este al treilea aeroport din România după numărul de pasageri. Din 2003, aeroportul poartă numele inventatorului român Traian Vuia, care s-a născut în județul Timiș. Auzisem că o să fim controlați la sânge, să nu avem sticle de plastic cu apă în geanta de mână și diferite lichide în diferite sticle, să nu luăm cosmetice, etc, într-adevăr aeroportul ne-a dovedit că îndeplinește toate condițiile de siguranță aeronautică conform standardelor internaționale, servind drept bază operațională pentru Wizz Air și este considerat drept aeroport rezervă pentru București.
Cu această carte minunată, cu acest colier prietenos și cu gingășia ghioceilor primiți de la soția preotului Traian Birăescu, am plecat la drum. Și ce credeți? Zburam, oameni buni, zburam! Intrasem în aeroport fără nici o teamă, am urcat în avion fericită, nu dispăruse frica de a zbura cu avionul, în niciun caz, dar apăruse liniștea, Mântuitorul era cu noi, se bucura de bucuria noastră, ne privea cu zâmbetul divin și ne făcea să înțelegem că aceste imperfecțiuni: frica, nemulțumirea, răutatea, îndoiala, perversitatea, falsitatea, au rămas în bagajul nefăcut.
Oamenii sunt impresionați de multe lucruri, avem în noi multe trăiri, pe unele nici nu le-am accesat, poate din lipsă de timp, poate din neștiință, poate din rea voință, lucrul bun este acela că totuși unele se deschid singure și ne parfumează viața, azi o trăire, mâine altă trăire, tot așa până când inima îți spune: Stop! Vrea să facă o pauză, dar sufletul nu se satură niciodată, ăștia doi nu prea sunt pe aceeași lungime de undă, dar sunt totuși zile când își dau mâna.
M-a impresionat avionul, echipajul, decolarea, zborul printre nori, deasupra norilor, am avut locul exact la geam, nu mi l-am dorit, mult timp după decolare nici măcar nu m-am uitat pe geam, nu voiam să văd că sunt deasupra pământului, dar încet, încet, ochii îmi fugeau spre geam, nu puteam să-i țin în frâu, am realizat că acum aparțin cerului și ce pot să mai fac?
Vorbeam cu mine, inima nu mă lua în seamă, ea își făcea treaba ticăind într-una, bătea la înălțime și cred că-i plăcea mult, eu îmi țineam sufletul aproape de ea și împreună am început să spunem rugăciunea ”Tatăl nostru”, o spuneam într-una, nu mai puneam virgulă, nu aveam timp de virgule, sufletul îmi respecta dorința, rugăciunea se repeta, se tot repeta, vocea din mine nu se lăsa, nu priveam ceasul, nu puteam, doar zdruncinăturile din scaun mă aduceau la realitate și familia din spatele nostru care ne-au pus nervii la încercare încă de la decolare, însă prezența preotului Ioan Bălăngean din Timișoara care stătea lângă noi, un mare domn, un om adevărat prin excelență, mi-a dat curaj și gânduri bune în aceste zile de pelerinaj fixate pentru totdeauna în suflet.
După toată agitația, bagaje, controale, lovituri în scaune, țipete și râsete zgomotoase, tensiuni, iată că o voce ne anunța că am ajuns în Israel.
Am aterizat, ce fericire, aplauzele au venit instantaneu, toți pelerinii se bucurau, am ajuns în Țara Sfântă și am ajuns cu bine, cred că Dumnezeu a fost mereu pe buzele noastre, în inimi, în rugăciuni. Și iată-mă în aeroportul ”Ben Gurion” din Tel-Aviv!
Fiecare creștin, fiecare om ar merita să ajungă să viziteze locurile sfinte, în momentul în care m-am așezat pe scaun în avion, m-am simțit atât de fericită, dar mai mult de atât, iubită, îmi ziceam într-una: ” Înseamnă că mă iubește Dumnezeu, dacă ajung acolo!!!”.
Și constatarea mea a făcut să-mi liniștească psihicul, nu am mai căutat în trecut, fiecare om are păcate, greșeli, important este să nu le repetăm, să ni le asumăm, zborul nu a fost deloc zbuciumat, nu a plouat, nu au fost fulgere.
Aeroportul ”Ben Gurion” ne aștepta, era imens și aglomerat, atât de modern, totul pus la punct, curățenie nu mai vorbesc, pelerinii din Lugoj și-au luat bagajele și au format un punctuleț în care fiecare mânca un sandwich, își bea apa și deja începeau să se dezbrace, fiind mult mai cald decât în România.
Atmosfera de aici te îmbie la bunătate și prietenie, căldura cu care te întâmpină acești oameni te face să-ți depășești condiția de om, ești peste tine, te dezmembrezi și apoi te pierzi prin Univers, te regăsești și te bucuri, iată cum ajungi să cunoști secretele lumii și să iei cu tine ce este mai important: lecția de viață!!!
O lume nouă, oameni noi, mult iubitul Israel, în momentul în care am prezentat pașaportul, un bărbat zâmbitor și drăguț de la ghișeu mi-a spus în engleză: ”Happy Birthday, Maria!”! O, da, a văzut tipul în pașaportul meu că este ziua mea, din nou o tresărire, apoi bucurie și curaj, iată un zâmbet care spune ”Bine ați sosit, dragi pelerini, dragi suflete!”. Peste tot pelerini, oameni de toate naționalitățile, un gând m-a dus la Turnul Babilon, dar m-am întors repede, ne aștepta autocarul.
Am ieșit din clădirea aeroportului, șoferul care ne așteptase ne-a prezentat autocarul și ne-a invitat să urcăm, nu înainte de a specifica în limba engleză faptul că autocarul este nou, nouț, că noi eram primul grup de pelerini care intră în el, era un tip brunet, drăguț, inteligent și foarte bun în meseria lui, ne-a primit cu simpatie și prietenie, dovadă că românii sunt iubiți în această țară minunată.
-Ce dimineață frumoasă de februarie! Era ziua mea de naștere, iar pașii mei călcau pe Pământul Sfânt în 5 februarie 2019.

Dar iată că este soare în sufletul românilor din autocar, nu simte niciunul dintre noi oboseala, pe fața pelerinilor li se citește bucuria, fiecare se caută în gânduri, alții în inimi, toți cu ochii pe geam, au ajuns într-o țară în care totul este necunoscut, un lucru știam sigur, aici s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos. Și am pornit spre cunoaștere.
Soarele picta cerul numai pentru noi, mă gândeam la țara mea, ce departe sunt de ea, ei erau acolo, în lumea lor, eu eram aici, într-o altă lume, peste tot oameni și trăiri, mă teleportez cum vreau în imaginația mea, mă uit la Daniel, soțul, și mă întreb, oare el cum trăiește aceste clipe, dar nu îl întreb pe el pentru că nu vreau să dispară vraja, fiecare cu trăirile lui, avem timp să ni le spunem unul altuia, liniștea pune stăpânire pe ființa mea și deodată o voce caldă, înmiresmată parcă, începe să ne spună unde anume ne îndreptăm, să ne povestească despre locul unde vom păși, nu era nimeni altul decât minunatul Preot Ioan Bălăngean, ghidul nostru în aceste zile nemaipomenite, binecuvântate. Și m-a cuprins Detașarea în momentul în care am pășit în Biserica ”Sfântul Gheorghe”, apoi Liniștea când am călcat pământul Apeductului Roman din Cezareea-Palestina, m-a învăluit Uimirea la vederea Bisericii ”Stella Maris” din Haifa, Doamne…cât de frumos este orașul Haifa! Ziua s-a încheiat cu frumusețea, mirosul, magia Grădinilor ”Bahai”, acolo unde am stat de vorbă cu un palmier, i-am lăsat un pix și o foaie să îmi scrie când are timp…
Așa au început trăirile în fiecare dimineață, în cele opt zile petrecute în Israel, îmi spuneam cu atâta bucurie:
AZI ESTE CEA MAI FRUMOASĂ ZI DIN VIAȚA MEA!
Adevărat!!!
Apoi au urmat și celelalte zile, la final am constatat că fiecare zi este cea mai frumoasă și cea mai importantă din viața mea!
ERAM ATÂT DE APROAPE DE DUMNEZEU…ATÂT DE FERICITĂ!

Maria ROGOBETE
PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ ”GRUPIR” Editura Castrum de Thymes Membru UZPR Lugoj 29.01.2024

FOTO: Alin Bruznican-pelerin al trupei ”GRUPIR”