În ultima săptămână din luna ianuarie a.c., comunitățile germane din Banatul Montan își vor aduce aminte, prin intermediul unor manifestări comemorative, de începuturile deportării germanilor în fosta URSS, în temeiul prevederilor tratatelor de pace de la încheierea celui de al II-lea Război Mondial.
În urmă cu 79 de ani, bărbați între 17 și 45 de ani și femei între 18 și 30 de ani, apți și apte de muncă, de pe întreg teritoriul României, din Transilvania, Banat, Satu Mare, Crișana, Bucovina, București și Dobrogea, au fost luați din sânul familiei și transportați, în vagoane pentru transportul animalelor, până departe, în teritoriul actualei Ucraine (zona Donețk) și al Rusiei (Munții Ural). În realitate, au fost deportați oameni și mai tineri sau mai în vârstă, până la urmă primând numărul…
Nu puțini au fost aceia care și-au pierdut viața acolo din cauza condițiilor vitrege de muncă și viață. Ultimii deportați s-au reîntors acasă abia la sfârșit de decembrie 1949, după cinci ani de muncă depusă pentru „reconstrucția” statului sovietic.
Din cei aproximativ 75.000 de deportați din România se estimează că un număr de peste 10.000 și-au pierdut viața acolo.
Din județul Caraș-Severin au fost deportați aproximativ 9.000 – 10.000 de etnici germani. Astăzi mai sunt în viață în Banatul Montan (inclusiv Orșova) 8 foști deportați, din care 4 reșițeni.

Erwin Josef Ţigla

Manifestări comemorative, 25 – 31 ianuarie 2024

25 ianuarie 2024, ora 15.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Expoziție de artă plastică a reșițenilor Doina & Gustav Hlinka și Viorica Ana Farkas, membri ai Cercului de artă plastică „Deutsche Kunst Reschitza”, George Molin și Marianne Florea, membri ai Cercului de sculptură „Jakob Neubauer”, ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, precum și a plasticianului Michael Messer (din Sânmartin de Arad, astăzi la Augsburg / Germania).
Prezentarea filmului documentar „Oare ne mai întoarcem?”, 2016, o producție TVR 2, în regia și scenariul lui Cristian Amza.

28 ianuarie 2024, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Orșova:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Caransebeș:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” Oțelu Roșu:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 10.00, Biserica romano-catolică „Nașterea Maicii Domnului” Dognecea:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 11.00, în curtea Bisericii romano-catolice „Nașterea Maicii Domnului” Dognecea:
Rugăciune la Monumentul deportaților pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 10.30, Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“ Reșița:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 11.30, Monumentul deportaților din Parcul „Episcop Martir Traian Valeriu Frențiu” (fost „Cărăşana“) Reșița:
Rugăciuni pentru victimele deportării, cu participarea păr. Veniamin Pălie, arhidiacon al Banatului Montan, urmate de depuneri de coroane.
Incursiuni muzicale: Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea).

28 ianuarie 2024, ora 11.00, Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Bocșa Montană:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 12.00, lângă Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Bocșa Montană:
Rugăciune la Monumentul deportaților pentru victimele deportării.

28 ianuarie 2024, ora 11.30, Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime” Steierdorf:
Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

29 ianuarie 2024, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Masă rotundă „Deportările și istoriile lor”, cu participarea unor invitați din județ. Participă dna Cornelia Fetea, președinta Filialei Caraș-Severin a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și dl Ivan Schnabel, președintele Comunității Evreiești din Reșița.
Prezentări de cărți:

1. Russlanddeportation. 75 Jahre seit deren Beginn. Gedenkveranstaltungen im Banater Bergland, 1991 – 2020, und Beiträge betreffend die Geschichte des Reschitzaer Denkmals für die Russlanddeportierten (Deportarea în Rusia. 75 de ani de la începerea acesteia. Manifestări comemorative în Banatul Montan, 1991 – 2020, şi articole cu privire la istoria monumentului dedicat deportaţilor, ridicat la Reşiţa). Editor: Erwin Josef Ţigla. Reşiţa: „Banatul Montan”, 2021;
2. Russlanddeportation. 75 Jahre seit deren Beginn. Zeitzeugen und Erinnerungen (Deportarea în Rusia. 75 de ani de la începerea acesteia. Martori oculari şi amintiri). Editor: Erwin Josef Ţigla. Reşiţa: „Banatul Montan”, 2021.
   Incursiuni muzicale: Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea).

30 ianuarie 2024, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Expoziție filatelică având tematica „Deportarea germanilor în fosta Uniune Sovietică”, din colecția Norbert Blistyar (din Steierdorf, astăzi în Germania).
Expoziție de artă plastică a reșițenilor Anton Ferenschütz (10.11.1927, Reșița – †25.04.2018, Bielefeld / Germania) și Franz Binder (14.11.1924, Steierdorf – †11.11.2004, Reșița).
Prezentarea filmului documentar „La marginea tăcerii”, 2016, o producție TVR 2, în regia și scenariul lui Cristian Amza.
Program muzical prezentat de prof. Nicoleta Garoiu și elevii săi din cadrul Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița.

30 ianuarie 2024, ora 20.15, studioul postului de televiziune „Banat TV” Reșița:
Emisiunea TV „Călător fără bilet”. Moderator: col. Valentin Homescu. Participă Cornelia Fetea și Erwin Josef Țigla.

31 ianuarie 2024, ora 12.30, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:
79 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.
Expoziție documentară cu tema: 29 de ani de la ridicarea la Reșița a Monumentului deportaților germani în fosta Uniune Sovietică.

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a încheiat Săptămâna Culturii Naționale cu evenimentul „Eminescu și Unirea”, aflat la cea de-a III-a ediție, și desfășurat în parteneriat cu Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” Vasiova
Așa cum s-a întâmplat în toată țara, săptămâna 15 – 21 ianuarie 2024 a fost denumită Săptămâna Culturii Naționale, perioadă în care, pe tot teritoriul României, s-au desfășurat evenimente culturale, cele mai multe puse sub semnul poetului Mihai Eminescu.
La fel s-a întâmplat și la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa. În această perioadă au fost organizate diverse activități, întâlniri, dar și participări la importante evenimente locale sau naționale.
Dacă luni, 15 ianuarie 2024, Săptămâna Culturii Naționale – Ziua Poetului Nepereche – a debutat la sediul bibliotecii bocșene prin vizionarea unei expoziții de carte Mihai Eminescu și printr-un recital de poezie susținut de elevi ai Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, duminică, 21 ianuarie 2024, biblioteca bocșană a încheiat Săptămâna Culturii Naționale la Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Bocșa Vasiova printr-un eveniment intitulat „Eminescu și Unirea”, un proiect în parteneriat, aflat la cea de-a III-a ediție.
În biserică a fost organizată o miniexpoziție de carte din fondul „Eminescu” al bibliotecii orășenești și au fost prezentate de către Gabriela Șerban cele mai recente volume care au văzut lumina tiparului în colecția „Eminescu” a Editurii TIM din Reșița (Gheorghe Jurma. Expoziții eminesciene. Reșița: TIM, 2023 «Colecția Eminescu; 18» și Constantin Brătescu. Mihai Eminescu în conștiința caransebeșenilor. Reșița: TIM, 2023 «Colecția Eminescu; 19»);
De asemenea, publicul prezent a asistat la o frumoasă lecție de istorie pe tema „Alexandru Ioan Cuza – diplomație europeană și patriotism”, expozeu susținut de istoricul Mihai Vișan, care, fiind un narator talentat și foarte bine pregătit, a vorbit celor prezenți – tineri și mai puțin tineri – și despre viața poetului Mihai Eminescu, introducându-i în atmosfera literară, socială și politică a acelor vremi.
Evenimentul s-a încheiat cu un recital de poezie susținut de seminariștii Robert și Ștefan Șchiopescu, dar și cu un cuvânt din partea gazdei, pr. dr. Daniel Crecan.

Printre înaintașii noștri care au luptat și au suferit pentru realizarea idealului național se numără și căpitanul CONSTANTIN RUJA, care, prin faptele sale, avea să devină un om de valoare, atât pe tărâm militar, cât și pe cel al luptei pentru apărarea ființei noastre naționale.
S-a născut la 7 decembrie 1887 în localitatea Prigor, județul Caraș-Severin. Era fiul lui Ignat și Ecaterina Ruja, oameni simpli a căror principală preocupare era agricultura. Copilăria o petrece în sânul familiei, participând la muncile agricole din gospodăria părintească, învățând să aprecieze munca. Cursurile primare (clasele I-IV) le face la Școala Comunală din Prigor. Din anul 1898 urmează cursurile Școlii de Stat din Bozovici timp de cinci ani, până în anul 1902. În același an se prezintă la concurs, pentru clasa a II-a, la Școala Medie din Orșova. Reușește și urmează cursurile cu succes, absolvind clasa a II-a. Din anul 1903 este retras de către părinți de la școală, deoarece fratele mai mare, Filip, este luat cătană și nu avea cine păzi oile. Deși păstor la oi, nu renunță la școală. ”Gândul meu fiind tot la școală m-am înscris particular și am absolvit clasa a III-a și a IV-a, dând examen direct, reușind astfel să am bază patru clase medii”.
În anul 1908 recrutează și, la 1 ianuarie 1909, este încorporat la compania 13 din Regimentul 43 Infanterie cu sediul la Biserica Albă, în Centrul de Recrutare Caransebeș. Respectuos și sârguincios, a deprins cu ușurință regulamentele militare și este avansat repede, ajungând de la soldat la sergent la 1 octombrie 1910. Obține acest grad pentru merite, dar și pentru că învățase bine limba germană – obligatorie în aceste condiții. În lunile octombrie și noiembrie este trecut la Centrul de Instrucție Caransebeș și în decembrie 1911 este lăsat la vatră, revenind acasă – la Prigor. Nu este mulțumit și, după câteva luni, cere să fie încadrat activ în armată. I se aprobă cererea în ziua de 12 iulie 1912, fiind repartizat la corpul subofițerilor, în cadrul Regimentului 43 Infanterie din Caransebeș. Din octombrie 1912 este avansat la gradul de plutonier, iar în 1913 este trimis la școala de administrație pentru 6 luni. La terminarea cursurilor trece cu bine examenul pentru ofițeri cu aprovizionarea și este avansat la gradul de plutonier major de administrație.
O dată cu izbucnirea primului război mondial, în iulie 1914, Corpul 7 Armată, din care făcea parte și Regimentul 43 Infanterie, este dislocat în Galiția – împotriva rușilor. ”Luptele au fost crâncene, foarte mulți camarazi au rămas pe câmpul de luptă. Am fost nevoiți să ne retragem, neputând rezista în fața enormei armate rusești, ai cărei soldați mergeau pe șapte rânduri în adâncime și, chiar fără arme, se înarmau de la răniți” – nota plutonierului major Ruja Constantin în jurnalul său. După pierderile grele, suferite atât în oameni, cât și în tehnică de luptă, unitățile sunt reorganizate. Temeinica sa pregătire, precum și calitățile de militar, au atras atenția superiorilor săi, care l-au numit adjutantul lt. col. Siemens – comandant al Batalionului I din Regimentul 43 Infanterie, unitate ce este mutată pe frontul italian, în sud, iar Ruja Constantin este avansat la gradul de ajutor sublocotenent, în iunie 1915 și în anul 1917 – sublocotenent pentru că era un ”element destoinic și brav”.
Pe durata războiului de întregire a neamului nostru, ca subofițer de administrație și apoi ofițer, ”a făcut acte de eroism pe frontul rusesc și italian, unice în felul lor, încât a fost decorat de 14 ori cu cele mai înalte decorațiuni de război (aur, argint, bronz) și avansat la gradul de sublocotenent.
”În fosta monarhie austro-ungară au fost numai 3 cazuri similare, între care figura și un singur român, decedatului Ruja” – consemna ”Gazeta Sibiului”, nr. 77 din anul 1938.
Privind personalitatea lui Constantin Ruja, se poate spune că era un caracter dârz și ferm care își îndeplinea pe deplin datoria de soldat, dar, în același timp, nu uita că este un fiu al poporului român. Era un român de suflet. Acest lucru reiese cu prisosință din corespondența sa pe front cu numeroși ostași români și scrisă numai românește, asumându-și riscurile. Este demn de menționat prietenia cu căpitanul Melchior Stolț, consăteanul său, dar se impune atenției prietenia ce-l lega pe românul Constantin Ruja de marele taragotist Luță Ioviță, pe care l-a luat ca aghiotant în subordinea sa, lucru ce reiese din rândurile adresate de Luță Ioviță Felveberului Ruja. Cred că momentele de acalmie de pe front erau petrecute în compania taragotului lui Luță.
După prăbușirea monarhiei, sublocotenentul Constantin Ruja se pune la dispoziția Sfatului Român de la Viena, fiind repartizat la Regimentul 64 Infanterie, ca ofițer cu aprovizionarea. Pe 18 noiembrie pleacă cu Reg. de la Viena spre Arad. Ajunși la Zagreb, localitate ocupată de sârbi, Reg. este dezarmat, luându-li-se muniția și armele pe motiv că nu sunt români. De la Zagreb pleacă spre Arad, unde ajung pe 25 noiembrie 1918, cu intenția de a merge la Timișoara. Comandantul garnizoanei Arad, lt. col. Popovici – sârb – nu le permite. Atunci, ofițerul Ruja se înrolează voluntar la Garda Națională, unde îl întâlnește pe consăteanul său – locotenentul Teodor Marconescu. Participă la Alba Iulia, la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie. O dată cu formarea Consiliului Dirigent de sub președinția lui Iuliu Maniu, este repartizat la departamentul armată, condus de Ștefan Cicio Pop. ”Eu am fost însărcinat cu Popota și, la 7 decembrie 1918, am ajuns la Sibiu, înființând Popota în casa unde a locuit comandantul Corpului de armată, luând toate în primire de la dl. General de Brigadă, Lugojanu din Caransebeș, unde am funcționat până în aprilie 1919, când am plecat pe Tisa cu Divizia 18 Infanterie, având comandant pe vestitul General de Brigadă Papp Dănilă, sperietorul rușilor din Bucovina” – nota sublocotenentului Ruja Constantin, ofițer cu aprovizionarea, în jurnalul său. Este demobilizat din Armata Română la 1 aprilie 1921. Pentru merite în armata României, primește Ordinul ”Coroana României în grad de Cavaler”.
Din anul 1921 lucrează la administrația Spitalului Militar din Sibiu, fiind avansat la gradul de căpitan. Se stabilește la Sibiu, unde moare în anul 1938. Gazeta Sibiului, cu acest prilej, nota sub titlul ”Moartea unui erou”: ”La Sibiu a încetat din viață căpitanul Ruja Constantin, originar din comuna grănicerească Prigor-Caraș. Era apreciat de superiori și iubit de subalterni. La plecarea dintre noi, Căpitanul Ruja a fost petrecut de toți aceia care l-au stimat și iubit, iar oștirea i-a dat cuvenitele onoruri. Ultimul omagiu a fost adus de consăteanul său, pr. Maior C. Buracu.”

SURSE:

• Jurnalul căpitanului Constantin Ruja
• Gazeta Sibiului, nr. 77/1938

Prof. Pavel Panduru

În anul 2009, când lucram la primul volum al Catalogului cărților cu autograf din Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, prin grija scriitorului și editorului Gheorghe Jurma l-am vizitat pe eminescologul Ion Iliescu în casa-muzeu din Timișoara, de pe Odobescu, pentru a mă îndruma în demersul meu, cunoscut fiind faptul că, în anul 1999, Editura „Mirton” din Timișoara i-a dedicat maestrului o astfel de carte (cu autografe) intitulată „Prof. univ. dr. Ion Iliescu –Profil omagial prin dedicații”.
Pe dl. prof. Iliescu îl cunoșteam de ceva vreme, de la alte evenimente organizate de cărturarii Gheorghe Luchescu, Simion Dănilă și Constantin –Tufan Stan la Lugoj și Belinț, având onoarea să particip și la prezentarea volumului „Victor Vlad Delamarina. Secvențe de istorie literară” (Timișoara: Mirton, 2002) realizat de prof. dr. Ion Iliescu.
De altfel, maestrul Ion Iliescu îmi era cunoscut din cărți ca un excepțional eminescolog, un împătimit bibliofil și un veritabil istoric literar.
Apoi, nu pot să ascund faptul că, în călătoriile noastre spre Atena, de două ori am avut șansa de a călători împreună.
Așadar, în anul 2010, în cadrul Zilelor Culturii la Bocșa, a fost lansat „Catalogul cărților cu autograf de la Biblioteca Tata Oancea din Bocșa”, vol. 1, și prezentată o expoziție de manuscrise și documente deosebite pe tema bibliofilie, fond special, carte veche, carte cu însemnări olografe, dedicații, autografe, o expoziție extraordinară realizată de invitatul special, dl. prof. Ion Iliescu.
Ca întotdeauna, maestrul a fost cuceritor! Evenimentul, o reușită! Iar catalogul cărților cu autograf s-a dovedit a fi o lucrare necesară, care a avut continuitate (3 volume).
Luați în vârtejul treburilor, cu evenimente de tot felul și probleme mai dificile sau mai puțin dificile, nu am reușit să comunicăm foarte des cu dl. profesor Iliescu. La un moment dat, am sesizat că domnia sa nu mai răspunde la telefon. Nimeni nu știa nimic, din păcate. Apoi, în februarie 2018, am descoperit în revista „Lumina” un material edificator. Intitulat Profesorul Ion Iliescu, o viață dedicată cărților, articolul semnat de Ionel Popescu și datat 19 februarie 2018 era, de fapt, un soi de necrolog, un portret extraordinar al unui om de excepție trecut la cele veșnice.
„Prof. univ. dr. Ion Iliescu s-a născut la 4 ianuarie 1929, în orașul Roman, județul Neamț. A studiat la Liceul „Roman Vodă” din Roman și la Facultatea de Filosofie de la Iași, Cluj și București, având ca profesori pe L. Blaga, Șt. Bârsănescu, V. Pavelcu, Al. Dima, I. Didilescu, D.D. Roșca. În 1952 a fost repartizat ca profesor de filosofie la Orăștie, unde a activat timp de zece ani.
În anul 1962 a fost numit lector la Universitatea din Timișoara, din 1971 a devenit conferențiar și apoi profesor. A fost membru în Comisia învățământului superior pentru filosofie (1972), director al Centrului de științe socio-umane din cadrul Academiei, filiala Timișoara (1977). Doctoratul l-a promovat în anul 1970, cu lucrarea „Arta frumosului”, elaborată sub coordonarea academicianului D.D. Roșca.
Pe lângă prolifica activitate didactică, profesorul Ion Iliescu a constituit Societatea Română de Bibliofilie, la Târgoviște, în anul 1972, fiind vicepreședinte. A fost membru al mai multor societăți culturale, cu statut de fondator: „Neagoe Basarab”, Târgoviște – 1972, „Ovid Densușianu”, Deva -1973, „Nicolae Ursu”, Timișoara – 1974, „Societatea de Științe Istorice și Filologice”, București – 1965, „Prietenii Muzeului Pedagogic”, București – 1969, „Societatea prietenii istoriei, Muzeul Banatului”, Timișoara – 1975, „Cercul de folclor”, Universitatea din Timișoara – 1967, „Societatea Română Ex libris”, Oradea – 1994.
Din 1974 a fost membru în Comitetul de filosofia și istoria științei de pe lângă Academia Română. De asemenea, a participat cu diverse comunicări la sesiunile naționale organizate de Academie la filialele din Iași, Cluj, Timișoara, București și a luat parte la Congresul internațional de estetică, din anul 1972.
A participat, de asemenea, la numeroase sesiuni naționale organizate de universitățile din țară, precum și la manifestări științifice organizate în Germania, Grecia, Ungaria, Republica Moldova, fosta Iugoslavie.
Colecționar renumit, bibliofil, iubitor de artă, profesorul Ion Iliescu a organizat peste 300 de expoziții în țară și în Grecia, Republica Moldova, Bulgaria, Austria, Germania, Italia, fosta Iugoslavie, cu materiale din colecția personală.
Autor a peste 80 de cărți de estetică, istorie literară, folclor, cultură, filosofie, teoria și istoria presei românești și a 800 de studii și articole științifice, profesorul Ion Iliescu a fost fondatorul Facultății de Jurnalistică la Universitatea „Tibiscus” din Timișoara și al Facultății de Științe ale Culturii de la Universitatea Banatului, la ambele aducând și acreditarea oficială.
Nu a fost eveniment cultural omagial dedicat poetului Mihai Eminescu la care profesorul Iliescu să nu fie prezent cu 2-3 vitrine de exponate. El nu s-a rezumat doar la manifestările organizate în Timișoara, ci a colindat cu exponatele sale și marile orașe ale României.
Între raritățile din colecția profesorului Iliescu se remarcă, de bună seamă, cărțile biblice. Cea mai veche, Incunabul, datează de la 1470-1480, iar câteva cărți românești, scrise în alfabetul chirilic, datează din perioada anilor 1820-1830-1840.
Încă din copilărie, de pe vremea când era elev la Roman, a început să citească foarte mult și să adune cărți, datorită profesorului său de limba română, Alexandru Epure, care i-a insuflat dragostea pentru literatură și în special pentru Mihai Eminescu.
Colecția sa mai cuprinde 40 de tablouri și schițe cu Mihai Eminescu, precum și aproape 20 de cărți scrise despre poetul nostru național. Prima carte a fost „Eminescu în Banat”, scrisă în 1957, și câteva sute de cărți cu și despre Eminescu.
A publicat 14 cărți în colaborare cu încă un autor și 14 cărți împreună cu mai mulți autori. Paleta preocupărilor sale este și ea foarte extinsă, pentru că domeniile abordate au fost: estetica, istoria literară, bibliofilia, jurnalistica, teoria artei, istoria presei, cultura, bibliografia, muzica.
La cele deja arătate se adaugă preocupările consacrate folclorului. Profesorul Iliescu a cercetat în acest domeniu aspecte mai puțin cunoscute, cum ar fi: folclorul minerilor, folclorul manuscriselor și folclorul din Banat.
Lucrările de istorie literară le-a realizat din perspectiva ineditului, pentru a putea aduce contribuții noi în cunoașterea scriitorilor Eminescu, Alecsandri, Creangă etc. A valorificat, astfel, materialul inedit din corespondență, acte oficiale și documente legate de viața scriitorilor, a cules materiale de presă și a întocmit monografii ale unor personalități din Hunedoara, Timișoara, Orăștie, Reșița etc.
Multiplele sale lucrări au făcut referire la numeroase personalități ale vieții noastre culturale, precum: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, Alexandru Macedonski, George Coșbuc, Aron Cotruș, Simion Bărnuțiu, Constantin Dumitrescu Ion, Ovid Densușianu, Matilda Ghyka, Nicolae Titulescu, Alexandru Dima, Alexandru Epure, Constantin Diaconovici Loga și alții.
Ostenelile sale în domeniul vieții noastre culturale au generat articole, cronici sau recenzii ale unor renumiți condeieri, din rândul cărora fac parte academicieni, istorici literari, esteticieni, filosofi, critici literari, folcloriști, muzicologi, istorici.
Opera imensă a profesorului Ion Iliescu și raritățile colecționate de către el s-au bucurat de prețuirea Mitropolitului Nicolae Corneanu, care a participat la multe dintre expozițiile sale, și de aprecieri notabile peste granițele țării noastre. Recenzii, articole, știri, prezentări ale colecției sale au apărut în Germania, Franța, Italia, fosta Iugoslavie, SUA, Ungaria, Republica Moldova, Austria, Grecia etc.
Opera remarcabilă a profesorului universitar Ion Iliescu și inestimabila sa colecție atestă din plin valoarea contribuțiilor și a cercetărilor derulate zeci de ani și dragostea sa pilduitoare pentru cultură, artă și spiritualitate, spiritul său enciclopedic și sacrificiile făcute de-a lungul vieții pentru a salva și a lăsa posterității o comoară de mare preț care, fără strădaniile sale, s-ar fi risipit și poate ar fi dispărut.
În prima zi a noului an 2018, profesorul universitar dr. Ion Iliescu și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Miercuri, 3 ianuarie 2018, a fost prohodit după rânduială, iar trupul său a fost așezat în cimitirul din Timișoara, Calea Șagului, întru nădejdea Învierii și a vieții veșnice.”
Referințe găsim și în multe și cunoscute dicționare și voi da doar câteva titluri: Dicționar de estetică generală (1972); Dicționarul folcloriștilor. Folclorul literar românesc (1979); Dicționar al presei literare românești (1987); Din galeria personalităților timișene (1996); Dicționarul etnologilor români (1998); Personalități hunedorene. Dicționar (2004); Dicționarul general al literaturii române (2004-2009); Dicționarul scriitorilor români (2004 – 2009); Enciclopedia Banatului. Literatura (2015).
Astăzi, la 95 de ani de la naștere și la 6 ani de la plecarea în veșnicie, ne amintim cu recunoștință de profesorul, scriitorul, eminescologul, dar, mai ales, de omul Ion Iliescu.
Dumnezeu să-l odihnească! În veci pomenirea lui!

Sunt personalități ale locului, care au marcat acest frumos Banat Montan de-a lungul vieții atât de mult, încât rămân înscrise în Cartea de Aur a acestei părți de țară pentru veșnicie. O astfel de personalitate a fost și Constantin Gruescu, trecut la cele eterne acum patru ani, în data de 22 ianuarie 2020, la el acasă, în „Casa Binelui” din Ocna de Fier.
Născut la Dognecea în data de 12 aprilie 1924, Constantin Gruescu a crescut, a învățat și a îmbătrânit iubind mineritul și oamenii dedicați adâncurilor. A adunat de-a lungul anilor minerale și roci din Munții Banatului, punând bazele Muzeului de Mineralogie Estetică a Fierului din casa sa, un muzeu privat, care avea să facă cunoscute Ocna de Fier și Dognecea nu numai în țară, ci și departe, peste hotarele României.
Alături de Tanti Mia, soția sa, care l-a însoțit de-a lungul zecilor de ani în activitatea sa în slujba Binelui, Nea Costică Gruescu a fost un om deosebit, un om care a iubit locul său natal și l-a făcut cunoscut pretutindeni. Cei care răsfoiesc caietele sale de amintiri, cu înscrisuri lăsate drept dovadă de cei au trecut pe aici, vor găsi nume de oameni importanți din știință și cercetare, din politică și administrație, din cultură și educație, reprezentanți ai caselor regale, ai bisericii, oameni importanți și oameni simpli, elevi, studenți, maturi și vârstnici…
Pasiunea sa dedicată geologiei acestor plaiuri va dăinui pe mai departe prin donațiile sale oferite unor instituții din România și de pe mapamond, precum și prin ce ne oferă și astăzi „Casa Binelui” din Ocna de Fier.
De-a lungul vieții, lui Constantin Gruescu i-au fost decernate diferite ordine și medalii, diplome și însemne de recunoștință. Din partea Președinției României a fost recompensat, în data de 4 martie 2003, cu Crucea Națională „Serviciul Credincios”, cls. a III-a, i s-a conferit Titlul de Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin (19 aprilie 2004), al Municipiului Timișoara (27 aprilie 2004), al orașului Bocșa (17 aprilie 2014), al comunelor Ocna de Fier (26 februarie 2003) și Dognecea (10 mai 2002), Membru de Onoare al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița (21 decembrie 2011) și al Comunității Românilor din Uzdin / Serbia (23 aprilie 2002). A primit, printre altele, Diploma „Persona Maxima” a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin (17 decembrie 2001), Diploma de Membru de Onoare al Muzeului Banatului din Timișoara (20 iulie 2007) și Diploma „Prieten prin excelență al etniei germane din Banatul Montan” (12 aprilie 2013).
A fost membru al Societății Române de Științe Naturale, al Asociației Internaționale a Mineralogilor din Basel / Elveția, al Societății Culturale „Plai Mioritic” din Iași și al Societății Române de Geografie.

Erwin Josef Ţigla