Oamenii evită știrile despre lumea în care trăiesc; jurnaliștii pot face tendința reversibilă

În multe țări din întreaga lume, un număr semnificativ de oameni evită în mod constant știrile – consumul de știri este în scădere, interesul pentru știri este în declin și evitarea selectivă a știrilor crește. Analizând pe larg date din sondaje, precum și peste 100 de interviuri cu persoane care evită știrile din Marea Britanie, Spania și SUA, reutersinstitute.politics.ox.ac.uk a cristalizat câteva repere majore ale acțiunii pe care jurnaliștii o pot întreprinde pentru a contracara fenomenul, mai ales într-un an electoral fără precedent, în care două miliarde de pământeni sunt așteptați în fața urnelor.

Informații legate de comunitate

Evitarea știrilor nu este doar un răspuns la conținut. Mulți oameni – și nu doar cei care evită știrile – spun că știrile sunt deprimante și că oricum nu pot face nimic în privința problemelor pe care le văd în știri. Aceste plângeri reprezintă un punct de plecare pentru a întâlni oamenii acolo unde se află din punct de vedere cultural. O organizație de știri trebuie să spună „te auzim”, s-ar putea diferenția de abundența de știri necruțător deprimante afirmând clar și explicit „vrem să fim diferiți” și spunând oamenilor – în timp și arătându-le oamenilor – că le pot aduce informații mai aproape de experiența lor trăită, prezentate în moduri mai accesibile și concentrate pe lucruri pe care le pot influența.

Cei care doresc să-i implice pe cei care evită știrile trebuie să țină cont de faptul că sensul și valoarea știrilor pentru cetățenii individuali sunt profund relaționale, legate de identitățile lor și de comunitățile cărora le aparțin. În această privință, eforturile de a aborda evitarea consecventă a știrilor trebuie să înceapă prin a examina în mod sistematic dacă organizațiile mass-media deservesc, de fapt, acele grupuri care sunt cel mai probabil să evite știrile (persoanele mai tinere, femeile și părțile mai puțin privilegiate ale publicului. Cercetările au arătat că simțul comunității ajută la creșterea valorii aproape oricărei practici media. Încurajarea și cultivarea simțului comunității este esențială și pentru alte practici de lungă durată, inclusiv organizarea comunității sau mobilizarea politică. „Constatările noastre subliniază importanța comunității în a ajuta oamenii să-și mențină un obicei de a accesa știri și am constatat că chiar și cei mai îndârjiți dintre cei care evită știrile au recunoscut că există unele beneficii sociale de a fi informați”, menționează sursa citată.

Personalizare, familiarizarea publicului cu munca profesioniștilor media

Mulți cei care evită știrile afirmă că știrile consumă prea mult timp, nu se potrivesc cu rutinele zilnice și sunt incompatibile cu responsabilitățile lor de acasă. Acestea sunt, la rândul lor, aspect asupra cărora se poate acționa. Chiar și doar „ambalarea” relatărilor existente în mod diferit pentru diferite audiențe ar putea ajuta. Rezumatele simple care să însoțească articole mai lungi și aprofundate ar putea servi mai bine nevoilor diferitelor persoane.

În ceea ce privește conținutul, o parte a problemei implică ipoteze despre familiaritatea oamenilor cu actorii și procesele – în politică sau în altă parte – dar la un nivel mai de bază, iar aceasta este o problemă de limbaj. Departamentul de Educație al SUA estimează că mai mult de jumătate dintre adulții americani au un nivel de alfabetizare în proză sub clasa a 6-a, dar multe știri par să presupună competențe la nivel de liceu, dacă nu chiar la nivel de colegiu, precum și cunoștințe contextuale. Widgeturile online, pe care unele organizații de știri le experimentează, pot oferi fundal și context pentru cei care sunt începători cu o poveste. Iar personalizarea oferă oportunități suplimentare. În viitor, personalizarea ar putea oferi nu doar selecții diferite de povești, ci și relatări potrivite cu interesele individuale ale utilizatorilor și nivelurile anterioare de cunoștințe de bază.

Pe de altă parte, pentru o profesie și o industrie bazate aproape în întregime pe comunicații, știrile, în cele mai bune condiții, oferă o valoare reală oamenilor și beneficii sociale pentru comunități și societate în general.

Toate inovațiile pe care organizațiile de știri le experimentează deja îi vor atrage pe cei care evită știrile doar dacă oamenii știu despre ele. „Intervievații noștri au spus uneori că ar putea consuma mai multe știri dacă ar veni într-un format mai ușor de digerat sau dacă ar acoperi X, Y sau Z opțiuni. Dacă organizațiile de știri dezvoltă modalități de a furniza știri care sunt eficiente și se referă la teme de care să le pese oamenilor, trebuie să găsească modalități mai bune de a promova aceste formate dincolo de bazele lor fidele de clienți. De exemplu, am descoperit că cei care evită știrile consecvente rareori au simțit că știu multe despre modul în care sunt relatate știrile, ceea ce le face dificil să facă distincția între sursele care produc știri și sursele care doar le reproduc. Această incertitudine părea să contribuie la sentimentul lor că toate știrile sunt prea de opinie”, arată Reuters Institute.

Reafirmarea valorilor editoriale și apărarea standardelor profesionale

Într-un mediu în care a devenit din ce în ce mai dificil să se diferențieze știrile produse profesional de alte mass-media și în care industria în sine este atacată în mod regulat de actorii politici și interesele corporative care încearcă în mod deliberat să o discrediteze, jurnaliștii și presa de știri nu pot să aștepte ca oamenii să vadă virtutea muncii lor sau rezultatele intervenților de alfabetizare media pentru a cultiva încrederea în rândul generației următoare. Poate fi necesară o campanie de relații publice la scară largă, la nivel de industrie, pentru a se modifica în mod real noțiunile oamenilor despre ceea ce fac jurnaliștii.

Mulți oameni își doresc de la jurnalism un reportaj precis, care să dea explicații, independent de influența comercială și politică nejustificată, dar au ajuns să creadă că așa ceva nu prea mai există și nici nu știu unde să-l găsească. Organizațiile de știri, nu doar individual, ci și colectiv, trebuie să explice mai proactiv ceea ce fac, să comunice valoarea muncii lor și să se apere împotriva unora dintre cele mai dăunătoare teorii despre jurnalism. O coaliție de organizații academice și non-profit orientate spre jurnalism și/sau instituțiile de știri în sine sunt probabil cel mai bine poziționate pentru a depune acest effort, pentru a reafirma valorile editoriale și a apăra standardele profesionale în fața publicului și astfe să obțină, ca unul dintre efecte, combaterea reală a evitării știrilor. (redacția UZPR)

Recuperarea unei reviste: „Semenicul”

Preocupat constant și cu perseverență de istoria presei, de relația presă – cultură, Ioan David revine, într-o ediție revăzută și adăugită, cu monografia unei reviste importante pentru imaginea presei din Banat: „Semenicul”[1]. Preocuparea lui Ioan David pentru istoria presei are ea însăși o istorie, pornind de la cercetarea doctorală finalizată cu o teză despre  Presa românească din Banat în secolul al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea. Repere publicistice şi lingvistice până la lucrări de istorie a presei, de istorie a culturii din Banat publicate în ediții succesive de-a lungul timpului, din care amintim (citând ultima ediție): Presă şi cultură. În secolul al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, ediţia a III-a, (2013);  Presa românească din Banat. Preocupări de cultivare a limbii. De la începuturi până în 1918, ediţia a III-a, (2013).

O activitate laborioasă desfășoară Ioan David prin contribuțiile monografice la cunoașterea integrală a unor reviste din Banat. Remarcabile sunt cele despre revistele „Banatul” și „Semenicul”. Utilitatea unor asemenea lucrări de cercetare a presei este dincolo de orice îndoială. Cele două reviste sunt diferențiate ca valoare, dar fiecare în felul său a reprezentat un moment istoric în cultura din Banat, a avut un anume rol în menținerea interesului pentru cultură în acest spațiu de veche tradiție culturală, fiecare revistă a fost un ferment pentru activizarea, potențarea și întreținerea emulației culturale/literare din Banat. Lucrarea lui Ioan David — Banatul (1926 — 1930 ). Prima revistă literară bănățeană — este o cercetare performantă și binevenită pentru cunoașterea uneia dintre cele mai importante reviste din Banat. Revista a avut o perioadă prosperă, mai ales când la conducerea ei, în calitate de director,  a fost poetul Aron Cotruș. Competența lui Aron Cotruș în organizarea unei reviste este de netăgăduit, având în vedere experiența acestuia în presă: redactor la ziarul „Românul” din Arad, încă din perioada studiilor universitare; redactor la publicația „Neamul Românesc” în timpul Primului Război Mondial în Italia; redactor la ziarele „Solidaritatea” și „Tribuna Nouă” din Arad în perioada de după revenirea din război și înainte de a prelua „Banatul”. Remarcăm faptul că Ioan David realizează monografia unei reviste importante, în care esențializează și analizează datele  despre revistă, redă structura tematică (literatură; arte; istorie și arheologie; viață culturală; revista presei; viața politică, economică și socială; minorități; aniversări, necrologuri, comemorări; iconografie), publică  articolele – program și o selecție semnificativă a articolelor semnate de personalități reprezentative (Lucian Blaga, Filaret Barbu, Onisifor Ghibu, G. Călinescu, Traian Lalescu, E. Lovinescu, Doina Peteanu (Anișoara Odeanu), Camil Petrescu, Ioachim Miloia, Sever Bocu, G. Bogdan-Duică).

Lucrarea dedicată revistei „Semenicul” păstrează aceeași structură tematică, autorul selectând și aici articolele-program ale revistei și diverse alte articole aparținând celor din redacția revistei sau colaboratorilor. În lucrare există și o cronologie a revistelor literare și culturale din perioada interbelică din Banat.  În introducere, Ioan David sintetizează direcțiile programatice ale revistei, cuprinse în Cuvânt înainte din numărul unu pe anul 1928 al publicației. „Apărută sub conducerea unui comitet format din intelectuali lugojeni, profesori, învățători, avocați, medici etc., de regulă oameni cu o bună stare materială, în fruntea căruia se găsea Aurel E. Peteanu, revista țintește, după cum rezultă din Articolul-program, intitulat Cuvânt înainte, patru direcții de acțiune: 1. Aducerea în atenția publicului larg a scrierilor și activităților unor personalități bănățene; 2. Descoperirea și lansarea unor talente scriitoricești, cu precădere din spațiul bănățean; 3. Inițierea, în jurul [revistei] a unei ample mișcări culturale; 4. Conectarea activităților provinciale la marea și adevărata cultură națională.”

Programul a fost generos în intenție, dar realizările nu au fost întotdeauna semnificative. „Semenicul” a fost o revistă la nivelul culturii medii, de interes zonal, având mai ales pagini de consemnare a unor activități și evenimente, de evocare a unor oameni cu un anumit rol (adeasea, foarte important) în cultura din Banat (Ion Popovici Bănățeanu, Ion Vidu, Valeriu Braniște, Coriolan Brediceanu, Iosif Tempea, Traian Grozăvescu, Eftimie Murgu, Cassian R. Munteanu, Iosif Popovici,  Emanuil Ungureanu, Tiberiu Brediceanu, ș.a), de înregistrarae a unor activități la nivelul școlilor, de reliefare a creațiilor folclorice specifice Banatului etc. Revista a apărut doar patru ani (1928 – 1932), iar însemnătatea ei  constă tocmai în faptul că oferă această panoramare a unei anumite activități culturale, literare și istorice dintr-un anume timp cultural și istoric al Banatului.

Se întâlnesc în revistă și articole demne de a fi menționate și folosite ca surse informative de cercetătorii interesați de cunoașterea acestei perioade acoperite de publicația de la Lugoj. Astfel, Traian Topliceanu scrie un amplu articol despre Paul Iorgovici (Un scriitor bănățean: Paul Iorgovici (1764 – 1808), în nr. 7- 8/1928), cu date biografice, unele mai puțin cunoscute, dar și cu observații pertinente asupra lucrării Observații de limbă românească. Tot Traian Topliceanu scrie și despre Damaschin Bojincă, despre activitatea sa ca profesor la Academia Mihăileană din Iași, dar și despre atitudinea sa în privința falselor idei ale lui Sava Tekely (Tököly), care contesta romanitatea și continuitatea poporului român precum și latinitatea limbii române. Este cunoscută în acest sens lucrarea lui Damaschin Bojincă, referitoare la „cârtirea cea din Halle”, scrisă direct în limba latină: Animadversio in dissertationem Hallensen sub titulo „Erweiss dass die Walachen nicht römischer Abkunft”, (Pesta, 1927).  În revistă se întâlnesc și articole cu cercetări de istorie locală (Traian Simu, Urme grăitoare; Victor Bîrlea, Revoluția din anul 1918;), texte despre spațiul ecleziastic, unele de prezentare (inclusiv a unor reprezentanți ai clerului)  altele de atitudine (Dr. Cornel Corneanu, Arhiereul Filaret Musta; Episcop A. Nicolescu, Este opoziție între știință și credință?;  Dr. Nicolae Brînzeu, Baptismul în Banat).

Revista publică creații folclorice, din colecția lui Aurel E. Peteanu (balada Ionășel; Cântece; Jalea bradului; Lină Rujălină), Gh. Cătană (Marcu Iagăru; Finuțul Morții) și Lucian Costin, dar și comentarii asupra folclorului din Banat, semnate mai ales de Lucian Costin: Balada bănățeană, (nr.1/1928). Având în vedere că majoritatea celor care formează redacția sau colaborează la „Semenicul” sunt cadre didactice, nu lipsesc articolele de profil. Lucian Costin scrie un încurajator articol despre foarte tânăra Doina Peteanu, alias scriitoarea Anișoara Odeanu: Un talent remarcabil: Doina Peteanu, (nr. 9-10/1929). În privința creațiilor literare originale revista nu se remarcă în mod deosebit, dar pot fi, totuși,   menționate cele semnate de Mia Cerna, Mihai Novac, Doina Peteanu (Anișoara Odeanu). Nu mai trebuie să precizăm că Anișoara Odeanu, depășind vârsta adolescenței din perioada „Semenicul”, va deveni o scriitoare importantă a literaturii române, încadrată de G. Călinescu în Noua generație.

Aurel E. Peteanu și Lucian Costin (I.G. Costinescu) au fost doi actori culturali importanți de la revista „Semenicul”. Unul la Lugoj, celălalt la Caransebeș, au fost mereu în legătură, se întâlneau la reuniuni profesionale sau chiar la manifestări literare, ori își scriau epistole. Aurel E. Peteanu a fost o personalitate marcantă a Lugojului, mai mulți ani director al Liceului „C. Brediceanu”, profesor cu prestanță intelectuală (doctor în Litere și Filosofie), mereu implicat în organizarea și coordonarea mișcării culturale din Lugoj și împrejurimi. Dintre mai multe scrisori (necunoscute) trimise lui Lucian Costin, redăm una în care îi relatează despre apariția revistei, despre colaboratori, despre reacția la articolul despre Doina Peteanu (Anișoara Odeanu). Se poate observa că era atât de legat de „Semenicul” încât o considera revista sa (…mi-a apărut „Semenicul”).

                 Lugoj, la 22.X.1929

   Mult iubite D-le Costinescu,

 Sunt în preajma plecării cu Doina mea la București. Ieri, luni, seara mi-a apărut  „Semenicul”, iar azi, marți, dimineața cu acceleratul de 9 călătorim spre București.

 Revista a apărut în condiții excelente, atât ca formă, cât și ca și fond. Lumea de aici a primit-o cu elogii. A plăcut foarte mult aprecierea foarte frumoasă și potrivită a Doinei mele, făcută cu atâta sinceritate și competență de D-ta. Pentru ostăneală și bunăvoință primește, te rog, cele mai sincere mulțumiri.

 De altcum întreg cuprinsul e admirabil. Brany-Lemeny mi-a trimis o scrisoare călduroasă cu poezia publicată, Toamna. I-am expediat și lui un ex.[emplar] din revistă.

 Doresc mult, dimpreună cu Doina, să iau parte la adunarea și festivalul de sâmbătă al A.C.B. Te rog să stărui ca, la invitația specială a d-lui coleg Penția, să fie luată și Doina, cu recitări de poezii și proză în programul festivalului. În sensul acesta am scris și D-lui Corneanu. La caz, dacă isprăvim miercuri, joi și vineri, cu toate la București, venim cu siguranță. Te voi aviza telegrafic. Adresa: Hotel „Paradis”, Calea Griviței.

      Te îmbrățișez cu drag,

                        Peteanu

La rândul său, Lucian Costin i-a trimis scrisori lui Aurel E. Peteanu, dar nu doar cu el a fost în corespondență, ci cu mulți alți  intelectuali, dintre care i-aș aminti pe Liviu Rebreanu, Aron Cotruș, Al. Rosetti, Cora Irineu, Elena Farago, Al. T. Stamatiad, Sextil Pușcariu, Carlo Tagliavini. Redăm una dintre scrisorile trimise lui Lucian Costin de către Profesorul Carlo Tagliavini de la Universitatea din Bologna (Italia). Faptul că Profesorul Carlo Tagliavini – un lingvist de reputație europeană și un prestigios românist –  îi scrie lui Lucian Costin nu este de trecut ușor cu vederea, mai ales că îi vorbește despre Manuscrisele Marsigliene și despre intenția de a tipări Dicționarul. Intenția lui Carlo Tagliavini despre care amintește în 1927  s-a materializat doi ani mai târziu, când a publicat la Academia Română studiul Lexicon Marsilianum. Dicționar latin – român – maghiar din sec. al XVII-lea, iar peste un an (1930) a tipărit Dicționarul: Il „Lexicon Marsilianum”, dizionario latino – rumeno – ungherese del sec. XVII. Studio filologico e testo, (Academia Română, București, 1930).

    Prea Stimate Coleg,

Vă mulțumesc din inimă pentru frumosul volum Graiul bănățean pe care ați binevoit să mi-l trimiteți. Cunoșteam deja cele două-trei studii asupra graiului băn.[ănățean] pe care Dv. le-aveați publicate în „Arhivele Olteniei” al prietenului Fortunescu. Am întârziat câteva zile ca să vă răspund, căci doream să citesc cu mare băgare de seamă cartea Dv. Acum o am citit și pot să spun că o găsesc foarte bună și folositoare. Cu toate că eu nu pot să fiu totdeauna de aceeași părere cu Dv., în câteva puncte ale Introducției, găsesc Glosarul o adevărată comoară de cuvinte rare, puțin cunoscute, ba chiar necunoscute filologilor care v-au precedat. Voi scrie bucuros recenzia ce-mi ați cerut. Cartea Dv. îmi este acum atât mai folositoare încât pregătesc în zilele acestea edițiunea (precedată de un studiu filologic) unui Dicționar latin – român – maghiar de la sec.  XVII (mai vechi [ori contemporan] decât al Anonimului din Caransebeș). Dicționarul, păstrat în Bibl.[ioteca] Universității noastre printre M[anu]s[cri]s-ele Marsigli, a fost scris în Ardeal pe lângă graniță, între Ardeal și Banatul și conține prea multe cuvinte dialectale. Câteva din ele le-am găsit acuma și în cartea Dv.

Dacă publicați ceva (filologie, folklor, literatură rom.[ână], mă rog să nu uitația săracul românist italian subsemnat…

    Cu cele mai bune salutări colegiale,

    al Dv. Prof. Dr. Carlo Tagliavini

de la Universitatea din Bologna

Bologna, 10 ianuarie 1927

 Barracano 5

Am reprodus aceste două scrisori (din mai multe existente), pentru a demonstra că, cel puțin, prin câțiva dintre cei implicați în realizarea revistei „Semenicul”, în colaborarea la „Semenicul”, publicația a tins înspre atingerea unor trepte de cultură mai elevată. De aceea este prețioasă și de apreciat  cercetarea asupra revistei realizată de Ioan David, care a relansat această publicație în circuitul literar, pentru cei interesați de cunoașterea unui timp al culturii din Banat.

      Alexandru Ruja

(Revista UZP, nr. 32/2023)


[1] Ioan David, „Semenicul”. Revistă culturală lunară (1928 – 1932). Contribuții monografice. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. Prefața de Crișu Dascălu. Editura David Press Print, Timișoara, 2022, 682 p.

Bocșa – noi evenimente în cadrul Săptămânii Culturii Naționale

Încheiem Săptămâna Culturii Naționale cu un eveniment aflat la cea de-a III-a ediție, un moment cultural-istoric pregătit de biblioteca bocșană în parteneriat cu Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” Vasiova: „Eminescu și Unirea” ed. a III-a, 2024 și, la sfârșitul lunii, evenimentul dedicat celor Trei Ierarhi, aflat la cea de-a IX-a ediție, un simpozion mai complex organizat în parteneriat cu Biserica „Sf. Nicolae” Bocșa Română.

Cu prețuire,

Gabriela Serban