Pentru al doilea an consecutiv – după cum ne relata prof. Olimpia Andreia Negruțiu (foto) în calitatea sa de director – prin grija Comisiei Hațeg de Cruce Roșie, voluntarii germani din cadrul Asociației Weihnachtspäckchenkonvoi – Kinder helfen Kindern (Caravana coletelor de Crăciun – copiii ajută copii) au poposit la Școala Gimnazială Densuș cu gând bun și au adus bucurie elevilor de aici, oferindu-le daruri. Peste 100 de elevi au primit pachete cu dulciuri, jucării și rechizite școlare, adaptate vârstei lor, pe niveluri de învățământ.
Activitatea s-a încheiat cu mulțumiri, multe zâmbete și voie bună, dar și cu o lecție învățată: „Orice cadou dăruit, chiar dacă pare mic, este de fapt foarte mare dacă este înmânat cu afecțiune”. (Pindar)
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
În 1989 am trăit un vis (ne)visat / Binecuvântați în toate de Dumnezeu/ Azi mă-nclin la icoane și-nfiorat / Aud, ascult cum plânge istoria pe zare/ Și porumbeii plâng în Piața Libertății / Și catedrala plânge în sufletul meu Revoluția a fost și rămâne un vis frumos în așteptare!
Ninge peste țara mea de rouă și nectare Ninge cu fulgi mari de zăpadă și cu iluzii ninge Decembrie încremenit în amintiri A devenit un poligon de încercare Din care azi, Înfiorat vă scriu și-ascult cum dincolo de zare Plâng eroii prin statui și catedrala plânge! Plouă peste țara mea de nectare și rouă Plouă torențial, Plouă cu lacrimi ca-n cimitirul de la margine de sat Decembrie resemnat în resemnare Ca și mine cotropit de iluzii, nu mai poate sta vertical În fața istoriei cum a stat în 1989 Plantația de sclavi e tot ce-am câștigat! Țara mea de rouă și nectare A ajuns cu tritețea la marginea genunii Și răstignită precum o lacrimă în plânsul națiunii Merge mai departe, optimistă spre o nouă primăvară Dacă nu cumva tâlharii nu vor ieși la drumul mare Și-o vor ucide în tăcere, precum un pui de căprioară! Cinstire și recunoștință veșnică eroilor Revoluției din 1989! ,,LA MULȚI ANI POPOR ROMÂN!”
În data de 15 decembrie 2023 se împlinesc 160 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată cunoscută astăzi sub numele de Semmeringul Bănățean, prima cale ferată montană de pe actualul teritoriu al României, un eveniment care nu are voie să treacă neobservat. Atunci, în anul 1863, momentul inaugurării avea o însemnătate deosebită, mai ales din punct de vedere economic. Mai târziu, începând cu 4 aprilie 1869, când linia a fost deschisă și pentru traficul de persoane, linia de cale ferată care unea localitățile Oravița și Anina avea să reprezinte pentru acest spațiu un progres fără precedent. Numele inginerilor Anton Roppos și Karl Düllnig, precum și al arhitecților Karl Maniel și Johann Ludwig Dollhoff-Dier rămân strâns legate de construirea acestei legături pe atunci vitale din considerente economice. Calea ferată din Banatul Montan a fost construită între anii 1847 și 1863 și se desfășoară pe o lungime de 33,4 km. Ea poartă numele surorii ei mai mari, a Semmeringului care unește Viena de Bruck an der Mur în Austria, construită în perioada 1845 – 1854. Astăzi, calea ferată între Oravița și Anina este clasificată în lista monumentelor istorice din România (CS-II-a-A-10949.02). Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița marchează cei 160 de ani prin lansarea unui plic filatelic ocazional dedicat evenimentului, care ilustrează unul din cele mai frumoase viaducte de pe traseul liniei ferate sărbătorite. Cu același prilej a fost confecționată o ștampilă filatelică ocazională care va marca evenimentul. Aceasta va fi folosită în cadrul oficiului poștal din Oravița în data de 15 decembrie. Menționăm faptul că ștampila a fost aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română pentru ca întreaga corespondență care se trimite în data de 15 decembrie din Oravița să fie ștampilată cu aceasta. Totodată se va organiza, la Centrul German „Alexander Tietz“ din Reșița, expoziția filatelică dedicată evenimentului: „160 de ani Semmeringul Bănățean (15.12.1863 – 15.12.2023)”, din colecția lui Gustav Hlinka (Reșița). Vineri, un grup de membri ai Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și ai Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița se vor deplasa cu trenul pe Semmeringul Bănățean, marcând cei 160 de ani de la inaugurare. Amintim faptul că în anul 150 al Semmeringului Bănățean, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița au marcat jubileul prin realizarea unei cărți-album: „Semmeringul Bănățean: calea ferată Oravița – Anina = Der Banater Semmering: die Eisenbahnlinie Orawitza – Anina = The Banat Semmering: The Railway Oravița – Anina”, coordonator și prefațator: Erwin Josef Țigla, apărută la editura reșițeană „Banatul Montan”, carte-album premiată în data de 16 mai 2014 cu Premiul al III-lea pentru anul 2013 al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, categoria: cartea de presă. Această apariție editorială a fost reeditată în anul 2022, cu prilejul împlinirii celor 150 de ani de la fabricarea, la Reșița, a primei locomotive cu abur pe teritoriul actual al României. Totodată, la inițiativa organizațiilor etniei germane din Banatul Montan, Poșta din Austria a realizat acum 10 ani un timbru filatelic personalizat dedicat Semmeringului Bănățean, la 150 de ani de la inaugurare.
În continuare redăm un material care să amintească cum a fost sărbătorit Semmeringul Bănățean la 15 decembrie 1988, când se marcau 125 de ani de activitate pe linia ferată Oravița – Anina.
Aniversarea a 125 de ani de linie ferată Oravița – Anina la 15 decembrie 1988
Gustav Hlinka
Preocupările mele filatelice m-au ajutat să descopăr că linia ferată Oravița – Anina împlinea la data de 15 decembrie 1988, 125 de ani. La data de 15 decembrie 1863 circula primul tren de transport marfă pe ruta Oravița – Anina. Atunci am propus Asociației Filatelice Caraș-Severin să marcăm acest eveniment prin realizarea unor ștampile și plicuri filatelice. Având acordul Asociației Filatelice, eu, ca și grafician, am realizat aceste materiale și tot eu am mers să obțin avizul pentru ele la Comitetul Județean de Partid – secția Propagandă – și la Comitetul de Cultură. Când am ajuns la Comitetul de Cultură, președinta de atunci, doamna Carmen Grămadă, un cunoscut și distins sociolog, încântată, mi-a propus organizarea unui simpozion pe această temă la care să angrenăm, pe lângă Asociația Filatelică, și Comitetul de Cultură, Muzeul, Biblioteca și cele două localități, Oravița și Anina. Zis și făcut, ne mai trebuiau acum doar aprobările și avizarea materialelor filatelice de la Federația Filatelică Română și Poșta Română. În momentul în care am avut toate aceste aprobări, am trecut la muncă. S-au realizat trei ștampile, două plicuri și două cărți poștale. Reprezentanții tuturor instituțiilor antrenate în desfășurarea acestui eveniment ne-am deplasat, în data de 15 decembrie 1988, de la Reșița până la Oravița, cu un autobuz. Vremea părea să țină cu noi. La Oravița, într-o sală din incinta gării, a avut loc un simpozion. Au participat, pe lângă noi, cei veniți de la Reșița, și reprezentanți ai Oraviței. Au vorbit aici despre importanța evenimentului atât reprezentanții noștri cât și cei locali. La încheierea simpozionului am plecat, în acorduri de fanfară, cu trenul pregătit special pentru acest eveniment, spre Anina. Începuse să ningă… În tren, toți doritorii au obținut aceste materiale filatelice, ele ştampilându-se chiar în tren. În gara Gârliște, trenul a oprit, am coborât, am făcut mai multe fotografii, era deja iarnă. Priveliștea era de basm! La finalul traseului, în gara Anina, zăpada era deja de aproape un metru. Și aici am fost așteptați de oficialități și localnici cu fanfara. De această dată, simpozionul s-a ținut în incinta liceului. Seara s-a încheiat cu o cină festivă, într-un ambient de basm, la Maial.
După cum susținea dr. Lucian Laurențiu JOSAN (foto) director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara – în vederea apărării sănătății publice și protecției consumatorilor, pentru prevenirea apariției unor episoade de toxiinfecții alimentare prin consumul de produse de origine animală, precum și pentru prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane s-au verificat toate tipurile de obiective supuse controlului sanitar veterinar. Astfel s-au avut în vedere: • verificarea modului de respectare de către operatorii din sectorul alimentar a cerințelor cu privire la PPA și a condițiilor sanitare veterinare de funcționare a unităților care abatorizează, tranșează, procesează, depozitează, transportă, comercializează produse alimentare, în special cele de origine animală; • respectarea condițiilor de depozitare, etichetare a produselor alimentare și verificarea respectării trasabilității alimentelor; • îndeplinirea condițiilor sanitare veterinare de funcționare a unităților de alimentație publică, pensiunilor agroturistice în care se comercializează produse de origine animală sau se organizează mese festive cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar și a condițiilor sanitare veterinare de funcționare a piețelor agroalimentare; • interzicerea tăierii animalelor în scopul comercializării cărnii sau produselor rezultate pentru consum public în alte locuri decât cele autorizate/ înregistrate sanitar veterinar și a comercializării produselor de origine animală în alte locuri decât cele autorizate/ înregistrate sanitar veterinar; • aplicarea dispozițiilor privind sacrificarea porcilor proveniți din gospodăriile populației în abatoarele autorizate sanitar veterinar; • respectarea prevederilor legale privind condițiile sanitare veterinare care trebuie respectate la mișcarea suinelor vii pe teritoriul României; • verificarea modului în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare privind bunăstarea animalelor în timpul sacrificării. În scopul prevenirii încălcării legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și a asigurării protecției sănătății consumatorilor, DSVSA Hunedoara va colabora în baza protocoalelor încheiate, în acțiuni organizate, cu celelalte autorități competente cu atribuții în controlul produselor alimentare și transportul animalelor vii, în special controale cu IPJ în trafic pentru prevenirea răspândirii PPA și verificarea legalității transporturilor de animale vii provenite din gospodăriile populației, precum și a cărnii de porc destinate consumului propriu. Achiziția porcinelor se va face numai din unități care respectă cerințele de mișcare în conformitate cu prevederile anexei 3 la Legea nr. 122/2023 și cu respectarea prevederilor art. 5 și art. 6 din Ord. 130/2023 pentru aprobarea normelor specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane în România. Mișcarea porcinelor vii se efectuează doar dacă acestea sunt identificate în Baza Națională de Date și însoțite de document de circulație, certificat sanitar veterinar, document privind informațiile pentru lanțul alimentar și aviz interjudețean. Au fost efectuate controale în domeniul sănătății animalelor și siguranței alimentelor și în urma acestor controale au fost dispuse 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 58800 lei și 4 avertismente, pentru deficiențe constatate în ceea ce privește igiena, depozitarea și etichetarea produselor alimentare, întreținerea spațiilor și utilajelor din dotare, comercializarea animalelor fără documente sanitare veterinare aferente. Având în vedere contextul actual epidemiologic generat de evoluția și răspândirea PPA, DSVSA Hunedoara solicită sprijinul și înțelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetățenilor și a operatorilor economici pentru respectarea măsurilor care se impun, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Trăitor fiind, eu, mai mult în provincie, mai des într-un sat, care, deși beneficiază de niște avantaje ale tehnicilor și instalațiilor moderne, tot la margine de imperiu își duce veacurile, n-aș putea spune că am o percepție exactă, relativ bogată, a evenimentelor cultural-literare care se desfășoară în jurul meu. N-am o accesare directă la multe dintre acestea, mai ales la cele de anvergură națională. Decît prin intermediul unor știri de presă. Mai compensez cu cele din Cluj-Napoca, dar și aici e vorba de „distanță”. La Bistrița se desfășoară câteva notabile, pe care le apreciez, dar și Bistrița, în ciuda unui statut de „centralitate”, nu-i mai mult decît un sat mai acătării. N-are teatru, nici filarmonică, nici măcar o echipă de fotbal care să bată nu „mijloacele”, ci măcar „marginile”, dar să le bată, pe bune! „Gloria” de acum are niște fani devotați, îi stimez, dar echipa e cam pe nicăieri. E bine poate că orașul nostru nu are asemenea instituții de forță culturală, deoarece astfel s-ar părea că ar avea posibilitatea de a îndrepta banii spre alte ținte, literare, de exemplu, dar n-aș insista pe această temă. Beneficiez eu de internet care mă ține în relație cu editurile, cu revistele literare, cu anumiți prieteni, dar mi-e greu să urmăresc „la zi”, într-un teatru ca lumea, o piesă de teatru a proaspătului nobelizat, deși acesta e jucat pe multe scene ale lumii. La recente apariții editoriale se poate ajunge, dar nu atît de ușor precum cineva care locuiește în orașul în care își desfășoară activitatea și editura de profil, sau de… interes. S-a mai modificat – și relaxat – desigur raportul dintre Centru și „Provincie”, dar tot la o anumită margine te regăsești, literar și geografic, la un moment dat – cu avantaje și dezavantaje, firește. Unii bat „marginile”, alții bat „mijloacele”. Și când vine vorba de „mijloace” (de a face ceva), atunci lucrurile se clarifică mai tare. Deși, literaturizând – ca în orice activitate scriitoricească – sau chiar metaforizînd, provincia începe să prindă și ea un alt glas. Un glas despre care nu se poate spune că nu e auzit. În această stare de lucruri aflîndu-mă, nu pot să nu spun că, recent, m-a însuflețit oarecum cîștigarea premiului Nobel de către norvegianul Jon Fosse. Spun asta nu pentru că aș fi un fan al norvegianului, pe care nu l-am urmărit în cursa lui pentru Nobel nici cât pe Mircea Cărtărescu, premianți de acest fel sunt în fiecare an, unii controversați (sper să nu fie și cel de acum), dar am observat cu surpriză și bucurie că e vorba de un scriitor care vine din Nord, din „frig” (imagine metaforică) și mai ales că scrie în nynorsk, un dialect local folosit de mai puțin de 15% din populația Norvegiei, în special în jurul orașului Bergen. Nu într-o limbă de circulație… universală, nu în engleză sau chineză. Un stil caracterizat de o scriitură minimalistă și rafinată, o intrigă simplă inspirată de viața cotidiană, în care răsună întrebările existențiale ale personajelor. Nu prea cunosc, bineînțeles, literatura lui Fosse, dar Nobelul e o surpriză și de data asta, te ia de pe picioare (sau te prinde pe picior greșit, juriul iar se joacă cu nervii noștri), nu pot da un verdict propriu (fapt ce îi va mira pe unii), dar mă întreb ce chimie are o astfel de limbă (vorbită de o populație restrînsă), încît îl duce pe vorbitorul/ mînuitorul ei spre capodopere de interes mondial. Pentru un scriitor este terifiant și reconfortant, în ciuda, și mai ales în ciuda, prizonieratului lui într-o limbă de circulație restrînsă, dar cu atîta încărcătură… artistică! De reflectat. Vor fi fiind teorii, experiențe, dar evidența literară e de luat în seamă. Oricum ai privi lucrurile, vei parafa, totuși, o izbîndă a scrisului. Scriitorul norvegian Jon Olav Fosse, poate mai puțin frecventat la noi, este foarte cunoscut în lume ca autor ale cărui creații acoperă o multitudine de genuri literare, de la piese de teatru, romane și poezie până la eseuri și cărți pentru copii, traduse în peste 50 de limbi. Primul roman tradus în românește este Numele celălalt. Septologie I-II, de către Ovio Olaru, lect. univ. dr. în cadrul Departamentului de Studii Anglo-Americane și Germanistice al ULBS, unde predă literatura germană și un curs facultativ de limbă norvegiană, traducătorul oferindu-ne echivalențe din limbile norvegiană, daneză și islandeză. Romanul proaspătului nobelizat pomenit mai sus, scris în „nynorsk”, („noua limbă norvegiană”), cu statut egal cu cel al celeilalte limbi oficiale a Norvegiei, „bokmål” („limba literară”), a fost o provocare pentru traducător. După cum mărturisește acesta, lucrul asupra textului a solicitat atenție privind conservarea registrului religios și incantatoriu al frazei, cu un ritm rapid, percutant, care, la lectură, nu te lasă să respiri. Presa internațională notează: „Proza lui este mistică, spirituală, perfect meșteșugită. Pură poezie!” (The Paris Review), „În mâinile lui Fosse, Dumnezeu devine o forță estetică greu de stăpânit, explozivă, invizibilul din ceea ce este vizibil” (The Nation), „În Numele celălalt, acumularea ritmată de cuvinte are ceva incantatoriu – un aer aproape sacru” (The Wall Street Journal). Se spune că Jon Fosse este atât de respectat în Norgevia, încât, începând din 2011, are dreptul de reședință în Palatul Regal din Oslo, privilegiu acordat de guvernul norvegian artiștilor care se bucură de cea mai mare apreciere. Să reținem: proaspătul laureat Nobel e născut la o fermă izolată, pe coasta de vest a Norvegiei, lângă fiordul Hardanger, scrie într-o limbă de circulație restrînsă (dar respectată), elaborează un discurs literar minimalist, cu o încărcătură existențială majoră, învăluit în magie poetică și sacralitate, scriitorul fiind de asemenea foarte apreciat de instituțiile statului. Un model pentru izbânda… provinciei. O fi oare limba aceasta, nynorsk, mai poetică sau mai plină de magie și sacralitate decât limba noastră, copleșită totuși, azi, de atâta trivialitate? Nu cred.
Tot mai mult, descoperirile geneticii dovedesc că scrierile istoricului din Tracia, Iordanes, nu sunt chiar pure fabulații cum au crezut istoricii moderni. „De origine actibusque Getarum” (în română Despre originea și marile fapte ale goților sau Getica, azi titlul tradus prin Istoria goților) este o lucrare scrisă în limba latină medievală, în 551, de Iordanes. Istoricul, care-i cunoștea bine pe geto-daci, îi considera goți, deși istoricii contemporani consideră că Iordanes a făcut o confuzie dintre goți și geți, deși istoricul a trăit printre ei, ceea ce este absurd ca să-i confunde și nu poate fi pusă teoria pe seama unei propagande falsificatoare bizantine. Genetica modernă confirmă că goții aveau același genom cu geto-dacii, iar de fapt „Goția” era o confederație de popoare. Paleogeneticienii au decodificat genomul a 136 de locuitori antici din Balcani, fapt ce le-a permis să descopere istoria formării popoarelor slave din regiune și, de asemenea, să dovedească că vechii goți barbari romani erau o confederație de popoare şi nu reprezentanți ai unui singur etnos. Descoperirile oamenilor de știință au fost publicate într-un articol în revista „Cell”. „Grupurile de oameni care au pătruns în Balcani în epoca declinului Imperiului Roman erau adesea compuse din diferite etnii din nordul Europei și din stepele pontice-kazahe. Două naționalități asemănătoare – nord-europeană și scito-sarmatică – au pătruns adesea împreună în regiune, ceea ce sugerează că făceau parte dintr-o confederație multietnică de popoare migratoare” – a declarat profesorul de la Universitatea Harvard, SUA, David Reich, ale cărui afirmaţii sunt citate de serviciul de presă al revistei. Tot mai mult genetica confirmă că poporul geto-dac, care se întindea din nordul Mării Negre la est până pe Vistula la vest, iar la sud până în Munții Balcani era înrudit cu poporul got (ostrogot și vizigot/vandal) de fapt cu popoarele germanice. Atât de înrudit încât în tot vestul Europei sunt amintiți regii germanici ca fiind geți, iar în baladele/legendele lor, ca făcând parte din poporul geto-dac. Inclusiv marele savant și teolog din Parisul universitar al secolului XII era Boetius din Dacia, istoricii consdierând teritoriul cu acel nume Dania (adică Danemarca de azi). Numele său Danske Bo („Bo Danezul”) a fost transcris greșit de clericii catolici medievali în limba latină sub forma Boetius de Dacia, prin confuzie între Dania și Dacia. consideră istoricii moderni. Boetius din Dacia a fost unul din maeștrii formării lui Dante Alighieri.
Totuși aceste confuzii de sute de ani între goți și geto-daci a dus la o altă ipoteză istoriografică surprinzătoare. Cartea istoricului român din SUA, Alexandru Bădin, „Dacia din vestul și din estul Europei” (Ed. Albatros, 1999) vine cu o ipoteză și mai surprinzătoare. A existat o Dacie în vestul Europei, care a continuat după cucerirea Daciei din răsărit, ocupate de către Imperiul Roman. prin cele două războaie din 101 -105 e.n. Astfel se explică existența Daciei din vestul Europei, care a continuat până târziu în evul mediu. Teoria lui Alexandru Bădin bazată în special pe cercetări lingvistice, toponimice, hidrografice și onomastice consideră că de fapt Dacia a fost un teritoriu larg locuit de o populație celto-geto-daco-germanică comună din Irlanda, Portugalia, Scoția până în nordul Mării Negre. Această populație uriașă avea o cultură și spiritualitate comună. Alexandru Bădin consideră că numele dacice erau de origine celtică sau germanice. De exemplu „Bur”, de la care vine numele lui Burebista sau chiar Decebal, care era un nume celtic și însemna „cel drept” sau „cel legal”, iar terminația „bal” însemna soare. Deci numele lui Decebal era mai degrabă o însușire ierarhică, personificare regală, nu numele regelui dac. Inclusiv inscripția descoperită de C. Daicoviciu la Sarmisegetuza în 1954, Bădin o traduce din celtică. Scorilo este nume, iar Decebal o însușire. S-ar traduce ca „Cetățeanul Scorilo”, care devine Decebal, adică „cel legal” sau „cel drept”. Inclusiv numele Boer sau ”bur”, care în evul mediu a devenit clasă socială nobiliară ”boier” în vest s-a transformat în denumire de populație germanică din zona flamandă. Teoria lui Alexandru Bădin este seducătoare și orginală, deși bazată doar pe ipoteze și cercetări legate de lingvistică sau de cercetarea unor manuscrise medievale. După prăbușirea Daciei, triburile geto-dacice, celto-germanice și bastarnii au devenit un izvor de populație în vestul Europei. Ele au emigrat la frații lor etnici și spirituali celto-daci din vestul Europei până în Scoția, Irlanda, Danemarca sau Suedia, dar și în Spania vizigotă. Astfel s-ar explica explica faptul că legendele, baladele și manuscrisele medievale scriu despre geto-dacii din Europa occidentală în evul mediu timpuriu. Inclusiv anglo-saxonii erau celto-geto-daci, iar autorul identifică o serie de toponime, hidronime și onomastice din Anglia și de pe teritoriul României de azi (O fi știut oare ceva prințul Charles de venea atât de des în Ardeal?). Latinul Tacitus a numit teritoriul locuit de germani ca Germania, în realitate germanii se numeau pe ei însiși ”deutsch” din țara Deutschland. Se citește „daci” și „țara Dacilor”. Elvețienii „duch” în evul mediu sau olandezii dutch (se citește daci) sau ”buri”, de la care vine numele Burebista, tot o personificare celto-dacă a poporului privind „conducătorul burilor”. Exemplele lingvistice sunt cu sutele despre denumirile de daci, geți și Dacia în vestul Europei până în secolul XII. Alexandru Bădin le pune pe seama unei singure rădăcini etnice, celto-geto-daco-germanică pe întreg continentul european cu câteva mii de ani înainte de Hristos. Așa se explică de altfel existența roții maramureșene și crucea celtică din Irlanda până în Maramureșul istoric. Analizând această teorie sau ipoteză istoriografică se poate discuta de două sau mai multe țări Dacia, mai întâi în răsăritul Europei și câteva țări Dacia în vestul Europei.
„Dania” sau Danemarca se consideră fiind totuși centrul Daciei occidentale, deși și goții identificați cu geții de Iordanes au condus Spania în secolelel VI și VII și unde în regatul Asturia au început Reconquista la 722 împotriva maurilor prin regele „geto-got” Pelagius. În 1891 s-a descoperit în Danemarca un vas de aur la Gundestrup realizat în Balcani sau chiar în Dacia, în care sunt reprezentări de geto-daci cu scuturi dacice și steagul în formă de lup. E o dovadă posibilă că o parte din dacii liberi și carpi au emigrat din nordul Daciei în Dania (Danemarca) după cucerirea romană. Istoria se rescrie mai nou conform și geneticii, dar și a analizei lingvistice. Desigur că istoricii instituționali și cei academici, încă nu consideră fundamentate științific aceste teorii, deși mari istorici români de la începutul secolului XX, ca Nicoale Densușianu, Nicolae Miulescu sau chiar Vasile Pârvan au încercat să facă lumină în înțelegerea acestor teorii privind originea celto-germanică a teritoriului locuit de geto-daci, strămoșii noștri. Oricum teoria lui Alexandru Bădin este cea mai originală și curajoasă. Dacă Miulescu și Densușianu vorbeau de o origine scitică indo-europeană primordială a geto-dacilor pentru Europa, Bădin crede că Dacia din vestul Europei poate fi explicată prin originea celto-germanică, care s-a întins și în spațiul carpato-danubiano-pontic, unde locuiau geto-dacii un popor înrudit de altfel cu popoarele menționate. Geto-dacii erau aliați cu triburile germane, în primul rând cu bastarnii. Istorici mai au mult de cercetat, ca să deslușească originile celto-germanice ale geto-dacilor, dar și „ciudățenia” Daciei din vest, care a fascinat sute de călugări, teologi și istorici ai evului mediu timpuriu. „Nu iese fum fără foc”.
Publicația-etalon a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, unică prin abordare și prin centrarea pe lumea mass-media, realizată integral de membri ai UZPR, încheie anul 2023 cu un nou număr redutabil.
Sumarul relevant, dens, aplicat, debutează cu Editorialul semnat de George Coandă, intitulat „Jurnalismul contemporan, între deontologia profesiei și manipulare”, care „dă tonul” acestei noi ediții a Revistei UZP, cea cu numărul 32.
Nucleul acestei ediții a publicației este festivitatea de decernare a Premiilor UZPR pe anul 2023, eveniment tradițional în breasla jurnalismului românesc, care a pus în lumina reflectoarelor , sub egida „Împreună pentru pace”, cele mai valoroase contribuții jurnalistice ale colegilor de breaslă, fiind premiate personalități remarcabile ale presei și instituții relevante, care au stat alături de mass-media și au sprijinit demersul jurnalistic. Un alt punct focal al Revistei UZP nr. 32/2023 este seria de reuniuni regionale ale conducerii UZPR, la nivel de președinte, cu șefi de filiale din zona Craiova și din zona Brașov, care au continuat o linie fastă de astfel de convorbiri profesionale, menită să întărească legătura dintre centru și filiale, precum și, așa cum afirmă președintele UZPR, Sorin Stanciu, să fortifice și să lărgească democrația internă din UZPR.
Mai departe, revista abordează, sub condeiul unor remarcabili jurnaliști profesioniști, teme ca „Rigorile gazetarului”, „Calitate, partizanat și fake news în jurnalismul de astăzi”, „În căutarea presei studențești”, „Ce este metajurnalismul?”, „Recuperarea unei reviste: Semenicul”, „Filiala UZPR Radu Macovei din Galați. Identitate prin cultură și spiritualitate românească”, „Telegraful Român – o ctitorie venerabilă şaguniană în arealul mediatic şi un creuzet al conştiinţei şi al culturii naţionale” sau „Decorație conferită în 1888 lui Ion Luca Caragiale”.
Din sumarul extraordinar de bogat nu lipsesc materiale de excepție care punctează simbolistica majoră a anului 2023 din perspectiva omagierii unor nume ilustre din panteonul istoriei și culturii naționale – Ciprian Porumbescu, Iuliu Maniu, Dimitrie Cantemir – alături de interviuri în exclusivitate, precum și reflectarea activității notabile a UZPR prin intermediul podcastului propriu, Radio UZPR, și al Editurii UZP.
În ansamblu, așa cum și-a obișnuit publicul de mai mulți ani, Revista UZP continuă inclusiv cu numărul 32 să reprezinte o oglindă a jurnalismului contemporan, pe care îl leagă cu fire spirituale de propriul trecut și îl trimite, pe direcții solide, într-un viitor în care presa își va continua misiunea, indiferent de felul în care se va transforma.
Presa a avut dintotdeauna un rol important în promovarea culturii istorice în rândul populației. În această săptămână de decembrie 2023, membrii Filialei UZPR ,,Valeriu Braniște” din Timișoara, au desfășurat o interesantă dezbatere asupra necesității stringente de susținere și diseminare a conținutului publicațiilor specializate din domeniul istoriei. De-a lungul veacurilor, încă din secolul al VIII-lea, s-a apreciat nevoia inserării scrierilor istorice în fondul comun de cultură. La început de secol XX, Nicolae Iorga susținea în unele prelegeri nevoia de formare a unui spirit istoric, dintr-o perspectivă integratoare, a culturii generale. În acest context, au avut loc o serie de discuții, „stârnite” mai ales de prezentarea la sediul Filialei a recentei publicări a revistei de cultură istorică, COLUMNA 2000, (nr.93-96, din 2023). De menționat că această revistă este editată de Universitatea „Ioan Slavici” Timișoara, cu sprijinul Consiliului județean Timiș, dar aflată și sub egida unor însemnate instituții și organizații locale și regionale, cum ar fi: Mitropolia Banatului, Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române – Filiala Timișoara, Fundația pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici” Timișoara, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Televiziunea „Europa Nova” Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Societatea de Științe Istorice din România, SÎIP Timiș – Federația „Spiru Haret” ș.a.
Prezentarea revistei a fost susținută de membrii ai redacției, având în frunte pe istoricul conf.dr. Tiberiu CIOBANU, fondator, director și redactor-șef, membru UZPR, o personalitate de largă vizibilitate în rândul cercului de oameni de cultură ai Banatului, dar și implicat în mod direct în sistemul de educație, fiind prorector al Universității „Ioan Slavici” Timișoara, fondator și director al Liceului Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara.
Mediatorul discuțiilor a fost președintele Filialei „Valeriu Braniște” Timiș a UZPR, conf. univ. dr. Ioan David, director al Bibliotecii Academiei Române, Filiala Timișoara, care a și apreciat excelența revistei COLUMNA 2000, aflată în al XXIV-lea an de apariție neîntreruptă, dar punând un accent deosebit pe valoarea științifică a articolelor apărute, semnate de mari personalități, incluzându-se la loc de cinste pe președintele Academiei Române, Acad. Ioan-Aurel POP. A mai menționat faptul că revista are un conținut foarte bine apreciat de presă regională, recenzii și citări regăsindu-se periodic în alte publicații, cum ar fi: cum ar fi: suplimentul „Paralela 45”, al cotidianului „Renașterea bănățeană”, „Timișoara”, „Coloana infinitului”, „Școală și societate în Banat”, „Lumină divină”, „Heliopolis”, „Demnitarea”, „Meridianul Timișoara”, „Morisena”, „Oameni de seamă ai Banatului”, „Tibiscus” (Uzdin-Serbia), „Floare de latinitate” (Novi Sad-Serbia), „România Eroică”, precum și de mass-media audio-vizuală (precum Radio Timișoara, TV Europa Nova, România TV, TVR Timișoara, Radio-TV „Trinitas” ș.a.).
Domnul Ion MEDOIA, decanul de vârstă al jurnaliștilor prezenți, a apreciat contribuția exemplară a istoricilor locali în presa de cultură, în speță autorii unor materiale publicare în COLUMNA 2000, întocmite riguros științific, dar păstrând un nivel facil de accesibilitate, pentru înțelegere și însușire de către cititori. De asemenea, Ion Medoia și-a manifestat satisfacția regăsirii în publicație a unor aspecte mai puțin cunoscute și menționate în tratatele de istorie națională, cum ar fi implicarea unor dascăli bănățeni în lupta pentru drepturile națiunii române, așa cum i-a prezentat Paul Iorgovici Brâncoveanu, cel care s-a numărat printre primii oameni de cultură din Banat, care au scris românește folosind alfabetul latin.
Președintele „Asociației publiciștilor presei rurale din Banat”, muzeograful Ioan TRAIA, a apreciat atât revista COLUMNA 2000, cât și pe „sufletistul” director și redactor-șef Tiberiu CIOBANU, care n-a uitat și respectă într-un mod unic opera și personalitatea „mentorului” revistei, ziaristul și scriitorul Aurel TURCUȘ, trecut la cele veșnice în 26 martie 2012, omagiat în paginile revistei, odată cu împlinirea în acest an a 80 de ani de la nașterea sa.
Problematica necesității impunerii în conținutul procesului educativ a culturii istorice a fost continuată în discuții, după prezentarea unei noi apariții editoriale semnate de către doctorul în istorie Tiberiu CIOBANU, cartea „Istoria medievală a Banatului reflectată în opera lui Nicolae Stoica de Hațeg”, editura Legart, Timișoara. S-a menționat despre comemorarea în acest an a 190 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Nicolae Stoica de Hațeg (d. 6 ianuarie 1833), un important „cronicar al Banatului”. A fost înrolat ca preot militar la Războiul Austro-Turc din anii 1788-1791, participând împreună cu ostașii Regimentului româno-sârb în campania din Banat și Craina Timocului. Autorul a subliniat meritele excepționale ale cărturarului român în „dezvăluirea” trecutului istoric al Banatului. Cartea reprezintă un omagiu adus acestui vrednic slujitor al Bisericii strămoșești, al școlii românești bănățene și al istoriografiei noastre naționale, autorul considerând nevoia unei recunoașteri unanime ale contribuțiilor semnificative ale lui Nicolae Stoica de Hațeg, cu drept la un „binemeritat loc în galeria de aur a personalităților ce au trăit și activat pe aceste meleaguri, întru propășirea neamului românesc”.
În cadrul discuțiilor libere, s-au sesizat și unele opinii critice asupra reducerii interesului din societate față de istorie, față de valorile culturale naționale. Este oportună implicarea presei contemporane în cultivarea spiritului cultural și patriotic, mai ales în rândul tinerei generații. S-au stabilit de asemenea, noi acțiuni ale Filialei UZPR „Valeriu Braniște” pentru anul viitor, tematica culturală reprezentând o prioritate.
Gala „Green Woman”, eveniment ce a debutat în 2019, recompensează anual personalități feminine care s-au remarcat în varii domenii de activitate și care merită recunoștința noastră, fiind un exemplu pentru lumea din jurul lor.
Ediția din acest an s-a desfășurat la 12 decembrie, în Aula Universității Ecologice din București, fiind organizată de către Inițiativa Ecologistă Europeană în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Universitatea Ecologică și cu susținerea unor prestigioase companii din România. Printre partenerii media se numără Antena 3 CNN, Canal 33, Jurnalul, Realitatea Plus, Ziua News, DC News, Gândul, Ultima oră, Inițiativa Verde.
Juriul a desemnat laureatele din rândul acelor femei care s-au evidențiat prin voință, implicare socială și excelență profesională în următoarele domenii de activitate: jurnalism, domeniul antreprenorial, diplomație, ecologie, protecția mediului, cultură, educație, opere caritabile, voluntariat.
Personalitățile publice feminine premiate în cadrul ediției 2023 a Galei „Green Woman” sunt: Dana Roba – femeia care a supraviețuit unei teribile agresiuni; Alexandra Păcuraru – binecunoscut om de televiziune; Sandra Olănescu – tânără avocată din Baroul București, cu mari perspective profesionale; Grațiela Gavrilescu – parlamentar, fost ministru, fost vicepremier; Simona Man – o voce autorizată în domeniul agriculturii; Doina Vornicu – prezentă în topul Forbes 2023, în primele zece din cele mai influente femei din mediul de afaceri din România; jurnalista Cătălina Porumbel; Ana-Maria Vătămanu – președinta Fundației pentru Dezvoltare Durabilă a județului Constanța; Lia Olguța Vasilescu – primarul Municipiului Craiova; Mihaela Leventer – medic și antreprenor; Nicoleta Pauliuc – parlamentar; ziarista Monalisa Popa.
Gala a fost prezentată de îndrăgita și talentata jurnalistă Lavinia Șandru, inițiatoarea și sufletul acestui eveniment de-a lungul tuturor celor cinci ediții, manifestarea constând în rostirea de „laudatio” pentru fiecare personalitate premiată și discursuri ale persoanelor ce au primit această distincție.
Dintre personalitățile care au rostit „laudatio” la adresa eroinelor acestei ediții a Galei amintim pe doamna ministru Natalia Intotero, Președintele U.Z.P.R., domnul Sorin Stanciu, jurnalistul Dan Constantin, precum și Vicențiu Popa, Ionuț Lupu, Sorin Chiriță, Dorin Iacob ș.a.
Lia Olguța Vasilescu, una din cele 12 femei care s-au evidențiat prin voință, implicare socială și excelență profesională și care au fost premiate în cadrul acestei Gale, a fost prezentată printr-un discurs elogios de către Președintele U.Z.P.R., domnul Sorin Stanciu. A candidat în anul 2012 pentru funcția de primar cu sloganul: „Craiova, meriți mai mult!”. De numele acesteia se leagă o serie de obiective edilitare, care vor rămâne în memoria urbei: un spital nou, două stadioane – unul de fotbal și altul de atletism, un nou parc industrial, un adăpost canin. A reabilitat numeroase școli, toate parcurile și grădinile orașului, centrul vechi și cam trei sferturi din suprafața stradală. De asemenea, a modernizat transportul în comun, cumpărând autobuze noi. A introdus apă potabilă pe toate străzile orașului. Cu aceeași determinare, revenind la Primărie, în 2020, Lia Olguța Vasilescu a reluat vechile proiecte, inițiind altele noi. Dovada că a schimbat radical imaginea Craiovei este și faptul că Târgul de Crăciun amenajat anul acesta în Capitala Olteniei a intrat pe poziție fruntașă în topul celor mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa.
Toate doamnele premiate au fost răsplătite pentru performanțe profesionale excepționale, pentru curaj, demnitate, talent și muncă asiduă. Iar cuvintele elogioase rostite la adresa lor le dezvăluie frumusețea de caracter, ca un demn exemplu de urmat.
La Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva – după cum ne relata prof. dr. Lavinia ILINA (foto) în calitatea sa de director adjunct – moșul a sosit mai devreme cu cadouri pentru 126 de elevi participanti în cadrul Proiectului Național de Reducere a Abandonului Școlar intitulat „Un copil educat, un OM câștigat” și finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență al României.
Proiectul are obiectiv principal prevenirea părăsirii timpurii a școlii pentru elevii aparținând unor categorii vulnerabile, aflate în risc, de abandon, concomitent cu creșterea eficienței proceselor educaționale prin digitalizarea procesului de predare-învățare-evaluare la nivelul Liceului Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, astfel încât până la finalizarea implementării proiectului să se obțină o îmbunătățire a ratei de participare la Evaluarea Națională și performanța școlară pentru un procent de minim 85% dintre beneficiari. În prima etapă au fost selectați elevii aflați în situație de risc, iar primele activități desfășurate sunt cele remediale, sau de tip Școală după Școală, activități extracurriculare și outdoor, excursii și tabere școlare, acestea fiind desfășurate sub coordonarea a patru experți în educație. De asemenea, în cadrul proiectului, se derulează activități de formare pentru 55 de cadre didactice din unitatea de învățământ. Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni, iar valoarea nerambursabilă a contractului de finanțare este de 756 782 RON, fiind implicați un număr de 340 de elevi, care fac parte din grupul țintă. O componentă importantă în cadrul acestuia o reprezintă achiziționarea unor echipamente digitale în valoare de 94 597 RON, mobilier și rechizite în valoare de 378 839 RON. Acest proiect nu s-ar fi putut desfășura fără susținerea și implicarea echipei manageriale formată din domnul director Motântău Sârbu Dan Gheorghe și directorii adjuncți, doamna Ilina Lavinia și domnul Feier Florin, precum și a echipei de proiect formată din cadre didactice și personal auxiliar: Grecu Petruța, Lup Claudia, Simedru Cristina, Șufană Talida, Șușcu Anca, Alexa Adrian, Praporgescu Sergiu, Lukacs Simona, Negomireanu Sanda. Pe lângă proiectul „Un copil educat, un Om câștigat”, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva derulează și alte proiecte cu finanțare europeană: Proiectul Rose – „Învață și continuă” și Proiectul „Hai la școală”, proiect desfășurat în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Cetate și Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu, proiectul SmartLab. În urma implementării proiectelor la nivelul unității școlare, impactul asupra elevilor din grupurile țintă este unul pozitiv, pe lângă îmbunătățirea rezultatelor școlare și reducerea absenteismului, observăm dezvoltarea abilităților sociale și de comunicare, precum și stimularea interesului față de activitățile culturale, artistice, sportive și de voluntariat.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Una din sălile Școlii Primare din localitatea hunedoreană Cinciș-Cerna, cochet amenajată, a fost gazdă ospitalieră unor inedite momente sărbătorești contând pentru prezentarea cărții O ISTORIE A ȘCOLII DIN CINCIȘ-CERNA LA CENTENAR, semnată de prof. Hanzi Ionel Ienășescu (foto) și apărută cu sprijinul SIP Județul Hunedoara în cadrul concursului de manuscrise „Magister 2023”. Au fost prezenți mulți invitați: localnici, prieteni și foști colegi ai autorului, cu toți bucuroși că în satul Cinciș-Cerna „s-a mai născut” un scriitor – Hanzi Ionel Ienășescu, absolvent al Facultății de filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și care în anul 2021 s-a pensionat, după o bogată activitate de 46 ani la catedră ca învățător. El a crezut că este de datoria sa să creioneze în rândurile unei cărți activitatea școlii din localitate, oferind cititorilor informații utile privind universul școlar al comunității. Întreaga desfășurare a ineditei activități a fost coordonată de prof. univ. dr. ing. Victor Vaida care printre altele a punctat și conținutul cărții: scurt istoric al școlii, anuarul din perioada anilor 1923 – 2023, obiceiuri și tradiții locale etc. Printre participanții care au vorbit pe marginea evenimentului am notat pe ing. Pupeză Daniel Gheorghe – primarul comunei Teliucu Inferior, prof. Gil Zăvoianu, prof. Ioan Vlad, prof. Nicolae Cîrstea – directorul Școlii Gimnaziale Teliucu Inferior, prof. Grațian Ordean și conf. univ. Petre Baniași. De consemnat este transmisia în direct de la Cluj-Napoca a prof. univ. dr. Adrian Opre, decan al Facultății de Psihologie a UBB, din care am spicuit: Unul din dascălii mei de suflet a fost domnul învățător Ienășescu, de aceea m-a onorat invitația să scriu câteva rânduri la prefața cărții sale. El mi-a pus condeiul în mână și mi-a ghidat primii pași ai devenirii mele intelectuale. Îi sunt recunoscător pentru felul care și-a înțeles menirea și modul în care s-a raportat la elevi. Prin această carte, personal sunt cuprins de nostalgia locurilor și a oamenilor din satul nostru natal, așa că de multe ori mi-e dor de casa părintească, de podul cu otavă mirositoare, de părinții mei (trecuți la Domnul), de fratele și prieteni, de fiecare colțișor al curții, de grădina și livada cu bunătățile lor, de dealurile din jurul satului, de bunătatea și alintările bătrânilor care ne-au sădit și lăsat ca moștenire părticele din frumusețea sufletelor lor. Cartea O istorie a școlii din Cinciș-Cerna la centenar este un antidot împotriva uitării și ne oferă celor născuți și crescuți în satul Cinciș-Cerna bucuria de a ne împrospăta amintirile. Un moment aplaudat a fost consemnat cu ocazia oferirii prof. Hanzi Ionel Ienășescu din partea ziarului „Accent Media” (director Cornel Poenar) a Diplomei de excelență pentru promovarea și păstrarea tradițiilor populare în rândul tinerei generații, a sentimentului de apartenență la istoria, credința și glia strămoșească. În finalul acestei reușite activități cultural-educative, toți participanții s-au întâlnit la o masă prietenească unde au beneficiat de copioase produse specifice zonei.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Cu adâncimi în ani în istoria literară și istoria jurnalismului, interesul prozatorului și al ziaristului pentru reportaj își găsește expresie în reviste, cărți, televiziune și nu în ultimul rând în presa scrisă. Această evidență nu este fără importanță și plină de înțelesuri, căci legitimează o atitudine civică pentru ziaristul și prozatorul din spațiul limbii române. Aceștia au învățat spiritul obiectivității și nu iubesc exagerarea, ideologia tendențioasă, mistificarea, sau unele cazuri patologice.
Acești creatori, ziaristul și prozatorul au luat din idea de realism, nu socialist, acel miez valabil care privește peisajul, timpul, mediu, oamenii și societatea, inclusiv istoricitatea- în raporturile tipice, fără excurs în cadrul excepției, pe liniile legităților generate.
Am analizat de curând reportajele apărute începând cu 1940 și până în prezent. Imaginea este dezechilibrată, până în 1948 acestea erau obiective lipsind din ele bombasticul și politicul, după această dată aceste elemente au apărut în reportajul jurnalistic, și mai puțin în cel literar. Însă se evidențiază valoarea medie, uneori crescătoare și mai ales acel sentiment de amplificare a complexității umane prin care a înaintat reportajul nostru, cu sincope neînsemnate.E interesant de urmărit drumul celor două tipuri de reportaje, cel politic și cel literar. Am constatat creșterea factorului analitic, înțelegând prin aceasta pasiunea pentru peisaj, realitate, istorie, oameni și societate.Acolo unde se întâmplă un eveniment deosebit ce poate rămâne în istorie-acolo și-a așezat aparatul de fotografiat și filmat ziaristul și prozatorul nostru.
După evenimentele din decembrie, reportajul cu laude în transformarea naturii și contrucția socialistă a fost înlocuit de investigația socială, oglindirea realității, de expertiza comportărilor, de analiză, într-un cuvânt.
Omul și acțiunile sale în transformarea naturii nu mai sunt hiperbolizate, el este oglindit cu toate izbânzile și eșecurile, demn de o realitate pe care o trăim. Reportajul nu mai insistă pe transformarea naturii, era o mare greșeală a ideologiei regimului trecut, omul trebuie să trăiască în armonie cu natura și să o protejeze.
Al doilea fenomen notabil în evoluția reportajului este diversitatea de stiluri care crește în reportajul ultimelor trei decenii proporțional cu apropierea de actualitate. A scăzut în chip învederat numărul producțiilor scrise și filmate în grabă, cu tendință, fără identitate, aproape după o singură matriță și aproape simultan a urcat proporția reportajelor TV de viziune vastă și de contemplație cu sens universal. Remarcăm în acest sens reportajele de la Televiziunea Română și de la PRO-TV.
Cartea premiată anul acesta de UZPR, la Gala anuală a Jurnaliștilor, „Identitatea culturală a sufletului românesc. A.D. Xenopol despre limbă, istorie, tradiție ca tezaur spiritual” (Editura Academiei, 2022), a profesorului și jurnalistului nemțean Neculai C. Muscalu, aduce în atenția publicului de azi contribuția teoretică și culturală fundamentală a primului nostru istoric integral, Alexandru D. Xenopol (n. 24 martie, 1847, Iași – d. 27 februarie, 1920, București), autorul primei cărți de istorie completă a românilor, „Istoria românilor în Dacia Traiană” (1888-1893), o sinteză monumentală, în 6 volume și peste 4000 de pagini, de la etnogeneză, la Unirea din 1859, ce analizează sistematic, pe regiuni istorice, dinamica evenimentelor, cauzalitatea și finalitatea celor mai importante aspecte ale vieții politice, sociale, adminstrative, culturale și religioase, definitorii pentru evoluția neamului nostru, în acest spațiu istorico-geografic. Completată și adăugită cu alte două lucrări istoriografice fundamentale, „Les Principes fundamentaux de l`histoire” și „La theorie de l`histoire”, ambele tipărite la Paris, în 1899, și, respectiv, în 1908, lucrarea lui A. D. Xenopol, ca și întreaga sa carieră de istoric și filosof al istoriei, confirmă pe deplin decizia Juriului condus de Titu Maiorescu și Vasile Alecsandri care, în 1870, au acordat tânărului de numai 21 de ani, la data respectivă, student la Facultatea de Istorie a Universității din Berlin (ulterior și doctor în filosofie, la Giessen), onoarea de a susține, din partea studenților români din străinătate, Discursul inaugural al Serbărilor Putnei, prilejuit de aniversarea a 400 de ani de la ctitorirea Mănăstirii, și care, în opinia organizatorilor, nu trebuia să fie „nici prea lung, nici prea complicat lingvistic, nici prea implicat în viața politică” , ci să reflecte, în primul rând, figura luminoasă a marelui voievod și „atlet al creștinății”, Ștefan ce Mare și Sfânt.
Cu precizarea că Serbările Putnei, din 1870, s-au amânat timp de un an, din pricina Războiului Franco-prusac, și că un rol important în organizarea acestui eveniment i-a revenit și lui Mihai Eminescu, în calitate de lider al mișcării studențești din Viena, vom constat că această decizie, politică în primul rând, dar și, deopotrivă, culturală și științifică de a-i încredința lui A.D. Xenopol cinstea de a purta stindardul românității, din Bucovina, i-a influențat fundamental nu doar cariera de istoric, dar și opțiunile politice și literar-culturale.
Din acel moment, observă biograful său, și autorul acestei sinteze necesară despre identitatea culturală a românilor în opera jurnalistică a lui A. D. Xenopol, destinul său se schimbă fundamental: „Naționalist am fost de la cea dintâi îngânare a minții mele pe tărâmul cugetării, așa am rămas până acum, și nădăjduiesc așa să trec pe pământ”, va declara marele istoric în prima sa lucrare științifică de mare deschidere teoretică, articolul de mari dimensiuni, în fapt, un adevărat manifest politico-naționalist, intitulat „Cultura Națională. Delimitări conceptuale”, reprodus de Neculai C. Muscalu în cartea de față, și comentat pe larg în studiul introductiv, „Personalitatea lui A.D. Xenopol”, în fapt o continuare a „portretului” trasat în lucrarea sa anterioară, „Scrierea Istoriei în limba română. A. D. Xenopol. Elemente de limbă, stil și discurs” (Iași, Ed. TipoMoldova, 2015).
Cu totul, cartea profesorului Neculai C. Muscalu aduce în prim-plan, cu insistență, o latură mai puțin cunoscută și analizată a personalității lui A. D. Xenopol, un istoric cu vocație universala, și anume calitatea de gazetar a marelui savant, evidențiată în cele două studii reproduse și comentate pe larg în această lucrare, respectiv „Cultura Națională” (publicat în 8 numere succesive din revista „Convorbiri literare”, 1868, ) și „Patriotismul” ( publicat în numerele 7-8 ale Revistei „Arhiva”, 1906), condusă la acea vreme chiar de A.D. Xenopol. Ca anexe, cartea mai cuprinde și câteva texte cu caracter istorico-literar ale lui A.D. Xenopol, mai puțin cunoscute de publicul larg, datorită circulației restrânse a publicațiilor și cărților unde au apărut, respectiv studiile despre opera lui Ion Creangă ( în fapt prima Prefață a „Scrierilor” – postume – ale lui Ion Creangă, apărute la Tipografia H. Goldner, din Iași, 1890, vol I , „Povești”, și 1892, Vol II, „Diverse”), apoi studiul despre Poezia lui Eminescu, publicat ca Prefață, de asemenea la o ediție postumă, „Poezii complecte” (Editura Librăriei Fraților Șaraga, Iași, 1893), comunicarea „Vasile Alecsandri, poet poporan”, ținută în 1906, la Iași, cu ocazia dezvelirii statuii lui Vasile Alecsandri, studiul „Literatura haiducească”, apărut în ziarul „Voința Națională”, din octombrie 1895, și reluat, postum, în „Revista Generală Ilustrată”, 1925, în fine, câteva „recenzii și conferințe”, majoritatea publicate în „Arhiva”, gazetă despre care am mai amintit, și răspunsul polemic la un articol al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, despre „Originea (denumirii) Argeșului”, apărut în „Magnum Ethymologicum”, și cu care A.D. Xenopol nu a fost de acord. În esență, Xenopol respingea categoric teza hasdeiană a originii „armenești” a Mânăstirii Argeșului, și, implicit, a orașului Curtea de Argeș, ctitorit, susținea Hasdeu, de o colonie de emigranți armeni, „o ipoteză ingenioasă și interesantă, care ar putea fi utilizată cu folos ca material pentru un roman istoric, dar care nu are nimic de împărțit cu istoria propriu-zisă”, afirmă Xenopol.
Citită cu atenție, analizată în partea ei cea mai temeinică, științifică, cartea profesorului Neculai C. Muscalu este o pledoarie pentru cultivarea limbii și a culturii naționale, pornind de la argumentele oferite cu atâta măiestrie, în urmă cu mai bine de 150 de ani, de Alexandru D. Xenopol. În acest sens, observațiile lui Xenopol sunt valabile și azi: „Elementele de cultură sunt două și numai două: sufletul și impresiile primite de el din lumea exterioară; din alimentarea uneia prin celelate decurge necontenit progresul omenirii și acesta tinde spre infinit” („Cultura Națională”, Partea I, „Convorbiri literare”, 1868, p. 160).
Profesor titular de Limba Română în învățământul preuniversitar, doctor în Filologie al Universității din Iași cu o teză, cum altfel?, despre „Scrierea istoriei în opera lui A.D. Xenopol”, redactor-șef adjunct al Revistei de literatură și artă „Antiteze” , apărură sub egida Societății Sciitorilor Nemțeni, și membru, din 2021, al UZPR, Neculai C. Muscalu ne propune în cartea sa nu doar o exegeză de actualitate despre spiritul militant al jurnalismului asumat, cât un model de continuitate, căci, tot Xenopol ne învăța: „Cultura națională a unui popor consistă, mai înainte de toate, în păstrarea, dezvoltarea și cultivarea limbii sale”. Este și ceea ce transmite, azi, cartea despre Xenopol a domnului Neculai Muscalu.
8 decembrie 2023. Institutul francez a găzduit un eveniment mai puțin obișnuit, destinat a două personalități de excepție din orașul de pe Bega. Manifestările culturale desfășurate pe parcursul unui an au luat sfârșit, astfel că „premianții” și-au primit laurii. Profesor Cecilia Catona, de la liceul „Nikolaus Lenau” și Decanul Facultății de Arte și Design, Camil Mihăescu, au fost decorați de statul francez cu Ordinul Palmes Académiques, pentru merite deosebite în raspândirea culturii, artei și limbii din hexagon.
Les Palmes Académiques
Iată-ne la sfârșitul unui an în care Timișoara s-a aflat în prim plan, în context European, un an în care s-au organizat spectacole, concerte, expoziții și nu numai. Desigur, organizatorii, cei care au făcut ca să funcționeze totul la cote maxime, aceia care s-au aflat “în linia a doua”, în spatele scenei, și-au îndeplinit rolul cu un efort greu de imaginat, cu respect și decență față de public.
Printre ei, s-au evidențiat și două cadre didactice: Cecilia Catona, profesoară de limba franceză, și Camil Mihăescu, profesor și decan al Facultății de Arte și Design. Până a vorbi despre meritele fiecăruia, să vedem ce înseamnă Ordinul Palmes Académiques.
Acesta își are rădăcinile într-o istorie prestigioasă a Franței. Ordinul a fost creat inițial în 1808, de Napoleon I, această distincție onorificâ purtând numele de Ofițer al Academiei. Scopul său era recompensarea membrilor eminenți ai Universității franceze pentru contribuția excepționala în educație și cultură.
Ordinul Palmes Académiques a păstrat tradiția de a onora persoane și membri ai comunității educative, fie ei profesori sau nu. El a fost reinstituit în 4 octombrie 1995 , pentru a înlocui vechea distincție de Ofițer al Academiei. Ordinul onorific este un simbol de excelență în domeniul Educației și promovării Culturii. Astăzi, a primi Ordinul Palmes Académiques este o onoare care depășește frontierele și culturile. Acesta reprezintă, totodată, un angajament în formarea educațională și în răspândirea cunoștințelor.
Institutul Francez de la Timișoara decorează doi profesori
Cum arătam mai sus, Cecilia Catona și Camil Mihăescu sunt cei doi merituoși în promovarea limbii și culturii franceze. Faptul, în sine, datează de mulți ani. Ambii și-au dedicat întrega carieră în a respecta și promova educația și cultura în spațiul francofon. Legatura lor cu Institutul Francez este una de durată. În special, în acest an, când Timișoara a fost Capitală Culturală Europeană!
Consilierul cultural al Ambasadei Frantei, Julien Chiappone-Lucchesi, a evidențiat activitatea excelentă a celor două cadre didactice. Făcând referire la Cecilia Catona, acesta a prezentat-o ca pe un profesor de limba franceză de excepție, care a știut să își educe elevii în spiritul dragostei față de limba și cultura Franței.
Cât despre Camil Mihăescu, dincolo de activitatea merituoasă a Decanului de la Facultatea de Arte și Design, consilierul cultural francez și-a exprimat întreaga gratitudine pentru expozițiile organizate în acest an.
În cuvântul său, Camil Mihăescu a făcut referire la bienala Brice Fleutiaux, la expozițiile de fotografie de război semnate de Reza, José Nicolas, Jean-Christian Tirat împreună cu sculptorul și profesorul franco-cambodgian, Séra.
Timișoara, capitala culturală europeană, la final, a câștigat doi cavaleri ai Ordinului Palmes Académiques.
UZPR CARAS SEVERIN 
